PAPA FRANCISC vorbeste despre “ATMOSFERA CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL”. Vizita sefului Vaticanului in AMERICA. Discurs inodor, politic corect, in CONGRES: Papa nu atinge niciuna din temele reale ale crestinilor americani, dar se preocupa de… fundamentalism si incalzire globala (VIDEO)

24-09-2015 5 minute Sublinieri

papa-obama

Suveranul Pontif spune că omenirea trăiește acum într-o „atmosferă” de război mondial. 

Avem nevoie de reconciliere în această atmosferă de Al Treilea Război Mondial pe care o trăim acum”, a spus Papa Francisc.

Papa Francisc s-a aflat într-o vizită de patru zile în Cuba, unde s-a întâlnit cu președintele Raul Castro, cu fostul lider revoluționar Fidel Castro. Suveranul se va afla zilele următoare în Statele Unite.

Papa Francisc, un simbol al unitatii pentru cei 1,2 miliarde de catolici ai lumii a devenit joi primul pontif din istorie ce se adreseaza Congresului, vorbind alesilor americani despre conservarea “demnitatii cetatenilor vostri in acest demers neobosit pentru obtinerea binelui comun”, scrie Washington Times.

In cea de-a treia zi a vizitei sale in Statele Unite, Papa, el insusi fiu de imigranti, a implorat liderii americani sa-si lase deoparte diferentele politice si sa accepte imigrantii ca pe proprii lor copii.

Iata mai jos cele mai importante declaratii ale suveranului pontif (AFP):

  • Trebuie sa acordam o atentie speciala oricarui tip de fundamentalism, fie ca este religios sau de orice alt gen.
  • Un echilibru delicat este necesar pentru a lupta impotriva violentei comise in numele unei religii, al unei ideologii (…) salvardand insa (…) libertatile individuale
  • Lumea noastra se confrunta cu o criza a refugiatilor de o amploare nemaicunoscuta de la al Doilea Razboi Mondial. Aceasta criza ne pune in fata unor mari provocari si a numeroase decizii dificile
  • Sunt fericit ca America continua sa fie, pentru multi, o tara a viselor. Vise care conduc la actiune, la participare, la angajament. Vise care trezesc ce e mai profund si mai adevarat in viata unui popor
  • Regula de aur, sau “tot ceea ce ati dori ca altii sa faca pentru voi, faceti pentru altii”, ne reaminteste responsabilitatea noastra de a apara viata umana in fiecare etapa a dezvoltarii sale. Aceasta convingere m-a condus sa apar, la diferite nivele, cauza abolirii totale a pedepsei cu moartea

“Trebuie să acordăm o atenție specială oricărui tip de fundamentalism, fie el religios sau de orice altă natură”, a declarat, în limba engleză, Papa Francisc, într-un discurs istoric în Congresul american, potrivit Agerpres.

“Este necesar un echilibru delicat pentru a combate violența comisă în numele unei religii, unei ideologii (…), apărând în același timp libertățile individuale”, a adăugat suveranul pontif, în vârstă de 78 de ani.

El a făcut de asemenea apel la Congresul american să respingă ‘mentalitatea ostilă’ privind imigranții și să recunoască persoanele care vor să se mute în SUA ca fiind persoane care încearcă să aibă o viață mai bună pentru ele și familiile lor.

“A construi o națiune înseamnă a recunoaște că trebuie să intrăm constant în relație cu ceilalți, respingând mentalitatea ostilă”, a spus Papa, în discursul său susținut într-un Congres divizat în legătură cu politica privind imigrația, potrivit Reuters. El a adăugat că SUA “nu trebuie să repete păcatele și erorile din trecut” în privința imigranților.

“Nu trebuie să fim surprinși de numărul lor, ci trebuie să îi privim ca persoane, să le vedem fețele și să le ascultăm poveștile, încercând să răspundem cum putem mai bine la situația lor. Să răspundem într-un mod care este deopotrivă uman, corect și frățesc”, a subliniat Papa Francisc, reamintind că el este la rândul său ‘fiul unor imigranți’ din Italia care s-au stabilit în Argentina în secolul trecut.

Suveranul pontif a mai afirmat că actuala criză a imigranților este una de o ‘amploare nemaiîntâlnită’ după cel de-Al Doilea Război Mondial și care cere ‘numeroase decizii dificile’.

“Lumea noastră se confruntă cu o criză a refugiaților de o amploare nemaiîntâlnită după cel de-Al Doilea Război Mondial. Această criză ne pune în fața unor mari provocări și numeroase decizii dificile”, a declarat el, în acest prim discurs al unui papă în Congresul SUA.

Pe de altă parte, Papa Francisc și-a exprimat opoziția fermă față de pedeapsă cu moartea, într-un Congres ai cărui membri sunt în majoritate în favoarea acesteia.

Expresia ‘Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face’ “ne reamintește de responsabilitatea de a proteja și apăra viața în fiecare moment al dezvoltării sale. Această convingere m-a condus, de la începutul pontificatului meu, la a apăra, la diferite niveluri, cauza abolirii totale a pedepsei cu moartea”, a subliniat Papa, în contextul în care în SUA au loc zeci de execuții în fiecare an.

Papa Francisc se află într-o vizită istorică de șase zile în SUA. Miercuri, suveranul pontif s-a întâlnit cu președintele Barack Obama la Casa Albă.

Papa Francisc a îndemnat, miercuri, Statele Unite să ia măsuri urgente pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice şi a sărăciei, cu ocazia primei sale vizite în SUA, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

“Este evident că această chestiune a schimbărilor climatice nu poate fi lăsată în seama generaţiilor viitoare (…). Ne aflăm într-un moment crucial al istoriei”, a declarat Papa Francisc pe peluza din faţa Casei Albe, unde şi-a susţinut discursul.

Această afirmaţie face referire la Enciclica «Laudato Si’» publicată de Papa Francisc în luna iunie, scrisoare în care el îşi exprimă susţinerea faţă de oamenii de ştiinţă care afirmă că încălzirea globală a planetei este imputabilă, în primul rând, activităţilor întreprinse de oameni şi că ţările dezvoltate au o responsabilitate în mod special de a atenua această tendinţă care îi va afecta mai ales pe cei săraci.

Preşedintele american, Barack Obama, a declarat, ca răspuns la afirmaţiile făcute de Papa Francisc, că îi împărtăşeşte precupările legate de mediu.

“Sanctitatea voastră ne aminteşte că noi avem obligaţia sacră de a ne proteja planeta aceasta magnifică pe care Dumnezeu ne-a făcut-o. Noi transmitem apelul Sanctităţii voastre tuturor liderilor planetei ca ei să susţină comunităţile cele mai vulnerabile la schimbările climatice şi să conlucreze pentru a prezerva lumea noastră preţioasă pentru generaţiile viitoare”, a subliniat Obama înainte de a-l primi pe Papa Francisc în Casa Albă.

După vizita în Biroul Oval, Papa urmează să întâlnească imigranţi, persoane fără adăpost şi deţinuţi.

El va susţine, la New York, o ceremonie ecumenică, în zona World Trade Center, împotriva terorismului şi pentru respectarea religiilor.

Altă ceremonie, la Philadelphia, alături de comunitatea hispanică, va aduce un omagiu valorilor fondatoare ale Americii, ca libertatea religioasă.

La Philadelphia, Papa Francisc urmează să prezideze, sâmbătă şi duminică, finalul unei întâlniri mondiale a familiilor catolice, în prezenţa unui milion şi jumătate de oameni.

Mike Huckabee, potential candidat al Republicanilor in cadrul alegerilor prezidentiale din 2016 a sugerat ca presedintele Barack Obama “pretinde a fi” crestin, informeaza CNN.

Intrebat in cadrul show-ului TV ” The Hard Line” despre comentariile lui Ben Carson, care considera ca un musulman nu ar trebui sa fie presedinte al Statelor Unite, Huckabee a declarat ca nu exista un test al religiei pentru post, dar dupa aceea a trecut la a face comentarii despre Obama.

Nu sunt ingrijorat de ce credinta are fiecare persoana. Sunt mai ingrijorat de autenticitatea credintei lor si ce rol va juca asta in politica lor… Sunt ingrijorat de un om ce crede ca e crestin si pretinde a fi, dar dupa aceea face lucruri ce complica modul de a practica religia crestina” a spus fostul guvernator al statului Arkansas.

“Sunt dezamagit daca cineva spune ‘ Sunt crestin’, dar il invita pe Papa in casa lui si dupa mai invita alti oameni ce sunt impotriva politicii Bisericii Catolice.” a mai adaugat acesta.

Mike Huckabee considera ca Obama transforma vizita Papei intr-un “apel generalizat catre activistii pro-gay si pro-avort”.  

“De ce Obama merge catre extreme pentru a adaposti teroristi musulmani, dar nu ofera nimic in afara de dispret pentru crestini?” 

Remarca lui vine dupa un articol al celor de la Wall Street Journal in care era precizat ca Vaticanul a fost ofensat de faptul ca in lista invitatilor din ziua de miercuri era invitat si Gene Robinson, primul episcop gay declarat, Simone Campbell, o calugarita activista si Mateo Williamson, fost sef a bransei transgender a Dignity USA, adept al egalitatii in interiorul bisericii. 

Papa Francisc si-a inceput prima vizita in SUA pe 22 septembrie si planuieste sa opreasca in Washington, New York si Philadelphia.

Nota:

Foarte relevante sunt si tacerile Papei Francisc. In discursul “istoric” din Congresul SUA, Papa Francisc nu a atins, nici macar pe departe, acoperit, discret, temele importante ale casatoriei homosexuale si ale libertatii religioase, adica temele zilei pentru catolicii americani. A vorbit, in schimb, pe teme fie ultra-previzibile (pedeapsa cu moartea), fie pe teme simpatice liberalilor (incalzirea globala). Altfel, nici macar pe temele sociale Papa Francisc nu s-a remarcat cu nimic in discursul din Congres.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, America, Papa (Papism), Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “PAPA FRANCISC vorbeste despre “ATMOSFERA CELUI DE-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL”. Vizita sefului Vaticanului in AMERICA. Discurs inodor, politic corect, in CONGRES: Papa nu atinge niciuna din temele reale ale crestinilor americani, dar se preocupa de… fundamentalism si incalzire globala (VIDEO)

  1. …papa un prefacut si atat nimic mai mult….

  2. Geniale primele poze.
    In a doua se vede unul cu coarne si papa zici ca-si ascunde coada sub imbracaminte.
    Oare or fi fost intentionat facute?

  3. @Elena:

    Da, dar l-a luat Gutza la audienta, are 13k la shares, iar Papa Curcubell “decat” 3.4k. 🙂

  4. da, ce ti-e si cu englezii astia 🙂

  5. Standing at this city’s iconic Independence Hall, Pope Francis gave a ringing endorsement of religious freedom on Saturday, but his short speech was more notable for what it did not say.

    There was no mention of the U.S. Catholic bishops’ bruising battles over same-sex marriage or their efforts to carve out legal exemption from a health care law contraception mandate for Church charities and institutions.

    There was no mention of the Little Sisters of the Poor’s lawsuit against the contraception mandate in President Barack Obama’s health care law, though on Wednesday, Francis did meet with the nuns in Washington — a “show of support,” according to a Vatican spokesman.

    Francis never mentioned the Catholic adoption agencies in at least four states that closed rather than place children with gay couples, nor did he explicitly allude to the “Fortnights for Freedom” that the U.S. Conference of Catholic Bishops have held for the last several years to rally support against “current threats to religious liberty,”

    All this, despite the fact that the Pope was personally asked to address religious freedom by Philadelphia’s Archbishop Charles Chaput, one of the Church’s most ardent culture warriors.

    In the one passage sure to please religious conservatives, who have made religious freedom a rallying cry against the steady advancement of gay rights, Francis said:

    “Religious freedom certainly means the right to worship God, individually and in community, as our conscience dictates,” Francis said. “But religious liberty, by its nature, transcends places of worship and the private sphere of individuals and families.”

    http://edition.cnn.com/2015/09/26/us/pope-francis-philadelphia-saturday/index.html

    Totodata, in fata ONU:

    Francis insisted on a moral basis for international efforts: “Defense of the environment and the fight against exclusion demand that we recognize a moral law written into human nature itself.” This moral law is not generic but includes an insistence on “the natural difference between man and woman” as well as “absolute respect for life in all its stages and dimensions.”

    If this moral basis is not recognized, efforts for peace and progress risk becoming a cover for abuse and corruption, or for “ideological colonization by the imposition of anomalous models and lifestyles which are alien to people’s identity.” Strong stuff for the U.N. suits.

    http://www.firstthings.com/blogs/firstthoughts/2015/09/pope-francis-in-his-element

    It was a very good speech, much more forceful and substantive than his address to Congress yesterday. He spoke in Spanish and to a global audience rather than to an American one in English. The speech to Congress was in all likelihood ghostwritten by someone in Cardinal Wuerl or Cardinal McCarrick’s stable. That would explain its cautious, small feel. They represent a wing of American Catholicism that wants to get along with the dominant liberal establishment, which requires downplaying “divisive” issues. It was telling that in that speech “a man and a woman” or “a mother and a father” made no appearance in the material on the importance of the family.

    The strongest section comes when Francis specifies the parameters of integral development that overcomes exclusion. Yes, material things such as a living wage, decent housing, food, and clean water are necessary, but more important still is “spiritual freedom.” Parents’ must have a right to educate their children. Religious freedom needs to be protected.

    In this section Francis draws attention to a classic Catholic assertion about social life, one that is in the background of Laudato Si. (I wish it were more in the foreground!) In order to restrain our lust for power and domination, we must “recognize a moral law written into human nature itself.” We are not master of all things, but instead must serve a deep moral truth.

    This moral truth includes “the natural difference between men and women, and absolute respect for life in all its states and dimensions.” Francis has offered a sharp rebuke to the Obama administration’s attempts to use the United Nations as a vehicle for promoting abortion and gay marriage.

    http://www.firstthings.com/blogs/firstthoughts/2015/09/francis-at-the-united-nations

  6. Deci depinde cine scrie compunerea, în rest Papa este infailibil.

  7. fara nici un fel de intentie de a stîrni dezbateri inutile, linkul urmator mi se pare util din punctul de vedere al unor catolici mai traditionalisti (sau care asa se reclama):
    http://www.washingtontimes.com/news/2015/sep/23/andrew-napolitano-is-pope-francis-a-false-prophet/
    ziarul este conservator in sens american modern, bineinteles cu ale lui bune si rele, si articolul e scris intr-un anumit context cultural

  8. Interesant punct de vedere … viata lui Hristos s-a incheiat cu un esec, esecul crucii?

    The cross shows us a different way of measuring success. Ours is to plant the seeds. God sees to the fruits of our labors. And if at times our efforts and works seem to fail and not produce fruit, we need to remember that we are followers of Jesus Christ and his life, humanly speaking, ended in failure, the failure of the cross.
    http://abcnews.go.com/US/read-pope-francis-yorks-st-patricks-cathedral/story?id=34023376

  9. Pingback: ATAC ARMAT IN OREGON, SUA. Atacatorul a cautat in special persoanele crestine (Video)/ PAPA FRANCISC SE DEZICE DE FUNCTIONARA INCHISA PENTRU IMPOTRIVIREA FATA DE CASATORIILE GAY. In schimb, se lauda cu intalnirea cu un homosexual insotit de partenerul sau
  10. Pingback: Declaratia comuna a PAPEI FRANCISC si a PATRIARHULUI KIRILL. Partea controversata – CORECTITUDINEA ECUMENISTA: reducerea diferentelor dogmatice la “DIVERGENTE ISTORICE”. Partile bune: MARTURIE COMUNA PENTRU FAMILIE, CRITICA SECULARISMULU
  11. Pingback: Papa Francisc acuzat de IDOLATRIE de fostul șef al Congregației pentru Doctrina Credinței, cardinalul Gerhard Müller. Sinodul Amazonian este considerat ca „SEMN AL VREMURILOR DE PE URMĂ” de conservatori catolici si prefigurare a „URÂCIUNII PUS
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare