IPS NICOLAE CORNEANU a trecut la cele vesnice

29-09-2014 2 minute Sublinieri

nicolae-corneanu

Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit, în cursul nopții de duminică spre luni, cu trei săptămâni înainte de a împlini 91 de ani. În urmă cu două săptămâni fusese externat, la dorinţa sa, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu suferea de mai multe afecțiuni în afara celor cardiace, printre care și diabet.

În luna iulie, i s-a pus diagnosticul de ”decompensare după insuficiență cardiacă”, tot la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Potrivit agenției de presă Basilica, Mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului s-a născut la data de 21 noiembrie 1923, în localitatea Caransebeș. A studiat la Liceul din Caransebeș între anii 1934 – 1942, după care a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București în perioada 1942 – 1946.

La 30 iunie 1949, IPS Sa a obținut doctoratul în Teologie cu teza ‘Viata și petrecerea Sfântului Antonie. Începuturile monahismului creștin pe Valea Nilului’. La 15 decembrie 1960 a fost ales episcop al Aradului, fiind hirotonit la 15 ianuarie 1961 și înscăunat la 22 ianuarie 1961. La data de 17 februarie 1962 a fost ales Arhiepiscop al Timișoarei și Caransebesului și Mitropolit al Banatului, fiind înscăunat la 4 martie 1962.

De asemenea, a fost și locțiitor de Mitropolit al Ardealului (aprilie – iunie 1967) și locțiitor de Mitropolit al Olteniei (octombrie 1977 – aprilie 1978).

I-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa de către Institutul teologic protestant din Cluj (1978), Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ din Arad (2003), Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara (2003), Universitatea de Științe Agricole ale Banatului (2003) și Universitatea de Vest din Timișoara (2003).

IPS Sa a fost ales, în anul 1992, membru de onoare al Academiei Române și membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost președintele de onoare a numeroase fundații și societăți.

I s-a conferit titlul de ‘cetățean de onoare’ al orașelor Timișoara, Lugoj și Caransebeș. De-a lungul timpului a colaborat la mai multe reviste și publicații: ‘Invierea’, ‘Altarul Banatului’, ‘Studii teologice’, ‘Ortodoxia’, ‘Jurnalul literar’, ‘Orizont’, ‘Gandirea’, ‘Vatra’ și, de asemenea, la posturi locale și naționale de radio și televiziune. A publicat numeroase cărți și volume, a tradus din limba greacă, fiind inițiatorul și coordonatorul colecției Comorile pustiei’.

În 2007, CNSAS a dat o rezoluţie prin care susţinea că Nicolae Corneanu a fost colaborator al Securităţii comuniste, înainte de 1989.

În 2011, i s-a retras dreptul de semnătură printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Măsura nu a fost pe placul credincioşilor bănăţeni, care şi-au susţinut prin mai multe mitinguri, mitropolitul.

În 2008, Nicolae Corneanu a fost din nou în centrul atenţiei, atunci când s-a împărtăşit într-o biserică greco-catolică, gest care a stârnit nemulţumirea majorităţii credincioşilor ortodocși.

ÎPS Bartolomeu Anania, pe-atunci Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, Mitropolitul Kiril al Patriahiei Rusiei, precum şi călugării de pe Sfântul Munte Athos au luat poziţie împotriva sa.

În şedinţa de pe 8-9 iulie 2008 a Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Corneanu şi-a recunoscut greşeala şi a fost iertat.

Totuşi, Sinodul a interzis pe viitor împărtăşirea clericilor şi laicilor ortodocşi în alte Biserici sub pedeapsa unor sancţiuni canonice severe.

Dumnezeu sa-l ierte…

nicolae-impartasire-3

Totusi e bine sa nu uitam, mai ales daca unii vor dori acum a-l transforma intr-un “simbol” sau chiar intr-un sfant(!):


Categorii

1. DIVERSE, Mitropolitul Nicolae Corneanu

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “IPS NICOLAE CORNEANU a trecut la cele vesnice

  1. Nu prea cred ce scrie pe stiri pe surse. Teoria asta a fost vehiculata ani buni, pana cand a fost lasata balta. In Timisoara a fost un fel de “razboi total”, la nivel de atitudine, intre cei ramasi fideli Inaltului si ceilalti care au votat cu Ortodoxia. Nu vad de ce ar aduce un episcop ecumenist de la Oradea sau Caras ca sa inceapa iarasi nemultumirile.
    Poate se face rocada cu Hunedoara si vicar vine PS Macarie, pentru ca in ultimul timp a fost foarte activ in Romania.
    Toate astea intra la categoria wishful thinking. Eu una ma rog sa nu ne intoarcem inapoi la vremurile nu demult apuse, cand in Catedrala se incepea vecernia direct cu ectenia. Poate si rugaciunile celor mici vor trage cate o sforicica si va fi bine sau chiar foarte bine.
    Dumnezeu sa-l ierte pe Inaltul Nicolae!

  2. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!

  3. Dumnezeu sa-l ierte.

    A fost unul dintre ierarhii cu cea mai dezastruoasa activitate reusind sa distruga aproape in totalitate Ortodoxia in Banat. Daca a facut-o cu rea-vointa sau pur si simplu din neputiinta de a purta imensa povara de mitropolit, asta numai Dumnezeu stie si judeca.

    Dar, oricum ar fi, ma rog ca in Banat sa vina un mitropolit care sa NU mearga pe aceeasi linie cu cel defunct si care, poate, sa aiba taria de a mai repara ceea ce se mai poate repara.

  4. Un lucru este putin curios…
    Am aflat de pe net ca IPS Corneanu a murit in jurul orelor 23,00.
    Ieri, 28 septembrie, si sarbii si ukrainienii din Banat au sarbatorit Trecerea la Domnul a Sfantului Iosif Cel Nou De La Partos.
    Si curios este ca IPS Corneanu a murit exact in ziua in care este sarbatorit pe stil vechi Sf. Mitropolit Iosif Cel Nou De La Partos!
    Coincidenta aceasta poate parea si poate fi interpreatata ca pur intamplatoare, dar poate fi interpretata si ca un “semn” de milostivire pe care Sfantul Banatului i l-a aratat lui IPS, pentru cinstirea pe care i-a adus-o cat a fost Arhiereu in viata, si pentru promovarea cultului Sau.
    Oricum pe seama acestei coincidente se vor face multe speculatii, mai ales de catre credinciosii Eparhiei Timisoarei.
    Faca Bunul Dumnezeu ca Sfantul Iosif Cel Nou De La Partos SA MIJLOCEASCA inaintea Judecatorului Hristos pentru sufletul lui IPS Nicolae al Banatului, fiindca acesta are cu adevarat nevoie acum, de o astfel de mijlocire, nu atat pentru “greselile” facute de IPS Nicolae in viata sa, cat mai ales pentru “acrivia” deosebit de exigenta cu care sunt “judecati” toti Arhiereii de catre Marele Pastor – Hristos, cand parasesc aceasta viata, si cand li se cere socoteala de catre Hristos, pentru modul in care au folosit “TALANTUL” ARHIEREI pe care El l-a dat lor in lume si in Biserica, si cu care ei trebuiau sa negustoreasca si sa lucreze intelept in via si viata Bisericii Sale, mantuirea “oilor cuvantatoare” pe care Hristos le-a incredintat lor.
    Dumnezeu sa aiba Mila de IPS Corneanu, sa-i treaca cu vederea pacatele si greselii sale pe care le-a facut in viata ca un muritor (mai ales pe cea mai “mare” a Impartsirii dintr-un “potir” neortodox, dar greseala de pe urma careia ALTI Ierarhi s-au inteleptit si au scapat de o astfel de “tentatie” atragatoare, ba mai mult au intarit chiar disciplina litutgica a Bisericii in ceea ce priveste Impartasirea Euharistica si a credinciosilor si mai ales a CLERICILOR din alte “potire” neortodoxe) si pentru MIJLOCIRILE Sf. Iosif Cel Nou De La Partos, pe care IPS Nicolae Corneanu l-a cinstit sincer in viata sa (cinsitire pe care toata lumea din Banat o stie), sa-i mantuiasca sufletul sau.
    Si faca Bunul Dumnezeu ca in locul sau, sa fie ales un Mitropolit care sa pastoareasca nu numai cu blandete oile cuvantatoare din Banat, asa cum le-a pastorit IPS Nicolae, cat mai ales, SA LE APERE de Lupii cei rapitori, cu o hotarare atat de energica, si de devotata ADEVARULUI DE CREDINTA al Bisericii DreptMaritoare, cum Eparhia Timisoarei, nu a mai cunoscut din vremea legendara a Sf. Iosif Cel Nou de La Partos, si pana azi!
    Amin!

  5. Sa ma ierte Dumnezeu ca imi exprim si eu o parere in ceea ce priveste “ocuparea” scaunului de Mitropolit ramas vacant in Mitropolia Timisoarei…
    In trecutul apropiat un cunoscut imi spunea…”in curand vor incepe lupte si o mare concurenta intre unii Ierarhi ai Bisericii noastre pentru ocuparea acestui “tron” de Mitropolit, fiindca rangul si prestigiul de “mitropolit” este atragator si tentant pntru multi Arhierei din BOR…
    Dar (imi spunea acel cunoscut), in BOR exista deja un Ierarh, care ESTE DEJA Mitropolit dar FARA Mitropolie, si anume IPS Mitropolit Onorific Nifon al Targovistei!
    Dupa parerea acelui cunoscut al meu, Mitropolitul Onorific Nifon, DOAR AR TREBUI sa devina Mitropolit EPARHIOT si sa-si ia in stapanire si exercitare Prerogativa Exercitiului Arhieresc corespunzator rangului bisericesc pe care DEJA il are conferit…
    Mie mi s-a parut foarte interesanta aceasta remarca si pertinenta!
    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti si de viitorul Mitropolit al Mitropoliei Banatului! Amin!

  6. @ Vela Gheorghe:

    Totusi, de ce ne-am lua dupa calendarul vechi pentru a forta niste coincidente care, macar in cazul de fata, chiar nu-si au locul? Sa ne rugam crestineste ca Dumnezeu sa-l ierte, dar… sa nu ajungem sa minimalizam “greselile” care au fost chiar extrem de grave, daca nu cele mai grave posibil pentru un cleric si mai ales arhiereu…

    Cat despre IPS Nifon… ce sa mai zicem altceva decat… Doamne fereste de un rau ecumenist (si masonic, se pare)… probabil la fel de rau ca cel care a fost! De departe, pentru cine chiar iubeste Ortodoxia, iar nu alte amestecuri antihristice, cel mai potrivit arhiereu ar trebui sa ramana PS Paisie, tocmai cel mai detestat de “opinia publica” formata de masonii si anti-ortodocsii Timisoarei.

  7. SA TE AUDA Bunul Dumnezeu, frate admin!
    Si eu MI-AS DORI ca PS PAISIE sa fie Viitorul MITROPOLIT al Banatului, fiindca ii cunosc “duhul” iubitor de ACRIVIE si de CURATIE pe care il are!
    Este un mare (si nu numai la vedere, ci cu toata fiinta lui) cinstitor a Sfantului Ioan Maximovici, pe care il pomeneste, cand face otpustul oricarei slujbe, de la liturghie, pana la vecernie…!
    Si la fel PS PAISIE este un mare iubitor si CINSTITOR al Sfantului IOSIF Cel Nou De La Partos, la a carui promovare si cunoastere in viata credinciosilor ortodocsi din Mitropolia Banatului a contribuit poate mai mult decat defunctul IPS Corneanu!
    Insa multi timisoareni, si mai ales CLERICI, din Timisoara, nu-l iubesc, ba mai mult,il urasc pe PS Paisie, fiindca a incercat sa-i cheme la ordine si sa-i scuture de unele apucaturi prin care se departasera de duhul curat al Ortodoxiei.
    Cei care avem dragoste fata de Linia Patristica a Bisericii, NE-AM DORI SINCER ca PS Paisie SA DEVINA cu adevarat Mitropolitul Eparhiei Timisoarei, cu atat mai mult cu cat cunoaste “toate problemele” acestei Eparhii in amanuntime!
    Dar mi-e teama ca nu va fi asa…
    Insa pentru DRAGOSTEA pe care PS Paisie i-o poarta Sf. Iosif Cel Nou De La Partos, nu este exclus, ca Acesta sa faca iarasi o “minune” fiindca este cu adevarat FACATOR DE MINUNI si sa randuiasca in locul sau, pe robul sau care il iubeste si cinsteste de atata timp!

    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti!
    Amin!

  8. Asa sa fie! Sa faca Sfantul Iosif cel Nou de la Partos o minune si sa ramana P.S. Paisie Mitropolit. Eu ma rugam, inainte sa-i ia dreptul de semnatura Inaltului, sa ajunga mitropolit si intr-un fel chiar a ajuns, macar pentru Timis si Timisoara. Sa speram ca ramane la noi, sau macar ca nu pleaca din Banat. E singurul care poate sa tina cu mana de fier drumul cel drept in zona, pentru ca Banatul si Ardealul, mare parte din aceste provincii, sunt plecate pe aratura din cauza influentelor catolice si greco-catolice cam demult si au nevoie de pastori ortodocsi cu adevarat.

  9. Chiar imi doresc sa ramana PS Paisie Lugojanul.Eu sunt din Timis,si din fericire,preotul la care merg e foarte apropiat de PS Paisie(nu de putine ori a fost in vizita la acel preot) .Dar e tot adevarat ca nu prea e iubit…si ma indoiesc ca va ramane el…sau,daca devine mitropolit,sa nu fie tentat de ispita puterii.

  10. Pana sa fie ales noul Mitropolit al Banatului, Statutul BOR a facut o “minune” si acuma Loctiitor Arhiepiscop al Timisoarei si Mitropolit al Banatului este Preafericitul Parinte Daniel.

  11. E adevarat ca PS Paisie nu poate candida la aceste alegeri pentru ca este episcop vicar?
    Daca este asa atunci chiar va trebui o minune ca sa se faca o exceptie in cazul sau.

  12. Parca exprimarea, in astfel de imprejurari, era: “a trecut la Domnul”!

    “Cred că a venit vremea când va trebui să tăcem despre multe lucruri, chiar şi despre apucăturile eretice ale unor episcopi, numai ca să nu pierdem Biserica” spune parintele Savatie.

    Sincer? Sunt intristata de faptul ca, macar acum cand “a murit” ar fi trebuit sa nu mai punem – pe tapet – greselile sale, caci nu stim noi cu ce masura judeca Dumnezeu si nu cunoastem – noi – pocainta sa pe patul de moarte.

    La ce bun ii aratam cu degetul pe cei ce ataca BOR, cand noi, crestinii din interiorul ei, o facem?

    Despre cinstea cuvenită episcopilor şi despre sminteli

    M-am dus eu odată la părintele Selafiil şi l-am întrebat: “Părinte, mulţi arhierei de azi nu sunt după Sfinţii Părinţi, se roagă cu păgânii şi altele fac. Cum să facem cu ei? Să luptăm, să scriem împotriva lor?”. Şi părintele mi-a zis aşa: “Hai să ne uităm la Scriptură, în Vechiul Testament la evrei. Ce făceau arhiereii? Şi curveau şi jertfă la idoli aduceau…”. Că şi în templu au adus statuile zeităţilor greceşti – noi ştim asta. Şi încă ştiţi ce mai făceau? În vremea Olimpiadei, lăsau slujbele şi fugeau la aruncat discurile, cum aleargă azi la fotbal. “Dar cu toate acestea – zice părintele Selafiil – când a fost să-i treacă Marea Roşie, a desfăcut marea şi i-a trecut pe toţi, pentru ca erau ai Lui”. Aşa şi azi, acelaşi Dumnezeu este, şi noi împreună cu arhiereii şi preoţii – toţi suntem cu păcate şi cu necazuri. Aceia nu că erau masoni sau nu, ei jertfeau copiii şi-i băgau la Moloh. Aceste toate le făceau, dar Dumnezeu a desfăcut marea şi i-a trecut. Omul se întunecă uşor la minte, dar pentru asta nu trebuie sa pătimească toată Biserica. Am auzit că cutare a căzut în ispită. Da, el a căzut, dar se poate întâmpla să cadă toţi arhiereii în ispita asta, unul să nu rămână. Şi atunci ce facem? Desfiinţăm Biserica sau facem alta, ca protestanţii? Nu.

    http://www.laurentiudumitru.ro/pr-savatie-bastovoi-interviu.php

  13. Daca ar fi sa ne luam dupa site-ul “stiri pe surse”, principalii candidati sunt 2 ecumenisti. Iar hotararea B.O.R, de a nu lasa un episcop-vicar sa candideze pentru scaunul de mitropolit, este necanonica!

  14. @ Elena:

    Din pacate, nu e chiar asa. Nu am atacat nimic, doar am reamintit, prin simple linkuri, niste lucruri care NU TREBUIE UITATE, fiindca mai ales ACUM, dupa moarte, se va incerca, cu siguranta, transformarea unor acte grave (si, din pacate, niciodata regretate si retractate) ale mitropolitului in adevarate pietre de hotar si a sa intr-un “erou”, intr-un “simbol”, ba chiar mai mult… Si pentru asta e bine sa ramanem treji. Dumnezeu sa-l ierte!

  15. Aveti si voi dreptate!

    Ma gandeam – doar – ca sa nu dam apa – la moara – celor ce, cu-adevarat nu iubesc Biserica Dreptmaritoare.

    Si, in plus, ma cutremur la gandul ca nu ar gasi mila la Domnul, luand in calcul si ziua/ceasul cand vom fi si noi chemati sa ne-nfatisam Dreptului Judecator! Cutremurator ceasul acela!

    Sa ne rugam ca: Milostiv sa ne fie bunul Dumnezeu si noua si celor trecuti din asta lume!

    Doamne ajuta!

  16. IPS Teofan, inainte de a fi Mitropolit al Olteniei, a fost Episcop Vicar patriarhal. Deci, se poate1

  17. Dupa aceea PF Daniel a si schimbat regula, daca nu ne inselam.

  18. Un crestin ortodox,

    Al doilea “ecumenist” sa fie PS Lucian? PS Sofronie inteleg…insa al doilea are referinte bune si este preferat pentru acesta demnitate.
    Il iubesc mult oamenii locului (stiu de la niste prieteni din Lugoj).

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/11/08/p-s-lucian-mic-episcopul-caransebesului-l-a-caterisit-pe-preotul-daniel-crecan-de-la-bocsa-montana-pentru-concelebrarea-si-impartasirea-cu-un-preot-catolic-de-rusalii-iar-poporul-dreptcredincios/

  19. Nu înțeleg de ce mai toți frații ortodocși sunt împotriva IPS Corneanu:
    – în loc să vă rugați pentru el voi deja îl osândiți!

    Cine eşti tu creștinule să judeci un om care şi-a recunoscut păcatele public?
    – vă lipseşte minimul de educaţie necesară.
    – nu trăiţi spiritul evanghelic
    – religia ortodoxa din Romania devine treptat o sectă și nu o biserică.

    Dumnezeu să îl odihnească şi să îi mântuiască sufletul, iar vouă bunul Dumnezeu să vă ierte răutatea!

  20. @Iulian:

    Nu suntem impotriva IPS Nicolae Corneanu, ci impotriva FAPTELOR sale. Daca-ti spune ceva aceasta diferenta.

    Altfel, tocmai i-ai judecat pe ceilalti ca fiind needucati, sectaristi si plini de rautate. Halal iubire.

  21. @Iulian

    Parca Parintele Arsenie Papacioc da un exemplu despre cum daca esti invinuit ca esti curvar, hot. lenes etc. poti spune, Da sunt, dar daca spune cineva ca esti eretic sa spui ca nu esti, adica sa nu taci cand vine vorba de erezie, sa te distantezi de ea. Unii, chiar preoti, cand vine vorba de masoni, ecumenisti etc. spun: Ii judeca Dumnezeu, sau Dumnezeu stie. Evident ca ii judeca si ca stie, dar cred ca atunci cand e vorba de erezie ea trebuie semnalata si e un bun prilej de a marturisi Ortodoxia prin respingerea acelor fapte eretice. Altii condamna imediat erezia si nu se fac ca ploua si-l bucura pe Dumnezeu. Erezia tenebroasa trebuie scoasa la iveala si starpita prin Lumina invataturilor ortodoxe.

    Eu m-am rugat putin pentru Inaltul Nicolae sa-l odihneasca cu dreptii Dumnezeu, dar pentru ca pocainta sa nu a fost publica precum lepadarea care i-a precedat, am o indoiala in suflet si ma bazez mai mult pe rugaciunile ierarhilor si ale preotilor. Mantuirea i-am dorit-o mereu.

  22. @Iulian

    Nu stiu la ce pacate te referi cand zici ca si le-a recunoscut.El a declarat ca nu i pare rau ca s-a impartasit la greco-catolici.

    Imi pare rau,dar te afli in inselare in privinta judecarii ereziei,singura permisa si acceptata .

  23. Exista o frumoasa traditie in popor,potrivit careia despre morti se vorbeste numai de bine.Am observat ca legile duhovnicesti actioneaza mai puternic in Biserica,ca in societate.Cu alte cuvinte Dumnezeu nu se lasa batjocorit.In satul parintilor mei era un dascal care suferea cumplit de patima betiei.Imi amintesc o noapte de Inviere in care i se legase limba,atat il chinuia vrajmasul.Parintele din sat l-a rabdat in chip minunat,desi toti oamenii cereau inlocuirea lui.Facea mare sminteala in popor,asa ca la scurt timp a murit desi era in floarea varstei.

  24. @cristi_g

    O ipocrita traditie, as pune mai degraba. Desi eu am observat ca de multe ori aceasta “traditie” mai ia si urmatoarea forma: oamenii buni sunt vorbiti de rau iar cei rai, dintr-un motiv care-mi scapa, sunt vorbiti de bine.

  25. @ Lucian:

    Din simplul motiv ca ceea ce pentru “lume” este bun/bine este urat la Dumnezeu si… invers.

  26. @admin

    Bun, dar la fel sa facem si noi, crestinii ?

  27. @ Lucian:

    Pai cine a zis asta?

  28. http://www.gandul.info/puterea-gandului/nu-moartea-pacatosului-ci-informarea-lui-13356740

    Sufletul mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, se îndreptă spre Judecată. Un actor pripit a ţinut morţiş, înjurându-l gros, să-l judece el, aici şi acum.

  29. Azi de dimineata, la rugaciune am zis sa-l pomenesc si eu pe Mitropolitul care tocmai a murit, ca pana la urma toti avem pacate si datori suntem sa ne rugam pentru fiecare. De obicei imi amintesc de toti cei cunoscuti, fara sa-i citesc de pe un pomelnic, insa acum, vrand sa-l pomenesc si pe cel care tocmai a trecut dincolo, nu reuseam sa imi aduc aminte numele lui, desi incercam si chiar am stat ceva timp. Mi s-a parut ciudat, caci asa ceva nu mai mi se intamplase, si numele lui parca era acoperit…

  30. Ne spune Hristos ca cei care isi iau plata lor aici nu si-o vor mai lua in cer. Din pacate, in ciuda recunoasterii turnatoriilor la securitate si a impartasirii cu ereticii si a altor ipostaze ecumeniste, IPS Nicolae Corneanu a ramas deplin in dregatoriile sale lumesti. Nu cred ca Sfantul Sinod BOR i-a facut un real bine lasandu-l sa stea in aceasta demintate. Daca era caterisit, astazi multi nu-si mai aduceau aminte de el, ci poate doar cei care s-ar fi rugat pentru sufletul sau. Asa, iata ca moartea ii este blestemata. Chiar nu mai conteaza daca e justificat sau nu.

    Dumnezeu sa il ierte!

  31. Titus L:

    Asa, iata ca moartea ii este blestemata.

    Nu facem bine sa gandim si sa ne exprimam astfel… Caci, totusi, judecata chiar nu ne apartine. In rest, de acord.

  32. Mai bine sa ne rugam sa ne dea Domnul un arhiereu dupa cum merita EL ca sa serveasca casa LUI, ca daca e dupa cum meritam noi…

    si sa lasam mortii in pace, nu cred ca isi mai au rost discutiile despre un om care nu mai este printre noi, indiferent de ce a facut. S-a dus! Gata! Chiar si de era de alta confesiune, nu consider ca ar mai avea rost astfel de discutii. Sa il judece Judecatorul cel drept, care IL STIE mai bine decit noi.

    Si noi putem cade oricind, poate chiar mai rau. Sa il ierte Dumnezeu. Ma gindesc cind de trist o fi Hristos, ca El nu vrea sa piarda nici un suflet. Iar noi in loc sa ne rugam, nici nu i s-a racit trupul, si “petim” inlocuitori. Sa nu il intristam pe Hristos mai rau! I-a daruit viata lunga, Il astepta sa se intoarca la El. Sa nu il suparam pe Hristos mai mult si noi.

    Linkul care l-a dat Elena ar trebui sa luam aminte la el: http://www.laurentiudumitru.ro/pr-savatie-bastovoi-interviu.php
    —————————————–
    Cind am vazut articolul, am crezut ca este vorba de un alt IPS Nicolae, si cind am vazut ca este IPS Nicolae Corneanu, am rasuflat usurata. Dar dupa aia, am realizat rautatea mea–faptul ca poate un om se duce in chinuri, si nu am nici un fel de compasiune… Cred ca aceasta compasiune ar trebui sa o avem pentru TOTI oamenii, indiferent de functie sau ce au facut grav in viata lor.

    Mi-am amintit de o poveste cum un preot se ruga ca alt preot eretic sa moara, pentru ca ii lua din oile lui bune si le smintea la o religie erotica. Si se tot ruga ca Hristos sa il termine pe acel preot eretic. Hristos si preotul eretic I-au aprarut in vis si preotul eretic era cit pe ce sa cada intr-o prapastie. Preotul ortodox era f. fericit. Hristos s-a dus si l-a intis mina si l-a salvat pe preotul eretic. Preotul orthodox s-a suparat ca nu l-a lasat sa moara si s-a mihnit. Hristos I-a explicat insa… ca chiar asa eretic cum este el, Hristos ar muri pe cruce inca o data pentru el. Asa ca, asa cum spune si Pr. Savatie, mai bine sa lasam lucrurile astea in pace, pentru ca… NU sint de noi… ori riscam sa distrugem Biserica. Poate ca este o ispita de-a dreapta…

  33. “Mi-am amintit de o poveste cum un preot se ruga ca alt preot eretic sa moara, pentru ca ii lua din oile lui bune si le smintea la o religie erotica.”–nu erotica, ci eretica:

    “Mi-am amintit de o poveste cum un preot se ruga ca alt preot eretic sa moara, pentru ca ii lua din oile lui bune si le smintea la o religie eretica.”

    Si iertati-ma, nu vreau sa mahnesc pe nimeni, sint cit se poate de NE-ecumentista, si am facut multe comentarii poate chiar taioase in trecut la adresa acestei erezii. INSA, acum ma gindesc la un OM oarecare. Poate cu ultima suflare s-a pocait, NU STIM, asa ca sa-l lasam in pace, sa ne rugam, chiar si pentru el asa cum a fost, sa avem mila, ca si Domnul sa aiba mila de noi si sa ne dea un ierarh mai… “bun”. Iertati-ma!

  34. @admin:

    nu eu am blestemat, fratilor! dar e real, nu judec si nu gandesc, s-a intamplat, e plin netul si media de asa ceva. Si imi pare ca ura e sincera!!!

  35. Pingback: Apel la rugaciune pentru ALEGEREA NOULUI MITROPOLIT AL BANATULUI - Recomandari
  36. Pingback: IPS EFTIMIE, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, a trecut la Domnul - Recomandari
  37. Pingback: Mitropolia Banatului: singurii episcopi eligibili sunt PS LUCIAN MIC si PS SOFRONIE DRINCEC - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare