Parintii Pantelimon si Iustin de la Oaşa in conferinta de la Arad, “Trup si suflet” (si AUDIO): CUM NI SE CONFISCA ASTAZI “TRUPUL VIETII NOASTRE CRESTINESTI” SI CUM SE PIERDE, TREPTAT, CREDINTA CARE NU SE MANIFESTA?

14-01-2013 Sublinieri

De ce e important si trupul, de ce conteza foarte mult exprimarea exterioara a credintei?

Extras transcris din conferinta (AUDIO) de la Arad, “Trup si suflet”, a parintilor Pantelimon Şuşnea si Iustin Miron de la Manastirea Oaşa:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Inregistrarea audio a conferintei “Trup si suflet” sustinuta de catre Pr. Pantelimon si de catre Pr. Iustin de la Manastirea Oasa, la Filarmonica de Stat Arad, in data de 09.11.2012. Prezentare: Pr. Radomir Stoica.

sursa: Asociatia Arsenie Boca, Arad

***

Parintele Pantelimon de la Oasa:

“[…]

Domnul Hristos, atunci cand si-a asumat firea omeneasca in trup si suflet, si-a asumat-o definitiv si asta arata demnitatea care este acordata omului, si nu numai sufletului omului. Pentru ca nu exista, sa zicem o diferenta intre trup si suflet, care ar fi mai importante, ci ele sunt importante privite impreuna, si nu se poate face o distinctie intre ele, doar atata ca exista o ierarhie. Dar nu exista ca trupul sa fie inferior sufletului ca si importanta, pentru ca vedem ca Domnul Hristos, dupa ce a inviat, n-a inviat numai cu sufletul, n-a pastrat in vesnicie numai sufletul omenesc, ci a inviat si cu trupul, si asta arata cinstea extraordinara care este acordata naturii umane, faptul ca Dumnezeu si-a asumat natura umana pentru vesnicie. Domnul Hristos s-a inaltat cu firea umana de-a dreapta Tatalui, si iarasi va sa vina, ca Om unit cu Dumnezeu, si va pastra in vesnicie firea umana. Asta arata, cum va ziceam, cinstea extraordinara, care se acorda in aceeasi masura si trupului si sufletului.

De asemenea vedem ca trupul este numit “templu al Duhului Sfant“. Ce inseamna templu, ce inseamna Biserica? Inseamna loc in care este slavit si slujit Dumnezeu. Deci asta arata cinstea de care se bucura trupul, si inaltimea la care se poarte ridica, si la care se poate spiritualiza trupul omului. De asemenea, vedem ca Biserica este numita Trup al lui Hristos.

[…] Omul a fost creat ca unitate. Nu exista ceva din trup ce sa nu fie patruns de suflet.

Am vrut sa va spun cate ceva despre trup si suflet ca si taina, ca si complexitate, dar nu aceasta este tema intalnirii noastre de astazi, nu acesta este subiectul central. Ceea ce am vrut sa discutam in mod special astazi este cum functioneaza aceasta relatie intre trup si suflet, ca tipar, ca principiu al vietii noastre, pentru ca exista in ziua de astazi o tendinta de a le separa. Or, vedem ca in Biserica toate sunt duale, adica toate Tainele au o componenta duhovniceasca si una trupeasca. Botezul are apa, Mirungerea are mirul, Spovedania are preotul [toate tainele au preotul, dar ceea ce este mai specific spovedaniei in acest context este tocmai necesitatea verbalizarii, a exteriorizarii prin cuvant rostit a marturisirii, n.n.], cununia are cununiile si inelele ca si componenta materiala, ca si suport material al unei lucrari spirituale. Toate in Biserica au aceasta bivalenta, si atunci si viata omului se desfasoara dupa acest tipar. Adica tot ceea ce facem noi, de exemplu, viata noastra, relatiile dintre oameni, au o componenta vazuta si una nevazuta.

Vedeti ca exista tendinta in ziua de astazi, sa spuna cineva: “Ce conteaza sa-i zic in fiecare zi ca il iubesc si asa mai departe? Acela trebuie sa stie ca il iubesc in sufletul meu“. Or, orice relatie intre oameni, are un trup si are un suflet. Daca nu se intrupeaza relatia in gesturi, in cuvinte, in sentimente manifestate, atunci incet-incet se pierde si sufletul relatiei. Asa si viata noastra spirituala: are o componenta trupeasca. Toate virtutile au  o componenta trupeasca. Avem postul ca si componenta trupeasca, avem o randuiala de rugaciune, avem un spatiu de rugaciune – adica chiar si rugaciunea are o astfel de componenta, incepand de la metaniile pe care le primeste calugarul, la calugarie, cand i se spune: “Aceasta este sabia Duhului, care este cuvantul lui Dumnezeu, adica rugaciunea Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine pacatosul”. I se dau metaniile, si zicea Parintele Teofil despre metanie ca este un suport material pentru o lucrare spirituala. Deci si pentru a se realiza rugaciunea este nevoie de un spatiu al rugaciunii si este nevoie de un timp al rugaciunii, pentru ca si rugaciunea sa se realizeze in final. Si toate lucrurile din viata noastra au nevoie de acest suport material.

Atunci cand ne este incet-incet confiscata viata, ne este confiscat trupul vietii noastre crestinesti, se pierde si sufletul. Adica daca ni se spune: “credinta este o chestiune particulara, este o chestiune privata, poti sa te rogi, dar izolat, in casa ta, sa nu te manifesti public“. Si in momentul in care ni se interzice manifestarea in afara, in acel moment, cand ni se confisca trupul credintei sau manifestarii credintei, incet-incet se pierde si credinta.

[…]

Acuma, haideti sa va spune de ce am ales aceasta tema ca subiect de conferinta. Pentru ca vedem cu totii ca de multe ori nu merge ceva in viata noastra, si nu intelegem de ce nu merge. Ne rugam, facem ce putem, dar la un moment dat ceva se pierde din viata noastra. Si am stat asa un pic sa observ, si am vazut ca viata noastra s-a saracit foarte mult, sa zicem asa, in componenta ei vazuta. Adica relatiile dintre oameni au pierdut foarte mult din randuiala lor. Si am sa va explic. Relatiile intre parinti si copii: astazi nu mai sunt parinti si copii, sunt prieteni. Se adreseaza parintilor pe nume, este privita ca o evolutie a relatiei, dar ceva din taina relatiei s-a pierdut. Tot asa putem vedea ca lipsesc cinstirea si respectul in relatia dintre oameni, pentru ca formele, suportul material al relatiilor a fost anulat. Si cand vorbesc de suportul material, ma refer la randuielile care existau inainte, randuieli de comportament, randuieli de adresare. Adica cum se adresa un copil fata de un parinte? “Saru’mana mama, saru’mana tata“. Astazi: “Ciao, Gica, ceau….” o porecla s.a.m.d. Deci vedem ca s-a “liberalizat” componenta vazuta a relatiei. La fel relatia intre soti. Inainte se adresau sotii unul altuia cu dumneavoastra. Adica erau niste randuieli de cinstire, randuieli foarte bine precizate care astazi s-au suspendat. Fratii mai mici se adresau fratilor mai mari… – la noi in Banat, daca aveai un frate mai mare cu un an, nu-i ziceai dupa porecla, ii ziceia neica. Deci era o formula de cinstire. Vedem ca aceste randuieli de comportament existau foarte bine precizate in trecut. Trecea un preot pe strada, trecea preotul in reverenda, nu trecea imbracat civil, oricum, deci tot componenta cumva vizibila. Oamenii se ridicau in picioare si salutau, sau isi descopereau capul in fata preotului. Nu exista ca un tanar sa nu aibe intiativa, atuncea cand trecea pe langa un om in varsta, sa nu-l salute. Daca nu-l saluta era imediat pus la punct si dupa aceea acasa isi lua si ceaiul [pedeapsa, n.n.], cum se zice. Deci aceste randuieli ale relatiilor vedem ca s-au pierdut in momentul in care s-a suspendat trupul: “ca nu asta conteaza, conteaza ce ai in suflet; si cu Dumnezeu, n-ai nevoie de intermediar; direct cu Dumnezeu, n-ai nevoie de componente vazute, n-ai nevoie de icoane, n-ai nevoie de altele si altele pe care le avem in biserica, se poate direct. In momentul in care se suspenda trupul relatiei omului cu Dumnezeu, partea vizibila, vedem incet ca se pierde si sufletul, asa cum se pierde si sufletul in relatiile dintre oameni, atuncea cand se suspenda trupul.

Vedeti ca oamenii inainte, civilizatia traditionala, aveau o viata foarte impodobita cu simboluri si randuieli. Adica dau un exemplu: hora se tinea duminica in curtea bisericii, si hora, privita astfel, era un simbol a ceea ce se intampla in cer.  Ce ce intampla in cer? Se intampla o gravitare in jurul lui Dumnezeu, o miscare coordonata si o slavire a lui Dumnezeu. La fel, oamenii, cand mergeau la lucru, impreuna cantau, tot asa ca si in cer, cum se canta. Toata viata omului traditonal, asa cum era organizata, se desfasura ca un simbol a ceea ce era in cer si, pentru omul traditional, lumea atata valoare avea cat putea sa reflecte ce se intampla in cer, cat putea sa fie o replica simbolica a ceea ce se petrece in cer. Adica avea si vesmintele impodobite cu simboluri, avea poarta, casa, grinda, lingura, uneltele, toate erau incrustate cu simboluri. Toate evenimentele vietii erau foarte frumos impodobite: cu obiceiuri la nastere, cu obiceiuri la nunta, cu obiceiuri la recolta, cu obiceiuri la arat. Totul era foarte, foarte impodobit si toate aceste simboluri erau operante in viata oamenilor. Va ziceam si de randuielile care existau, randuielile de comportament, randuielile de adresare. Si toate lucrurile acestea constituiau partea vazuta a vietii omului si, prin intermediul ei, Vesnicia venea si Se pogora in viata omului. Si atuncea exista o foarte mare bucurie, care se mijlocea omului prin intermediul acestor “fire de legatura” cu Vesnicia. Vesnicia patrundea in casa omului si in toate aspectele vietii lui, pentru ca nu privea nici munca rupta de Dumnezeu, nici un lucru din ce-l inconjura nu-l privea separat de realitatea spirituala, separat de Vesnicie. In momentul in care el isi impodobea stalpul casei, avea intuitia sau constiinta ca nu e numai un simplu stalp, ca acea casa a lui aduce aminte de biserica, aduce aminte de locasurile din ceruri. Si el, prin toate acestea, incerca sa traiasca Vesnicia aici.

Munca era privita ca o lucrare a naturii, ca o prelungire a ceea ce facea Adam in Rai: aceea sa dea nume, si prin nume sa dea sens lucrurilor. Pentru ca Dumnezeu i-a spus lui Adam sa numeasca el animalele, sa numeasca el toate lucrurile din creatie. Adica prin nume sa le specifice sensul, pentru ca in nume se cuprindea sensul unui lucru. Si vedem ca in ziua de astazi s-a saracit foarte mult aceasta componenta vazuta. Si as putea spune ca traditiile sau traditia ca principiu, trebuie reinventata daca s-a pierdut. Ce mai este trebuie pastrat si interogat. Trebuie sa ne interogam traditiile: ce sensuri poarta? Pentru ca aceste sensuri trebuie sa le redescoperim si trebuie sa le readucem in viata noastra. Toate aceste relatii ale noastre trebuie sa le ordonam dupa principii crestine.

Mai dau loc si parintelui Staret sa completeze, ca noua asa ne place sa lucram impreuna.

Parintele Iustin de la Oasa:

Da, eu va spun sincer ca, ascultandu-l pe parintele Pantelimon, m-am intors de unde am plecat, adica la sat, si am inceput sa-mi depan amintirile de acolo, si intr-adevar era un respect deosebit fata de trup, dar nu in sensul de trupesc. Cum spunea Parintele, partea vazuta a oricarui lucru, al oricarei realitati poate fi numita trupul ei, si de-asta se realiza si sufletul. Mi-amintesc cum se trezeau oamenii de dimineata acolo, chiar mergeam de multe ori la coasa cu tata si era intuneric, si coseam o brazda-doua pe intuneric, atat de dimineata se mergea la lucru. Si se realiza foarte bine si sufletul pentru ca se tinea la partea aceasta exterioara. Vedeti, ei nu mergeau separat la lucru, in general mergeau impreuna sa culeaga viile, mergeau impreuna sa culeaga cartofii, la fel. Si faceau o treaba ordonata acolo, deci respectau partea trupeasca, sa zicem trupul, dar se realiza si sufletul, se bucurau unii de altii, se bucurau sa se vada unii pe altii. Deci in felul acesta se muta centrul de pe trup pe suflet. Si in felul acesta isi traiau viata.

Mi-amintesc ca eu mergand la liceu, si, incepand facultatea, mi-am pierdut credinta, si am inceput si eu sa gandesc mai in termeni de eficienta. Si mergand o data acasa i-am zis mamei: “Dumneavoastra castigati ceva din toata munca asta?” Si m-a intrebat: “Cum adica daca castigam?“. “Pai daca aveti profit. Aveti profit?“. Se uita mama la mine, a vazut ca nu mai sunt chiar “intreg” si a zis: “Mai, copile, noi asa ne-am trezit noi aicea, in viata asta, lucrand pamantul. Deci noi nu putem sa nu lucram pamantul“. Deci nu-i interesa profitul, nu-i interesa castigul material, decat ca scara catre castigul spiritual. Tin minte cand culegeam porumbul, si aveam porumb mult, se bucurau de asta, dar se mutau imediat in partea sufleteasca si ramaneau in planul trairii vietii. Nu se gandeau ca “anul asta am porumbul asta si o sa castig banii aia, si o sa ma imbogatesc si…” N-aveau nicio treaba cu asta. De ce? Pentru ca accentul cadea pe suflet, adica accentul cadea pe viata. Mai tarziu pe urma am inteles eu ca ei, de fapt, asa isi traiau viata. Ei nu traiau ca sa munceasca si ca sa realizeze nu stiu ce performante fizice, materiale, ci ca sa realizeze performante sufletesti. Taranul roman nu era materialist deloc. Si vedem ca acuma, cum au introdus eficienta, profitul acolo, incepe sa plece viata, adica incepe sa plece sufletul acelei vietii, si ramane un trup gol care va disparea si el.

Ati vazut ca si in viata omului sufletul este cel care sustine trupul in viata. Ce frumoasa e materia din corpul omului, ce forme are, ce posibilitati are! De ce? Pentru ca e patrunsa de spirit, de duh, de sufletul omului. Or, cand iese sufletul omului din corp, ce se intampla? Moare corpul, se descompune, putrezeste. De aicea vedem ca legile corpului, legile fizice din corp sunt sustinute de spirit, iar sufletul, la randul lui, este sustinut de Dumnezeu; el se hraneste, fiind de natura spirituala, cu Dumnezeu care este spiritual. Se hraneste cu energii din Dumnezeu, nu cu fiinta lui Dumnezeu.

Deci omul ramane intreg, daca este suflet, trup si Duh. Daca este numai suflet si trup, omul in starea lui naturala, el degenereaza. Deci vorbim de o stare naturala a omului in masura in care ea e restaurata. E o teorie numai sa spui suflet si trup, cum e in cunostintele noastre umaniste acuma, cand se ia sufletul si trupul ca doua realtitati perfecte, cumva, si separate. Dar nu, ele se altereaza, cum ati luat dumneavoastra niste fructe din pom: daca nu le puneti in frigider se strica. Asa se strica si trupul, si sufletul omului daca nu sunt patrunse de Duhul Domnului. Totul a fot lasat sa ramana una, dar pentu ca am cazut si am pacatuit in continuare, pacatul rupe, strica relatiile si degenereaza starea omului. Deci numai in relatie cu Dumnezeu putem sa ne pastram cu adevarat si sa fim cu adevarat. Altfel, cum spunea si filozoful nostru indragit, Petre Tutea, “omul fara credinta este animal rational. Si poate ca este mult spus animal, dar e si mult spus rational, pentru ca devii irational; intra irationalul patimii, irationalul pacatului, intra in ecuatia vietii tale si incepi sa nu mai fi rational.

[…]

Parinte, vedem ca in viata duhovniceasca lupta sufletului este strans legata de patimile trupului, si de multe ori vedem ca trupul este cel care reuseste sa castige aceasta lupta. Cum reusim sa ne detasam de patimi, si implicit de trup, pentru ca sa-i redam libetatea pierduta a sufletului?

Parintele Pantelimon de la Oasa:

Trebuie sa ne detasam de patimi, dar nu de trup. Adica lucrarea duhovniceasca se realizeaza in trup. Dupa cum stiti omul poate sa lucreze duhovniceste si sa adune roada duhovniceasca atata timp cat este in aceasta viata, adica a sufletului unit cu trupul. Tot ceea ce facem in aceasta viata merge in vesnicie, dupa aceea, in vesnicie, nu mai putem sa schimbam starea in care ne aflam. Deci conteaza foarte mult recuperarea trupului in lucrarea duhovniceasca. Nu ne putem mantui sufletul fara sa ne mantuim si trupul, deci trebuie mantuit si trupul. Si atuncea patimile se inving printr-o corectare a vietii trupesti. Spunea Parintele Teofil, pomenind despre ceea ce a spus Sfantul Apostol Pavel, ca cel care a furat sa nu mai fure ci sa lucreze ca sa aibe sa dea si altora. Si spunea Parintele Teofil ca asta inseamna pocainta. Pocainta nu inseamna [doar] sa-ti para rau, sa te lamentezi [si atat], ci inseamna sa [si] lucrezi. Adica cum era acel caz: ai furat cu mainile, cu mainile atuncea sa-ti indrepti greseala, adica sa lucrezi cu mainile si sa dai si celor care nu au.

Pacatele pe care noi le facem se inscriu in fiinta noastra. Si noi mergem la duhovnic si ne spovedim de pacate si ni se iarta pacatele, dar fiinta noastra a fost si modelata intr-un anumit fel de pacatul pe care l-am facut. Si asta este urma pe care fapta pacatului a inscris-o in fiinta noastra. Si pocainta este lucrarea de recuperare a urmei pe care a lasat-o pacatul in fiinta noastra. Pacatele ne demoleaza, ne distrug din punct de vedere ontologic si trupeste, si pocainta, ca lucrare a faptelor bune ne restaureaza, adica restaureaza ruina la care ne aduce pacatul. Si noi chiar daca primim, asa cum am spus, primim iertarea pacatelor la Sfanta Spovedanie, dar indreptarea reala a fiintei noastre se face prin lucrarea pocaintei prin fapte.

Parintele Iustin de la Oasa:

Deci la Spovedanie ni se iarta pacatele, dar nu ni se iarta consecintele. Consecintele pacatelor raman si de asta ai tendinta iarasi sa pacatuiesti. Ce as vrea eu sa mai adaug aici este ca majoritatea patimilor trupesti sunt sufletesti. Adica este sufletul implicat acolo si este sufletul de vina. Pai de ce? Pentru ca sufletul are partea conducatoare, sufletul are libertate, are ratiune, are constiinta. Trupul este orb, este inconstient cumva. Si atunci cum sa invinuiesti tu pe un om nebun, spre exemplu? Pai nu ai cum ca nu e constient, nu-si da seama de ce face. Pai asa este si corpul.

Dar sa stiti ca spunea Parintele Dumitru Staniloae ca patima este tendinta omului spre infinit intoarsa intr-o directie [finita] in care nu-si poate afla satisfactia. Tendinta asta spre infinit cine o are? Sufletul! Si atunci el si-o intoarce dinspre Dumnezeu spre trup, si el incearca, pierzandu-si implinirea spre Dumnezeu, sa si-o implineasca prin trup. Si atuncea el participa la placerile trupului, nu mai are bucuria harului, si incearca sa inlocuiasca aceasta bucurie a harului cu placerile trupului. De asta placerile trupului sunt irezistibile, in momentul in care sufletul pariticipa la ele. Dar daca sufletul nu participa, si totusi tu ai anumite porniri ale trupului, ele sunt nevinovate. Uitati-va in viata dumneavoastra, cand sunteti asezati bine duhovniceste cand sufletul este bine hranit, e bine orientat din punct de vedere spiritual, ce inseamna inclinatiile corpului? O sa vezi ca daca ai avut patima lacomiei pantecelui, spre exemplu, si mergi bine duhovniceste nu-ti mai trebuie atata mancare; pur si simplu nu-ti mai trebuie. Si alte patimi daca le-ai avut, si vezi ca sufletul este in stare buna, nu le mai ai. Si vina, in general, este a sufletului. Si de-asta e bine sa incepem cu sufletul. Bineinteles si pe forma unei asceze trupesti, dar pana cand nu ne vindecam sufletul, nu scapam nici patimi.

– Relatiile interumane au saracit. Cum ne intoarcem inapoi la bogatia ce era odata, ca nu e suficient sa ne schimbam exteriorul, pentru ca interiorul ramane tot gol. Ce facem? Cine sa ne initieze pe drumul spre inapoi, spre frumusetea care a fost odata, pe care noi n-am cunoscut-o, dar o intuim.

Parintele Pantelimon de la Oasa:

Pai ziceam ca traditiile, daca nu mai sunt, trebuie reinventate. Traditiile noastre crestine sunt un rezultat al intruparii conceptiei crestine in viata omului. Adica totul porneste de la credinta si, cum zicea Parintele Arsenie Boca, sa ai conceptie de viata crestina. Ce inseamna sa ai conceptie de viata crestina? Sa-ti concepi relatiile dupa credinta in Dumnezeu. Cum asteapta Dumnezeu ca sa ma raportez eu, ca si parinte la copil, sau ca si copil la parinte, si asa mai departe? Daca cauti un temei in Scriptura, atuncea incet-incet incepi sa readuci sau sa reintroduci aceste cutume, aceste obiceiuri care sa-ti impodobeasca viata, sa-ti impodobeasca evenimentele vietii si asa mai departe.

Parintele Iustin de la Oasa:

Au saracit relatiile dintre noi pentru ca nu mai suntem prezenti unii in viata celorlalti. Prin tot ceea ce facem, noi trebuie sa ne daruim celorlalti. Atunci cand dai, te dai. Daruind, te daruiesti celuilalt cand vorbesti frumos cu el, te daruiesti celuilalt cand te rogi pentru el, cand faci orice in relatia cu el. Dar noi acuma incercam sa ne conducem viata in sens pozitiv dupa niste concepte, dupa conceptul de bine. Ca e bine sa fie asa, sa fie asa, si incercam sa implinim niste concepte. Nu asta trebuie sa facem. Binele este Dumnezeu, si noi trebuie sa ne daruim cand daruim. Si asta putem sa o realizam si la nivelul nostru omenesc dar mai ales in relatia noastra cu Dumnezeu. Tot ce exista in lumea asta este dar si este lasat spre a fi personalizat, adica spre a fi introdus in relatie. Si atunci, lipsind unii din viata celorlalti, de-asta ne sunt vietile si relatiile saracacioase. Daca tu esti atent sa te daruiesti mereu, si cum spunea Parintele Teofil: sa te daruiesti si sa te depasesti mereu, deci, daca am fi preocupati atunci cand savarsim binele, sa ne daruim bine celuilat, cu toata fiinta noastra, sa ne punem in sufletul celuilalt, sa ne punem la picioarele celuilalt, sa ne dam cu totul celuilalt, atuncea ne-am imbogati unii prin altii, si ne-am imbogati si de noi si de Dumnezeu, si in felul acesta s-ar imbogati relatiile dintre noi. Daca nu il introducem si pe Dumnezeu in ecuatia relatiilor noastre, atunci chiar si daruirea asta la nivel omenesc cu timpul se consuma”.

 

Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Iustin Miron, Parintele Pantelimon Șușnea, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la “Parintii Pantelimon si Iustin de la Oaşa in conferinta de la Arad, “Trup si suflet” (si AUDIO): CUM NI SE CONFISCA ASTAZI “TRUPUL VIETII NOASTRE CRESTINESTI” SI CUM SE PIERDE, TREPTAT, CREDINTA CARE NU SE MANIFESTA?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: LA OSPATUL LUI HRISTOS, IN COMUNIUNE. Pastorala la Invierea Domnului a PS MACARIE, prin care cheama la reasezarea pe vechile fundamente ale FAMILIEI si CREDINTEI FERME, avertizand asupra PERICOLELOR PENTRU FORMAREA COPIILOR intr-o lume dominata de RELATIV
  2. Pingback: DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PARINTELE PANTELIMON DE LA OAȘA despre galagia Imediatului invaziv si agresiv VS. soapta discreta si delicata a Vesniciei: “CAND NI SE FURA VIATA, NI SE FURA CLIPA CU CLIPA!” (video – conferinta la Cluj, martie 2016) | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: CONFESIUNILE PARINTELUI PANTELIMON (I). De ce a renuntat la MUZICA ROCK, cum a intrat in manastire, ce parere are despre fenomenul Facebook? HOTII DE TIMP, SEDUCTIA CURIOZITATII si IDENTITATILE DE IMPRUMUT | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CONFESIUNILE SI INVATATURILE PARINTELUI PANTELIMON (II). Raspunsuri despre Catedrala, refugiati, politicieni, preotii din inchisorile comuniste, patriotism si AMAGIRILE MINTII. Minciuna din noi si DEMASCAREA GANDURILOR DEGHIZATE | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa despre DEPRESIE si IMPLINIRE, EGOISM si IUBIRE AUTENTICA, OBSESIA FERICIRII si VOLUPTATEA PERVERSA A NEFERICIRII: “Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­fi
  7. Pingback: OAMENII SUNT CEI CARE CER SA FIE MANIPULATI! Cliseele mediatice si ideologia din spatele divertismentului. NECREDINTA CONVENABILA si DISCONFORTUL SINCERITATII: “Omul efectiv suspenda gandirea, ca sa nu fie scos din confortul propriilor patimi”
  8. Pingback: “In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELOR
  9. Pingback: “Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNS
  10. Pingback: “Valoarea faptei”: OAȘA – TINDA RAIULUI (Reportaj Trinitas TV) | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Viata la Țara… Hațegului a unor tineri bucureșteni. POVESTEA FAMILIEI CIOBANU, care, dupa ce au facut o nunta “atipic” de TRADITIONALA, au ales mutarea definitiva la DENSUȘ (video) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: RESPONSABILITATEA MARTURISIRII NE-RUSINATE A CREDINTEI in vremurile noastre de “CRISTOFOBIE SI ANTICRESTINISM”, in care noile ideologii cauta SA DINAMITEZE FAMILIA si VALORILE: “Nu mi-e rusine de Hristosul meu, nu mi-e rusine de Biserica
  13. Pingback: Recomandare de carte: “INIMĂ ZDROBITĂ. DESTINUL UNUI TATĂ”. Experiența sfâșietoare a unui PĂRINTE în care NE VOM REGĂSI MULȚI și reflecțiile pline de amare învățăminte ale creștinului care CONȘTIENTIZEAZĂ RATAREA TIMPULUI ș
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate