Criza mondiala, control mondial?

1-10-2008 Sublinieri

a-trader-in-frankfurt-watches-anxiously-as-the-effects-of-a-government-rescue-plan-of-hypo-real-estate-affects-the-german-market.jpg

In aceasta perioada au loc pe plan mondial niste evenimente extrem de importante, care, pe de o parte repeta intr-un fel istoria, dar care pot anunta si viitorul, chiar viitorul destul de apropiat al lumii noastre. Este vorba de recenta criza financiara care a marcat bursele si marile banci sau antreprize de asigurari, incepand din SUA si extinzandu-se si in Europa. Practic, criza aceasta repeta criza financiara din 1929 de pe Wall-Street. Evident, anunta acelasi deznodamant, insa repetat la scara mult mai mare si cu consecinte mult mai grozave, poate fatale pentru libertatea omului. Sa explicam.

Ultima mare criza financiara de pe Wall Street – in 1929 – a cazut “la tanc”. Pe de o parte, sistemul “capitalist” trecea printr-o grava si cumplita criza, in timp ce in Rusia se construia societatea viitorului, cea a comunismului. Deci, avantaj pentru ideologia comunista si pentru sistemul sovietic.

O alta consecinta, si mai importanta pentru noi, a fost NEW DEAL. Administratia americana, condusa de F. D. Roosevelt, a adus si pe acele vremuri “solutia”. NEW DEAL era un program de salvare a natiunii si economiei americane, influentat de teorii precum cele ale unui John Maynard Keynes. Acest program insemna, in primul rand, interventia masiva a statului american in economie, in afacerile bancare, in tot. Pentru noi, crescuti in comunism, este aproape de neimaginat o economie libera de interventia statului. Insa SUA era un loc prin excelenta al libertatii economice si al independentei individului. Lucrurile au inceput sa se schimbe radical odata cu nasterea monstrilor economici de tip Rockeffeler, Ford, Morgan. Acestia au fondat enorme institutii economice, cam ce sunt astazi companiile multinationale. Angajatii acestor monstri economici nu mai aveau spiritul libertar al americanilor, ei aveau deja un spirit gregar, muncitoresc, foarte pasibil pentru doctrine ca socialismul si foarte revendicativi ca statul sa intervina.

Pe Wall Street, in 1929 criza a fost declansata in acelasi mod in care s-a declansat si acum. Aceleasi cauze, aceleasi “remedii”, panacee universale care, sub pretextul “salvarii”, au dus schimbarea mentalitatii americane, inceputa, cum am aratat mai sus, pana la una apropiata celei europene – dependenta de stat, revendicarea interventiei, disponibilitatea pentru solutii “miraculoase”. Ei bine, criza a fost pretextul ideal ca statul american sa poata dezvolta politici de interventie pe o scara fara precedent. Cat despre Keynes, acesta a fost teoreticianul cel mai important al economiei de tip social-democrat (sau, mai franc spus, socialist) si al statului de tip welfare, adica mega-statul care controleaza, prin sistemul de asigurari sociale, toata viata individului de la nastere pana la moarte. Ei bine, in SUA era cam greu de aplicat asemenea idei straine de spiritul liberal economic, specific americanilor. Doar o astfel de criza a facut posibila aplicarea unui program statal de interventie ca NEW DEAL, prezentat in manualele comuniste drept un mare succes.

NEW DEAL a insemnat, deci, o interventie fara precedent a statului in economie, adica un CONTROL fara precedent instaurat. Niciodata economia americana nu a mai aratat ca inainte. Sistemul statalo-financiaro-industrial, sau “complexul”, cum este numit de economistii libertarieni, a pus stapanire pe SUA si si-a consolidat dominatia. Mecanismul logic este simplu: CRIZA determina INTERVENTIA STATULUI care se finalizeaza in CONTROLUL aproape totalitar asupra societatii. Acest mecanism este necesar pentru ca in tarile capitaliste nu era posibila instaurarea unui regim comunist ca in Rusia, datorita unei societati mult mai puternice fata de stat. Asa s-a recurs la o a treia cale – iar aceasta este a interventionismului.

Ce vedem ca se petrece acum? La nivel de opinie publica, jurnalistii sau comentatorii afiliati mainstreamului economic reclama de zor solutia miraculoasa a interventiei statale. Uneori afirmatiile sunt de o sinceritate dezarmanta, ca in acest articol din Cotidianul: Intervenţionismul a ajuns să fie singura soluţie de salvare de la colaps a economiei mondiale.” Alteori, comentatorii raman dezamagiti ca deocamdata planurile de interventionism masiv preconizate de administratia Bush nu au fost votate de un Congres inca nedisciplinat: “Alegătorii nu conştientizează că, fără o intervenţie masivă, ar putea să-şi piardă slujbele.”

Ce parere au insa alti economisti, e adevarat, ignorati si deliberat marginalizati, cum sunt cei cunoscuti sub numele de “libertarieni”? Pentru acesti economisti, planul administratiei Bush nu este altceva decat jaf la drumul mare. De ce? Pentru ca planul prevede ca, pentru a se salva gigantii de pe Wall Street, sa fie pompati in ei nenumarate milioane de dolari, care provind insa din taxele cetateanului obisnuit. Adica iei de la saraci si dai la bogati. Pentru ca este criza, nu-i asa? Apoi, planul, pentru aceiasi economisti, nu este altceva decat inca un pas spre socializarea economiei americane. Statul salveaza, insa doar gigantii financiari. Si nu pe degeaba, ci ca sa se creeze acel sistem perfect in care puterea politica se intrepatrunde cu cea economica si orice spatiu de libertate este eliminat.

Sa ne uitam un pic la consecintele unor astfel de politici deja puse in aplicare in SUA si Europa. Marile banci europene, pentru a fi “salvate”, sunt nationalizate. Fortis, Dexia, Hyppo, si alte mari banci europene, au fost deja nationalizate. Statul, inclusiv cel american, arunca cu bani ca sa “salveze” si alte banci. Evident, statul le salveaza, insa prin asta, de fapt, le trece sub CONTROLUL sau.

Pe plan politic, lucrurile se precipita. Deja unii comentatori fac propaganda ideilor de interventie masiva a statului. Dar nu a statului francez, sau german, sau belgian, cum ati crede. Nu, ci a hiper-statului european! Criza devine pretextul ideal de a arata iarasi cu degetul la necesitatea istorica urgenta de realizare a unei Uniuni Europene centralizate, cu sef de stat si puteri suverane, care controleaza toata economia. Iata ce scria Le Monde ieri, preluat azi de Adevarul: “Concret, Uniunea Europeană se dovedeşte incapabilă să elaboreze un plan de salvare comparabil cu acela propus de Paulson, în SUA […] În 1970, Henry Kissinger ironiza: “Europa? Ce număr de telefon are?”. Din păcate, gluma rămâne actuală. […] În acest context, a cere “un nou Bretton Woods”, aşa cum a făcut-o Nicolas Sarkozy, e o idee bună. A da, însă, Europei puterea de a vorbi pe o singură voce ar fi o idee şi mai bună.”

O singura voce, un singur lider, un singur popor, o singura vointa Cat de sinistru suna, cat de… ein furer, ein volk suna… Iata, aceasta este solutia, mascata, pentru publicul ignorant sau neatent, sub necesitatea avansarii unor solutii economice: crearea unui hiper-stat, impunerea unui control fara margini. Deoarece, cu cat mai mare criza, cu atat mai mare CONTROLUL. Sub pretextul “salvarii”…

wall-street-crisis.jpg

 

 


Categorii

Meditatii duhovnicesti, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Opinii, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate