DECIZIE IN JUSTITIA SUA: Twitter, obligat sa furnizeze ADMINISTRATIEI SUA datele personale ale unor utilizatori. MOTIVAREA DECIZIEI, UN PRECEDENT PERICULOS
- Realitatea.net: Scandal WikiLeaks: Justiţia obligă Twitter să furnizeze administraţiei SUA datele unor utilizatori
Un judecător federal a confirmat o decizie care cere reţelei sociale Twitter să dezvăluie informaţii despre trei persoane aflate în contact cu WikiLeaks, aşa cum a solicitat administraţia Obama. În virtutea acestei hotărâri judecătoreşti, Twitter va trebui să le furnizeze anchetatorilor americani informaţii despre conturile unei parlamentare islandeze, Birgitta Jonsdottir, al unui cercetător american în informatică, Jacob Appelbaum şi cel al unui colaborator olandez al WikiLeaks, Rop Gonggrijp.
Judecătorul O’Grady a apreciat că deschizându-şi conturi pe Twitter, aceste trei persoane au renunţat la controlul asupra datelor lor.
WikiLeaks a publicat pe Internet mii de documente confidenţiale despre războaiele din Irak şi Afganistan şi note ale diplomaţilor americani aflaţi în post în străinătate. Judecătorul a respins, de asemenea, o cerere de publicare a numelor altor companii care ar fi fost solicitate în cadrul anchetei americane asupra WikiLeaks. “Secretul invocat de administraţie prevalează“, a apreciat magistratul.
Această hotărâre este “extrem de îngrijorătoare”, a reacţionat organizaţia Electronic Frontier Foundation (EFF), care o reprezintă, alături de Asociaţia americană pentru apărarea libertăţilor civile (ACLU), pe Jonsdottir.
“Când folosiţi Internetul, vă încredinţaţi conversaţia, gândurile, experienţele, locul unde vă aflaţi, fotografiile şi altele unor zeci de companii care găzduiesc sau distribuie informaţiile voastre”, a remarcat într-un comunicat directoarea juridică a EFF, Cindy Cohn.
“Cu această decizie, tribunalul le spune tuturor utilizatorilor (de site-uri) găzduite în Statele Unite că administraţia americană va avea acces secret la datele lor“, a adăugat Jonsdottir, citată într-un comunicat al EFF. Cazul a creat divergenţe între Statele Unite şi Islanda, ambasadorul american la Reykjavik fiind convocat în ianuarie la Ministerul islandez de Externe.
Legaturi:
- IADUL INTR-UN BIT sau cum Google este nu doar ochiul ”atoatevazator”, ci si ”cartea mortii” in care sunt scrise… faptele noastre virtuale
- BANCA CENTRALA A SUA (FED) vrea sa MONITORIZEZE criticile de pe Twitter si Facebook
- POLITIA germana acuzata ca isi SPIONEAZA ELECTRONIC proprii cetateni
- ILUZIA ANONIMITATII sau vremurile in care BIG BROTHER DEVINE DEPASIT
- GOOGLE, COLABORATOR AL CIA!
- HACKERI-SPIONI: inca o dovada ca internetul e impanzit de agenti ai serviciilor secrete…
- CUM SUNTEM SPIONATI PRIN INTERMEDIUL INTERNETULUI, A RETELELOR SOCIALE SI A MOBILELOR
8 Commentarii la “DECIZIE IN JUSTITIA SUA: Twitter, obligat sa furnizeze ADMINISTRATIEI SUA datele personale ale unor utilizatori. MOTIVAREA DECIZIEI, UN PRECEDENT PERICULOS”