“Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?”. MARIMEA DE SUFLET, SMERENIA, EVLAVIA SI INIMA ARSA DE DORUL LUI HRISTOS BIRUIESC ORICE PERICOL, ORICE FRICA SI PRIMESC BUCURIA INVIERII. “Aceasta iubire le-a facut, din femei slabe, fricoase, mai tari decat toate protivniciile lumii, le-a facut mai tari ca moartea”

22-04-2018 Sublinieri

Fragment (audio si transcriere) din predica Protos. IEREMIA BERBEC de la Man. PUTNA (26 aprilie 2015) la Duminica Mironositelor

– in special despre Sfanta Maria Magdalena, Iosif si Nicodim

Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (…)
Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”. [Romani 8, 35, 38-39)

[…]

“Iubiti credinciosi, mari si multe sunt invataturile din duminica de astazi. Parintii, comentand Evanghelia de astazi, vorbesc despre marinimia, de curajul sufletesc al femeilor mironosite, al femeilor purtatoare de mir. „Mare si minunata este marinimia sufleteasca a mironositelor”, spunea  Duhul Sfant, pentru ca ele nu s-au uitat nici la noapte, nici la frica si groaza de care inca erau pline sufletele lor din Vinerea cea Mare, [nu s-au temut] nici de soldatii romani care pazeau mormantul, nici de piatra pravalita peste usa mormantului. N-au tinut seama nici de  faptul ca toti apostolii se imprastiasera, ci infruntand toate pericolele au venit la mormantul Mantuitorului, ca sa-si implineasca datoria lor – pe care si noi o avem, de a ne ingrijii de mormintele celor adormiti ai nostri. Dar as vrea sa scot in evidenta cu ajutorul sfintilor ceea ce ne pare a fi definitoriu pentru femeile mironosite. Spune Sfantul Varlaam, mitropolitul Moldovei, ca ele nu se uita la niciun pericol, pentru ca inima lor cea arsa de iubire, de dragoste si de jale le-a biruit pe toate acelea.

Cea mai  desavarsita in iubire am vazut ca a fost Maica Domnului care a si primit Vestea cea Buna, dar vedem ca toate celelalte au avut mare iubire si, in special, sa ne aplecam asupra persoanei Sfintei Maria Magdalena.

Stim ca dupa ce a fost cu Maica Domnului, s-a intors dupa ce a auzit vestirea Ingerului. Inspaimantata, s-a dus la apostoli si le-a spus: “Au luat pe Domnul si nu stiu unde l-au pus”, iar apostolii, venind la mormant cu ea, s-au incredintat ca Domnul nu era in mormant, au vazut giulgiurile, iar ea, dupa ce au plecat apostolii a ramas tot acolo, infricosata fiind, nedesavarsita in credinta fiind, a ramas acolo sa-si planga durerea ca “au luat pe Domnul si nu stiu unde l-au pus”. Pentru ea inca era Cel mort si  spune sfantul Ioan Evanghelistul ca i s-au aratat doi ingeri si au intrebat-o: „Femeie, de ce plangi?, iar ea le-a spus: “ Au luat pe Domnul si nu stiu unde l-au pus“. Si ea, dupa aceea, s-a intors si L-a vazut pe Mantuitorul, nestiind insa ca El este. Mantuitorul a intrebat-o acelasi lucru Femeie, de ce plangi?“, iar ea, (…) crezand ca-i gradinarul, a spus: „Doamne, daca tu l-ai luat, tu arata-mi unde l-ai pus si eu ma duc si il voi lua.“

Sa vedem, iubiti credinciosi, in aceasta mare durere a Mariei Magdalena  ca nu-l vedea pe Domnul, ca  stia ca pe langa ca murise Cel pe care ea-L iubea atat de mult, acum disparuse si trupul Lui si nu-L gasea. Si nu conta ca erau ingeri cei ce se aratau, ea avea o durere mai mare decat toate acestea si numai Mantuitorul putea sa-i implineasca aceasta sete de El. Si Mantuitorul, vedem, se pogoara la nedesavarsirea ei si, dupa ce-o intreaba „Femeie, de ce plangi?“, o cheama pe nume: Maria!, dar atunci ea a sesizat din intonatia glasului Mantuitorului ca El este si atunci de-abia l-a recunoscut si inima ei s-a umplut de bucurie.

Am vrut sa scot inaintea ochilor nostri exemplul Sfintei Mariei Magdalena, pentru ca in ea stim ca avem o femeie care a fost pacatoasa si din care Mantuitorul scosese sapte diavoli, dar care iata la ce mare iubire a Mantuitorului a ajuns, in care nu conta nimic, nimic nu a putut  s-o desparta de Mantuitorul cand a vrut sa-i unga trupul mort, iar apoi, vazand ca nu-i acolo, nimic n-o consola, nici faptul ca ii spuneau ingerii ca a inviat nu o consola, pana cand nu L-a vazut pe Mantuitorul. In ea avem intoarcerea unui om pacatos si ajungerea la marea iubire de Dumnezeu. La iubirea despre care vorbeste Sf. Pavel si cu care am inceput: Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Oare moartea, viata, ingerii, stapanirile, cele de acum, cele ce vor fi, puterile, inaltimea, adancul sau alta faptura? Nu, nici una din toate acestea. Si aceasta o vedem la femeile mironosite, iubiti credinciosi.

Si am adus exemplul Sfintei Maria Magdalena, pentru ca, pentru noi toti, care suntem plini de pacate, ea ne da aceasta nadejde ca si noi apropiindu-ne cu credinta si cu pocainta, putem ajunge la aceasta mare iubire a Mantuitorului, incat nimic sa nu conteze mai mult ca Domnul si Mantuitorul nostru. Si acesta, iubiti credinciosi, este scopul pentru care ne-a creat Dumnezeu. Dar noi, oamenii, suntem pacatosi si pacatele noastre L-au rastignit pe Mantuitorul. Insa, [pe de alta parte], asa cum vedem la femeile mironosite, nu exista creatie a lui Dumnezeu, care sa-L poata iubi mai mult decat o face omul. Omul este cel care ajunge la cea mai mare iubire de Dumnezeu si aceasta o vedem deplin in Maica Domnului. De aceea cantam: „Ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii“. Iubirea ei este cea mai mare fata de Domnul. Iar dupa Maica Domnului avem multe sfinte si multi sfinti care l-au iubit pe Dumnezeu. Parintele Arsenie Papacioc, cand era in inchisoare, povestea ca, trecand prin chinurile acelea mari si peste fire, isi spunea in sine, ca sa se incurajeze, ca simtea ca ingerii sunt gelosi pe suferinta pe care o indurau acei detinuti in temnitele comuniste pentru dragostea in Hristos, pentru a nu se lepada de El, pentru ca ei, spunea Parintele Arsenie Papacioc, nu pot sa sufere sau sa-si dea viata pentru Mantuitorul. Iata, omul poate! Si asta este maretia chemarii omului: ca si pacatos fiind, odata ce-L cunoaste pe Mantuitorul si se apropie prin pocainta, poate sa ajunga la acea iubire despre care vorbeste Mantuitorul, de a-si da insasi viata lui pentru El, din dragoste pentru Mantuitorul. Ssi aceasta vedem, iubiti credinciosi, astazi la femeile mironosite. Si in Vietile Sfintilor, unde avem multe astfel de exemple.

Iubiti credinciosi, nu as vrea sa termin fara sa va pun la inima si un alt aspect al zilei de astazi. Asa cum ati auzit si la Evanghelia de astazi, noi ii praznuim si pe sfintii Iosif din Arimateea si Nicodim, care i-au slujit Mantuitorului in ingropare. Si am gasit o cugetare tare frumoasa a Sfantului Nicolae Velimirovici legata de felul cum au coborat ei trupul Mantuitorului de pe Cruce si l-au ingropat. Spune Sfantul Nicolae Velimirovici:

“O, fericiți bărbați, care cu atâta îndrăzneală, cu atâta grijă și dragoste, ați luat preacuratul Trup al Domnului și l-ați pus în mormânt cu mare frică și evlavie. Ce pildă pentru toți cei care-l iubesc pe Domnul! Și ce mustrare pentru cei care fără grijă și fără de dragoste se apropie de Sfântul Potir ca să primească întru sine preacuratul și de viață-dătătorul Trup și Sânge al Domnului celui Înviat, al Domnului celui Viu!“.

Deci, iata, iubiti credinciosi, ca Sfantul Nicolae Velimirovici ne pune exemplul sfintilor Iosif si Nicodim, felul cum s-au purtat ei cu Trupul Domnului, cu cata frica si cutremur, cu cata sfiala, dar si indrazneala, s-au apropiat si L-au pus in mormant. Asa si noi ar trebui sa ne apropiem de Sfintele Taine, atunci cand ne impartasim! Sa ne apropiem si noi de Sfanta Impartasanie, de Trupul si Sangele Domnului Inviat asa cum s-au apropiat sfintele femei purtatoare de mir si Sfintii Iosif si Nicodim, cu multa marime de suflet, cu mult curaj, cu indrazneala cea buna, cu multa grija, frica de Dumnezeu si buna-cuviinta, cu mirul/cu mireasma faptelor celor bune si, mai ales, cu dragoste arzatoare, cu mare dor, si asa Il vom simti si noi cu inima pe Domnul nostru inviind intru noi si asa vom fi si noi martori ai Invierii Lui! (…)”

***

Protos. Dosoftei – Predică la Duminica Mironosițelor (a III-a după Paști)

Mănăstirea Putna, 15 mai 2016

Extras transcris din predica Parintelui Dosoftei:

[…]

(min. 11:50)

Femeile purtatoare de mir au biruit teama, au biruit slabiciunea, au biruit orice dificultate le-ar fi stat in cale si au reusit sa ajunga la picioarele lui Iisus. Iar aceasta nu putea s-o faca fara de El. Puterea prin care au reusit este acea putere care se ascunde in omul smerit si este o putere capabila sa schimbe totul. Asa cum a fost si Maica Domnului. De aceasta putere, care este vazuta uneori ca o slabiciune – constiinta ca nu poti, dar punerea la dispozitie in fata lui Dumnezeu Care poate, din ravna si dragoste si cu staruinta – numai acestei puteri i se poate Dumnezeu darui. Omul care-si vede neputinta se deschide catre Hristos cu ravna si staruinta. Acela Il primeste si omul afla o putere mai presus de lume. In schimb, oricat ar fi cineva de puternic, in orice directie – fizic, intelectual, psihic, sufleteste – nu poate savarsi binele de unul singur. Dumnezeu nu-i refuza pe cei puternici, insa ei Il pot refuza pe Dumnezeu, daca se incred doar in puterea lor si nu-si vad limitele, care, oricat ar parea de indepartate, sunt totusi minuscule, fata de infinitul puterii si lucrarii dumnezeiesti.

“Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?” – aceasta intrebare a mironositelor arata ca ele erau perfect constiente de slabiciunea lor si de drumul dificil. Si in acest drum, asa cum se intampla si in viata fiecaruia dintre noi, daca mergi cu staruinta pe el, si cu ravna si cu incredere in Dumnezeu, atunci cand trebuie sa ajungi la momentul culminant, pe care esti sigur ca nu-l poti trece, dar nici nu-l poti ocoli (stii ca nu este alta cale, trebuie neaparat sa mergi pe acolo, prin acel punct trece viata si mantuirea ta), in acel moment culminant Dumnezeu a facut minune cu ele, dar si cu noi face acest fel de minune.

[…]

***

Părintele Arsenie Boca:

MIRONOSIŢELE

(fragment)

Azi e o Evanghelie deosebită: N-are nici o idee nouă. Mântuitorul lipseşte din ea; lipsesc Apostolii; lipseşte cuvântul Domnului chiar, – dar totuşi ceva este: – Sunt roadele propovaduirii Domnului. Câteva femei: Maria Magdalena, Maria lui Iacov şi Salomeia, ducând mir de mult preţ, dragoste pentru Iisus, pe care-L ştiau in mormânt, recunoştinţa pentru învierea lor din păcat.

Erau clipe de groază, în care orice îndrăzneală în legătură cu Iisus se putea pedepsi cu moartea. Chiar unul din ucenicii Lui se lepăda cu jurământ că nici nu L-a cunoscut pe Iisus.

Părea, pentru o clipă, că s-a terminat cu creştinismul.

Prigoana începuse.

Dar vine îndrăzneala de unde nimeni n-ar fi bănuit: de la nişte femei.

Acestea sunt mironosiţele (purtătoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul creştinismului, vestind Învierea Domnului.

Ele iubeau pe Iisus, fiindcă El le-a ridicat la noua concepţie despre viaţă. Aceasta le-a adus pe urmele Lui. Iar El le-a făcut primele vestitoare ale Învierii.

Faptul Învierii Domnului a frânt toată protivnicia, a înlăturat toată îngrozirea din calea lor.

Ce-au cunoscut ele în Iisus: – Iubirea divină care le-a purificat viaţa, le-a înnoit sufletul, le-a transfigurat existenţa. O iubire care străbate în adâncuri, care răscoleşte toată fiinţa, care creează din nou.

Această iubire a crescut şi în sufletul lor.

Această iubire le-a făcut, din femei slabe, fricoase, mai tari decât toate protivniciile lumii, le-a făcut mai tari ca moartea, de care nu se mai temeau.

La aceste însuşiri duce Iisus pe oricine care se întâlneşte cu El.

Aceste însuşiri sunt cele ce fac pe omul nou, renăscut din Dumnezeu, un vestitor al Învierii.

Femeile mironosiţe au fost învrednicite de Dumnezeu să fie primele vestitoare ale Învierii lui Iisus, ale naşterii din nou a omului; – şi au corespuns.

Mărturie mai stau de-a lungul veacurilor şi toate sfintele fecioare, care şi-au închinat viaţa lui Iisus; stau mărturie toate muceniţele, care L-au mărturisit prin suferinţă şi moarte – şi prin ce putere, ar fi trecut toate acestea, dacă nu prin iubirea ce-o aveau de Iisus. Aceasta-ţi dă bucuria care întrece frica pe care-o are firea de chinuri.

Stau mărturie a Învierii toate mamele creştine, care au adus copiii lor, ce s-au făcut stâlpi ai Bisericii lui Hristos, mucenici ai creştinătăţii, suflete de eroi şi sfinţi.

Prin rugăciunea sfintei Elena s-a încreştinat Constantin cel Mare, împăratul roman şi imperiul roman.

Prin rugăciunea Clotildei s-a încreştinat Clodius şi poporul francilor.

Prin rugăciunea Nonei s-a încreştinat Iviria (Georgia).

Macrina e bunica, iar Emelia e mama sfântului Vasile cel Mare.

Antusa e mama sfântului Ioan Gură de aur, iar Monica e mama fericitului Augustin.

Maria Magdalena

[…]

În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine. Dar te regăseşti în El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum, poate că ai dorit întotdeauna.

În faţa lui Iisus revii la firea ta adevărată – şi te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

Altfel iubeşte Dumnezeu de cum iubeşte omul.

Omul amestecă iubirea cu plăcerea şi asta-i decăderea lui. Iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te creşte la mărimi sufleteşti nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască.

[…]

De unde oamenii, între ei, cel mai adesea nu fac decât să-şi profaneze templul de lut al conştiinţei, Iisus le ridică viaţa la înălţimea şi la valoarea conştiinţei: că-s fiii lui Dumnezeu şi temple ale Duhului Sfânt.

Această putere a lui Iisus, această încredere pe care i-a dat-o El: iubirea Lui curată, de făptura Sa, a transformat-o dintr-o profanată a vremii, într-o mironosiţă, model pentru toate vremile.

Şi, din voinţa lui Iisus, e vestită fapta ei de iubire peste tot pământul.

O aşa femeie nu se mai temea de primejdia de-a merge la mormântul lui Iisus: Iubirea ei pentru Iisus biruise frica de moarte.

De aceea iubirii i s-a dat, prima, să vestească Învierea!

Prislop
8.V.49.

(Din: Parintele Arsenie Boca – Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006)

***

Legaturi:

***

 

***

 

***

LECȚIA CEA MAI IMPORTANTĂ A VIEȚII, FĂRĂ DE CARE NU EXISTĂ MÂNTUIRE. “Neîncetat cere mila lui Dumnezeu!” Cuviosul Simeon Kraiopoulos despre legătura indisolubilă între SMERENIE și RUGĂCIUNEA MINȚII. “Cea mai multă lume evită acest drum…”

DUMNEZEU NE CERCETEAZA ATUNCI CAND MURIM NADEJDII IN NOI INSINE. De ce ne este SUFERINTA necesara mantuirii? “Cu cat omul este mai pierdut, cu atat are nadejdi mai mari, este de ajuns sa nu se izoleze in sine insusi, ci sa alerge la Dumnezeu spunand: SUNT UN ESEC DEPLIN, FA CU MINE TOT CE VOIESTI!”

Duminica a 29-a dupa Rusalii: BINECUVANTAREA NEPUTINTEI. “Să alegem dorirea Adevărului sau compromisul prin mijlocirea căruia vom petrece bine şi vom fi aranjaţi?” RISCUL DUHOVNICESC AL “OSIFICARII”, al “inchiderii asfixiante” in propriul sistem si al RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU

“Vrei să fii tare? Dă-ţi, mai întâi, seama că eşti foarte slab. Apoi, să te laşi în grija lui Hristos”. INCREDEREA IN DUMNEZEU PREFACE ZDROBIRILE IN BINECUVANTARI daca “ne punem vietile in mana Lui”. CUM LUCREAZA PUTEREA MINUNATA A LUI DUMNEZEU IN CIUDA NEPUTINTELOR MELE?

Mitropolitul Antonie al Surojului: CINE SUNTEM NOI, de la ce să plecăm în lucrarea interioară și CUM SĂ TRĂIM CU NOI ÎNȘINE? Cum lăsăm PUTEREA LUI DUMNEZEU să lucreze ÎNTRU NEPUTINȚA NOASTRĂ?

“Să luăm locul care ni se potriveşte, acela care se află LA PICIOARELE DOMNULUI nostru şi să cerem mila Sa”. ÎN CIUDA PĂCATELOR NOASTRE, NĂDĂJDUIM!

Parintele Paisie Aghioritul: CUM SA DUCEM “LUPTA CEA BUNA” SI CUM SA SPORIM DUHOVNICESTE?

DOAMNE, SPORESTE-NE CREDINTA! – Cuviosul Paisie Aghioritul ne invata


Categorii

Duminica Mironositelor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Arsenie Boca, Parintele Dosoftei Dijmarescu, Parintele Ieremia Berbec, Parinti de la Putna

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la ““Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos?”. MARIMEA DE SUFLET, SMERENIA, EVLAVIA SI INIMA ARSA DE DORUL LUI HRISTOS BIRUIESC ORICE PERICOL, ORICE FRICA SI PRIMESC BUCURIA INVIERII. “Aceasta iubire le-a facut, din femei slabe, fricoase, mai tari decat toate protivniciile lumii, le-a facut mai tari ca moartea”

  1. Pingback: FEMEILE PURTĂTOARE DE IUBIRE sunt devotate până la capăt și nu părăsesc pe Cel rămas singur și batjocorit. GLASUL LUI DUMNEZEU NE CHEAMĂ PE NUME, IAR DRAGOSTEA LUI NE ÎNVIAZĂ. Însuflarea și curajul de a urma lui Hristos primite din AȘTEPTAR
  2. Pingback: RAZBOIUL DESCHIS AL DIAVOLULUI DE DISTRUGERE A FAMILIEI SI A FEMEII. Pr. Horia Prioteasa: “Vrajmasul vrea sa fure mirul din casa fiecarui crestin”. Pr. Cezar Axinte: “Astazi cronometrul lumii este in mana femeii”. OBIECTUALIZAREA S
  3. Pingback: O, FEMEIE, MARE ESTE CREDINTA, DRAGOSTEA SI EVLAVIA TA... Elena Solunca in dialog cu Vasile Banescu (VIDEO): "Cu adevarat nu vezi decat cu INIMA". Pomenirea catorva icoane de FEMEI-MARTIR ale României veacului XX/ Chipul sfant al FEMEII SOTIE-S
  4. Pingback: “Dumnezeu stie de noi!” – VOI AI CUI SUNTETI, CUI SLUJITI? VOI CHIAR CREDETI IN MINE? Grijile lumesti si placerile NE INGREUIAZA, NE ADORM SI NE AMETESC SUFLETELE, INCAT SA FIE NEPREGATITE DE INTALNIREA CU HRISTOS (Predici la Duminica a
  5. Pingback: IOSIF, NICODIM si MIRONOSITELE. Trezvia, indrazneala si devotamentul omului in fata VULNERABILITATII DUMNEZEULUI CELUI VIU. “Dumnezeu S-a facut strain, Dumnezeu Se lasa la mana oamenilor, ca sa trezeasca in ei un raspuns liber al inimii lor. A AJUTA
  6. Pingback: “Ce teribil lucru sa-L ratezi pe Dumnezeu chiar si cand Il intalnesti faţă catre faţă!”. IUBIREA DE LUME – “LEPRA” CARE NE STINGE “FOCUL” DIN INIMA, NE SCOATE DE LA PICIOARELE LUI IISUS si DE PE DRUMUL CATRE I
  7. Pingback: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”. PS BENEDICT – cuvânt sensibil și profund despre NEVOIA DE TRĂIRE A ÎNVIERII ca EXPERIENȚĂ A ÎNTÂLNIRII PERSONALE CU HRISTOS, nevoie vitală, “ca a unui pământ însetoșat” (VIDEO, TEX
  8. Pingback: PS Benedict Bistriteanul: NU VA TEMETI, TOTI CEI CARE IL CAUTATI PE HRISTOS! “Doamne, e vremea sa Te ridici, e vremea sa inviezi, e vremea sa Te scoli intru intampinarea noastra!” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: PS BENEDICT BISTRIȚEANUL – cuvânt profund și emoționant despre TAINA ÎNVIERII ca DOR AL INIMII și ca ÎNTÂLNIRE cu Dumnezeu și unii cu alții, roditoare de BUCURIE (video, text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate