PARINTELE GALERIU – evocari, cuvinte de invatatura si rugaciuni (VIDEO, AUDIO) [II]. Marturii ale ucenicilor, ale PR. NICOLAE BORDASIU si ale sotiei sale, ARGENTINA GALERIU: “Nimic nu e intamplator, totul e proniator”

30-08-2013 Sublinieri

CINE L-A BATUT PE PARINTELE GALERIU?





  • Ziarul Lumina:

„Avea de la Dumnezeu darul cuvântării“

Prin tot ceea ce făcea cu fiinţa lui, părintele Galeriu reuşea să-şi exprime cât mai plastic ideile pentru toţi ascultătorii şi să fie convingător. Au existat mari oratori creştini din timpuri străvechi: Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, şi toţi aveau obiceiul să-şi întărească prin gest cuvintele. De aici şi expresia „degetul omiletic“, degetul care punctează ideea. În viaţa mea am ascultat mulţi predicatori, dar nici unul nu avea o gestică atât de expresivă şi îţi dădeai seama câtă convingere exprima toată fiinţa lui.

Părintele vorbea cu toată fiinţa. La el nu vorbea numai gura şi nu elabora numai creierul, ci părintele vorbea şi cu ochii, şi cu barba, şi cu mâinile, şi cu întreg trupul. Îl vedeai la un moment dat când avea tetrapodul cu cărţile pe el, cu documentarea lui, sărind ca o zvârlugă şi vorbind puternic, gesticulând cu mâinile, accentuând ideile, încât toată lumea era uimită de felul cum vorbea. Un pictor, Nelu Grădeanu, care a fost impresionat de felul cum predica părintele, a venit de mai multe ori să-l audă, să-l vadă şi a creionat el anumite feluri de a gesticula ale părintelui. Au ieşit 17 tablouri care alcătuiesc portret-parintele-galeriuo serie numită „Gestica mâinilor părintelui Galeriu“. Şi deşi chipul părintelui apare în penumbră, mâinile aflate în diferite poziţii sunt cele care ies în relief. Despre pictorul Grădeanu spunea părintele că „ne dezvăluie acest tâlc şi acest har al icoanei şi de aceea am o preţuire sacră şi o dragoste întru Hristos pentru dânsul!“.

[…]

Se poate pune în contrast imaginea acestor doi mari oratori creştini, părintele Gala şi părintele Galeriu. Acesta, prin toată dăruirea în cuvânt însoţit de gesticulaţie totală, electriza mulţimea. Când vedeam cum stă lumea nemişcată timp de peste o oră, rămâneai fără cuvinte. Aşa era de fascinant, aşa era de plin de putere cuvântul părintelui Galeriu, încât nimeni nu îndrăznea să tulbure cu un gest sau cu o tuse atmosfera cuvântărilor părintelui. La suita aceasta de 17 tablouri realizate de pictorul bârlădean Nelu Grădeanu, când a studiat fiecare mişcare a mâinilor sau a chipului, e impresionant când treci de la un tablou la altul, pentru că îţi imaginezi cum vorbea şi parcă vrei să auzi în amintire graiul plin de putere, de convingere şi-ţi explici de ce lumea era atât de apropiată şi ascultătoare în timpul predicilor lui.

Părintele Galeriu avea darul acesta, al cuvântării, de la Dumnezeu şi nu putem spune că el este rezultatul unei pregătiri. Deşi a fost ucenic al unui mare vorbitor, părintele Toma Chiricuţă, în ajutorul căruia părintele Galeriu a fost ca student şi redactor la revista Ortodoxia pe care o tipărea predicatorul de la Biserica Zlătari, totuşi discipolul şi-a întrecut cu mult maestrul. Părintele Toma Chiricuţă a fost un mare orator bisericesc, cu toate acestea, nu a fost de talia părintelui Galeriu în ceea ce expunea. La Zlătari veneau o mână de oameni să-l asculte pe predicatorul slujitor acolo, dar la Sfântul Silvestru, unde l-am ascultat pe părintele Galeriu vreme de peste 20 de ani când îi venea rândul la predică, aici era un auditoriu mult mai select decât ce era la Zlătari, chiar dacă ultima biserică se afla situată în centrul Bucureştiului.

[…]

În cuvântul său aflai informaţii din diverse domenii

Era atâta varietate în cuvântările părintelui încât în cadrul aceleiaşi predici care pornea de la o pericopă evanghelică te ştia purta fără să te obosească prin toate ramurile ştiinţelor care aveau oarecare tangenţă cu tema dezvoltată. Şi mai era ceva. Venea totdeauna însoţit de documentaţie. Pe analogul aşezat la predică pe solee erau mereu trei sau patru cărţi şi nu ştiai de unde îşi începea discursul, cu ce argument. Dacă vreodată se „lupta“ cu Freud, atunci punea în faţa mulţimii teoriile lui, citând chiar din volumul autorului. Sau dacă avea ca temă nemurirea sufletului îţi venea cu alte dovezi ştiinţifice. Astfel, pentru orice om din biserică părintele avea ceva care-l făcea să fie atent, să urmărească ideea şi argumentul adus chiar din domeniul lui.

Uneori aceste argumente erau din fizică moleculară, altă dată din medicină, altă dată din filosofie. Îmi aduc aminte că vorbea odată despre relaţia interumană, despre acest dialog între Eu şi Tu, pomenind de filosoful evreu Martin Buber care considera că această relaţie Eu-Tu reprezintă un dialog al dragostei. De aici părintele concluziona: „Atunci când îţi spun ţie Tu, de fapt îţi spun «te iubesc»“. Şi voia să demonstreze cât de mare legătură este între fiinţele umane care-şi comunică ideile prin cuvinte şi că dacă aceste cuvinte îmbracă forme alese sunt încântătoare pentru sufletul oricărei persoane fie că ea se află la un nivel ridicat ca pregătire intelectuală, fie că este mai simplă. Aşa că toţi puteau să culeagă ceva plăcut din cuvântările părintelui Galeriu.

Acum, când după zece ani nu mai auzim vocea clocotitoare, tablourile ce amintesc gestica mâinilor părintelui Galeriu ne fac să simţim, ca de dincolo de lume, graiurile sale pline de înţelepciune.

galeriu3
***

Suferinţele neştiute ale părintelui Galeriu

Cele mai multe amintiri legate de o persoană le poţi afla de la cei lângă care a stat mai mult. Un portret spiritual al părintelui Galeriu nu-l putea schiţa mai bine decât un alt slujitor al altarului de la Sfântul Silvestru, alături de care a ostenit mai bine de 20 de ani, părintele Nicolae Bordaşiu. Cuvintele lui ne pun înainte un om identificat deplin cu misiunea sa, aceea de a fi chip al smereniei şi iubirii lui Hristos pentru lume, de a asculta neputinţele ei şi a dărui vindecare celor doborâţi de patimi şi nevoi.

Părintele Galeriu a avut în viaţa sa o sănătate destul de robustă. Aşa a reuşit să învingă cerbicia comuniştilor când l-au dus la Canal şi când i-au făcut atâtea rele după aceea. Cu toate astea, el nu i-a urât niciodată, îndurând suferinţa în tăcere. Acestea sunt suferinţele neştiute, nespuse ale lui.

(Sursa tablou: Nelu Gradeanu)

(Sursa tablou: Nelu Gradeanu)

Când suferi cu trupul, mai scapi un oftat, câte o vorbă, nu poţi rămâne neobservat şi cel de lângă tine te va întreba: „Ce te doare?“ Dar când ai ceva pe suflet, atunci destul de greu te va descoperi cineva. Din pricina aceasta, părintele Galeriu suferea mult. Suferea în tăcere. Suferea cu cei săraci pentru că nu putea să aline atâta durere câtă vedea la cei necăjiţi, mai ales când mergea în vizite pastorale sau ajungeau la dânsul diferiţi sărmani. Suferea de nedescris când avea de lucru cu tinerii care se drogau. Încerca să-i convingă pe cei aduşi fie de părinţi, fie veniţi din proprie iniţiativă. Şi nu erau puţini cei care-l vizitau, ştiindu-l un mare duhovnic. Stătea uneori de vorbă ceasuri întregi cu câte un tânăr din acesta pierdut şi când constata că mesajul nu a avut ecou în sufletul lui, fiindcă cel aflat în faţa lui fie se revolta sau nu primea ceea ce i se oferea, atunci suferinţa părintelui era nemărginită. Dar nu dezarma niciodată. Relua cu acelaşi tânăr discuţia şi tot nu se descuraja.

Mereu nădăjduind în mila lui Dumnezeu

Şi-a exprimat între noi durerea când veneau mulţi tineri care făceau parte din MISA (Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut) şi a avut discuţii directe cu conducătorul acestei mişcări. A acceptat ca acesta să vină în biserică la noi, ba chiar l-a primit să fie naş la un botez alături de alţi naşi valizi, cu gândul că ar putea să-l reîntoarcă pe drumul cel bun. Şi când a constatat că totul este în zadar, mi-a spus cu tristeţe: Acesta este un om definitiv pierdut“. Şi ţin minte, când omul acesta cu o doză de obrăznicie la un botez programat la o anumită oră a întârziat câteva ceasuri, părintele a aşteptat, a aşteptat întoarcerea lui. Noi am început botezul cu naşii buni, pentru ca într-un final respectivul să apară, nesocotindu-l oarecum pe părintele. Şi am simţit amărăciunea din sufletul părintelui în acele clipe, văzând că egoismul şi rătăcirea lor sunt atât de puternice. Cu toate acestea, era nădăjduind în Dumnezeu că şi pentru ei El va avea milă.

Aş vrea să evoc acum o clipă de şi mai mare durere, care nu a fost numai sufletească, ci şi fizică. Îmi amintesc cum zicea părintele: „nimic nu e întâmplător, totul e proniator“. În chiar ziua când am aflat de adunarea tinerilor din ASCOR pentru comemorarea la Mănăstirea Oaşa a 10 ani de la mutarea în veşnicie a părintelui Galeriu, ieşind din biserică, pe treptele de la intrare, m-am întâlnit cu o doamnă pe care o ştiam oarecum, dar nu o mai văzusem demult. Am intrat în vorbă cu ea şi i-am spus că nu am mai văzut-o pe la noi. Mi-a răspuns că merge la slujbă în altă parte. M-am gândit că oriunde ar participa la slujbă, tot în casa lui Dumnezeu este, dar am repetat întrebarea: „De ce nu mai vii totuşi pe la noi?“ Răspunsul a fost unul total neaşteptat: „De frică!“ „Cum adică ţi-e frică?“Mi-e frică, pentru că eu ştiu cine l-a bătut pe părintele Galeriu.“

Probabil femeia a vrut doar să-mi reamintească ceva petrecut prin anii 1990 [1989, n.n.]. I-am spus: „Îmi amintesc de clipele de atunci, dar ştiu şi că părintele i-a iertat pe cei ce i-au făcut rău, fiindcă era bun“. Însă femeia a spus:Dar nu cei pe care i-a văzut părintele la tribunal sunt autorii, ci autorii au rămas şi vor rămâne mereu necunoscuţi. Şi s-ar putea întâmpla, zicea ea ca să-şi justifice frica, ca ei să se răzbune într-o zi pe mine, dacă ar şti că îi divulg pe cei care l-au bătut pe părintele“. Şi atunci am întrebat-o: „Cine l-a bătut?“ „Cum, nu ştiţi? Securitatea.“

Vizita neaşteptată

Mi-am adus aminte atunci de noaptea când s-a întâmplat faptul. Părintele avea o doamnă în vârstă dactilografă care îl cunoştea de mulţi ani, de când părintele slujea la Ploieşti, la Biserica „Sfântul Vasile“. I-am şi uitat numele. Ea venea de la Ploieşti şi stătea zile întregi dactilografiind din cuvântările şi scrierile părintelui. Părintele Galeriu avea un început de Parkinson şi nu putea să caligrafieze. Era o noapte de vară, se dormea cu geamurile deschise, şi părintele, care nu se gândea niciodată că oamenii pot fi atât de răi, nu şi-a luat nici o măsură de siguranţă. În acea noapte, câţiva indivizi au intrat în casă, au ajuns într-o cameră unde era biblioteca părintelui şi au început să arunce totul pe jos. Dactilografa s-a trezit, dar bărbaţii i-au pus o pernă pe faţă şi au ameninţat-o, spunându-i că, dacă scoate vreo vorbă, o omoară. Erau patru inşi. Au mers apoi în camera părintelui şi, fără să-i spună un cuvânt, i-au dat mai multe lovituri cu un box, o armă metalică din aceea care intră pe degete şi se loveşte cu ea având pumnul strâns. L-au bătut atât de rău, încât i-au scos dinţii din gură. Părintele avea dantura cam slabă. Dar nu a fost destul. L-au silit să spună unde are lucruri de preţ. Părintele nu avea nimic al lui. Dar în casă se afla ceea ce rămăsese de la preotul Chiriac Bidoianu, ctitorul Bisericii „Sfântul Silvestru“. Acesta îşi lăsase toate ale lui bisericii, un lanţ de aur cu care purta crucea pectorală de iconom stavrofor. Mai era încă o cruce de aur. Iată toată averea pe care părintele, ca paroh, o păstra de la înaintaşul său. Pe acestea le-au luat cei veniţi în noapte. Însă nu s-au oprit din bătaie şi cu o lovitură de box i-au rupt arcada, încât sprânceana îi căzuse peste ochi. După ce au plecat ei, cineva a dat telefon, iar eu am alertat oamenii şi când l-am văzut pe părintele, avea un chip atât de îndurerat, încât m-a impresionat profund. Nu pot uita niciodată cu câtă durere mă privea cu un singur ochi, pentru că celălalt era acoperit de sprânceană, încât, ca să văd dacă nu îi scoseseră ochiul, cu greu am ridicat pleoapa pentru a observa dacă ochiul se mişcă. Cu greu a articulat câteva cuvinte. Gura toată era tumefiată, dinţii căzuţi, ochiul acoperit de pleoapa zdrobită. Am chemat pe doctorul Moise, un ucenic al părintelui, stomatolog, care i-a făcut toaleta feţei însângerate şi după ce şi-a mai revenit părintele, şi-a exprimat durerea faţă de ce sunt în stareparintele-galeriu-in-ultimul-an-de-viata oamenii. Acestea sunt suferinţele necunoscute ale părintelui Galeriu. Ele au fost mult mai grele de purtat decât cele de la Canal sau din altă parte, fiindcă atunci ştiai la ce anume să te aştepţi. Dar aici, la oameni cărora nu le făcuse nimic şi cărora, dacă ei i-ar fi cerut, el le-ar fi dat orice ar fi dorit ei, de unde atâta cruzime?

Venea oriunde era chemat

Părintele nu avea averi, bietul de el nu avea adunate bunuri pământeşti. El era cu bogăţia sufletească pe care o împărţea cu mult drag tuturor, oricui ar fi vrut să ceară de la el un ajutor. Durerile sufleteşti pe care nu le poţi descrie, în urma suferinţelor fizice, au fost cele care au lăsat urme în viaţa părintelui.

Cu toate acestea, când a fost la proces, pe cei pe care i-au prezentat autorităţile ca autori ai furtului şi agresiunii, el i-a iertat şi a spus în faţa tribunalului că nu are nici o pretenţie. Însă realitatea spune că nu cei prezentaţi au fost de fapt autorii, ci ei au fost puşi condiţionat pentru a recunoaşte faptele săvârşite de alţii ca să-l intimideze pe părintele.

[Vezi si AICI o relatare impresionanta a acelui episod facuta chiar de parintele Galeriu in dialogul sau cu Vartan Arachelian din 1990, “Cuvantul care zideste” n.n.]

Dar nici aşa nu au putut să-i închidă gura niciodată, fiindcă a continuat să vorbească cu aceeaşi dragoste, cu acelaşi patos, cu aceeaşi convingere, propovăduind adevărul şi dragostea. Mergea cu avionul de la Bucureşti la Baia Mare, la Timişoara, la Iaşi, oriunde era chemat, mai ales când era solicitat de tineretul de la ASCOR. Nu ţinea seamă de nimic, de oboseală, de timp. Ştia să-şi potrivească lucrurile în aşa fel încât să propovăduiască ceea ce purta în suflet, credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor al lumii.

(Articol realizat în urma înregistrării făcute de Augustin Păunoiu cu părintele Nicolae Bordaşiu)
***
141591_parintele-constantin-galeriu

Tudor Radu/ Amintiri din rândul doi

Nu fac parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Galeriu. Deşi am fost duminică de duminică la Biserica „Sfântul Silvestru“ de-a lungul ultimilor săi şase ani de viaţă, am fost întotdeauna un simplu anonim, unul din masa de oameni care umplea mai întotdeauna până la refuz biserica.

Amintirile şi gândurile mele sunt aşadar „din rândul doi“, de la distanţa la care m-am aflat mai întotdeauna faţă de sfinţia sa – poate relevante însă tocmai din această perspectivă, anume a celor mulţi, foarte mulţi, asupra cărora influenţa harismatică a părintelui s-a manifestat de departe, de la distanţa emisiunilor televizate, conferinţelor publice, înregistrărilor audio şi video, sau chiar a predicii sau a slujirii sacerdotale din biserică. Am cunoscut cu adevărat Biserica relativ târziu, la începutul anului 1997, când eram în anul patru de facultate şi aveam 22 de ani, într-un context în care în circumstanţe personale foarte dificile am alergat la Dumnezeu într-un mod destul de „utilitar“, ca la o ultimă soluţie de salvare, fără să ştiu prea mult despre El şi aproape nimic despre viaţa eclesială. Iar Biserica am cunoscut-o la „Sfântul Silvestru“, unde am ajuns – aş fi zis întâmplător, dar mă opresc amintindu-mi că părintele obişnuia să repete că „nimic nu e întâmplător, ci totul e proniator“ – într-o zi de ianuarie, căutându-l însă nu pe părintele Galeriu, despre care nu ştiam mai nimic la acea vreme, ci pe nu mai puţin vrednicul său coslujitor, părintele Nicolae, cel care avea să ne devină mai târziu părinte duhovnicesc, naş de cununie şi naş al celor patru copii pe care ni i-a dăruit Domnul. Ajunşi însă la biserică, s-a întâmplat şi cu noi după cuvântul Psalmistului, „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“ (Ps 33,8) – am gustat şi am rămas la El, am gustat şi am rămas în obştea de la Sfântul Silvestru. Iar gustul cel bun al lui Dumnezeu şi al Bisericii Sale l-am simţit în mare măsură graţie personalităţilor formidabile ale celor trei preoţi slujitori din acea vreme: părintele Galeriu, părintele Nicolae (Bordaşiu) şi părintele Ştefan (Alexe).

Părintele „ardea“ vorbind în faţa ascultătorilor

Pe părintele Galeriu l-am cunoscut aşadar la Liturghiile duminicale. Auzisem şi înainte de dânsul, îl văzusem în treacăt la televizor sau în balconul Pieţei Universităţii, dar nu am „cuplat“ la cuvântul şi prezenţa sa până când nu l-am văzut slujind şi mai ales până când nu l-am auzit predicând în biserică.

Despre cuvântările extraordinare ale părintelui s-a vorbit şi s-a scris mult, chiar şi lucrări ştiinţifice din sfera parintele_constantin_galeriuteologiei practice – deşi, paradoxal, predica părintelui spărgea toate canoanele omileticii de şcoală (cu care aveam să mă întâlnesc mulţi ani mai târziu, când am studiat şi eu Teologia), începând cu regula celor 10 minute şi terminând cu tipologiile şi structurile omiletice din manuale. Nu mă voi opri aşadar decât la două impresii personale despre predicile sfinţiei sale. Primul atribut care îmi vine în minte este „incandescente“. Incandescent era într-adevăr cuvântul său – părintele „ardea“ vorbind în faţa ascultătorilor şi, aşa arzând, transmitea nu atât o idee, ci mai curând o stare, o trăire a credinţei în Cel propovăduit de o tărie şi intensitate extraordinară. Ascultându-l, ceva se zguduia înlăuntru – o tresărire indefinibilă a sinelui celui mai profund acolo unde părintele obişnuia să ne repete că se află chipul lui Hristos cel „de nedistrus“, adâncul cel pus „în vistierii“ (Ps. 32, 7) al fiecăruia dintre noi. Aveam să conştientizez mai târziu că focul de care ardea şi pe care îl transmitea părintele nu era „din lumea aceasta“, ci era puterea Duhului care lucra împreună cu el – ilustrând în fapt „pe viu“ versurile inspirate ale lui T.S. Eliot – pe care nu întâmplător le cita părintele, anume că:

„Până ochiul nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi văzut;/Până urechea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi auzit;/Până limba nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi numit;/ Până inima nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi iubit;/Până mintea nu ia foc, Dumnezeu nu poate fi cunoscut“.

Al doilea gând despre atributele predicii sale este că avea darul şi – probabil şi intenţia – de a te trage mereu dincolo de tine. Să asculţi predica părintelui Galeriu nu era uşor; să încerci să o urmăreşti şi să o înţelegi de la un cap la altul, abia cu greu posibil. În primul rând nu dura niciodată mai puţin de un ceas şi nu rareori îl depăşea cu mult, nemaivorbind de faptul că începea cam pe la ora la care în alte părţi se termina toată slujba. În al doilea rând, discursul nu era linear, ci abunda în volute, excursuri şi trimiteri către toate cele patru zări ale teologiei, literaturii, ştiinţei şi filosofiei. Nu în ultimul rând conţinutul era înalt teologic, aparent fără grija de a menaja în vreun fel nivelul înţelegerii comune. Toate acestea făceau din predica duminicală o provocare căreia, vrând-nevrând, trebuia să îi faci faţă – cu încordarea atenţiei totdeauna, cu frustrarea ratării unor sensuri câteodată. Însă, paradoxal, în ciuda dificultăţii, predica părintelui atrăgea ca un magnet, trăgându-te de fapt în mod constant dincolo de limitele tale – iar enorma diferenţă de nivel teologic dintre vorbitor şi ascultători avea ca efect în acest context deschiderea unui uriaş apetit pentru sporirea înţelegerii celor dumnezeieşti. Apetit care, odată deschis, a trimis mulţi silvestreni trecuţi de prima tinereţe pe băncile facultăţilor de teologie.

O prezenţă caldă în biserică

galeriu-dind-binecuvintareLăsând la o parte predica, cealaltă imagine pregnantă care îmi revine în amintire cu încă mai mult drag şi dor este cea a prezenţei sale în biserică – caldă, senină, zâmbitoare şi izvorâtoare de pace. În mod special, binecuvântarea cu mâna pe frunte, întotdeauna însoţită de un zâmbet binevoitor şi o privire plină de iubire, şi nu arareori pe neaşteptate de o sărutare părintească – pe care părintele o împărţea din belşug tuturor celor care făceau coadă aşteptând să îi înmâneze prinoasele şi pomelnicele aduse la altar sau miruirea de la sfârşitul Liturghiei. Şi nu mai puţin binecuvântarea minunată cu care încheia mereu cuvântul final de după sfârşitul slujbei – de obicei rezervat chestiunilor administrative şi organizatorice, dar care la părintele devenea câteodată o mică predică de după predică: „Bucurie divină şi inima în lumină senină! Amin!

La fel de dragă îmi e amintirea părintelui săvârşind Taina Cununiei noastre – îl văd rostind în felul său inimitabil binecuvântările („Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra …“), sau explicându-ne cu drag simbolistica inelului. Apoi a venit şocul accidentului vascular şi greaua suferinţă a parezei care i-a urmat, în ciuda căreia părintele a făcut un teribil efort de a mai vorbi o dată în biserică – cu greu, foarte greu, din scaunul cu rotile, foarte slăbit şi reuşind cu greu să rostească un ultim cuvânt către mulţimea familiei sale parohiale – o aducere aminte, dramatică în acel context de emoţie intensă, a sintezei teologice din Evanghelia după Ioan (17, 3):

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis“.

După aceea, părintele a încetat să ne vorbească în biserică, însă, în dorul după cuvintele sale, mulţi am descoperit curând comoara unui mare număr de înregistrări, mai ales audio – nu numai predici, ci şi conferinţe absolut extraordinare -, care, cu mult înainte să devină disponibile din abundenţă pe internet, circulau pe casete audio, copiate din om în om. Din acel moment, părintele a început să fie prezent foarte des în maşina noastră – mai ales la drumurile lungi – şi trebuie să mărturisesc că am înţeles mult din învăţăturile sfinţiei sale (de pildă, despre cele două morţi şi două învieri sau despre cele trei lumini) mai bine în maşină pe drumul spre Suceava sau Braşov decât cu ani în urmă pe viu în biserică.

Se împlinesc, iată, 10 ani de la trecerea sa la Domnul. Însă în chip minunat s-a întâmplat ceea ce în curând vom cânta la troparul Adormirii Maicii Domnului: „Întru adormire lumea nu a părăsit…“, dacă ar fi să ne amintim doar că de 10 ani fotografia şi numele său sunt nelipsite în Biserica „Sfântul Silvestru“, după cum nelipsite sunt şi lumânările, florile şi rugăciunile de la crucea mormântului din curtea alăturată, după cum nelipsite mai ales sunt cuvintele şi modelul părintelui ca reper şi îndreptar în cele mai diverse situaţii din viaţa noastră – de la relaţiile interumane cele mai concrete până la nedumeririle teologice cele mai subtile. Ceea ce nu e de mirare dacă luăm aminte că de fapt viu şi lucrător e dânsul, renăscut de 10 ani în Împărăţia lui Dumnezeu, drept care putem încă cu dreptate să-i spunem la această aniversare: „Să ne trăiţi, părinte!“.

***
  • SI EU AM FOST UCENICUL PARINTELUI GALERIU:

Pr. Razvan Ionescu: Preotul tuturor

Miercuri 13 august 2003 va ramane pentru cei mai multi dintre semenii nostri o zi oarecare, o zi despre care nu vor putea sa-si aminteasca mare lucru. Poate ca au ras, poate ca au iubit, poate ca au plans sau poate ca au plecat pur si simplu undeva, departe. Zorii acelei dimineti de Gustar erau, la urma urmei, ca toti zorii din toate zilele de pana atunci ale lumii. Pentru multi crestini, insa, acea zi va ramane scrilejita in adancuri de suflet, ca fiind ziua cand si-au petrecut duhovnicul pe drumul dintre altarul bisericii si curtea ei, acolo unde, la poalele unui brad, inalt si drept aidoma vietii celui plecat la Domnul, o cruce din lemn poarta catre eternitate numele aceluia ce si-a dus-o demn, arzand ca o flacara in dragostea sa de Hristos si de semeni: Preotul Constantin Galeriu.

   Buletine de stiri si Birouri de Presa

La stirile diminetii, o duduie voioasa anunta, vorbind profesional pe nas, ca la orele 11, la Biserica Silvestru din Bucuresti, va avea loc inmormantarea Parintelui Galeriu, dupa ce in prealabil sufletul venerabilului duhovnic plecase la cer cu trei zile in urma, la ora 21 fix, de la Spitalul Universitar! Cat de mare insemnatate are astazi exactitatea! – imi spun. La 10 si jumatate Biserica Silvestru era inconjurata de o multime de oameni, ce asteptau sfarsitul Liturghiei ce precede intotdeauna slujba inmormantarii unei fete bisericesti. Oameni tacuti, imbracati modest, dar curat, cu chipuri desi intristate, scaldate parca de lumina prietenoasa a soarelui. Asteapta. Din cand in cand se inchina si apoi iar asteapta. Ca in zilele de spovedanie, la Parintele lor, cand asteptau cuvant de mangaiere si iertare. De jur imprejurul lor politisti inarmati supravegheaza atent aceasta asteptare rugatoare. Ma-ndrept spre unul dintre ei cu gandul de a afla cate ceva din ceea ce simte in fata acestei adunari tacute ce inconjoara Biserica Silvestru. “Intrebati-l pe sefu’ daca am voie sa va raspund!”. Ma-ndrept spre “sefu'”. “Ii dati voie?” – ingaim. Ma masoara atat de vigilent, din cap pana in picioare si invers, ca brusc ma simt vinovat, imi vine sa ridic mainile si sa ma predau din proprie initiativa. Da din cap ca nu. “Pai e niste reguli… e birouri de presa”. Renunt. In jurul meu oamenii se inchina si asteapta. Ma alatur lor. Ma-nchin si astept. Astept ca pe drumul intortocheat spre Europa, Biroul de presa al Ministerului de Interne sa precizeze clipa cand militienii au voie sa devina oameni.

Cand ierarhii plang

Intru in biserica. Un culoar lung, parca fara sfarsit, te duce spre catafalcul unde trupul imputinat al Parintelui asteapta, la randu-i. Ma-nchin si ma amestec printre zecile de preoti, calugari si calugarite ce imprejmuiesc sicriul. Sunt atat de multi incat Parintele pare ca sta asezat pe bratele lor. Oameni ce se viseaza printi si cativa politicieni scapatati ocupa locuri strategice. Ceilalti pur si simplu n-au venit. Campania electorala e inca departe si, oricum, sunt siguri ca Parintele nu se supara. N-a facut niciodata discriminari. I-a iubit pe toti, i-a inteles pe toti si i-a iertat pe toti, pentru ca a fost si a ramas preotul tuturor. Oameni simpli si artisti de prestigiu, studenti teologi si cersetori, muncitori si intelectuali rafinati, toti s-au lasat prinsi in “plasa” Parintelui Galeriu, pescarul de oameni. Lumea incepe sa se inghesuie. Intra in biserica Patriarhul Teoctist, urmat de un sir de ierarhi ce parca nu se mai termina: Daniel, Mitropolitul Moldovei, Serafim, Arhiepiscopul Berlinului si Mitropolit pentru romanii din Europa Centrala si de Vest, Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Andrei, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Nifon, Arhiepiscop al Targovistei, Casian, Episcop al Dunarii de jos, Ambrozie Episcop-vicar patriarhal, Varsanufie si Sebastian, Episcopi-vicari ai Arhiepiscopiei Bucurestilor. Incepe slujba inmormantarii. O slujba cu 10 ierarhi si peste 100 de preoti. In ochii lor, lacrimi. Acum stiu si pot sa va marturisesc: si ierarhii plang. Patriarhului ii tremura glasul. A fost mereu aproape de Parintele Galeriu. Uneori s-au intalnit in idei, alteori s-au despartit. Dar intotdeauna in dragoste. In dragostea de Biserica. Parca niciodata nu i-am vazut o asemenea paloare in obraji. Fiecare incearca sa evoce in cateva cuvinte personalitatea Parintelui. Dar parca vorbele nu se aduna la locul lor. La urma urmei ce poti sa spui despre o flacara? Fiindca Parintele a fost o flacara ce in cuvantul sau i-a mistuit pe toti, iertand si iubind. Cuvintele se lasa asteptate. Parintele asteapta. Lumea asteapta. Unul langa celalalt, doi preoti cu capetele sprijinite de o icoana, ca doi orfani: Nicolae Bordasiu si Stefan Alexe, cei care au slujit o viata alaturi de Parintele Galeriu. Si ei asteapta. Au lacrimi in pleoape. Slujba s-a terminat.

Cerul, cununa si cercul

Galeriu-curcubeu-okMultimea iese din biserica, urmand sicriul cu trupul Parintelui Galeriu. Garda militara in pozitie de onor. Fanfara. Imn national. Lumea arata cu degetul catre cer. Un nor perfect rotund inconjura soarele, iar norul este cuprins de un curcubeu la fel de rotund! Ca o aureola. Un semn de ramas bun sau cine stie? Poate ca cerul a vrut sa spuna mai mult decat au putut spune in cuvantul lor oamenii. Cand trupul parintelui este coborat in mormant, cercul dispare. Anul bisericesc incepe la 1 septembrie si se sfarseste la 31 august. A inceput cu plecarea la cer a Parintelui Sofian, in septembrie, si se incheie cu plecarea Parintelui Galeriu, in august. Ca o cununa. Cununa Maicii Domnului. Gata. Dar lumea parca nu vrea sa plece. Asteapta. O lume orfana. Cateva sute de metri mai jos, pe strada Armeneasca, o tiganca asezata pe bordura trage cu naduf dintr-o tigara. Ma ia cu privirea de departe si apoi ma intreaba: “L-a ingropat astia pe Parintili?“. Dau din cap ca da. “Si-acum?“. Trage mai departe din tigara si asteapta. Chiar asa, si-acum?

***

Argentina Gramada: Tu faci un pas, Dumnezeu face 10!

E ajunul Crăciului 2007 ora 13. Prinsă de treburi peste poate, sun la doamna preoteasa si o întreb: o mai fi Părintele Nicolae la biserica sau să las pe mâine? Nu lăsa pe mâine. Bine, mă duc (din cartierul Titan pâna la Biserica Sfântul Silvestru nu e chiar o azvârlitura de băt). Pomii sunt împodobiti cu promoroacă; e ca în poveste, si cu siguranta i-ar placea si Mariei si lui Andrei. Cu o saptamana în urma cand am luat-o pe Maria de la gradinita zicea scâncind bosumflata: “nu-toret mama Gina, nu-i torect!” – Ce nu-i corect? „Nu-i toret ca s-a topit zapada”).

Este un du-te-vino specific Ajunului. In graba, aleg si cumpar o coronita de brad pentru mormântul Părintelui Galeriu. In biserica doar câteva persoane întârziate ca si mine. Ingenunchez alături de ei la rugăciunea de dezlegare pe care Părintele Nicolae, obosit dar cu rabdare si întelegere ne-o face. Multumesc Lui Dumnezeu ca a avut mila de mine si tin ochii atintiti la icoana Domnului Iisus Hristos, icoana la care Părintele Galeriu s-a rugat pentru noi de-atâtea ori. Si mi-amintesc imediat dojana din sublinierea pe care ne-o facea: „la rugaciune mintea s-a plecat si la viclenii lumesti.”

„O, Doamne, iarta-ne greselile cu voie si fara de voie” continua… Parintele ….

La sfarsit Părintele Nicolae ma întreaba daca am luat brad. Raspund ca nu! Luati acest brad din partea bisericii pentru nepotii de acasa. Nu stiu ce sa spun…si gura mea rosteste o multumire. Mintea mea stie ca e isprava Parintelui Galeriu: aduci o floare, primesti un buchet, am adus o coronita de brad, primesc un brad imens, în aceeasi logica pe care ne-a dat-o: „tu faci un pas si Dumnezeu face 10”.

***

AUDIO: RUGACIUNI SI BINECUVANTARI DATATOARE DE PACE SI DE MANGAIERE ALE PARINTELUI GALERIU:

MOLITFA (RUGACIUNEA DE DEZLEGARE A PACATELOR) PENTRU SPOVEDANIE SI ALTE RUGACIUNI:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

– sursa: Rugaciune de dezlegare

*

PSALMI ROSTITI DE PARINTELE GALERIU:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

***

Va recomandam si:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Parintele Constantin Galeriu, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “PARINTELE GALERIU – evocari, cuvinte de invatatura si rugaciuni (VIDEO, AUDIO) [II]. Marturii ale ucenicilor, ale PR. NICOLAE BORDASIU si ale sotiei sale, ARGENTINA GALERIU: “Nimic nu e intamplator, totul e proniator”

  1. Harul cuvantului se revarsa de pe buzele Parintelui Galeriu asemenea Apostolilor,iar miscarile sale erau insufletite de Duhul Lui Dumnezeu,convins fiind ca prima lui datorie era de a propovadui Evanghelia,aratand credinciosilor ca scopul ultim al vietii crestine e unirea sufletului cu Dumnezeu,salasluirea Lui Dumnezeu in suflet.
    Am ascultat si eu nevrednica cu mult interes conferintele sale,reusind parca sa mi imblanzeasca gandurile si sa mi largeasca inima(momentan).
    Vesnica sa-i fie pomenirea!

  2. Pingback: Parintele Constantin Galeriu | albastru de...
  3. In mod deosebit mi-a ramas intiparit – in adanc – acest sfat al bunului Parinte:

    “In viata trebuie sa traim intre doua stari: cu rabdare si cu dragoste! Cand ai dragoste traiesti in Domnul; cand simti ca nu mai ai dragoste, sa ai rabdare cu toti si cu toate! Si dragostea va veni din nou…”

    Era un izvor nesecat de iubire si, intr-adevar el “a avut rabdare cu toti si cu toate”.

    Nu mi s-a parut – niciodata – a face vreo diferenta intre intelectualii de elita (caci erau multi in jurul sau) si ultimul cersetor de la usa bisericii.

    Ultima sa predica a tinut-o de ziua Sfantului Silvestru, pe 2 ianuarie 2003 cand, presimtind parca, a vorbit mult mai mult decat de obicei, mai bine de o ora si jumatate. Mai tarziu aveam sa ne explicam patosul acela cu care a vorbit, deosebit de cel pe care-l cunosteam.

    Domnul sa-l numere cu Dreptii Sai, caci mare si important rol a avut in viata mea!

  4. Stimati domni,
    Evocarea parintelui Galeriu este, de fiecare data, prilej de retrezire a credintei, bucuriei si nadejdii pentru toti cei care au avut sansa de a-l cunoaste, mai de aproape sau mai de departe, pentru toti cei care l-au auzit, l-au vazut si i-au simtit dragostea si credinta din care izvorau cuvintele ziditoare de suflete si constiinte.
    Citind pe site-ul dvs. articolele preluate din ziarul Lumina, am descoperit insa, cu regret, o eroare grava, care nu apare in articolul publicat in ziar, ci doar intr-o nota, in paranteza, adaugata pe site. Nu reiese clar cine este autorul notei, nici nu stim daca este vorba despre o amintire eronata sau despre o eroare intentionata, menita sa discrediteze.
    In subcapitolul intitulat “Mereu nadajduind in mila lui Dumnezeu” din articolul “Suferintele nestiute ale parintelui Galeriu” se afirma:
    “Şi-a exprimat între noi durerea când veneau mulţi tineri care făceau parte din MISA (Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut) şi a avut discuţii directe cu conducătorul acestei mişcări [din cate stim noi era vorba nu de sinistrul “guru” Bivolaru, ci de un adjunct al lui, Mario Sorin Vasilescu, n.n.].”
    In spiritul adevarului si tinand cont ca eroarea apare in evocarea vietii unui om al adevarului, ne simtim datori sa facem urmatoarele precizari:
    1. Yogacharya Mario Sorin Vasilescu nu a avut niciodata si in nici un fel nici o legatura cu Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut condusa de auto-intitulatul “guru” Bivolaru. Dimpotriva, ca presedinte al Grupului National de Studiu si Practica Yoga, organizatie membra a Uniunii Europene de Yoga, dl. Vasilescu a luat in mod public pozitii extrem de critice fata de practicile pseudo-spirituale promovate abuziv de catre MISA sub denumirea de “yoga”.
    2. Dl. Mario Sorin Vasilescu a avut si are un profund respect fata de preotul, duhovnicul si omul care a fost si ramane in sufletele noastre Parintele Galeriu. In calitate de titular de curs la Catedra de Yoga a Universitatii Populare “Ioan I. Dalles”, dl. Mario Vasilescu l-a invitat pe Parintele Galeriu sa conferentieze in anul universitar 1991-1992, in cadrul ciclului de conferinte cu tema “Intre yoga si crestinism: fizica psalmilor”. Parintele a onorat invitatia si a sustinut cateva prelegeri extraordinare, care au dovedit inca odata enorma deschidere culturala si profunda intelegere a parintelui nu doar in ceea ce priveste crestinismul, pe care il traia si il transmitea cu toata fiinta, ci si fata de spiritualitate in general. Fratele Mario va invata sa curatati vasul si tot el va spune “Fiti atenti ce puneti in el!” – spunea parintele participantilor la conferinte cat si enoriasilor din Sf. Biserica Sf. Silvestru.
    3. In acest context, este aproape inutil sa adaugam ca intreaga poveste a intamplarii cu invitatia de a participa la un botez in calitate de nas, relatata in continuarea paragrafului citat de noi, nu are absolut nicio legatura cu dl. Mario Vasilescu. Aducem totusi si aceasta lamurire, pentru corecta si completa informare a cititorilor site-ului dvs.
    Fara a face procese de intentie cuiva, stiind ca a gresi este omeneste, cerem celui care a adaugat nota eronata, redactorilor sau administratorilor site-ului sa o elimine din textul articolului publicat pe site.
    In cazul in care eroarea este sustinuta public in continuare prin pastrarea pe site si prezentata ca adevar, ne rezervam dreptul de a publica solicitarea adresata dumneavoastra pe toate site-urile disponibile si va cerem sa ne specificati clar numele persoanei care isi asuma afirmatia, pentru a ne putea indrepta impotriva acesteia in justitie.
    Nu ne dorim sa se ajunga acolo si nu acesta este spiritul in care va adresam aceasta solicitare, dar nu putem ramane nepasatori cand amintirea, pretioasa pentru noi, a relatiei cu parintele Galeriu este umbrita de vorbele aruncate, deliberat sau din nestiinta, de cineva, in dauna adevarului.
    Cu consideratie,
    Consiliul Director al Grupului National de Studiu si Practica Yoga,
    Organizatie Membra a Uniunii Europene de Yoga

  5. Nu ştiu dacă este bine sau rău să faci yoga, dar Părintele Galeriu nu a mers în mijlocul yoghinilor să-i mângâie pe creştet. Asta o ştiu tocmai pentru că, văzând pe unul din intervievaţii din reportajul de mai sus, şi anume Andrei Dârlău, mi-am amintit că a fost unul din apropiaţii lui Bivalorau. Sub oblăduirea şi prin răbdarea Părintelui Galeriu s-a reîntors la ortodoxie, şi chiar a făcut teologia. Un alt caz este Gabriela Moldovanu, care astăzi este maica Cristofora. Odată ce a părăsit grupul lui Bivolaru a mai convins pe câţiva să se reîntoarcă la matcă.
    Este păcat că se induce ideea că Părintele Galeriu a fost un apropiat al MISA, sau cel puţin, că a tolerat această mişcare. Nu. Dimpotrivă s-a luptat cu yoghinii să-i convingă de adevărul ortodoxiei.

  6. Doamne, ce pot spune despre parintele ? L-am iubit, il iubesc si stiu ca parintele Galeriu este VIU ! La predicile lui imi tineam respiratia; era ca un inger. Ne invita cu intreaga lui fiinta, ne chema la Cer…In toate cuvintele lui parca spunea “acelasi lucru” : IUBITI-L PE DUMNEZEU, CAUTAI-L PE DUMNEZEU! NU TRAITI AIUREA,TIMPUL TRECE, VIATA TRECE …SI NE ASTEAPTA MAREA INTALNIRE CU DUMNEZEU !
    Parintele este VIU ! Si , cu siguranta, este printre Sfinti …

  7. Părintele Galeriu nu a fost numai la manifestări unde erau şi yoghini; a fost şi la mişcări neoprotestante şi la orice alte manifestări spirituale la care a fost invitat. Nu a vorbit deschis împotriva celor în mijlocul cărora era, nu a fost nici împotriva celor invitaţi împreună cu dumnealui. Dar întotdeauna cuvântul său puternic a fost pentru Evanghelie, aşa după cum îl propovăduia în Biserica Ortodoxă şi niciodată nu a aprobat explicit celelalte manifestări spirituale. Mi-amintesc de 2 manifestări la care a avut un cuvânt greu, în sensul că mulţi dintre ascultători s-au deşteptat, i-a atins direct la inimă, şi anume o întâlnire a ASCOR-ului la Casa Studenţilor din Bucureşti, unde pe lângă părinte au fost invitaţi Vasile Andru, Mario Vasilescu şi Grig Bivolaru şi o manifestare neoprotestantă de la Sala Polivalentă, unde era invitat principal un “evanghelizator” american şi la care a vorbit şi părintele Galeriu. Şi-au mai fost şi altele, multe organizate de ASCOR, la care păr Galeriu, trecând prin multe religii (apropos, zicea că abordează tema Istoria religiilor) făcea efectiv misiune creştin ortodoxă, şi o făcea cu putere şi cu rezultate. Îl durea inima de tinerii care căzuseră victimă feluritelor curente spirituale (printre care desigur şi yoga- de orice fel şi culoare- şi sectelor neoprotestante).
    Mare părinte al Bisericii, cu cuvânt (şi trăire pe măsură) puternic, odihnească-l Bunul Dumnezeu împreună cu sfinţii şi să-l adauge neamului său românesc pe care mult l-a iubit!

  8. Pingback: PARINTELE CRACIUN din Cincis – 2 ani de cand a plecat sa ia parte la Liturghia cereasca din “Ziua cea neinserata” a Invierii (†8 aprilie 2012): “INIMA BUNA!” -
  9. Pingback: PARINTELE ALEXIE BÂRCĂ, PREOTUL LUI DUMNEZEU († 1 august 1986) -
  10. Pingback: VIATA PARINTELUI GALERIU in marturii si evocari (inclusiv video). OCHII ARZATORI AI DRAGOSTEI CARE A ARS FARA ODIHNA SI FARA CRUTARE IN SLUJBA LUI HRISTOS: “Iubirea lui circula ca un fluid, punand in miscare inimile, cladind nadejdi, daruind bucurii
  11. Pingback: SA NE SLUJIM UNII PE ALTII! “Maica Domnului ne învaţă să fim în toată vremea în slujire… Hristos ne împrumută mâinile Sale milostive şi slujitoare ca noi înșine să fim milostivi şi slujitori, asemenea Lui”. PREDICA PS MACA
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate