DE CE NI SE IMPUNE EDUCATIA SEXUALA? Experientele pedofile odioase ale “cercetatorului” deviant ALFRED KINSEY, care stau la baza “noii ordini sexuale”/ CLOPOTEL.RO, “PORTALUL COPIIILOR DIN ROMÂNIA”, o cloaca infernala de PORNOGRAFIE ONLINE destinata minorilor

9-10-2015 15 minute Sublinieri

Kinsey-Harm-word-scramble-L

***

kinsey2

Vom continua în acest număr epopeea tristă a unei manipulări mondiale a opiniei publice privind sexualitatea. Câţi dintre părinţii de astăzi îşi pot imagina că modul în care este impusă în şcoli programa educaţiei sexuale de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ca şi multe dintre mentalităţile recurente modului de gândire modern privind sexualitatea, au fost elaborate în programul zis ştiinţific, pus în practică de Alfred Kinsey cu sprijinul întregii mass-media şi pe banii bancherilor americani? Cu multă reţinere şi repulsie vom reda în această parte câteva fragmente din cele două cărţi ale lui Kinsey, nu pentru altceva decât pentru a vă face mai uşor să înţelegeţi că nimic din ceea ce se întâmplă nu este întâmplător, iar noua ordine sexuală a lumii care se doreşte a fi instituită, anunţă, cu adevărat, sfârşitul civilizaţiei actuale.

Pentru ca revoluţia sexuală să poată propune, fără a întâmpina mari reacţii din partea societăţii, un program de educaţie sexuală, de fapt de pervertire sexuală, trebuia nu numai să fie impus erotismul şi pornografia în viaţa societăţii, dar şi să convingi mulţimile sau măcar să oferi argumente factorilor de decizie în privința faptului că educaţia sexuală este indispensabilă. Aşa a debutat unul dintre cele mai odioase experimente așa-zis ştiinţifice din istoria umanităţii. Prin el, Kinsey – şi, în spatele lui, toţi susţinătorii acestei revoluţii sexuale – doreau să demonstreze importanţa oricărei experienţe sexuale în dezvoltarea psihosomatică a copiilor.

Kinsey-FingerDe asemenea, pentru a cauţiona importanţa acestei educaţii, programul de cercetare al lui Kinsey a mai scos în evidenţă o idee care nu trecuse prin cap niciunuia dintre cei mai mari teoreticieni ai educaţiei: faptul că orice copil, indiferent de vârstă, chiar de la numai câteva luni , are nevoie să fie implicat în activităţi sexuale, pe care le poate presta cu succes (Kinsey, 1953, 121)[1]. În această perspectivă, a-i lipsi pe prunci sau pe copii de aceste experienţe sexuale este dovada, după Kinsey, a celei mai grave iresponsabilităţi din partea părinţilor [2].

După cum reiese din cele două cărţi publicate de Kinsey în 1948 şi 1954, „Comportamentul sexual la bărbaţi” şi „Comportamentul sexual la femei”, pentru a ajunge la concluziile de mai sus, acesta susţine că a iniţiat un vast experiment, așa-zis „ştiinţific”, în care au fost implicaţi peste 2000 de copii cu vârstele între câteva luni şi 15 ani. Dotaţi cu cronometre, oamenii lui Kinsey – care, în condiţiile unei mentalităţi „retrograde”, puteau fi numiţi pedofili au aplicat cu multă fidelitate instrucţiunile „marelui” profesor, abuzând sexual, nu ştim cum, pe toţi aceşti copilaşi, până când aceştia intrau în adevărate convulsii, pe care ei le numeau cu cinism „climax”. Şi, pentru că „cercetarea” urmărea să studieze exhaustiv toate manifestările așa-zis sexuale care puteau apărea pe parcursul acestor sesiuni, Kinsey a cerut ca micuţii să fie supuşi acestui program – care în trecutul primitiv şi retrograd al omenirii ar fi fost numit tortură – până la 24 de ore în continuu (Kinsey, 1948, 121)[3].

Datele acestui experiment publicat în cele două volume sunt cu totul şocante. Nu credem că în cuprinsul istoriei lumii s-a putut petrece un lucru mai monstruos decât aceste experimente care au marcat definitoriu viaţa acestor copii. Nu vom da aici mai multe detalii, căci murdăresc nu numai hârtia, ci şi imaginaţia cititorului. Dar ceea ce trebuie să înţelegem este că pe astfel de „experimente” se întemeiază viziunea modernă privind sexualitatea umană. Acestea au fost îmbrăţişate de marea parte a psihiatriei şi psihologiei sexuale mondiale, fiind aplicate în chiar tratarea pacienţilor din toată lumea zis civilizată. Tot ele sunt puse la temelia viziunii privind educaţia sexuală în şcoli, precum şi în programele de mediatizare a temelor sexuale în societate.

Cine au fost operatorii acestui experiment?

Nu ştim însă de ce psihiatrii noştri nu se întreabă cum a reușit Kinsey să facă celebrele sale experimente. Cine au fost operatorii acestui experiment, în afară de el şi de colaboratorii săi apropiaţi, Pomeroy, Martin Clide şi Paul Gebhard? Se pare că Kinsey întreţinea legătura cu mai mulţi pedofili, între care se afla şi Rex King, care abuzase sexual nu mai puţin de 800 de copii. King a colaborat cu Kinsey, punându-şi toată abnegaţia în slujba „ştiinţei” care îi conferea, desigur, şi o mare protecţie în faţa legii. În anul 1944, Kinsey îi scrie lui King: „Mă bucur de tot ceea ce-mi trimiţi, fiindcă astfel am certitudinea că mult mai mult din materialul tău va fi folosit în scopuri ştiinţifice” (Jones, 1997). John Bancroft (fost director al Institutului Kinsey) a descoperit în 1994 că marea parte a datelor citate în cartea „Comportamentul sexual la bărbaţi” erau obţinute în urma violurilor comise de Rex King[4].

De fapt, principala resursă de informare a lui Kinsey au fost oamenii certaţi cu legea. În studiul privind comportamentul sexual al bărbaţilor, acesta include peste 1920 de puşcăriaşi, din care 1400 erau închişi pentru delicte sexuale şi 200 erau psihopaţi sexual. Aceasta din ceea ce recunoaşte colaboratorul şi semnatarul volumului „Comportamentul sexual la bărbaţi”, Pomeroy însuşi. La aceştia se pot adăuga 300 de proxeneţi, 630 de homosexuali, 317 elevi dintre cei care fuseseră sodomizaţi în experienţele sale şi alţi 350 de elevi anormali din mai multe şcoli, care fuseseră intervievaţi de către profesorul Glenn Ramsey. Astfel, din cei 4120 de bărbaţi albi intervievaţi, 3526, adică 86% erau cu deviaţii sexuale[5]. Acesta trebuie să fi fost „eşantionul reprezentativ” pentru Statele Unite din care Kinsey şi-a extras concluziile.

În condiţii normale, Alfred Kinsey ar fi trebuit să fie arestat şi condamnat potrivit legilor Americii, căci el a contribuit direct la organizarea „ştiinţifică” a abuzului sexual a sute de băieţi şi fetiţe pe perioada „studiilor” sale (Reisman, 1998), însă astfel ar fi fost probabil întârziată mult declanşarea revoluţiei sexuale. Așa că artizanii acestei revoluţii sexuale au jucat totul pe o carte, riscând pentru a câştiga, în condiţiile în care factorii de putere erau de partea lor.

Concluzia principală a întregului demers kinseyian, aşa cum reiese din cele două cărţi ale sale, dar şi din poziţiile ulterioare ale Institutului care îi va purta numele, este aceea că omul este prin excelenţă o fiinţă sexuală, un organism sexual sau, cu alte cuvinte, pur şi simplu, un organ sexual, actul sexual reprezentând cel mai important deziderat al existenţei umane, după Kinsey, singurul comportament, exceptând funcţiile fiziologice precum hrănirea şi excreţia, de care omul este capabil din primele luni de viaţă şi până la moartea sa.

De asemenea, din constatările „ştiinţifice” pe care le face cu ajutorul pedofililor, Kinsey şi colaboratorii trag concluzia că, în măsura în care copiii ar avea posibilitatea, majoritatea ar putea avea o viaţă sexuală încă din primii ani de viaţă şi până la adolescenţă, la fel ca un om adult.

Această constatare, coroborată cu alte observaţii – tot „ştiinţifice” – ale lui Kinsey, îl îndreptăţesc să afirme că actele sexuale, mai cu seamă onania, sunt recomandate din primii ani de viaţă, iar în privinţa efectelor negative ale acestora pentru sănătatea copiilor şi a viitorului adolescent şi adult nu trebuie să ne facem griji, pentru că acestea sunt, în viziunea lui Kinsey, minore, dacă părinţii şi societatea nu ar mai face atâta caz, înfricoşând copiii şi alarmându-i că cine ştie ce s-ar putea întâmpla în urma unui abuz.

Dezincriminarea abuzurilor sexuale

Atât în cazul băieţilor, cât şi al fetelor, Kinsey observă, de data aceasta în mod corect, că, în ceea ce priveşte comportamentul sexual al adulţilor, acesta este puternic influenţat de experienţele – sau, cum le numeşte el, „jocurile” – sexuale prin care a trecut în perioada copilăriei. Chiar şi experienţele homosexuale vor fi repetate la maturitate dacă au fost suferite în copilărie. Din studiul lui rezultă că 42% le vor avea şi la maturitate, însă astăzi se ştie că până la 60% dintre cei care au suferit abuzuri homosexuale în copilărie vor avea comportament homosexual la maturitate.

Orice experienţă sexuală avută în copilărie este văzută însă necesară de către Kinsey, pentru că, astfel, de pildă, fetele învaţă „cum să răspundă la contactele socio-sexuale. Anumite contacte sexuale în copilărie (ceea ce noi numim acum abuz sexual, n.n.), condiţionează femeile să accepte mai târziu activităţile sexuale”.

Aşadar, dacă părinţii intervin şi interzic, moral vorbind, astfel de experienţe, susţine Kinsey, femeile adulte „vor fi împiedicate să accepte în mod liber relaţiile sexuale în viaţa conjugală”. Dacă însă părinţii nu vor interveni în dezvoltarea „jocurilor” sexuale, atunci fetele nu vor suferi nici o vătămare la maturitate în privinţa vieţii sexuale. Cu alte cuvinte, Kinsey recomandă – ceea ce astăzi aflăm ca program impus de O.M.S.[6] – ca, de la vârsta copilăriei, copiii să fie îndemnaţi să experimenteze diferite jocuri sexuale pentru a putea avea o viaţă sexuală normală la maturitate.

În cadrele acestor constatări, ne putem pune întrebarea: oare părinţii, bunicii şi străbunicii noştri nu au avut o viaţă sexuală normală? Dacă luăm în considerare onania şi onania mutuală care sunt recomandate de O.M.S. astăzi, ca şi toate celelalte perversiuni prezentate ca dezirabile şi recomandate în cursurile de educaţie sexuală din America şi Europa, atunci putem spune că strămoşii noştri nu au avut „parte” de o sexualitate „normală”, kinseyan vorbind, căci cei mai mulţi dintre ei nici măcar nu auziseră de existența unor astfel de practici.

În privinţa a ceea ce numim astăzi abuz sexual, Kinsey are cu totul o altă părere. El susţine că „relaţiile sexuale cu adulţi ale fetiţelor adesea implică multă afectivitate, ceea ce face ca multe dintre femeile adulte să afirme că relaţiile sexuale din copilărie au avut o contribuţie favorabilă la dezvoltarea lor socio-sexuală de mai târziu”.

Iar dacă, totuşi, copiii sunt speriaţi sau şocaţi în urma unor abuzuri sexuale, atunci, susţine iarăşi Kinsey, acest lucru nu se datorează naturii abuzului, ci „condiţionărilor culturale”. Şi, chiar mai mult, Kinsey susţine ca normal abuzul împotriva copilului, cu alte cuvinte dezincriminarea lui: Unii dintre cei care sunt mai experimentaţi în studierea problemelor juvenile au ajuns să creadă că reacţiile emoţionale ale părinţilor, poliţiştilor şi ale altor adulţi după ce au aflat despre copil că a avut un astfel de contact pot tulbura copilul mai mult decât a făcut-o contactul sexual în sine. Este foarte probabil ca actuala isterie legată de delincvenţii sexuali să aibă efecte grave asupra abilităţii multora dintre aceşti copii de a se adapta ulterior la viaţa sexuală din cadrul căsătoriei”.

După ce contestă caracterul obiectiv al vătămărilor psihologice suferite în urma abuzurilor sexuale, Kinsey susţine că nici afecţiunile fizice în urma unei astfel de relaţii sexuale cu un adult nu sunt semnificative în majoritatea cazurilor.

Aşadar, toată literatura ştiinţifică privitoare la gravele afecţiuni fizice şi psihologice determinate de abuzul sexual în copilărie este contrazisă de Kinsey – Kinsey însă rămânând de referinţă pentru actualele recomandări ale O.M.S….

Cui folosește promovarea educaţiei sexuale?

kinseyMesajul general al celor două volume ale lui Kinsey şi colaboratorii nu este altul decât faptul că unul dintre sensurile centrale ale existenţei umane este acela de a dezvolta încă din primii ani de viaţă o activitate sexuală – dacă nu relaţii cu alte persoane, măcar masturbarea timpurie în prima copilărie şi folosirea acestui mijloc de „descărcare” cât de des în viaţă (Reisman, 1998, 35). Aceasta în condiţiile în care majoritatea studiilor demonstrează că astfel de experienţe traumatizante cresc rata depresiilor şi a sinuciderilor, afectează major dezvoltarea şi funcţionarea abilităţilor mentale superioare, scad succesul şcolar şi performanţele de orice fel în viaţă.

Cine oare ne poate răspunde la întrebarea: cui folosea în anii ʼ40 promovarea necesităţii educaţiei sexuale din primii ani de viaţă ai copilului? Cum de s-a reuşit ca aceste teorii, fundamentate pe abuz, pe torturile cele mai monstruoase, să fie îmbrăţişate de întreaga societate modernă, cel puţin la nivelul conducătorilor ei?

(va urma)

Virgiliu Gheorghe

[1] Institute for Sex Research şi A.C. Kinsey, Sexual behavior in the human female (Saunders, Philadelphia, 1953).

[2] J.H. Jones, Alfred C. Kinsey: A public/private life (W.W. Norton, New York, 1997).

[3] A.C. Kinsey, W.B. Pomeroy şi C.E. Martin, Sexual behavior in the human male (W.B. Saunders Co., Philadelphia, 1948).

[4] http://www.nytimes.com/2004/10/03/movies/03crai.html?pagewanted=print&position=&_r=0

[5] J. A. Reisman, Kinsey: Crimes & Consequences: The Red Queen & The Grand Scheme (Institute for Media Education, Arlington, VA, 1998).

[6] http://www.bzga-whocc.de/?uid=20c71afcb419f260c6afd10b684768f5&id=home

Articol publicat în numărul 81 (Octombrie 2015) al revistei Familia Ortodoxă

kinsey505x476

Citirea acestui articol nu este recomandată minorilor, din cauza parafrazărilor de ordin sexual explicit de pe site-ul clopotel.ro.

Așa cum am promis, demarăm incursiunea noastră pentru a afla ce este și ce cultivă „Educația Sexuală”, întrucât anumiți actori sociali din „societatea civilă” urmăresc cu insistență progmatică să întroducă în curicula de învățământ un obiect de studiu sub exact aceeași titulatură, și încă obligatoriu. Primul mediu vizat este cel virtual, fiind și cel mai accesibil, și cel mai popular, și prin urmare acela cu impactul cel mai mare asupra tinerei generații.

Stud[i]ul de față este acordat site-ului Clopotel.ro, platformă care are scopul de a fi

o comunitate a tinerilor ce doresc să comunice on-line și să-și petreacă timpul liber în mediul virtual.

Încă din header-ul site-ului aflăm că acesta este

Portalul copiilor din România”,

deci site-ul se pretinde a fi o platformă reprezentativă la nivel național pentru copiii din țară, înțelegându-se că se adresează tuturor copiilor, începând cu cei care stăpânesc utilizarea unui PC și navigarea online, indiferent că au vârsta de 6, 8 sau 10 ani și terminând cu cei care indiferent de vârstă, se simt „copii” sau se simt în largul lor în lumea copiilor.

Statisticile oferite pe platforma proprie, confirmă acest deziderat, astfel încât Clopotel.ro este de 11 ani site-ul numărul 1 pentru copiii din România și nu mai puțin de 4000 de copii se loghează în fiecare zi. Drept urmare, peste un milion de copii vizitează site-ul în fiecare lună (1.100.000).[1]

Foarte importantă este și repartizarea pe grupe de vârstă a utilizatorilor înregistrați, adică a vizitatorilor fidelizați, astfel încât 3.057 au vârsta cuprinsă între 0-9 ani, 24.466 au vârsta cuprinsă între 10-14 ani, 10.140 au vârsta cuprinsă între 15-18 ani, 4.332 sunt majori și au au vârsta cuprinsă între 19-25, iar restul de 2.856 utilizatori înregistrați având vârsta peste 25 de ani. De aici derivă și concluzia că principalii beneficiari ai conținutul informațional de pe site, sunt copii cu vârsta cuprinsă între 0 și 14 ani, procentul lor fiind de 61,45% .

Clopotel.ro este realizat, deținut și administrat de firma Active Soft SRL, așa cum ne informează pagina de Termeni și Condiții, prin urmare

toate materialele și informațiile accesibile prin intermediul site-ului sunt proprietatea ActiveSoft, iar drepturile (inclusiv cel de autor) corespunzătoare acestora aparțin ActiveSoft…”.[2]

De aici rezultă și reversul în plan juridic, anume că responsabilitatea conținutului revine aceleași societăți comerciale.

Mai precizăm că site-ul Clopotel.ro figurează la rubrica „Familie” în portofoliul Active Soft SRL, aceeași firmă deținând și administrând cunoscutele site-uri SfatulMedicului.ro, Ele.ro și CrestinOrtodox.ro.[3]

Design-ul site-ului este realizat sub formă de desen animat, cu fonturi viu colorate, pentru a transmite voioșie și destindere, și fiecare deschidere de pagină este însoțită de un footer (subsol) cu personaje familiare, haios realizate: Bunica, Mama, Tata, Mișu (pisica), D-na profesoară, sora și „Cici clopozaurul”. Într-un cuvânt, designul reușește să zugrăvească o lume a copilăriei, a inocenței, numai bună pentru a fi explorată.

Conținutul informațional este amplu și diversificat, dar structurat simplu și intuitiv, pe câteva secțiuni: Comunitate, Jocuri, Distracție, Educație și Pentru școală. Accesând aceste secțiuni, copiii pot urma teste online, fie de cultură generală, psihologice sau umoristice, apoi pot consulta o bază de date cu referate din științele realiste precum Astronomia, biologia, chimia sau economia.

Activitățile distractive se rezumă la bancuri, ghicitori, felicitări sau rubrica de perle.

În ceea ce privește rubrica de Educație, aceasta conține și o secțiune de Educațise sexuală, cea pe care o vizăm în mod special, și care se înțelege că se adresează copiilor, deci minorilor!

Accesul categoriilor din secțiunea Educație Sexuală se face de pe o pagină-colaj în care copiii sunt întâmpinați de o „doamnă doctor”, reprezentată tot sub formă de desen animat, de data aceasta însă un desen animat erotizat, cu aliură excitantă: forme suave, nurii bine conturați.

După parcurgea câtorva articole aflăm că Sexologul Clopotel.ro este doamna doctor Bianca Ghizdavu, fără însă a afla alte date de referință profesională, un CV al educatorului în materie de sexualitate nefiind disponibil. Deci, nici părinții și nici copiii nu pot verifica dacă sexologul Clopotel.ro are studii de specialitate în ceea ce privește psihologia și psihiatria copiilor și dacă este acreditat de vreo instituție oficială pentru a face educație cu copiii, și încă de natură sexuală.

Nici alte surse online alternative nu au fost mai darnice la data efectuării prezentului studiu, singurele informații aflate fiind vârsta doamne Ghizdavu (35 ani) și localitatea de reședință.[4]

Precizăm și faptul că cele mai multe articole din categoria „Despre sex” nu sunt semnate, adică sunt anonime, prin urmare nu sunt asumate personal de cineva, ele neavând măcar precizarea dacă informațiile conținute sunt preluate dintr-un manual sau carte.

Pe secțiunea de Educație sexuală copiii pot accesa categoria „Despre sex”, categorie reprezentată de un emoticon în care celebrul simbol al inimioarei roșii este vulgarizat prin coborârea lui în dreptul organelor sexuale ale unui băiețel și al unei fetițe care se țin bucuroși de mână.

Acum să intrăm și în miezul problemei, pentru a constata ce învață concret copiii despre sexualitatea umană.

În această categorie copiii sunt informați că masturbarea

este o activitate naturală la oameni, care începe la copii ce-și descoperă organele genitale și plăcerea de a le atinge.” [5]

Astfel, copiilor li se proiectează imaginea că

marea majoritate a oamenilor se masturbează începând cu vârsta pubertății

și se insistă pe ideea că masturbarea

este un obicei normal”.

Despre frecvența masturbării, copiii sunt învățați că este normal

și dacă te masturbezi de 3-4 ori pe zi și dacă nu te masturbezi deloc”,

și că

e ok să te masturbezi și după ce ai început relațiile sexuale”[6]

Deasemenea părinții și educatorii din învățământ sunt încriminați indirect în acestă problemă, prin observația că

adesea [copiii] sunt aspru pedepsiți sau amenințați de părinți și educatori și râman cu ideea că plăcerea este ceva vinovat, rău sau interzis.” [7]

În ceea ce privește debutul activității sexuale, copiii sunt educați că începutul ar trebui să aibă loc atunci când simt ei că „e momentul”, când se simt confortabili cu ei înșiși, și li se atrage atenția că începerea vieții sexuale la fete înaintea maturizării organelor genitale, poate fi cauza apariției unor tulburări de dimanică sexuală și de funcționalitate a organelor sexuale. [8]

Totodată, fetelor li se atrage atenția că dacă

n-au făcut sex până la 23-25 de ani devin tot mai timide”,

apoi se arată că

își găsesc o relație din ce în ce mai greu

și din această cauză

se simt lăsate în urmă de celelalte femei iar asta le complexează și le accentuează timiditatea”. [9]

Despre homosexualitate, copiii sunt învățați că este

un fenomen normal care se manifestă de când lumea”,

o variantă de orientare sexuală normală pentru specia umană

iar

homosexualii sunt discriminați și li se refuză drepturi pe care cei de orientare heterosexuală le au

astfel încât homosexualitatea

a fost și continuă să fie greșit privită de către foarte mulți oameni”.

Pentru că autoarea acestor materiale educative este conștinetă că auditoriul țintă sunt copiii din România, toți născuți, crescuți și educați în familii tradiționale, majoritatea botezați creștin-ortodox și cultivați în această viziune de viață, ține să accentueze că homosexualitatea nu este

un comportament sexual deviant” sau „o perversiune sexuală”, și nici măcar „o problemă de moralitate sau una religioasă”.

Totodată se precizează că homosexualitatea nu este

o alegere sau modă” sau ceva care să poată fi „modificat prin metode educaționale, psihologice ori medicale” și nici un motiv de îmbolnăvire de SIDA. [10]

Nu în ultimul rând, sexologul Clopotel.ro îi înformează pe copii că în trecut homosexualitatea și bisexualitatea

erau considerate boli psihice

dar că

în prezent lumea științifică a căzut de acord că ele sunt doar aspecte ale normalului”.

Ideea normalizării inversiunii sexuale este întărită prin repetare, anume că

„homosexualitatea, bisexualitatea și heterosexualitatea sunt fațete ale normalului în ceea ce privește orientarea sexuală la om.”

iar

orientarea sexuală nu este o alegere ci rodul unei întâmplări.” [11]

Tot în categoria „Despre sex” copiii sunt învățați „Ce sunt sexul oral și anal”, și se prezintă riscurile contactării de boli cu transmitere sexuală prin intermediul acestor practici, accentul căzând pe faptul că sunt periculoase. Cu toate acestea, în articolul „Planningul familial sau planificarea familială. Ce înseamnă?”, copiii sunt învățați că în ultimele sute de ani, până la Revoluția Sexuală din anii 1960-1970,

valorile morale legate de sexualitate erau adânc înrădăcinate în concepțiile religiei creștine. Biserica creștină era instituția care reușea să impună modul de gândire și activitatea individului în multe aspecte din viața sa intimă și socială. Însă toate aceste norme erau exagerat de restrictive, de multe ori ele erau incompatibile cu viața intimă reală a cuplului sau a individului, cu aspectele lor umane: fiziologice, psihologice, afective, emoționale. Ceea ce era natural era considerat rău și imoral.

Astfel, se exemplifică că

sexul oral și cel anal, masturbarea, erau catalogate drept perversiuni sexuale, boli psihice, viciu sau păcat.

Prin urmare, copiilor li se sugerează, deloc voalat, că aceste practici sunt normale, că nu este nimic imoral în ele, iar criticile față de aceste practici sunt niște preconcepții ale creștinismului. [12]

[… – editat din cauza limbajului explicit citat de pe clopotel.ro- nota Cuvantul Ortodox]

Concluzii:

Pe platforma Clopotel.ro se face EDUCAȚIE copiilor despre sexualitatea umană, dar acest tip de educație nu este acreditat de nicio instituție și nu are nici măcar girul moral al unei organizații din partea părinților.

La acest tip de educație, în fapt o întreagă literatură sexuală explicită, copiii din România au acces public, direct și necenzurat, fără ca părinții lor să fie informați în acest sens.

Nu există nicio ierarhie cu drepturi de acces la informații de natură sexuală, în funcție de vârstă, astfel încât copii de 8,10,12 sau 14 ani pot accesa liber subiecte despre sexualitate care le depășesc cu mult sfera de preocupări și înțelegere, creîndu-le curiozități artificiale cum ar fi articolele despre Tulburarea de orgasm a femeii!, despre Disfuncții erectile, sau cultivându-le curiozități denaturante, cum ar fi articolul despre Ce sunt sexul oral și sexul anal.

Educația Sexuală oferită este manipulatorie, cel mai adesea prin omisiune, pentru că deși copiii sunt conștientizați asupra riscurilor de a contacta boli cu transmitere sexuală, se trec în mod sistematic sub tăcere imensele riscuri afective ale practicării sexului premarital, cu mai mulți parteneri până la întemeierea unei familii, și mai ales dereglările psiho-emoționale ale practicării perversiunilor sexuale. Și încă la astfel de vârste!

De fapt, capitolul „perversiuni sexuale” este inexistent pentru că Educația Sexuală oferită pe această platformă nu are nicio latură, dar absolut nicio latură etică sau morală. Din contră, latura morală este stigmatizată prin strecurarea de stereotipuri puse pe seama „Bisericii creștine”, cum ar fi faptul că înainte de marea „Revoluție Sexuală” din anii `60-`70, societatea era închistată iar „discuțiile despre sex erau considerate murdare”, că „femeile nu trebuie să aibă orgasm” și că „sexul de plăcere era un păcat”.

În schimb celebrul Alfred Kinsey, un pedofil, un degenerat și un masochist, este creditat ca personaj reper în materie de sexualitate fiind „considerat în prezent părintele sexologiei”.[26]

Deși Clopotel.ro se pretinde a fi un site adresat copiilor, la rubrica „Întrebări despre sex”, din cadrul secțiunii Educație Sexuală și mai ales pe forum, copiii sunt expuși și unui limbaj puțin spus neadecvat pentru ei.

Pe forumul de discuții minorii primesc sfaturi în materie de relații sexuale de la persoane fără vreo acreditare în educarea lor. Acești „guru” în materie de sexologie sunt adesea anonimi, deci nu-și asumă măcar identitatea personală sau vârsta pentru ca părinții să știe CINE și CE fel de educație le oferă copiilor lor. Prezumăm că cel mai adesea adolescenții și copiii își dau sfaturi între ei, încurajându-se reciproc în practicile sexuale, de sub umbrela anonimatului.

Tot pe forumul de sexualitate întâlnim numeroase solicitări din partea copiilor dependeți de masturbare, în special băieți, care recunosc că au început această practică încă de la 12-13 și au continuat-o sub auspiciul consumului de pornografie, ajungând la repetarea actului chiar de mai multe ori pe zi. Iar ei sunt „sfătuiți” că starea lor de gravă dependență este normală, că masturbarea este naturală și parte a dezvoltării lor.

Toți copiii, dar absolut toți copiii care adresează întrebări despre mastubare și văd în această practică o posibilă problemă, sunt sfătuiți, fie de sexologi, fie de ceilalți utilizatori, că masturbarea este o practică normală, și că indiferent de câte ori recurg la ea, chiar și de mai multe ori pe zi, este tot normal. [27]

Educația sexuală oferită copiilor minorilor pe platforma Clopotel.ro nu are nimic de-a face cu educația primită acasă, cu valorile familiilor în care aceștia cresc și cu atât mai puțin cu educația primită în sistemul de învățământ de stat. Educația primită de copii acasă este fundamentată pe valorile creștinismului iar în învățământul de stat oficial, obiectul de studiu care se ocupă de cultivarea morală a copiilor este Ora de Religie!, înțelegându-se desigur, ora de religie creștină. Morala pe care însă o învață copiii accesând platforma Clopoțel, este la antipodul aceleia pe care părinții și statul au convenit să o cultive legal și oficial.

Între educația binomului familie-școală și cea a Educației Sexuale oferită online, nu există niciun consens cu privire la ceea ce este permis și ceea ce nu este permis, sau ceea ce este normal și ceea ce este anormal în materie de practici sexuale.

Deși articolele de pe site în materie de sexualitate conțin numeroase informații utile despre funcționalitatea organelor sexuale sau bolile cu transmitere sexuală, prezentarea pozitivă masturbării, a sexului oral, anal și a homosexualității, încadrează toate aceste informații într-o viziune de viață hedonistă astfel încât Educația Sexuală pe care o învață copiii pe Clopoțel nu diferă cu nimic de tematica pornografiei, coincidența fiind nu doar flagrantă ci și caracteristică.

De aceea, cel mai grav lucru este că Educația Sexuală oferită pe Clopotel.ro le crează copiilor un conflict major de conștiință întrucât una învață ei de la părinți, școală și Biserică în materie de sexualitate umană și alta învață pe această platformă de la Sexologii de serviciu.

Sub impulsul hormonilor și a lipsei experienței de viață, copiii nu au discernământul să înțeleagă acest diferend ireconciliabil și urmează fără rezerve „autoritatea” sexologilor Clopotel.ro, mai ales când constată că nu li se impune nicio normă morală.

O atare abordare a sexualității umane îi determină pe copii să între în opoziție directă cu familia, școala și mai ales Biserica, ca unii ce le pun restricții comportamentale și le amână fericirea sexuală până la vârsta maturizării lor în timp ce „experții” îi înțeleg și îi încurajează în practica sexuală cea mai diversă, deși sunt minori.

După un atare conflict de conștiință, copiii își schimbă tacit valorile primite acasă, înlocuindu-le cu cele ale libertinajului sexual, fără ca părinții să conștientizeze acest pericol major de reeducare.

Din calitatea de părinți, constatăm că pe site-ul Clopotel.ro lucrurile în materie de educație sexuală nu sunt grave ci strigătoare la cer! Tot ce este mai abject și mai decadent în materie de sexualitate umană este prezentat în parametrii normalului, iar copiii sunt încurajați să se manifestă în această viziune de viață, sub umbrela „protectoare” a contracepției.

De aceea tragem un puternic semnal de alarmă tuturor părinților din această țară că pe o platformă online de mare popularitate dedicată copiilor, aceștia sunt expuși nu doar unor informații neadecvate vârstei lor ci unei veritabile reeducări comportamentale, cu incurajare explicită și implicită la perversiuni sexuale.

Tragem un energic semnal de alarmă că în numele EDUCAȚIEI și cu pretenția ȘTIINȚEI, copiilor din țara aceasta li se schimbă la 180 de grade valorile în care sunt crescuți și educați acasă de către părinții și bunicii lor.

Chemăm părinții, școala și Biserica să ia atitudine deschisă față de acest fenomen de corupere a minorilor.

(Claudiu Balan)

[…]/ integral la ortodoxiatinerilor.ro

clopotel-ro-educatie-sexuala

***

 


Categorii

Cultura desfraului, Educatia sexuala, Pedofilie, Pornografie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Sexualizarea copiilor, Virgiliu Gheorghe

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare