Sf. Iustin Popovici despre ECUMENISM ca DIALOG AL MINCIUNII
Propunem o lectura din Sf. Iustin Popovici, in continuarea textelor care ne ajuta sa intelegem mai bine ce fel de nelegiuire mascata sub intentii nobile se lucreaza la Adunarea Ecumenica Europeana de la Sibiu. Sfantul Iustin al Serbiei ne ajuta sa intelegem ca mult-clamatul dialog al ecumenismului este, de fapt, un dialog al falsitatii, al minciunii, un dialog care, in ciuda fastuozitatii si a sentimentalismului searbad afisat, este o ocara adusa Adevarului. Intr-adevar, dispretul fata de Adevar, dispretul fata de Biserica Ortodoxa si traditia sa ascetica, monhala, fata de mucenicie si fata de credinciosul obisnuit care iubeste credinta sa, sunt trasaturile mai putin vizibile in pozele adunarilor ecumenice. Iar acest dispret nu este altceva decat dispret fata de Hristos, Adevaratul Dumnezeu, fata de Maica Sa si fata de toti sfintii.
“Ecumenismul este numele comun pentru pseudo-creÅŸtinismul pseudo-bisericilor din Europa Occidentală. ÃŽnlăuntrul său se află inima umanismului european, având papalitatea drept cap al ei. Tot acel pseudo-creÅŸtinism, toate acele false biserici nu sunt nimic altceva decât o erezie după alta. Numele lor evanghelic comun este panerezie. De ce? ÃŽntrucât, de-a lungul istoriei, felurite erezii au tăgăduit sau au deformat anumite însuÅŸiri ale Dumnezeu-omului ÅŸi Domnului Iisus Hristos, aceste erezii europene se îndepărtează cu totul de El, înlocuindu-L cu omul european. Nu există nici o diferenţă esenÅ£ială între catolicism, protestantism, ecumenism ÅŸi alte erezii ale căror nume este “legiune”.
Dogmele ortodoxe, adică dogmele sfinte ale Bisericii, sunt respinse ÅŸi înlocuite de către dogmele latine eretice ale primatului ÅŸi infailibilităţii papei, adică a omului. Din această panerezie s-au născut ereziile ÅŸi continuă să se nască: Filioque, respingerea invocării Duhului Sfânt, pâinea nedospită, introducerea harului creat, purgatoriul, meritele prisositoare ale sfinÅ£ilor, învăţături standard cu privire la mântuire, iar de aici au izvorât învăţături standard despre viaţă, papalitate, “Sfânta” InchiziÅ£ie, indulgenÅ£e, uciderea păcătoÅŸilor din pricina păcatelor lor, iezuitismul, scolasticii, cazuiÅŸtii, monarhianismul ÅŸi individualismul social de diferite feluri…
Protestantismul? Este copilul loial al papalităţii. A mers dintr-o erezie într-alta de-a lungul secolelor ÅŸi se îneacă încontinuu în feluritele otrăvuri ale erorilor sale eretice. ÃŽn plus, semeÅ£ia papală ÅŸi neghiobia “infailibilă” domnesc în chip absolut înlăuntrul ei, ruinând sufletele credincioÅŸilor săi. Mai presus de orice, fiecare protestant este un papă independent atunci când se ajunge la probleme de credinţă. Acest lucru conduce de la o moarte spirituală la alta; ÅŸi nu există nici un sfârÅŸit al acestei stări “muribunde”, întrucât o persoană poate suferi nenumărate morÅ£i spirituale (pe parcursul unei vieÅ£i). ÃŽntrucât aÅŸa se prezintă lucrurile, nu există nici o ieÅŸire din acest impas pentru ecumenismul catolico-protestant dimpreună cu pseudo- Biserica sa ÅŸi pseudo-creÅŸtinismul său fără o pocăinţă pornită din adâncul inimii făcută dinaintea Dumnezeu-omului Hristos ÅŸi a Bisericii Sale Ortodoxe.
PocăinÅ£a este doctoria pentru orice păcat, medicamentul oferit omului de către singurul Prieten al omului (Hristos). Fără pocăinţă ÅŸi fără intrarea în adevărata Biserică a lui Hristos este inadmisibil ÅŸi nefiresc să vorbim despre unificarea “Bisericilor”, despre dialogul dragostei, despre împărtăşania comună (adică despre un potir comun).
Cel mai important lucru dintre toate este acela că trebuie să fii “unit în trup” cu trupul teandric al Bisericii lui Hristos ÅŸi prin el să te împărtăşeÅŸti cu sufletul său, Duhul Sfânt, ÅŸi să devii moÅŸtenitor al binecuvântărilor Dumnezeu-omului Hristos. “Dialogul contemporan al dragostei” care îmbracă forma unui sentimentalism ieftin, este în realitate o negare a sfinÅ£irii mântuitoare a Duhului ÅŸi a credinÅ£ei în adevăr (2 Tes. 2, 13), care este unica “dragoste de adevăr” mântuitoare (1 Tes. 2, 10). EsenÅ£a dragostei este adevărul; dragostea vieÅ£uieÅŸte ÅŸi înfloreÅŸte în adevăr. Adevărul este inima oricărei virtuÅ£i dumnezeieÅŸti ÅŸi prin urmare ÅŸi a dragostei. Åži fiecare dintre aceste virtuÅ£i dumnezeieÅŸti predică ÅŸi propovăduieÅŸte despre Dumnezeu-omul Iisus care este singura Persoană Care reprezintă întruparea ÅŸi chipul Adevărului divin, cu alte cuvinte Pan Adevărul.
Dacă adevărul ar fi altceva decât Dumnezeu-omul Hristos, dacă ar fi gândire, o idee, o teorie, minte, ÅŸtiinţă, filosofie, cultură, om, umanitate, lumea sau întregul univers sau oricine sau orice altceva sau toate la un loc, ar fi un lucru minor, insuficient, finit, muritor. Adevărul, însă, este o persoană ÅŸi, într-adevăr, persoana Dumnezeu-omului Hristos, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, ÅŸi ca atare este nemuritoare ÅŸi nesfârÅŸită, veÅŸnică. Aceasta deoarece în Domnul Iisus, Adevărul ÅŸi ViaÅ£a au aceeaÅŸi esenţă: ele sunt Adevărul veÅŸnic ÅŸi ViaÅ£a veÅŸnică (cf. Ioan 14, 6; 1, 4-17). Cel ce crede în Domnul Iisus Hristos creÅŸte neîncetat prin Adevărul Său în nemărginirea divină. El creÅŸte cu toată fiinÅ£a sa, cu toată mintea sa, cu toată inima ÅŸi cu tot sufletul său. Oamenii vieÅ£uiesc în Hristos “Å£inând adevărul în iubire”, fiindcă doar în acest fel noi trebuie “să creÅŸtem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos” (Efes 4, 15). Acest lucru este întotdeauna împlinit “împreună cu toÅ£i sfinÅ£ii“ (Efes. 3, 18), întotdeauna în Biserică ÅŸi prin Biserică, fiindcă o persoană nu poate creÅŸte în El “Carele este capul” trupului Bisericii, cu alte cuvinte în Hristos, în vreun alt fel.
Să nu ne înÅŸelăm. Există ÅŸi “un dialog al falsităţii”, atunci când cei ce discută se mint unii pe alÅ£ii în mod conÅŸtient sau inconÅŸtient. Acest tip de dialog este propriu “tatălui minciunii”, diavolul, “căci este mincinos ÅŸi tatăl minciunii” (Ioan 8, 44). Este, de asemenea, un lucru obiÅŸnuit pentru colaboratorii săi conÅŸtienÅ£i ori inconÅŸtienÅ£i să-ÅŸi atingă “adevărul” lor cu ajutorul minciunilor atunci când ei vor să-ÅŸi împlinească binele lor prin rău. Nu poate exista nici un “dialog al dragostei” fără dialogul adevărului. Altminteri, acest dialog nu este adevărat ÅŸi nu este firesc. Ca atare, porunca Apostolului cere ca “dragostea să fie nefăţarnică” (Rom. 12, 9).
DespărÅ£irea ÅŸi detaÅŸarea eretico-umanistă faţă de dragostea de adevăr este un semn al lipsei credinÅ£ei teandrice, precum ÅŸi a pierderii echilibrului ÅŸi bunului simÅ£ teandric. ÃŽn orice caz, aceasta nu a fost niciodată ÅŸi nici nu este calea urmată de SfinÅ£ii PărinÅ£i. OrtodocÅŸii sunt înrădăcinaÅ£i ÅŸi întemeiaÅ£i în adevăr numai “împreună cu toÅ£i sfinÅ£ii” ÅŸi au proclamat această dragoste teandrică ÅŸi mântuitoare pentru lume ÅŸi pentru întreaga creaÅ£ie a lui Dumnezeu din vremea Apostolilor ÅŸi până azi. Pacifismul umanist, minimalist ÅŸi moralist al ecumeniÅŸtilor contemporani face doar un singur lucru: aduce la lumină rădăcinile lor umaniste bolnave, cu alte cuvinte filosofia lor bolnavă ÅŸi plăpânda lor moralitate “după predania omenească” (Col. 2, 8). Ei ne descoperă criza credinÅ£ei lor umaniste, precum ÅŸi insensibilitatea lor prezumÅ£ioasă faţă de istoria Bisericii, adică faţă de continuitatea sa apostolică ÅŸi sobornicească în adevăr ÅŸi în har. Iar sfânta, apostolica, patristica gândire îndreptată spre Dumnezeu, precum ÅŸi cugetarea îndumnezeită sunt binevestite prin gura Sfântului Maxim Mărturisitorul care rosteÅŸte acest adevăr: “fiindcă credinÅ£a este temelia lucrurilor care-i urmează, adică nădejdea ÅŸi dragostea, care desigur că sprijină adevărul” (PG 90 c, 1189 A).
Învăţăturile despre erezii ale Bisericii Ortodoxe a Dumnezeu-omului Hristos, formulate prin Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi şi Sfintele Sinoade spun că ereziile nu sunt o Biserică şi nici nu pot fi o Biserică. De aceea, ele nu pot avea Sfintele Taine, mai ales Taina Euharistiei, taina tainelor.
Sfânta Euharistie este totul ÅŸi toate în Biserică: chiar Dumnezeu-omul Iisus Hristos, Biserica însăşi ÅŸi în general totul cu privire la Dumnezeu-omul Hristos. Cuminecarea interconfesională, adică participarea împreună cu ereticii la Sfintele Taine ÅŸi, mai ales, la Sfânta Euharistie, reprezintă cea mai neruÅŸinată trădare a Domnului nostru Iisus Hristos, trădarea lui Iuda. Aceasta reprezintă, mai ales, o blasfemie adusă întregii Biserici celei una a lui Hristos, a Sfintei TradiÅ£ii a Bisericii. Astfel, unul care face aceasta ar trebui să se lipsească de modul de gândire hristic ÅŸi de propria conÅŸtiinţă faţă de Sfintele Taine, de sfintele lor înÅ£elesuri ÅŸi sfintele porunci de a urma această cale. Mai întâi, ar trebui să ne întrebăm pe ce fel de eclesiologie ÅŸi pe ce fel de teologie a Bisericii se bazează “cuminecarea interconfesională”? Aceasta deoarece întreaga teologie ortodoxă nu este fondată ÅŸi nu se bazează pe “cuminecarea interconfesională”, ci pe realitatea teandrică a ÃŽmpărtăşaniei înseÅŸi (cf. 1 Cor. 1, 9; 10, 16-17; 2 Cor. 13, 13; Evrei 2, 14; 3, 14; Ioan 1, 3). Ideea cuminecării interconfesionale este contradictorie în ea însăşi ÅŸi de neconceput pentru conÅŸtiinÅ£a ortodoxă sobornicească.
Al doilea fapt, cu adevărat un fapt sfânt al credinÅ£ei ortodoxe, este următorul: în învăţătura ortodoxă cu privire la Biserică ÅŸi Sfintele Taine, cea mai mare ÅŸi unica taină este Biserica însăşi, trupul Dumnezeu-omului Hristos, aÅŸa încât ea este singurul izvor ÅŸi conÅ£inutul tuturor Sfintelor Taine. ÃŽn afara acestei taine teandrice a Bisericii, taină peste toate tainele, nu există ÅŸi nu pot exista alte “taine”; de aceea, nu poate exista o cuminecare interconfesională a tainelor. Prin urmare, putem vorbi despre Taine în contextul acestei taine atotcuprinzătoare care este Biserica. Aceasta deoarece Biserica Ortodoxă, ca Trup al lui Hristos, este izvorul ÅŸi temelia Tainelor ÅŸi nu invers. Sfintele Taine nu pot fi considerate ca fiind deasupra Bisericii sau studiate în afara Trupului Bisericii. Din această pricină, în acord cu gândirea Bisericii soborniceÅŸti a lui Hristos ÅŸi cu întreaga tradiÅ£ie ortodoxă, Biserica Ortodoxă nu recunoaÅŸte existenÅ£a altor taine în afara sa ÅŸi nici nu le recunoaÅŸte ca fiind taine, iar omul nu poate primi Sfintele Taine până ce unul ca acesta nu se întoarce de la “Bisericile” eretice, adică de la falsele biserici, prin pocăinţă, la Biserica Ortodoxă a lui Hristos. Până atunci, unul ca acela rămâne în afara Bisericii, neunit cu ea prin pocăinţă ÅŸi este, după părerea Bisericii, un eretic ÅŸi, prin urmare, se află în afara posibilităţii împărtăşirii mântuitoare, fiindcă “ce însoÅ£ire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Cor. 6, 14).
Apostolul neamurilor, cu autoritatea pe care a primit-o de la Dumnezeu-omul Hristos, ne dă această poruncă: “De omul eretic, după întâia ÅŸi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit. 3, 10). Cum poate cineva care nu numai că nu-l respinge pe “eretic”, ci I-l ÅŸi dăruieÅŸte pe Domnul ÃŽnsuÅŸi prin Sfânta ÃŽmpărtăşanie, zic, cum poate unul ca acesta să facă parte din rândul celor ce împărtăşesc sfânta credinţă teandrică ÅŸi apostolică? ÃŽn plus, iubitul ucenic al Domnului Iisus, apostolul iubirii, ne dă această poruncă: “să nu primiÅ£i în casa voastră” (2 Ioan 1, 10) pe cel ce nu crede în întruparea lui Hristos ÅŸi nu acceptă învăţăturile evanghelice despre El ca Dumnezeu-om.
Canonul 45 al SfinÅ£ilor Apostoli spune răspicat: “Orice episcop sau preot care se roagă dimpreună cu ereticii să se oprească din slujire, dar dacă unul ca acesta îngăduie ca ereticii să slujească în Biserică, atunci să se caterisească” (cf. Canonului 33 al Sinodului din Laodiceea).
Nu este oare limpede acest canon? Canonul 65 al SfinÅ£ilor Apostoli ne arată: “Dacă vreun cleric sau mirean intră în sinagoga evreilor sau în vreun templu al ereticilor spre a se ruga, unul ca acesta să fie nu numai caterisit, dar ÅŸi afurisit”, iar acest lucru este limpede chiar ÅŸi pentru mintea cea mai primitivă. Canonul 46 al SfinÅ£ilor Apostoli ne spune: “Poruncim ca orice episcop sau preot care acceptă vreun botez al ereticilor sau vreo jertfă de-a lor să fie caterisit; căci în ce fel poate Hristos să se împace cu Veliar sau ce are oare de împărÅ£it credinciosul cu cel necredincios?”.
Este limpede chiar ÅŸi pentru un orb că această poruncă ne îndeamnă ca nu numai să nu recunoaÅŸtem vreuna dintre tainele ereticilor, ci să le ÅŸi socotim nelegitime ÅŸi lipsite de har dumnezeiesc. Sfântul Ioan Damaschin, de Dumnezeu înÅ£elepÅ£itul purtător al Sfintei TradiÅ£ii patristice soborniceÅŸti ÅŸi apostolice a Bisericii lui Hristos ne arată din inimă faptul că toÅ£i SfinÅ£ii PărinÅ£i, toÅ£i SfinÅ£ii Apostoli ÅŸi toate sfintele sinoade ale Bisericii ne-au învăţat următorul adevăr teandric: “Pâinea ÅŸi vinul nu reprezintă un simbol al trupului ÅŸi sângelui lui Hristos (ferească Dumnezeu!); ci însuÅŸi trupul ÅŸi sângele Domnului… fiind numite ÃŽmpărtăşanie, întrucât noi primim dumnezeirea lui Hristos prin intermediul ei. Åži cu adevărat aÅŸa este fiindcă prin ea, noi ne împărtăşim cu Hristos ÅŸi primim Trupul ÅŸi dumnezeirea Sa în noi; prin ea, noi ne împărtăşim ÅŸi ne unim unul cu celălalt; fiindcă dacă ne împărtăşim dintr-o pâine, noi toÅ£i devenim un trup ÅŸi un sânge al lui Hristos ÅŸi ne unim unul cu celălalt ÅŸi suntem socotiÅ£i a face parte din acelaÅŸi trup cu Hristos. Să ne păzim, deci, cu orice preÅ£, de a lua ÃŽmpărtăşania de la eretici sau de a le-o oferi acestora. «Nu daÅ£i cele sfinte câinilor, nici nu aruncaÅ£i mărgăritarele voastre înaintea porcilor» (Mt. 7, 6), ne spune Domnul, ca nu cumva să devenim părtaÅŸi la învăţăturile lor false ÅŸi la osândirea lor.
Dacă există o astfel de unire cu Hristos ÅŸi unul cu altul, atunci cu adevărat ne unim cu toÅ£i cei cu care ne împărtăşim, fiindcă această unire vine în urma unei libere voinÅ£e ÅŸi nu fără intervenÅ£ia judecăţii noastre. Fiindcă noi toÅ£i suntem un trup, fiindcă noi «toÅ£i ne împărtăşim dintr-o pâine» aÅŸa cum spune dumnezeiescul Apostol (1 Cor. 10, 17)”. (Sf. Ioan Damaschin, O expunere exactă a credinÅ£ei ortodoxe, 4, 13, P.G. 94; c. 1149, 1152, 1153). Sfântul Teodor Studitul, mărturisitorul neînfricat al adevărurilor teandrice ortodoxe, proclamă către toÅ£i oamenii: “A primi împărtăşanie de la un eretic sau de la unul care o strică dinaintea unui dumnezeu străin te apropie de diavolul.” (Teodor Studitul P.G. c. 1668c). După spusele sale, pâinea ereticilor nu este “trupul lui Hristos” (ibid. c. 1597A). Ca atare, “atunci când dumnezeiasca pâine a ortodocÅŸilor este împărtăşită, credincioÅŸii devin un trup; în acelaÅŸi mod împărtăşania eretică împlineÅŸte acelaÅŸi lucru în cazul celor ce se împărtăşesc din ea, făcându-i pe aceÅŸtia un trup care este împotriva lui Hristos” (Ibid. c. 1480 CD). ÃŽn plus, împărtăşania de la eretici nu este pâinea comună, ci otravă care vatămă trupul, întunecând ÅŸi înnegrind sufletul (ibid. c. 1189c.)”.
(Sf. Iustin Popovici, Credinta Ortodoxa si viata in Hristos, Ed. Bunavestire).
49 Commentarii la “Sf. Iustin Popovici despre ECUMENISM ca DIALOG AL MINCIUNII”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>