LASATI-O IN PACE PE IULIA IONESCU, NU DISTRUGETI UN COPIL! Gandurile si apelurile duhovnicului si profesorilor elevei de la Spiru Haret, care risca sa piarda scoala, DACA ESTE IN CONTINUARE HARTUITA SI EXPUSA MEDIATIC

19-02-2014 11 minute Sublinieri

VA FI JUDECAT SI SANCTIONAT PARINTELE IOAN NEAGOE DE CATRE CONSISTORIUL MONAHAL pentru ca a ajutat-o si protejat-o pe Iulia?

reporteri tv la biserica parintelui Visarion Alexa

„Iulia a scăpat teafără din toată această peripeţie, dar a devenit prizoniera presei. Să nu condamnăm acest copil să rămână în casă…Toată lumea s-a scandalizat fiindcă ea s-a spovedit. Dar nimeni nu se scandalizează că s-a intrat în spaţiul ei intim. Direcţia pentru Protecţia Copilului chiar ar trebui să se sesizeze, să interzică cel puţin apariţia imaginilor cu ea. Istoria ei s-a încheiat. ESTE UN COPIL! AJUNGE!”

(Pr. Visarion Alexa)

3838187

***

Întrucât părinţii Iuliei Ionescu, fata care a plecat la mănăstire, sunt divorţaţi şi având cont de ce s-a întâmplat, tatăl fetei ar avea sorţi de izbândă în instanţă pentru a obţine custodia copilei.

Între timp, un avocat susţine că fata ar trebui ţinută sub supraveghere o perioadă, potrivit ziarulring.ro.

“Părerea mea este că se poate lua o măsură din punct de vedere administrativ, astfel încât fetiţa să fie totuşi monitorizată, ţinută sub supravegherea unui psiholog şi să o oblige pe mamă ca fetiţa să parcurgă un program de supraveghere fără să fie preluată de la domiciliul acesteia. Fără îndoială, există şi o culpă a părinţilor“, a declarat Alice Drăghici, avocat.

Mai mult, având în vedere contextul actual, Alice Drăghici susţine că, în cazul în care tatăl doreşte custodia Iuliei Ionescu, poate aduce în instanţă, ca argument, întâmplarea care a avut loc în timp ce tânăra locuia împreună cu mama.

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat, marţi, că Iulia Ionescu, fata dispărută mai multe zile din Capitală, a fost reaudiată luni. În paralel, eleva nu a venit nici astăzi la şcoală, iar directoarea Colegiului „Sfântul Sava“ spune că nu crede că fata se va întoarce la şcoală până când lucrurile nu se vor mai linişti.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat, pentru „Adevărul“, că Iulia Ionescu, eleva de la Colegiul Sfântul Sava din Capitală, a fost reaudiată ieri. „Avem un film complet a ceea ce s-a întâmplat. Le-am cerut colegilor de la Poliţie să finalizeze ancheta până la sfârşitul săptămânii“, a precizat Tobă.

Astăzi, Iulia Ionescu nu a fost de găsit nici la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti, acolo unde învaţă, nici la apartamentul din Sectorul 6 al Capitalei, acolo unde locuieşte alături de mama ei. Vecinii spun că, probabil, fata se află în acest moment alături de una dintre surorile mamei sale.

În ceea ce-i preiveşte pe colegii Iuliei, o mare parte dintre aceştia au spus că nu vor să facă declaraţii despre subiect, atitudine la care au apelat şi cei din conducerea liceului.Din punctul meu de vedere, copilul ăsta nu o sa vină la şcoală până nu încetează această situaţie“, a spus Elena Croncan, directoarea Colegiului Sfântul Sava, făcând referire la faptul că mai multe echipe de jurnalişti aşteaptă veşti despre Iulia chiar în faţa instituţiei de învăţământ.

De asemenea, duhovnicul Iuliei Ionescu, preotul Visarion Alexa, a precizat, pentru Adevărul, că nu mai doreşte să facă niciun fel de declaraţie pe marginea acestui subiect şi că speră doar ca lucrurile să revină la normal. „Este un copil, ajunge. Duminică la predică am spus care a fost toată istoria“, a încheiat părintele Visarion.

Iulia Ionescu, tânăra care a fost dispărută, nu a ajuns astăzi la şcoală. Vecinii: „Era o fată izolată“

Iulia Ionescu pare să fi dispărut din nou. De data aceasta, pare să se fi ascuns de ochii opiniei publice şi asta pentru că adolescenta de 15 ani nu a mai venit la şcoală. Directoul Colegiului Naţional „Sfântul Sava“ din Capitală, George Cazacu, este convins că această experienţă nu va afecta performanţele şcolare ale fetei.

Fuga Iuliei Ionescu la mânăstirea Sihăstria Rarăului pare să fi dat peste cap şi viaţa liceenilor de la Colegiul Sfântul Sava din Capitală, care spun despre tânăra de 15 ani că este un elev silitor, dar destul de introvertit.

„Am să mă călugăresc şi eu până la urmă“, râdea una dintre elevele de la liceu. Alţii erau mai deranjaţi de toată atenţia adusă asupra liceului în urma întregului scandal: „să vezi ce-i fac dacă o prind pe aici. Foarte bine că n-a venit la şcoală“, a spus o altă colegă.

Directorul instituţiei, George Cazacu, a declarat, pentru Adevărul, că nu crede că ultimele zile prin care a trecut tânăra îi vor afecta performanţele şcolare.

„Nu avem niciun fel de informaţie legată de când va veni Iulia la şcoală şi chiar dacă am avea suntem obligaţi să protejăm viaţa acestui copil, nu uitaţi că el este minor. Prin urmare, tot ce se va face de comun acord cu familia. Sunt extrem de convins că nu va fi nicio problemă ca acest copil să se integreze în continuare şi că niciunul dintre colegi nu se va purta într-un mod deosebit cu ea, ci, din contră, va fi şi mai mult ajutată. Ştiu foarte bine ce calitate umană au copiii din clasa ei şi, de fapt, din tot liceul“, a declarat Cazacu.

Vecinii Iuliei: „Era o fată izolată“

Jurnaliştii „Adevărul“ au căutat-o şi la apartamentul din sectorul 6, acolo unde locuieşte cu mama ei, dar şi la apartamentul bunicilor, însă nimeni nu părea să fie acasă.

Vecinii de bloc ai Iuliei Ionescu, fata dispărută, spun că de sâmbătă, atunci când a fost găsită, tânără nu a ajuns la apartamentul din sectorul 6, acolo unde locuieşte alături de mama ei. De asemenea, cei care o cunosc povestesc că au fost şocaţi când au aflat că fata a plecat de acasă.

„Sunt nişte oameni foarte cumsecade, dar fata era cam izolată. N-avea contact cu vecinii, n-avea contact cu copiii“, spune o vecină de bloc. O altă vecină a familiei povesteşte că şi Daniela, mama Iuliei, era în copilărie la fel de introvertită ca fiica sa. „Copiii ieşeau pe la bloc, se jucau, ea nu se amesteca, stătea cu sora ei“, precizează femeia.

La câţiva paşi de blocul în care locuieşte Iulia Ionescu se află mai multe magazine, iar una dintre vănzătoare spune că o ştie pe adolescentă. „Trecea mereu cu mama ei pe aici, râdeau, o ducea la şcoală. Un copil cuminte, poate prea cuminte“, spune femeia.

Pentru că, ieri, nu a fost de găsit nici la liceul în care învaţă, nici la apartamentul în care locuieşte cu mama sa, vecinii de bloc ai fetei spun că, cel mai probabil, Iulia este la mătuşa sa, una dintre surorile mamei sale. „Aşa zic unii vecini, că ar fi acolo, nu la tatăl ei“.

Protecţia Copilului Sector 6 s-a autosesizat în cazul Iuliei Ionescu: Realizăm o evaluare psihologică a fetei

Protecţia Copilului Sector 6 s-a autosesizat în cazul Iuliei Ionescu, iar reprezentanţii instituţiei au anunţat că realizează o evaluare psihologică a fetei, dar şi a familiei acesteia, ajutându-i să depăşească situaţia cu care se confruntă.

Protecţia Copilului din Sectorul 6 s-a autosesizat în cazul Iuliei Ionescu, fata dispărută timp de patru zile, anunţând că realizează o evaluare psihologică a fetei, dar şi a familiei acesteia, încercând să-i ajute pe toţi să depăşească situaţia în care se află.

„Pe această cale, rugăm  reprezentanţii massmedia să manifeste prudenţă şi profesionalism în prezentarea situaţiei copilului, ţinând cont de prevederile legale în domeniul protecţiei drepturilor copilului“, se arată într-un comunicat de presă trimis redacţiei „Adevărul“.

De asemenea, aceştia au precizat că mediatizarea excesivă a situaţiei familiale sau prezentarea anumitor aspecte din viaţa privată a Iuliei o pot traumatiza, afectându-i dezvoltarea psihosocială.

Părintele 61468371Visarion Alexa, duhovnicul Iuliei Ionescu, a mărturisit că experienţa adolescentei fugite la mănăstire l-a făcut să fie mai preocupat de copiii săi şi de tentaţia Internetului asupra lor.

Părintele Visarion Alexa, duhovnicul Iuliei Ionescu, a acceptat să intervină luni în emisiunea televizată a confratelui său Eugen Tănăsescu, „Chestiunea nopţii“, difuzată la TV Neptun.

Preotul Visarion, paroh al Bisericii Pogorârea Sfântului Duh din cartierul bucureştean Militari, s-a arătat profund marcat  de cele întâmplate cu fiica sa spirituală, în vârstă de 15 ani.

Iulia a plecat miercuri de acasă, hotărâtă să se retragă la mănăstire. Ea şi-a manifestat această intenţie pentru prima dată acum 3 ani, iar în ianuarie fata i-a trimis un mail duhovnicului în care îi scria că n-a renunţat la această idee.

Din fericire, după patru zile de pelerinaj la mănăstiri din nordul Moldovei, Iulia a fost găsită teafără şi s-a întors acasă sâmbătă.

În aceste zile, familia o ţine departe de lume. Fata nu s-a întâlnit deocamdată nici cu duhovnicul său.

„Un mesaj pentru toţi adolescenţii“

Preotul Visarion spune că principala grijă a celor apropiaţi Iuliei trebuie să fie acum protejarea adolescentei.

„Iulia a scăpat teafără din toată această peripeţie, dar a devenit prizoniera presei. Să nu condamnăm acest copil să rămână în casă. Ea trebuie să se întoarcă la şcoală, în comunitate, în parohie, aşa cum făcea înainte.

Nu ne-am întâlnit până acum. Dac-aş fi în faţa ei, i-aş transmite că mă bucur enorm că s-a întors în sânul familiei. Nu era un copil care să rămână în mănăstire. Nu cred că era potrivită la vârsta aceasta şi la intensitatea trăirii spirituale să rămână în mănăstire. Ea trebuie să rămână în sânul familiei. Acesta să fie un mesaj pentru toţi adolescenţii cărora le trăsneşte aşa, peste noapte, să plece de-acasă. Dacă acest traseu a fost ocrotit de Dumnezeu şi nu s-a întâmplat nimic rău, există faţete mai rele ale aceluiaşi demers“, avertizează părintele Visarion.

„E nevoie de multă delicateţe“

Preotul consideră greşită  atitudinea opiniei publice.

14-15_preot_RZV„Toată lumea s-a scandalizat fiindcă ea s-a spovedit. Dar nimeni nu se scandalizează că s-a intrat în spaţiul ei intim. Direcţia pentru Protecţia Copilului chiar ar trebui să se sesizeze, să interzică cel puţin apariţia imaginilor cu ea. Istoria ei s-a încheiat. Acum este treaba Poliţiei, a familiei să pună în grijă viaţa Iuliei. Acest copil nu trebuie expus foarte mult opiniei publice. Îi va fi greu să se întoarcă la şcoală, în comunitate, la Biserică. Trebuie foarte-foarte multă delicateţe. Cât de neprofesional a fost comentat de toată lumea…“, spune duhovnicul.

„Pe net a învăţat eronat Apocalipsa”

Pe pielea sa, preotul a constatat că există o fractură între adulţi şi copiii Internetului.

„Trebuie să facem eforturi foarte mari ca să ajungem la inima copiilor noştri. Nu pot să spun decât că suntem foarte departe. Din păcate, eu însumi i-am surprins pe copiii mei descurcându-se admirabil cu tabletele şi telefoanele la vârsta de 3, 5, 6 ani. Sunt surprins că totuşi aceşti copii pot avea acces atât de uşor la net, la tot felul de informaţii care le populează psihicul mult mai mult decât putem noi. Mă rog la Dumnezeu…

Cazul ăsta mi-a dat un imbold din nou să fiu mai atent cu copiii mei. Ca nu cumva, odată ajunşi în spaţiul virtual, acesta să aibă o influenţă nefastă asupra lor, care să-i arunce într-o lume pe care să n-o mai înţeleagă. Atenţie foarte mare! Copiii nu cresc doar în faţa televizorului, doar cu internetul, doar cu tableta. Este un dezastru. Toată experienţa acestui copil se datorează, cred eu, netului. Acolo a învăţat în mod eronat Apocalipsa, plecarea de acasă şi călugăria, toate în mod eronat“.

„Nu mi-aş lăsa copilul singur într-o mănăstire, la 10-12 ani“

Visarion+Alexa-463x330Părintele Visarion Alexa a dorit să facă o precizare:

„Iulia mi-a dat câteva mesaje, nu sute, s-a înţeles greşit. Iar mesajele acestea au pornit cu acordul şi încurajarea mamei. Mama ştia, discutam permanent legat de dorinţa Iuliei de a pleca la mănăstire. Dacă un tânăr de 14-15 ani poate pleca de-acasă, atunci deschidem o poartă care poate fi periculoasă. Eu nu îndemn pe nimeni să facă asta. Sunt lucruri mult mai bune şi mai importante de făcut la vârsta asta.

Personal, eu nu mi-aş lăsa copilul singur într-o mănăstire la 10-12 ani. Chiar există un canon care interzice intrarea copiilor în mănăstire. În pustiul Saharei din secolul IV, prezenţa copiilor era absolut interzisă printre monahi. Locul unui copil este acasă, alături de părinţii lui. Şi într-o parohie, alături de duhovnic. Dupa ce împlineşte vârsta de 18 ani, poate fi stăpân pe decizii“.

Grădiniţă pentru 150 de copii, în curtea parohiei

La parohia din cartierul Militari se va construi o grădiniţă, în care copiii vor fi înscrişi la cererea părinţilor.

„În curtea bisericii noastre se ridică o grădiniţă pentru 150 de copii din parohie. Va fi cu psiholog, cabinet medical, dupa toate normele Ministerului Educaţiei. Aş vrea sa vedeţi o zi de duminică, în care vin părinţii la slujbă împreună cu copiii, copii care au fost botezaţi la noi, sunt obişnuiţi cu fumul de tămâie şi prescură. Unii vor zice ca sunt îndoctrinaţi, dar nu este aşa“, arată părintele.

Preotul Visarion Alexa colaborează  cu Florin Tudose, care conduce secţia de Psihitrie de la Spitalul Universitar Bucureşti. Preotul a îndrumat către medicul pishiatru peste 20 de enoriaşi care au avut nevoie de sfatul specialistului.

„Psihologii, psihiatrii, preoţii nu trebuie să îşi anuleze munca unii altora. Munca noastră nu e antagonică. Am învăţat un lucru din cazul Iuliei: sunt unele situaţii în care orice ai face, oricât te-ai strădui, ni se demonstrează limitele umane. Omul este un microcosmos“, a mai spus duhovnicul.

Abia întoarsă acasă, Iulia Ionescu, adolescenta care a pus o ţară pe jar fugind la mănăstirile din nordul Moldovei, a Sihastria Raraului - Adevarulmers înapoi la Sihăstria Rarăului.

Deşi era aşteptată la şcoală, Iulia Ionescu a mers marţi, 17 februarie, înapoi la mănăstirea de unde a plecat sâmbătă. Fata s-a întors la Sihăstria Rarăului, locul unde a înnoptat vineri spre sâmbătă şi unde s-a destăinuit că este fugită de acasă.

Stareţul Ioan Larion Neagoe este cel care a primit spovedania adolescentei şi i-a permis să rămână peste noapte la mănăstire. Părintele a convins-o să se întoarcă acasă, dându-o în grija unui călugăr, care a condus-o la gara din Suceava şi i-a cumpărat biletul de întoarcere.

Iulia a fost la mănăstire însoţită de doi poliţişti din Bucureşti şi de tatăl ei, Daniel Ionescu.

„Şi poliţiştii, şi tatăl, şi fata, i-au cerut iertare părintelui pentru toate cele întâmplate şi i-au mulţumit pentru c-a avut grijă de ea, pentru că a îndrumat-o să se întoarcă acasă şi i-a dat bani de drum. I-au mulţumit pentru tot ce a făcut pentru ea şi pentru c-a echilibrat-o psihic, din starea în care era“, au relatat pentru „Adevărul“ călugării de la Sihăstria Rarăului.

Vizita Iuliei a avut loc în jurul orei 14. Fata, împreună cu tatăl ei şi cei doi poliţişti, a rămas la mănăstire în seara de marţi.

Iulia Ionescu a pus o ţară întreagă pe jar atunci când a dispărut, miercuri, de acasă. Elevă eminentă la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, Iulia se destăinuise duhovnicului ei că vrea să se retragă la mănăstire, iar familia ştia acest lucru.

Fata, în vârstă de 15 ani, mai avusese o tentativă de plecare de acasă în urmă cu 3 ani. Ea devenise preocupată de iminenţa Apocalipsei, iar viaţa monahală i se părea cel mai bun refugiu. Iulia a fost găsită pe trenul care mergea de la Suceava la Bucureşti, sâmbătă. Era teafără şi nu fusese victima vreunei agresiuni.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a explicat, într-un comunicat de presă emis luni, că Poliţia nu a fost sesizată despre faptul că eleva dispărută a fost cazată la Mănăstirea Sihăstria Rarăului pentru că fata era panicată şi a refuzat să fie preluată de autorităţi. Potrivit reprezentanţilor Patriarhiei Române, călugării nu vor rămâne însă nesancţionaţi.

Călugării ar fi vrut să contacteze autorităţile în momentul în care fata a fost găsită, la jumătatea drumului dintre Câmpulung şi Mănăstirea Sihăstria Rarăului, de către stareţă, dar Iulia a reacţionat foarte agitat. Monahii au căzut la pace cu adolescenta obţinând promisiunea că ea va lua trenul de întoarcere spre Bucureşti a doua zi dimineaţa.

„În seara zilei de 14 februarie, în jurul orelor 18.00, eleva din Bucureşti a fost găsită în calitate de pelerin la jumătatea drumului de 8 kilometri dintre Câmpulung şi Mănăstirea Sihăstria Rarăului de maşina stăreţiei, care a luat-o până la mănăstire. În momentul în care a fost identificată, prima intenţie a conducerii mănăstirii a fost de a anunţa organismele abilitate ale Statului. În faţa refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitaţie, stareţul şi duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii şi urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre Bucureşti din municipiul Suceava”, se arată în comunicatul transmis de biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În document se precizează că Iulia nu a fost niciun moment îmbrăcată în straie monahale.

Patriarhia Română: călugării, sancţionaţi

Decizia călugărilor a fost ascunsă inclusiv faţă de reprezentanţii Patriarhiei Române, care au cerut mai multe controale eparhiilor din ţară începând de vineri, când s-a instituit şi o celulă de căutare în Bucureşti.  Acest 12_constantin_stoica_agerpres_3e27957adalucru, însă, va fi audiat de către Consistoriului Monahal (instanţă de judecată pentru monahi – nota red.)

„Noi nu am făcut nimic altceva decât să transmitem ce ni s-a transmis şi nouă din teritoriu. Responsabilitatea o are Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor pe teritoriul canonic al căreia se găseşte mânăstrirea Sihăstria Rarăului. Eu nu am vorbit decât cu reprezentanţii Arhiepiscopiei, dar se pare că şi ei au fost induşi în eroare. Tocmai de aceea vor fi chemaţi în faţa Consistoriului Monahal. Cazul va fi analizat la Suceva“, a declarat Constantin Stoica, purtorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pentru Adevărul.

Stoica a explicat că Patriarhia Română este o instituţie descentralizată, toate eparhiile având autonomie în ceea ce priveşte viaţa bisericească de pe teritoriul ei canonic. Din acest motiv, Patriarhia nu poate să se implice în viaţa unei eparhii.

[…]

Cazul “Iulia Ionescu” este la un pas de a fi rezolvat după ce unul dintre persoanejele-cheie le-a oferit oamenilor legii toate informaţiile privind locul în care fata a poposit în ultima seară. Stareţul Ioan Larion Neagoe, de la Sihăstria Rarău, a declarat că a primit-o pe Iulia vineri seară.

“Fata a ajuns pe 14 după-amiaza la mănăstire, unde i s-au dat apă, hrană şi părintele a stat de vorbă cu ea. Seara a dormit acolo, apoi părintele i-a spus să se întoarcă la familie pentru că nu se poate aşa ceva. După aceea a fost dusă la gară şi pusă în trenul de Bucureşti. Părintele de acolo a spus că a greşit”, ne-au declarat surse apropiate anchetei.

Totodată, stareţul ar fi spus că nu a aflat că era vorba despre fata dispărută şi, în consecinţă, nu a ştiut ce trebuia să facă.

“Se poate discuta în termeni de etică”

Printre cele mai frecvente întrebări ale acestui caz se numără şi “cine plăteşte?”. Conform oamenilor legii, Parchetul a deschis un dosar de cercetare penală, însă acesta poate să se încheie fără ca vreo persoană să răspundă penal. Prima exclusă este chiar ultima “gazdă” a Iuliei.

Din punct de vedere penal, stareţului nu i se poate imputa absolut nimic pentru că nu a ademenit-o, nu a sechestrat-o, nu a lovit-o şi nu a exploatat-o în niciun mod. A făcut un gest absolut uman pentru că era un copil însetat, flămând şi fără adăpost şi i-a oferit găzduire în seara respectivă, aşa cum ar fi făcut orice om în situaţia lui. A doua zi a condus-o la gară şi i-a cumpărat bilet. Pentru că nu a anunţat poliţia şi familia, sigur că se poate discuta în termeni de etică. Ar fi fost o obligaţie morală să informeze autorităţile“, ne-a declarat avocata Alice Drăghici.

[…]

pr-ioan-5-n

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Preoti si duhovnici romani, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “LASATI-O IN PACE PE IULIA IONESCU, NU DISTRUGETI UN COPIL! Gandurile si apelurile duhovnicului si profesorilor elevei de la Spiru Haret, care risca sa piarda scoala, DACA ESTE IN CONTINUARE HARTUITA SI EXPUSA MEDIATIC

  1. Pingback: Opinii si analize despre TRAUMA UNEI NEDORITE NOTORIETATI STRIVITOARE pentru o tanara din generatia Facebook, PEDEPSITA FARA MILA de “opinia publica” pentru “VINA” DE A FUGI LA MANASTIRE. Dar si despre resorturile totalitare ale PS
  2. 1) Fata nu avea voie sa plece la manastire fara binecuvantarea duhovnicului !
    NU STIE CE INSEAMNA ASCULTARE SI BINECUVANTARE !

    Este insuficient catehizata; cunostinte consistente dar si lipsuri mari.
    2) Nimeni nu a sanctionat stirile false care produc panica. Cu ani in urma un oarecare, pezicea un cutremur catastrofal iminent.

  3. @ MirceaB:

    1) Asa este, evident, a spus-o si parintele ei, insa pentru o varsta de 15 ani credem ca e nevoie de un ton mult mai coborat mai ales in acest moment si in niciun caz sa adaugam si noi invinovatire si osandire peste toate cate se sparg in capul ei acum. Chiar nu intelegem?!

  4. Buna ziua. Nu vad pentru care motiv se face atat tam tam pentru eleva fugita la manastire. De fapt care e grozavia? Ca a fugit de acasa sau ca a fugit la manastire? Fuga la manastire e o “ratacire”? Atunci ce spunem despre eleva eminenta care a sarit de pe geam, chipurile sa ia ceva de la magazin, si a murit. Sunt cadru didactic si toti elevii se aprovizioneaza de la magazin inainte de ore, deci nu pot crede acel motiv puieril. Sau ce spunem despre acei tineri care adera la o serie de culte sau secte satanice- oare aceia nu au o ratacire spirituala? Ce spunem de acei tineri care fug de acasa si se indoapa cu etnobotanice sau alte ierburi- oare ei nu au aceasta ratacire?
    Hadeti sa nu exageram! Copila, Iulia Ionescu, nu s-a dus sa se prostitueze sau sa se arunce inbratele unui baiat, ci s-a dus la o manastire pentru a- si gasi liniste sufleteasca si asa a fost.Am o simpatie pentru fata aceasta, pentru ca ma vad pe mine: si eu am avut gandurile acestea inca din clasa a XIXa. Nu am fugit atunci, ci mult mai tarziu, dupa ca am terminat facultatea; acum parintilor le e rusine de acel episod dar pentru o perioada au fost smeriti, ei primind o lectie dura. Nihil sine Deo- nimic fara Dumnezeu. Asta trebuie sa inteleaga toata lumea: degeaba esti savant, degeaba esti bogat daca toate acestea nu sunt binecuvantate de Dumnezeu.
    Lasati copila sa mearga la scoala, lasati copila sa mearga la biserica si cu timpul isi va gasi locul in societate sau in monahism; in ambele locuri gasesti mantuire.

  5. da rodica sunt si eu de acord cu tine, insa vezi tu atit de orbi suntem multi dintre noi incat nu observam nimic, multi copii sunt care aleg calea pierzaniei si nu facem nimic, ba mai mult punem paie pe foc, cand este vorba de a alege ceva util si in special calea mintuiri , atunci suntem catalogati in fel si chip cu tot felul de interpretari care mai de care mai cinice, ba mai mult biseica ortodoxa este supusa la tot felul de atacuri murdare mai ales a presei infecte

  6. Mass media nu o poate lasa in pace pe Iulia, pentru ca nu de soarta Iuliei sunt ei interesati.

    Mass media este goarna celor inselati de diavol. Probabil, conducatorii acestor corporatii de televiziune, radio si ziar au dat ordin sa nu fie lasat acest subiect si sa se loveasca cu toata forta in Biserica.

    Mai ales acum, cand au vazut ca Iulia, tatal ei si chiar politistii implicati si-au venit in fire, s-au intarit duhovniceste si mai ales au multumit parintelui arhimandrit Ioan, staretul manastirii Sihastria Raraului, televiziunile au inceput sa trambiteze la toate stirile ca preotii trebuie judecati si trebuie sa raspunda pentru “privare de libertate”.

    Vedeti cum urla diavolul ca un turbat, simtind ca pierde aceasta falsa ocazie de a inghiti pe cineva?

    Au cautat ei, mass media, si au gasit ca ar exista in codul penal un articol prin care ar putea sa-l incrimineze pe staret. Si acum trambiteaza aceasta propaganda anti Dumnezeu si anti Biserica la toate canalele de stiri. Tot felul de reporteri, analisti, sociologi, psihologi … oameni eretici sau atei care habar nu au despre cum se lucreaza la sufletul omului, vin si urla tot felul de prostii, de manipulari prin care sa-i insele si pe altii si sa-i indeparteze de Dumnezeul nostru Iisus Hristos.

    Staretul, care este apostolul neamului trimis de Dumnezeu, a inteles ispita diavoleasca ce s-a abatut asupra acestei fetite si a linistit-o, a incurajat-o, a spovedit-o, dupa care a trimis acasa, in siguranta, un suflet salvat si intarit in credinta cea dreapta, Ortodoxia, dar oamenii inselati prin care lucreaza satana nu vor sa fie liniste si pace.
    Ei vor cu orice pret sa se foloseasca de acest fals prilej pentru a lovi in Biserica Ortodoxa.

    Cred ca datoria nostra, a tuturor ortodocsilor, este sa implinim porunca Domnului si sa ne rugam pentru aceste suflete ratacite.

    Imi vine in minte o rugaciune din acatistul Sfantului Ierarh Alexandru:

    O, pastorule prea bun, cu umilinta dintru adancul inimii ne rugam: auzi-ne pe noi care, aducand aceasta putina rugaciune din invapaierea sufletelor noastre, cadem catre tine; fi mijlocitor catre Preamilostivul Dumnezeu ca sa stinga cugetele viclene ale vrajmasilor nostri si sa ne izbaveasca de toata nevoia si necazul care tulbura odihna si linistea vietii noastre. Iar noi laudandu-l pe Dumnezeu ii cantam: Aliluia!

    Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin!

  7. Parintele Savatie, in nota obisnuita, surprinde foarte bine esenta din spatele mediacotecii de pe marginea cazului Iuliei: Psihologul, ca personaj pozitiv, in opozitie cu Duhovnicul, personaj daca nu negativ, macar unul asupra caruia se arunca umbra indoielii.

    ——-

    Scufița Roșie cu decor ortodox
    De SAVATIE BAȘTOVOI

    Felul în care a ajuns presa română să provoace isterii din nimic este un caz vrednic de tratatul de dezinformare a lui Vladimir Volkoff.

    Ucraina arde, Belgia implementează eugenia nazistă, iar presa română vorbește de o săptămînă despre o fată dusă la spovedit.

    Călătoria fetei cu trenul spre o mănăstire din Moldova este prezentată cu lux de detalii: un adevărat film american, cu polițiști care o caută și cu părinți care trec prin clipe chinuitoare din cauza pierderii fetiței. Fetița are 15 ani, ceva mai mare decît Scufița Roșie trimisă oarecînd de mama ei să traverseze codrul fioros. Din toată această poveste mai lipsește lupul, dacă lupul n-o fi, în varianta media românească, chiar părintele duhovnic, spintecat și jupuit fără cruțare de vînătorii mediatici.

    În poveste există totuși un personaj pozitiv: Psihologul. Acesta se luptă din televizor cu nedreptatea socială, lovind cu mînuțele-i nedate cu munca în poarta rece a Bisericii Ortodoxe Române – un fel de palat care înghite fetele fugite de acasă. Doar Psihologul mai e capabil să ne salveze, par a zice crainicii de televiziune și autorii de editoriale.

    Pînă la urmă totul s-a terminat cu bine. S-a dovedit că fata dusă la spovedit nu era Scufița Roșie, ci o fată ca toate fetele, iar părintele duhovnic nu era un lup, ci un om cu totul responsabil și de treabă. Că părinții au cam sărit calul cu sesizarea despre dispariția fetei, iar presa s-a mai ales cu un nou experiment.

    Acum, că toate au fost puse de unde au fost luate, nu știm ce să facem cu Psihologul. Cu siguranță vor mai fi povești în care să fie nevoie iar de el.

    sursa: http://barikada.md/?p=467

  8. Exact, acelasi lucru l-am scris si eu pe alt site. Fata , trebuie lasata in pace, are 15 ani, are dreptul sa-si aleaga singura drumul pe care-l va alege. Nu vad dece se face atita vilva in jurul ei, cind sint atitea probleme importante , ce ar trebui dezbatute si rezolvate. De ce nu se vorbeste toata ziua de zecile de fete, care fara voia lor sint puse sa se prostitueze fara voia lor… Care dispar de acasa, nu sint gasite sau se musamalizeaza cazurile, se drogheaza, lipsesc de la scoala, etc.LASATI ACEASTA ADOLESCENTA IN PACE! Lasati-i duhovnicul in pace, pentru ca dupa parerea mea, a procedat corect.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare