PF DANIEL: “Avem dorinta si datoria sa ramanem statornici in unitatea dreptei credinte”

Cuvantul PF Parinte Patriarh Daniel la intronizarea sa ca Patriarh al B.O.R.

(sursa aici)

Nota “Razboi intru Cuvant”:

Nu putem, in ciuda temerilor si a asteptarilor pesimiste privitoare la noul Patriarh, sa nu remarcam acest discurs impresionant, departe de limbajul cliseizat si protocolar al unor astfel de mesaje si afirmand cu forta niste convingeri pastorale si duhovnicesti pilduitoare… Ramane acum numai ca intentiile si cuvintele bune si datatoare de nadejde sa fie acoperite si de fapte pe masura, care sa ne infirme atat criticile, cat si temerile celor mai multi dintre drept-credinciosii care isi doresc unitatea Bisericii intru pastrarea nestirbita a Traditiei si a dogmelor ortodoxe. Pentru aceasta toti avem datoria sa inaltam rugaciuni, asa cum ne invata si parintii nostri duhovnicesti, fara a ne pierde in acelasi timp realismul si starea de veghe duhovniceasca. Daca faptele viitoare vor trada cumva cuvintele de acum, ne vom face si noi datoria de constiinta de a asculta mai mult de Dumnezeu decat de oameni si de a lua atitudine atunci cand va fi cazul.

Ne bucura totodata, receptivitatea (cel putin declarativa) si atitudinea parinteasca si smerita a PF Daniel fata de criticii sai, carora le multumeste si pe care ii cheama alaturi, stand departe (nadajduim ca si in continuare, prin tot ceea ce va intreprinde) de atitudinile revansarde sustinute de unii dintre aclamatorii sai prea-zelosi… Semn ca e loc pentru toti in Corabia Bisericii, daca suntem manati de bune-intentii si ca dragostea de Biserica nu se exprima neaparat prin slugarnicie si lingusire. Bunul Dumnezeu sa pazeasca ne-robita Biserica Sa sub carmuirea noului Patriarh, PF Daniel. Amin!

“Pastorul cel bun isi pune viata pentru oile sale” (Ioan 10, 11)

“Slujba de intronizare a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Romane are la baza slujba de TE-DEUM care se savarseste in ziua numelui Patriarhului si a celorlalti ierarhi ai Bisericii noastre.

Textul Apostolului (Evrei 13, 17-21) si textul Evangheliei (Ioan 10, 9-16) care se citesc in timpul acestei slujbe scot in evidenta adevarul ca, in constiinta apostolica a Bisericii si in invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, slujirea de pastor de suflete este in primul rand responsabilitate sfanta pentru mantuirea credinciosilor si iubire jertfelnica pentru ei. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel indeamna pe credinciosi zicand: “fratilor, ascultati pe conducatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei privegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea de ele seama, ca sa faca acesta cu bucurie, si nu suspinand, caci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13,17). Vedem ca ascultarea si supunerea duhovniceasca a credinciosilor fata de pastorii lor spirituali sunt strans legate de privegherea si responsabilitatea pastorilor pentru mantuirea celor incredintati lor spre a fi pastoriti, adica a fi hraniti din cuvintele Sfintei Scripturi, din Sfintele Taine ale Bisericii si din lumina vietii Sfintilor lui Dumnezeu.

In continuare, in aceeasi epistola catre Evrei, Sfantul Apostol Pavel cere credinciosilor sa se roage pentru el si pentru ceilalti pastori de suflete: “rugati-va pentru noi; caci suntem incredintati ca avem un cuget bun, dorind ca intru toate cu cinste sa traim” (Evrei 13, 18). Acest indemn apostolic a devenit practica a Bisericii care in fiecare eparhie a ei se roaga la toate slujbele pentru arhipastorul acesteia cerand lui Dumnezeu “sa-l daruiasca Sfintelor Sale Biserici in pace, intreg, cinstit, drept invatand cuvantul adevarului Sau” (Sfanta Liturghie, pomenirea Chiriarhului dupa cantarea Axionului). La randul sau, Sf. Apostol Pavel se roaga lui Dumnezeu pentru intarirea sau intensificarea vietii spirituale a credinciosilor spre slava lui Hristos, zicand: “Dumnezeul pacii, Cel ce prin Sangele unui testament vesnic a inviat din morti pe Pastorul cel mare al oilor, pe Domnul nostru Iisus, sa va intareasca in orice lucru bun, ca sa faceti voia Lui si sa lucreze in noi ceea ce este bineplacut in fata Lui, prin Iisus Hristos, Caruia ii fie slava in vecii vecilor Amin.” (Evrei 13, 20-21)

Din lectura textului Apostolului se vede clar ca toata lucrarea pastorala din Biserica are ca scop intarirea vietii spirituale si savarsirea faptelor bune spre slava lui Hristos “Pastorul cel mare al oilor” cuvantatoare, Capul Bisericii si Arhiereul vesnic, Care a descoperit si impartaseste iubirea Preasfintei Treimi tuturor oamenilor, pe masura credintei lor si a dorintei lor de-a dobandi viata vesnica.

Cat priveste textul Evangheliei care se citeste la intronizarea Patriarhului, acesta ne invata ca Domnul nostru Iisus Hristos este Pastorul cel Bun, deoarece El Se daruieste pe Sine, pentru ca oile Sale “viata sa aiba, si din belsug sa aiba” (Ioan 10, 10), adica viata vesnica sau fericire vesnica, dupa cum talcuiesc Sfintii Parinti ai Bisericii (Sf. Chiril al Alexandriei).

Sf. Ioan Gura de Aur spune ca, intrucat Hristos are grija de mantuirea oamenilor, Se numeste pe Sine Pastor, iar cand ii aduce pe oameni la Tatal, Se numeste pe Sine usa: “Eu sunt usa; daca va intra cineva prin Mine, se va mantui; si va intra si va iesi si pasune va afla.” (Ioan 10, 9).

Talcuind cuvintele Mantuitorului Iisus Hristos “Eu sunt usa“, marele teolog roman Dumitru Staniloae scrie: “Hristos se afirma ca singura usa a oilor cuvantatoare spre Tatal. Dar e si singura usa prin care Dumnezeu intra la oile cuvantatoare. El e unicul Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, pentru ca e si Dumnezeu, si om. (…) Hristos e usa la Tatal pentru toti si a Tatalui catre toti. Dar e in mod special usa a celor ce conduc pe oameni spre (Dumnezeu) Tatal si pe Tatal, sau pe Dumnezeu in general, spre oameni, adica (usa) a pastorilor alesi dintre oameni”. Apoi el mai precizeaza ca Hristos este si “usa prin care intra si ies oile insesi. Prin umanitatea Lui intra oile cuvantatoare la Dumnezeu, afland o pasune spirituala. E usor si folositor a intra prin Hristos si la Tatal, dar si a iesi cineva din sine spre semeni. Hristos este singura usa prin care omul iese din inchisoarea egoismului si omenescului inchis in lume“.

Sfintii Parinti ai Bisericii care au explicat Evanghelia dupa Ioan, in special Sfintii Ioan Gura de Aur si Chiril al Alexandriei, au remarcat ca Pastorul cel bun se deosebeste atat de furii sau hotii care intra in staulul oilor pentru a rapi, cat si de cei ce pastoresc doar pentru plata, aratand ca scopul prim si ultim al lucrarii pastorale nu trebuie sa fie profitul personal, ci mantuirea credinciosilor, adica apararea lor de cei ce rastalmacesc dreapta credinta si sfasie unitatea Bisericii, precum si conducerea credinciosilor pe calea unirii lor cu Hristos prin rugaciune si fapte bune.

Vorbind despre marea responsabilitate a pastorilor Bisericii, Sf. Ioan Gura de Aur (+ 407) zice: “Este o incercare mare pazirea Bisericii, o primejdie mare care are nevoie de multa intelepciune si de un curaj ca cel despre care vorbeste Iisus Hristos, acela ca sa-si dea viata pentru oile sale, ca niciodata sa nu le paraseasca, ca sa fie tare, ca sa stea cu curaj in fata lupului. In aceasta se deosebeste pastorul de mercenar. Acesta se ingrijeste putin de oile sale, si nu vegheaza decat pentru propriul sau interes, dar celalalt se uita pe sine insusi, si vegheaza in mod unic numai la mantuirea turmei sale“.

Iar Sf. Chiril al Alexandriei, vorbind despre pastorul cel bun zice: “Pastorul cu adevarat bun nu vine pentru nimic rau in staulul oilor, urmarind mai degraba folosul lor si lucrand cu tarie ceea ce crede ca le va fi de mult folos“. Cand distinge intre pastorul platit sau motivat doar de castigul imediat si pastorul cel bun care lucreaza pentru mantuire, Hristos – Domnul zice ca in caz de primejdie, cand vede lupul venind, “cel platit fuge pentru ca este platit si nu-l doare inima de oi” (Ioan 10, 9 – 16). Expresia “nu-l doare inima de oi” indica faptul ca, prin contrast, cea dintai calitate a unui bun pastor de suflete este aceea de a avea o inima milostiva, care sufera pentru credinciosi, o inima plina de iubire jertfelnica pentru Biserica. Cu alte cuvinte, pastorul cel bun este un om care pune mult suflet in tot ceea ce face pentru mantuirea sufletelor altora. Insa aceasta inima milostiva a pastorului de suflete se formeaza in primul rand prin permanenta rugaciune catre Hristos, Pastorul cel Bun, si catre toti sfintii Lui, mai ales catre cei ce au fost ei insisi pastori de suflete, “mari dascali ai lumii si ierarhi“.

In lumina celor aratate mai sus, intelegem si noi cat de mare si sfanta este responsabilitatea noastra de Parinte duhovnicesc si arhipastor al Bisericii Ortodoxe Romane. O sarcina grea purtata pe umeri slabi!

De aceea, toata nadejdea ne-o punem mai intai in milostivirea Tatalui Ceresc, in ajutorul lui Hristos Care ne intareste si in dumnezeiescul har al Sfantului Duh “cel ce totdeauna pe cele neputincioase le vindeca si pe cele cu lipsa le implineste“, cautand ca invatatori si rugatori pentru noi pe Sfintii Apostoli ai lui Hristos si pe Sfintii Parinti ai Bisericii, care marturiseau ca “avem comoara aceasta (a harului) in vase de lut, ca sa se invedereze ca puterea covarsitoare este a lui Dumnezeu, si nu de la noi” (2 Corinteni 4, 7).

De asemenea, ne punem nadejdea in rugaciunile, sfatul bun si ajutorul tuturor fratilor ierarhi din Sfantul Sinod, impreuna – slujitori si impreuna-pastori cu noi in Biserica lui Hristos din poporul roman. Totodata, cerem intregului cler, tuturor monahilor si monahiilor, tuturor credinciosilor si credincioaselor Bisericii Ortodoxe Romane din tara si din afara granitelor Romaniei sa ne ajute in slujirea noastra cu rugaciunile lor si cu fapta lor cea buna, ca, impreuna, sa ne bucuram cu totii de binecuvantarea Preasfintei Treimi si de lucrarea liturgica, pastorala si misionara a Bisericii noastre.

Cea dintai dorinta si cea dintai datorie a noastra ca nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane consta in pastrarea, pretuirea si cultivarea mostenirii spirituale luminoase pe care ne-a lasat-o fericitul intru pomenire Parintele nostru Patriarh Teoctist, pilda de intelepciune si rabdare, de iubire frateasca fata de toti crestinii ortodocsi, pilda de bunatate fata de toti crestinii, fata de toti oamenii credinciosi si fata de toti oamenii facatori de pace si de bine.

In al doilea rand, datoria noastra constanta este promovarea comuniunii fratesti, a coresponsabilitatii si a conlucrarii cu toti ierarhii din Sfantul Sinod, pentru a pastra si apara credinta ortodoxa si unitatea Bisericii noastre, precum si de a gasi impreuna cu Inalt Preasfintiile si Preasfintiile lor, impreuna cu clerul si credinciosii mireni ortodocsi, cai si mijloace corespunzatoare pentru adancirea si imbogatirea vietii spirituale si a lucrarii misionare in parohiile, manastirile, scolile teologie, institutiile culturale si institutiile social-caritative ale Biserici noastre, pe baza experientei de pana acum si potrivit noilor provocari care vin din partea societatii contemporane din ce in ce mai secularizate. Aceasta societate – adesea, mai mult indiferenta decat necredincioasa – are nevoie de Biserica, intrucat are nevoie de vindecare si de comuniune spirituala, tocmai pentru ca identifica libertatea persoanei cu individualismul egoist si cu posesia lucrurilor limitate si trecatoare; or, viata omeneasca nu se poate construi temeinic si constant pe vidul spiritual al uitarii de Dumnezeu si de vocatia cereasca sau transcendenta a persoanei umane.

Foarte repede se constata ca deficitul de transcendenta din viata individului produce deficit de umanitate (omenie) in viata sociala. Fara perspectiva spirituala sau metafizica, viata umana se reduce repede la “matematica”: numar de indivizi robotizati si cantitati de produse finite, pentru scopuri bine definite, dar intr-o lume inchisa in sine, autosuficienta.

O alta dorinta a noastra, care devine o datorie, este intensificarea misiunii spirituale a Bisericii in societate, dincolo de zidurile locasurilor de cult, prin intermediul a doua retele bisericesti ortodoxe la nivel national si anume: radio si televiziune, precum si un cotidian al Bisericii. Experienta acumulata in acest sens de Mitropolia Moldovei si Bucovinei, precum si de alte mitropolii sau eparhii din Biserica noastra, ne da speranta ca ceea ce este necesar poate deveni posibil prin coresponsabilitate si conlucrare frateasca, precum si prin bunavointa persoanelor si institutiilor care vor sa ajute Biserica, pentru ca ea sa contribuie la randul sau si mai mult la viata spirituala si sociala a tarii noastre. In incheiere, dorim sa multumim tuturor ierarhilor Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si membrilor Colegiului Electoral Bisericesc, pentru increderea acordata si chemarea adresata noua de a sluji, cu ravna si intelepciune, Biserica Ortodoxa Romana in noua responsabilitate de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, asa cum se spune in Gramata Sfantului Sinod pentru intronizarea Patriarhului.

Multumim tuturor celor ce ne-au adresat felicitari fie din tara, fie din strainatate, in nume personal sau in numele unor Biserici si organizatii crestine, in numele altor culte religioase, in numele unor institutii de Stat, organizatii si asociatii.

De asemenea, multumim calduros tuturor delegatilor oficiali din Romania si din strainatate care sunt prezenti acum la momentul intronizarii noastre ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, aratand astfel pretuirea si prietenia lor fata de Biserica Ortodoxa Romana.

In mod deosebit, multumim tuturor institutiilor de Stat, cu prioritate Presedintelui si Guvernului Romaniei, pentru ajutorul acordat in organizarea acestui eveniment, avand speranta si convingerea ca Biserica Ortodoxa Romana, impreuna cu alte culte religioase din Romania, va continua sa contribuie la imbogatirea vietii spirituale, culturale si sociale a romanilor din tara si din strainatate, intr-o vreme in care Statul roman a devenit si membru al Uniunii Europene.

Nu uitam faptul ca mai toti credinciosii romani migranti au nevoie de mai mult sprijin pastoral si material, pentru a-si pastra identitatea si demnitatea, dar si pentru a coopera mai bine in domeniul social cu credinciosii altor Biserici si cu cetatenii tarilor unde se afla temporar la munca sau stabiliti definitiv.

Speram ca dialogul, cooperarea si respectul reciproc in raport cu alte Biserici si cu alte culte religioase vor continua, acordand insa o atentie deosebita pastrarii dreptei credinte si tuturor valorilor traditionale ale Ortodoxiei. In acest sens, le multumim si tuturor celor ce vegheaza cu multa ravna ca Biserica Ortodoxa sa nu-si piarda identitatea de credinta si viata spirituala, cand dialogheaza sau coopereaza cu alte Biserici crestine.

Noi avem dorinta si datoria sa ramanem statornici in unitatea dreptei credinte. In acelasi timp, consideram ca dragostea fata de Ortodoxie nu trebuie exprimata doar in atitudini defensive si in temeri excesive, ci mai ales in faptele lucrarii pastorale si misionare concrete, dupa modelul Sfintilor Apostoli, pe care Hristos-Domnul Cel rastignit si inviat nu i-a lasat incuiati de teama intr-o casa din Ierusalim, ci i-a trimis la propovaduire sau misiune in toata lumea pagana din vremea lor.

In orice caz, multumim si celor ce ne incurajeaza si celor ce ne critica, daca totul este spre folosul mantuirii credinciosilor si spre binele Bisericii. Cand gresim, trebuie sa ne pocaim, sa cerem iertare si sa ne indreptam, iar cand facem binele, rugam sa fim ajutati si mai mult, cu fapta, tot spre binele vietii si lucrarii Bisericii.

Rugam pe Tatal nostru din ceruri, pe “Parintele luminilor de la Care vine toata darea cea buna si tot darul” (Iacob 1, 17) sa ne binecuvanteze si sa ne ajute pe toti, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni, ca sa savarsim binele in orice timp si in orice loc, spre slava Preasfintei Treimi si spre a noastra mantuire”. + DANIEL, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane