PS BENEDICT BISTRIȚEANUL – cuvânt profund și emoționant despre TAINA ÎNVIERII ca DOR AL INIMII și ca ÎNTÂLNIRE cu Dumnezeu și unii cu alții, roditoare de BUCURIE (video, text)

4-05-2021 Sublinieri

PS Benedict Bistrițeanul: „Învierea ca întâlnire” | Predică în a doua zi de Paști

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în a doua zi de Paști, luni, 3 mai 2021, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Timpul dintre răstignirea și moartea Domnului Hristos pe de o parte, și Învierea Sa, trei zile din istoria umanității au fost probabil cele mai grele dintotdeauna. Luând istoria omului de la început și până la sfârșit. Trei zile în care părăsirea, singurătatea și despărțirea au căpătat cote maxime. Și zic acest lucru mai ales la nivel existențial, care pare să cuprindă întreaga existență. Omul despărțit de Dumnezeu se simte singur, cel mai singur. Se simte părăsit și nu mai întrevede nicio speranță.

Și putem înțelege discuția pe care cei doi ucenici în drum spre Emaus o aveau, exprimând tocmai această stare de despărțire, de singurătate, de deznădejde. În Evanghelia după Luca, în Cap. 24, versetul 21, zic unul către celălalt: „Iar noi nădăjduiam că El este Cel ce avea să izbăvească pe Israel; și cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.” Nu putem să înțelegem întrutotul ceea ce a trăit omul atunci, însă putem încerca, cel puțin revizitând momentul. Să-L afli pe Cel în care să înțelegi că poți să-ți pui toată încrederea ta și-n ceea ce privește viața, și-n ceea ce privește moartea, și-n ceea ce privește viața viitoare, să-I urmezi ani de zile, poate, sau luni sau zile, depinde de cei care erau în jurul Său, să investești toate forțele tale în a-I urma Lui, în a pune în practică cuvântul Lui, și, dintr-odată, să-L vezi răstignit, batjocorit ca ultimul om din această lume, sau mai rău – El a fost ultimul dintre oameni în acest sens – și mai mult decât atât, să-L vezi și omorât și să fie și trei zile de când stă în mormânt… Ce stare ar trebui să simți sau ce stare te-ar copleși în acel moment alta decât, ziceam, părăsire, singurătate și despărțire? Evangheliștii sunt generoși în a sugera, a evidenția stările care i-au însoțit pe cei apropiați ai Domnului Hristos în aceste trei zile, de iad le-aș numi: teamă, nu numai: spaimă, care exprimă un grad și mai adânc; întristare, plângere și, mai mult decât plângere, tânguire; necredință, împietrirea inimii, tulburare. Și acestea sunt stările exprimate explicit. Dar cred că putem să dăm spațiu și unor stări implicite, care nu pot fi exprimate prin cuvinte.

Când nu mai ai nicio direcție, niciun sens, nu știi încotro să apuci, te simți într-o cădere liberă spre nu-știi-unde și spre nu-știi-ce. La ce te mai poți aștepta în fața mormântului? Ce poate să ofere un mormânt altceva decât iz de moarte, de stricăciune, de sfârșit? La ce folos să mai mergi înspre acolo? La ce folos să mai speri? La ce folos să mai ai încredere în ceva? Poate am fost ușor radical în a exprima această stare, însă cred că cele trei zile pe care le-au petrecut Apostolii, Femeile Mironosițe împreună cu toți cei apropiați Lui au fost cu adevărat cele mai grele din istoria umanității. Ziceam, cu iz de iad. Pentru că necredința, deznădejdea are câte ceva din această realitate.

Și totuși, este ceva care se întrevede ca o luminiță acolo unde nu mai găsești loc de nimica. Și acel ceva l-aș numi dragoste. Dragoste care se manifestă prin starea de prezență, adică stând față în față cu cineva. Dar, paradoxal și frumos și încurajator, dragostea se trăiește și ca absență. Și cum e ca absență? Cum se manifestă ca absență? Când ții la cineva, și exclud orice nuanță sentimentală aici, când lipsește fizic din fața ta, el nu lipsește. Tu trăiești acea prezență lăuntrică, tainică a acelui care fizic nu este cu tine; el nu lipsește, el este acolo. Trăiești această realitate, omenește vorbind, prin ceea ce noi numim dor. Dor ca zvâcnire lăuntrică, care merge împotriva rațiunii. Rațiunea spune înaintea mormântului că nu mai ai nicio șansă, nu mai ai nicio speranță. E moartea și e gata, e finalul. Dar iubirea pe care o trăiești fără să știi de unde vine sau fără să fii sigur de unde vine, poți intui doar, dar oricum, iubirea pe care o simți înlăuntrul tău față de cineva zvâcnește și nu te lasă și denunță orice raționament care te oprește din demersurile tale: „Nu-i așa”. Mintea îmi spune: „Nu mai e șansă” și inima-mi spune: „mergi înainte!” Dragostea-mi spune: „Mergi înainte! Când cineva lipsește, prin dragoste el este prezent acolo. Și nu este o metaforă ceea ce spun eu acum, ci exprimă o realitate.

În cazul nostru ne referim acum mai ales la femeile mironosițe. Hristos lipsea. Și pentru ele Hristos era în mormânt de trei zile. Era acolo. Mintea cu siguranță și lor le spunea: ”Nu mai are sens să faceți nimica.” Poate am putea accepta cel puțin o datorie omenească de a completa rânduiala înmormântării pe care nu reușiseră s-o facă, din graba cu care Domnul Hristos fusese pus în mormânt, dar cred că e mult mai mult, e vorba de mult mai mult decât atât. E vorba de dragostea așezată de Dumnezeu în inimă, care este foarte vizibilă, sau oricum, mult mai vizibilă în cazul femeilor decât în cazul bărbaților. Femeile trăiesc realitatea printr-o intuiție a dragostei, care nu are nevoie de atâtea explicații.

Apostolii stăteau închiși în spatele ușilor încuiate de frica iudeilor. Femeile dis-de-dimineață au plecat la mormânt. Ce să facă acolo?! Nu prea se mai întrevede vreun motiv, dar cu atât mai mult era și periculos. Știm că oricine s-ar fi descoperit că ar fi din apropierea lui Hristos în acele zile, putea să aibă aceeași soartă ca și Hristos. Dacă ar fi fost să analizeze tot acest context, probabil că nu ar mai fi făcut nimic. Însă dragostea lor le-a făcut să meargă mai departe. Nu e ușor să urmezi unui Dumnezeu răstignit! Cu atât mai mult lui Hristos, care de-acum stă în mormânt de trei zile. Să urmezi lui Hristos care S-a revelat pe Sine Dumnezeu și Om adevărat și acum stă în mormânt! De trei zile! Această acțiune, această lucrare nu este a minții. Este a dragostei, care ziceam că se manifestă prin această intuiție duhovnicească, curaj de a te duce înainte, fără să te gândești cum și ce vei face.Cum vom prăvăli piatra de la ușa mormântului?”. Pentru niște femei vulnerabile, așa  cum erau ele în acele momente, era imposibil acest lucru. Nu și-au pus problema. Sau oricum, s-au dus înainte, chiar dacă gândul acesta îl aveau în minte, s-au dus înainte cu gândul că va fi cumva, Dumnezeu le va rândui lucrurile. Ceea ce s-a și întâmplat.

Și s-au întâlnit cu Domnul. S-au întâlnit cu Îngerul Lui, și apoi s-au întâlnit cu Domnul. Și Îngerul și mai ales apoi Domnul pe cale le-a dat acest cuvânt pentru ele, era cuvântul lor: Bucurați-vă! Nu vă temeți! Când te temi, nu te poți bucura niciodată. Bucurați-vă! Nu vă temeți! Și ne spun Evangheliștii că de la frică, au trecut la bucurie, dar apoi iarăși la frică și uimire. Prima stare pe care ele o aveau era cea pe care noi o numim frică, dar din pricina nesiguranței. Din pricina lipsei de orientare, din pricina lipsei de sens în acel moment. „Ce vom face, încotro vom merge?” Frica nesiguranței. Apoi primesc această veste bună: Bucurați-vă! Se transformă ființial această frică într-o altfel de frică, însoțită de uimire, care exprimă Taina. Când stai în fața unei Taine care ți se întâmplă, nu te poți apropia grăbit, zic  într-un sens insensibil, bădăran. Te apropii de Taină în tăcere, în uimire, cu un fior lăuntric pe care noi îl numim frică, dar nu e frica cealaltă, a nesiguranței, ci e frica în fața măreției, însoțită, ziceam, de uimire și de bucurie. Toate aceste stări. Și parcă-ți vine să lăcrimezi. Dar nu e vorba de lacrima de dinainte, de frică. Când ți-e frică, plângi din anumite motive. Stai în fața Tainei și simți că se întâmplă cu tine o Taină, că tu ești beneficiarul Tainei – nu la grămadă, ci fiecare în parte; Bucurați-vă! nu era un mesaj pentru toți laolaltă în sensul de colectiv impersonal, ci era în același timp un mesaj adresat fiecăreia dintre femei în parte: „Bucurați-vă! Bucură-te TU!”

Stăm față în față și Taina Învierii se dovedește, se revelează acum. Și zic că în acest moment în care Hristos Se întâlnește cu Femeile Mironosițe, Învierea se descoperă ca și întâlnire. Învierea se trăiește ca și întâlnire, extinzând această idee. Pe Hristos nu L-a văzut nimeni cum a înviat. Învierea era timpul lui Dumnezeu, nu era timpul omului. Omul L-a văzut doar pe Hristos înviat. Omul a intrat în această Taină a Învierii prin întâlnire. Hristos Se întâlnește cu Femeile Mironosițe, cu Maria Magdalena, cu Apostoli în mai multe rânduri și se arată pe Sine înviat. Învierea, ei și noi în consecință, o trăim ca și întâlnire. Dacă moartea a însemnat despărțire, este evident și logic de data aceasta ca Învierea să se trăiască ca întâlnire. Întâlnire aducătoare de bucurie. Pentru că bucuria se exprimă prin întâlnire. Și acest lucru îl trăim la nivelul nostru uman, vizibil. Nu e nevoie de nici un fel de explicație. Când ne întâlnim unii cu alții, și mai ales când suntem apropiați, ni se umple inima de bucurie.

Sunt două niveluri aici pe care le pune în evidență Evanghelia. Mai întâi, Învierea ca întâlnire trăită între Hristos și cei apropiați Lui. Dar apoi, Învierea și ca întâlnire a unora cu ceilalți. Pentru  că și femeile, apoi și Apostolii, dar mai ales femeile au primit mandat de la Domnul să se ducă să se întâlnească cu Apostolii și să le spună că a înviat Hristos. Hristos le-a trimis pe femei spre întâlnire cu Apostolii. Și de atunci Învierea se prăznuiește ca întâlnire. Inclusiv salutul pe care noi îl rostim: Hristos  a înviat! Și răspundem: Adevărat a înviat!, este semn al întâlnirii. Învierea merge din vorbă în vorbă, din auzire, din cuvânt și se validează, se dovedește, se trăiește mai ales prin întâlnire. Ne întâlnim cu Hristos în mod tainic, dar real, cu Hristos Cel Înviat, și apoi ne întâlnim unii cu alții manifestându-ne această bucurie pe care o dobândim prin întâlnirea cu Hristos.

Nu vă temeți! A înviat! Acesta este mesajul Paștilor. Iar noi, în consecință, trăim bucuria Învierii ca întâlnire cu Hristos și ca întâlnire a unora cu alții. Și ne dăm seama mai ales anul acesta câtă bucurie ne aduce întâlnirea, mai ales având în vedere că anul trecut Dumnezeu a îngăduit ca să nu fie lucrurile în forma aceasta. Și zice:

Ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem „fraților” și celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Vă mai recomandăm:

“RAMAI CU NOI, DOAMNE!” – PS Benedict Vesa despre INTALNIREA CU HRISTOS DE LA EMAUS si dorul nostru dupa Viata intalnita in LITURGHIE si in POTIR (video, text)

DRUMUL SPRE EMAUS talcuit de parintele Rafail. LUCA, CLEOPA si… STRAINUL. “Putem compara perioada noastra cu ultimele zile ale lui Hristos pe pamant. Doamne, dar cine va putea rabda acele zile?”

INTALNIREA INIMII CU “STRAINUL”. Drumul vietii noastre spre Emausul Invierii, intre FRANGEREA INIMII si FRANGEREA PAINII? “Nu seamana oare cu ceea ce traim noi astazi?”. Cand RAUL, CONFUZIA si TULBURAREA par sa fi pus deplina stapanire pe lume, care mai este SCAPAREA?

OARE NU ARDEA IN NOI INIMA NOASTRA? Implorarea staruitoare si “vanatoarea” Dumnezeului care ne aprinde tainic sufletele si apoi “se face nevazut”…

PE CALE CU IISUS, CU INIMA ARZAND: “Nu Te-am vazut si nu Te-am auzit; dar am stiut Ca Tu erai Acela…” “Si n-am stiut ca asta e iubire, sa treci din bezna in nemarginire, cu mana stransa-n mainile Cuiva…”

DOAMNE, RAMAI CU NOI! Cum devine INVIEREA o realitate tainic lucratoare in concretul zilelor vietii noastre?

“Foarte mult ne asemanam cu acesti doi calatori spre Emaus…”

Parintele Gheorghe Calciu despre ARATARILE MANTUITORULUI DUPA INVIERE si sensurile lor mai profunde

NADEJDEA CARE IZVORASTE DIN MORMANTUL TOTALEI DESCUMPANIRI. CE NE RAMANE CAND RAUL PARE SA TRIUMFE, cand este dezlantuita prigoana “portilor iadului” impotriva crestinilor?

“Hristos Cel Inviat, vazand dragostea pe care noi I-o aratam, intervine si dizloca toate pietrele, toate stavilele care stau in calea intalnirii cu El”. PREDICA insufletitoare a Inaltpreasfintitului IEROTHEOS la Iasi, in DUMINICA MIRONOSITELOR (video si text) despre EXPERIENTA PERSONALA A INVIERII

“Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?”. MARIMEA DE SUFLET, SMERENIA, EVLAVIA SI INIMA ARSA DE DORUL LUI HRISTOS BIRUIESC ORICE PERICOL, ORICE FRICA SI PRIMESC BUCURIA INVIERII. “Aceasta iubire le-a facut, din femei slabe, fricoase, mai tari decat toate protivniciile lumii, le-a facut mai tari ca moartea”

“Domnul meu si Dumnezeul meu!”. PS BENEDICT – cuvânt sensibil și profund despre NEVOIA DE TRĂIRE A ÎNVIERII ca EXPERIENȚĂ A ÎNTÂLNIRII PERSONALE CU HRISTOS, nevoie vitală, “ca a unui pământ însetoșat” (VIDEO, TEXT)


Categorii

EMAUS, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invierea Domnului (Sfintele Pasti), PS Benedict Bistriteanul, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “PS BENEDICT BISTRIȚEANUL – cuvânt profund și emoționant despre TAINA ÎNVIERII ca DOR AL INIMII și ca ÎNTÂLNIRE cu Dumnezeu și unii cu alții, roditoare de BUCURIE (video, text)

  1. Pingback: PĂRINTELE TEOFAN DE LA NERA, interviu în Familia Ortodoxă: “Fiecare întâlnire cu Domnul trebuie să ne fie PAȘTE. Uitându-ne la MOARTEA din viaţa noastră, aşa poate deveni ÎNVIEREA o realitate mai pregnantă, mai deplină, mai dorită, ma
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate