Pr. Gheorghe Calciu, Parintele nostru marturisitor: MASONERIA SI ORGANIZATIILE INTERNATIONALE

“Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv – pentru ordinea creştinã şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor – pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuã sã-l aibã în societatea vremurilor noastre.Studiul de faţã este determinat de apariţia în versiune româneascã a unei cãrţi a lui Daniel Beresniak, Francmasoneria, publicatã în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti, în traducerea Malvinei Mãgureanu. Ţinem sã facem, de la început, o precizare: Beresniak este un mason convins, cu funcţii importante în masoneria francezã, a scris mai multe cãrţi în favoarea acestei organizaţii şi se dovedeşte, într-o mare mãsurã, discipolul lui Albert Pike (1859-1891), doctrinar mason de Gradul 33, Mare Comandor). Cartea lui A. Pike, un fel de tratat clasic de doctrinã masonicã, se intituleazã: Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Masoneriei.

Ediţia americanã din 1962, pe care o posed, are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabeticã, fãcut de T. W. Hugo şi care numãrã, la rândul lui, 218 pagini. O carte masivã, plinã de învãţãminte masonice, în care autorul prezintã amãnunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicând funcţiile fiecãrui grad, dar trecând sub o tãcere absolutã orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cãrţii, ni se dau titlurile şi gradele “corecte” ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici mãcar menţionat, deşi A. Pike se fãleşte cu deţinerea lui. Citãm pe alese câteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4: Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramã; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraicã – “pus deoparte”, “sfânt”); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. Dupã cum se poate vedea, abundã numirile ebraice şi termenul “secret”, ceea ce întãreşte o datã mai mult, dacã mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei.

Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike, pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmã multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrãri antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondialã a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate.

Holy constatã cã secolele XIX şi XX sunt caracterizate de o explozie a activitãţii religioase, atât în Bisericile clasice – catolicã şi ortodoxã – cât şi în “aşa-numitele secte”, ca şi în organizaţiile numite “culte”. În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult. Definiţia ocultului este: ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete.

Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmã acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastrã este cea creştinã şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştinã a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, cã sunt concertate de o grupare ocultã care urmãreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmãresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei.

Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg si are misiunea de a face masoneria simpaticã omului de rând. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la “constructorii în piatrã” în general, breaslã care era preocupatã sã-şi apere anumite secrete privitoare la arhitecturã şi la tãierea pietrei; intenţia clarã a autorului este de a arãta cã acestea ar fi singurele “faimoase secrete” de care masoneria este acuzatã. Lucrul acesta nu-l împiedicã pe Beresniak sã greşeascã în unele afirmaţii pro domo, chiar dacã le mascheazã. La pagina 12, el spune: “Odinioarã, masonii trebuiau sã aparţinã Religiei ţãrii lor, dar astãzi vor trebui sã aparţinã Religiei cu care toatã lumea este de acord, adicã sã fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajutã sã-i recunoaştem“.

Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase – iatã ţinta masoneriei. La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stã însã o rãzbunare pentru o crimã legendarã, cãreia masonii îi dau o interpretare misticã, spiritualã. A. Ralph Epperson, în cartea citatã de noi (Noua Ordine Mondialã), ne relateazã cã ceremonia iniţierii masonice este ţesutã în jurul acestei legende. Ea este legatã de construirea Templului lui Solomon.

În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de cãtre Solomon. Erau douã construcţii mãreţe, folosind din belşug marmurã, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare cãtre Hiram, regele Tirului, Solomon se plânge cã evreii nu erau pricepuţi în arta tãierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune cã era fiul unei vãduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramã (III Regi 7, 14).

Masonii susţin cã Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destãinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţã de strãini, ci şi faţã de gradele inferioare, chiar înãuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum vom arãta din cartea lui A. Pike.

Cincisprezece colegi meşteşugari – vãzând cã Templul era terminat, dar ei nu posedau încã secretul construcţiei deţinut numai de Hiram, secret prin care ar fi devenit şi ei maeştri şi constructori ai altor mari temple – au decis sã-l omoare. Doisprezece dintre ei s-au retras, dar trei şi-au dus planul pânã la capãt, omorându-l pe Hiram Abif. (Toatã aceastã legendã se gãseşte în O Enciclopedie a Francmasoneriei de Albert Mackey, p. 564). Pânã aici, totul pare o legendã asemãnãtoare crimei din Mioriţa, unde doi ciobani îl ucid pe cel de-al treilea, mai bogat decât ei, ca sã îi prade averea, sau legendei lui Osiris cel ucis, ale cãrui rãmãşiţe le cautã Isis. Dar un anume Rex Hutchens, mason de Gradul 32, introduce un element mistic în cartea sa Un pod spre Luminã. Elementele simbolice introduse de acesta sunt urmãtoarele: Hiram este atacat de ucigaşii lui la poarta de sud a Templului, fiind lovit peste gurã cu rigla, care înseamnã regulã, adicã suprimarea libertãţii prin impunerea unei anumite conduite; la poarta de vest este atacat cu echerul în inimã, care reprezintã uniunea religiei cu puterea civilã, adicã introducerea controlului şi asupra stãrilor emoţionale, impunerea a ceea ce trebuie sã crezi; la poarta de est, Hiram este ucis cu o loviturã de ciocan în cap, ceea ce semnificã impunerea controlului asupra intelectului, prin forţã brutã. Din aceastã interpretare a lui Hutchens reiese limpede cã duşmanii masoneriei sunt statul, religia şi masele genuine, cele trei realitãţi sociale care trebuie distruse, totul încãpând pe mâna Marelui Maestru, urmaşul lui Hiram, pe care însã nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia unui cerc foarte restrâns de iniţiaţi. De fapt, la p. 73, Hutchens ne explicã simbolurile şi mai clar: “… asasinii sãi [ai lui Hiram – n.n] simbolizeazã tirania, ignoranţa şi intoleranţa sau fanatismul“. Aceste simboluri acoperã perfect elementele de mai sus.

Revenind la cartea lui Beresniak, care atribuie masonului cele mai minunate calitãţi, el introduce, ca pe o uşoarã autocriticã, consideraţia despre Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, mason, tolerant (chiar şi faţã de ateism), dar care era un rãzboinic şi a sacrificat multe vieţi pentru ambiţia lui, încãlcând deci principiile umanitare ale masoneriei. Dacã cineva merge la uriaşul templu masonic din Alexandria, statul Virginia, va vedea pe pereţii sãlii de jos portretele a paisprezece preşedinţi ai Americii care au fost masoni, între care este şi fratele Truman, cel ce a aruncat primele bombe atomice peste populaţia civilã a Japoniei (nu peste armata combatantã), deschizând astfel ciclul crimelor în masã ale rãzboiului total, care nu se mai duce între armate şi armate, ci mai degrabã în spatele frontului, prin decimarea populaţiei civile nevinovate (copii, femei, bãtrâni etc.). Truman era şi un foarte pios membru al Bisericii Baptiste de Sud.

Interesantã este partea de iniţiere despre care vorbeşte Beresniak. Candidatul este izolat într-un cabinet de meditaţie, dupã ce fratele care are grijã de el îi ia toate obiectele metalice pe care le posedã: ceas, bijuterii, bani etc. Ca la Securitate! Oare i-o fi luând şi şireturile sau cureaua de la pantaloni?

Referindu-se la faptul cã masonii se mai numesc şi “Fii ai vãduvei“, Beresniak face apel la legenda lui Hiram, dar se preface cã nu cunoaşte interpretarea lui Hutchens, deşi cartea acestuia a fost aprobatã de Consiliul Suprem al Gradului 33 al Francmasoneriei de Rit Scoţian, ceea ce îi conferã o autoritate extraordinarã. Beresniak precizeazã: “Se cuvine sã remarcãm lipsa tatãlui şi în legendele despre Hristos, Krişna, Mithra, Sargon şi Moise“, punând la grãmadã creştinismul cu toate miturile pãgâne şi legendele folclorice.

În ceea ce priveşte secretele masoneriei, Beresniak rãspunde cu o seninãtate dezarmantã cã singurul secret al masoneriei este cel ce ţine de “reţete”, aşa cum ai întreba un artist de mare succes: “Care este secretul artei dumneavoastrã?“, iar el ţi-ar vorbi despre reţeta lui.

Dupã ce trece în revistã o serie de realizãri ale masoneriei, cum ar fi Enciclopedia Francezã (al cãrui inspirator a fost cavalerul mason Ramsay), Beresniak se strãduieşte sã ne convingã de faptul cã Revoluţia francezã nu este opera masonilor, cã au fost masoni şi în revoluţie, şi împotriva ei, dar nu ei sunt autorii, ceea ce este inexact, dupã cum este inexactã afirmaţia lor cã nu au avut nici un rol în revoluţia comunistã din Rusia.

Principiile proclamate de Revoluţia francezã reiau lozinci strict masonice: Libertate. Egalitate. Fraternitate. Cuvântul “franc-masonerie” conţine în el termenul de liber (franc/free), dar şi sugestia egalitãţii şi a fraternitãţii de breaslã, fiind chiar o formã de organizare.

În ceea ce priveşte revoluţia bolşevicã, azi avem sute de documente care dovedesc finanţarea ei de cãtre masonerie europeanã şi americanã. Aceastã strãdanie a lui Beresniak nu este însã gratuitã.

În templul masonic din Virginia, existã un colţ mai neînsemnat, unde poţi gãsi o foaie în care scrie cã, în 1789, un anume G. W. Snyder din oraşul Frederick, statul Maryland, trimitea o scrisoare preşedintelui George Washington, însoţitã de cartea lui John Robinson intitulatã Proofs of a Conspiracy against all the religions and governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminates and Reading Societies, collected from Good Authorities (Londra, T. Cadell, 1798), în care se aratã amestecul masoneriei în Revoluţia francezã şi în alte “rebeliuni”, drept care îl conjurã sã nu susţinã masoneria. Ca dovadã, se aflã acolo volumul Proofs of a Conspiracy. Se menţioneazã şi cã George Washington i-a rãspuns lui Snyder, spunându-i cã el nu crede în afirmaţiile lui Robinson. Nu existã, însã, nici scrisoarea lui Snyder, nici rãspunsul lui Washington, nici în original, nici în copie, ceea ce aruncã un dubiu asupra rãspunsului. Robinson a fost un membru marcant al masoneriei engleze, cu largã audienţã în toate lojile europene, inclusiv din Rusia, astfel cã a cunoscut toate maşinaţiunile masonice. El constatã cã lojile devin acoperişul unor idei pe care, dacã membrii lojii le-ar exprima deschis, în mod public, aceasta ar duce fãrã nici o îndoialã la arestarea lor de cãtre autoritãţi.

Astfel, prin creşterea agresivitãţii ideilor şi acceptãrii lor de cãtre masonerie, lojile ajung asociaţii care urmãresc “sã smulgã din rãdãcini toate instituţiile religioase şi sã rãstoarne toate guvernele lumii“. Spre surprinderea lui, el observã cã o serie de preoţi şi prelaţi catolici fac parte din masonerie, şi-i citeazã pe Abatele de Sieyès şi pe Episcopul de Autun (care s-a şi intitulat, de altfel, “cetãţean al lumii”). Protestanţii luau lojile, literalmente, cu asalt, în Anglia şi Germania. La început, în Germania îndeosebi, lojile erau împãrţite pe confesiuni: catolici, luterani, calvinişti; dar membrii protestanţi ai lojilor au distorsionat sensul Sfintei Scripturi în asemenea mãsurã încât n-a mai rãmas din ea decât o religie filosoficã. Discursurile care se ţineau la întrunirile masonice aveau ca ţinte permanente Biserica, patriotismul, regalitatea, ele constituind un complot prin care toate naţiunile sã fie supuse organizaţiei masonice. Membrii catolici ai lojilor se lãudau cã ei i-au infiltrat pe iezuiţi pânã acolo încât toate veniturile acestui ordin religios erau controlate de loji.

Robinson se ocupã de aproape întreaga masonerie europeanã, pe care a cunoscut-o în amãnunţime, ţinta lui fiind sã previnã ţãrile lojilor europene împotriva acestui complot internaţional al lojilor. Sunt şi unele detalii pe care autorul le dã în cartea lui, ca dovezi ale acţiunilor anticreştine ale masoneriei, demonstrând cã cel ce intrã în masonerie cunoaşte, în treptele pe care le parcurge, numeroase iniţieri anticreştine fãţişe. El dã ca exemplu iniţierea în gradul de Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept (Gradul 28), care pare a fi o treaptã deosebit de importantã, de vreme ce şi A. Pike îi acordã 243 de pagini în cartea sa Dogma şi Morala. Candidatul este întrebat ce orã e, la care acesta rãspunde: Între oameni e întuneric, în lojã e amiazã, cãci Hesperus (steaua Europei) este întunecatã ca fumul tãmâiei aduse de superstiţia despoţilor care se fac pe ei zei.

În capitolul dedicat iniţierii în Gradul 28, A. Pike vorbeşte despre zeii naturii la mai toate popoarele vechi, dându-le o consideraţie egalã, inclusiv lui Baal, care era zeul naturii asiro-babilonian. El afirmã, la p. 777, cã cel ce doreşte sã atingã înţelegerea marelui Cuvânt şi sã posede Marele Secret trebuie sã-i citeascã atent pe filosofii hermetici, dar având drept cheie dogma lui Hermes. De altfel şi Holy vorbeşte despre activitatea furibundã a masoneriei împotriva creştinismului şi despre adorarea lui Lucifer ca zeu suprem. El afirmã cã A. Pike, în cuvântul sãu din 14 iulie 1889, adresat ca instrucţiuni cãtre cel de-al 23-lea Consiliu Suprem al Masoneriei Internaţionale, ţinut la Paris, a declarat: “Ceea ce trebuie sã spunem mulţimii este cã noi adorãm un dumnezeu, dar fãrã vreo superstiţie. Însã vouã, Mari Suverani Inspectori Generali, vã spun, şi voi s-o repetaţi fraţilor din Gradele 32, 31 şi 30, cã Religia masonicã trebuie sã fie menţinutã, de noi toţi cei iniţiaţi în cele mai înalte grade, în puritatea doctrinei luciferice. Dacã Lucifer nu ar fi dumnezeu, ar fi Adonai (care este zeul creştinilor), ale cãrui fapte îi dovedesc cruzimea, perfidia şi ura faţã de om, barbaria şi repulsia faţã de ştiinţã...” (J. Holy, op. cit., p. 18).

Surprinzãtor este faptul cã demersul lui Holy în faţa Bisericii Baptiste din Sud, care este total supusã masoneriei, a gãsit un anumit ecou şi Congresul acestei Biserici a acceptat sã discute, la o nouã adunare a sa, dacã lucrarea lui Holy sã fie analizatã în afirmaţiile ei sau nu, şi s-a decis cercetarea cãrţii. Holy este american şi masoneria americanã nu a rãmas insensibilã la afirmaţiile lui. De aceea, organizaţia americanã tinde tot mai mult sã se desolidarizeze de Albert Pike. Ei susţin cã Pike a cãutat sã facã din masonerie o religie, ceea ce nu este acceptat de conducerea masoneriei americane, care se considerã una deschisã, nu circumscrisã, aşa cum este cea europeanã. În micile afişe de distribuite vizitatorilor în diverse loji masonice, ei vorbesc de larga deschidere a masoneriei locale, de acţiunile lor de binefacere, de faptul cã se trag din constructorii de catedrale şi cã nu au secrete sau mistere. Raţiunea lor este de a face bine – acţiunile lor de caritate sunt foarte largi, spre a-i atrage pe cât mai mulţi – şi nu se implicã în politicã. Masoneria europeanã, da, ea se implicã în politicã, spun ei, dar nu cea americanã. Atunci de ce 14 preşedinţi ai Statelor Unite (ultimul fiind Ford) au fost masoni, iar ei s-au lãudat cu acest lucru?! Atunci cine face politica Americii şi chiar a lumii, dacã masoneria este inocentã?

Dacã, într-adevãr, masoneria nu ar fi decât o organizaţie memorialã, celebrând simbolic numai secretele marilor zidari şi constructori în piatrã ai Evului Mediu, de ce atunci atâtea taine? De ce gradele inferioare nu cunosc secretele gradelor superioare şi nu sunt acceptate sub nici o formã la şedinţele celor de sus? Şi, pânã la urmã, câte grade sunt în masonerie? Ideea general acceptatã este cã sunt 33 de grade, dar Robinson vorbeşte în cartea lui de un individ de Grad 36 pe care l-a cunoscut, şi nu afirmã cã acesta ar fi fost gradul cel mai înalt.

Amestecul masoneriei în politica Statelor Unite nu mai are nevoie sã fie demonstratã, cu atât mai puţin amestecul masoneriei europene în treburile statului. Beresniak este mai cinstit în aceastã privinţã şi afirmã cu trufie cã toate marile organizaţii politice internaţionale sunt creaţii ale masoneriei (cf. p. 55). Implicarea francmasoneriei în Revoluţia francezã – şi, mai târziu, în cea comunistã – este evidentã. Din cauza acestui amestec al masoneriei în Revoluţia francezã, Ecaterina a II-a interzice masoneria în Rusia, dupã mai bine de 35 de ani de susţinere a ei. Încã din 1799, în Memoirs Illustrating the History of Jacobins, se scrie despre toate relele fãcute de masonerie în societatea europeanã.

Nonşalanţa cu care Beresniak trece peste toate dificultãţile pe care istoria masoneriei şi implicarea ei în marile revoluţii criminale ale lumii le ridicã este de rãu augur: el crede cã se adreseazã unui public absolut ignorant şi uşor de manipulat. Totuşi nu poate trece peste anumite secrete ale ritualului masonic şi justificã interdicţia pentru gradele inferioare de a participa la ceremonia decernãrii gradelor mai mari, ca şi la adunãrile masoneriei de vârf, afirmând cã aceste ceremonii sunt atât de extraordinar de înalte încât cel nepregãtit s-ar putea sminti! Deci este limpede cã oricine intrã în lojã vine din întunericul necunoştinţei, fiind incapabil sã înţeleagã misterele masonice, şi numai treptat-treptat, primind lumina masonicã, ajunge sã se lãmureascã. Aceasta este valabil şi pentru creştini. Candidatul la Gradul 16 jurã cã “orice religie cu forme simple sau ceremonii şi practici externe trebuie sfãrâmatã, pentru cã nu este decât o formã moartã, fãrã suflet” şi cã “Masoneria Vechiului şi Acceptatului Rit, fondat pe doctrina simplã şi purã a iubirii, toleranţei şi raţiunii, trebuie sã fie eternã” (Masoneria de Rit Scoţian, vol. II, p. 404).

În faţa acestei afirmaţii care face din masonerie suprema doctrinã a iubirii şi toleranţei, cum poate un creştin sã mai fie mason? Cum poate un ierarh, adeseori din vârfurile Bisericii Catolice sau Ortodoxe, sã mai rãmânã în Bisericã şi în functie? În numele cui un ierarh român, membru al masoneriei, dã binecuvântarea sa preoţilor şi credincioşilor? În numele masoneriei? Al lui Lucifer? Biserica Ortodoxã şi cea Catolicã ar trebui, fãrã nici o reticenţã, sã excludã preoţii şi ierarhii masoni, pentru cã ei nu mai slujesc Biserica, nici pe Hristos, ci o organizaţie profund anticreştinã.

Beresniak îşi exprimã cu clamoare poziţia anticatolicã (se pare cã nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, pe care n-o cunoaşte). El afirmã cã Spania şi Portugalia, unde Biserica i-a condamnat şi chiar ars pe masoni, care erau toţi oameni de mare valoare, au rãmas înapoiate (ceea ce este un neadevãr sfruntat), pe când în Anglia – şi, în general, în ţãrile unde preoţii nu sunt mediatori divini – “lojile nu au întâlnit împotrivire şi ele nu au trebuit sã se împotriveascã, la rândul lor, Bisericii” (p. 41). Iarãşi vin şi-i întreb pe preoţii şi ierarhii din cele douã Biserici Apostolice care sunt masoni: pe cine slujiţi voi, cãrora masoneria vã neagã dintru început – şi ştiţi cã vã neagã – preoţia?

Un preot român, de curând întâlnit în America, îmi spunea cã un student la Teologie (ortodoxã) i-a arãtat şorţul de mason, pe care îl poartã mereu cu el. Nu poartã Sfânta Scripturã, nici Ceaslovul, ci şorţul masonic…

Unul dintre idealurile urmãrite cu perseverenţã de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arãtat deja) şi a naţiunilor, urmãrind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o “nouã ordine mondialã”, care va permite membrilor sãi sã devinã conducãtorii întregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sunt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: “Cu maţele ultimului popã îl vom spânzura pe ultimul rege!”.

Beresniak ne anunţã fãrã ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: “În secolul nostru, datorãm francmasoneriei câteva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor – devenitã ONU -, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului... Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprimã voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnitãţii umane” (p. 55).

Este evident scopul dominator al masoneriei prin aceste organizaţii internaţionale care cautã desfiinţarea naţiunilor şi a libertãţii acestora, economia dirijatã de un guvern internaţional, puterea lor discreţionarã de a decide dacã o naţiune are sau nu dreptul sã aibã copii pentru a supravieţui, dacã membrii unei naţiuni au dreptul sã mai trãiascã sau trebuie sã piarã prin înfometare, din cauza embargourilor economice împotriva popoarelor ce nu se supun necondiţionat etc. Toate aceste idei internaţionaliste îşi au sursa în doctrina masonicã şi ele au constituit programul de bazã al Revoluţiei franceze, ca şi al celei ruseşti: ambele revoluţii programau un guvern internaţional, distrugerea credinţei, raţionalizarea religiei, desfiinţarea regalitãţii. Cine citeşte istoria Revoluţiei franceze va vedea cu groazã cum la Lyon sute de cãlugãri şi cãlugãriţe, catolici, au fost dezbrãcaţi la piele, legaţi cu funii – un cãlugãr cu o maicã – în poziţii obscene şi apoi aruncaţi sã se înece în Rhône. Mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei catolice au fost culeşi apoi de credincioşi şi îngropaţi în tainã.

Din toate scrierile antimasonice, ba chiar şi din cele promasonice, se desprinde o mândrie lucifericã, o propensiune spre protagonism social, politic şi economic, iar antimasonii scot în evidenţã misticismul acestei supremaţii demonice. Albert Pike, Suveranul Mare Comandor al Masoneriei, scrie în cartea lui, Morala şi Dogma: “Lumea ne va declara curând ca Suverani şi Pontifi. Noi vom constitui echilibrul universului şi vom fi conducãtori peste stãpânii lumii” (p. 817). Este evident cã Pike vorbeşte despre dictatura absolutã a masoneriei, care va stãpâni în mod egal peste religie (pontifi) şi peste politicã (suverani). De fapt, el citeazã aici din doctrina Templierilor, din care masoneria pretinde cã se trage într-o mare mãsurã. Toate acestea sunt învãţãminte de iniţiere în Gradul 30, cel de Cavaler Kadoş. Tot în aceste învãţãminte, ca şi în multe alte locuri, Pike afirmã, prin aluzie la templieri, duşmãnia de moarte a masoneriei faţã de tiara papalã. Aceastã vrãjmãşie, afirmatã mai peste tot în scrierile masonice mai vechi, a fost preluatã de aproape toate sectele creştine rupte, în ultimele secole, din trunchiul catolicismului, ceea ce demonstreazã, cel puţin în parte, care este originea sciziunilor Bisericii apusene.

Pentru a ilustra ce mari personalitãţi a avut şi are masoneria, Beresniak dã multe nume celebre: Goethe, Mozart, Lessing, Puşkin etc., dar şi alţii: majoritatea mareşalilor lui Napoleon, regi ai Angliei, regi ai Suediei, Proudhon (teoreticianul anarhismului), Simón Bolívar (care, sub influenţa masoneriei distructive a regalitãţii, a început revoluţia de eliberare a Boliviei de sub coroana spaniolã, dar care, cum rezultã din propriile sale mãrturii, şi-a regretat acţiunea, întorcându-se cu dragoste spre Spania, cãreia îi declarase vrãjmãşie pe viaţã şi pe moarte chiar în casa unui spaniol, lãsând un testament de iubire faţã de aceastã Spanie care, dupã Beresniak, era înapoiatã, pentru cã nu permitea masoneria!), comunistul Bakunin etc. Observãm cã tocmai cele mai anticreştine organizaţii “religioase” sunt de origine masonicã: Mişcarea Teosoficã pornitã de Helena P. Blavatsky şi continuatã de Annie Besant, mare maestrã a Dreptului Uman şi a mişcãrii New Age. Aceastã din urmã mişcare şi-a luat numele respectiv ca opoziţie declaratã împotriva old age-ului, adicã a religiei creştine, ce are câteva principii care trebuie distruse (deşi pe ele, totuşi, s-a fondat America): familia, proprietatea, dreptul la viaţã (neavortarea copiilor), la credinţã, la libera exprimare şi la asociere. Toate aceste valori, evidente de la sine pentru generaţiile vechi, sunt tot mai clãtinate astãzi, când ele nu mai sunt “evidente de la sine”, iar tribunalele dau decizii contradictorii asupra dreptului de viaţã al copilului, a dreptului de asociere ş.a.m.d. New Age este o formã a masoneriei în care spiritul anticreştin este mult mai vizibil. Un autor anti-New Age, Texe Marrs, afirmã urmãtoarele: “Credinciosului din New Age i se spune: Ai putea fi zeu în clipa urmãtoare, numai dacã nu ar exista în jur aceşti oribili creştini, cu atitudinile lor otrãvite” (apud A. R. Epperson, Noua Ordine Mondianlã, pp. 27-28). De altfel, ideea de bazã a new-age-iştilor este cã ei sunt chemaţi sã conducã politica lumii, cã ei poartã geniul politic în structura lor şi cã toţi trebuie sã li se supunã. Fiecare new-age-ist are cel puţin un “spirit director“, care îl ghideazã şi-i spune ce trebuie sã facã. D-na Hillary Clinton, de exemplu, are douã astfel de spirite cu care vorbeşte: unul este al tatãlui ei, celãlalt este spiritul Helenei Roosevelt. Prima Doamnã a Americii a afirmat acest lucru în mod public, redând în faţa camerelor de luat vederi discuţiile politice pe care le-a avut, în lungi şi repetate şedinţe, cu spiritul rãposatei Helena Roosevelt.

Beresniak trece uşor peste ceremoniile de iniţiere, dar J. Holy este mai analitic şi are un scop precis al cãrţii sale, şi anume sã demonstreze Bisericii Baptiste de Sud, invadate de masoni (el însuşi spune cã a crescut cu douã cãrţi fundamentale: Biblia şi… cartea lui Pike), cã masoneria este o organizaţie satanicã. El afirmã, cu citate din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated (vol. 2, p. 259), cã la iniţierea în Gradul 30 (Cavaler Kadoş) Întreit Puternicul Mare Maestru se adreseazã celui ce este iniţiat: “Pânã acum ai vãzut în masonerie numai embleme şi simboluri. Acum trebuie sã vezi în ea nu altceva, ci numai realitatea. Eşti gata sã repudiezi orice judecatã şi sã asculţi, fãrã rezerve, tot ce ţi se va porunci sã faci pentru binele umanitãţii?” (p. 28).

Cei care au citit cartea lui Lev Tolstoi, Rãzboi şi pace, îşi amintesc, probabil, de scena iniţierii lui Pierre Bezuhov în masonerie. Tot ce spune Tolstoi acolo are o anumitã notã caricaturalã, dar, dacã citim cartea lui J. Holy, care ne redã unele ceremonii de iniţiere în diverse grade masonice, vom vedea lucruri chiar mai macabre şi mai hilare decât în textul tolstoian. Astfel, la iniţierea în Gradul 30, acţiunea se petrece pe rând în patru încãperi decorate cu diferite simboluri oculte. În prima, scãldatã într-o luminã sepulcralã, este un mausoleu pe care se aflã un sicriu în care zace un cavaler îmbrãcat în alb, cu faţa acoperitã. În jurul sicriului se aflã trei cranii. O muzicã înceatã se aude, iar Întreit Puternicul Maestru îi spune celui iniţiat: “Frate, aceste obiecte ascund un mare mister. Eşti gata sã treci prin toate încercãrile care te aşteaptã? Ele sunt înspãimântãtoare, dar nu este nimic în ele care sã te sperie, dacã ai înţeles toate gradele prin care ai trecut pânã acum… Trebuie sã-ţi aduni întreaga putere a minţii, pentru cã totul va depinde numai de tine însuţi”. Cavalerul din sicriu îl întreabã, la rândul sãu, pe iniţiat: “Tu, care ai venit sã-mi tulburi pacea, teme-te de mânia mea! Care îţi este dorinţa?”.

În privinţa identitãţii cavalerului din coşciug, A. Pike spune cã secretul lui ţine de Cabalã. Albert Mackey ne explicã, în cartea sa Revised Enciclopedia of Freemasonry (vol. 1, p. 166), de unde îşi are originea Cabala: “Cabala a fost predatã de Dumnezeu unei cete selecte de îngeri, care au format o şcoalã teosoficã în Paradis. Dupã cãderea îngerilor, aceastã doctrinã cereascã a fost comunicatã, prin bunãvoinţã, copiilor neascultãtori ai pãmântului“.

Aşadar, “ceata selectã” a îngerilor a fost formatã din cei care se vor rãscula împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea lui Lucifer. Ei au comunicat-o “binevoitori” lui Adam şi astfel a ajuns pânã la Noe. Prin urmaşii lui Avraam, ajunge în Egipt; Moise a inclus Cabala chiar în Pentateuh, prin intermediul cãruia David şi Solomon au fost iniţiaţi în Cabalã.

Întreit Puternicul Maestru îngenuncheazã în faţa sicriului, pune o coroanã de lauri pe una dintre ţeste, apoi intrã în urmãtoarea încãpere, unde îl ameninţã din nou pe candidat cu mânia secolelor trecute, dacã nu va fi ascultãtor fãrã rezerve. Oricum, secretul cavalerului din sicriu nu ne este descoperit. (Întreagã aceastã descriere este preluatã de J. Holy din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated, publicatã de Powner Company din Chicago).

Beresniak nu oboseşte sã ne convingã cã francmasoneria ar fi doar organizaţia foştilor meşteri din Evul Mediu. Cu timpul, spune el, au intrat în masonerie intelectuali care, la început, erau numiţi fraţi acceptaţi; treptat, meseria ca atare dispãrând în formele ei medievale, intelectualii au crescut ca numãr, încât astãzi clasa mijlocie formeazã grosul masoneriei. Adevãrul este cã aceastã clasã formeazã masa de manevrã, iar anumiţi intelectuali, oameni bogaţi sau politicieni conduc efectiv masoneria, ascund secretele ei de gradele inferioare şi sunt conducãtorii din umbrã ai politicii mondiale. Beresniak se contrazice pe el însuşi când afirmã cã în masonerie sunt puţini milionari şi oameni cu mare influenţã, pentru ca apoi sã se laude cu regii englezi sau suedezi şi cu înfiinţarea de cãtre masonerie a tuturor marilor organizaţii politice internaţionale. Aş vrea sã înţeleg şi eu cum micii meseriaşi şi intelectuali mãrunţi pot face lucrul acesta. Secretele masoneriei, nu numai faţã de lumea exterioarã, ci şi faţã de gradele masonice inferioare (ba chiar şi în cadrul aceluiaşi grad, unde nu toţi cunosc toate secretele gradului respectiv), sunt uluitoare. Atunci, te întrebi, unde este “deschiderea” de care vorbesc masonii?!

Jim Show, mason important, devenit creştin dupã ce ajunsese la Gradul 32, a venit la Washington, chemat pentru iniţierea în Gradul 33. A trecut prin iniţiere şi, la întrebarea: Ce religie ai?, a rãspuns cã este creştin. De obicei, rãspunsul corect, spune el, este: Cred în religia celor vechi, în reîncarnare etc. Jim a sesizat o reţinere la maeştrii examinatori. S-a simţit nesigur şi foarte neliniştit; când a ieşit candidatul care intrase dupã el, l-a întrebat ce a rãspuns la problema credinţei; acesta îi destãinui cã rãspunsese: Nu sunt creştin şi nici nu intenţionez sã devin. Apoi a adãugat: Mi-au spus cã voi merge mai sus. Ce înseamnã aceastã mergere mai sus? Epperson crede cã sunt douã straturi de cunoaştere şi iniţiere în Gradul 33. Alţii cred cã mai existã şi grade superioare lui 33, dar nimeni nu ştie care. Jim Show declarã: “Pãrãsind masoneria, dupã 19 ani şi dupã atingerea Gradului 33, mã simt dator sã îi previn pe alţii sã evite capcana demonicã a acesteia“. Dupã pãrerea lui Edith Starr Miller, în Teocraţia Ocultã, Gradul 33 îl reprezintã pe Marele Rãzbunãtor al Marelui Maestru asasinat, adicã al obscurului Hiram Abif.

Masoneria este o organizaţie secretã internaţionalã, anticreştinã şi satanicã, pentru cã intenţioneazã sã stabileascã o “nouã ordine mondialã” (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevãrul divin al creştinismului cu o religie fabricatã, sprijinitã pe misterele egiptene ale lui Hermes Trismegistul, pe Cabala evreiascã, pe secretele asiro-babiloniene, pe recunoaşterea ca adevãraţi dumnezei a tuturor zeilor pãgâni. Albert Pike este un mistic al masoneriei, iniţiat în toate ştiinţele oculte şi expunând în cartea sa toate rãtãcirile acesteia, un amestec obscur şi demonic de adevãr şi minciunã, în care creştinismul este “doar o parte a adevãrului”. El nu se ocupã de organizarea practicã a masoneriei, nici de ritualul iniţierilor, ci cautã fundamentarea dogmaticã şi ocultã a doctrinei masonice.

“Masoneria… este totdeodatã interpretarea marii cãrţi a naturii, recitalul fenomenelor fizice şi astronomice, cea mai purã filosofie şi locul de depozitare unde, ca într-un tezaur, sunt pãstrate în siguranţã toate marile adevãruri ale revelaţiei primordiale, care formeazã baza oricãrei religii… Doctrina cabalisticã a fost mereu religia înţelepţilor şi a celor ştiutori, pentru cã ea, ca şi masoneria, tinde neîncetat spre perfecţiunea spiritualã şi spre fuziunea crezurilor şi a naţionalitãţilor lumii” (A. Pike, Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Francmasoneriei, cap. “Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept” [Gradul 28 – n.n], p. 625).

Din aceastã concepţie lucifericã a superioritãţii masoneriei faţã de orice altã formã de credinţã sau gândire rezultã superbia masonicã a conducerii lumii dupã bunul plac al unor indivizi care se socot unşi de nişte zei – care, de fapt, se reduc la Lucifer – de la care au primit dreptul de stãpânire a lumii. Ei recunosc pe Iisus Hristos aşa cum şi diavolii Îl recunosc şi se înfioarã (cf. Iacov 2, 19), dar nu înceteazã revolta împotriva Lui, pentru cã sunt rãzvrãtiţi şi adepţi ai Marelui Rãzvrãtit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu cã sunt “stãpânitorii lumii acesteia“, despre care Iisus a spus: “… şi El [Duhul Sfânt – n.n], venind, va vãdi lumea de pãcat, şi de dreptate, pentru cã Mã duc la Tatãl Meu şi nu Mã veţi mai vedea; şi de judecatã, pentru cã stãpânitorul acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11).

Într-adevãr, stãpânitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţã şi printr-o organizare lumeascã strictã, care pare invincibilã. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea “stãpânitorului acestei lumi“, cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mâinii, pânza-capcanã a pãianjenului”.

Nota bene: În ciuda tuturor afirmaţiilor publice şi publicitare pe care masoneria le face cu privire la apartenenţa lui George Washington la o lojã masonicã, nu avem dovezi absolut convingãtoare cã lucrul este adevãrat, şi cu atât mai puţin cã acesta ar fi fost adânc implicat în aceastã organizaţie. Tot ceea ce se scrie pe pereţii templelor masonice, scrisori cu conţinut masonic etc., nu sunt susţinute de originale; mai mult, nu am vãzut nici mãcar o copie a acestor scrisori. Iatã de ce mulţi dintre scriitorii antimasoni emit serioase îndoieli asupra autenticitãţii scrierilor promasonice ale lui George Washington. Pãrerea celor mai mulţi este cã, aşa cum era atunci moda, sau din motive tactice, George Washington ar fi fost membru al masoneriei, dar cã prezentarea lui ca un devotat al organizaţiei este propagandisticã şi falsã.

În cele ce urmeazã, dãm câteva scurte extrase din cartea lui Bob Larson, New Book of Cults, publicatã în 1932 la Tyndale House Publisher, Inc., Wheaton, Illinois. La capitolul “Freemasonry”, pp. 237-239, el spune:

“Membrii Curţii Supreme William O. Douglas, Potter Stewart, Hugo Black şi Earl Warren constatã cã cercetãtorii începutului secolului XX au descris şi au interpretat cultul şi riturile masonice. Albert Pike a fost considerat ca un luciferian ocult, dupã cum îşi expune doctrina în cartea sa… Masonii sunt obligaţi sã depunã jurãminte sângeroase, dar pe care, dupã afirmaţia lor, ei le socotesc doar simbolice. Simbolurile lor sunt compasul, care reprezintã forţa masculinã, şi pãtratul, care reprezintã forţa femininã; G simbolizeazã geometria şi pe Marele Arhitect al Universului (probabil de la engl. God – Dumnezeu); şorţul simbolizeazã inocenţa mielului, iar steaua cu cinci colţuri – unitatea masoneriei… Masonii jurã ca partea stângã a pieptului sã le fie sfâşiatã şi intestinele sã le fie arse dacã vor divulga secretele masoneriei… Cãrţile masonice ameninţã, cu blesteme, cã membrilor care divulgã secretele li se va tãia beregata, li se va smulge limba şi vor fi înmormântaţi pe malul bãlţilor. Pentru Gradul 30, mai sunt blestemele ca sã li se strãpungã ochii şi sã li se jupoaie picioarele de piele… În ceea ce priveşte acţiunile lor caritabile, numai o treime din cât contribuie membrii, sau alte societãţi nemasonice, merge la spitale. Restul banilor sunt folosiţi pentru cãlãtorii, petreceri şi ospeţe… Masoneria este incomparabilã cu religia creştinã. Chiar dacã jurãmintele sunt simbolice, ele sunt violente şi criminale. De asemenea, se fac jurãminte în cadrul lojilor cã vor ascunde criminalii [masoni] şi nu vor divulga nimic despre ei“.