Traian Basescu: prima reactie dupa proteste, cu vocea sufocata de furie. SEMNALE ALE UNUI CONTRAATAC AGRESIV SI FRONTAL

24-01-2012 5 minute Sublinieri


  • Gandul:

Declaraţia integrală a lui Traian Băsescu: “Se observă o veselie a demolării”

Preşedintele Traian Băsescu s-a lansat astăzi într-un atac dur la adresa lui Ion Iliescu şi a liderilor USL şi a anunţat că va avea miercuri o “intervenţie” cu românii. După ce Cristian Diaconescu a depus jurământul, şeful statului a afirmat  că Ion Iliescu transmitea aproape de pe masa de operaţie că Băsescu trebuie să răspundă în faţa parlamentului, în condiţiile în care el nu a dat explicaţii despre mineriade sau despre victimele de la Revoluţia din 1989.

Se observă o veselie a demolării. Probabil reuşita recunoscută internaţional deranjează pe foarte mulţi. Şi nu pot să nu observ că mesajul domnului Ion Iliescu, care nici mai mult nici mai puţin, aproape de pe masa de operaţie, transmitea că preşedintele în funcţie trebuie să răspundă, în condiţiile în care dânsul încă nu a răspuns nici pentru mineriade, nici pentru victimele de la Revoluţie.  Îi vedeam pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta care susţin, nici mai mult, nici mai puţin, demisie preşedinte, demisie Guvern, demisie Parlament. Adică, o Românie neguvernată, a spus Băsescu.

El a adăugat că sunt oameni care vor ca România să se întoarcă în anii `90.

Preşedintele a adăugat că oamenii sunt nemulţumiţi “pe bună dreptate” şi că sunt necesare “mai multe explicaţii şi soluţii”.

” Aveţi o misiune extrem de dificilă: aceea de a recunoaşte nemulţumirea oamenilor prin măsurile care s-au luat, dar care creează României şansa să evolueze pozitiv şi, în acelaşi timp, să susţineţi, cu argumente, că România merge înainte. Ştiţi ce mă şochează cel mai tare? Că mesajul lui Ion Iliescu, al lui Victor Ponta, al lui Crin Antonescu, al aşa-numitului lider al societăţii civile, fostul colonel Dogaru sunt similare cu ale fostului preşedinte al Republicii Moldova, actualul şef al fracţiunii Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin. Sper că cele ce voi clarifica mâine în intervenţia mea cu românii să vă fie de ajutor“, a spus Băsescu.

Şeful statului l-a atacat, fără a-i rosti numele, şi pe liderul PC Dan Voiculescu. “Am văzut televiziuni ale unor foşti turnători de Securitate promovând naţional şi internaţional dezastrul din România. Este obiectivul unei categorii care se teme şi de urmările legii, este obiectivul unor oameni care astăzi trebuie să răspundă în faţa legii pentru încercarea de a crea dezordine. De data aceasta urcându-se pe un val îndreptăţit de nemulţumire a oamenilor, care au trecut, în paralel, atât printr-un proces dur de ajustări structurale necesare pentru ca România să poată merge înainte – tăieri de salarii, creşteri TVA, introduceri de impozite pe un anumit segment din pensii… Toate acestea au creat unor oameni care ar vrea ca România să se întoarcă la începutul anilor ’90 posibilitatea de a se întoarce pe valul nemulţumirii populare“, a spus Băsescu.

Noul ministru al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a depus jurământul, la Palatul Cotroceni. Şeful statului a acceptat revocarea din funcţie a lui Teodor Baconschi, la propunerea premierului Emil Boc. În cursul zilei, Băsescu a avut o întâlnire cu ministrul revocat, iar potrivit acestuia din urmă, nu i-a făcut niciun reproş.

Remanierea lui Teodor Baconschi a fost anunţată de premierul Emil Boc, luni, în timpul discursului pe care l-a rostit în şedinţa extraordinară a parlametului pe tema situaţiei politice.

Clarice Dinu este editor al ziarului Gândul

[Cristian Tudor Popescu]: Alienarea lui Băsescu – în faza „agenturilii”

Chiar dacă situaţia din stradă nu poate fi asemănată cu cea din decembrie `89, T. Băsescu se străduieşte din răsputeri să semene cu N. Ceauşescu al acelor zile.

Aşa cum N. Ceauşescu vorbea atunci, în disperare de cauză, de ocuparea Basarabiei de către URSS, închipuindu-şi că mai poate acoperi vuietul de furie al ţării cu hârâielile naţionaliste antisovietice pe care se baza mitul lui politic, acum, după 12 zile de tăcere, T. Băsescu îi compară pe Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu, pe rezervistul Dogaru cu … comunistul rusofon Vladimir Voronin!, tovarăşul lui de cramă din 2005.

Trăind într-o Românie paralelă, ca şi Ceauşescu, T. Băsescu crede – şi asta mă înfioară – că făcând iar vorbire despre mineriade, despre un Ion Iliescu bătrân şi bolnav, despre „mogulul turnător la securitate” (şi asta o spune  reprezentantul Securităţii la Anvers), insultând cadrele armatei care l-au apucat pe Ilie Ceauşescu, poate rezolva ostilitatea majorităţii românilor, care are legătură cu salariile, cu pensiile, cu boala, cu şomajul, cu corupţia şi neruşinarea guvernanţilor,  cu mârlănia şi aroganţa preşedintelui, nicidecum cu (anti)comunisme râncede.

„Agenturilii” pe care le invoca urlând Ceauşescu ca fiind cauza protestelor de la Timişoara sunt, în cazul alienării mintale actuale a lui T. Băsescu, conspiraţia  bolşevică împotriva României. Să ştie românii aflaţi în stradă sau cei care încă nu au ieşit, că sunt călăriţi de Moscova. 

Încep să cred că e necesar un Comitet al Salvării lui T. Băsescu de el însuşi, pentru că nici nu vreau să-mi imaginez că încă o dată un preşedinte al României pleacă din funcţie izgonit de strada furioasă.

Cristian Tudor Popescu este senior editor al ziarului Gândul

Analistul Ion Cristoiu spune că președintele Traian Băsescu trebuia să aibă o intervenție în contextul protestelor, iar momentul ales a fost unul bun. Potrivit acestuia, prin reacția din această seară, șeful statului a vrut să demonstreze că este încă la cârma vasului.

“Pentru imaginea formată până acum a lui Traian Băsescu de căpitan de vas neînfricat în fața icebergului, tăcerea prelungită constituia o primejdie mortală. Electoratul lui, oricât de mic ar fi, aştepta să-l vadă ieşit la atac (…)Prin această intervenție, foarte dură, Traian Băsescu a vrut sa demonstreze că este încă la cârma vasului”, a spus analistul Ion Cristoiu.

Acesta a subliniat că șeful statului a sesizat rapid punctele slabe ale întâmplărilor din aceste zile, pentru că a menajat protestele şi şi-a îndreptat tirul către politicienii acuzaţi chiar de protestatari că ar confisca manifestațiile. “Punctul cel mai slab al adversarului lui Traian Băsescu l-a constituit evident Ion Iliescu, politician care ne dovedeşte încă odată că nu ştie să tacă atunci când trebuie şi că, de dragul de a rămâne în permanenţă în prim plan, loveşte mortal în politicieni precum Victor Ponta și Crin Antonescu”, a mai spus Cristoiu.

“Este începutul unei contraofensive”

Potrivit acestuia, șeful statului a subliniat și alte puncte slabe în seara asta, iar momentul intervenției a fost ales pentru că știa că vârful protestelor va fi astăzi, iar “vârful acestor proteste de astăzi au fost vârful unui dâmb și nu vârful unui munte”.

“În concluzie, dacă Traian Băsescu a procedat sau nu eficient din punct de vedere politic ne vom da seama mâine. Dacă mâine ies în strada 50.000 de oameni înseamnă că a mai făcut o greşeală. Dacă nu ies, înseamnă că nu a greşit. Cred că momentul din seara aceasta este începutul unei contraofensive bazată pe credinţa domnului preşedinte că oastea adversară e pe fugă. Repet, dacă e pe fugă sau nu vom vedea zilele următoare”, a concluzionat Ion Cristoiu.

Nota noastra:

Nu credem ca e vorba despre frica in cazul acestei reactii a lui Traian Basescu. Ci de ceea ce poate fi mai rau: o furie scrasnita, cum scriam, pentru sfidarea de a fi infruntat de oameni, de a fi depasit ca mesaj, de a fi contestat si inca vehement.

Departe de a ii tremura genunchii, lui Traian Basescu ii tremura mainile de nervi si pregateste un contraatac de amploare – alegand, din toate reactiile si strategiile posibile, pe cea de care ne temeam cel mai mult: sa mearga “la rupere” impotriva celor pe care ii percepe drept dusmani, oricare ar fi acestia.

Semnale pentru acest lucru, dincolo de propriile sale declaratii, sunt comentariile jurnalistului sau de cabinet, Cristoiu. Auziti, daca nu ies romanii in masa, cu zecile de mii, dupa declaratia de astazi, inseamna ca nu a gresit cu aceasta strategie! Inseamna ca e o strategie nebuneasca, in care se va merge cu toate abuzurile posibile pe principiul ca daca nu e rascoala de-a dreptul in tara, se poate!

Din opiniile unor editorialisti care par a fi la curent cu strategia gandita la Cotroceni, acest contraatac pare fi alcatuit si pe un program de acest gen, care sa induca senzatia ca dezavantajeaza pe toti, inclusiv pe presedinte:

1.    Renunţarea la comasarea alegerilor.

2.    Asumarea imediată de către partide a unui cod etic – iar cel elaborat deja de Alina Mungiu, în pofida unor naivităţi, poate fi o bună bază de pornire.

3.    Revizuirea Constituţiei până în iunie. Documentul elaborat acum câțiva ani de comisia de la Cotroceni e o bună bază de pornire, căci a inventariat cu destulă acuratețe slăbiciunile actualei Constituții. Procesul de revizuire ar trebui să includă o revenire la mandatul prezidenţial de patru ani. Traian Băsescu îşi semnează demisia, o datează „noiembrie 2012” şi o depune la Curtea Constituţională.

4.    Alegeri locale în iunie, concomitent cu referendum privind revizuirea Constituţiei.

5.    Alegeri parlamentare şi prezidenţiale în noiembrie, pe baza noii Constituţii.

In acest fel, sau, poate, prin propuneri de alt gen dar similar de importante prin amploarea lor, presedintele ar castiga:

– initiativa pe agenda publica, luand fata tuturor altor teme (mai ales temelor protestelor, ca tot se spune ca “Piata” n-are lider si revendicarile sunt disparate) si configurand, din nou, in proprii termeni, cadrul dezbaterilor/temelor/subiectelor politice pentru anul 2012

– ar castiga timp, pe care il poate folosi pentru propulsarea, in continuare, a “reformelor” de genul privatizarii sanatatii, a reorganizarii, a proiectului Rosia Montana etc. [vezi aici o alta opinie din Adevarul care confirma acest obiectiv]

prin lovitura data intregului “sistem politic” si tuturor partidelor – inclusiv PDL – ar pava drumul unor noi miscari, acelor Albe ca Zapezi care se tot incalzesc pe margine: Noua Republica, Impreuna 2012 etc.

Sigur ca, daca presedintele va reusi sa faca aceste trei lucruri, la sfarsitul anului 2012 deja vom avea …alta Romanie. Una in care inclusiv problema mandatului scurtat se poate rediscuta. Ca doar nu vreti sa ramana Romania neguvernata…


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, PROTESTE ROMANIA 2012, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “Traian Basescu: prima reactie dupa proteste, cu vocea sufocata de furie. SEMNALE ALE UNUI CONTRAATAC AGRESIV SI FRONTAL

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Afara ninge viscolit
    In tara arde focul;
    Iar noi in strada am iesit,
    Basescu-i beat ca porcul.

    E noapte, barul s-a inchis,
    Dar cine sa mai duce?
    Cand “Sefu”-are ceva de zis,
    Cu glasul rar si “dulce”.

    Cum ca reforma-i reusi
    In tara cea saraca,
    Cum el ca boul cugeta
    Ce “bine” o sa-i faca.

    Cum au venit la troaca lui
    Viermi multi sa protesteze;
    Jandarmi a pus de-i “numara”
    Sa-i bata, sa-i linseze.

    Imi cer scuze fata de memoria poetului G.Cosbuc si fata de iubitorii poeziei sale, ca am indraznit sa parodiez o binecunoscuta poezie, devenita si colind “Afara ninge linistit (In seara de Craciun)”.

  2. @ Petra:

    In Bucuresti, pe viscol cumplit, ieri am mai vazut (pe ziua) in jur de 50-60 de oameni care rezistau eroic in fata Teatrului National. Dupa inserare, am vazut din imaginile TV ca mai ramasese doar un palc de tineri. Vremea e deja mai rea azi si va fi si mai rea pana duminica. Pe asta a si mizat “tiranul” ca sa iasa ieri si sa sfideze, a asteptat acest moment, fiindca altminteri reactiile strazii puteau fi foarte dure. Si probabil cand se va incalzi, asta se va intampla, desi, pana atunci supozitia noastra este ca ne vom indrepta catre… premier tehnocrat. Mai ales ca Boc se compromite definitiv acum, dupa ce s-a pus singur in fruntea comandamentului central de iarna, iar mii de oameni au ramas blocati in masini, abandonati in zapezi, pe drumurile nationale, inclusiv cu copii, oameni bolnavi, etc.

  3. In privinta proiectului de la Rosia Montana.

    Daca oponentii politici ai lui Traian Basescu nu rateaza nici o ocazie de a-l contrazice, daca in orice problema in care Basescu este “pro” ei sunt “contra”, si invers, totusi in privinta acestui proiect nu am auzit pe nici unul din membrii opozitiei sa se opuna.

    Mai mult, televiziunea Antena 3, care dealtfel este foarte contra-Basescu, pare sa fie in acelasi timp pro-Rosia Montana (mai bine zis pro-Gabriel Resources si anti-Rosia Montana). Au luat si ei parte la super-campania publicitara a marinimosilor investitori, si nu am auzit pe nimeni de-acolo care sa se opuna public acestui proiect.

  4. Opozitia “s-a dat” cu poporul.Cica nu-si mai ridica salariile.Gest curajos?Inceput de “schimbare”?Miros de praf de pusca?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare