“O, CATA BUCURIE ATUNCI CAND NE BATE HRISTOS LA POARTA INIMILOR!” – Din scrisorile Cuviosului Selafiil (siberianul)
“Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.
Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept”.
Frate Piotr, harul cel dumnezeiesc să te lumineze şi să te întraripeze cu dumnezeiescul dor,
Fiul meu,
Din nou mă supun gândului meu celui plin de duioasa dragoste pentru tine şi iţi scriu, sperând ca tu vei pune la inima cuvintele mele, nu ca pe nişte cuvinte duhovniceşti, ci ca pe cuvinte venite dintr-o experienţă amară de viaţă, dar şi din îndulciri pe care Domnul Dumnezeu mi le-a trimis atunci când El a socotit.
Aş vrea sa-ţi mărturisesc ca şi eu, un hârb scofâlcit şi uscat, am cutezat a mă apropia de viaţă monahala, nu chiar din fragedă vârsta, deşi poate ar fi fost mai bine aşa. Să ştii ca eu am intrat în mănăstire, cunoscându-i pe Bătrânii de la Pskov, o lavra care n-a fost închisa niciodată, la vârsta de 32 de ani. Maica mea, iubindu-mă foarte mult, nu vroia să mă lase şi nici eu nu eram prea hotărât, fiindu-mi oarecând teama, gândindu-mă ca ce o să fac eu intr-o mănăstire, ca o să mă plictisesc toata ziua! Cu toate acestea maica mea mi-a sădit în suflet dragostea de sfintele slujbe şi de sfânta Spovedanie. Întrucât nu eram decis, m-am “consacrat” meseriei mele de învăţător intr-un sat al Rusiei de nord unde m-am născut, pe care o făceam cu multa dăruire. Eram pasionat de ceea ce făceam dar nu-mi aducea întreaga mulţumire în inima.
Duhovnicul meu m-a luat sub aripa sa şi din inima sa mi-am tras întreaga apă vie care m-a ferit de ispitele tinereţii şi de deşertăciunile la care alergau cei de vârsta mea. Eram un grup de trei prieteni care juruisem în taina – fără a şti altcineva decât duhovnicul nostru – ca daca vom găsi o mănăstire vom intra toţi acolo şi o să murim în acel loc. Iar daca nu vom intra în mănăstire (şi atunci să ştiţi că era greu în Rusia, că era prigoana comunistă), vom petrece în curăţie si-n ascultare faţă de duhovnicul nostru.
Aşa au trecut câţiva ani buni şi noi ne faceam meseria în linişte, netulburaţi prea mult de lume. Satul nostru era izolat, către nordul Rusiei – pe drumul către Mănăstirea Solovaţ – dar acolo se afla o făbricuţă de postav de la care luam şi noi comenzi şi le lucram acasă.
În anul când a murit duhovnicul nostru a venit şi războiul. In 1941 aveam 24 de ani şi am participat la aproape toate marile campanii care s-au dus în acest cumplit război în Nordul şi Centrul Rusiei. Toţi trei am fost încorporaţi în aceeaşi unitate şi în acelaşi pluton de infanterie. Cel mai greu a fost la asediul Leningradului. Băieţii noştri au luptat cu multa jertfire şi mulţi au căzut, copii nevinovaţi căzuţi în mugurul vârstei pentru ambiţiile demonice ale stăpânitorilor acestei lumi. Intr-o dimineaţa când cei ce eram credincioşi prăznuiam Întâia zi a Sfintelor Paşti şi când soarele strălucea plin de veselie pe cer, tocmai vorbeam ceva cu unul din cei trei fraţi ai mei, cu Iura. La un moment dat văd că se opreşte din cuvânt, iar eu mergând la el să vad ce se întâmplă, am zărit doar un firicel de sânge ce se prelingea uşor pe sub cască. Un glonţ, venit cine ştie de unde, l-a atins din senin. A murit în braţele mele cu zâmbetul pe buze, spunându-mi fericit “Hristos a Înviat”, în timp ce eu îl strângeam la piept, rugându-l cu lacrimi să nu moara. Aşa am rămas doar doi; am intrat în mănăstire în 1949, împreuna cu fratele meu (care mai târziu a devenit Părintele pe care Domnul l-a chemat la El acum câţiva ani). Insa nu dintr-o data, căci după război tot nu ne hotăram în ce mănăstire să intram…
O, Piotr al meu, multe greutăţi au fost. Am trecut şi prin lagăr, fiind socotit “element reacţionar”, am trecut şi prin izgonire din mănăstire întrucât se închisese şi am petrecut alţi şapte ani aproape, în satul meu natal, îndeletnicindu-mă la o marginea satului, intr-o căsuţă, cu croitoria…
Inima mea dulce, amănuntele vieţii mele poate contează mai puţin. Un lucru vreau a-ţi mărturisi: NICIODATĂ, DAR NICIODATĂ, nici măcar atunci când nu mă hotărâsem să intru în mănăstire, nu m-am socotit a fi altfel decât monah. Aşa mă consideram eu în sinea mea şi legăturile mele cu ceilalţi erau prin aceasta sita. Sufletul meu se adăpa din scrierile Sfinţilor Părinţi. De acolo mi se aprindea în suflet flacăra cea tainica a iubirii de Hristos. Inima mea se hrănea cu cuvintele Psaltirii şi mai cu seama ale rugăciunii Doamne Iisuse, pe care, spre tristeţea mea, nici acum nu am învăţat a o zice.
Piotr, de aceea te indemn şi iţi grăiesc, da-mi voie să o fac, precum un bunel bătrân şi învechit, către nepoţelul lui cel drag: nu te descuraja de nimic. Hristos te iubeşte. Nu te întrista, nu-ti trăda chemarea lăuntrica a cugetului. Domnul iţi este credincios şi iţi va răsplăti cu bucurii cereşti încă de pe acum, fiecare cuget curat şi plin de iubire al tău.
Zboară, zboară, tu, puiule de cocor, peste întinderile acestei lumi şi încălzeşte-ţi aripile la Soarele Hristos. Înalţă-ţi cântarea de iubire precum mierla o face dimineaţa în zori, de bucurie ca iată, Hristos e în inima ta. Tu Îl simţi. Tu vorbeşti cu El în rugăciunile tale. Tu te plângi Lui iar El Te mângâie. Tu Ii spui dorurile tale iar El te asculta.
Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.
Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept.
Trăieşte în buna cucernicie şi ai răbdare. Vremurile ce vin nu sunt uşoare. Dar Maica Domnului, spunea Cuviosul Serafim de Viriţa, îi va face fii ai ei pe cei ce ii urmează şi aceştia vor fi în preajma ei, în jurul Mielului.
Mă bucur mult de scrisorile voastre de care îmi spune Parintele V. Zboară, zboară, cocorule, spre înălţimile albastre, privind pururi către cer.
Si eu, care am aripi slăbănogite şi bolnave, iţi voi face pururi un semn de aici: că te iubesc…
+Selafiil
***
Inima mea dulce, fii cu bucurie. Copilul meu, roagă-te şi pentru mine, bunelul Frăţiei tale, că în ultima vreme nu prea mă simt bine. Eu te indemn în continuare la un zbor lin şi cu buna priveghere. Maica Domnului este cea care iţi dă aripi şi tot ea ti le va întări.
O, de-ai şti cat d
e mult te iubeşte Maica Domnului. Fiecare gând frumos al tău este o floare dăruită Maicii Domnului. Fiecare osteneala ce o faci este un surâs al Preacuratei în inima ta.
Să aveţi voi doi, fiii mei, blagoslovenia Preacuratei! Piotr, intr-o lume bolnavă de atâtea răutăţi, unirea intr-un cuget a fraţilor este leacul înaintării mai uşoare pe marea acestei vieţi.
Pentru gândul vostru curat eu mă bucur atât de mult. Pentru poezia Frăţiei tale, Piotr, strecurată uşor, seară de seară, acestor Părinţi, îţi mulţumesc şi eu, căci văd ca se bucură şi ei ca nişte copii.
Domnul Dumnezeu sa-ţi dea vânt bun, lin, şi aripi neobosite.
Priveşte cum zboară cocorii, cum zboară cocorii pe cerul senin, fiul meu…
Cu dragoste,
Ieroschimonah Selafiil
***
O, câtă bucurie atunci când ne bate Hristos la poarta inimilor! Câtă mireasma, cat de far’ de grija zburda inima ta, asemenea unui mieluţ nevinovat care aleargă primăvara pe câmpiile înverzite.
Copilul meu drag, Piotr, să ştii ca fiece scrisoare pe care o primesc Părinţii de la tine şi mi-o citesc şi mie, îmi mângâie inima şi îmi da nădejdi ca oricât de mari vor fi ispitele ce vor veni şi oricât de înviforata este marea acestei vieţi, priveşte: peste ape pluteşte Hristos. Peste valurile ce se zbat mugind, lovind corabia sufletului, clătinându-o intr-o parte şi intr-alta, mai-mai să o scufunde, păşeşte lin, uitându-se ţinta în străfundul inimilor noastre, Domnul, Făcătorul cerului şi al pământului…
Priveşte-l acum mai bine şi întrezăreşte printre ceţuri şi printre stropii aruncaţi orbitor încoace şi încolo de vântul sălbatec, ca mana ta cea slaba şi tremurând, mana ta cea dreapta pe care o socoteşti adesea neputincioasă a se ridica în rugăciune către cer, da, este ţinută cu tărie de către El… Tu nu l-ai văzut pana acum cum s-a apropiat în toiul furtunii de corabia sufletului tău şi te-a prins încetişor dar cu nădejde de mana…
O, inima mea dulce, copilul meu, altfel te scufundai demult şi ai fi pierit…
De ce-ti scriu aceste rânduri, nu ştiu. Aşa îmi vine să iţi scriu, aşa îmi spune inima.
Piotr, copilul meu drag, să nu îţi fie greu să strigi la mine în gând când îţi va fi ceva cu neputinţa, când vei fi obosit duhovniceşte. Trupul meu, ti-am mai spus, e cioturos şi găunos, e plin de boli şi ros pe dinlăuntru. Sprijină-te totuşi de mine, nu pregeta…
Eu am pus în mijlocirea mea pentru voi, cu frica spun, ceea ce Părintele Luca al Crimeei pusese odinioară intru noi. Sigur ca nu sunt identice situaţiile şi personajele dar vestirea inimii mele aceasta este.
Să ştii, aşa suntem toţi: acum vine harul, acum pleacă. Uneori, poate săptămâni întregi aproape ca nu mai vine deloc. Dintr-o data insa, în zguduirea noastră pe marea vieţii, când ne scufundam în griji şi în gânduri, cineva ne strânge de mana noastră dreapta:
– Sunt aici, fiul meu.
Domnul este.
Acestea am vrut a ti le spune şi să ştii, copile, ca o lacrima acum preţuieşte mai mult în ochii lui Dumnezeu, decât poate cu 4-5-6 ani în urma… Cel ce îsi vede neputinţa este mai mare decât cel ce vede îngeri.[…] Mă bucur de voi. Fiţi binecuvântaţi. Va iubesc pe voi doi, fiii mei…
Iertaţi-mă ca mă repet aşa de mult…
Hristos în mijlocul nostru!
+Selafiil
(Nota1: La 20 ianuarie s-au implinit 3 ani de la cand Cuviosul Selafiil siberianul se odihneste cu dreptii)
Nota2: Ilustratiile nu il reprezinta pe parintele Selafiil, cu care nu detinem si nu am gasit nicio fotografie).
Cititi si:
- Epistola unui sfant contemporan: “PREGATITI-VA, DRAGII BUNELULUI, PREGATITI-VA…”
- Nasterea unui sfant in imparatia vesnica: Fericitul Batran Selafiil din Siberia. “SUNT VREMURI DE MARTURISIRE. SA NU PRIMITI SA FITI AI ALTCUIVA!”
- Din scrisorile Staretului Selafiil din Tomsk (Siberia): “CUM NE VOM MANTUI NOI?”
- SCRISORI INEDITE SI PROOROCESTI (catre Parintele Selafiil!) ALE SFANTULUI IERARH LUCA AL CRIMEEI: “Cand Biserica nu va mai fi prigonita se vor pregati toate pentru imparatia antihristului”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Fericirea e credinta din om.N-ati vazut cati oameni au de toate…dar se simt nefericiti pentru ca sunt lipsiti de credinta…Iubirea lui Dumnezeu se poate simti si fizic atunci cand El coboara in inima omului,aducandu-i caldura rugaciunii neincetate de pocainta.Multumirea pt ceea ce are,este masura credintei fiecaruia.Memoria inimii spune ca tot ce exista este un dar ales.Cu banutul vaduvei cumperi si peste pt masa saracilor,dar si un bilet pt.Rai.”(din Darurile duhovnicesti ale Parintelui Iustin Parvu)
Doamne,Nemurirea noastra,alege-ne pentru Gradina Ta,omorand pacatul din noi si intelepteste-ne cu iubire si mantuire sa avem,pentru toti Sfintii Tai si
Parintii nostri,alesi de Tine.Caci Tie se cuvine slava si multumire in veci.
Amin!
“Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă.
Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept”. – si-atunci de ce unii nu cred ca este atat de aproape de ei in vremea incercarilor? Si mie mi s-a intamplat: cand esti in toiul furtunii te uiti adesea in stanga, in dreapta, in lateral…nimeni! si ai senzatia ca esti aruncat la mijloc si ca nu vei mai iesii cu toate ca, “oricât de mari vor fi ispitele ce vor veni şi oricât de înviforata este marea acestei vieţi, priveşte: peste ape pluteşte Hristos..” si, stau si cuget mai adanc privind in urma, la vremurile de restriste, de groaza cand imi batea inima nebuneste si ma simteam parasita, retraind acea stare…razbatea – totusi – din adancul meu o luminita mica linistitoare ce crestea in intensitate, ca un anestezic bine-venit fara de care n-as fi putut rezista fizic si/sau psihic la incercare; imediat dupa, apareau unul cate unul si cei din jur pentru a ma sustine si, pentru moment…ca si cum as fi fost in afara de mine priveam detasat ca un spectator groaza din ochii lor mirandu-ma, amuzandu-ma chiar (un pic…:) ), frica de a nu mi se intampla ceva si mai si…constatand ca, de fapt si de drept ei sufereau mai tare, eu – eram ‘pe pozitii’ – fara nicio problema. Interesant, nu? Sincer! Nu-mi mai amintesc sigur daca, in toate cazurile am strigat din adancul meu la Dumnezeu – cert este ca, EL m-a auzit, a fost alaturi de mine, m-a intarit si asta este minunat – purtarea Sa de grija este mare, mila Sa este nesfarsita si iubirea…nemarginita!
Frica de cele viitoare vine de la diavol si este o ispita destul de mare; el vrand sa taie nadejdea fireasca ce ar trebuii s-o aiba omul in Dumnezeu ca unic Facator al sau si sa-l duca in deznadejde purtandu-se ca un apucat in vremea incercarilor indemnandu-l sa-si taie firul vietii de spaima, groaza…spre bucuria Iadului si intristarea ingerului pazitor care, in momentul sinuciderii cuiva tipa infricosator. Barbatie fratilor ne trebuie, mai mult ca oricand! De ne vom lipii de Domnul Dumnezeu o vom dobandii fiindca daca El este cu noi, cine este impotriva noastra?!
“Cel ce îsi vede neputinţa este mai mare decât cel ce vede îngeri”
Domnul fie laudat! Pentru toate!
Minunate cuvinte…superb
Ce suflet delicat de inger avea Parintele…si pot sa spun ca are pentru ca sufletul e vesnic.Sa il rugam pe Cuviosul Selafiil sa ne fie aproape in timpurile acestea grele…si cand nu mai stim cum sa o scoatem la capat,sa il rugam sa ne ajute,sa ne trimita un gand care sa se inalte.Am citit toate materialele si m-au impresionat uneori pana la lacrimi…
… si pe mine m-au impresionat. Parca scrisorile lui sunt cele mai frumoase de aici.
Sa va dea Dmnezeu putere sa va continuati lucrarea. Dumnezeu sa va ajute.
Ce cuvinte minunate si ziditoare de suflet! Cred ca acest parinte a fost inspirat!
Asa este, precum spunea si parintele Nicolae Steinhardt, nu este necesara doar credinta in Mantuitorul Hristos, ci trebuie sa avem si incredere in El. Daca vom crede in toate adevarurile de credinta ale Bisericii noastre, dar nu vom avea convingerea ca Domnul Hristos, in fiecare clipa a vietii noastre(si mai ales in vremea incercarilor), este alaturi de noi, credinta noastra va fi indoielnica, insuficienta pentru a ne mantui, sau, precum ar spune N. Steinhardt, ar exista in noi credinta, dar nu si incredere. Credinta in Domnul nostru Iisus Hristos trebuie, asadar, sa fie neclintita si insotita de increderea ca El, chiar si atunci cand nu mai stim sa-I simtim prezenta, este impreuna cu noi, precum a calatorit impreuna cu Luca si Cleopa in drumul spre Emaus(Luca24), desi cei doi ucenici nu L-au recunoscut. In acest sens, pr. Dumitru Staniloae spunea ca pe Dumnezeu Il putem cunoaste si din imprejurarile concrete ale vietii. 🙂
Sambata trecuta, am ascultat la radio Trinitas un interviu deosebit de interesant cu un medic chirurg din Arges, care, in perioada dictaturii comuniste, a avut curajul de a pastra o icoana in spitalul, in care lucra si, mai mult decat atat, i-a dat doua palme unui membru al partidului, care se ocupa de propaganda in regiunea respectiva, pentru ca acel comunist a injurat cu numele lui Dumnezeu. Nu vi se pare o marturisire de credinta asemanatoare cu aceea a Sfantului Nicolae din timpul Sinodului I ecumenic? Acelasi medic relata ca, de cate ori trebuia sa opereze un pacient, se ruga lui Dumnezeu, pentru ca era constient de adevarul ca succesul oricarei operatii depinde de credinta medicului si a bolnavului. Ne mai putand suporta marturisirile de credinta ale acestui medic, comunistii au hotarat sa-l aresteze, deoarece el ii cerea fiecarui pacient(chiar daca pacientul era membru al partidului) sa se spovedeasca si sa se impartaseasca, inainte de operatie. Nu l-au arestat, pentru ca un reprezentant al autoritatilor locale, a carui sotie fusese vindecata de catre acest chirurg, l-a aparat si a reusit sa il salveze. M-a impresionat deosebit de mult relatarea acelui medic, pentru ca am inteles ca, in orice epoca istorica, mantuirea este posibila si ca, asemenea Sfantului Apostol Pavel, trebuie sa invatam sa gandim si noi: “Toate le pot intru Hristos, Cel Care ma intareste”.
Dumnezeul nostru sa ne ajute sa-I deschidem usa sufletelor noastre si sa-L urmam cu incredere si cu bucurie duhovniceasca, amintindu-ne de cuvintele parintelui N. Steinhardt: “Realitatea este furtuna, dar Hristos este Adevarul.”!
“Pe cat de mult ne iubeste Hristos, pe atat este de discret.”
Doamne-ajuta!
Hristos in mijlocul nostru!
Doamne Laura ce fumos!…multumesc pentru tot ce ai scris….Hai sa spun si eu ceva frumos.Acum e slujba la Trinitas si asa frumos canta corul…si am o pasare mica alba,e papagalita,si cand aude corul canta si ea incet duios…de fapt am citit ce scria un Parinte care a trait o perioada in Sfantul Munte Athos,ca dimineata se ducea in padure.Si acolo pasarile se rugau la Dumnezeu.Parintele avea acest dar de a intelege ce se petrece mai mult decat un om obisnuit.Pasarea mea nu stiu ce face ea acolo,dar de obicei ciripeste tare,trebuie sa ii spui ceva ca iti sparge urecheile,ei cand aude o cantare religioasa sau ceva placut canta si ea incet,duios…e foarte simpatica.E si ea un sufletel al lui Dumnezeu.Doamne ajuta!
Cristina,
Foarte frumos! Iti multumesc pentru ceea ce mi-ai scris. 🙂
Auzisem si eu despre un parinte, care, stand intr-o gradina frumoasa si admirand florile si copacii, a exclamat: “Nu mai strigati atat de tare!”, in sensul ca intreaga natura, prin armonia ei, da slava lui Dumnezeu. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria.”(Psalm18,1) Stii ca unii dintre Sfintii Parinti din primele veacuri crestine, care traiau in pustie, erau in comuniune cu Dumnezeu, dar si cu intreaga creatie, pentru ca si animalele salbatice le slujeau, fiindca, din voia lui Dumnezeu, intreaga creatie se supune omului duhovnicesc. Este foarte frumos ceea ce ai spus, intr-adevar. Cred ca ai un suflet deosebit de sensibil, este adevarat?
“Natura este singura carte, in care fiecare fila contine cate un adevar.”
Doamne-ajuta!
Maica Domnului sa te pazeasca!
@ Laura:
E drept ca in Hristos se topesc si distantele, si anii, dar cum doamna Cristina are o fata cam de varsta ta si… nici nu ar putea sa spuna pentru ea insasi ca e un suflet foarte sensibil (sigur ca este), ne-am gandit ca e mai bine sa le spunem noi 🙂
Dar e frumoasa nevinovatia de copil si credem ca nimeni nu se va supara. Totul e sa stim sa coboram si cu picioarele pe pamant si sa nu uitam de valea plangerii si de fratii nostri din iadul durerilor, dupa ce ne luam proviziile de har 🙂
Admin,
Imi cer iertare, daca am spus ceva necuviincios. Nu stiu de ce, am avut impresia ca doamna Cristina ar trebui sa fie foarte tanara, asa, din modul in care a scris… 🙂 Oricum, sper ca nu s-a suparat, fiindca i-am scris sincer, ceea ce am simtit in momentul respectiv.
Va multumesc, ca mi-ati atras atentia.
Doamne-ajuta!
Doamne cum sa spui ceva necuviincios Laura… si tu admin iti multumesc pentru grija.Va multumesc la amandoi ca existati.Am un sentiment deosebit pentru voi…eu de fapt intru la capitolul artisti…ce se exprima cu pensula mai bine decat cu cuvintele.Dar pot sa spun ca imi doresc din suflet ca orice incercari ne vor aduce vremurile, sa ramanem cat de cat neschimbati, sau daca ar fi posibil chiar imbunatatiti duhovniceste.Sa ne rugam lui Dumnezeu.Nu stiu cum sunt eu, dar tu Laura sigur esti un suflet deosebit.Eu citesc tot felul de scrieri religioase.Ei!Te rog sa ma crezi ca mi-a ramas in minte si simt ca ma ajuta ce ai scris tu:,,Toate le pot intru Hristos,cel care ma intareste.” Dragii mei, va multumesc mult pentru tot.Viata e atat de tumultoasa si imi doresc din suflet sa gasesc in toate pe Hristos…dar nu e asa.Si il gasesc aici.Dumnezeu sa va ajute in tot.Harul cel dumnezeiesc sa va lumineze.Va trimit din suflet dragostea mea!Sunt sigura ca Dumnezeu va iubeste si El.Asta e cel mai important lucru.Doamne ajuta!
SI noi va multumim mult de tot si va raspundem cu aceleasi dorinte de a trai in binecuvantarea harului Duhului Sfant!
Doamne ajuta!
Va rog frumos spuneti-mi cum il cheama pe doctorul din Arges. Eu sunt din Pitesti, am o activitate pro-vita si cred ca domnul doctor ne poate ajuta. Multumesc!
Denis,
Cred ca il cheama Iosif Niculescu, dar nu stiu daca am retinut corect. Oricum, la sfarsitul emisiunii au anuntat ca sambata viitoare(maine) vor continua discutia. Interviul a fost realizat in cadrul emisiunii “Credinta si sanatate”, difuzata la radio Trinitas in fiecare sambata de la ora 11 si 30 min. Eu asa am retinut, Iosif Niculescu, dar puteti asculta maine dimineata emisiunea, pentru ca au anuntat ca vor continua dialogul. Intrucat in unele zile difuzarea Sfintei Liturghii se incheie mai tarziu, emisiunea poate incepe si la ora 12.
Doamne-ajuta!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads//2009/02/tgocna-2009-dr-iosif-niculescu.JPG
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/16/sfantul-valeriu-gafencu-comemorat-la-targu-ocna/#more-5870
http://valeriugafencu.files.wordpress.com/2009/02/12.jpg?w=510&h=382
http://valeriugafencu.files.wordpress.com/2009/02/17.jpg?w=510&h=382
http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2009/02/comemorarea-lui-valeriu-gafencu.html
http://www.fundatiaarsenieboca.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=81%3Acultul-maicii-domnului-cu-doctor-iosif-niculescu&catid=23%3Advd&Itemid=94