“Doamne, ajuta-ma sa vreau sa pot!”/ VIATA CA UN MULTI-TASKING LA FOC AUTOMAT: “Cum sa Isi mai gaseasca Domnul timp de noi, cand noi nu ne mai gasim timp nici pentru noi insine?”. CU CE “C.V.” NE PREZENTAM IN FATA LUI DUMNEZEU?

3-05-2015 6 minute Sublinieri

vindecarea-slabanogului-de-la-scaldatoarea-vitezda

Iisus Hristos, Vindecătorul sufletelor şi al trupurilor

Doxologia:

Vlad Botez: Doamne, ajută-mă să vreau să pot!

Scrisori din Occident – Meditație duhovnicească la Duminica Slăbănogului (XIV)     

În contextul în care slăbănogul, bolnav de 38 de ani, aștepta lângă scăldătoare vindecarea, întrebarea pe care i-o pune Hristos „voiești să te faci sănătos?” poate fi interpretată ca și batjocură. Era evident pentru oricine că voia să se facă sănătos, însă Hristos pune aici accentul pe verbul „a vrea”. Hristos s-a adresat slăbănogului, însă prin el ni se adresează și nouă. Pentru că, de cele mai multe ori, marea noastră problemă nu este că nu putem să ne vindecăm, de patimi sau de altele, ci că nu vrem.

bethzathaHristos vorbește în mod clar despre legătura dintre păcat și boală atunci când îi spune slăbănogului că, dacă vrea să-i fie bine, să nu se mai întoarcă la păcatele lui. Ce-L interesează cel mai mult pe Hristos este ca viața inimii omului să se schimbe. Dacă și trupul se vindecă, este o consecință pe care omul ar trebui să o folosească tot întru lucrarea mântuirii lui.

Și pentru „a vrea” este o rugăciune extrem de simplă și la îndemâna oricui: „Doamne, ajută-mă să vreau să pot: să mă las de fumat, să mă las de pierdut vremea, să mă las de răcnit de mânie la soț, soție sau copii, să mă las de mințit” și de toate cele care ne amărăsc. Că știm că nu-s bune și nu ne bucurăm pentru că le avem, dar totuși le facem. Și le facem pentru că încă vrem să le facem.

Cine se roagă cu rugăciunea „Doamne, ajută-mă să vreau să pot!” împlinește cuvântul care spune „toate sunt cu putință celui ce crede”. Așa că, atunci când ne scârbim de noi înșine, de una sau de alta, să nu mai amânăm momentul și să ne punem în genunchi și să strigăm la Dumnezeu: „Ajută-mă, Doamne, să vreau cu toată inima mea să pot!”.

Minunea aceasta nu s-a făcut doar pentru acel slăbănog și pentru cei care au asistat la ea, pentru că părinții Bisericii tâlcuiesc că, din acea zi, Îngerul Domnului nu s-a mai pogorât peste apa Vitezdei și nu se mai află de minuni făcute în Vitezda în istoria orașului Ierusalim. Tot ce prefigura viața nouă pe care o aduce Hristos lumii se împlinește, și nu mai avem nevoie să stăm pe malul unei ape și să ne plângem de milă, așteptând vreo minune. Vitezda astăzi este Biserica. Biserica este apa în care, dacă eu vreau, Dumnezeu mă aruncă și mă spală, și mă curăță, si-l ucide pe omul vechi din mine și viază om nou. Și e o mare mângâiere că mântuirea mea nu mai depinde de intermediari, ci doar de mine. Nu se pune problema ca Dumnezeu să nu-mi vrea mântuirea, căci pentru asta a luat Trup – totul depinde de libertatea mea, de ce hotărăsc să fac cu viața mea.

***

3971512_orig

Ionela-Cristina Raciu:

Scrisoare de recomandare pentru Rai

În C.V.-ul meu scrie clar cum mă cheamă, câți ani am, dacă sunt sau nu căsătorită, ce studii am, ce experiență am acumulat, pe unde am lucrat, câte ceva despre competențele dobândite, care-s pasiunile care mă fac să-mi bată inima de nerăbdare. Toate – pe scurt, că C.V.-ul nu trebuie să depășească două pagini, nimeni n-are timp de pierdut. Timpul înseamnă bani, știe oricine… Mai pui și-o scrisoare de recomandare la pachet ‒ cresc șansele să fii chemat la un interviu.

Dar în paginile acestea nu scrie nimic despre cum eram cea mai fericită fetiță din lume când mergeam de mână cu fratele meu (la piață ori să vedem elefanții de la circ, nici nu mai conta!). Nu precizează nimeni nici despre cum cântam la strană, cu bunica, iar Sfântul Nicolae mă privea cu bucurie potolită, din icoană.

Nu se amintește nici despre cum vorbeam cu tabloul de doliu al tatei, când credeam că mama n-a ajuns acasă încă, să m-audă, draga de ea. Nu află nimeni din C.V. despre cât de mult îmi plac oamenii onești, cei care fac bine atunci când nu-i vede nimeni, care vorbesc frumos nu doar când au de-a face cu persoane de vază, ci și cu suflete pentru care „condiții mai bune de trai” înseamnă niște cartoane mai groase și mai uscate, pe care să-și plece durerile oaselor sleite – oameni care noaptea numără stelele, ca să adoarmă. Mai fericiți, cel puțin din pricina aceasta, decât cei care avem deasupra capului „siguranța” opacă a unui acoperiș de țiglă multistratificată, la care plăti-vom rate încă vreo 20 de ani înainte.

În C.V.-uri nu scrie nimic despre povestea noastră de dragoste cu Dumnezeu: când a început, ori dacă încă o așteptăm să înceapă, însetați de lumină, ca firele de iarbă care răzbat prin fisurile plăcilor de beton.

oananekf-17Nu dăm detalii nici despre cum își găsește liman sufletul nostru, undeva la căpătâiul unei cruci, într-un cimitir, la noua adresă a celor trecuți la Domnul. Nu îndrăznim să spunem mai departe nici despre îmbrățișarea dezinteresată a unui om care știe cum să asculte cântecul inimii noastre– mai trist, mai vesel, mai melodios ori poate, uneori, asemenea unui urlet de durere sau de război.

Din teama de a nu părea vulnerabili, imperfecți, inadecvați în societate, neprofesioniști, ne-stăpâni pe propriile noastre vieți, nu pomenim în C.V. nici despre cum unele lacrimi de dor mistuie obrajii, iar altele parcă-s rouă dulce pe buzele arse de grija datoriilor sau de ședințele de chimioterapie. Nu scriem nici despre bucuria pură a clipei când ne-am ținut copilul pentru prima oară în brațe. Nici despre recunoștința față de oamenii care ne-au fost alături, ajutându-ne să ieșim din cele mai negre și adânci hăuri ale vieții, dăruindu-ne necondiționat ce-am avut nevoie, deși nici pe ei nu-i scoteau banii afară din casă.

Și mă întreb dacă, în locul scrisorii de recomandare de la foștii angajatori sau colaboratori, ar trebui să scrie cineva, despre noi, o scrisoare de recomandare pentru Rai … cine ar avea curajul s-o scrie? Cineva din familie? Colegii de școală? Părintele duhovnic? Cine-ar garanta pentru feliuța noastră de viață? Femeia care șade pe temelia unui colț de magazin și cere mereu o sticlă cu apă? Copilul slab și negrijit de nimeni, care se bucură de gogoașa pe care ne oprim să i-o dăm din fugă? Oare zahărul pudră în care suflă fără să vrea, râzând bucuros că nici azi n-o să moară de foame, o să ajungă să acopere toate răutățile gratuite pe care le deversăm, premeditat sau inconștient, în viețile celorlalți? Acești „ceilalți” pe care încă nu i-am făcut „ai noștri”?

De câte ori am făcut, oare, din omul de lângă noi, „aproapele” pe care să-l iubim ori, cel puțin, să-l respectăm? Sau îl privim doar ca pe intrusul care ne tulbură existența, nepoftitul care nu ne „înțelege”, insensibilul care nu vede cât suferim că… tace, atunci când ne ieșim din fire și ne dăm de ceasul morții, pentru subiecte, adesea, banale?

Oare scrisoarea noastră de recomandare nu s-ar transforma într-una de condamnare? Pentru tot binele pe care am fi putut să-l facem și nu l-am făcut. Oare nu s-ar îngrămădi s-o semneze toți cei pe care i-am supărat, i-am nedreptățit, i-am făcut să plângă ori să ne îmbrâncească din vorbe sau din coate, sălbăticindu-i cu ne-iubirea, ne-iertarea, ignoranța noastră de toate zilele?

Doamne, cum ar fi să trăim înțelegând că fiecare nouă zi este o foaie din C.V.-ul sufletului nostru? Și că Tu, care faci mereu „angajări” în Rai, nu pui limite de pagini, ci ai răbdarea și ne citești în detaliu, până-n adâncul inimilor?

Cum ar fi să trăim gândind că, la sfârșitul fiecărei zile, cineva ar scrie despre noi o scrisoare de recomandare, în care va relata nedistorsionat cât de strâmtă ori de primitoare ne-a fost inima, cât de prezenți ori de absenți am fost din propria noastră viață, cât de atenți sau de surzi am fost la strigătele de ajutor pentru care avem timpane de auzit, dar n-avem mâini de ajutat?

În orice C.V. este nevoie și de o fotografie de prezentare. Hristoase, chipul Slavei Tale celei negrăite sunt, deși port rănile păcatelor.” Doamne, dă-ne să vedem că fiecare om e un instantaneu al dumnezeirii Tale! Iar aceste chipuri ale dumnezeirii sunt toate, fără excepție, reușite. Chiar dacă nu par să fie, uneori. Pentru El nu contează dacă părul se așază drept sau ondulat și nici dacă avem sau nu cămașa apretată. Pentru El nu contează mica pată de pe haină, ci cât ne-am străduit să curățăm petele de pe dinăuntru.

Chipul lui Dumnezeu din noi scrie, neobosit, scrisori de recomandare către inimile noastre. Scrisori în care ne vorbește despre Iubire, Adevăr și Iertare, despre „sistemul de măsură” din Ceruri, care nu seamănă câtuși de puțin cu judecata și calculele omenești. Dumnezeu nu renunță niciodată în încercarea de a ne convinge să-L „angajăm”, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, să lucreze pentru noi, cu noi, în viața noastră.

El ne iartă că ne autointitulăm „stăpânii” lumii și-ai celor de lângă noi. Ne iartă că noi, bulgări de humă, avem pretenția de a modela huma din ceilalți, uitând că suflarea unică de viață ‒ care ne face să fim cei ce suntem ‒ chiar de la El am primit-o.

Dumnezeu vrea să-L „angajăm” să ne slujească, să ne fie ajutor, să ni Se facă toate, tuturor. Și pentru asta nu cere salariu – dacă „timpul înseamnă bani”, ce nevoie ar putea avea Dumnezeul Cel Veșnic de monezile noastre false și zornăitoare? Dumnezeu nu cere nici măcar tichete de masă, ci ne poftește pe toți la Cina cea de Taină. Experiența Sa este jertfa pe Cruce, competența Sa este Atotputernicia! Pasiunile Sale? Milostivirea, îndurarea, minunile, vindecările sufletești și trupești, bucuria, Iubirea necondiționată, iertarea, mântuirea sufletelor.

Doamne, ce-ar fi să scrii chiar Tu scrisoarea noastră de recomandare pentru Rai, cu cerneala iubirii Tale, care nu se va șterge niciodată? Cine-ar putea să ne știe mai bine decât Tine?

***

Lumea Monahilor nr. 94, aprilie 2015:

EDITORIAL – Punctul pe „i”

Şcoală, facultate, eventual cu internship, apoi job, de preferinţă full time, adică peste 10 ore de stat la serviciu, apoi copii, dacă mai apucăm, şi mai mult job, şi, până să ne dăm seama, pensia şi moartea, dacă ultima nu s-a intercalat undeva în această înşiruire.

Timpul, ar spune unii, viaţa, aş crede eu, nu mai are nici un pic de răgaz cu noi. E un continuum de „task-uri” care încep de la clasa I pregătitoare şi nu se termină nici în mormânt, pentru că, mai nou, şi înmormântările au un schedule destul de laborios.

În toată această goană, care seamănă cu o competiţie sportivă la nivel mondial, nu apucăm să punem niciodată punct. Nici o clipă de răgaz, nici un respiro în acest foc automat. Cum să Îşi mai găsească Domnul timp de noi, când noi nu ne mai găsim timp nici pentru noi înşine? În care interval al vieţii să ne cheme şi când să găsim noi o clipă rotundă, limpede, grea, una pe care să I-o închinăm doar Lui şi să-I răspundem?

Şi totuşi „I”-ul vieţii noastre îşi va aşeza, mai devreme sau mai târziu, punctul. Rămâne să nu ne strivească sub greutatea Lui…

clopot-amurg

Legaturi:


Categorii

Pagini Ortodoxe, Vlad Botez

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la ““Doamne, ajuta-ma sa vreau sa pot!”/ VIATA CA UN MULTI-TASKING LA FOC AUTOMAT: “Cum sa Isi mai gaseasca Domnul timp de noi, cand noi nu ne mai gasim timp nici pentru noi insine?”. CU CE “C.V.” NE PREZENTAM IN FATA LUI DUMNEZEU?

  1. HRISTOS A INVIAT!+++ ADEVARAT AI INVIAT DOAMNE!+++

    “Doamne, ce-ar fi să scrii chiar Tu scrisoarea noastră de recomandare pentru Rai, cu cerneala iubirii Tale, care nu se va șterge niciodată? Cine-ar putea să ne știe mai bine decât Tine?”

    Da DOAMNE+, dar pentru-ca multi dintre noi, suntem asa de pacatosi si nevrednici, si nu meritam sa-TI cerem DIRECT TIE acest lucru, poate, vei primi si semna mai departe cu Numele Tau Preadulce.., “scrisori de recomandare” scrise chiar de Preadulcea MAICUTA DOMNULUI+ (care nu ne lasa daca-i cerem ajutorul, oricat de ticalosi am fi !), de la SFINTIII MIJLOCITORI+.., la care, intr-un moment al vietii noastre, am deprinde sa avem evlavie…, de la SFINTII INGERI PAZITORI+, primiti de la Sfantul Botez….
    Oh, ma gandesc, cate scrisori dragi de recomandare ai putea primi Tu Doamne, de exemplu, de la SFANTUL EFREM CEL NOU+, SFANTUL IOAN BOTEZATORUL+, IOAN GURA DE AUR+, NECTARIE+, IOAN RUSUL+, MINA+, GHEORGHE+, ANTONIE CEL MARE+, NICOLAE+, PARASCHEVA+, IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA+, PANTELIMON+, GRIGORE+, SERAFIM DE SAROV+, NICOLAE VELIMIROVICI+, de la toti SFINTII inchisorilor comuniste, ARSENIE BOCA+, IUSTIN PARVU+, ARSENIE PAPACIOC+, de la cei PRIGONITI PENTRU ADEVARUL LUI HRISTOS+ in felurite chipuri.., DE LA TOTI, fara exceptie, numai de ne-am face noi timp sa-i rugam sa mijloceasca!…

    Citeam undeva, cum Sfantul Gheorghe+, a intervenit la Mantuitorul pentru a-I recastiga dragostea si iertarea pentru un monah care avea evlavie la Sfant si care, primise multe daruri duhovnicesti dar se cam lenevise in lucrarea lui daruita de Domnul+….; ce sa mai vorbim deci, despre noi, cei, de rand?!

    Noi nadajduim Doamne, ca asa cum i-ai daruit dragostea, iertarea si timp de pocainta acelui monah prin Sfantul Gheorghe, asa vei primi, semna si trimite mai departe la randul TAU+, cu si in Numele Tau Preadulce, toate scrisorile de recomandare inmanate de MAICUTA PREACURATA+, de toti SFINTIII+ si INGERIII PAZITORI+ din partea noastra.., prin TINE, FIUL SAU SI MANTUITORUL NOSTRU, TATALUI CERESC+, SPRE MANTUIRE+++, AMIN!+

  2. Foarte frumos text ar trebui citit de cat mai multi. Sunt surprinse atatea aspecte pe care le-am simtit dar nu le-am constientizat asa de bine. Frumoasa aceasta scriere pornita de la banalitatea si ingustimea unui CV care nu vede nimic din ceea ce trebuie si ar fi necesar vietii.

  3. Pingback: STRIGATUL SALVATOR | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: DUMNEZEU, CERŞETORUL DRAGOSTEI NOASTRE… “A, Tu eşti Doamne? Un moment, mai aşteaptă puţin… am atâtea treburi de făcut…, treburi, griji, interese!” | Cuvântul Ortodox
  5. “Cu siguranță nu există nici un om care nu poate să nu ajungă sfânt; ajunge să fie puțin viteaz, să aibă naturalețe, omenie, pace, capacitate de primire, adică să accepte ceea ce i se întâmplă în viață, să nu se neliniștească pentru nimic, nici pentru el însuși, nici pentru Biserică, nici pentru societate, nici pentru vremuri. Noi, creștinii, ne băgam mintea peste tot și avem impresia că ne pierdem, că suntem în pericol. Dar e oare Hristos vreodată în pericol? Chiar și când doarme, conduce valurile mării (Mt. 8, 23-26), norii cerului și bătăile inimii noastre.” (Părintele Emilianos Simonopetritul)

  6. Pingback: Vindecarea slăbănogului: VOIEȘTI SĂ TE FACI SĂNĂTOS? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: “Ce faci, te face” (II). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Conferința de la Cluj a Diacon Prof. Dr. SORIN MIHALACHE (2017, video si text). “Toate experiențele pe care le facem se înmagazinează în noi ca dispoziții și LASĂ URME”. De
  8. Pingback: “Ce faci, te face” (II). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Conferința de la Cluj a Diaconului SORIN MIHALACHE (2017, video si text). “Toate experiențele pe care le facem se înmagazinează în noi ca dispoziții și LASĂ URME”. Despre N
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare