PAVLE AL SERBIEI – Un patriarh evanghelic intr-un veac al managerilor si al diplomatilor iezuiti in Biserica
PATRIARHUL PAVEL AL SERBIEI. UN SFÂNT CARE PĂŞEA PÂNĂ ACUM PE PĂMÂNT DE ACUM PĂŞEŞTE ÎN CERURI
„Voi ieşi în stradă să cerşesc milostenie pentru săracii mei fraţi”
Când eram seminarist în anul I Domnul m-a învrednicit să primesc binecuvântare de la acest fericit şi sfânt patriarh care binecuvânta România cu prezenţa şi cu smeritele, matinalele, dar nu mai puţin dumnezeieştile şi patriarhalele Sale Liturghii.
Peste ani, când deja eram monah, Domnul mi-a dat să-l întâlnesc din nou şi în Serbia, la Palatul Patriarhal din Belgrad şi în Catedrala Mitropolitană unde asista la vecernie. Cinsteam taina întâlnirii noastre providenţiale în tăcere şi admiraţie. Acum – la naşterea sa în cer – mă simt dator să scriu ceva despre Preafericirea sa, ca mai mulţi oameni să-l cunoască, să-l iubească, să-i cinstească pomenirea şi să se bucure de binecuvântarea Sa, de acum din înălţimile cereşti.
În şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Serbiei pentru alegerea patriarhului (01.12.1990), conform Constituţiei Bisericii Serbiei, trebuia ca toţi episcopii electori „să îi însemneze cu semnul crucii” pe cei trei candidaţi, care trebuiau să întrunească cel puţin 13 voturi. În prima rundă au fost aleşi doar doi.
Al treilea, episcopul Pavel, din cauza insuficienţei de voturi (11) a rămas în afară şi doar la a noua rundă a fost ales prin 20 de voturi şi a intrat în triada candidaţilor.
A urmat faza finală a alegerii prin sorţi, adică printr-un mod apostolic: egumenul Mănăstirii Tronossa, după o rugăciune, scoate din cartea Evangheliei cele trei plicuri sigilate cu numele celor trei candidaţi, le amestecă şi extrage unul, pe care îl înmânează preşedintelui, cel mai mare arhiereu, care, stând înaintea Uşilor Împărăteşti, arată plicul sigilat, îl deschide şi comunică: „Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad şi Karlovaţ şi Patriarh al Serbiei este Episcopul de Rasca şi Prizren Pavel!”.
Comentând evenimentul, după 15 ani de la alegere, Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru scria:
„Unicul om, care într-adevăr n-a vrut să fie patriarh, a fost Patriarhul Pavel!”.
După alegere, adresându-se Sfântului Sinod, Patriarhul Pavel avea să spună:
„Puterile mele sunt mici şi voi o ştiţi.Eu nu nădăjduiesc în ele. Nădăjduiesc în ajutorul vostru şi repet, în ajutorul lui Dumnezeu, cu care El m-a sprijinit până astăzi. Să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul Bisericii Sale şi a poporului nostru încercat în aceste vremuri dificile”.
În ziua următoare, a întronizării în Catedrala Mitropolitană, a adus la cunoştinţă programul său în foarte puţine cuvinte:
„Urcându-mă ca al 44-lea patriarh al Serbiei în tronul Sfântului Sava nu am niciun program personal pentru misiunea patriarhală.Programul meu este Evanghelia lui Hristos sau frumosul ei mesaj despre Dumnezeu care este cu noi şi despre Împărăţia Lui dinăuntrul nostru – atâta vreme cât prin credinţă şi prin iubire Îl primim”.
A luat asupra sa îndatoririle patriarhale într-una din cele mai dificile perioade ale istoriei sârbe: în vremea războaielor, a presiunilor şi a şantajelor puternicilor lumii, a tulburărilor interne şi a sărăciei, în vremea contestării lucrurilor sfinte şi cuvioase.
S-a împotrivit răului ori din ce parte ar fi venit, chemând la înţelepţire şi pe compatrioţi şi pe străini. Accentua că:
„Sub soare există destul spaţiu pentru toţi”
şi că:
„De pace au nevoie la fel toţi oamenii, precum noi, aşa şi vrăjmaşii noştri”.
De multe ori, cita texte din poezia sârbă populară, în care se zice:
„Mai bine să ne pierdem capul, decât să ne pierdem sufletul”.
Prin următoarele cuvinte ne învaţă că
„avem obligaţia ca şi în cea mai dificilă situaţie să ne comportăm ca oameni şi că nu există interes, nici naţional, nici personal, care ar putea să constituie o justificare pentru a nu fi oameni”.
Aceste continuu repetate cuvinte ale sale – „să fim oameni” – au ajuns chiar şi la urechile copiilor, care l-au numit „afectuos”, „Pavel-Pavel, să fim oameni”. Toţi au auzit aceste cuvinte, însă mulţi nu au vrut să asculte de ele. Printre aceştia, şi cei care în patria sa (actuala Croaţie), în perioada războiului din anii ’90, au dărâmat o biserică ortodoxă numai şi numai pentru faptul că în ea s-a botezat Patriarhul sârbilor! Aceasta s-a întâmplat deşi pe o rază de 40 km de biserică nu aveau loc lupte.
Patriarhul Pavel era neobosit în săvârşirea îndatoririlor sale pastorale. Astfel, în toamna celui de-al 91-lea an al vieţii sale, când a hotărât să viziteze Australia – printre altele pentru a sfinţi un teren de 87 de hectare, pe care l-a cumpărat Biserica Sârbă pentru a construi acolo Colegiul „Sfântul Sava”, unde împreună cu copiii sârbi să înveţe şi copii ruşi, greci şi de alte naţiuni – unii episcopi au încercat să-l întoarcă din drum, spunându-i că o călătorie de o aşa durată este peste rezistenţa sa. Patriarhul i-a contrazis:
„Pentru mine nu este greu, dar cum o vor scoate la capăt aceştia?” (arătând spre delegaţie).
S-a dus în Australia încercând ca vizita de două săptămâni s-o prefacă în vizită misionară, cât mai cuprinzător ar fi fost cu putinţă. Când s-a întors la Belgrad, s-a dus direct la priveghere, chiar dacă timp de 22 de ore călătorise cu avionul şi imediat, dimineaţa, a pornit spre Moscova.
Aflând toate acestea, gazda sa, Patriarhul Rusiei, Alexei al II-lea, glumind, l-a întrebat:
Patriarhul sârb a răspuns:
„Prea Fericite, de data aceasta nu am făcut-o, dar cu siguranţă o voi face în următorii 90 de ani!”.
Patriarhul Pavel, în pofida multelor sale îndatoriri, a trăit şi o autentică viaţă monahală. În fiecare dimineaţă, în Paraclisul Patriarhiei slujea Sfânta Liturghie şi se împărtăşea, iar în fiecare seară era prezent în Catedrala Mitropolitană la slujba Vecerniei.
Înainte de a săvârşi Dumnezeiasca Liturghie, nu pleca sub nici un motiv nicăieri.
Prin drumul vieţii lui, începând din locul naşterii şi continuând cu locurile unde a studiat până la acelea unde a slujit, a devenit un simbol unionist pentru Biserica Sârbă. De asemenea, prin viaţa sa şi prin rolul său în lumea ortodoxă, el este şi unul din simbolurile Ortodoxiei universale.
Când odată în anii războaielor recente, a văzut în drum din apartamentul său din Palatul Patriarhiei un grup de refugiaţi în ploaie, s-a coborât şi a deschis marea uşă de lemn de stejar a Patriarhiei şi i-a chemat să intre pentru a se adăposti de ploaie. Când colaboratorii i-au atras atenţia că exista posibilitatea să intre şi vreun rău-intenţionat – era în timpul războiului – le-a răspuns:
„Cum aş fi putut eu să dorm acolo sus, la cald, iar aceşti copii să stea în ploaie afară?!”.
Şi aceste cuvinte cutremurătoare sunt tot ale sale:
„Dacă aş putea reuşi – Dumnezeu Cel Înviat îmi este martor – aş sta înaintea bisericilor, a spitalelor şi înaintea ţărilor civilizate prin recepţii şi demonstraţii la modă şi personal aş fi cerşit milostenie pentru fraţii şi copiii noştri încercaţi. Fiecare dintre noi ar trebui printr-un mod activ să se ruşineze pentru toate acele ostentative lăcomii, care există în atâtea spaţii publice, nu doar să ne scandalizăm simplu şi să deznădăjduim, că nesimţirea, neruşinarea, cinismul s-au generalizat în jurul nostru”.
Un bătrân monah din Sfântul Munte, care a fost coleg cu Patriarhul Pavel la Facultatea de Teologie din Atena (unde acesta şi-a făcut studiile post-universitare între 1955-1957) povestea că Patriarhul Pavel în timpul şederii sale în Grecia, ori de câte ori circula cu autobuzul, iar acesta trecea pe lângă o biserică, viitorul Patriarh se ridica în picioare, drept, pentru a se însemna cu semnul crucii. Când monahul din Muntele Athos l-a întrebat de ce procedează aşa, i-a răspuns:
„Dar soldaţii când îşi întâlnesc superiorul se ridică drepţi. Cu atât mai mult noi creştinii când Îl întâlnim pe Stăpânul Hristos, Care se află cu Trupul în Chivotele Bisericilor noastre”.
Stareţul athonit amintea de această întâmplare ca grăitoare pentru evlavia şi adânca simţire duhovnicească pe care o avea fericitul Părinte Pavel.
Patriarhul se îngrijea singur în toate. La vârsta de 92 de ani, încă îşi gătea singur, conform regimului său: aproape toată durata anului era post pentru el. De obicei, mânca legume fierte, ulei adăuga doar la sărbători, foarte rar peşte, iar carne niciodată. Băutura sa favorită era sucul de roşii, iar mâncarea sa preferată erau urzicile. Când nu postea, mânca lactate. Hainele şi le cosea singur, le aranja şi le spăla el însuşi, după cum îşi repara şi îşi lustruia şi pantofii.
În afară de acestea, lua aminte şi la ceea ce se întâmpla în jurul său. La Patriarhie supraveghea şi se îngrijea ca toate să funcţioneze cât mai bine cu putinţă. Când orarul de muncă se termina şi toţi plecau, atunci Patriarhul venea şi stingea luminile pe care angajaţii le uitau aprinse. Foarte des, singur, repara instalaţiile sanitare, ferestrele, blocajele…
Avea grijă pretutindeni unde era nevoie şi asupra lucrurilor pământeşti, chiar dacă accentua că adevărata noastră patrie este „sus”. De aceea, amintea că trebuie să fim atenţi :
„Într-o zi, când ne vom înfăţişa înaintea strămoşilor noştri, să nu ne fie ruşine de ei, nici lor să le fie ruşine de noi”.
De acolo de sus, să te rogi pentru noi, Sfinte Ierarhe!
Odihnă cu drepţii şi înviere frumoasă, batiuşca!
(monahul Leontie)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
MINUNAT!!!
Deci, omul acesta chiar a fost Patriarh? Dar, de fapt, mirarea mea probabil ca vine din faptul ca mass-media nu a vorbit, nu vorbeste si nici nu o va face vreodata despre asemenea lucruri. O asemenea smerenie, noblete duhovniceasca nu poate veni decat dintr-o traire cu adevarat sfanta.
Chiar ca omul acesta, cum ati zis si voi, parca e desprins din Pateric..
Mass-media nu poate vorbi despre PF Pavle ca sa nu-i biciuiasca constiinta pe cei care apar si vorbesc de obicei acolo .
Imaginativa cum ar fi, ca in Romania cineva sa fie ales patriarh sau presedinte si in primul sau cuvant sa zica : ,,eu nu am niciun program al meu personal, programul meu este Evanghelia,, . I s-ar raspunde : ,, Cum nu ti-ai facut un program de restaurare a catedrelei, sau poate sa faci una mai mare ; nu te-ai gandit la programe filantropice ; nu te-ai gandit cum vei face o televiziune ca sa imbunatatesti imaginea bisericii ; nu teai gandit la un sistem eficint de impozitare a parohiilor, manastirilor, preotilor si a tuturor credinciosilor , pentru a putea finanta celelalte programe – esti nebun ,,
E o mare bucurie pentru mine ca asemenea oameni sfinti exista, si inca atat de sus asezati de Domnul incat sa nu poata zice nimeni ca nu i-a vazut. Ortodoxia este vie si puternica, de-ar mai ramane doar un singur asemenea om ca Patriarhul Pavle. Trist este, intr-adevar, ca unii am aflat despre el abia acum, dar niciodata nu e tarziu sa vezi lumina lui Hristos pe chipul sfintilor Sai si sa te indrepti, pe urma lor, catre viata duhovniceasca adevarata. Slava Domnului pentru mila Lui catre noi! Parinte Patriarh, rugati-va pentru oameni, rugati-va pentru crestini!
Câţi dintre noi putem afirma:”Programul meu este Evanghelia”?
Sfinte Părinte Patriarh, roagă-te pentru noi păcătoşii acolo sus,atât cât ne-ai iubit aici,jos!
Citesc cu inima în lacrimi.
Citesc , privesc şi mă uimesc.
Ortodoxia ne arată,
Un patriarh duhovnicesc.
Un om în fruntea ierarhiei
Atât de simplu şi smerit,
Care vorbea mai mult cu traiul
De cel pe care l-a slujit.
Trăirea, vorba, simplitatea,
Dau grabnic, viu şi’adâc răspuns
Oricui se’nrteabă, cum se cade
Să-i slujim Domnului Iisus.
Câţi nu-şi doresc atâta cinste
Cât acest om şi-a dobândit,
Prin traiul său atât de simplu,
Atât de vrednic şi cinstit ?
Trufia vieţii moderniste
Aici ce-ar mai avea de spus,
Unde smerenia vobeşte
Cu’atâta forţă de Iisus ?
Tot ce auzi l’âmpodobeşte
Şi tot ce vezi te’nduioşează.
Purtarea, chipul,gestul, vorba,
Făptura lui te luminează.
Nu rodul minţii îl slăveşte,
Ci dragostea şi modestia,
Şi viaţa lui atât de simplă
În care cântă veşnicia.
E greu. E foarte greu pe lume,
-Când ai şi-un post atât de sus-
Să-i fii asemeni printre oameni,
Şi’atât de sincer în Iisus.
Aceasta este viţa sfântă.
ACEASTA ESTE’ORTODOXIA,
Pe care’o scrie însă-şi viaţa
Şi-o face public veşniciia.
Aici se vede preţul trudei
Şi înălţimea modestiei,
Şi-aici vedem şi înţelegem,
Valorile ortodoxiei.
Nu în cuvinte din cuvinte.
Nu în semeţe’nfăptuiri
Ci în smerenia adâcă
Prin duhul sfintelor trăiri.
Ce suflet nobil şi puternic.
Ce om ales şi ce trăire,
Ce modestie adâncă- astăzi-,
Şi ce curată vieţuire.
Aici cuvântul spune bine
Când îl numim ,,prea fericit’’
Că iată preacinstitul Pavel
Ne-a dovedit că nu-i greşit.
Monah în fruntea ierarhiei.
Dar un monah cu trai curat,
Călugăr vrednic şi părinte
Şi Patriarh cu’adevărat.
Trăirea sa pe mulţi ne mustră.
Pe mulţi ne judecă şi spune,
C’oriunde-am fi şi orce’am face
Putem fi ortodocşi pe lume.
Parinte Patriarh rugati-va lui Dumnezeu sa mintuiasca toate sufletele !
Bunul Dumnezeu sa va odihneasca in ceata Dreptilor Sai ! Amin !
mircea
Bunul Dumnezeu sa-l primeasca in randul dreptilor sai, un model de urmat , un crestin adevarat, un ierarh vrednic urmas al sfintilor parinti.
Dumnezeu sa-l ierte!
Bunul Dumnezeu sa-l odihneasca pe acest mare Ierarh!Sfantul Apostol Pavel ne spune,,Aduceti-va aminte de mai marii vostri care v-au grait voua cuvantul lui Dumnezeu ;la a caror savirsire a vietii privind sa le urmati credinta”(Evrei,13,7,)
Bunul Dumnezeu a randuit pentru Biserica Sarba un Sfant Ierarh care a aparat cu dragoste si smerenie poporul si ne-a iubit pe fiecare asa cum suntem.
Fără cuvinte !
Domnul să-l odihnească !
Ce Patriarh imbunatatit si cat de simplu era el…Dumnezeu sa il primeasca in ceata dreptilor si sa il odihneasca in pace!
Pilda acestui vrednic de pomenire patriarh ne arată tuturor că trăirea după Cuvântul lui Dumnezeu şi chiar sfinţenia nu sunt imposibile aşa cum cei mai mulţi dintre noi avem impresia atunci când ascultăm poruncile dumnezeieşti.
Să ne ajute bunul Dumnezeu să putem urma la o măsură cât mai mare exemplul de viaţă creştinească şi smerenie al Preafericitului Patriarh Pavel!
Un vrednic model de urmat, an adevarat slujitor al Domnului. Ferice de el ca ales cale cea buna de urmat! Ce bine ar fi daca am lua cu totii aminte la smerenia sa… Dumnezeu sa il aseze in corturile sfintilor Sai, pentru a fi vesnic mijlocitor pentru noi, cei pacatosi!
Cu oameni ca acest Patriarh si cu credinta neclintita au rezistat sarbii impotriva tuturor vicisitudinilor! Omul asta intorcea la Dumnezeu si pe cei mai indraciti si inpacatositi! A murit suparat ca a pierdut o batalie(Kosovo) dar stia ca “Dumnezeu nu-i lasa pe ai sai”. Ortodoxia va invinge!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, sa-l primeasca in Imparatia Sa, in ceata dreptilor!A fost un sfant, un exemplu de viata crestin ortodoxa.A suferit impreuna cu poporul sau, prigonit pentru dreapta credinta.Acolo in ceruri mai avem un sfant care se roaga pentru noi crestinii orotdocsi.Sa nu uitam sfintii nostri de ieri, de azi si pe cei care vor mai fi!Sa ne fie pilda de urmat!
@ Ion:
… dar nu in aceasta lume.
Imagini cu ierarhi, clerici si mireni din Serbia luandu-si ramas bun de la Patriarhul Pavle: http://picasaweb.google.com/mitropolija.ct/15200908#
Daca nu in aceasta lume, atunci in alta mai buna! Nu deznadajduim!
Sunt preot , iar episcopul meu astazi nu mi a spus nimic despre aceasta personalitate , de obicei elogiaza pe cei care au repausat , e clar ca acest venerabil Patriarh a fost pentru popor si in slujba lui, pacat ca astazi promovam din plin Bisericile aurite, mega proiectele, mega afacerile, ignorand aceste exemple vii, ma intreb daca nu cumva astazi tidem sa avem o Biserica ,,umano-divina” . Ma plec si ma inchin in fata acestei vieti , o sa l pomenesc ptr ca i vrednic de pomenire. Mai rar atata smerenie , Sinodalii nostri nu cred ca au fost apropiati de el, insa ar trebui sa priveasca la smerenia acestui venerabil Patriarh.
Da-ne Doamne si noua un astfel de conducator spiritual! Este nevoie sa fim treziti de asa un traitor in Hristos. Un jertfitor sincer! Iata cum acest patriarh ne-a aratat (intr-un mod blajin) motivul pentru care romanii s-au inteles bine cu sarbii in istorie: ortodoxia.
Slava Tie Doamne pentru oamenii ce se pot numi cu vrednicie fii ai Tai si ne arata calea cea buna prin exemplul lor in momentele cand ne indepartam de ea si nu mai vedem noi singuri drumul din cauza paclei ce s-a asternut pe ochii constiintei si pe inima noastra. E impresionant si induiosator pana la lacrimi faptul ca acest om care si-a sfintit viata a fost contemporan cu noi si in acelasi timp este precum o palma ce lasa in urma o aprinsa fiebanteala pe obrazul celor caldicei. Te cutremuri si te cuprinde deznadejdea gandindu-te ca pe seama unor asemenea oameni sfinti va lasa Dumnezeu judecata noastra.
De’acum mort este pamantului, si viu Cerului,Preafericitul Patriarh Pavle Sarbul, Dumnezeu sa-l primeasca cu pace si pt. pace! Rugaciunile acestui sfant traitor printre oamneni,iar acum, printre cei asemenea lui, sa aiba ecou si folos noua,celor prigoniti si ortodocsi de pretutindeni.Alte cuvinte sunt de prisos a-i aduce,eu,o pacatoasa,nemeritoasa,acestei stralucitoare stea,FACLIE VIE A ORTODOXIEI.
Dumnezeule,Fa cu putinta a cunoaste si noi asemenea conducator vrednic de urmat,multiubitor si iubit de Tine,sa ne putem aduna mantuiti cu totii,in Imparatia Vesnica!Amin!
Un suflet cu adevarat deosebit. Dumnezeu sa-l odihneasca!
“Nu fiti plini de ravna si zel numai un moment,ci dati spuza la o parte de pe focul care arde in voi.Treziti-va, mergeti si duceti mantuire in cetate.Sa ne grabim spre mantuirea fratilor nostrii, caci prin aceasta vom castiga iertarea pacatelor noastre, spre linistea desavarsita si mai presus de orice, spre marirea lui Dumnezeu.(Sf.Ioan Gura de Aur)Acest mare Ierarh a inteles poate cel mai bine si a respectat aceste cuvinte.Domnul sa il odihnesca in lumina !
E clar…
Sarbii si-au mai castigat un Sfant, in Cer….
cu adevarat acest Patriarh este un Sfant….pentru ca cititnd cateva randuri despre el mi-am amintit de smerenie…
Şi tot astfel, nu e întotdeauna uşor de trăit împreună cu sfinţii. Mulţi sunt cei care cred naiv că apropierea şi contactele cu sfinţii sunt plăcute şi pline de bucurie; se plâng că sunt înconjuraţi de păcătoşi şi visează să întâlnească un sfânt. Din câteva întâlniri ocazionale care au umplut uneori un suflet mâhnit de o nădejde bucuroasă şi de puteri înnoite, se grăbesc să tragă concluzia că faptul de a trăi împreună cu sfinţii are întotdeauna acelaşi efect înălţător asupra sufletului. E o greşeală. Nici un sfânt nu ne poate cruţa de necesitatea de a lupta cu păcatul care lucrează în noi. El ne poate ajuta prin rugăciunile lui, ne poate sprijini prin cuvântul şi învăţătura lui, ne poate întări prin exemplu lui, dar nu ne poate scuti de efortul personal şi de asceză. Dacă un sfânt ne îndeamnă să vieţuim potrivit poruncilor lui Hristos, el poate părea „aspru”. Nu s-a spus şi nu se spune oare până astăzi despre Hristos însuşi: „Greu e cuvântul Său, cine poate să-l poarte?” (In 6, 6o). Tot aşa, atunci când sfinţii cer de la noi păzirea poruncilor în întreaga curăţie, cuvântul devine strivitor şi „greu”.
Adevarat, admin!
De fapt, in urma intalnirii cu un om induhovnicit putem sa ramanem la etapa: “Ce frumos a vorbit!”, “Ce minunat este!”, “Ce frumoasa e Ortodoxia!”, totulla un nivel teoretic si abstract. Dar daca nu ajungem sa dorim DIN TOATA INIMA schimbarea noastra, lupta noastra sincera cu ceea ce ne inrobeste, urand CU TOTUL pacatul, putem spune ca nu ne-am folosit cu adevarat de acea intalnire, de acea binecuvantare de la Dumnezeu…
Doamne, ajuta!