Mugur Isarescu despre o noua ordine financiara mondiala: CONTROLUL GLOBAL PE FONDUL ”CRIZEI” DE BANI
In esenta, noua ordine financiara, asa cum reiese din cele descrise in articolele de mai jos, inseamna doua lucruri: 1. o criza acuta de lichiditate, adica de bani lichizi, si 2. instaurarea unui control global asupra intregului sistem financiar. Deocamdata modul in care va lua forma acest control global nu este clar, insa el pare a fi un fel de structura gigantica, centralizata, in care bancile vor juca un rol diferit fata de cel prezent.
In privinta crizei de lichiditate, ar fi vorba, de fapt, despre oprirea tiparnitelor de bani, si deocamdata procesul e valabil doar pentru spatiul european, unde, tocmai pentru ca nu s-a recurs la metoda injectiilor de bani din SUA, BCE a si implus tempo-ul masurilor de austeritate sau de ajustare. In orice caz, criza de lichiditate rimeaza cu filosofia raritatii resurselor si a necesitatii ajustarilor structurale pe care o propovaduiesc mai-marii eurocrati malthusieni.
- SFIN (Radu Preda): MacroKontrol: noua ordine financiară mondială
Cu ocazia primirii titlului de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Româno-Americane, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a ţinut săptămâna trecută o dizertaţie cu tema „Macroprudenţialitatea. Reglementarea, crizele financiare şi politica monetară“. În fapt, şeful băncii centrale a dorit să aducă în faţa unui public alcătuit din studenţi, profesori, ziarişti, bancheri de top şi întreg staff-ul BNR un nou concept care va sta la baza sistemului financiar în perioada următoare. Macroprudenţialitatea, sau, ca să parafrazăm o sintagmă folosită în perioada când actualul academician îşi începea activitatea profesională, noua ordine financiară mondială.
Rareori pierde dl. Isărescu prilejul de a aminti, în cadrul discursurilor publice pe care le ţine, de gluma confratelui său Greenspan, care obişnuia să-şi alinte auditoriul cu zicerea „dacă aţi înţeles mai mult de 20 la sută din ce-am spus, înseamnă că m-am exprimat greşit“. De data asta, chiar dacă poanta fostului şef al FED a fost menţionată încă de la început, chiar dacă vorbitorul şi-a prevenit în repetate rânduri asistenţa că tema e plicticoasă, tehnică şi pe alocuri greu de înţeles chiar şi pentru el, discursul guvernatorului a fost limpede şi chiar captivant. Sau mai bine zis, captivantă a fost grija aproape actoricească a vorbitorului de a grada corespunzător suspansul şi de a dezvălui esenţa doar după ce publicul a fost plimbat pe mai multe piste false.
„Concurenţa în sistemul bancar este periculoasă pentru stabilitatea financiară“, a fost prima declaraţie-şoc a lui Mugur Isărescu, urmată şi de o concluzie pe măsură: „concurenţa trebuie controlată“. Dăm la o parte concurenţa şi ţinem controlul. Deja jumătate din audienţă şi ziarul de a doua zi credeau că gata, se va înăspri regimul de creditare al băncilor comerciale. Ei bine, nu. Sau mai bine zis, ar fi fost bine să fie doar asta. Aşa cum spuneam, mesajul principal a fost dezvăluit ceva mai târziu. De unde vine, aşadar, această macroprudenţialitate şi ce vrea ea de la noi?
„Din cauza reducerii treptate a dependenţei sistemului bancar de deţinerea de active lichide şi a percepţiei că băncile pot împrumuta oricând de pe piaţa interbancară, acestea tind să privească riscul ratei dobânzii ca fiind critic şi să subestimeze riscul lichidităţii, ceea ce subliniază necesitatea unei perspective mai largi asupra pieţei“, scrie în prezentarea folosită de vorbitor şi postată ulterior pe site-ul Băncii Naţionale. Pare complicat, dar nu e. Problema e că s-au cam terminat banii din viitor. Sau, ca să citez un adept al teoriei conspiraţiei, oamenii ăia care scriu bani s-au prins că banii scrişi de ei scapă de sub control, spre China de exemplu, aşa că au oprit momentan tiparniţa. Iar problema nu e când va reporni rotativa de cash, ci faptul că s-a oprit când nimeni nu şi-ar fi imaginat că asta e posibil. Revenind la ce spune guvernatorul, lichiditatea este marea problemă, sau mai corect spus, caracterul ei limitat.
Ce e de făcut în aceste condiţii? Ne spune tot Mugur Isărescu: „În timp ce obiectivul final al politicilor microprudenţiale este acela de a asigura protecţia investitorilor şi deponenţilor fiecărei instituţii de credit luată separat, obiectivul final al politicilor macroprudenţiale este de a evita costurile macroeconomice rezultate din instabilitatea sistemului financiar în ansamblu“. Aşadar nu mai este suficient ca fiecare să fie prudent în ograda lui, e nevoie ca cineva să aibă acces la „the big picture“ şi să poată anticipa macroevoluţiile. Acest Big Brother al sistemului financiar va trebui să aibă şi instrumentele adecvate.
Deocamdată, în supa primordială a acestui nou concept au început să se coaguleze instituţii internaţionale pe bandă rulantă: FSB, IAIS, BCBS, IOSCO plus altele asemenea, ale căror acronime va trebui să le visăm în scurt timp. Nu ştim exact ce soluţii vor găsi, cert este că în numele stabilităţii financiare vor fi acceptate lucruri care până de curând păreau de-a dreptul utopice. Un fel de „Patriotic Act“ la nivel financiar. Guvernatorul BNR spune că macroprudenţialitatea este alternativa la controlul de capital, dar dacă nu vom controla capitalul, atunci ce vom controla? Pentru că un lucru este cert: va urma fie o globalizare a reglementării în domeniul financiar, ori o reglementare a globalizării. Sau şi mai simplu, pe înţelesul tuturor, macroKontrol!
- Logica economica (Bogdan Glavan): Politica macro-prudențială: câteva obiecții la ultima prezentare a guvernatorului BNR
(…) Referitor la prezentarea propriu-zisă, ar fi două lucruri de spus. Primul este legat de viziunea de ansamblu a bancherilor centrali (inclusiv a domnului Isarescu) asupra funcționării economiei. Al doilea se referă la câteva scăpări caracteristice economistului care se străduiește să demonstreze ceva dar, în lipsa unor argumente mai solide, recurge la diverse artificii metodologice, în speranța că se va aplica celebrul proverb: „Dacă vei chinui suficient natura, ea va sfârși prin a mărturisi.”
Să ne referim la ele pe rând.
Pentru început, care este viziunea din spatele politicii macroprudențiale? Pe scurt, una tributară moștenirii (intelectuale) freudiano-keynesiene, conform căreia lumea afacerilor se află într-un perpetuu balans, datorită „spiritelor animalice” care o populează; comportamentul uman este în esență irațional, indivizii (investitorii) traversând ciclic stări de euforie respectiv pesimism; iar din acțiunile „micro”-dezordonate nu poate rezulta altceva decât o „macro”-bâlbâială între diverse echilibre posibile: economia poate să fie OK sau poate să intre în criză, în funcție de… ce vedenii au bancherii, ce frustrări au consumatorii sau – pentru cei mai materialiști dintre voi – ce au mâncat la micul dejun investitorii.De aceea este nevoie ca deasupra gloatei de agenți economici privați să troneze un Bureacrat-god, cum i-ar spune David Friedman, mă rog, un om echilibrat care să ia cu lingurița excesul de optimism din perioadele de euforie economică și să-l administreze în timpul panicii, când întreprinzătorii cuprinși de pesimism se apucă să concedieze salariați, să nu mai ia credite și să taie investițiile. De fapt, e nevoie de o întreagă șleahtă de oameni echilibrați care să calculeze cursul de schimb, să țintească inflația, să stabilească rata dobânzii, să fixeze criteriile de acordare a creditelor și să inspecteze băncile.
Acum, nu cumva să mă întrebați: dar de unde știm noi că banca centrală este oaza de echilibru dintr-o economie furtunoasă? Sau: de unde știm noi că birocrații care fac regulile prudențiale nu sunt bântuiți de propriile frustrări, interese, dorințe ascunse, sentimente și impulsuri iraționale? Pentru că vă voi răspunde, vorba bancherului central, că nu ați înțeles. Așa stă treaba, pur și simplu, iar dacă nu ați priceput mai citiți odată.
Probabil Hayek bătea câmpii când a scris “Infatuarea fatală”, iar alți economiști (unii laureați ai premiului Nobel) au avut un act ratat atunci când argumentat că autoritatea politică nu este stimulată să guverneze în interesul tuturor ci spre beneficiul îngust dar substanțial al unor grupuri de interese. Toate astea sunt derapaje intelectuale, singura chestie certă este că pe planetă există două categorii de indivizi: unii (mulți) dezechilibrați și alții (puțini) echilibrați – iar guvernanții (sau guvernatorii) se încadrează în ultima categorie. Am zis. (…)
Legaturi:
- Mugur Isarescu despre inceputul unei noi ordini mondiale prin noua criza financiara mondiala
- Criza mondiala, control mondial?
- Ce deznodamant ar avea scenariul Armaghedon in cazul Greciei?
- COMISIA EUROPEANA INAUGUREAZA NOUL SISTEM DE SUPRAVEGHERE CENTRALIZATA A STATELOR MEMBRE
- IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (I) – o sinteza explicativa foarte elocventa si documentata privitoare la vremurile pe care le traim
- IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism
- DICTATURI MALTHUSIENE? SE CONTUREAZA INCA O TENDINTA: lovituri de stat, dictaturi de forta majora, guverne autoritare pentru aplicarea politicilor dure asupra populatiei. SCURT INVENTAR AL SCENARIILOR DE CRIZA
Ciudat, de cate ori apare Isarescu, in jurul lui este o “aura” de smerenie, de serenitate. Un actor simpatizat, multi il vad ca pe un salvator; omul beneficiaza de incredere maxima si si-o valorifica sugerandu-ne calea incet-incet. Dupa ce a tacut complice in anii de bum economic, acum cand sandramaua se prabuseste, el apare ca stiind directia buna.
Si apropo, am vazut intr-un sondaj ca mai este un personaj “carismatic” care il egaleaza-si anume Oprescu. Eu pe acesta il vad viitoare “speranta” a Romaniei, Baconschi nu cred ca ii face fata. Oamenilor le place stilul de salvator arogant, cu viziuni megalomane si dorinta de a ordona si a reglementa. Oprescu pare a fi si un fan al tehnologiei de ultima generatie- cipuieste tot ce prinde prin Bucuresti.
Of, of, cum de nu s-a lecuit romanul de a-si pune increderea in oricine?!
poate pt ca ne plac povestile?
Am impresia ca si daca 20 de indivizi ar candida pt locul din fruntea tarii tot nu am avea de unde alege. Ar fi pur si simplu 20 de indivizi poleiti cu un strat subtire de calitati si realizari
De unde se vede, că chiar nu contează, cine ne conduce ca preşedinte, guvern, parlament; important este il guvernatore, pe care nu l-a ales nimeni. Dintre noi. Iar pe el îl conduce BIR, care e stat în state şi unde se află cei puţini, echilibraţi, prudenţi, bla, bla…
de ce “Am zis.”?
@Florin:
E ironic, aici, si este formula mai veche prin care se puncta decisiv un argument sau o afirmatie.