VLADICA ARTEMIE DE KOSOVO MARTURISIND DESCHIS DESPRE ORTODOXIE SI EREZIA ECUMENISTA (Tesalonic, 2004)
„Singura dragoste adevărată este cea care încredinţează aproapelui viaţa veşnică” (Cuviosul Iustin Popovici)
BISERICA ORTODOXĂ SÂRBĂ ŞI ECUMENISMUL – Nesănătoasa epidemie ecumenistă
– COMUNICARE PREZENTATĂ ÎN CADRUL CONGRESULUI INTER-ORTODOX “ECUMENISM – NAŞTERE, AŞTEPTĂRI, DEZAMĂGIRI”, TESALONIC, 2004 –
(sursa)
Ecumenismul este un prunc născut la începutul secolului XX. A cunoscut o metamorfoză în Consiliul Mondial al Bisericilor la mijlocul veacului, ca în prag de mileniu să-şi tragă ultima suflare, fiind respins cu tărie. Din nefericire a supravieţuit acestei crize, continuând să tulbure Biserica lui Hristos şi în secolul XXI.
Această Conferinţă teologică despre ecumenism, după smerita noastră părere, este una mult prea târzie, însă nu fără de nădejde. Aşadar, mulţumim lui Dumnezeu, precum şi tuturor celor ce s-au străduit să facă posibilă această aleasă întrunire, pentru a ne oferi ocazia dezbaterii problemelor ecumenismului din diferite perspective, lucru de mare folos tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, ca şi Bisericii în întregul ei, precum şi fiecărui creştin binecredincios. Credem că această întrunire va ajuta Biserica să adopte poziţia cuvenită privitor la cea mai recentă şi mai primejdioasă erezie ecleziologică – pe care binecunoscutul teolog, părintele Iustin Popovici, a numit-o pan-erezie, deoarece adună toate ereziile cunoscute până acum în istoria Bisericii.
Au fost şi încă vor mai fi multe discuţii la această aleasă adunare despre Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească – Biserica Ortodoxă, cât şi despre noţiunea de ecumenism în sine. Prin urmare, nu vom insista mult asupra acestor concepte în expunerea noastră. Întrebarea ce o vom pune este:
“În ce măsură şi în ce fel se opune Biserica Ortodoxă Sârbă ecumenismului? Prin cine şi în ce fel această opoziţie s-a manifestat şi se manifestă până în ziua de astăzi?”
Conştiinţa că nici o biserică ortodoxă locală nu a rămas nepătată şi neatinsă de epidemia ecumenistă este un adevăr dureros. Unele au fost influenţate mai mult, altele mai puţin. Însă este mângâietor şi încurajator faptul că în fiecare biserică ortodoxă locală au existat şi încă mai sunt persoane şi obşti – pilde sfinte şi luminătoare -, care se opun cu stăruinţă, prin cuvântări şi scrieri, pătrunderii ecumenismului în deplinătatea Ortodoxiei. Poate că aceştia nu sunt mulţi, poate că nu sunt îndeajuns de legaţi unii cu ceilalţi şi nu sunt aliaţi într-o front comun de apărare, însă mai înainte de toate, toţi aceşti luptători sunt uniţi cu Capul Bisericii, Domnul Iisus Hristos şi cu toţi Sfinţii Bisericii Ortodoxe – care de-a lungul secolelor s-au nevoit şi au luptat pentru neprihănirea credinţei ortodoxe – şi prin sfinţi, şi cu ajutorul lor, sunt uniţi unul cu celălalt.
Aceasta ar putea fi „turma mică” pe care Domnul a mângâiat-o în Evanghelie, atunci când a zis:
«că a binevoit Tatăl vostru să dea vouă împărăţia» (Luca 12:32).
În Biserica Ortodoxă Sârbă, cel dintâi şi cel mai de seamă oponent al ecumenismului a fost şi rămâne părintele Iustin Popovici, de fericită pomenire, care i-a întărit pe toţi prin cuvinte şi fapte de mărturisire, insuflând multora râvna sa. Părintele Iustin a exprimat lămurit poziţia sa teologică ortodoxă asupra ecumenismului în binecunoscuta sa carte Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, unde a dat o definiţie scurtă dar cuprinzătoare a ecumenismului:
«Ecumenismul este numele de obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află cu inima lor toate umanismele europene cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este acela de „pan-erezie”».
Părintele Iustin conturează aici cel mai bine întreaga anormalitate şi diformitate a ecumenismului, aşa cum se arată în timpul nostru, punându-l să se reflecte în oglinda adevăratei Biserici a lui Hristos, cea Una. Iar aceasta a făcut-o înfăţişând învăţătura apostolică drept-slăvitoare despre Adevărata Biserică a lui Hristos, Biserica Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi, precum şi Sfânta Tradiţie în chipul cel mai limpede şi plin de înţeles:
“Numai dacă are cineva cunoaşterea adevărată şi deplină a învăţăturii lui Hristos îi este cu putinţă să discearnă cu uşurinţă şi să recunoască toate învăţăturile mincinoase şi eretice”.
