PARINTELE ARSENIE BOCA, “OMUL DURERILOR” si CELE SAPTE SURLE PRIN CARE DUMNEZEU NE CHEAMA (II). Mila lui Dumnezeu ascunsa in necazuri si primejdii

28-11-2010 Sublinieri

Parintele Arsenie Boca – Omul durerilor

Discretia de care-i rogi – sa nu stie stanga ce face dreapta e cea mai calcata in picioare porunca a Mantuitorului. Si inca de cei mai credinciosi ucenici! Nici sfintii n-au avut alata solutie decat fuga de oameni. Decat daca te hotarasti sa te lasi vorbit, discutat, strambat, denuntat, si chiar vandut…”.

***

Parintele Arsenie Boca – Suisul muntelui

  • “Nimeni nu se mantuieste razletindu-se de Biserica, oricat ar crede ca salasluieste intr-insul Duhul lui Hristos”.
  • “Sunteti nemultumiti de preoti? Dar oare ce-ati facut pentru preoti ca sa fiti mai multumiti?! Credeti ca vina o poarta numai ei? Ei sunt fiii vostri! Cum i-ati nascut, asa ii aveti! Va trebuie preoti mai buni? Nasteti-i!”

***

Parintele Arsenie Boca – Primii pasi pe Cararea Imparatiei

“Mare este acela care numai de marimea lui nu se ocupa. Este cel care creste fara sa stie, ca bobul de grau in stralucirea soarelui. Daca este o crestere naturala, este si o crestere supranaturala. Caci adevarata dimensiune a desvarsirii este smerenia”.

***

*

TOATE INREGISTRARILE DOCUMENTARELOR RADIO CU PARINTELE ARSENIE BOCA POT FI GASITE SI DESCARCATE DE AICI

***

SOCOTELILE INŢELEPCIUNII CU MOARTEA

Cand nu mai răspund oamenii la chemarea dragostei lui Dumnezeu, dau de asprimea dreptăţii Sale, cand, spre pedepsirea răutăţii, ingăduie războaiele. Atunci viaţa oricui se află in primejdie de moarte, şi a celor de acasă şi a celor de pe fronturi. Să cercetăm, intre marginile fagăduite, pricina aceasta, a războaielor, care pe mulţi ii spală de fărădelegi in şiroaie de lacrimi. Luăm ca gand de ajutor in darea răspunsului voinţa lui Dumnezeu, care urmăreşte ca toţi oamenii să se mantuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie. Drept aceea, Dumnezeu, cel milostiv intru dreptăţi, pe cei nebăgători in seamă sau potrivnici – dar totuşi oameni cumsecade – abia cu ajutorul primejdiei ii induplecă să vrea şi ei ce vrea Dumnezeu, adică mantuirea, singurul lucru cu adevărat de trebuinţă.

Al doilea gand de ajutor e primirea de mai inainte ca bun, a ceea ce oranduieşte şi face Dumnezeu, şi ştiind că nimic nu se intamplă fără voia lui Dumnezeu, să ne bucurăm de hotărarea Lui, chiar dacă nu pricepem aceasta. Iar gandul al treilea e că in suferinţe fără de voie s-au mantuit mucenicii, in suferinţe de bunăvoie s-au mantuit cuvioşii; tot aşa şi cu suferinţele războaielor, mult mai mulţi se mantuiesc pe front, decat s-ar fi mantuit acasă.

Obişnuit, lumea crede că mor in războaie cei răi şi scapă cei buni. Este şi nu este aşa, pentru că numai singur Dumnezeu ştie şi ţine socoteala fiecăruia. Unul din sfinţi a zis:

“Caprele eu sunt; iar oile Dumnezeu le ştie”.

Pe urmă numai singur Dumnezeu ştie – şi precum ştie şi face – dacă pentru cineva e mai de folos viaţa, sau mai mult il foloseşte mutarea din viaţa aceasta. Apoi Dumnezeu, in atotputernicia Sa, foloseşte şi pe cei răi, pe necredincioşi, pe cei fără nici un Dumnezeu, ba chiar şi pe draci, ca printr-inşii să aducă la mantuire pe cei de mantuit.

Aşa bunăoară cineva, incărcat de păcate, cum l-au povăţuit cei trei “prieteni” ai săi [diavolul, lumea si trupul], ajunge la stramtoare şi nevoie mare. Necazurile ii mai topesc trupul, ii mai subţiază mintea şi aşa găseşte pe Dumnezeu, ca pe singura scăpare a sa din primejdie. Acum I se roagă pentru prima dată, şi poate ca niciodată. Deci, cu prilejul tarcoalelor morţii in jurul vieţii sale, Dumnezeu in atotştiinţa Sa, văzandu-l că s-a indreptat pe calea bună pentru toate zilele lui pe care le-ar mai avea – dacă ar fi cuminte – in chip nevăzut şi minunat il scapă de moarte sigură. Dacă insă il ştie, că mai tarziu va avea o pocăinţă şi mai bună, ii va mai ingădui printre mai multe şi mai grele primejdii, scăpandu-l din fiecare, căci necazurile spală petele păcatelor de pe haina noastră nevăzută, – şi mai tarziu il  scoate din topitoarea suferinţelor, fie spre viaţa cea fără de trup, fie intorcandu-l spre viaţa pămantească, ca pe un inţelepţit.

Pe cei ce insă n-au statornicie in bine, ci iarăşi s-ar intoarce la rele, uitand făgăduinţa ce au făcut-o la stramtoare, pe unii ii scoate din viaţa cea deşartă, atunci cand după ştiinţa lui Dumnezeu, au ajuns la cea mai bună pocăinţă din viaţa lor, ca in aceea să se socotească in vecii fără de sfarşit. Aceştia aşa-s mai de caştig pentru mantuire, primindu-i Dumnezeu cu cat de cată pocăinţă.

Pe cei ce trecuţi prin suferinţe au caştigat intărire şi statornicie spre bine şi printr-inşii ştie Dumnezeu că ar dobandi mantuire şi alţii, pe aceştia ii scapă şi-i intoarce iar acasă. De cumva iarăşi se dedau stricăciunii şi ingrămădirii de păcate, iarăşi ii cheamă la şcoală. Şi aşa face de cate ori trebuie şi cu toţi caţi trebuie.

Cu cei răi şi, după ştiinţa lui Dumnezeu, fără intoarcere, printre alte neştiute taine, are şi aceste două socoteli: sau ii pierde in grabă, in chip năprasnic, ca să nu-şi mai inmulţească relele şi aşa, mai uşor să se osandească; sau că, prin răutatea lor, vrea să răsplătească, să ispăşească, să intoarcă, sau să mantuiască pe unii din cei de acasă, mai zăbavnici la pocăinţă, sau indărătnici la sfatul şi rugămintea celor buni.

Iar pe al treilea fel de oameni, pe cei buni, prin darul lui Dumnezeu, ii scoate din viaţa cea deşartă, fie ştiindu-i că ar avea să cadă mai tarziu, tinzandu-şi la fărădelegi mainile lor, ingreunandu-şi astfel sau chiar pierzandu-şi mantuirea şi cheamandu-i de aceea mai devreme, pană nu se schimbă in răutate nerăutatea lor; fie că, plăcuţi fiind lui Dumnezeu, i-a pus la incercare şi i-a aflat Lui-Şi vrednici, precum scrie:

Inţelepciune 3:

Sufletele drepţilor sunt in mana lui Dumnezeu şi nu se va atinge de dansele munca. Părutu-s-a in ochii celor nepricepuţi că drepţii sunt morţi cu desăvarşire şi ieşirea lor din lume e o mare pedeapsă, Şi mergerea lor de la noi sfăramare, iar ei sunt in pace.

Chiar dacă in faţa oamenilor au indurat munci, nădejdea lor e plină de nemurire, Şi puţin fiind pedepsiţi, mare răsplată vor primi, că Dumnezeu i-a incercat pe danşii şi i-a aflat Lui-Şi vrednici.

Ca aurul in topitoare, aşa i-a lămurit, şi ca pe o jertfă de ardere intreagă, aşa i-a primit. Străluci-vor in ziua răsplătirii…

Iar dacă sunt cate unii răi, fără leac şi nu păţesc nimic din necazurile oamenilor, trebuie că i-a lepădat Dumnezeu şi-i lasă să se desăvarşească in rele, ca să-şi ia osandă veşnică, – precum s-a spus la cele pentru Saul.

O altă taină a lui Dumnezeu e şi aceasta: Nu pedepseşte toată răutatea tuturor, aici, şi numaidecat; precum nici nu slăveşte bunătatea tuturor, aici, şi numaidecat. Chiar dacă ar face aşa, atunci şi oamenii ar face binele de frică; mantuirea ar fi de silă, iar nu o faptă a libertăţii şi a dragostei. Apoi, dacă repede ar pedepsi tot răul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios, micit la o măsură omenească sau cel mult ingerească, şi ne-ar da să inţelegem că se teme de rău şi-şi apără stăpanirea, – cum fac oamenii. Ci tocmai pe faptul că ingăduie răilor să-şi facă de cap, şi-i lasă pe oameni neinfricaţi de pedeapsa năprasnică, ne dovedeşte atotputernicia Sa, veşnic liniştită asupra răului, atotputernicie, sub ocrotirea căreia, prin virtutea credinţei, stăm liniştiţi şi noi, primind palmele şi scuipările răului, ca pe nişte mărturii ale neputinţei aceluia, in faţa atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne intăreşte cu liniştea Sa.

Cu aceea că nu pedepseşte răutatea numaidecat, ii intinde ispită puternică, să se desăvarşească şi ea, spre pedeapsă sigură in ziua Judecăţii. Iar dacă, totuşi, uneori pedepseşte năprasnic vreo fărădelege, o face ca să mai pună frau răutăţii intre oameni, şi mai ales să nu scadă in credinţă incepătorii, şi să nu se piardă dintre oameni cunoştinţa răsplătirii după fapte. Deci, ori că răsplăteşte, ori că nu răsplăteşte, fie binele, fie răul, un lucru e sigur: că vine o răsplată sigură şi veşnică, şi că biruieşte binele asupra răutăţii. Apoi, prin răbdarea multor neştiuţi de oameni, atotputernicia şi dreptatea lui Dumnezeu, sfăramă mereu porţile iadului, cu puterea Bisericii văzute şi nevăzute iată de ce toată grija şi rugăciunea să ne fie să-i primească Dumnezeu in locaşurile drepţilor pe cei ce ne-o iau inainte, scăpand, cu oranduire dumnezeiască, din invelitoarea vieţii celei deşarte. Unul dintre slujitorii lui Dumnezeu, tanguindu-se de ingustimea vederii şi de stramtimea credinţei oamenilor, că socotesc numai cele de aici, zice că

“Oricat ni s-ar părea de neobişnuit, dar adevărul acesta rămane: că ne-a trimis Dumnezeu in lumea aceasta, ca să invăţăm a ne lepăda de ea şi să o căutăm pe cea adevărată”.

Pentru iubitorii de Dumnezeu nu este durere, nu este primejdie – afară de păcat – şi nu este moarte: ei trebuie fericiţi şi urmaţi cu aceeaşi lepădare de sine şi de viaţă, oricand vremea ne-ar cere-o.

2 Corinteni 4:

De aceea nu ne descurajăm, şi măcar că omul nostru cel dinafară se prăpădeşte, omul nostru cel dinlăuntru se innoieşte zi de zi. Pentru că suferinţa noastră, uşoară şi de-o clipă, ne agoniseşte nouă mai presus de orice măsură o cumpănă veşnică de mărire, Ca unora ce n-avem in vedere cele ce se văd fiindcă cele ce se văd sunt vremelnice, pe cand cele ce nu se văd sunt veşnice.

2 Corinteni 5:

Ci noi ştim că, dacă pămanteasca noastră locuinţă, in cortul acesta, se desface, avem in ceruri clădire de la Dumnezeu, casă veşnică, nefăcută de mană. De aceea suspinăm in acest trup dorind să ne imbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer.

Deci nu sunt de plans decat necredincioşii, care s-au stins in necredinţă, ca nişte instrăinaţi şi potrivnici lui Dumnezeu. Dar e bine să se ştie că viaţa in primejdii pe mulţi i-a scos din numărul morţilor şi i-a primit Dumnezeu in braţele morţii in Impărăţia vieţii.


JUDECATA MILOSTIVĂ

De obicei oamenii nu se intorc la Dumnezeu decat atunci cand dau de primejdii, adică atunci cand ii ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au facut. Nu e rău să te intorci la Dumnezeu nici chiar atunci, in ceasul al unsprezecelea; insă ar fi cu mult mai bine să vii de bună voie la rosturile tale veşnice, şi nu tras de manecă sau pălit cu prăjina din urmă. Dacă am fi noi mai simţiţi, am vedea că Dumnezeu, preamilostivul ne imbie cu iubire. Incă din dimineaţa vieţii, taina sfantă a pocăinţei, ca să nu ajungem către seara vieţii aşa de imblătiţi de rele.Taina pocăinţei este judecata milostivă, ce o face Dumnezeu cu noi păcătoşii, cand mergem noi, de bună voie şi ne mărturisim greşelile.

Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă, prin graiul lor, Dumnezeu iţi vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricat ai fi de păcătos. Mare este Taina pocăinţei, nu numai fiindcă te face din rău bun, din vrăjmaş al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci şi pentru că un lucru aşa de mare e acoperit cu chip smerit. Mila cea fară de margini a Tatălui, ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră, a dreptăţii după fapte, le trimite, coborand din ceruri, pe Fiul Său cel Unul Născut, să le facă o judecată milostivă şi fără nici o infricoşare, şi iarăşi să-i impace cu Sine.

Poate tocmai pentru că e aşa de smerită judecata aceasta milostivă, nu pot să vie la  mantuitoarea ei binefacere aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de “ştiinţă” şi afumată de mandrie. Cum să poată veni, ei care ştiu totul, ei care stăpanesc peste oameni, să vie in genunchi inaintea unui simplu preot şi să-şi inşire toate fărădelegile şi necazurile lor? Nu, asta mandria n-o poate face, să vie de bună voie la smerenie. De aceea, ei dau de asprimea dreptăţii care-i fierbe in zeama lor pană li se moaie oasele trufiei.

Taina pocăinţei sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curăţesc de toate: primul, prin care intrăm in obştea creştină e botezul din apă şi din Duh, sau naşterea a doua. Cand suntem inzestraţi cu darurile Duhului Sfant, după atotştiinţa de mai inainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă. Al doilea e botezul pocăinţei, sau al lacrimilor, pe care il putem face şi trebuie făcut, ori de cate ori ni se incarcă conştiinţa cu greşeli faţă de Dumnezeu faţă de oameni şi faţă de noi inşine.

Iar al treilea e botezul sangelui care dacă se intamplă să vie necăutat de noi, de asemenea ne spală toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărata mărturisire a lui Dumnezeu, Cel in Treime inchinat şi a Sfintei Sale Biserici. Acesta e un dar pe care-l dă Dumnezeu cui şi cui, din vreme in vreme, mai ales in vremea de prigoană a credinţei creştine dreptmăritoare. Acesta iarăşi nu se mai repetă, şi nu atarnă de noi. In privinţa venirii, ci numai in privinţa primirii.

Sfantul Ciril ne invaţă[Sf. Chiril al Ierusalimului]:

“Dacă cineva nu primeşte botezul nu se mantuieşte afară numai de mucenici, care primesc Impărăţia şi fară de apă”.

Mantuitorul, cand a mantuit lumea pe cruce şi cand I s-a impuns coasta, a izvorat sange şi apă ca să se boteze cu apă cei ce se botează in vreme de pace şi să se boteze cu sangele lor cei ce se botează in vremea prigoanelor. Mantuitorul numeşte şi  mucenicia botez, cand zice:

“Puteţi să beţi paharul pe care Eu il beau şi să vă botezaţi cu botezul cu care Eu Mă botez?”.

E lucru de mirare, că pentru pricini pămanteşti se găsesc mii şi milioane de oameni, care merg cantand la moarte, dar pentru Impăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini, din cand in cand, care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. Pentru aceasta trebuie ochii spălaţi mai bine ca să vadă mai departe decat stadia vieţii acesteia vremelnice, precum erau odată sfinţii mărturisitori ai lui Dumnezeu, fericiţi să treacă prin porţile focului şi ascuţişul săbiei la Impăratul sufletelor Mantuitorul nostru.

In Taina  spovedaniei rogi pe Dumnezeu, căruia I te mărturiseşti – de faţă fiind şi sluga Sa, tălmaci al voii Sale către tine şi chezaş al tău către Dumnezeu – să-ţi ierte mulţimea relelor ce le-ai făcut, insirandu-le pe toate după cum te ajută conştiinţa. Şi bun e Dumnezeu, căci te iartă de toate datoriile tale dar numai dacă ierţi şi tu din inimă, greşelile fraţilor tăi. Dacă nu ierţi, nici Dumnezeu nu te iartă. Şi trebuie să iertăm la nesfarşit, pe toţi din toată inima.

Cei vechi se rugau pentru cei ce-l schingiuiau şi le cuprindeau picioarele, binecuvantand pe cei ce-i duceau la moarte; iar alţii ziceau, că ar trebui să cumpărăm cu aur ocările şi necazurile ce le pătimim de la oameni. Totul e să te invoieşti aşa, pentru Dumnezeu, şi El iţi ajută; căci adevărat nu e după fire să iubeşti din toată inima pe cel ce te  ucide in tot felul, ci e mai presus de fire. Acesta e inţelesul şi capătul acestei judecăţi milostive a lui Dumnezeu, redobandirea iubirii fără margini, intoarsă de la toate păcatele spre Dumnezeu unul şi spre toţi oamenii.

Cat se poate prinde de minunea acestei sfinte taine, iată spunem că ea lucrează revenirea oamenilor la nerăutatea pruncilor.

SFATUL DIN IAD

Intr-o carte veche, din Sfantul Munte, un duhovnic iscusit in poveţe a lăsat inchisă intr-o intamplare invăţătura aceasta.

“Un preot, cu frica lui Dumnezeu şi grija păstoriţilor săi, se ostenea zi de zi prin toate mijloacele ce-i stăteau in putinţă, să intoarcă pe cei rătăciţi din calea pierzaniei şi sa-i intărească in cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vedea cu durere că ostenelile sale răman fără roadă. Credincioşii săi lepădară numai făţărnicia; incolo, putrezeau in aceleaşi păcate, cum ii găsise. Zadarnică era slujba, zadarnice predicile, zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea din noroiul păcatelor. Ce să facă bietul preot? Cum să-i indrepte? Căci se inflăcăra pentru lucrul lui Dumnezeu, ştiindu-se chezaş pentru sufletele lor şi se frămanta zi şi noapte, cerand de la Dumnezeu să-i arate, pentru ce nu poate să-i atragă la mantuire?

Intr-o sambătă seara, după vecernie, stătea amărat pe-o piatră din grădină, covarşit de grija datoriei sale preoţeşti şi mahnit amarnic de truda-i fară roadă. Cum sta aşa, pierdut in ganduri grele, iată că Dumnezeu ii deschise ochii necăjitului său suflet, asupra unei vedenii infricoşate: o gloată de arapi, negri ca tăciunele, i se arătară ca un nor intunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor in frunte cu Satana, marele şi incruntatul tartor al lor. Deodată, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbieră de clocoti văzduhul:

– Voi, drăceştilor gloate, sfatuiţi-vă, născociţi cu mintea voastră meşteră in viclenii, şi să-mi spuneţi: cum aţi putea voi mai uşor şi mai sigur inşela pe oameni, ca să umplem cu ei impărăţia beznei şi pantecele flămand al iadului?

La această poruncă a tartorului celui mare, gloatele intunecate ale incornoraţilor, intrară in putoarea diavoleştilor sfatuiri. Nu trecu mult şi din mulţimea aprinsă de sfat ieşi inaintea Satanei o căpetenie, lucind ca păcura, şi zise:

– Intunecimea ta, să furişăm in mintea oamenilor gandul drăcesc că nu este Dumnezeu; astfel, neavand de cine să se teamă, uşor ne vor cădea in gheare, vor face numai ceea ce vrem noi şi vom umple iadul cu ei.

Ascultandu-l, Satana chibzui şi apoi răspunse:

– Cu minciuna asta prea puţini vom putea prinde in undiţă; pentru că lucrurile Celui de sus: cerul şi pămantul şi toate cate le impodobesc mărturisesc slava Lui şi toate dovedesc că El este. Să vie altul, cu o născocire mai vicleană.

Atunci din gloatele intunerecului, ieşi o altă căpetenie incornorată şi zise:

Intunecimea ta, părerea mea e să le spunem oamenilor că, chiar dacă ar fi Dumnezeu, dar după moarte nu este suflet şi nu este judecată, şi, prin urmare, nici răsplată sau pedeapsă. Să le spunem că nu e nici rai nici iad şi, prin urmare sunt slobozi să mănance, să bea şi să-şi facă toate poftele trupului şi ale inimii, căci, ca maine vor muri şi după moarte nu mai e nimic şi o să le pară rău că nu şi-au făcut toate gusturile cat au fost in putere.

Satana ii cumpăni vorbele, apoi ii zise:

– Nici cu vicleşugul acesta nu vom putea caştiga prea mulţi: căci printre oameni sunt unii răsăriţi la minte, care ştiu că este Dumnezeu şi că in dreapta Lui stă răsplata sau pedeapsa după fapte. Şi apoi mulţi ştiu că sufletul dăinuieşte şi după moarte şi va merge la judecata cea de pe urmă, după cum ii invaţă Scripturile. Cu vicleşugul acesta ne pică şi nouă ceva in gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni mulţi, ca nisipul mării, să-i inchid ca pe o turmă de proşti in toate peşterile iadului! răcni Satana şi tranti odată din copită aşa de tare, că toată droaia dracilor sughiţă de groază.

Atunci din mulţime se rupse o altă căpetenie şi, sprijinindu-se ţanţoş in coadă, duhni următoarea propunere:

– Prea intunecate jupane şi tată al minciunii, lăudată să fie grija ta de-a umple iadul nostru cu proştii şi destrăbălaţii pămantului! Am ascultat cu luare aminte vicleşugurile tovarăşilor noştri despre pierzarea oamenilor, aşa de scumpă nouă, tuturor dracilor tăi, şi, văzand că ele nu sunt pe placul intunecimii tale, am născocit la randul meu un vicleşug şi mai mare: de ce să nu lăudăm pe oameni pentru credinţa in Dumnezeu, in nemurirea sufletului, in judecata de apoi şi in răsplata după fapte? De ce să nu le spunem şi noi că este un rai şi un iad, care dăinuiesc in veacul veacului? Dar, după ce le vom spune toate acestea – pe care ei le ştiu prea bine – să le şoptim la ureche, o dată, de două ori, de mii de ori: nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni! Mai e vreme destulă. Trăiţi mai intai după cum vă vine pofta. Pocăinţa lăsaţi-o mai la urmă! Nu vă grăbiţi!

Ascultandu-l, ochii Satanei fulgerară de bucurie drăcească. El se ridică trufaş de pe jilţul de flăcări ca smoala şi, bătand cu laba pe umeri pe diavolul care născocise acest vicleşug, glasul lui tună o dată, de se cutremură tot intunerecul iadului.

– Voi, duhuri puturoase ale impărăţiei mele, ca gandul risipiţi-vă pe faţa pămantului şi, ca o otravă dulce, strecuraţi in urechile oamenilor şoapta cu adevărat după numele nostru:“Nu vă grăbiţi cu pocăinţa, oameni buni, nici cu spovedania adevărată. Mai e vreme destulă: maine, poimaine, la bătraneţe. Pană atunci, faceţi-vă datoria către Dumnezeu şi suflet numai aşa, de ochii lumii. Vedeţi-vă mai intai de grijile pămanteşti, aşa ca şi pană acum. Pentru pocăinţa adevărată mai aveţi vreme, că doar n-o să muriţi chiar maine!”

Şi, la porunca Satanei, duhurile iadului se imprăştiară cu iuţeala gandului pe faţa pămantului, să amăgească pe zăbavnicii oameni in minciuna pierzării, cu amanarea pocăinţei pe maine, pe poimaine, la bătraneţe…

Vedenia se stinse, şi preotul, trudit de soarta credincioşilor săi, inţelese, in sfarşit, pricina zăbavei lor de a se hotări să se mantuiască cu adevărat. De formă şi de ochii lumii, ei işi indeplineau datoriile creştineşti, dar, vrăjiţi de şoapta ademenitoare a viclenilor, găseau că sfaturile părintelui sunt bune mai mult pentru cei bătrani. Cat despre ei inşişi mai au vreme destulă: maine, poimaine, la bătraneţe… “.

Iată sfatul de primejdie care-i incalceşte pe oameni in rele şi-i bagă in toate necazurile şi in tot intunerecul, iar maine, poimaine, ca nişte storşi de vlagă, nu mai sunt buni de nimic. Dumnezeu iartă neştiinţa, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteală vicleană e acela care-şi dă cu voia toată tinereţea dracilor, rămanand ca lui Dumnezeu să-I dea o bătraneţe distrusă. Nu-i va fi zvarlită şi bătraneţea laolaltă cu tinereţea?

DEZLĂNŢUIREA STIHIILOR

Dacă oamenii totuşi nu se intorc de la rele, nici după asprimea necazurilor, atunci vin peste intunecata lume necazuri mai presus de fire:

“Tăriile cerului vor fi zguduite; nu voi cutremura numai pămantul, ci şi cerul, zice Domnul!”

Căci:

“Moartea şi sangele, invrăjbirea şi sabia, zdrobirea şi bătaia, asupra celor nelegiuiţi s-au zidit toate acestea, şi pentru ei s-a făcut potopul”.

Sus in Cer, la carma nevăzută a lumii se randuieşte ce să fie jos pe pămant, cu toţi şi cu fiecare. Dar cele ce vin să se intample pe pămant tot de pe pămant işi iau plecarea; aşa că, in toate, oricand, şi de noi atarnă ce să ne vie de la dreapta judecată. Că aşa se ţine cumpăna intre sus şi jos.

Iar precum că de pe pămant se suie pricina păcatelor strigătoare la cer şi că din cer coboară răspunsul, avem mărturia ingerilor, trimişi la Lot in Sodoma, in chipul a doi oameni, căci sodomia locuitorilor striga la cer şi chinuia sufletul dreptului:

Facere 19:

Strigarea lor s-a suit inaintea Domnului şi Domnul ne-a trimis să-i pierdem. Atunci a ieşit Lot şi a grăit cu ginerii săi şi le-a zis: “Sculaţi-vă şi ieşiţi din locul acesta, că Va să piardă Domnul cetatea”. Ginerilor insă li s-a părut că Lot glumeşte.

Faptele lor nu-i lăsau să creadă, ci făceau să li se pară glumă şi aşa au pierit şi ginerii lui Lot, făcandu-se nevrednici de cuvantul lui Dumnezeu. Dar avem insăşi mărturia lui Dumnezeu, cea dată lui Noe inainte de potop:

“Sosit-a inaintea feţei Mele sfarşitul a tot omul, căci s-a umplut pămantul de nedreptăţile lor, şi iată, Eu ii voi pierde de pe pămant”.

Şi s-au deschis stăvilarele cerului şi a fost potopul. Iar pentru vremuri viitoare avem alte răspunsuri ale cerului atarnand peste faptele pămantului:

Apocalipsa 14:

Aci este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus. Şi am auzit un glas din cer, zicand. “Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor pentru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelele lor, căci faptele lor vin cu ei”. Şi am privit şi iată un nor alb, şi cel ce şedea pe nor era asemenea Fiului Omului, avand pe capul lui cunună de aur şi in mana Lui seceră ascuţită. Şi alt inger a ieşit din Templu şi a strigat cu glas mare celui ce şedea pe nor: pune secerea si seceră, căci a venit ceasul de secerat, fiindcă s-a copt secerişul pămantului.

Atunci cel ce şedea pe nori a aruncat pe pămant secerea lui şi pămantul a secerat. Apoi alt inger a ieşit din Altar, avand putere asupra focului, şi a strigat cu glas mare celui ce avea cosorul ascuţit, şi a grăit: pune cosorul tău cel ascuţit şi culege strugurii viei pămantului, căci boabele ei s-au copt.

Atunci ingerul aruncă pe pămant cosorul lui şi culese via pămantului şi ciorchinii ii aruncă in teascul cel mare al maniei lui Dumnezeu. Şi teascul fu călcat afară din cetate şi a ieşit sange din teasc pană la zăbalele cailor, şi indepărtare de o mie şase sute de stadii.

Ferindu-ne de a indrăzni vreo talcuire. Un lucru e sigur, despre care nu mai incape nici o indoială, că fărădelegile duc omenirea intr-o istorie cu necazuri din ce in ce mai apocaliptice.

(va urma)

(din: Parintele Arsenie Boca, “Cararea Imparatiei”, Episcopia Ortodoxa Romana a Aradului, Deva, 2006)

Legaturi:

***


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Arsenie Boca, Preotie (pentru preoti), Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

59 Commentarii la “PARINTELE ARSENIE BOCA, “OMUL DURERILOR” si CELE SAPTE SURLE PRIN CARE DUMNEZEU NE CHEAMA (II). Mila lui Dumnezeu ascunsa in necazuri si primejdii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: “INVREDNICESTE-MA, DOAMNE, SA TE BUCUR SI EU CU INTOARCEREA MEA!”. Cand uitam ca suntem fii risipitori sau uitam cum ne iubeste si ne asteapta Tatal… ISPITELE CRESTINULUI – INTRE OBRAZNICIE SI DEZNADEJDE -
  2. Pingback: SFANTUL PETRU DAMASCHIN ne invata cum putem si trebuie sa facem din toate prilej de pomenire si multumire neincetata catre Dumnezeu -
  3. Pingback: Parintele grec ELPIDIE: "Va cer sa va rugati toti impreuna, sa faceti un lant al rugaciunii... Sa nu va speriati cand veti vedea ca se vor aprinde focuri in jurul Greciei, ca vor fi linsati oameni politici si state se vor prabusi" - Razboi într
  4. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre SANATATE, BOALA, SUFERINTA, PACAT si PARTASIA LA RAU: “Dumnezeu va pedepsi pe toti cei care nu plang din cauza multor ticalosii care se petrec in jurul lor” -
  5. Pingback: PREDICI LA DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Intre sfintenie si urgie. Roadele Duhului si roadele pacatului. “FITI SFINTI, PRECUM EU, DOMNUL, SUNT SFANT! -
  6. Pingback: SUFERINTELE COPIILOR SI CAILE LUI DUMNEZEU. De ce mor copiii nevinovati? -
  7. Pingback: UN SINGUR LUCRU TREBUIE… -
  8. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA IN DUH SI ADEVAR – Straluciri de har din invataturile si minunile Cuviosului de la Prislop, in noi DOCUMENTARE AUDIO si VIDEO realizate de NICOLAE MARGINEANU. Marturiile Maicii Marina de la Manastirea Bic -
  9. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA continua sa faca MINUNI SI DE DINCOLO DE MOARTE… -
  10. Pingback: PARINTELE ARSENIE – LUMINA PENTRU NEAMUL SAU, IN INTUNERICUL VREMURILOR VITREGE. Misionar al dreptei-credinte in fata greco-catolicilor: “Intoarceti-va acasa, la ortodoxie, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua ce vine” -
  11. Pingback: Parintele Arsenie Boca despre POST, SPOVEDANIE, RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI si LUPTA CU DIAVOLUL. Care este CEA MAI MARE MINUNE? -
  12. Pingback: JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si &
  13. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” -
  14. Pingback: Predici (audio si text) ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA TUTUROR SFINTILOR. Ce sau cine sunt SFINTII, de fapt? Ce MARTURISIRE se cere oricarui crestin in fata oamenilor si impotriva duhului lumii? -
  15. Pingback: VINDECAREA SLUGII SUTASULUI – paganul care “a stiut de durerea aproapelui”, care si-a ascultat CONSTIINTA, implinind “legea firii” si il bucura pe Dumnezeu cu SMERENIA CREDINTEI sale. PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu -
  16. Pingback: “SLUGA VICLEANA…” – Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DATORNICUL NEMILOSTIV: Conditiile mantuirii: RECUNOASTEREA SINCERA A PACATELOR NOASTRE SI IERTAREA APROAPELUI -
  17. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  18. Pingback: Predici audio la INVIEREA FIICEI LUI IAIR si SFANTUL NECTARIE TAMADUITORUL. Invidia prigonitoare – “umbra privirii lui Cain peste lume” -
  19. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – 25 de ani de la plecarea in Vesnicie a marelui mijlocitor si luminator al neamului. DARURILE si CRUCEA PARINTELUI ARSENIE. Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa! -
  20. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  21. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: Sfantul Luca al Crimeei: CUM PUTEM PURTA POVARA DURERILOR VIETII? CARTIREA INMULTESTE NECAZURILE. “Multumiti, multumiti totdeauna lui Dumnezeu! Pentru toate trebuie sa-I multumim” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PARINTELE ARSENIE – LUMINA PENTRU NEAMUL SAU, IN INTUNERICUL VREMURILOR VITREGE. Misionar al dreptei-credinte in fata greco-catolicilor: “Intoarceti-va acasa, la ortodoxie, si asa tot neamul prinde putere pentru ziua ce vine” | Cuvântul
  24. Pingback: “Daca puterile sunt pe sfarsite…” K. V. ZORIN despre INCALCAREA LEGILOR DUHOVNICESTI si AVERTISMENTELE LUI DUMNEZEU: “Nicio situatie nu vine intamplator. Cand neplacerile se repeta, si pe deasupra cu o constanta de invidiat, inseam
  25. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA (†28 nov. 1989) SI CHEMARILE LUI DUMNEZEU (“Cele sapte surle”) pe… Cararea Imparatiei: “Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume” | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: PARINTELE ARSENIE BOCA – CUVINTE DUHOVNICESTI ANTOLOGICE, de mare forta si folos mantuitor: “Nu te ruga de Mine sa le dau pacea, roaga-te de oameni sa-si schimbe purtarile, daca vor sa mai vada pacea pe pamant“ | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  28. Pingback: OCHII LUI DUMNEZEU. Motivele pentru care nu ne sunt ascultate intotdeauna rugaciunile si pentru care AVEM NEVOIE de dureri si necazuri ca sa (re)descoperim adevarul vietii noastre. DRAGOSTEA RANITA A LUI HRISTOS PE CARE O IGNORAM SI CARE CAUTA SA SE ODIHN
  29. Pingback: DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI (video integral, talcuiri ale PILDEI CELOR ZECE FECIOARE s.a.). Inima milostiva, untdelemnul iubirii, TREZIREA SUFLETULUI DIN SOMNUL NEPASARII si NEVOIA DE PRIVEGHERE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate