Ipocrizia si substratul real al discursului “ANTICORUPTIE”: Institutiile europene si companiile americane NU URMARESC INDEPENDENTA JUSTITIEI, CI DEFINIREA REGULILOR JOCURILOR COLONIALISTE ALE FOAMEI

• Voxpublica/ Ciprian Siulea: A se slăbi cu minunata justiţie. Anticorupţia nu e justiţie

Trăim vremuri paradoxale ale anticorupţiei. E plin de anticorupţie în media şi în discursurile politice, dar preşedintele ţării se găseşte brusc să „contrazică” ideea că corupţia din România ar fi sistemică şi endemică. Preşedintele, primul anticorupt al ţării, se mîndreşte cu rezultatele campaniei anticorupţie, pe de altă parte le spune magistraţilor că nu mai are cine să îi apere din clasa politică. Şi continuă pe aceeaşi linie schizoidă cu corupţia care este şi nu este, spunîndu-le că raportul CE despre justiţia din România arată „cum ne vedem, nu cum suntem”.

Condamnările s-au accelerat într-adevăr într-un ritm extraordinar. Pe de altă parte, ele nu par să descurajeze pe nimeni, DNA începe mereu noi anchete pentru fapte comise acum, după aceste condamnări, nu cu un an sau doi în urmă. Şi mai bizar, aceste condamnări nu par să aducă prea multă bucurie nici în rîndul celor mai mari fani ai anticorupţiei, iar încercările încăpăţînate ale guvernării USL de a controla justiţia şi de a pune capac campaniei anticorupţie încep să producă reacţii tot mai slabe ale marilor apărători ai justiţiei din Europa şi America.

Cum amenajăm contradicţiile ăstea? Poate nu chiar aşa de greu cum pare. În ciuda condamnărilor spectaculoase şi a noilor anchete declanşate în fiecare zi, anticorupţia a eşuat deja. Nu se poate face anticorupţie împotriva întregului sistem, nici măcar cu sprijinul preşedintelui şi al lumii bune, orice om raţional îşi poate da seama de asta. Politicienii şi afaceriştii îşi continuă afacerile de corupţie liniştiţi tocmai pentru că ştiu asta, pentru că cele cîteva zeci de condamnări importante sînt spectaculoase faţă de nimicul din trecut, dar faţă de aisbergul corupţiei sînt foarte puţin. Sigur, acum există şi un mic risc, dar este unul mic şi, mai ales, el va fi redus în continuare. Situaţia nu a basculat şi nici nu va bascula decisiv.

Anticorupţia ca instrument al luptei politice interne este doar un aspect al problemei. Anticorupţia este, în primul rînd, un mijloc de a recolta nişte energii politice interne şi de a formata într-un anumit fel relaţia cu Occidentul. De aia nici nu interesează pe nimeni foarte mult rezultatele ei concrete, nici pe Băsescu, nici pe patronii lui occidentali. E nevoie de relaţiile de putere create de acest discurs, nu de rezultate practice. Discursul standard al ambasadorilor „facem presiuni externe pe justiţia din România pentru că investitorii noştri au nevoie de justiţie” e aberant şi cinic. Presiunile sînt pentru a ţine România la locul ei, cît mai la periferia dominaţiei economice şi politice, nu pentru a crea cu adevărat neîncetat invocatul stat de drept. A arunca în spatele corupţilor tot ce e rău într-o ţară e ceva minunat, pentru că îi deculpabilizează pe toţi ceilalţi. De aia nici nu e bine ca anticorupţia să funcţioneze, continuarea relelor din societate după succesul ei nu ar mai putea fi explicată şi ar apărea probleme.

Revenind la discursul ambasadorilor, în mod evident, nici Bechtel şi nici Chevron nu au nevoie de justiţie imparţială în România: aşa ceva ar fi un dezastru pentru ei. Nici măcar Coca-Cola, să zicem, care nu are contracte dubioase gen Bechtel şi nu face exploatări dubioase gen Chevron, nu are nevoie de justiţie. De la stînga la dreapta, de sus pînă jos şi din politică pînă în cultură, tot spaţiul e dominat de obsesia totală de a ţine investitorii în puf şi de a le satisface cea mai mică dorinţă. Cine se atinge vreodată de investitorii străini, ca să aibă nevoie de justiţie imparţială?? Marile companii zburdă cel mai bine cu justiţie venală, nu cu justiţie imparţială. Anticorupţia concretă a fost o distracţie de-o vară. Discursul anticorupţiei e cu totul altceva, iar justiţia independentă, din nou, cu totul altceva.

Anticorupţia nu este acelaşi lucru cu justiţia. Cu toate condamnările politice, justiţia e clar de partea statului împotriva cetăţeanului: jandarmeria poate să facă orice, în Piaţa Universităţii sau la Pungeşti (sau la summitul NATO din 2008; cei care i-au agresat grav pe protestatarii paşinici de atunci tocmai au primit NUP), imunitatea ei e aproape perfectă, iar anchetarea corupţiei politice maschează ignorarea completă a corupţiei economice ca atare sau a imensei evaziuni economice.

Un singur lucru mai rămîne: cine va fi de vină? Preşedintele pregăteşte intens terenul pentru un „am fost înfrînt de sistem” şi, din păcate, lamentaţia asta fără sens pică bine pe aspiraţiile unei mari părţi din lumea bună. E ca şi cum ai da vina pe „sistem” că există; ceea ce e, desigur, inutil şi stupid. În politică, cel puţin, responsabilitatea revine destul de simplu celui care a eşuat. În cazul ăsta, eşecul urmează să fie dus şi mai departe. Avîntul anticorupţiei se va contabiliza la Mişcarea Populară suficient, probabil, pentru a o băga în Parlament şi a mai întreţine încă o tură de vise pseudo-civice inutile.

Iar dacă MP va dobîndi în timp mai multă putere, lupta cu sistemul va continua la fel de stupid ca pînă acum, şi în partid, şi în afara lui, în eventualitatea unei guvernări: aşa cum din PDL-ul iniţial s-au separat politicienii de carieră şi intelectualii dezorientaţi dar buni la discursuri, şi din MP-ul viitor se vor separa iar politicienii maculaţi şi din nou intelectualii purişti, într-un ciclu repetitiv fără sens.

Ţepele din Piaţa Victoriei chiar au existat, şi chiar anticorupţia a fost una din cele mai mai mari dintre ele. Atîta tot, că nu era pentru corupţi.

• Cotidianul/ Calin Marchievici: Oaia neagră de serviciu și poligon de încercare. Raportul UE anti-corupție, România și ’’mironosițele’’ de la Bruxelles

Din primul raport anti-coruptie la nivel european intocmit de Comisia Europeana, facut public luni, se poate afla ceea ce demult se sti in intreaga UE: coruptia este larg raspandita, iar oile negre sunt Romania si Bulgaria. Folosindu-se de modul in care a fost redactat raportul, presa internationala titreaza ”Marii contravenienti ai raportului UE asupra coruptiei: Romania si Bulgaria” (Christian Science Monitor). S-ar putea deduce chiar ca pierderile de peste 120 de miliarde de euro anul (echivalentul bugetului anual al UE) se produc numai in Romania si Bulgaria.

Practic, raportul Comisiei Europene nu face decat sa intareasca ca Romania si Bulgaria trebuie sa ramana sub monitorizarea MCV si ca, pe langa vechile metehne de la Bucuresti, acum si presa din Romania este „adesea influențată de interesele specifice și de afilierile politice ale proprietarilor unor societăți de media, incluzând uneori intimidarea magistraților sau a unor persoane implicate în combaterea corupției. Limitările libertății presei au redus și mai mult accesul la informații la nivelul întregii țări. Această situație este agravată de faptul că România are cea mai scăzută rată de acoperire a internetului din UE.”

Preanevinovatele mari companii

Putine sunt publicatiile (din tarile mult mai putin corupte decat Romania, potrivit raportului) care au sesizat ca rezumatul raportului este redactat intr-un mod usor neobisnuit: aici nu sunt numite tari si nu se dau nume. Surse citate de Euractiv au precizat ca unele state UE nu au dorit acest lucru, iar Comisia Europeana s-a conformat. Mai mult, autorii raportului au intrebat marile companii cum le influenteaza coruptia in mod negativ afacerile, nu si cum le influenteaza pozitiv...Intrebata despre aceasta scapare, comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom a spus: ”Cred ca aveti dreptate. Cred ca multe companii fac afaceri profitabile prin contracte corupte.”

Sa fie acesta motivul pentru care, dupa cum se intreaba cei de la biroul bruxellez al Transparency International, din raport lipsesc cazuri notorii de coruptie precum mita de peste 20 de milioane de euro oferita de compania finlandeza de armamnent Patria pentru guvernul din Slovenia, prin intermediul reprezentantului Patria in Austria…Si astfel Finlanda ramane o tara din care aproape ca lipseste coruptia, in timp ce la Ljubljana guvernul lui Janez Jansa a trebuit sa demisioneze dfin cauza ca era corupt. La fel, lipsesc referirile la mitele uriase primite de un fost ministru grec al Apararii care facea afaceri cu companii din Germania. Ministrul este condamnat la 20 de inchisoare, iar Germania este printre cele mai necorupte tari din UE…

Revenind la modul in care a vost redactat rezumatul raportului. Putem afla doar generalitati nerelevante: ”in unele state membre” vulnerabilitatea la coruptie in achizitiile publice este marea problema, iar ”in altele” finantarea partidelor politice nu este transparenta; ”intr-un stat membru sunt cazuri numeroase de finantare ilegala a partidelor, legata de crima organizata” (fara a se specifica ca este vorba de Italia); se mentioneaza ”investigatii care implica un fost trezorier al unui partid” (fara a se spune ca este vorba despre Spania si partidul aflat la guvernare, ce aplica ascultator masuri dure de austeritate).

Preacinstita Comisie

Insa poate cel mai important element ce lipseste din raport este coruptia la nivelul institutiilor UE. Situatia este foarte controversata: in 2011, cand acest demers a fost initiat, Comisia a anuntat ca va analiza si coruptia la nivelul institutiilo UE, dar a renuntat brusc la idee.

Iata explicatia total netransparenta a purtatorului de cuvant al comisarului Malmstrom, transmisa prin email siteului Euobserver: Comisia ”si-a dat seama ca este un lucru asupra caruia va trebui sa revenim intr-un viitor raport anti-coruptie al UE, pentru a fi siguri ca evaluarea va fi satisfacatoare si obiectiva”. Purtatorul de cuvant spune ca pentru moment nu se pot evalua in mod obiectiv practicile institutiilor UE, pentru ca nu exista organisme independente care sa o faca. ”Nu avem nici prea multe studii academice asupra coruptiei la nivelul institutiilor UE”, mai spune purtatorul de cuvant Michele Cercone.

Cu alte cuvinte, Comisia Europeana nu a avut suficient timp din 2011 si pana in 2013 sa puna la punct un mecanism de monitorizare a propriei activitati. In acest caz, ne putem intreba daca oficialii de la Bruxelles considera ca functionarii CE sunt printre putinii cetateni incoruptibili ai statelor din care vin.

Un motiv pentru care ar trebui monitorizate si institutiile UE

Comisarii europeni, cei care vor să fie promotorii transparenţei, atât la Bruxelles, dar mai ales în ţări precum Romania, nu se supun deloc regimului pe care îl impun altora. Comisarii europeni şi înalţii funcţionari de la Bruxelles nu au făcut publică niciodată declaraţia lor de avere, pentru că nu sunt obligati de nicio directivă. Pe site-ul Comisiei putem citi doar declaraţiile de interse, din care aflăm că Jose Manuel Barroso deţine două apartamente în Lisabona (specificarea valorii nu este obligatorie), mai are proprietăţi în Valpacos, Peso da Regua. În rest, nicio acţiune la vreo companie şi doar o soţie casnică.

Dacă în România pare, de vreme bună, un lucru absolut normal, declaraţia publică de avere a fost şi este încă văzută ca un afront şi un atentat la adresa vieţii private în majoritatea societăţilor occidentale. Rămânând la cazul Franţei, doar preşedintele are obligaţia de a declara public averea. În rest, elitele politice aveau dreptul la discreţie, pana in 2013 cand legea s-a modificat.

În Belgia, în inima UE, aleşii trebuie să depună o declaraţie de avere, însă ea nu poate fi consultată decât de un judecător de instrucţie, în cadrul unei anchete.

În Germania, ţara rigorii fiscale şi bugetare, miniştrii şi parlamentarii nu sunt obligaţi să îşi publice declaraţiile de avere, ci doar veniturile. Se publică doar declaraţiile de interese.

În Ungaria, declaraţiile de avere ale aleşilor şi ale miniştrilor se rezumă doar la proprietăţile imobiliare.

În Italia, declaraţiile de avere sunt considerate drept partiale de către Transparency International.

În Danemarca, este la libera alegere a deputaţilor şi miniştrilor dacă publică sau nu declaraţiile de avere, la fel şi în Finlanda.

In acest context, putem spune ca masurile anti-coruptie impuse de CE in Romania au transformat tara intr-un poligon de incercare a unor legislatii ce până mai ieri erau de neconceput în societăţile occidentale.