Obârşiile ecumenismului ca mişcare de unire a creştinilor, progresul şi evoluţia sa istorică – precum şi feluritele curse în care au căzut şi continuă să cadă mulţi creştini ortodocşi, incluzând chiar şi o parte din cler şi mulţi episcopi -, au fost înfăţişate şi descrise sistematic de către ieromonahul Sava Janjic din obştea Mănăstirii Decani, în cartea Ecumenismul şi vremea apostaziei, unde ecumenismul este clar definit mai înainte de toate ca o „erezie ecleziologică”, al cărei scop este să preschimbe Trupul lui Hristos (Biserica) într-o „organizaţie ecumenistă”, lovind astfel la însăşi rădăcina credinţei ortodoxe – Biserica. De fapt ecumenismul – potrivit părintelui Sava -, caută să „corecteze” arbitrar învăţătura dumnezeiesc-omenească a Domnului Hristos, reducând-o la nivelul unui concept social, umanist şi pacifist, încercând să-L înlocuiască pe Însuşi Hristos Dumnezeu cu omul european ateu şi secularizat. Din pricina văditei sale poziţii anti-ecumeniste, cartea părintelui Sava a fost atacată de către mulţi şi chiar interzisă la vânzare în librării şi pangarele bisericeşti; totuşi, nimeni nu a încercat, cu atât mai puţin să fi izbutit, în a tăgădui sau a contesta oricare din lucrurile prezentate în ea.
Mai recent, campionul opoziţiei şi rezistenţei anti-ecumeniste în Biserica Ortodoxă Sârbă a fost şi rămâne “Sfântul Cneaz Lazăr ” , o revistă publicată în Eparhia de Raska şi Prizren în ultimii doisprezece ani. Aceasta urmăreşte cu atenţie toate evenimentele ecumenice şi prezintă comentarii, articole, recenzii şi opinii ale tuturor celor pentru care păstrarea neîntinată a credinţei Ortodoxe reprezintă grija cea de căpătâi în viaţă, virtute mai importantă decât însăşi viaţa. Publicaţia găzduieşte articole de combatere şi traduceri ale scrisorilor, hotărârilor şi mărturiilor mănăstirilor din Sfântul Munte asupra feluritelor probleme. Când în domeniul teologiei se afirmă „ecumenicizarea practică” – atunci dialogul dintre ortodocşi şi neortodocşi încalcă hotarul şi pune în discuţie adevărul credinţei ortodoxe şi neprihănirea Bisericii -, vocea conştiinţei se face auzită mai întâi la monahii Sfântului Munte, apoi la diverşi profesori şi studenţi teologi din Tesalonic, din Atena, respectiv din rândul altor biserici ortodoxe. Sfântul Cneaz Lazăr prezintă astfel de studii, apeluri şi proteste în paginile sale, lucrări ce contribuie mult la întărirea rezistenţei împotriva ecumenismului în inima Bisericii Ortodoxe Sârbe. Printre aceste texte se numără şi cele ce au criticat hotărârile de la Balamand, împreună cu scrisoarea trimisă de Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos către Preafericitul Patriarh Ecumenic Bartolomeu la sfârşitul anului 1993, precum şi raportul Sfintei Chinotite a Sfântului Munte Athos asupra dialogului dintre ortodocşi şi anti-calcedonieni purtat la Chambésy în noiembrie 1993 şi multe altele.
Şi din partea unor persoane şi obşti creştineşti dinlăuntrul Bisericii Ortodoxe Sârbe există numeroase studii şi atitudini asemănătoare. Demn de menţionat este un text al monahului Ilie, intitulat Ceva mai rău decât ecumenismul,în care se prezintă mărturii zguduitoare despre rugăciunile ecumeniste făcute împreună de ortodocşi, romano-catolici şi musulmani la începutul anului 1992 în Bosnia şi Herţegovina. Legat de aceasta, eparhia noastră a scris un scurt comentariu numit Dumnezeu nu poate fi corupt [6], în care se arată cum aceste încălcări ale Predaniei Sfinţilor Părinţi şi ale Canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe duc direct, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, la conflicte inter-etnice şi vărsare de sânge.
Acesta a fost chiar motivul pentru care Sfântul Sinod al Episcopilor a emis o hotărâre [7] la sfârşitul anului 1994, spre a ne pregăti să prezentăm o scurtă trecere în revistă a istoriei Consiliului Mondial al Bisericilor, precum şi examinarea prezenţei Bisericii Ortodoxe Sârbe în CMB. Dând curs acestei hotărâri a Sfântului Sinod, în mai 1995, am prezentat Sfintei Adunări Episcopale următorul raport din care, nădăjduim, poziţia personală faţă de CMB şi ecumenism va fi limpede înţeleasă.
S-a explicat, mai înainte de toate, că însuşi numele de „Consiliu Mondial al Bisericilor” este de neconceput, deoarece Sfinţii Părinţi ai celui de-al Doilea Sinod Ecumenic au statornicit că există doar „Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică”, nu mai multe. Iar o răstălmăcire a acestor adevăruri de credinţă poate ridica sau crea orice gen de „consiliu” sau „uniune” cu un statut de super-biserică. Apoi, pe scurt, s-a prezentat istoria creării CMB în 1948, arătând cum îşi are rădăcinile într-o erezie modernă – a-tot-erezia numită ecumenism -, răspândită la sfârşitul secolului al XIX-lea în sânul protestantismului, pentru a răspunde crizelor sale ideologice.
Abia mai târziu această mişcare şi ideile ei anti-ecleziale (precum aşa-numita „teorie a ramurilor”) a ajuns să fie adoptată şi acceptată treptat de către unele biserici ortodoxe locale care s-au alăturat CMB, devenind mai apoi membre organice.
Biserica Ortodoxă Sârbă a rezistat timp îndelungat acestei ispite a ecumenismului. În cele din urmă, totuşi, a devenit şi ea membru al CMB în 1965 şi, silindu-se să nu rămână în urma pildei date de celelalte biserici ortodoxe locale care deveniseră anterior participante, s-a implicat activ în toate dialogurile şi activităţile ecumenice, indiferent cât de potrivnice erau tradiţiei Sfinţilor Părinţi şi rânduielilor canonice ale Bisericii Ortodoxe.
În continuare se vor prezenta câteva extrase din raportul către Sfânta Adunare a Episcopilor.
I. Înfiinţarea C.M.B.
1. Însuşi numele de „Consiliu Mondial al Bisericilor” conţine întreaga erezie a acestei organizaţii pseudo-ecleziale.
Biserica este Una şi Sobornicească şi în ea viază tot Adevărul, tot Harul şi toate cele pe care Domnul le-a adus cu El pe pământ şi le-a dăruit pentru mântuirea oamenilor. Biserica este Una şi Sobornicească pentru că îi adună pe toţi cei ce doresc mântuirea întru una, într-un întreg, care este Trupul Dumnezeu-Omului Hristos. Prin urmare, însăşi ideea unui „consiliu” sau a unei „uniuni” a bisericilor este de neconceput, inadmisibilă şi inacceptabilă cunoştinţei şi conştiinţei ortodoxe.
2. Consiliul Mondial al Bisericilor s-a născut dintr-o erezie modernă – pan-erezia numită ecumenism. Astăzi fenomenul ecumenist nu mai este ceva nou şi necunoscut; s-a scris şi s-a vorbit destul de mult despre el vreme de decenii şi se poate spune că este un fenomen extrem de complex. Ecumenismul este mai presus de toate o erezie ecleziologică, deoarece loveşte la însăşi rădăcina Credinţei Ortodoxe – în alcătuirea Sfintei Biserici, încercând să o preschimbe într-o „organizaţie socială”, golită de toate însuşirile divino-umane ale Trupului lui Hristos, pregătind astfel calea pentru venirea lui Antihrist.
Temeliile ecumenismului au fost puse în Anglia încă din anul 1897, la Conferinţa celor 194 de cardinali anglicani de la Lambeth. La această întrunire au fost formulate principiile de bază ale viitoarei uniri ecumeniste a „bisericilor” creştine. Conferinţa de la Lambeth a definit un minim dogmatic, adică unitatea va fi regăsită în baza comună de învăţături teologice. Potrivit acestei concepţii, numitorul comun ar trebui căutat în Sfânta Scriptură (însă în afara contextului Sfintei Tradiţii), în Simbolul de credinţă de la Niceea şi Constantinopol, şi în doar două taine: Botezul şi Euharistia. Pe lângă acestea, s-a pus accentul pe aşa-numitul „Principiu al toleranţei”, privind învăţăturile celorlalte „biserici”, în pregătirea introducerii unui „compromis al dragostei”. A treia invenţie a Conferinţei de la Lambeth a fost vestita „teorie a ramurilor”, provenită din afirmaţia că Biserica lui Hristos este, prezumtiv, un arbore cu multe ramuri, toate aceste ramuri fiind egale unele cu altele, reprezentând manifestarea Bisericii celei una doar în unitatea lor colectivă.
O dată sădită, sămânţa cea rea s-a răspândit cu repeziciune. Până la începutul secolului al XX-lea, „bisericile” protestante au organizat în 1919 un Congres Misionar Mondial la Edinburgh, unde s-a hotărât organizarea unei mişcări creştine mondiale care să se ocupe de chestiunile credinţei şi organizării bisericii. În acelaşi timp era activă şi mişcarea „Viaţă şi lucrare”, a cărei misiune era să realizeze unitatea creştinilor prin cooperarea lor asupra chestiunilor vieţii practice. Din aceste două mişcări exclusiv protestante, unite mai apoi în 1948, la prima Adunare Generală de la Amsterdam, ia fiinţă Consiliul Mondial al Bisericilor cu sediul la Geneva. Din nefericire, la această adunare au fost prezente şi câteva biserici ortodoxe, printre care Patriarhia Ecumenică, Biserica Ciprului, Biserica Greciei şi Mitropolia Rusă din America.
3. Din păcate, unii ierarhi şi teologi ortodocşi nu au rezistat acestei ispite a modernismului şi secularismului multă vreme şi, curând, s-au infectat cu ea. Dintre bisericile ortodoxe, prima care a făcut concesii ecumenismului a fost Patriarhia Constantinopolului încă din ianuarie 1920, prin Enciclica ei „Către bisericile lui Hristos de pretutindeni”, unde pentru întâia dată numele de „biserici” este acordat în mod egal tuturor feluritelor credinţe eretice.
Astfel, încă de la începutul acestei nefericite enciclice, se zice:
„…apropierea între diferitele Biserici creştine şi frăţietatea între ele nu sunt excluse de către diferenţele de doctrină care există între ele…”
Enciclica susţine mai apoi necesitatea de a lucra pentru „pregătirea şi avansarea acestei uniri binecuvântate”; numeşte felurite grupări eretice „biserici care nu mai trebuie să se socotească unele pe altele a fi străine şi venetice, ci înfrăţite, făcând parte din casa lui Hristos” şi „împreună moştenitoare, mădulare ale aceluiaşi trup şi părtaşi făgăduinţei lui Dumnezeu în Hristos” (Efeseni 3:6). Ca prim pas practic în dragostea şi încrederea reciprocă s-a considerat a fi necesar ca Biserica Ortodoxă să primească Calendarul Nou (gregorian), „pentru ca prăznuirea marilor sărbători creştine să se facă în acelaşi timp de către toate bisericile”. Această cerinţă a fost împlinită curând de către Patriarhia Constantinopolului (şi mai apoi de alte câteva Biserici Ortodoxe locale), plătind un preţ scump: schisma internă, atât între Biserici cât şi între credincioşi.
Alte biserici ortodoxe au rezistat pentru o vreme acestei ispite. Îndeosebi Patriarhia Moscovei a arătat precauţie în privinţa ecumenismului. Congresul Episcopilor Bisericilor Ortodoxe locale ţinut la Moscova între 8-18 iulie 1948, cu ocazia aniversării a 500 de ani de la proclamarea autocefaliei Bisericii Ruse a dat mărturie despre aceasta. Reprezentanţii Bisericilor Alexandriei, Antiohiei, Rusiei, Serbiei, României, Georgiei, Bulgariei, Poloniei, Cehoslovaciei şi Albaniei, care au luat parte la întrunire, au respins participarea la Mişcarea Ecumenică Mondială şi CMB (care tocmai se înfiinţase), condamnându-le ca eretice.
4. Totuşi, această râvnă a ortodocşilor în a propovădui Adevărul lui Dumnezeu despre Biserică nu a durat mult. Doar la patru ani de la alcătuirea Consiliului Mondial al Bisericilor, în 1952, Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului a emis o enciclică, chemând toţi conducătorii bisericilor ortodoxe locale să se alăture Consiliului Mondial al Bisericilor. În pofida faptului că motivele unui astfel de îndemn erau extrem de banale, umaniste şi nebisericeşti (de pildă, „apropierea oamenilor şi a naţiunilor” cu scopul „confruntării marilor probleme care preocupă întreaga omenire”), în decursul aceluiaşi an (1952), unele biserici ortodoxe s-au grăbit să se alăture CMB. Patriarhia Ecumenică şi-a trimis reprezentanţi permanenţi la sediul CMB de la Geneva. În 1959, Comitetul Central al CMB s-a întâlnit cu reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe în insula Rhodos. De atunci, ecumenismul a trecut de zidurile Ortodoxiei şi a început, precum un cancer, să o roadă dinăuntru. După întâlnirea de la Rhodos, ortodocşii au început să se întreacă unii cu alţii care să fie mai ecumenist.
Lucrul asupra agendei ecumenice a fost însoţit de declaraţii separate ale unor reprezentanţi individuali ai Bisericilor Ortodoxe, în afara celor aparţinând Scaunului Constantinopolei –declaraţii care nu au nimic în comun cu poziţiile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Hotarele aşezate de Părinţii noştri între adevăr şi minciună, lumină şi întuneric, Hristos şi Veliar au fost încălcate.
Sarcina de căpătâi a tuturor manifestărilor de dragoste sentimentală (în esenţă, reciproc ipocrită) presupus arătată în aceste declaraţii a fost de a dezvolta în rândul creştinilor ortodocşi conştiinţa că sunt fraţi în Hristos cu neortodocşii şi împreună-mădulare ale adevăratei Biserici a lui Hristos cea una. Acestea au fost afirmate la întruniri şi conferinţe, tipărite în cărţi şi reviste, şi emise la radio şi televizor.
Şi toate acestea duc mai devreme sau mai târziu către „un singur Potir”, adică la împărtăşirea în comun (intercommunio), scopul de căpătâi al aşa-zisului „dialog al iubirii”. Potrivit părintelui Iustin Popovici, acesta este de fapt „cea mai vicleană trădare a Domnului Hristos este trădarea lui Iuda şi trădarea întregii Bisericii a lui Hristos”.
(…)
VI. Concluzie: o adunare a trâmbiţelor
În cele din urmă, întâlnirea de la Sopocani îşi încheie Apelul prin cuvintele Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici despre râvnă şi trezvie în lupta pentru mântuirea sufletului:
„Dacă zice cineva: pentru Biserica noastră primejdia era în trecut, iar astăzi primejdia a dispărut, se înşeală amarnic. Este un trâmbiţaş care cântă să ne adoarmă. În veacul acesta avem trebuinţă de cât mai mulţi trâmbiţaşi care să cânte pentru a ne trezi, pentru a deştepta, pentru a ne pregăti, pentru a ne păzi pe sine. Căci nevrednicul de pomenire act, pe care clerul şi poporul nostru l-a împiedicat să se întrupeze într-o lege [referire la Concordatul din 1937] încă mai bântuie pământul precum o nălucă, precum o umbră – tulburând, tulburând, tulburând”.
Vrem să ne încheiem prezentarea dorind în rugăciune ca adunarea noastră de la Tesalonic, Conferinţa Inter-Ortodoxă asupra Ecumenismului, să devină o adunare a trâmbiţaşilor, care prin mărturia şi râvna lor vor trezi conştiinţele adormite ale reprezentanţilor tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, ca toţi împreună şi fiecare în parte, urmându-şi glasul lăuntric, să se retragă din Consiliul Mondial al Bisericilor şi să înceteze participarea la erezia ecumenismului. Astfel se va mărturisi înaintea întregii lumi că fără unirea în Biserica lui Hristos nu este mântuire, că în afara ei nu există nici o altă biserică, iar Biserica una, sfântă, sobornicească şi apostolică a fost, este şi va rămâne pururea Biserica Ortodoxă.
Aceasta este singura slujire adevărată a aproapelui nostru, a celor de lângă noi, singura dragoste mântuitoare pentru toţi neortodocşii din veacul de acum, potrivit cuvintelor Părintelui Iustin Popovici: „Singura dragoste adevărată este cea care încredinţează aproapelui viaţa veşnică”.
Legaturi:
- “Să nu primeşti nici o învăţătură greşită sub pretextul dragostei!” sau demistificarea ecumenismului – concluziile Conferintei Inter-ortodoxe de la Tesalonic, din 2004.
- Sf. Iustin Popovici despre ecumenism ca dialog al minciunii
- CUVINTE ACTUALE PENTRU DUMINICA ORTODOXIEI
***
- Cuviosul Parinte Epifanie despre participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor si despre “ziua mondiala a rugaciunii”
- Parintele Epifanie: IUBIRE ŞI ADEVĂR (Epistolă către Patriarhul ecumenic)
- Parintele Serafim Rose denunta viclenia cea mai mare care ameninta Biserica de azi: „noul crestinism” umanist, ecumenist si lumesc
- Parintele Serafim Rose – model de lupta cu ereticii si ereziile de astazi
- A tacea cand credinta este atacata este o crima! (A. S. Homiakov)
- Sfantul Ierarh si Nou Martir Ilarion Troitki: CRESTINISMUL SAU BISERICA? DEFORMAREA CONSTIINTEI BISERICII PRIN INFLUENTELE APUSENE (I)
- Sfantul Ilarion Troitki – Crestinismul sau Biserica? (II) DEGHIZAREA EREZIILOR SUB MASCA EVANGHELIEI
- MARELE ANTONIE ŞI ECUMENISMUL DE ASTĂZI
- Cuviosul Filotei Zervakos: SE IMPUNE SA SPUI ADEVARUL CAND E NESOCOTITA SFANTA TRADITIE!
- Epistola de mare actualitate a Cuv. Paisie Aghioritul, de acum 40 de ani, despre ecumenismul, schismele si dezbinarile din Biserica
- Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii”
- CHEMATI TOTI LA O SINGURA AMAGIRE INTRU ANTIHRIST
- Enciclica-soc a Papei Benedict, moment crucial pentru viitorul Noii Ordini Mondiale
- Pr. Gheorghe Calciu, Parintele nostru marturisitor: MASONERIA SI ORGANIZATIILE INTERNATIONALE
- Parintele Gheorghe Calciu: Planul masoneriei este sa subjuge intreaga omenire si sa distruga credinta crestina
- “Noua Ordine Mondiala a facut din Ortodoxie inamicul numarul 1″
- Parintele Sofian Boghiu despre sfarsitul lumii, Antihrist si masonerie
- MARTURISIREA PARINTELUI STANILOAE: Ecumenismul este produsul masoneriei si este pan-erezie! Nu exista “Biserici surori”!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Iată pentru ce plăteşte acum acest vrednic părinte ierarh. Sinodul minte -duhovniceşte- că a fost înlăturat din funcţie pentru negestionarea corectă a ,,pungii purtate de Iuda Iscarioteanul ” . Acest pretext va fi o satanică justificare sinodalilor ecumenişti care slujesc ereticului CMB şi nu Bisericii ortodoxe şi lui Hristos în frunte căreia s-au instalat . Susţin cu totată fiinţa mea această mărturisire de credinţă care este intru totul adevărată şi declar mincinoasă ne canonică neortodoxă şi nedreaptă decizia sinodului şi toate acţiuniunile derulate şi justificate prin ea. Susţin cu rugăciunea cu dragostea şi sufletul meu pe vrednicul părinte ierarh mărturisitor Artemie şi pe toţi cei ce luptă pentru apărarea ortodoxiei autentice. Şi declar că nu recunosc nu aprob şi nu urmeź prin ascultare pe nici ecumenist din BOR şi că nu voi conteni săi cer Domnului Hristos să ne scape de aceşti inşelaţi.
@ Nicolae Mirean:
Nu ne va mai “scapa” decat la A Doua Venire. Acum este ceasul lor si stapanirea intunericului, iar noi, asa cum ne-au avertizat deja Parintii nostri insuflati de Dumnezeu, nu mai avem a astepta altceva in aceasta lume decat suferinta si marturisire. Ce s-a intamplat cu Vladica Artemie este doar precedentul si tiparul pentru ca va urma peste tot.
Minciuna nu suporta Adevarul. Astfel Vladica Artemie plateste pretul curajului marturisirii adevarate. Ceilalti nu platesc nimic, pentru ca nu au curajul de a marturisi, dar nici plata nu vor afla.
Din pacate, actul martirizarii lui, nu este sfirsitul, ci inceputul.
Dictatura perfecta este atunci cind nu se mai aude nici un glas potrivnic.
Daca Hristos ne-a daruit liberatatea autentica, Antihristul ne-o va rapi deplin.
Vai de noi cind nu vom avea nici macar mingiierea de a mai auzi marturisirea Adevarului!
Orice s-ar spune, acum este mai de folos a se vorbi, decit a se tace.
Doamne ajuta!
Nu, ecumenismul nu este un prunc, ci o sarcina extrauterina, care trebuie taiata si aruncata in intunericul cel mai dinafara, altfel mama este in pericol.
Acest episcop, fericit este, in aceste vremuri cand prea putini se vor mantui, el partea cea buna a ales.Binecuvantat pastor.Dumnezeu sa-l intaresca.Amin
Pai, Vladica Artemie a scris multe scrisori transante impotriva ecumenismului adresate sinodului Serbiei pe timpul patriarhului Pavle (publicate si in lb engleza in occident), multe dintre ele trimise catre acele adunari demonice ale cosiliului mondial al biericilor ca refuz oficial al biericii ortodoxe Sarbe de a participa. Iar sf patriarh Pavle (ca nimeni nu poate contesta sfitenia acestui copil al lui Dumnezeu) le-a luat foarte in serios. Drept urmare biserica ortodoxa sarba iesise din ecumenism. La aceasta se adauga problema nationala, fiinta in Hristos a neamului Sarb pt. care episc. Artemie a reactionat f transant in fata puterilor occidentale in special ale SUA.
Cred ca nu ar strica un apel al parintilor (carora le mai pasa de soarta bisericii ortodoxe) la post sever (eventul post negru pt cei ce pot) si rugaciune pe timpul desfasurarii acestor intalniri demonice ecumeniste.
Informarea ajuta si ea insa practica o implineste.
Inca o data si fara a face din el un sfant inainte de vreme, glas profetic a avut pr Iustin cand a spus “este vremea muceniciei…”
In Bisericile unde pastorii fac compromisuri cu ecumenismul se vorbeste in duhuri pitonesti, domneste mare confuzie, se fac ritualuri ciudate,neortodoxe, pagane in esenta sub aparenta crestina, in care sufletul omului este pus in iconomia duhurilor necurate, se face politica diavolului care vrea sa impuna duhul lumesc si in Biserici, se ignora semnele vremurilor, iar oamenii sunt incurajati sa se intr-o stare de acedie spirituala, sa nu lupte duhovniceste. Acest lucru se face intr-un mod pervers, sub umbrela “ingrijirii de sufletul omului”. Practic cei care fac cel mai mic compromis cu ecumenismul, din idealism, ignoranta sau pervertire, sunt lupii imbracati in haine de oaie care ii smintesc pe cei pe care ar trebui conduca la Hristos. Hristos este capul Bisericii Lui si a Lui este Judecata pentru cei care fac nelegiuirea.
Doamne,Mantuitorule si Iubitorule de oameni,Cel ce vezi prigonirea Bisericii Tale de dusmani vicleni,APARA MARTURISITORII CEI BINECREDINCIOSI SI INTARESTE POPORUL TAU,FA CA SA CUNOASCA TARIA PIETREI DE POTICNIRE PRIN BINECUVANTATORI,PRECUM VLADICA ARTEMIE.INMULTESTE-LE DARUL,SPRE INGENUNCHEREA POTRIVNICULUI INSELATOR.
Biruitor Esti,biruitori vrajmasilor ne fa pe noi,cei care Te slavim intr-un gand, si intr-un glas,Te strigam, Hristoase,Cel ce esti Dumnezeu de’o Fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant,miluieste-ne si ne mantuieste pe toti! Amin!
CANON DE RUGĂCIUNE
LA VREME DE NECAZURI
Cântarea 1
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!
Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!
Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neascultarea? Vai nouă, să plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la milostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se descoperă Dreptul Iov celor ce caută în Sfânta Scriptură mărgăritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit dintre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mormanele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut parte de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să salte inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.
Cântarea a 3-a
Doamne. . .
“Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.
Doamne. . .
Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Luminează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Doamne. . .
“Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon, picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta, înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.
Slavă . . .
L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare, pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creştinii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul necazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.
Şi acum. . .
Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc; bolnavii se vindecă, morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.
Cântarea a 4-a
Doamne. . .
“Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii, în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi şi ne aşteaptă osânda veşnică.
Doamne. . .
Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.
Doamne. . .
Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar numai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mulţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dumnezeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească.
Slavă . . .
Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Lichiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mijlocirile tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.
Şi acum . . .
Veacuri întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au rămas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a năruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dăruieşte credincioşilor toate cele care le sunt de trebuinţă.
Cântarea a 5-a
Doamne. . .
Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.
Doamne. . .
Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iubirea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mânia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşinatul diavol.
Doamne. . .
Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pregătiseră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceştia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.
Slavă . . .
Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreapta credinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, venindu-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hristos şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de mântuire şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.
Şi acum . . .
Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sfântul Chiril, luminătorul Alexandriei şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceasta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.
Cântarea a 6-a
Doamne. . .
Să luăm aminte la povaţa Sfântului Pavel, apostolul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.
Doamne. . .
Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dăruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.
Doamne. . .
“Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?
Slavă . . .
Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul Sfânt peste Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor; şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.
Şi acum . . .
Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor bineplăcute lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.
Cântarea a 7-a
Doamne. . .
“N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus şi ne spune cu blândeţe Mântuitorul Hristos, aşteptând pocăinţa noastră. Cine poate spune că nu este păcătos? Cine poate crede că nu are nevoie de pocăinţă? Numai cei mândri, pe care iubirea de sine îi ţine departe de Dumnezeu.
Doamne. . .
Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe.
Doamne. . .
Iubitori de plăceri precum locuitorii Sodomei şi ai Gomorei sunt astăzi cei care trăiesc departe de Biserică, şi noi în loc să vedem păcatele noastre ne mulţumim să credem că suntem mai drepţi decât ei, asemănându-ne fariseului din Evanghelie. Dar îndreptăţirea noastră nu este şi nu poate fi socotită drept pocăinţă, ci ne este cale a pierzării.
Slavă . . .
Sfinte Mare Mucenice Cipriane, care de la slujirea diavolilor ai venit la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, cu Sfânta Maria Egipteanca, desfrânata care a devenit înger în trup omenesc, şi cu David, care mai înainte a fost tâlhar, rugaţi-vă pentru noi dimpreună cu toţi cei care părăsind păcatul au urcat pe culmile sfinţeniei, ca să luăm desăvârşit dezlegare de păcate şi să trecem în caldă pocăinţă această viaţă trecătoare.
Şi acum . . .
Cu dragoste i-ai adus pe mulţi la pocăinţă, Maică Sfântă, îndreptându-i să primească prin Taina Spovedaniei dezlegare de păcate şi dându-le putere în războiul duhovnicesc. Vezi, dar, greşelile noastre cele multe, şi roagă-te înaintea Fiului tău preaslăvit să ne dăruiască iertare de fărădelegile care ne apasă, făcându-ne părtaşi cetei celor care prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-au mântuit.
Cântarea a 8-a
Doamne. . .
Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite în Evanghelie, şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi binele va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.
Doamne. . .
Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai primit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!
Doamne. . .
Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.
Slavă . . .
Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au murit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi Sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.
Şi acum . . .
Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.
Cântarea a 9-a
Doamne. . .
“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sfântul Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”
Doamne. . .
Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări, slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!
Doamne. . .
Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.
Slavă . . .
O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.
Şi acum . . .
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamului omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim.
Si Otpustul.
Pot gasi undeva comentariu la predica Sanctitatii Sale Bartolomeu?
Deocamdata nu am gasit si scuze pt postarea intregului articol…am bagat de seama ca anumite linkuri nu mai merg cu copy/paste
Doamne ajuta!
Daca nu il postati, puneti macar raspuns, e postat pe
http://sfantatreimebc.org/main/ si m-am enervat
Cuvant pastoral la Duminica Ortodoxiei (21 februarie 2010)
Sanctitatea Sa Bartolomeu Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarhul Ecumenic
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă îsi comemorează astăzi propria sărbătoare, şi – din această istorică şi martirică Patriarhie Ecumenică – Biserica Maică, a Constantinopolului, transmite binecuvântarea sa, dragostea şi susţinerea tutoror fiilor săi duhovnicesti credincioşi şi fideli din întreaga lume, invitându-i să sarbatoreasca alături, în rugăciune.
———————————————
Slavit sa fie Domnul!
Toţi cei care s-au străduit peste ani să suprime Biserica prin diferite persecuţii vizibile şi invizibile; cei care încercau să falsifice Biserica cu învăţăturile lor eretice; cei care au vrut să reducă la tăcere Biserica, privând-o de marturisitorii săi; toţi aceştia s-au dovedit fără succes. Norii de Mucenici, lacrimile de Asceţi, şi rugăciunile de Sfinţi au protejat Biserica spiritual, în timp ce Mângâietorul şi Duhul Adevărului a condus-o spre împlinirea adevărului.
Sanctitatea Sa Bartolomeu: despre fanaticii si habotnicii care se numesc “aparatori ai Ortodoxiei” si care urmaresc scindarea Bisericii (Cuvant Pastoral in Duminica Ortodoxiei)
Cu un sentiment de datorie şi responsabilitate, în ciuda obstacolelor şi a problemelor, ca Întâi Tron al Bisericii Ortodoxe, Patriarhia Ecumenică are în grijă protejarea şi realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe, pentru ca într-un singur glas şi într-o singură inimă să putem mărturisi credinţa ortodoxă a părinţilor noştri, în toate timpurile şi, desigur, în vremurile pe care le traim. Pentru că Ortodoxia nu este o comoară de muzeu, care trebuie să fie conservată, ci este o suflare de viaţă care trebuie să fie transmisă şi să îi impulsioneze pe toţi oamenii. Ortodoxia este întotdeauna contemporană, atâta timp cât o vom promova cu umilinţă şi o vom interpreta în lumina întrebărilor şi a nevoilor existenţiale ale umanităţii, în orice perioadă istorică şi in orice circumstanţe culturale.
În acest scop, Ortodoxia trebuie să se afle în dialog constant cu lumea. Biserica Ortodoxă nu se teme de dialog, pentru că adevărul nu se teme de dialog. Dimpotrivă, dacă Ortodoxia s-ar retrage în sine şi nu ar dialoga cu cei din afară, ar eşua în cadrul misiunii sale şi nu va mai putea fi o Biserică “soborniceasca” şi “ecumenică”. Aceasta va deveni, în schimb, un grup introvertit şi auto-izolat, un “ghetou” la marginea istoriei. Tocmai de aceasta Părinţii Bisericii nu s-au temut niciodată de dialogul cu cultura spirituală din timpurile lor – şi nici chiar cu închinătorii la idolii păgâni şi cu filosofii lumii lor – influenţând, prin urmare, şi transformând civilizaţia timpurilor lor şi dăruindu-ne o Biserică cu adevărat ecumenică.
Sanctitatea Sa Bartolomeu: despre fanaticii si habotnicii care se numesc “aparatori ai Ortodoxiei” si care urmaresc scindarea Bisericii (Cuvant Pastoral in Duminica Ortodoxiei)
Astăzi, Ortodoxia este chemată să continue acest dialog cu lumea exterioară, pentru a da mărturie despre suflarea dătătoare de viaţă a credinţei sale. În mod clar, acest dialog nu poate îmbogăţi lumea din afară decât în cazul în care acesta porneşte de la cei ce poartă numele de creştin. Astfel, noi trebuie să vorbim mai întâi despre creştinismul dintre noi, rezolvând diferendele noastre, pentru ca mărturia noastră în fată lumii din exterior să devină credibilă. Strădaniile noastre pentru unirea tuturor creştinilor reprezintă o poruncă primită de la Domnul nostru, care înainte de Pătimirea Sa S-a rugat către Tatăl, ca “toţi (ucenicii) să fie una, pentru ca lumea să creadă că M-ai trimis pe mine” (Ioan 17.21). Este imposibil ca Domnul să sufere din cauza unitatii ucenicilor Săi, iar noi să rămânem indiferenţi faţă de unitatea tuturor creştinilor. Acest lucru ar însemna o trădare criminală şi o încălcare a poruncii Sale divine.
Tocmai din aceste motive, cu acordul reciproc şi cu participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe locale, Patriarhia Ecumenică, de mai multe decenii, a organizat dialoguri teologice oficiale panortodoxe cu mai marii Bisericilor şi Confesiunilor Creştine. Scopul acestor dialoguri urmăreşte, într-un spirit de dragoste, discutarea tuturor factorilor care îi divid pe creştini, atât în termenii credinţei cât şi în ceea ce priveşte organizarea şi viaţa Bisericii.
Aceste dialoguri, alături de celelalte eforturi, în sensul existenţei unor relaţii paşnice şi de fraternitate între Bisericile Ortodoxe şi alţi creştini, din păcate, sunt contestate astăzi într-un mod fanatic inacceptabil – cel puţin din punct de vedere al unei moralităţi cu adevărat ortodoxe – de către anumite cercuri care îşi arogă lor însele titlul de zelot şi de apărător al Ortodoxiei. Ca şi cum toţi Patriarhii şi Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume, care au decis în unanimitate şi vor continua să sprijine aceste dialoguri, nu sunt ortodocsi. Astfel, aceşti adversari, care se opun oricărui efort de refacere a unităţii între creştini, se ridică pe ei înşişi mai presus de Sinoadele episcopale ale Bisericii, până în primejdiosul punct de a crea schisme în interiorul Bisericii.
© KSLCatalin – publicat in MONITOR Lacasuri Ortodoxe 6/2010
În argumentarea lor, polemică, critică restaurarea unităţii între creştini, fără să ezite a denatura realitatea, în scopul inducerii în eroare şi întărâtării creştinilor. Astfel, ei menţin sub tăcere faptul că dialogurile teologice au loc prin decizia unanimă a tuturor Bisericilor Ortodoxe, atacând însă Patriarhia Ecumenică, singură. Împrăştie zvonuri false, cum că uniunea dintre romano-catolici şi Bisericile Ortodoxe este iminentă, în timp ce ei ştiu bine că diferenţele discutate în cadrul acestor dialoguri teologice rămân numeroase şi necesită o dezbatere de lungă durată; în plus, uniunea nu este decisă de către comisiile teologice, ci de Sinoadele Bisericeşti. Aceştia susţin că Papa îi va subjuga pe ortodocşi, odata ce acestia accepta dialogul cu romano-catolicii! Ei îi condamnă pe cei care iau parte la aceste dialoguri, cum că ar fi “eretici” şi “trădători” ai Ortodoxiei, pur şi simplu pentru că discuta cu non-ortodocşii, cu care pun în comun comoara şi adevărul credinţei lor ortodoxe. Ei discută cu aroganţă despre toate eforturile făcute în sensul reconcilierii între creştinii divizaţi şi al restabilirii unităţii, ca fiind “pan-erezia ecumenismului”, fără a furniza cea mai mică dovadă că, în cadrul contactelor sale cu non-ortodocşii, Biserica Ortodoxa ar fi abandonat sau ar fi renunţat la învăţăturile Sinoadelor Ecumenice şi la ale Părinţilor Bisericii.
Sanctitatea Sa Bartolomeu: despre fanaticii si habotnicii care se numesc “aparatori ai Ortodoxiei” si care urmaresc scindarea Bisericii (Cuvant Pastoral in Duminica Ortodoxiei)
Fii binecuvântaţi ai lui Dumnezeu, Ortodoxia nu are nevoie de niciun fanatism sau vreo habotnicie pentru a se proteja. Oricine crede că Ortodoxia este adevăr, nu se teme de dialog, pentru că adevărul nu a fost niciodată pus în pericol în dialog. Ba, din contră, acum când în zilele noastre toţi oamenii se străduiesc să-şi rezolve diferendele prin dialog, Ortodoxia nu poate trece de partea intoleranţei şi a extremismului. Ar trebui să avem cea mai mare încredere în Biserică Mamă. Ortodoxia este pastrată şi transmisă de Biserica Mamă, peste ani, şi altor naţii. Şi astăzi, Biserica Maică se luptă pe fondul unor circumstanţe dificile pentru menţinerea unei Ortodoxii vii şi cinstite în întreaga lume.
Din Patriarhia Ecumenică, acest Centru sfânt al Ortodoxiei, vă îmbrăţişăm pe voi toţi cu dragoste şi vă binecuvântăm părinteşte, rugându-ne să călătoriţi sănătoşi pe calea aceasta sfântă de căinţă şi ascetică cunoscută sub numele de Postul Mare şi Sfânt, pentru a putea deveni vrednici de cinstirea Patimilor şi Învierea Domnului, Mântuitorul nostru, alături de toţi credincioşii creştini ortodocşi din întreaga lume.
Duminica Ortodoxiei 2010
+ Bartolomeu al Constantinopolului
+ Constantin de Derkon
+ Evangelos de Perge
+ Kallinikos de Listra
+ Michael de Austria
+ Alexios de Atlanta
+ Iosif de Proikonnisos
+ Demetrios de Sevasteia
+ Irenaios de Myriophyton şi Peristasis
+ Hrisostom de Myra
+ Emmanuel al Franţei
+ Makarios de Gortyna şi Arkadia
+ Amfilohie de Noua Zeelandă
@ Ioan R.:
Da, am discutat deja aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/02/20/cuvinte-actuale-pentru-duminica-ortodoxiei-2/#comment-33440 si mai jos.