Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND”

– Prea Cuvioase Parinte Cleopa, femeile care îsi reteaza parul, îsi fac parul la coafor, poarta pantaloni, îsi pun cercei, poarta bratari, îsi fac unghiile la mâini si la picioare, si se machiaza, calca Sfintele Canoane?

– Mai baieti, asta-i semn de necredinta mai întâi. Când pagânii îsi faceau idolii, îi împodobeau.

Bunaoara zeitei Nemzida, îi puneau un inel de aur în nas si cercei de aur în urechi si legau urechile de nas. Si pe urma îi puneau par si în par îi puneau pene de vultur, îi puneau câte minunatii; clopotei îi puneau în haine, ca atunci când sufla vântul sa sune clopoteii. Toata împodobirea asta este închinare de idoli. Sunt obiceiuri ale închinatorilor de idoli, ramase de la romani.

Noi, românii, ne tragem din doua popoare pagâne: dacii si romanii, si toti aveau aceste obiceiuri pagâne, cum aveau si pe zeul “noroc” si pe Baal si pe Marnas, pe Neptun, pe Apolon, pe Serapid, pe Bacus, pe ceilalti draci. Ca spurcati erau dumnezeii lor, spurcate erau si praznicele lor. Asa ca acesta-i obicei de la închinatorii de idoli, ca sa se sluteasca femeile, sa puna toate bijuteriile pe trupurile lor.

Au venit la mine saptamâna trecuta patru artisti, doi din Iasi si doi din Bucuresti, trimisi de cineva. Eu n-am vazut de când sunt femei cu ochii vopsiti cu creioane albastre, cu ochii albastri, dati cu creioane albastre; cu parul facut vâlvoi, sprâncene facute parca erau cu caneala, niste papuci cu calcâiul ca un fus. Vin la mine si-mi spun:

– Am auzit de dumneata.

Când i-am vazut, eu atâta le-am spus:

– Stiti ce se întâmpla cu voi? Voi mai aveti un ceas si muriti.

– Vai, parinte! Dar de ce?

– Peste o ora sunteti gata! Am eu un semn, ca o sa muriti amândoua.

– Vai, parinte!

– Gata. Mai aveti un ceas de trait si va duceti, cu unghiile rosii, cum sunteti acum.

– Cum e asta, parinte?

– Cu ce sunteti?

– C-o masina.

– Gata. Va rastoarna masina. Am semn ca de azi nu mai traiti. Acusi, acusi. Cel mult doua ceasuri. Dar v-ati pregatit de moarte?

– Nu, parinte.

– Daca vine moartea, nu râde si moartea de voi? Tu esti crestina? Ori esti un drac, o momâie de pus în cânepa, de speriat vrabiile, ce fel de om esti? Cine esti tu cu acestea asa?

Am stat mult de vorba cu ei. La urma au dat pomelnice si au zis: “Parinte, am sa ma las de aiestea”. Chiar aceea care era cu ochii spoiti cu cerneala albastra si cu sprâncenele facute, drept mascati de la anul nou, zice:

– Eu sunt actrita.

– Oricine ai fi tu. Dar vine moartea si o sa te întrebe de ce ai facut treaba asta. Cine te-a învatat lucrurile acestea diavolesti? Evanghelia spune undeva sa faci treburi de astea?

Ce vreau sa spun? Dumnezeu l-a împodobit pe om cum a stiut ca-i mai frumos. Zice la Geneza: Iata, câte a facut Dumnezeu, erau bune foarte. Daca ar fi stiut Dumnezeu ca omului îi trebuie sa-l faca cu unghii rosii si cu cercei în urechi, asa îl facea. Daca stia ca trebuie sa fumeze, îi facea un hogeag în vârful capului ca sa iasa fumul. Si iaca, nu i-a facut hogeag, ca n-are nevoie sa fumeze. Nu l-a facut pentru fumat. L-a facut ca gura si limba lui sa slaveasca pe Dumnezeu, nu sa se umple de fum si de putoare.

– Parinte, dar ce ne puteti spune despre portul indecent care se poarta azi în lume si de barbatii care îsi rad barba?

– Întrebati-le pe cele care se vopsesc si pe cele care poarta fusta scurta, daca le-au vazut vreodata pe Maica Domnului sau pe sfintele mironosite cu fusta scurta. Noi trebuie sa urmam Maicii Domnului. Ati vazut sfintele martire care sunt pe icoane, vreo una cu fusta scurta? Nu vedeti ca vesmintele sunt pâna în pamânt la toti sfintii? Auziti ce spune Sfântul Apostol Pavel: Fiti sfinti, ca sfânt sunt Eu, zice Domnul.

Ai vazut vreodata pe Hristos barbierit? Sau pe patriarhi sau pe prooroci i-ai vazut cu briciul în barba? Daca acuma lumea se barbiereste, acesta-i obicei luat mai mult de la romani. Dar dacii, stramosii nostri, nu! Ei purtau uniforma, cu toate ca erau pagâni. Si rusii purtau barbi, slavii de altadata.

Si acestea sunt ceva. Dar noi sa privim lucrurile tainice, care ataca mintea, inima si sufletul omului. Crestinului îi sta bine sa se cunoasca si din lucrurile dinafara, dar acestea sunt exterioare. Însa Domnul nu cere de la noi numai exteriorul. Exteriorul este frunza, iar roada este lucrarea cea dinlauntru.

S-a întâlnit odata Ava Alonie cu Ava Agaton: “Avo, de ce trebuie sa ne grijim mai tare, de lucrarea cea dinafara sau de paza cea dinlauntru?” Si i-a zis: “Lucrarea cea dinafara, adica postul, milostenia, portul, barba, fusta, uniforma, vorba, sunt frunza. Si Mântuitorul, în martea cea mare, a blestemat smochinul acela în care a gasit numai frunze: De acum sa nu se mai faca în tine roada în veac”. Era simbolul poporului evreiesc si al fariseilor, care puneau baza numai pe cele dinafara.

Apoi zice Ava Alonie: “Aratat este ca toata osteneala noastra este pentru paza cea dinlauntru. Pentru credinta cea dreapta în Dumnezeu, pentru smerenie, pentru dragoste, pentru înfrânare, pentru dreapta socoteala si celelalte fapte bune, care sunt roade ale dragostei“. Roada duhului este: dragostea, bunatatea, îndelunga rabdare, înfrânarea poftelor, facerea de bine, blândetea, credinta.

Dar unui pom îi sta bine când are si frunze si roade. Atunci este complet. Daca ai vedea un pom numai cu roade si nici o frunza, nu te-ai mira unde-i podoaba? Este bine sa aiba si uniforma cea dinafara si roada dinlauntru, ca sa-l vada pe crestin asemenea unui pom care-i încarcat de roade, dar are si frunze.

***

ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA

Am fost chemat la Manastirea Varatic, unde au venit reprezentanti de la consiliul ecumenic de la Geneva si acolo m-au pus sa vorbesc ceva in legatura cu rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.

M-am gandit la predica Sfantului Ioan Gura de Aur: “Pentru purtarea de grija de femei si pentru supunerea si cinstea femeii catre barbat“, din “Impartirea de grau“. Al doilea, mi-am adus aminte de datoria diaconitelor din “Tezaurul liturgic” de Badea Ciresanu. Pe urma tot in problema asta, mi-am adus aminte de la “Facere”, este un cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, de ce a numit Dumnezeu pe femeie ajutatoare barbatului, “ca nu-i bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutatoare asemenea lui”; si de colo de colo am improvizat asa cateva idei, dupa care am inceput sa schitez predica.

Eu credeam ca daca sunt atatia teologi, atatia profesori poate dupa slujba vor vorbi ei. Dupa slujba am mers cu totii la casa oficiala a manastirii. Ne-a dus cu corul acolo, cantand, cum este regula lor. Si mitropolitul din Liban printr-un translator a zis:

– Mata esti Ilie Cleopa?

– Da.

– Ai sa ne vorbesti la conferinta.

– Fie voia Domnului.

Mitropolitul Ardealului, Antonie, se apuca si ma recomanda la toata multimea aceea, iar un episcop m-a recomandat in limba engleza. Eu care nici romaneste nu stiu bine le-am spus:

“Prea Cuvioasa maica stareta, prea cucernici parinti, consilieri, preoti si iubiti frati.

Am fost chemat aici sa slujesc si sa tin un cuvant. Dar sa stiti ca azi va vorbeste de aici de la tribuna asta un cioban. Sa nu asteptati mare lucru de la mine. Am pazit oile manastirii pana mai deunazi pe un munte acolo si n-o sa va lovesc in gandire cu nimic din cele ce asteptati de la mine. Pentru ca eu am invatat sa pasc oile, eu sunt calificat sa fac branza, sa pasc oile, toate ale ciobanului.

Eu sunt poreclit calugar. Pentru ca s-a intamplat sa ma numesc calugar, dar calugar nu m-am facut niciodata in viata, ca a te face calugar este mare lucru. Cum sa spun eu ca sunt monah inaintea oamenilor, cand inaintea lui Dumnezeu nu sunt? Calugarul trebuie sa fie inger in trup, nu asa cu viata grosolana cum o duc eu, in pacate si neputinta! Eu sunt poreclit calugar si am si acest vot, pe langa celelalte, si fac ascultare. Si am sa incerc, in virtutea acestui vot sa va spun cate ceva.

Mi-atis pus sa vorbesc despre rolul femeii in familie, in societate si in Biserica.

Ca sa vorbim aceasta predica trebuie sa luam istoria lumii de la capat. Dumnezeu face pe om androgen, adica barbat si femeie. Dar intelepciunea cea fara margini a Lui, Care pe toate le-a facut mai presus decat mintea omeneasca, n-a inzestrat pe femeie cu insusirile barbatului, dar nici pe barbat cu insusirile femeii, numai cand se intalnesc amandoi sa formeze omul. Si l-a facut Dumnezeu barbat si femeie. Nu spune asa la Facere?

Si dumnezeiescul Ioan Gura de Aur zice:

Iata de ce-a zis intelepciunea cea nemarginita: “Nu-i bine sa fie omul singur. Sa-i facem ajutatoare asemenea lui”.

Da, femeia este egala cu barbatul, dar numai dupa fire, nu dupa dregatorie. Cand a adus-o pe femeie la Adam i-a zis: “Cum se cheama asta?” “Femeie. Aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru ca este luata din barbatul sau”.

Aici este egala femeia cu barbatul, ca-i os si carne din barbat, luata din coasta lui, dar nu dupa dregatorie. Ca Dumnezeu a pedepsit-o pe Eva imediat, ca ea a intins mana intai. Si primul canon i-a spus: “De ce-ai facut asta? Pentru ca ai intins mana si ai mancat, inmultind voi inmulti durerile tale si intru dureri vei naste fii. Si a doua pedeapsa: Intoarcerea ta catre barbatul tau si el te va stapani”.

Nu le convenea ce le spuneam, ca erau mai multe femei. Dar cand spuneam de bine bateau din palme, iar cand nu, puneau capul jos!

Uite ce, le-am zis. Cat ar fi femeia de invatata, trebuie sa fie supusa barbatului. Ca barbatul este cap al femeii si Hristos cap al barbatului. In ordinea asta este ierarhia in familie.

Iata cum este: Pe femeie a lasat-o Dumnezeu ajutatoare omului. De aceea zice Sfantul Ioan Gura de Aur: “femeia este liman al barbatului”. Barbatul, saracul, vine amarat cu cele mai mari greutati in societate, conduce osti, razboaiele; este mare raspunzator la intreprinderi de stat, in guvern, vine obosit. Dar femeia trebuie sa fie liman. Sa stie sa-l intampine totdeauna cu un cuvant bun, cu blandete, sa-i pregateasca mancarea, sa-i faca haine, sa-l porneasca, sa-l primeasca cand vine de undeva. Intotdeauna ea trebuie sa fie aceea care sa odihneasca pe barbat, pentru ca-i ajutatoarea lui.

Dar cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, nu-i asta: numai sa-i faca mancare barbatului si imbracaminte. Cea mai mare misiune pe care o are femeia in familie, rolul ei este sa fie mama de copii! Sa fereasca Dumnezeu pe femeia aceea care vrea sa inlature durerea nasterii! Pentru ca primul canon pentru ca a gresit, asta a fost: Intru dureri vei naste fii. Sfantul Ioan Gura de Aur zice:

“Daca fugi de durerea nasterii, de durerea vesnica vei da, de durerea cea din iad. Dumnezeu a pus cu masura dulceata impreunarii cu durerea nasterii. Si tu, daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in durerea vesnica”.

Asa citim in cartea “Impartirea de grau”, cuvant pentru mireni, unde arata cum sa fie mireasa si mirele la casatorie.

Nu fugi de la durere spre placere, adica numai sa traiesti cu sotul, dar sa nu faci copii, ca in durerea cea vesnica te duci. Ca daca fugi de la durere spre placere, vei cadea in mainile si in bratele cele vesnice ale iadului, ca nu vrei durerea care ti-a randuit-o Dumnezeu, ci vrei sa traiesti in placere si sa omori copiii.

Sa fereasca Dumnezeu! Mai bine nu se nastea femeia aceea care isi omoara copiii. Pentru ca este pacat impotriva Duhului Sfant. Apoi unde trebuia sa gaseasca Dumnezeu copilului mai bun salas ca in pantecele maicii lui? Si de acolo il scoti si il dai la caini si il omori? “Care balauroaica – spune Sfantul Efrem Sirul -, care leoaica, care ursoaica si-ar omori vreodata puiul sau? Si tu fiinta rationala si cuvantatoare faci mai rau decat animalele cele salbatice, cand ai ajuns sa-ti omori copiii”.

Du-te sa intalnesti in padure o scroafa cu purcei. Eu eram in padure – am stat noua ani si sapte luni prin muntii astia singur -, si am intalnit o scroafa cu purcei intr-un munta la “Poiana Crainicului”. Eram singur. Cand am dat fata in fata cu ea, sa fereasca Dumnezeu, m-am intors, ca am avut un brad si m-am agatat de dansul. S-o repezit ca fulgerul la mine. Cand ai pus mana pe un purcel te-a facut praf; poti sa mori tot atunci. Si vanatorii se tem de ei. Asa isi apara purceii scroafa salbatica. Numai mamele crestine isi ucid copiii!

Asa sunt legile firii date de Dumnezeu: mama sa-si apere fiii sai. Dar omul rational sa fie mai rau decat toate fiarele si dobitoacele si sa-si omoare copiii? Vai si amar de acele mame!

Fereasca Dumnezeu! Toate pacatele sunt grele, dar acesta este mai greu decat toate. De aceea Sfintii Parinti il pedepsesc asa de greu. Si le-am spus la Varatic: Si Apostolul Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii, spune asa, cand vorbeste de femeie: Si ea se va mantui prin nastere de fii. Iar dumnezeiescul Gura de Aur, care merge in urma cu talcuirea la Sfantul Apostol Pavel, zice: Femeia cand a murit nascand, moare pe altarul jertfei. Este martira! Tocmai de aceea Biserica pregateste femeia pentru moarte inainte de nastere. Poate sa fie oprita 30 de ani de Impartasanie, daca este gravida nu mai ai voie sa o opresti. O spovedesti si o impartasesti in fata mortii; ca la cele tinere, mai cu seama, durerea nasterii este ca in iad. N-ati auzit ce spune in Psaltire: Acolo (in iad) sunt dureri ca ale aceleia ce naste.

Sunt o seama care mor in durerile nasterii. De aceea Biserica, prin dumnezeiestii Parinti, luminata de Duhul Sfant, spune: “Femeia care este gravida, este dezlegata si pregatita de moarte”, ca multe se intampla sa moara; de aceea nu o opresti de la impartasire. Iar daca se intampla si moare, ea isi pune viata pentru copil, ea este martira; ca asa ne-a invatat apostolul. Pentru durerile acele Dumnezeu ii iarta toate pacatele si este ca o mucenita, ca o martira.

Vine deunazi una la mine si-mi zice: “Parinte am insuficiente psihice si mi-a spus doctorul ca n-am voie sa nasc; sa-mi dai voie sa fac avort“. “Fugi de-aici criminalo! Ai venit sa ma conduci tu pe mine, sa inveti pe popa carte? Sa mori de-o mie de ori, sa te faci martira, numai sa te spovedesti si sa te impartasesti. Cine ti-a spus o nebunie ca aceasta? De unde vii tu? Sa-ti dau voie eu sa faci crima?“

Ei, asa a fost vorba, ca daca moare femeia nascand, moare la datoria ei cea mai sfanta de pa pamant, sa fie mama de copii.

Dupa ce-am vorbit mai mult de rolul femeii in familie, am aratat ca nu numai sa-i creasca, ca si fiarele nasc; trebuie sa-i creasca in frica si certarea Domnului. Si la aceasta osteneala trebuie sa ia parte si barbatul, nu numai femeia, ca amandoi l-au facut pe copil.Ca daca nu-i creste in frica si certarea Domnului, ii vai si amar de cate greutati intampina in viata ! Se fac niste fiare, nu copii.

Pe urma am trecut la rolul femeii in societate.

Uite ce! In biserica i-a spus Apostolul femeii sa taca. In societate ea poate ocupa servicii ca si barbatul. Si le-am dat un exemplu:

Daca acum s-ar face un intuneric bezna, fara nici o lumanare, fara nici o lampa sau bec. In timpul asta o mana binefacatoare vine si pune o lumanare aici in mijlocul nostru. Toti s-ar bucura ca a aparut o zare de lumina. Dar lumanarea asta care sta aici, pusa in slujba tuturor, vorbeste? Nu vorbeste! Tace, dar face doua lucruri in folosul tuturor. Ea se jertfeste si lumineaza.

Folosindu-ne si pe noi si dand lumina la atatia, ea se jertfeste si incepe a se topi, incet, incet si se topeste pana ajunge la sfesnic. Doua lucruri face tacand – zice Sfantul Ioan Gura de Aur -, Tace luminand si se jertfeste tacand. Acesta este rolul femeii in societate.

O femeie la locul ei de munca, unde a randuit-o Dumnezeu, daca este curata, daca este credincioasa, daca este corecta, daca este harnica, daca este priceputa la toate, in toate problemele daca este prezenta, ea n-are nevoie sa predice, ca viata ei predica.

Aici se implineste ce-a spus Talasie Libanul: Taci tu, sa vorbeasca lucrurile tale!, sau Mustra si cearta pe cei de-aproape de tine, prin puterea lucrarii, nu prin multa vorbire!

In felul acesta ea este o lumina in sfesnic in societate si pentru toti care o vad si o aud si o inteleg, pentru ca este corecta in toate problemele. Asa si femeia in societate, este o lumina in sfesnicul societatii, daca la locul ei de munca are toate insusirile de care am spus mai sus.

Si am trecut de la rolul femeii in societate la rolul ei in Biserica, fiindca atunci ei venisera cu scopul acelor ce faceau preoti, ca faceau pe femei preoti si episcopi. Erau si cateva observatoare protestante. Acum, de rolul femeii in Biserica, ce sa va spun? Am auzit ca protestantii au ajuns la apogeul nebuniei. Un cioban va vorbeste; cine s-o supara, sa-mi ia opincile si gluga. De 5000 de ani a intemeiat Dumnezeu preotia, prin Moise si Aaron si fiii lui Levi si niciodata n-o dat porunca nimanui sa hirotoneasca persoane de gen feminin.

Poate ati auzit si de diaconite: Si va incredintez pe Feba, sora noastra, care este diaconita a Bisericii din Chencrea (Rom. 16, 1). Dar, zic, v-ati pus intrebarea ce misiune aveau diaconitele? Poate ati luat de acolo indrazneala si sa faceti diaconi din femei! Voi credeti ca diaconitele, care au incetat sa mai fie din secolul IV in Biserica Ortodoxa, aveau aceeasi misiune ca un diacon?

Aceste diaconite aveau sapte misiuni in Biserica. Datoriile diaconitelor, le-am spus acolo, ajutau al botezul femeilor, ajutau bolnavii la spitale, duceau impartasanie la femeile bolnave, slujeau la mesele agape, etc. Dar nicidecum n-aveau hirotonie, cum spune canonul 19 al Soborului VI Ecumenic: “Iar hirotonie la diaconite, n-am cunoscut, fara numai hirotesii”. Ce este hirotesia? Hirotonia se face in Altar, iar hirotesia afara de Altar. Este o singura rugaciune arhiereasca care se dadea inainte vreme, si acum se da la ierarhia inferioara a Bisericii, la slujitorii inferiori, cum erau: exorcistii, portarii, citetii, cantaretii, anagnostii, ipodiaconii, hartofilacsii etc.

Toti acestia aveau aceasta hirotesie sau binecuvnatare care o aveau si diaconitele; o imputernicire sa slujeasca, sa ajute in Biserica. Unii erau cu inmormantarile, portarii tineau bastoane in maini si atunci cand se spunea: “Cei chemati, iesiti”, ei scoteau pe catehumenii, care inca nu erau botezati, din biserica. Le-am aratat misiunile lor.

Dar hirotonia cu hirotesia nu-i totuna! Hirotesia este o mica sfintire care se da la slujitorii inferiori, iar slujitorii superiori: diaconul, preotul si arhiereul au hirotonia in Sfantul Altar. Este mare deosebire intre una si alta.

Sa nu credeti ca diaconita zicea ecteniile ca diaconul sau zicea evanghelia la popor sau se saruta cu preotul si se impartasea la Sfanta Masa, cum fac clericii. Nicidecum!

Apostolul Pavel a spus asa: “vaduva care nu se marita sa fie hranita de la biserica. Care se marita nu greseste, dar mai bine sa ramana asa”. Pe femeile aceste vaduve si bolnave, care nu aveau barbat, Biserica le ajuta prin diaconite.

Ele teseau covoare pentru biserica, perdele, faceau lumanari pentru biserica, vestminte pentru preoti, faceau curatenie in Altar. Ele erau in slujba Bisericii, iar Biserica le purta de grija.

(Iosif Flaviu, marele istoric, ne arata ca la Biserica lui Solomon era astfel: In jurul bisericii celei mari, erau case pentru cele ce aveau sa tie fecioria pana la 30 de ani, si de atunci puteau sa se casatoreasca. Mai sus erau fecioarele bisericii, care se fagaduiau sa pazeasca viata curata pana la moarte. Apoi mai erau vaduvele bisericii. Si mai erau un fel de calugari numiti terapeuti).

Aceste diaconite tineau evidenta fecioarelor si a vaduvelor dintr-o eparhie. Ele spuneau episcopului cate femei ajuta la toate bisericile, si li se dadea un ajutor. Asta era prima misiune a diaconitelor.

A doua misiune a diaconitelor. Ele stiau cate fecioare are Biserica. In timpul marilor persecutii nu erau manastiri cu crucea in varf, sa toace si sa traga clopotele, Biserica era in catacombe. Daca o fata se hotara in casa parinteasca sa pazeasca fecioria pentru Hristos, parintii crestini ii dadeau voie. Ii faceau o chiliuta cu icoane acolo sa se inchine si ea petrecea mai mult in post si rugaciune. Cum a fost si Sfanta Mare Mucenita Varvara.

Cine stia numarul acestora care isi afieroseau lui Hristos viata in sfintenie? De ele se ingrijeau intai diaconitele si apoi episcopul locului, care le calugarea. Pana in secolul VI n-a avut voie preotul sa faca calugarite; episcopul sfintea fecioarele. El se ducea la casele lor si le facea calugarite si le punea fagaduinta si tunderea in fata parintilor, ca nu erau manastiri, ca sa faca calugaria in fata altarului. Aceasta era a doua misiune a diaconitelor.

A treia misiune a diaconitelor era cu catehizarea femeilor si botezul femeilor. Pentru ca diaconii si preotii aveau ungerea Sfantului si marelui mir, le puneau pe diaconite cu imputernicirea lor, sa le miruiasca pe femei, sa le catehizeze, sa le invete simbolul credintei si legea crestina. Iar la imbracarea si dezbracarea lor era foarte cuviincios sa fie femei; si acestea erau diaconitele. Asta era a treia misiune a diaconitelor.

A patra misiune era milostenia. Se strangea milostenie de la biserica pentru cei saraci si nacajiti si pentru cei ce aveau cereri si nevoi. Diaconitele trebuiau sa stie unde sa imparat aceste milostenii si care-i mai nacajit, sa-i dea raport la episcop.

A cincea misiune a diaconitelor era curatenia in Sfantul Altar si alimentarea lui. Ele alimentau altarul cu tamaie, cu smirna, cu untdelemn, cu lumanari de ceara, curatenia in Altar, fara sa se atinga de Sfanta Masa, de Sfantul Jertfelnic, cum sunt si calugaritele acum. Ca mai tarziu le-au luat locul chiar calugaritele si nu s-a mai simtit nevoia de diaconite.

A sasea misiune a diaconitelor. In sarbatori si Duminici, dupa ce ieseau de la biserica se dadea masa comuna cum era atunci. Se duceau diaconitele undeva aproape de biserica si adunau femeile sa le tina cateheze, sa le invete. Ele le spuneau de Sfanta Evanghelie.

A saptea misiune a diaconitelor. Ele faceau mare randuiala in biserica. Barbatii sa stea in partea dreapta si femeile in partea stanga in ordinea aceasta: cei prea batrani in frunte, cei mai carunti la spate, cei tineri pana la sfarsit si printre ei sa ramana o carare ca sa mearga crestinii sa se inchine sa dea darul la altar.

Iata ce misiune aveau diaconitele, dar nu sa le faci diaconi, sa le imbraci cu stihar si sa le pui sa zica ectenii. Asta este cea mai mare nebunie. Nu a fost aceasta niciodata. Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria Evanghelie, nu gasim vreodata ca au hirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost: Maria Magdalena, Maria lui cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii.

Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna.

Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.

Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte! Isi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine. Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica? Dumnezeu se uita la exterior? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Luxul este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri si barbati.

– Parinte Cleopa, poate sa cante femeia in biserica? Unul canta Apostolul, altul citeste, altul vine la strana sa cante in cor. Este bine sau nu?

– Apostolul Pavel, gura lui Hristos, spune: Iar femeia in biserica sa taca!

– Dar avem si cor mixt.

– Daca este cor mixt de barbati si de femei si preotul ti-a dat voie sa canti, canta, ca lauzi pe Dumnezeu. Iar celelalte care n-au blagoslovenie sa cante, sa stea sa asculte, ca asa este lasat femeii in biserica, sa asculte, nu sa predice.

– La noi corul este format din barbati si femei.

– Asa este bine sa fie corul. Intr-o parte sa cante barbatii si intr-alta parte sa cante femeile raspunsurile. Dar daca sunt coruri mixte sa le conduca un preot sau dascal, cineva trebuie sa le conduca, pentru ca nu toti stiu sa execute cantari in biserica. Si daca este cu blagoslovenia preotului, este bine, pentru ca s-a aprobat de Sfantul Sinod in biserica muzica omofonica.

Stiti de cand s-a pus asta in biserica? De pe timpul Sfintilor Apostoli. Ca in biserica nu canta numai dascalul pe atunci, ci toata lumea zicea: “Doamne, miluieste”. Preotul zice “Cu pace Domnului sa ne rugam” si toata lumea canta: “Doamne, miluieste”, “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. Asa era. Si in multe biserici din tara acum se canta muzica omofonica. Am vazut la biserica Sfantul Vasile din Ploiesti, unde era parintele Constantin Galeriu ca toti impreuna dadeau raspunsurile Liturghiei. Dar cei care stiu ca nu pot sa cante bine sunt mai atenti cu urechea sa nu-i impiedice pe ceilalti. Dar toti canta raspunsurile Liturghiei. Iar Heruvicul si Axionul le canta mai ales dascalii si cei care stiu notele.

Va mai recomandam: