VIKTOR ORBAN CONDUCE DIRECT SI PE FATA UDMR, INCLUSIV IN “PROBLEME DE POLITICA INTERNA” ROMANESTI! Intr-un tarziu, MAE roman reactioneaza: DECLARATIA PREMIERULUI UNGAR DESPRE AUTONOMIA TERITORIALA – INACCEPTABILA

23-05-2014 6 minute Sublinieri

O evolutie grava ignorata in mass-media mainstream: UDMR SE ORBANIZEAZA COMPLET, CU ARME SI BAGAJE

CAMPANIE ELECTORALA AGRESIVA PENTRU “UNITATEA NATIUNII MAGHIARE” DIN BAZINUL TRANSCARPATIC

AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC – OBIECTIV PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN

ORBAN-HUNOR

 

sursa foto: http://rmdsz.eu/

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, joi, la Satu Mare, că Ungaria este interesată de relaţii puternice şi stabile cu România şi că este nevoie de un sistem de consultări între Guvernul de la Budapesta şi UDMR, informează Mediafax.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, care este şi liderul Fidesz, s-a întâlnit, joi, la Satu Mare, cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, discuţiile vizând în principal alegerile europarlamentare care vor avea loc duminică.

Premierul ungar a afirmat, la finalul întâlnirii, că a discutat cu Kelemen Hunor şi probleme de politică internă, în condiţiile în care UDMR este acum la guvernare.

“Bineînţeles că în discuţii am atins şi probleme de politică internă, UDMR devenind recent o formaţiune politică reprezentată în Guvernul României şi dorim ca UDMR să aibă succes în această muncă. Am discutat şi despre relaţiile dintre UDMR şi Guvernul Ungariei şi am căzut de acord că vom avea nevoie de un sistem de consultări într-un mod intensiv, frecvent şi de mare importanţă. Am discutat şi despre relaţiile guvernamentale româno-ungare şi am reafirmat poziţia mea, că Ungaria este interesată în relaţii stabile, puternice, în viitor, între cele două ţări şi cele două naţiuni”, a spus Orban.

La rândul său, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că relaţiile româno-maghiare sunt extrem de importante.

“În ceea ce priveşte relaţiile româno-maghiare, suntem convinşi că, din punct de vedere economic şi politic, o colaborare puternică între cele două guverne, între ministere, între diferite sectoare, este extrem de importantă şi vrem ca această colaborare să fie cât mai strânsă. Pentru că aşa cum avem un trecut şi un prezent comun, trebuie să proiectăm şi viitorul împreună. Din acest punct de vedere, noi, prin mijloacele guvernamentale şi nu numai, vom fi un factor important şi un actor important în ceea ce priveşte aceste relaţii. Sunt convins că în perioada următoare dialogul între Guvernul Ungariei şi UDMR va fi unul intens, aşa cum în perioada care a trecut s-a îmbunătăţit mult, şi sunt convins că vom contribui şi la îmbunătăţirea relaţiilor româno-maghiare”, a arătat Kelemen. 

Kelemen Hunor se intalneste maine la Satu Mare cu premierul Ungariei, Viktor Orban, a anuntat presedintele UDMR pe pagina sa de facebook, unde a publicat si o fotografie in care se afla alaturi de seful executivului de la Budapesta. Intalnirea vine dupa ce vicepremierul Ungariei le-a transmis urmatorul indemn maghiarilor din Transilvania: “In numele guvernului maghiar adresez rugamintea fiecarui maghiar din Ardeal (…) sa participe la vot si sa voteze lista UDMR”. 

Kemelen Hunor, presedintele UDMR, a anuntat pe contul sau de Facebook ca maine, 22 mai, se intalneste la Satu Mare cu premierul Ungariei, Viktor Orban. In urma cu doar cateva zile, vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a adresat urmatorul mesaj catre maghiarii din Transilvania:

Este important ca in cadrul unirii natiunii maghiare, in reprezentarea unitara a natiunii maghiare, fiecare parte a natiunii maghiare sa fie reprezentata la Bruxelles unde putem sa reprezentam interesele maghiarimii de pretutindeni. In numele guvernului maghiar adresez rugamintea fiecarui maghiar din Ardeal, indiferent de orientarea sa politica, ca avand in vedere interesul national sa participe la vot si sa voteze lista UDMR“. 

Mesajul vicepremierului ungar Semjen Zsolt a fost publicat pe contul de facebook al liderului UDMR Kelemen Hunor in urma cu patru zile.

“Spectaculoasa rasturnare de situatie in interiorul comunitatii maghiare“, scrie Dan Tapalaga in editorialul publicat astazi.UDMR-ul lui Kelemen Hunor a incheiat o neasteptata alianta cu FIDESZ-ul lui Victor Orban, desi premierul Ungariei a investit initial energie in ruperea electoratului maghiar din Transilvania. Totusi, vicepremierul Ungariei a indemnat pe fata maghiarii sa voteze UDMR. Liderilor Uniunii li s-a facilitat accesul la presa maghiara (controlata de Victor Orban). Acolo s-a si derulat intreaga campanie, UDMR lipsind practic din media romaneasca. De notat ca Laszlo Tokes, candidat din partea FIDESZ, s-a abtinut sa mai critice UDMR pe durata campaniei. Alianta neoficiala FIDESZ-UDMR ar putea salva Uniunea, amenintata serios cu ratarea intrarii in PE in cazul divizarii electoratului maghiar”. 

In campania pentru alegerile europarlamentare, UDMR a folosit aproape in exclusivitate canalele de comunicare de limba maghiara si cu precadere pe cele din Ungaria. Kelemen Hunor a fost prezent la posturile de televiziune din Ungaria cu interventii sau interviuri (vezi aiciaici si aici cateva interviuri la televiziunile de la Budapesta), Uniunea a avut o campanie activa pe retelele de socializare, in teritoriile locuite de comunitatea maghiara si cu mesaje concentrate pe importanta reprezentarii minoritatii maghiare in Parlamentul European.

UDMR a facut apel in clipurile electorale la pericolul privind siguranta comunitatii maghiare, precum si la nevoia de “reprezentare unitara a natiunii maghiare”. 

Unul dintre sloganurile de campanie este: “Miza este mare, Alegerea este clara!”. Intr-un clip de campanie, UDMR transmite urmatorul mesaj: Comunitatea noastra se afla in fata unei decizii importante pe 25 mai: miza este mare, alegerea este clara! Trebuie sa fim prezenti in Parlamentul European si pentru a putea sa ne aparam comunitatea cu intrumentele Uniunii. Dar daca nu mergem sa votam, altii o sa o faca si la Bruxelles vor ajunge doar parlamentari romani! Daca nu suntem prezenti in Romania si acasa va slabi puterea maghiarilor si va fi pusa in pericol siguranta comunitatii noastre! Pe 25 mai vom fi atatia cati vom vota!

Mesajul “Vom fi atati cati vom vota” este reluat apoi si in alte afise de campanie ale UDMR.

Intr-un alt clip, Antal Arpad, primarul municipiului Sfantu Gheorghe, sustine ca “autonomia Tinutului Secuiesc este un interes national”. “Am pregatit un material despre autonomia Tinutului Secuiesc. Dupa 25 mai dorim sa transmitem acest document membrilor Parlamentului UE, dar nu prin posta, ci sa-l inmanam prin reprezentantii nostri. De aceea este importanta participarea la vot pe 25 mai – vorbim de un interes national al maghiarilor din bazinul carpatic si din Tinutul Secuiesc”, le transmite alegatorilor Antal Arpad. 

UDMR foloseste in campanie si ideea “beneficiilor” pe care Uniunea Europeana le-a adus pentru Transilvania, de data aceasta intr-un video si cu subtitrare in limba romana.

Amintim ca premierul Ungariei, Viktor Orban, este un cunoscut sustinator al autonomiei, a provocat iritare in urma cu o saptamana cand a facut apel la oautonomie a minoritatii maghiare din vestul Ucrainei si ramane de vazut care sunt consturile aliantei dintre UDMR si FIDESZ in ceea ce priveste radicalizarea discursului pe tema autonomiei Tinutului Secuiesc.

  • Mediafax: 

Corlăţean: Declaraţia lui Viktor Orban privind autonomia maghiarilor din Ucraina este inacceptabilă

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a calificat drept inacceptabilă forma de autonomie teritorială dorită de premierul Viktor Orban pentru maghiarii din Transcarpatia, regiune a Ucrainei unde trăiesc şi foarte mulţi etnici români. 

“Noi nu suntem de acord cu această poziţie (…) Aceste forme de autonomii pe criterii etnice sunt chestiuni inacceptabile (…) pentru că nu sunt standarde europene acceptate”, a precizat, joi, la TVR, şeful diplomaţiei române.

Referitor la românii din Transcarpatia, Ucraina, Titus Corlăţean a precizat că în această regiune “există foarte multe asociaţii româneşti, români adevăraţi”, dar care “niciodată n-au dorit separare, au dorit să li se respecte identitatea lor naţională, să le fie respectat dreptul la educaţie, la a vorbi limba maternă, drepturi europene, consacrate la nivel european”.

Premierul conservator ungar Viktor Orban şi-a reînnoit, la 16 mai, apelul controversat privind autonomia minorităţii maghiare care trăieşte în vestul Ucrainei, la mai puţin de o săptămână după ce a provocat o dispută diplomatică între Budapesta, Kiev şi Varşovia, relatează AFP.

“Statul ungar în ansamblu sprijină cererile de autonomie ale maghiarilor din Transcarpartia”, a declarat şeful Guvernului ungar într-un interviu acordat televiziunii publice M1.

Între 150.000 şi 200.000 de persoane de origine maghiară trăiesc în Ucraina, între care aproape toate în Transcarpatia. Ele reprezintă cea mai mare minoritate (aproximativ 13 la sută) din această regiune ucraineană situată la frontiera cu România, Ungaria şi Slovacia.

“O Ucraină stabilă şi democratică este în interesul nostru, dar Ucraina nu poate fi stabilă şi democratică fără să acorde drepturi minorităţilor şi comunităţilor naţionale care trăiesc aici”, a adăugat el.

Aceste declaraţii vin în continuarea celor din 10 mai, din cadrul discursului de învestitură din Parlament. Orban a fost reconfirmat în funcţia de premier pentru un al doilea mandat consecutiv după victoria obţinută la alegerile legislative din aprilie. Şeful diplomaţiei ungare Janos Martonyi a precizat, miercuri, că Viktor Orban nu s-a gândit la o autonomie “teritorială”. Premierul ungar a declarat vineri seara pentru M1 că există în Europa mai multe forme de autonomie şi că maghiarii din Transcarpatia vor trebui să precizeze ce fel de autonomie vor.

Ambasadorul ungar la Kiev a fost convocat de Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe pentru a explica aceste declaraţii ale lui Orban. La rândul său, premierul polonez Donald Tusk a calificat marţi drept “regretabile” aceste remarci ale lui Viktor Orban. El le-a cerut vecinilor Ucrainei să dea dovadă de solidaritate, susţinând unitatea şi independenţa Ucrainei.

Corlăţean i-a transmis ambasadorului Ungariei dorinţa privind colaborarea în domeniul minorităţilor

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, l-a primit, joi, în vizită de prezentare, pe ambasadorul Ungariei, Zákonyi Botond, căruia i-a transmis dorinţa părţii române privind desfăşurarea unei noi reuniuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în domeniul minorităţilor naţionale.

Potrivit unui comunicat MAE, şeful diplomaţiei a evidenţiat importanţa relaţiei bilaterale româno-ungare atât la nivelul Europei Centrale şi de Est, cât şi la nivel european, exprimând angajamentul ferm al părţii române pentru consolidarea Parteneriatului Strategic. În acest context, s-a discutat despre oportunitatea realizării unei întrevederi bilaterale la nivel de ministru de externe, ulterior învestirii noului Guvern de la Budapesta, precizează sursa citată.

Titus Corlăţean l-a asigurat pe ambasadorul ungar de întregul sprijin al autorităţilor române pe durata misiunii sale în România.

În cursul întrevederii, cei doi demnitari au trecut în revistă principalele aspecte ale cooperării dintre cele două state şi au căzut de acord asupra importanţei unui dialog bilateral intensificat, în perioada imediat următoare învestirii noului Guvern ungar.

Ministrul Afacerilor Externe a exprimat dorinţa părţii române pentru desfăşurarea într-un viitor cât mai apropriat a unei noi reuniuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în domeniul minorităţilor naţionale, formatul de dialog special creat pentru discutarea aspectelor care ţin de cooperarea bilaterală în materie de minorităţi, se arată în comunicatul MAE.

La rândul său, Zákonyi Botond a transmis că relaţiile bune de vecinătate reprezintă o prioritate pentru noul Guvern de la Budapesta, România fiind unul dintre cei mai importanţi parteneri ai Ungariei.

În acest context, interlocutorii au convenit aprofundarea cooperării la nivel sectorial, cu accent pe intensificarea cooperării economice. Părţile au evidenţiat importanţa convenirii, cât mai curând posibil, a unei noi reuniuni a Comisiei Mixte Economice, în condiţiile în care Ungaria reprezintă unul dintre principalii parteneri comerciali ai României, ocupând şi în anul 2013 locul 3 în totalul schimburilor comerciale ale României, comerţul bilateral ridicându-se la 7 miliarde de euro.

Zákonyi Botond i-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Traian Băsescu la 15 ianuarie.

ORBAN-HUNOR2sursa foto: facebook


Categorii

1. DIVERSE, Alegeri in Romania, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Razboiul impotriva Romaniei, Ucraina, Ungaria, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “VIKTOR ORBAN CONDUCE DIRECT SI PE FATA UDMR, INCLUSIV IN “PROBLEME DE POLITICA INTERNA” ROMANESTI! Intr-un tarziu, MAE roman reactioneaza: DECLARATIA PREMIERULUI UNGAR DESPRE AUTONOMIA TERITORIALA – INACCEPTABILA

  1. @ileana:

    Da, remarcaseram si noi analiza lui Friedman pe Ungaria. Nu pe Horty intentioneaza sa-l reabiliteze in primul rand, ci, mai grav, pe Orban, falsificand esential jocul politic al acestuia, caci e o mare-mare diferenta intre Horty si Orban pe care redactorul sef al Stratfor a ocultat-o maiastru. Asteptam insa analiza pe Romania pentru a-i comenta analizele sale.

  2. “Una din paginile de glorie a fost anul 1919 când, într-un timp record, armata română a cucerit Ungaria, pentru a o elibera. Armata bolşevică ungară a lui Bela Kun, coordonată direct de la Moscova (Lenin tocmai mutase capitala aici), a fost realmente zdrobită, iar vechiul guvern ungar a fost reinstalat.
    Regele Ferdinand, dintr-o nobleţe exagerată, nu a permis armatei să arboreze drapelul românesc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, aşa cum ar fi fost îndreptăţit să facă orice învingător. A făcut-o în schimb sergentul Iordan (un oltean zănatec) care a cocoţat, în vârful catargului, deasupra drapelului maghiar, o opincă găurită. Budapesta a fost eliberată de armata română pe 4 august 1919.”
    […]

    Sursa: http://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/01/o-istorie-putin-cunoscuta-1919-armata-romana-a-cucerit-ungaria-pentru-a-o-elibera-romani-treceti-tisa/

  3. Pingback: UNGARIA FACE PRESIUNI ASUPRA RETROCEDARILOR DIN ARDEAL. LASZLO TOKES – folosit de guvernul ORBAN in procesul de RESTITUIRE a proprietatilor revendicate de bisericile maghiare din TRANSILVANIA - Recomandari
  4. Pingback: COMPROMIS PE PROCESUL AUTONOMIEI. UDMR si PSD au stabilit ca Romania sa nu mai sustina activ COMISIA EUROPEANA intr-un proces in care aceasta RESPINGEA autonomia pe criterii culturale/ AUTONOMIA CA GHETOU – analiza - Recomandari
  5. Pingback: update – Vicepremierul Ungariei sfideaza Romania. Guvernul de la Budapesta isi ASUMA AUTONOMIA TERITORIALA a maghiarilor din ARDEAL/ Toro Tibor vrea FEDERALIZARE/ Semjen Zsolt participa la ceremonii ilegale de AFISARE A STEAGULUI SECUIESC - Recomand
  6. Pingback: UDMR, aflata la guvernare, ataca România prin proiectul AUTONOMIEI TERITORIALE a TINUTULUI SECUIESC. Regiunea ar urma sa aiba PRESEDINTE PROPRIU si buget separat/ Presedintele Forumului Romanilor: SE DORESTE DEZMEMBRAREA TRANSILVANIEI DE ROMANIA [VIDEO]
  7. Pingback: Proiectul de segregare etnica al UDMR: TINUTUL SECUIESC – STAT IN STAT [video] - Recomandari
  8. Pingback: MAREA BRITANIE SE “BALCANIZEAZA”? Scotia – aproape de INDEPENDENTA/ Autonomia TINUTULUI SECUIESC incalca flagrant CONSTITUTIA ROMANIEI. Proiectul UDMR – TEXTUL INTEGRAL - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare