PARINTELE STANILOAE IN INCHISORILE COMUNISTE. “Sa rabdam cu tarie si smerenie suferinta ce ni s-a dat!” (si VIDEO)

5-10-2012 Sublinieri

19 ani de la trecerea in Imparatia Iubirii vesnice a celui mai mare teolog roman

Materiale datorate portalului FERICITI CEI PRIGONITI:

Temniţa – Catedra de teologie a părintelui Dumitru Stăniloae

de pr. Liviu Branzas

Colonelul Crăciun vorbea celor prezenţi cu obişnuitul lui aer plin de importanţă. Peste puţin timp, mai apar doi – ultimii. Unul este un tip solid, cu o figură masivă, cu trăsături parcă de tătar, bronzat (adus, probabil, de la muncă în plin soare), contrastând cu paliditatea şi debilitatea majorităţii celor prezenţi.

Celălalt este un om înalt, cu păr cărunt, cu un chip blajin, zâmbind cu sfiiciune. Colonelul Crăciun îi prezintă:

– Domnul Petre Pandrea, marxist de-al nostru, ajuns printre dumneavoastră datorită unei erori. Dânsul, adaugă Crăciun, arătând spre celălalt, este Părintele Stăniloae.

Numele Părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanţa unui tunet. Acum câţiva ani, când a sosit vestea că Părintele Stăniloae a fost arestat şi condamnat, şi că se află la Aiud, a fost o mare emoţie în toată închisoarea. Marele teolog român în lanţuri! Pătimeşte împreună cu cei mai hotărâţi creştini care se împotriviseră Fiarei apocaliptice! Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman şi Mircea Dumitrescu, am aflat că Părintele Profesor este într-o celulă la parter, cu nişte ţărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeaşi celulă cu Părintele Stăniloae. Acum, dorinţa mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorinţa mea fierbinte şi a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. (…)

După încheierea întâlnirii cu colonelul Crăciun se face repartizarea pe celule. Întrucât nu pot încăpea toţi într-o celulă, o parte vor rămâne la 321, iar ceilalţi vor merge la 322. Marea mea bucurie este că Părintele Stăniloae este repartizat la 322, unde sunt şi eu. El se aşează pe partea dreaptă, ultimul rând de paturi suprapuse spre fereastră, deasupra lui se aşează Cristofor Dancu, iar pe patul al treilea, sus, eu. Zic în sinea mea: “La parter, preotul, la etajul întâi, diaconul, iar la etajul al doilea, nepotul clopotarului”. (…)

Vine un gardian şi ne anunţă:

– Toată lumea la plimbare în curte!

Oamenii încep să iasă. Eu mă îndrept spre Părintele Stăniloae care rămâne ultimul şi îi spun:

– Sărut dreapta, Prea Cucernice Părinte, sunt Liviu Brânzaş, fost elev la liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş şi mă bucur foarte mult că am ajuns cu dumneavoastră, căci vreau să urmez teologia.

Părintele îmi întinde mâna, zâmbind cu bunătate. Se reflectă pe chipul lui bucuria prilejuită de faptul că, un tânăr din fundul temniţei visează să urmeze teologia. Mă priveşte cu încredere şi zice:

– Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit şi a biruit întotdeauna prin credinţa în Dumnezeu şi prin speranţa în triumful final al binelui. Aşa se va întâmpla şi acum. Să răbdăm cu tărie şi smerenie suferinţa ce ni s-a dat.

Această mărturisire a Părintelui sună ca un testament. (…)

Trebuie să beneficiez la maxim de prezenţa Părintelui Stăniloae. Părintele se oferă să-mi ţină în fiecare seară un curs de teologie. Participă şi ceilalţi tineri, îndeosebi Gil Ioanid. În jurul patului Părintelui Stăniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toţi ne aşezăm, unii sus, alţii jos, şi ascultăm cu atenţie. Părintele Stăniloae nu procedează ca Părintele Ageu care mi-a predat teologia în cel mai pur stil didactic, ci ne prezintă diverşi teologi, de la Sfinţii Părinţi clasici, la teologii ruşi. Deşi acum, reţin mai puţine amănunte, în schimb, îmi măresc viziunea teologică. Sigur că nu lipsesc momentele filocalice. Traducătorul Filocaliei în limba română este, desigur, cel mai competent în acest domeniu al nevoinţei spre desăvârşire. Acum am înţeles, ceea ce până în acest moment am intuit doar, faptul că gândirea şi simţirea Sfinţilor Părinţi este forma autentică a Creştinismului.

Cine vrea să cunoască despre Hristos, trebuie să citească Sfânta Evanghelie. Cine vrea să-L urmeze pe Hristos, trebuie neapărat să citească scrierile Sfinţilor Părinţi. Ei te învaţă din propria lor experienţă cum se obţine mântuirea.

Nimeni nu poate fi creştin adevărat dacă nu cunoaşte învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Ei sunt exploratorii căii spre Hristos. Ei au interpretat corect harta evanghelică şi au atins polul mântuirii. Cheia renaşterii creştine este urmarea lui Hristos după modelul patristic.

A încerca să fii creştin ocolind învăţăturile Sfinţilor Părinţi, înseamnă să fii neînţelept, vanitos şi mândru. Lumea protestantă este atât de săracă fără comoara patristică.

“Ajung sfintele şi de Dumnezeu insuflatele Scripturi spre vestirea adevărului. Dar sunt şi multe scrieri alcătuite despre acestea de fericiţii noştri dascăli şi cel ce le citeşte pe acestea va cunoaşte tâlcuirea Scripturilor şi va putea dobândi cunoştinţa pe care o doreşte.” (Sf.Atanasie cel Mare – Cuvânt împotriva elinilor, pag.29).

Dacă nu te răscolesc scrierile Sfinţilor Părinţi, dacă nu întind în tine resortul interior spre renaştere, înseamnă că nu ai nici o adeziune interioară la desăvârşirea pe care au realizat-o ei.

“De aceea se pune atâta preţ în scrierile Filocaliei pe paza gândurilor. Patimile pot fi topite şi faptele externe pot fi îmbunătăţite numai după ce omul s-a deprins să-şi urmărească atent orice gând, ca dacă e rău, să-l alunge îndată sau să-l cureţe şi să-l îmbrace în pomenirea lui Dumnezeu. Când astfel toată desfăşurarea vieţii lăuntrice se va face curată, luminoasă, bună, pătrunsă de lumina pomenirii lui Dumnezeu, omul va deveni bun cu adevărat şi în viaţa externă şi slobod de patimi. De aici înainte va creşte în dragostea de semeni şi va cunoaşte tot mai mult tainele adânci ale vieţii spirituale, pătrunzând în centrul de lumină şi de fericire dumnezeiască.

Dar până atunci, trebuie să ne conducem viaţa sufletului după prescripţiile cele mai precise, cele mai amănunţite, în chipul cel mai statornic. Sfinţii Părinţi sunt maeştrii neîntrecuţi într-o ştiinţă, pe care noi am lăsat-o să ne fie răpită, în ştiinţa sufletului, care e cea mai scumpă realitate după Dumnezeu, şi cunoştinţa aceasta a lor ne-o pun la dispoziţie în aceste scrieri.” (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae – Cuvânt înainte la Filocalia, vol.II).

“Dacă ne-am aminti, fraţilor, de cuvintele sfinţilor bătrâni, dacă am cugeta la ele totdeauna, cu greu am păcătui, cu greu am cădea în nepăsare.” (Avva Dorotei – Să nu judecăm pe aproapele, Fil.IX, pag.537)

(Liviu Brânzaş – Raza din catacombă)

***

La izolare cu părintele Stăniloae

de Ilie Tudor

[Frigul era crancen. Din multimea de peste 100, ne-au separat pe cativa si ne-au bagat intr-o incapere in care erau ingrama­dite saltele vechi din care, prin sparturi, mai ieseau somoioage de paie putrede. Pe seara au «uitat» sa ne mai dea de mancare. Ne-au in­cuiat. Geamurile erau sparte si viscolul trimi­tea trambe de zapada, ce ne pudrau din bel­sug. Dupa miezul noptii eram ca lemnul.

Langa mine se nimerise un batranel slab, deosebit de sfios. Parea ca-si cere iertare pen­tru vreo stangacie involuntara.

Zilele Craciunului au trecut, pot spune, placut.]

Bătrânelul despre care am amintit, am aflat repede că este părintele Stăniloae (!) Marele teolog, care ne vorbise în fiecare seară. Era slăbit, glasul i se auzea greu şi de aceea când vorbea se făcea linişte desâvârşitâ. Erau acolo cu noi 8 preoţi, printre care și un episcop greco-catolic, care-i sorbeau frazele cu respect și religiozitate.

Mai putea fi vorba de foame sau de frig? De suferinţă sau de neîncredere în puterea credinţei? Mai putea fi vorba de răzbunare sau ură? Toate se topeau la glasul blând plin de Duh-Sfânt al slăbitului cu trup, în care numai sufletul era uriaş. Cel mai strălucit reprezentant al ortodoxiei își ducea şi el crucea întru slava lui Christos. Era ca un sfânt bizantin rătăcit printre atâţia osândiţi şi ei apărători ai bisericii străbune şi ai neamului răstignit de atei.

În conditiile acelea vorba lui era balsam, un neaşteptat dar pentru multimea de martiri ce aveau să umple cimitirul fără cruci din marginea Aiudului, unde locuitorii oraşului aruncau gunoaiele.

Dragostea, ce se revărsa din prelegerile sale, ne ţinea de foame, ne încălzea. Puteam eu, oare (şi nu numai eu) să-l las să spele pe jos cimentul înghetat, sau să ducă tineta! Eram încă in putere la cei 36 de ani și nu mi-aş fi permis o altă atitudine decât cea pe care mi-o indica educatia creştină şi morala legionară.

Am încercat să-i dau cojocelul să-l pună sub dânsul şi m-a refuzat cu o hotărâre a mâinii.

– Nu! Dragul meu! Ai pedeapsă mare! Nu te voinici! Păstrează-te cât poţi! Nu se ştie cât vom sta aici; eu … voia Domnului! Peste câteva zile ne vom întoarce in celular, acolo nu e aşa frig ca aici, suntem mai apăraţi.

Am insistat, nu l-am putut convinge. Noaptea ne apăram reciproc. Ba-l mai înveleam, ba simteam cum incearca să mă ocrotească. Aşa făceau toti. Grija pentru celălalt era trăsătura caracteristică a atitudinii ce o impunea dragostea creştină. Spiritul de sacrificiu nu era doar vorbă, in temnita cea mai blestemată in care ne topeam. Am stat acolo în izolările dintre Zarcă şi celular cam 10 zile, cât a durat curătenia generală.

Cât de mult doream să cad în celulă cu Părintele Stăniloae! N-a fost să fie. Socotelile administratiei erau poate altele sau, cine ştie, întâmplarea.

La întoarcerea în celular părintele Stăniloae a nimerit la 3 celule dincolo de noi. Aceasta nu însemna că pierdusem contactul cu întelepciunea sfinţiei sale. Prin morse ne comunica cu competență şi dragoste însemnătatea Evangheliei din duminica viitoare, un sfat, o maximă, o încurajare. Nu mai vorbesc de risc, atât pentru el cât şi pentru noi. Izvorul acesta de înțelepciune din care ne adăpam, urma să se întrerupă. Lumina din întunericul ce ne înconjura a fost stinsă. Hrana sufletească ce ne-o dăruise n-am mai avut-o. Preotul, martirul Dumitru Stăniloaie, n-a mai fost adus printre noi şi nici la reeducarea din 1962 n-a apărut.

Noi cei cu pedepse mari ulterior am fost scoşi la muncă în colonia de la Salcia din Balta Brăilei.

(Ilie Tudor –  De sub tăvălug)

[prima parte a marturiei fost completata dupa articolul din ultimul numar al revistei “Familia ortodoxa” (10/2012)]

***

Arestarea şi condamnarea lui Dumitru Stăniloae

de George Enache

“Aidoma majoritătii elitei românesti, Dumitru Stăniloae a avut si el parte de o experientă carcerală, consumată între 1959 si 1963 în închisorile de la Jilava si de la Aiud. Arestarea si condamnarea lui sunt strâns legate de actiunile Securitătii de la sfârsitul anilor ’50, menite să zdrobească ultimele potentiale centre de rezistentă fată de comunism.

După experienta Revolutiei maghiare din 1956 si după retragerea Armatei Rosii din România, puterea comunistă de la Bucuresti initiază un nou val de persecutii, pentru a  împiedica orice manifestare de opozitie a celor care sperau că plecarea trupelor sovietice ar fi putut slăbi în vreun fel autoritatea partidului unic. Teama lui Gheorghe-Dej si a celor din preajma lui a făcut ca represiunea să capete dimensiuni monstruoase, chiar absurde. Fostii detinuti sunt „reintegrati” spatiului concentrationar, noi „recruti” îi urmează. Multi dintre acestia avuseseră de-a face cu Securitatea în anii precedenti, însă nu s-a considerat necesar ca ei să fie arestati. Acum însă toti luau drumul închisorilor sau coloniilor de muncă. Iar motivul în cazul multor intelectuali de vază era că ei reprezintă o autoritate în domeniul lor si pot clătina, într-un fel sau altul, „valorile” instituite de regimul comunist.

O atentie specială a avut din partea Securitătii în toti acesti ani Biserica Ortodoxă Română, care rămăsese singura institutie recunoscută oficial în care sistemul comunist nu se infiltrase pe deplin. Condusă, din 1948, de Patriarhul Justinian, Biserica Ortodoxă se supusese, oficial, regimului si, cel putin la nivelul declaratiilor, sprijinea puterea comunistă în împlinirea obiectivelor sale. Această colaborare s-a stabilit la început ca o expresie mai mult a relatiilor personale ale Patriarhului Justinian cu unii lideri comunisti. Încrederea de care se bucura Justinian a făcut ca amestecul si infiltrarea puterii în structurile eclesiastice să fie mai putin manifestă ca în alte domenii, Patriarhul având o anumită marjă de manevră de care se va folosi pentru a dezvolta, cât era posibil în conditiile de atunci, rostul principal al Bisericii: răspândirea cuvântului lui Hristos si păstrarea constiintei religioase în rândurile credinciosilor. În acest scop, el a căutat să dezvolte monahismul, unul din principalii stâlpi ai Bisericii, si învătământul teologic, căutând ca toti oamenii bisericii, preoti, monahi si monahii, să capete o pregătire cât mai bună, pentru ca acestia să fie capabili să reziste propagandei antireligioase. De aceea, Justinian a promovat si protejat în mod constant marile nume ale învătământului teologic de la noi, printre care cel mai ilustru era, desigur, cel al lui Dumitru Stăniloae.

Devenit, din 1947, profesor la Facultatea de Teologie din Bucuresti, rupt de Sibiul în care si-a desfăsurat toată activitatea de dinainte de război, Dumitru Stăniloae trebuia să o ia de la capăt într-un oras destul de străin. Aici el stabileste legături noi, cu oameni pe care-i cunostea mai putin sau deloc. O apropiere trainică se va realiza, prin intermediul lui Benedict Ghius, asistentul său de la facultate, cu gruparea „Rugul Aprins”, condusă de Sandu Tudor (vezi amănunte despre „Rugul Aprins” în George Enache, „Daniil Sandu Tudor-pagini din dosarul 113.668” în Arhivele Securitătii, nr.1, 2002; idem, „Rugul Aprins”, în Dosarele istoriei, an. VII, nr.11 (75), 2002, p.49-57). Stăniloae participă la sedintele de la mănăstirea Antim si, după desfiintarea asociatiei, va păstra relatii de prietenie cu fostii membri ai acesteia.

După eliberarea din închisoare, în 1955, Sandu Tudor propune reluarea într-o manieră organizată a contactelor cu fostii membri ai asociatiei, într-un fel de centru de lectură si reflectie spirituală. Celor vârstnici li se adaugă un număr de tineri doritori să afle si alte lucruri decât materialismul oficial. Întâlnirile aveau loc de obicei când Sandu Tudor (devenit părintele Daniil) venea în Bucuresti si se desfăsurau fie la domiciliile lui Alexandru Mironescu sau Constantin Joja, fie la mănăstirea Plumbuita. La aceste „colocvii” va participa si părintele Stăniloae de câteva ori, în perioada 1955-1958.

Acesti ani marchează însă si pierderea încrederii puterii comuniste în Patriarhul Justinian, care este tot mai contestat. Rapoarte alarmate ale Securitătii consemnează dezvoltarea vietii religioase, înflorirea mănăstirilor, cresterea gradului de cultură a clerului când, din contra, obiectivul puterii era tocmai eradicarea religiei din societate. Bine consolidată, puterea comunistă era hotărâtă să nu mai tolereze „libertătile” pe care, din ratiuni tactice, le lăsase Bisericii Ortodoxe. În acesti ani se constată si în România o explozie a publicatiilor cu caracter antireligios si ateist. În acelasi timp cu actiunile propagandistice se hotărăsc măsuri dure împotriva principalelor centre ale Bisericii: mănăstirile si institutiile de învătământ. Personalitătile Bisericii urmau să fie înlăturate si să se instaureze un control mai strict asupra acesteia.

În timpul campaniei, puterea comunistă a avut doi dusmani majori: pe Patriarhul Justinian si chiar propria legislatie. Aceasta spunea clar că practica religiei este liberă atât timp cît nu vine în contradictie cu ordinea de stat. Mai precis, conform jargonului Securitătii, dacă sub „haina” religiei nu au loc manifestări cu caracter ostil la adresa puterii comuniste. Manifestări izolate de rezistentă au existat, dar ele nu justificau în nici un fel o actiune de asemenea amploare cum preconiza Securitatea (documente despre actiunile Securitătii în această problemă în Cristina Păiusan, Radu Ciuceanu, Biserica ortodoxă Română sub regimul comunist, Bucuresti, 2001, doc. 155, 167, 168, 169). Atunci, pentru a avea un motiv de interventie, este inventată o vastă conspiratie, evident legionară, care avea drept scop utilizarea Bisericii Ortodoxe pentru răsturnarea ordinii de stat. Legenda infiltrării cu legionari a Bisericii Ortodoxe, lansată de Securitate, are din păcate si azi „admiratori” fanatici. Nu era decât un pretext pentru ca sute, mii de oameni să poată fi condamnati mai lesne si să poată fi lovită biserica în institutiile ei cele mai importante. Decretul 410 care a dat o lovitură gravă vietii monahale de la noi prin scoaterea din mănăstiri a mii de călugări, arestarea a sute de preoti, toate s-au bazat pe acest subred „argument”.

Nu altfel s-a întâmplat în cazul lotului „Teodorescu Alex. si altii”. „Monitorizati” de mai mult timp, fostii membri ai asociatiei „Rugul Aprins” sunt arestati, în marea lor majoritate, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1958, cazul lor constituind unul din „argumentele” puternice la adresa conspiratiei legionare. Iată ce se spune în concluziile de învinuire din 26 septembrie 1958:

„După 23 august 1944, unele din aceste elemente legionare, pentru a-si ascunde trecutul lor, au intrat în mănăstiri, unde s-au călugărit si de unde au desfăsurat activitate contrarevolutionară.

Aceste elemente dusmănoase, abuzând de faptul că în R.P.R. cultele sunt libere conform Constitutiei si celorlalte legi care reglementează aceasta, sub masca unor „întruniri religioase” desfăsurau o intensă activitate legionară organizată în secret, de îndoctrinare si pregătire din punct de vedere legionar a unor tineri, în special din rândul celor care studiau la institute de învătământ superior.” 

Totul era o inventie, documentele referitoare la caz arătând limpede că nu era câtusi de putin vorba de o conspiratie legionară, ci de o mână de oameni care dorea să-si manifeste la un nivel superior aspiratiile de natură spirituală. Însă, pe baza acestei încadrări, membrii lotului vor primi pedepse grele.

Dumitru Stăniloae nu a fost arestat cu grosul lotului, ci abia pe 3 septembrie, când ancheta penală asupra celorlalti practic se încheiase. Ancheta sa este si cea mai scurtă din toate, doar pe durata zilei de 4 septembrie. Primul interogatoriu se desfăsoară între orele 7.45 si 11.02 si pune accentul pe activitatea sa politică de dinainte de 1944, cu intentia clară de a se stabili legăturile sale cu Miscarea Legionară. Stăniloae neagă categoric că ar fi fost membru al Miscării si arată că nu desfăsurat activitate politică înainte de 1944. Faptul era binecunoscut si anchetatorilor, care însă nu renuntă si îi cer să arate cu ce legionari a avut de-a face în perioada în care a functionat la Academia Teologică din Sibiu. Sibiul a fost un puternic centru legionar. Acolo si-au desfăsurat activitatea Spiridon Cândea, Zosim Oancea sau Liviu Stan, oameni de care Stăniloae a fost foarte apropiat, fiind imposibil să nege că i-ar fi cunoscut, dar, în afară de faptul că-i stia, mai mult a refuzat să spună.

Anchetatorii, perseverenti, merg mai departe si pun în discutie articolele sale din Telegraful român si Gândirea, materialul cel mai consistent de acuzare împotriva părintelui Stăniloae, acest lucru, desigur, din perspectiva logicii comuniste. Părintele Stăniloae afirmă categoric că aceste articole au toate un caracter religios, iar anchetatorii nu mai insistă, aceste probleme nemaifiind luate în discutie. Ori acestia se grăbeau, ori faptele erau pentru ei de domeniul evidentei, asa că nu conta dacă inculpatul recunoaste sau nu. Pentru a fi condamnat „cu acte în regulă” trebuia să se demonstreze că Dumitru Stăniloae a continuat „activitatea dusmănoasă” si după 23 august 1944 si aici trebuia demonstrată legătura cu grupul „Rugul Aprins”. Interogatoriul care urmează, între orele 10.45 (sic!) si 12.15, are drept scop să demonstreze activitatea dusmănoasă a Părintelui Stăniloae în cadrul lotului „Rugul Aprins”. „Ghidat” de anchetatori, el recunoaste că l-a cunoscut pe Sandu Tudor si că a participat la întâlnirile organizate, ultima din ele datând din 21 mai 1958, dar nu a purtat decât discutii cu caracter religios, fără nici o conotatie politică.

Cei care realizau interogatoriul nu s-au mai obosit să continue cu amenintări si presiuni, asa cum făcuseră în cazul celor arestati mai înainte. Presiunile cele mai mari se făcuseră asupra lui Alexandru Mironescu si a fiului său Şerban, care, în urma acestora, mărturisiseră că la domiciliul lor se purtaseră discutii dusmănoase regimului si se ascultaseră posturile de radio imperialiste, mai mult decât suficient pentru condamnare. Asa că, în aceeasi zi, între orele 12.30-14.15 si 14.15-15.30, Dumitru Stăniloae a fost confruntat cu Alexandru si Şerban Mironescu. Dacă după prima confruntare neagă categoric că ar fi făcut acest lucru, Părintele Stăniloae afirmă după cea de-a doua:

„ Subsemnatul nu cunosc discutiile dusmănoase care au fost purtate acolo, nu mi-am manifestat decât regretul că regimul democrat (n-?)are o bază nationalistă si nu se face o apropiere fată de religie, lucru pe care-l doream. Acesta era punctul meu de vedere în cadrul acestor discutii si nu m-am manifestat niciodată pentru schimbarea regimului democrat din R.P.R.”

Aceasta a fost tot. Pe 6 septembrie i se prezintă ordonanta de punere sub învinuire după care urmează interogatoriul de rigoare, între orele 8.30 si 10.30. Acesta nu este decât o recapitulare a celor discutate anterior. Părintele Stăniloae „recunoaste” că a colaborat la revistea Gândirea cu articole de tip „nationalist-religios” si că a participat la întâlnirile fostilor membri ai asociatiei „Rugul Aprins” unde au avut loc o serie de „discutii defavorabile la adresa regimului democrat popular”, cu care el a fost „de acord”.

Pe baza acestor elemente, Dumitru Stăniloae este acuzat de infractiunea prevăzută si pedepsită de art. 209, pct. 2, lit. B, alin. ultim, C.P. (uneltire contra ordinii sociale), subliniindu-se în actul de acuzare că a dus o intensă activitate legionară prin contributiile la revista Gândirea si participarea la întâlnirile „Rugului Aprins”. Totul este o fortare evidentă, dar care s-a căutat să fie subliniată cu orice pret. Pe fisa personală din dosarul de penitenciar se poate vedea cum initial s-a scris la rubrica „apartenentă politică”: APOLITIC, pentru ca apoi să se revină si să se scrie LEGIONAR (vezi foto).

Prin sentinta 125 din 8 noiembrie 1958 părintele Stăniloae a fost condamnat la 5 ani muncă silnică si 5 ani degradare civică. A fost închis la Aiud, în 20 octombrie 1960 a fost transferat la Jilava si din nou la Aiud în martie 1962. De aici, el a fost eliberat  în data de 15 ianuarie 1963, în urma decretului de gratiere nr. 5/1963, fiind reintegrat în rândul profesorilor de la Institutul Teologic.

Rămâne însă întrebarea: de ce a fost arestat părintele Stăniloae? De ce abia în 1958 si nu imediat după 1948, dacă activitatea lui era atât de gravă? Cert este că destinul său seamănă foarte bine cu al altui mare profesor al Institutului Teologic din Bucuresti, si anume Teodor M. Popescu. Nici acesta nu mai fusese arestat în anii precedenti. La fel si Teodor Popescu si a fost anchetat în ianuarie 1959 fără o motivatie clară, tot ca legionar, condamnat si si-a ispăsit pedeapsa la Aiud, fiind eliberat tot pe 15 ianuarie 1963! Mai mult, în dosarul de penitenciar al lui Stăniloae, există o adresă din 13 august 1962 prin care D.G.P.C.M. cere comandantului de la Aiud câte o adeverintă caracterizare despre fiecare dintre cei cei doi: Dumitru Stăniloae si Teodor M. Popescu. Aceste lucruri ne fac să credem că ei au fost arestati cu scopul de a îndepărta pe cei mai buni profesori ai Institutului si a lovi indirect în Patriarhul Justinian, care îi proteja. Legătura cu „Rugul Aprins” a fost în cazul lui Stăniloae numai un pretext. Ambii profesori erau în primul rând cărturari, fără implicări notabile în viata politică, pentru care se pare nu aveau înclinatie. Amândoi au avut în perioada interbelică tendinte nationaliste, dar au tratat problema la modul pur teoretic, fără a fi legati de o doctrină politică anume. După 1945 amândoi îsi făceau datoria la catedră fără a supăra pe nimeni. Mai mult, ambii scriseseră si unele articole de complezentă la adresa puterii comuniste, cum făcea multă lume, continuând însă să învete pe studenti la modul cât se poate de serios valorile perene ale credintei crestine. În conditiile isteriei de la sfârsitul anilor ’50, atât Stăniloae si cât si Popescu au fost arestati tocmai pentru autoritatea lor stiintifică, de care unii se puteau folosi, pentru a-si legitima din punct de vedere teologic unele atitudini. Faptul e valabil si azi, multi ascunzându-se sub pulpana celor doi uriasi teologi. Astfel că, desi ei nu si-au făcut decât datoria de profesori, la un moment dat au fost considerati un potential pericol pentru putere comunistă si au fost arestati.

Anchetatorii comunisti au redus opera celor doi teologi la o apologie a nationalismului. Procusti contemporani îi limitează si ei la acestea, dar si la unele compromisuri fată de Cezar în anii comunismului. Operele majore a celor doi transced însă inevitabilele „căderi în timp”, fiind mărturisiri viguroase ale puterii credintei în Hristos. Cine contestă acest lucru se coboară pe sine la nivelul unui anchetator penal de Securitate din anii ’50.

(George Enache – Revista Rost nr. 9 din noiembrie 2003)

***

Cititi si:


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Dumitru Staniloae, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “PARINTELE STANILOAE IN INCHISORILE COMUNISTE. “Sa rabdam cu tarie si smerenie suferinta ce ni s-a dat!” (si VIDEO)

  1. Din filocalicele note la Filocalia ale Parintelui Staniloae:
    http://corortodox.blogspot.ro/2012/10/din-notele-parintelui-staniloae-despre.html

    Dumnezeu sa il odihneasca pe bunul Parinte si marele Teolog!

  2. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE. Doamne, ce fel de om era! -
  3. Pingback: “RUGUL APRINS” – Documentar TVR (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: INTERVIUL ANULUI: “Adevarul” de vorba cu sfant patimitor in viata, ILIE TUDOR, TATAL LUI TUDOR GHEORGHE: “E de plans. Stii de ce? Mie mi-e frica de primavara care vine… IN TOT E MANA LUI DUMNEZEU” - Razboi întru Cuvânt - Re
  5. Pingback: CUGETARI FILOCALICE ALE PARINTELUI STANILOAE. Iubire, vesnicie, iad. Puterea BUNATATII, a FRICII DE DUMNEZEU si a RABDARII NECAZURILOR. Conditiile si roadele Sfintei Impartasanii si pericolul AUTOMATISMULUI LIPSIT DE SIMTIRE(!) - Razboi întru Cuvânt - R
  6. Pingback: PARINTELE SAVATIE BASTOVOI la Libraria Sophia (2013) despre NOBLETEA DUHOVNICEASCA si "Romania ingerilor" (VIDEO integral) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: PARINTELE SAVATIE BASTOVOI la Libraria Sophia (2013) despre NOBLETEA DUHOVNICEASCA si “Romania ingerilor” (VIDEO integral) - Recomandari
  8. Pingback: PARINTELE STANILOAE – 20 ani de la mutarea in Imparatia Iubirii a celui mai mare teolog român: CASNICUL LUI DUMNEZEU, PRIETENUL SFINTILOR -
  9. Pingback: “IUBIREA INVINGE MOARTEA”. PARINTELE STANILOAE despre REINCARNARE, SIMTUL TAINEI, comuniune, satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE, sensul mortii si VALOAREA PERSOANEI (video inedit din Arhiva TVR) -
  10. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU, “un preot de foc”, hranitor al flamanzilor de Duh, un sfant desprins din Patericul viu al temnitelor si al slujirii jertfelnice -
  11. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  12. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi -
  13. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU (+30 septembrie 1996) – ”UN CALUGAR CU FAMILIE”. Marturia sotiei despre CREDINTA NELIMITATA, PERSECUTIA COMUNISTA si VIATA DE FAMILIE a unui preot sfant. “Am binecuvantat ceasul in care ni l-a trimis Dumnezeu in
  14. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
  15. Pingback: ARHIM. ROMAN BRAGA – la 40 de zile de la mutarea la vesnicie. MARTURII COPLESITOARE DESPRE UN PARINTE CARE A TRAIT BUCURIA SFINTENIEI TRAIND LAUNTRIC RAIUL INCA DE AICI. Plus: ultimul sau amplu interviu testamentar | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Crampeie inlacrimate de lumina si durere din VIATA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE, sfantul mare teolog român, “NOBILUL” INCURABIL: “Da, ăsta era tata. Ceilalţi erau mai importanţi şi nu se gândea decât la ei…” | Cuvântu
  18. Pingback: NESTIUTA SI NEINCETATA MUCENICIE COTIDIANA A CELUI MAI MARE (SI MAI TRAITOR) TEOLOG ROMÂN, izvor nesecat de jertfa. Crampeie inlacrimate de lumina si durere din VIATA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE (II) | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Mărturia Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard despre PĂRINTELE DUMITRU STĂNILOAE – OMUL ȘI TEOLOGUL COMUNIUNII: “Când vorbea, nu înceta să contemple tainele pe care le descria” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate