Obama confirma: SUA VA ATACA SIRIA “MAINE, PESTE O SAPTAMANA SAU O LUNA”. Va cere acordul CONGRESULUI SUA, dar nu si pe cel al ONU

• Adevarul: Barack Obama cere acordul Congresului pentru un atac asupra Siriei: „Suntem pregătiţi să atacăm oricând“

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a vorbit, de la Casa Albă, despre criza din Siria şi strategia ţării sale în privinţa unui atac asupra regimului lui Bashar Al Assad, acuzat că ar fi folosit arme chimice împotriva propriilor cetăţeni. “Această problemă trebuie confruntată. Am decis că SUA va ataca ţintele siriene. Acţiunile noastre vor fi limitate în durată şi scop. Vom face responsabil regimul Assad pentru folosirea armelor chimice”, a declarat preşedintele SUA. “Suntem pregătiţi să atacăm atunci când atacăm. Capacitatea noastră nu ţine de timp. Poate să aibă loc mâine, peste o săptămână sau lună”, a mai spus Obama. 

Preşedintele a mai declarat că, deşi sunt pregătiţi să atace, va cere acordul Congresului, în momentul în care acesta se va reuni. “Nu vom aştepta intervenţia sau acordul Naţiunilor Unite”, a spus preşedintele SUA. “Chiar dacă cred că am autoritatea să atac fără acordul Congresului, cred că ţara va fi mai puternică dacă vom cere acordul Congresului. Am stabilit că acesta e cel mai bun lucru pentru democraţia noastră”, a mai spus Obama.  “Dacă stăm degeaba, ce va spune lumea? Ce vom face când ţările vor construi arme nucleare, când ne vom uita pasivi la genocid? Nu putem să spunem copiilor noştri că am făcut asta. Un atac chimic nu trebuie doar să fie investigat, ci confruntat. Nu mă aştept la suportul tuturor ţărilor. Dar voi cere ca cei care sunt cu noi să ne arate suportul lor public”, a declarat preşedintele Statelor Unite.

“Ştiu că avem îndoieli despre ideea unui război. Dar nu vom pune trupele noastre pe solul sirian, în mijlocul unui alt război. Dar NOI SUNTEM STATELE UNITE ALE AMERICII şi nu putem să fim orbi la ce s-a întâmplat în Damasc”, a adăugat preşedintele SUA.  “Nu am fost ales să iau decizii uşoare. V-am spus ceea ce cred. Valorile noastre nu ne lasă să întoarcem spatele când se întâmplă un asemenea masacru. Sunt pregătit să înfrunt această atrocitate. Şi cer Congresului să trimită un mesaj întregii lumi”, a mai spus cel mai puternic om de pe planetă.  “Acum 10 zile lumea a privit cum 1.500 de oameni au fost ucişi în cel mai grav atac chimic din secolul XXI. Ieri am arătat că regimul Assad a fost în spatele acestui atac. Spitalele sunt pline de victime, imagini teribile cu decedaţi. Peste 1.000 de oameni au fost ucişi. Sute au fost copii. Au fost gazaţi de propriul guvern. Acest atac este un asalt asupra demnităţii umane şi e un pericol asupra securităţii naţionale. Pune în pericol prietenii noştri, Israel, Irak, Turcia”, a spus Obama.

“Preşedintele va face o declaraţie despre Siria în Grădina cu trandafiri”, la reşedinţa executivă, a anunţat preşedinţia într-o actualizarea programului zilnic al lui Obama. Potrivit jurnaliştilor CNN, preşedintele Obama nu va anunţa un atac iminent, ci va oferi actualizări asupra poziţia Statelor Unite asupra situaţiei. Activiştii opoziţiei siriene susţin că a existat un al doilea atac cu arme chimice vineri, în timp ce secretarul de stat american, John Kerry, anunţa că dovezile privind primul atac sunt clare şi că atacul chimic a existat şi a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii.  Corespondentul site-ului Politico la Casa Albă anunţă că Barack Obama nu va declara război.

Atacul chimic din Siria de la 21 august a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, potrivit informaţiilor obţinute de serviciile de informaţii americane, a anunţat vineri secretarul de Stat american John Kerry. Şeful diplomaţiei americane a dat asigurări că, dacă se va ajunge la o intervenţie militară, SUA nu vor repeta războiul din  Irak. Statele Unite sunt convinse că Damascul a folosit gaz neurotoxic la 21 august, a declarat vineri secretarul de Stat american John Kerry, citat de AFP. Acesta a adăugat că că Statele Unite nu vor “repeta” experienţa războiului din Irak dacă vor trebui să acţioneze militar împotriva Siriei, relatează AFP.

Miercurea trecută, în cartierul Zamalka din Damasc a avut loc un atac cu arme chimice, susţin rebelii sirieni. Cert este că până la 1.300 de persoane au murit, iar alte peste 4.000 au fost rănite. În urma presiunii exercitate de comunitatea internaţională, preşedintele Bashar al-Assad a permis unei misiuni ONU să efectueze o anchetă, însă la prea mult timp de la atac pentru ca rezultatele să mai fie concludente. SUA au anunţat la scurt timp după atac că sunt pregătite să lanseze o ofensivă militară în Siria. Consiliul s-a reunit miercuri, la New York, însă nu a reuşit să ajungă la un consens, în contextul în care Rusia şi China au anunţat că-şi vor folosi dreptul de veto pentru a bloca orice iniţiativă pentru demararea unei ofensive militare în Siria. Puterile occidentale şi-au anunţat însă dinainte disponibilitatea de a lansa un astfel de atac fără aprobarea ONU, iniţiativă promovată de SUA, Marea Britanie şi Franţa şi sprijinită de Germania, Turcia, Canada, Italia şi Liga Arabă. Între timp, britanicii au anunţat că nu vor interveni militar, în urma nemulţumirii populaţiei faţă de implicarea într-un nou război.

• Cotidianul/ Calin Marchievici: Cum s-a umplut Levantul de demoni şi arhangheli ai democraţiei. Presa şi politicienii, soldaţii “asimetrici” ai războiului din Siria

V-a plăcut să citiţi despre masacrele de la Timişoara? Despre copii asasinaţi în leagăne în Kuweit de Saddam Hussein? Despre masacrele din Kosovo? Despre fiola prezentată de secretarul de Stat Colin Powell la ONU ca dovada a existenţei armelor de distrugere în masă în Irak? Atunci veţi adora şi utilizarea armelor chimice în Siria.

Cazul Siriei, în momentul în care suspiciunile legate de folosirea gazelor toxice poate duce la o internaţionalizare a conflictului, este unul excelent pentru a sublinia pericolul viziunii în alb şi negru asupra lumii, scrie revista franceză Marianne. La originile sale, războiul sirian a fost o revoltă populară autentică împotriva unei dictaturi mai dură decât cea a lui Hosni Mubarak. Totul arăta că o nouă putere, mai modernă şi mai democratică, va răsturna regimul Assad. Numai că societatea siriană, mult mai diversă decât cea egipteană şi mult mai organizată decât cea libiană, şi istoria acestei ţări, mult mai complexă decât cea egipteană, cu legături profunde în întregul Orient Mijlociu, a făcut ca împărţirea taberelor în îngeri şi demoni să ducă la actuala dramă.

„V-a plăcut să citiţi despre masacrele de la Timişoara? Despre copii asasinaţi în leagăne în Kuweit de Saddam Hussein? Despre masacrele din Kosovo? Despre fiola prezentată de secretarul de Stat Colin Powell la ONU ca dovada a existenţei armelor de distrugere în masă în Irak? Atunci veţi adora şi utilizarea armelor chimice în Siria. Confirmarea utilizării lor este iminentă”, scrie Marianne.

Desigur, nu este nicio îndoială că Siria deţine asemenea arme, pe care le poate utiliza. Bashar al-Assad este capabil de multe, în special de lucruri groaznice; trecutul său o demonstrează. Dar, pentru moment, nimeni nu ştie nimic despre aceste arme. Regimul poate că a folosit aceste arme, dar la fel de bine ar fi putut-o face şi o facţiune rebelă sau un depozit să fi fost aruncat în aer accidental. Nu se poate exclude nicio ipoteză.

Însă acum marile capitale au nevoie certitudini. Aşa cum a spus-o purtătorul de cuvânt al Casei Albe, preşedintele Barack Obama va fi responsabil pentru deciziile sale privind Siria în primul rând în faţa poporului american. Iar poporul are nevoie de certitudini. Şi astfel, în doar câteva zile, întreaga presă de mainstream a trecut de la condiţional la prezent atunci când scrie despre folosirea armelor chimice de către regimul Assad. Dovezile pe care se bazează sutele de articole si editoriale: elemente furnizate de “rebelii” sirieni, care nu sunt alţii decât cei împotriva cărora Occidentul a luptat, recent, în Mali şi în Afganistan, oameni care reprezentau în urmă cu câteva luni sau ani răul absolut.

Aşadar, pentru legitimarea unei intervenţii umanitare, schema binară victimă-criminal este cea mai sigura variantă. Că, după zece ani, fostul secretar de Stat Colin Powell a declarat presei că momentul în care a arătat la ONU o fiolă ce ar fi conţinut bacili de antrax din arsenalul irakian a fost “penibil” putin mai contează.

Masacrul chimic de la Damasc şi depăşirea “liniei roşii” trasată de Obama au făcut ca în cateva zile să fie uitate articolele în care Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al preşedintelui Jimmy Carter şi strateg al politicii externe democrate, susţinea că Occidentul nu va interveni militar decât în momentul în care forţele lui Assad vor dovedi că îi pot coplesi pe rebeli şi ca pentru aceasta este nevoie de un accept al Chinei şi al Rusiei şi de depăşirea etapei în care Assad ar refuza soluţia organizării unor alegeri cât de cât democratice.

Indiferent de cine a fos responsabil de moartea celor peste 100.000 de sirieni, până la atacul cu arme chimice, şi de cine a fost reponsabil de moartea celor peste o mie de oameni pe 21 august, lucrurile trebuie să devină mult mai clare decât sunt în realitate în această ţară, astfel încât repetarea complicatului scenariul egiptean să nu mai fie posibilă.

La Cairo, armata a ajuns să masacreze, iar clericii muslmani să asasineze. Iar diplomaţiile statelor cu greutate în regiune nu au ştiut dacă să condamne mai devreme militarismul potenţial dictatorial sau fanatismul religios totalitar. Turcia şi Qatarul au fost solidare cu islamiştii masacraţi, Arabia Saudita, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite sau Iordania au sprijinit ordinea restabilită de armată. Europa şi America au sprijinit iniţial şi doar declarativ puterea islamistă aleasă democratic. Iar analiştii presei de pretutideni au început să se bâlbâie academic şi să transforme, în doar cateva fraze, Revolutia în Lovitură de stat revoluţionara şi apoi în Lovitura de stat.

Presa tinde să nu considere legitime decât alegerile care îi promoveaza pe cei cu care simpatizează şi tinde să confunde voinţa populară cu glasul străzii. Or, protestele din mai 1968 demonstrează că acest semn al egalităţii nu este justificat: “Ne-ar plăcea să credem, dar protestele pariziene din mai 1968 nu au fost expresia unei aspiraţii majoritare în Franţa.” Cât despre legitimarea mediatică în functie de simpatii, un exemplu îl reprezinta ostilitatea presei faţă de guvernele de la Kiev şi Belgrad care nu au manifestat deschiderea aşteptată faţă de Occident, scrie Marianne.

La fel, liderii politici ai statelor mici au tendinţa de a prelua versiunea susţinută de marile puteri, precum soldaţii în spatele ofiţerului, “delegitimând” şi “legitimând” regimuri, în calitate de mici poate mult prea vocali mesageri.