Coalitia pentru Familie: CRESTINII NU VOR VOTA CONSTITUTIA REVIZUITA. Recunoasterea importantei Bisericii nu poate compensa refuzul amendamentelor crestine

18-06-2013 3 minute Sublinieri

Constitutie_reprezentativa

In atentia mass-media,

Doamnelor si domnilor, va transmit spre publicare comunicatul Coaliţiei pentru Familie si Constitutie, prin care acest organism al societăţii civile anunţă că nu va susţine  Constituţia propusă de Comisia Parlamentară.După cum anunţam şi în comunicatul din 07 iunie a.c., principala cerere a Coaliţiei pentru Familie si Constitutie a fost protejarea explicită a familiei tradiţionale în noua Lege Fundamentală. Din păcate, punctul nostru de vedere, reprezentativ pentru majoritatea electoratului acestei ţări, a fost ignorat de clasa politică.

În consecinţă, am luat decizia de nu susţine proiectul parlamentar de revizuire a Constituţiei, pentru motivele detaliate în comunicat. 

In viitorul apropiat vom anunta pasii pe care-i vom urma pentru apararea familiei traditionale.

In numele celor peste 50 de asociatii semnatare, din toate zonele ţării, vă mulţumesc.

Iulian Capsali,

Preşedinte ADN, membru fondator al Coalitiei pentru Familie si Constitutie

Societatea Civilă Creştină nu va vota pentru revizuirea Constituţiei

Societatea civilă creştină din România, fidelă principiilor de apărăre a familiei, vieţii şi demnităţii umane şi a identităţii naţionale, protestează împotriva modului  în care decurge actualul proces de revizuire a Constituţiei

Organizaţiile din Coaliţia pentru Familie şi Constituţie anunţă că nu îşi vor da votul pentru revizuirea legii fundamentale a statului român, întrucât aceasta nu reprezintă interesele cetăţenilor români şi ale societăţii în general.

În contextul în care cererile sale, exprimate atât în Forumul Constituţional, cât şi prin mass media, au fost ignorate, Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, organism informal care cuprinde organizaţiile semnatare, nu poate decât să respingă acest proiect de lege fundamentală.

Principala revendicare a noastră a fost aceea ca în legea fundamentală să se recunoască o realitate de neconstestat, anume că la temelia familiei şi a stabilităţii sociale stă căsătoria între un bărbat si o femeie.

Din păcate, reprezentanţii noştri în Parlament au ales să răspundă unor ordine venite de la grupări de presiune internaţionale şi nu dorinţei majorităţii creştine a ţării, refuzând această solicitare.

Astfel, se lasă cale liberă legiferării uniunilor contra firii, în contextul unei direcţii vizibile la nivel internaţional, în care „orientarea sexuală” a devenit un criteriu de impunere ideologică a unor şabloane „politic-corecte”. O astfel de situaţie ar duce la schimbarea agresivă a normelor comportamentale şi sociale, aşa cum se întâmplă deja în alte ţări ale lumii, având drept consecinţă dizolvarea unor instituţii fundamentale pentru prosperitatea şi buna funcţionare a societăţii, în primul rând a familiei.

Prin intervenţia directă pentru stoparea definirii familiei în Constituţie şi prin declaraţiile sale din ultima perioadă, prin care arată că doreşte o „schimbare accelerată” a unei Românii „plină de prejudecăţi”, d-l premier Victor Ponta se îndepărtează de majoritatea creştină absolută a românilorcare, la rândul ei, se înstrăinează astfel de cei care au votat actuala Putere politică a ţării. Nu putem permite transgresarea criteriilor unor minorităţi prin care se doreşte impunerea, în cel mai pur stil totalitar, a unei ideologii străine de ethosul românesc.

Introducerea în proiectul legii revizuite a recunoaşterii importanţei cultelor şi a minorităţilor în istoria ţării nu poate compensa introducerea unor amendamente cel puţin bizare, precum cel care afirmă aşa-zise „drepturi ale animalelor”! Considerăm această menţiune ca nepotrivită şi sfidătoare, într-o ţară în care copilul nenăscut nu este protejat în niciun fel şi în care avortul este legal până la naştere.

În acelaşi timp, constatăm cu uimire că anumite minorităţi etnice  primesc supra-drepturi, fără precedent în Europa. Partidele parlamentare vor ca statul român să mai dăinuie? Care este direcţia pe care vrea să ducă România actuala clasă politică în integralitatea ei? Există un proiect sau o viziune pentru dezvoltarea şi afirmarea statului român, sau politicienii noştri răspund pavlovian la directivele unei birocraţii externe, lipsită de aderenţă la realitatea românescă? Sunt întrebări la care Coaliţia pentru Familie şi Constituţie ar dori un răspuns.

Deunăzi, de Ziua Eroilor, politicienii s-au întrecut în declaraţii pompoase, menite a onora memoria celor care s-au jertfit pentru acest popor. Văzând însă propunerea de Constituţie pe care ne-o fac, realizăm că şi aceste afirmaţii ale lor au fost doar vorbe goale, lozinci pentru încântat electoratul.

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie salută, în schimb, preocuparea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române pentru felul în care clasa politică intenţionează să schimbe Constituţia şi pentru efectele acestor modificări asupra vieţii tuturor românilor.

Coaliţia pentru Familie şi Constituţie a luat decizia de a respinge o Constituţie care nu reprezintă aspiraţiile poporului român, care ne îngrădeşte libertăţile fundamentale şi care lezează tradiţia românească.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Semnează,

1 Alianța Familiilor din România

2  Federatia Organizatiilor Ortodoxe PRO VITA din Romania (FOOPVR), Sibiu

3  Asociaţia Pro Vita filiala București

4 Alianţa pentru Demnitate Naţională

5 Asociatia „Basarabii”

6 Liga de Utilitate Publică

7 Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului

8 Asociația „Familia Ortodoxă”

9 Asociația Dascălilor din Romania

10 Asociația Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”

11 Asociaţia pentru Libertatea Românilor, Bacau

12 Asociația „Rost”

13 Liga pentru Identitate Națională

14 Asociația „Cercul Studențesc Floarea de foc”

15 Asociaţia Christiana

16 Asociația Provita Media

17 Fundaţia „Sfânta Irina”, Voluntari

18 Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), Bucuresti

19 Fundația Sf. Martiri Brâncoveni

20 Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi  

21 Asociatia pt. Cultura si Educatie “Sfantul Daniil Sihastrul”)

22 Fundația Creștină Elim – Marghita

23 Fundatia Crestina Hanielim – Beius

24 Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni.

25 Asociației ”PRO BURDUJENI”,  Suceava

26 Asociatia “Centrul Iochebed”, Alba Iulia,

27 Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior

28 Asociaţia Familia şi Viaţa, Roman

29 Asociatia PROVULCAN, Abrud

30 Asociatia “Parintele Galeriu”,  Bucuresti

31 Fundaţia Culturala “Doina şi Ion Aldea Teodorovici”, Pitesti

32 Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Brasov

33 Asociația „Bucovina Profundă, Suceava

34 Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni” filiala Suceava

35 Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”, Galaţi

36 Asociatia “Sfântul Impărat Constantin cel Mare”       

37 Asociatia “Predania”

38 Asociatia Chronos XXI

39  Asociatia Anamnesis

40 Institutul “Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinatate

41 Asociatia pentru cultură “Alfa”, Fieni

42 Asociatia Pro Vita Sfântul Stelian, Teleorman

43 Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Cluj Napoca

44 Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, Târgu Jiu  

45  Asociatia Mesterilor Populari din Moldova, Iaşi

46 Asociatia Tradiţia Românească, Bucuresti

47 Asociatia “Civic Media”, Bucuresti

48 Fundatia Crestină Părintele Arsenie Boca

49 Asociația Casa Gratis Pro Deo

50 Asociatia DARUL VIETII

51 Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”


Categorii

1. DIVERSE, Comunicate, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Homosexualitate, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Coalitia pentru Familie: CRESTINII NU VOR VOTA CONSTITUTIA REVIZUITA. Recunoasterea importantei Bisericii nu poate compensa refuzul amendamentelor crestine

  1. Parerea mea e ca se gasesc 30% ca sa se intruneasca cvorumul necesar.
    Asta e problema.

  2. @FlorinM:

    Daca legea referendumului trece de CCR, da, va fi cea mai proasta strategie boicotul. Daca, insa, CCR asculta iarasi de stapanul sau de la Cotroceni, e posibil sa nu treaca.

  3. Nu sunt de acord cu un astfel de boicot, ci cu un vot clar negativ exprimat de toti crestinii! Abtinerea de la vot inseamna pe jumatate DA.

  4. Fraţilor, eu înţeleg că asociaţiile de mai sus doresc ca să respingă constituţia (Coaliţia pentru Familie şi Constituţie a luat decizia de a respinge o Constituţie). Prin urmare vor îndemna românii să meargă la vot şi să voteze negativ.
    Altminteri absenţa de la referendum numai respingerea constituţiei nu înseamnă! Iar dacă ne iubim ţara şi dorim ca şi urmaşii noştri să mai moştenească ceva bun, sau măcar ceva, atunci mergem frumuşel când suntem chemaţi, în număr copleşitor, şi ne spunem tranşant părerea. Iar Dumnezeu va ajuta! De-abia aşteaptă ca să ne poată ajuta!!!

  5. Absenta de la vot nu e o solutie niciodata. Problema aici este ca suntem la forfecare. Daca nu votam amendamentele, ramanem cu actuala Constitutie in care se specifica ca familia se bazeaza pe acordul liber consimtit intre “soti”. Care “soti” nu se spune ce inseamna, daca e sa ne luam dupa Victor Ponta si Traian Basescu poate sa insemne orice. Meciul Constitutiei e pierdut din start. Trebuia sa ne fi trezit mai din timp, inca de la primul Gayfest la care Biserica Ortodoxa Romana a tacut malc. Practic, cand vom merge la vot, sa ne gandim la celelalte amendamente, la cel cu familia putem sa ne luam gandul. Stiu, e cinic, dar e real.

  6. Pt Titus L: dacă rămâne actuala constituţie cu “soţi” nu este nici o problemă cu “căsătoriile” homo deoarece avem stipulat în codul civil “între un bărbat şi o femeie”. Deci nu-ţi fă probleme pt aceasta. Singura problemă actuală este un NU masiv la referendum. În acest fel ne-am pune la adăpost de sionişti pt câţiva ani. Şi poate n-am mai rămâne nici cobaii lor dacă văd că suntem hotărâţi.

  7. Si eu vad strategia buna asa: prezenta la vot a noastra si NU pentru schimbre Constitutie.

  8. Oameni buni, e simplu: daca politicienii au nevoie de prezenta de 50% la vot, vom indemna la boicot. Daca nu va fi nevoie de prezenta, vom indemna sa se voteze “NU”. Inca nu s-a stabilit, de-aceea nu se precizeaza clar in comunicat.

    Orice-ar fi: pe-aici nu se trece!

  9. @ cristian

    Dupa parerea ta, ce poate fi schimbat mai repede si mai usor, un cod civil sau o constitutie ? Opinia ta este, iarta-ma ca-ti spun, preluata pe nemestecate din propaganda celor impotriva carora ar trebui sa luptam.

    @ TitusL

    Absenta de la vot este o optiune atunci cand ai de ales intre persoane, toti fiind niste nenorociti sau ne-crestini (sau si una si alta). In cazul de fatza, intr-adevar nu este, intrucat este vorba de a-ti exprima pozitia vis-a-vis de o LEGE (mai mult, despre legea fundamentala a statului in care traiesti).

    Desigur, se poate spune ca si in acest context, chiar presupunand ca s-ar vota o constitutie cu articolul despre familie asa cum ne dorim noi, daca parlamentul va dori apoi sa faca un abuz, va face: va adopta o lege care va permite casatoriile homosexualilor, curtea constitutionala va veni, din nou, cu vreo ineptie de rationament pt. a o declara perfect constitutionala, si sanatate.

    Dar, oricum, ar mai avea o piedica totusi, ceva care sa-i jeneze.

  10. @Cristian: Codul civil se schimba in doi timpi si trei miscari, daca va fi ordin. Partea interesanta e ca nu te mai intreaba nimeni de sanatate. Se voteaza ca in Franta si gata.

  11. @Lucian:

    Absenta de la vot nu este niciodata o optiune. Daca ai avut chemare sa traiesti in lume, atunci traieste in lume si implica-te, nu te retrage. Daca vrei sa te retragi, atunci retrage-te ca un monah si roaga-te pentru lume.

  12. Pingback: MARTURII, inclusiv de la cititorii nostri, DESPRE DICTATURA HOMOSEXUALITATII IN OCCIDENT sau ce teroare ne asteapta, pe noi si pe copiii nostri, la serviciu si la scoala, daca sodomia va fi "normalizata"/ INTERESANT: Mircea Badea este impotriva
  13. Pingback: Franta: prima CONDAMNARE la inchisoare a unui OPOZANT AL CASATORIILOR HOMOSEXUALE - Război întru Cuvânt
  14. @ TitusL

    Ma implic frate, n-ai tu grija. Dar in moduri utile aproapelui, Bisericii si neamului meu.

  15. Pingback: MARTURII, inclusiv de la cititorii nostri, DESPRE DICTATURA HOMOSEXUALITATII IN OCCIDENT sau ce teroare ne asteapta, pe noi si pe copiii nostri, la serviciu si la scoala, daca sodomia va fi "normalizata"/ INTERESANT: Mircea Badea este impotriva
  16. Pingback: LEGIFERAREA PRIGOANEI IMPOTRIVA CRESTINILOR. Marele pericol asuns in micul adaos constitutional “orice situatie”/ FAMILIA NU SE NEGOCIAZA/ De ce nu e “gay” sa fii gay (stiri si recomandari familie) - Recomandari
  17. Pingback: LEGIFERAREA PRIGOANEI IMPOTRIVA CRESTINILOR. Marele pericol asuns in micul adaos constitutional “orice situatie” referitor la “DISCRIMINARE” prin care Tudor Chiuariu a reintrodus “orientarea sexuala” miseleste, pe usa d
  18. Pingback: Curtea Constitutionala AMANA referendumul pentru CONSTITUTIA REVIZUITA [video] - Recomandari
  19. Trebuie mers la vot si votat cu NU.

  20. daca vreti sa aveti succes mergeti la fiecare parlamentar, gasiti o cale sa vorbiti cu el, contactati familia sau prietenii sai si comunicati-i ideile si riscurile reale daca sunt.
    asa, cu petitii online si manifestatii in starda nu se va obtine nimic.
    opozitia voastra face munca de anti-camera!!!
    si daca nu va dati seama de asta, suntem cu toii pierduti.

    in al doilea rand, umpleti scolile si inspectoratele cu crestini, rugati-i pe profesori sa se inscrie la voi in ONG-uri…
    schimbarea societatii vine si de acolo, din invatmant, acolo se [pun bazele viitorului…
    tot acolo, ei fac puternic lobby si se aduna..

    traim in era internatului si a imaginii dinamice…
    apelati la posturile crestine sa schimbe “aparenta” discursului religios…
    generatia tanara nu este evlavioasa, nu vrea popi sa le cante de dimineata pana seaa, nu vrea sa vada sutane zi-de-zi…
    modenizati-va metoda de a comunica conform timpului dinamic…atrageti atentia copiilor si adultilor la comportamentul in familia heterosexuala si beneficiile sale…
    veti gasi pe facebook o multime de idei…

    preotii…lasati- mandria, bautura si femeile acasa…iesiti in strada, faceti o surpriza placuta enoriasilor si vzitati-le casele…
    azi, un pic…maine tot asa…
    este vina preotior daca oamenii nu mai au credinta, pentru ca oamenii cred ca i-ati abandonat…

    mai sunt multe

  21. Pingback: Iulian Capsali despre amendamentul care recunoaste rolul BISERICII ORTODOXE IN MODERNIZAREA STATULUI ROMAN - Recomandari
  22. Pingback: COALITIA PENTRU FAMILIE LANSEAZA O CONSULTARE PUBLICA. Asistam la sfarsitul familiei romanesti? | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Coalitia pentru Familie a lansat PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI pentru definirea CASATORIEI drept UNIUNEA DINTRE BARBAT SI FEMEIE. Trebuie stranse 500 000 semnaturi in termen de 6 luni! | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare