PUTIN URMARESTE “IN DETALIU” SITUATIA DIN MOLDOVA/ Unirea – singura solutie? VA FI PRESEDINTELE IOHANNIS CEL CARE VA DA BASARABIA PE MANA RUSILOR?/ Pr. Savatie: “Basarabia rămâne o gubernie nenorocită, cu un popor care există doar în dările de seamă”/ INTERVIU CU DAN DUNGACIU DESPRE SITUATIA DIN CHISINAU: “Ce vedem noi acum este prăbuşirea proiectului de stat numit Republica Moldova”

22-01-2016 9 minute Sublinieri

Continuă protestele față de învestirea Guvernului Filip sunt anunțate cu începere de la ora 10:30 în centrul Chișinăului.

(UPDATE 18:02) Protestul a fost încheiat după ce liderii au invitat oamenii în ziua de duminică, 24 ianuarie 2016 la noi proteste. 

(UPDATE 17:25) Manifestanții au trecut prin fața Parlamentului și se îndreaptă spre Piața Marii Adunări Naționale. Renato Usatîi a spus la microfon că în PMAN se vor pune la punct unele detalii despre protestul de duminică, după care oamenii pot pleca pe la casele lor.

(UPDATE 16:55) Protestatarii au trecut pe lângă reședința de stat. și au scandat „Trădătorii”, „Noi suntem poporul” și „Hoții la dubă”.

(UPDATE 16.30) Mulțimea în fața Penitenciarul nr. 13: „Libertate” şi „După Filat şi Plaha arestat!”. Manifestanţii se îndreaptă acum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale.

(UPDATE 15.20) Dodon: Mergem să vedem ce face Filea și grupul Petrenco. Să cerem să fie eliberat Petrenco și colegii lui. 

(UPDATE 15.15) Protestatarii în fața sediului Ministerului Apărării

Liderii protestatarilor – Năstase, Dodon şi Usatîi – discută cu directorul Televiziunii publice, Mircea Surdu. Aceştia îi cer lui Surdu ca la Moldova 1 să fie transmise în direct protestele. 

„În fiecare seară în prime time, o oră minim să avem posibilitatea să transmitem ce se întâmplă în Chişinău. Începând cu ziua de astăzi, de la ora 20 sau 21. Lasă să vină şi de la guvernare, cine vrea – Filip, Candu, dar să ştie oamenii ce se întâmplă în Republica Moldova”, a declarat Dodon.

Mircea Surdu: „Când veţi fi la guvernare tot veţi da indicaţii televizunii publice?”.

(UPDATE 13.46) Protestatarii vor pleaca de la sediul postului public de televiziune la Ministerul Apărării, pentru a protesta după ce ministrul ar fi anunțat că va ridica armata.

(UPDATE 13.40) Suntem aici pentru că această guvernare oligarhică pe tot ce a pus mâna a otrăvit. Televiziunea este plătită din banii noștri. Astăzi presa noastră este strangulată. S-a întâmplat pe timpul lui Voronin, iar acum Plahotniuc face la fel. Libertate presei. Noi vrem să avem acces la televiziune, ca oamenii să știe ce se întâmplă în stradă. Nu au dreptul să manipuleze, ci să reflecte obiectiv evenimentele. Vrem emisie în direct”, a spus Andrei Năstase. Televiziunea este apărată de câteva zeci de polițiști. 

(UPDATE 13.33) Protestatarii în fața televiziunii publice: ”Nu mințiți poporul cu televizorul”, ”poporul s-a trezit”.

[…]/ integral pe timpul.md

Vladimir Putin a discutat astazi “in detaliu” la Moscova cu membrii Consiliul de Securitate al Rusiei despre “situatia politica grava in continua escaladare” din Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Kremlinului. Din Consiliul de Securitate fac parte, printre altii, seful FSB (fosta KGB) si seful serviciului de informatii externe.

Putin si membrii Consiliului au mai discutat despre teme interne socio-economice, dar si despre pietele globale.

Printre participantii la discutie s-au numarat premierul Dmitri Medvedev, seful Cancelariei Prezidentiale – Serghei Ivanov, ministrul de Externe – Serghei Lavrov, seful FSB – Alexander Bortnikov, seful serviciul de informatii externe – Mihail Fradkov, ministrii de Interne si ai Apararii.

  • ActiveNews: 

Textul unui lider al platformei Acțiunea 2012 despre protestele de la Chișinău: Dacă Iohannis nu începe negocierile pentru Unire, va rămâne în istorie ca președintele care a dat din nou Basarabia pe mâna Rusiei

Evenimentele din ultimele săptămâni de la Chișinău, care au culminat cu protestele violente de miercuri seară, ridică o serie de întrebări in contextul geopolitic actual. Și dacă nu cumva în spatele acestor proteste stau forțe străine.

Despre scopul real al protestelor, dar și despre participanții la revolta de miercuri și forțele care stau în spatele lor scrie Lulea Marius Dorin, lider al platformei unioniste Acțiunea 2012 într-un editorial pe adevarul.ro. Acesta consideră că scopul real al majorității este o viață mai bună, iar scopul celor “care ghidează populația din umbră este destabilizarea Republicii Moldova, alegeri anticipate și venirea forțelor pro-ruse”.

“Cine sunt participanții? Vrem, nu vrem, marea majoritate a participanților la proteste sunt cetățeni simpli ai Republicii Moldova: pro-ruși, moldoveniști sau unioniști. Cei din stradă sunt oameni simpli nemulțumiți, nu sunt omuleți verzi aduși de Moscova. Ce doresc aceștia? Un stat normal, un stat care să le ofere drepturi, garanții și bunăstare. (…)Tot dovadă stă faptul că deși au furat 1 miliard de euro, partidele pro-europene au reușit să obțină majoritatea, numai pentru simplul fapt că cetățenii au preferat pe aceștia în locul forțelor pro-ruse. Dar criza s-a acutizat și atunci pro-europenii practic forțează și împing cetățenii să voteze cu forțele pro-ruse”, scrie Lulea Marius Dorin.

Acesta consideră, de asemenea, că, în acest moment, rolul României, prin liderii săi, este unul crucial. Pentru că, dacă Iohannis nu va mișca un deget pentru începerea negocierilor pentru Unire, va rămâne în istorie ca președintele care a dat, încă o dată, Basarabia, pe mâna Rusiei.

“Dacă România nu vine cu o propunere clară și oficială legată de începerea negocierilor pentru Unire, binențeles pe baza unui referendum, este o problemă de luni până se va închide granița pe Prut. Acesta va fi un eșec imens al președintelui Klaus Johannis, cel care va rămâne în istorie ca președintele ce a dat din nou Rusiei pe românii basarabeni. Rusia va veni și vom asista la un regim ce va anula orice relație cu România și milioanele investite de români și statul român se vor duce pe apa sâmbetei. La Chișinău asistăm la eșecul geopolitic al României de a stabiliza regiunea”, consideră Lulea Marius Dorin.

Părintele Savatie Baștovoi: Basarabia rămâne o gubernie nenorocită, cu un popor care există doar în dările de seamă. Așa e istoria. Sus fruntea, moldoveni!

Părintele Savatie Baștovoi, personalitate cunoscută în mediile bisericești și intelectuale, slujitor la Mânăstirea Noul Neamț din Moldova, a comentat, în stilu-i binecunoscut, evenimentele de la Chișinău.

Este unul din cei mai importanți scriitori de limbă română, fiind autorul a numeroase volume de succes, premiate pe plan intern și internațional. Părintele Savatie este invitat regulat să conferențieze pe teme de interes și este realizator de emisiuni, iar cuvintele sale devin pilde de înțelepciune și credință.

Despre modul în care sunt văzuți astăzi basarabenii și cum i-au vitregit, chiar și după destrămarea fostei URSS, istoria și politicienii, părintele a făcut următorul comentariu pe Facebook:

“În cei 25 de ani de la destrămarea URSS și întemeierea Republicii Moldova ca stat tânăr, România a avut o relație defectuoasă, susținută cu mulți bani și mult patos, cu Republica Moldova. Personaje-erou și mituri întreținute artificial au facut comunicarea imposibilă. Ajungi să crezi că suntem două neamuri diferite care întâmplător vorbesc aceeași limbă, dar trăiesc, înțeleg și exprimă diferit.

Basarabia rămâne o gubernie nenorocită, cu un popor care există doar în dările de seamă, ca statistică de vot și forță de muncă ieftină, un popor lipsit de dreptul la alegere și dreptul la exprimare, un popor despre care alții vorbesc și scriu ce le convine, dar care niciodată nu va putea vorbi, iar dacă va vorbi, nu va fi auzit. Dar n-ai ce face, așa e istoria. Sus fruntea, moldoveni!”

Ceea ce vedem noi acum la Chişinău este prăbuşirea proiectului de stat numit Republica Moldova, iar criză nu este politică, ci este o criză a soluţiilor, afirmă Dan Dungaciu, care mai spune că R. Moldova a experimentat până acum “cam tot”, fără succes însă.

Într-un interviu acordat pentru Ziare.com, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române (ISPRI) şi preşedintele Fundaţiei Universitare a Marii Negre (FUMN), comentează evenimentele aflate în derulare la Chişinău şi vorbeşte despre proiectul unirii, la care a făcut recent o surprinzătoare referire şi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck.

“România pentru R.Moldova este ceea ce rămâne când i se ia totul. Şi Republicii Moldova i s-a luat în acest moment totul”, afirmă Dan Dungaciu.

Cum să înţelegem evenimentele petrecute miercuri la Chişinău – învestirea unui guvern în 33 de minute, depunerea jurământului departe de ochii publicului, protestele violente din stradă? Cine şi de ce NU doreşte că guvernul Filip să îşi înceapă activitatea?

R.Moldova se află astăzi într-o situaţie imposibilă. După cele întâmplate ieri (miercuri, n.red.), astăzi oamenii au ieşit în stradă incitaţi de felul în care Guvernul Filip a depus jurământul. Nu ştiu dacă, strategic, cei care au decis că jurământul să fie depus în condiţii de cvasi-clandestinitate au avut dreptate. Există, desigur, argumente, dar cred că asta nu a făcut decât să incite şi mai mult mulţimea, care astăzi este în stradă, suficient de furioasă din câte am văzut în imagini, şi decisă să continue protestele.

R.Moldova este într-o situaţie imposibilă din două perspective. Prima, în termenii alegerii de astăzi, şi a două în termenii evoluţiei de mâine.

În termenii alegerii de astăzi, R.Moldova pare că trebuie să aleagă între un guvern declarat pro-european şi creditat până în acest moment de instanţele internaţionale, începând de la SUA, UE, România şi aşa mai departe, dar care e acuzat de corupţie şi o forţare a anticipatelor care pot să ducă la o majoritate pro-estică – adică alegeri care să se transforme în alegeri geo-strategice. “Alegerea” între Plahotniuc şi Putin pare o alegere fără şanse, dar pe termen scurt trebuie făcută.

Cei care sunt în piaţă vor anticipate, inclusiv că să vină vectorul rusesc la putere, iar cei care nu sunt în piaţă şi vor să susţină guvernul o fac pentru că e cel mai mic rău posibil.

Cum se poate stabiliza situaţia?

Cred că tensiunea e aşa de mare în R.Moldova încât oamenii din piaţă nu vor ceda atât de uşor. Şi cred că astăzi va fi un protest fierbinte şi nu îmi imaginez care pot să fie în acest moment mecanismele pentru stingerea acestor tensiuni, pentru că văd în discursurile celor care susţin protestele un radicalism care sugerează că sunt gata să meargă până la capăt.

Însă, a două chestiune foarte importantă este ce va face R.Moldova “mâine”. Indiferent cum se încheie ziua de astăzi, mâine tot în situaţia de a fi fără soluţii se va găsi. Indiferent cine va fi la putere, indiferent că vor fi anticipate care vor scoate la guvernare un guvern de o anumită culoare, R.Moldova se află într-o criză profundă.

De altfel, subiectul principal acum este criză în sine a statului R.Moldova, nu evenimentele care se petrec astăzi. R.Moldova, în acest moment, este incapabilă să îşi plătească salariile, fără acord cu FMI, cu toate ajutoarele financiare externe blocate. Incapabilă să se împrumute de pe pieţele externe, situaţia ei este dramatică şi nici acestui guvern, nici unui guvern rezultat din alegeri anticipate nu îi va fi uşor.

Deci, sunt două planuri în care trebuie să privim chestiunea de aici, de la Bucureşti.

Bucureştiul face ceea ce trebuie, în acest moment? Unii cer Unirea cu România, chiar preşedintele Germaniei s-a interesat care este procentul cetăţenilor moldoveni care doresc unirea cu România. Ar fi ea o soluţie?

Sunt două planuri aici: 1. preşedintele german a pus această întrebare absolut surprinzătoare şi 2. ea a intrat în comunicatul final al MAE de la Chişinău, ceea ce înseamnă un tip de interes pe care, în acest moment, îl putem doar specula.

A două chestiune este însă ideea de “Unire, moldoveni!”, scandată în piaţă Marii Adunări Naţionale, care nu înseamnă unirea cu România. Acolo se află Platforma D.A., care a ajuns să facă alianţa de conjunctură cu Igor Dodon şi Renato Usatii, lideri ai unor partide ghidonate de la Moscova. Au cerut printr-un comunicat eliberarea lui Grigore Petrenco, care este unul dintre cei mai radicali pro-ruşi din R.Moldova şi care astăzi se află în arest, declarat “deţinut politic”, deşi acest individ este, poate, unealtă cea mai contondentă a unui soi de tereorism pro-rus în R.Moldova.

În Piaţă MAN, această Platforma D.A. are cu totul şi cu totul altă agenda decât unirea cu României. “Unire, moldoveni!” înseamnă unirea moldovenilor împotriva guvernului oligarhic şi lucrul acesta trebuie subliniat.

Dacă va uitaţi la discursurile liderilor D.A., discursurile lor nu conţin referiri la România. Conţin referiri la ţările baltice, la Georgia, dar nu la România. În al doilea rând, portofoliul de cântece din Piaţă MAN nu este asemănător cu ceea ce se auzea la Chişinău în anii ’90, cântece româneşti sau Doina şi Aldea Teodorovici, care cântau despre cele două maluri ale Prutului. Nu. Piaţa şi-a inventat în acest moment un soi de identitate revoluţionară moldovenească, cu “Moldova care va renaşte” fără legătură şi fără ajutorul României.

Uitaţi-va şi la media oamenilor din PMAN. Platforma D.A. a scos în piaţă o populaţie cu o medie de vârstă de 50 de ani. Nu sunt tineri acolo. Nu mai sunt protestele din 2005, nici cele din 2003, cu profil identitar, nu seamănă nici măcar cu 7 aprilie. Tinerii nu sunt în stradă astăzi în R.Moldova, ci generaţia de 50 de ani, născută şi crescută în URSS, educată în URSS.

Dacă mă întrebaţi despre unirea cu România, este o altă discuţie. Şi cred că ea nu va putea fi evitată, dar discuţia despre cum se va relaţiona România cu R.Moldova este o dezbatere de a două instanţa, acum suntem în faţă unui eveniment care se consumă: lupta între cei care cred că Rusia este cel mai mare pericol şi cei care cred că Plahotniuc este cel mai mare pericol.

Însă, România trebuie să îşi pregătească răspunsul pentru momentul în care se va întreba cum ne relaţionam noi cu R.Moldova şi eu cred că dezbaterea privind integrarea ei în UE pe varianta germană nu va putea fi evitată. R.Moldova nu are alte şanse realiste privind integrarea.

Şi cam când ar putea avea loc această dezbatere, evident după stabilizarea situaţiei de la Chişinău?

După părerea mea, dezbaterea va fi declanşată de către instanţele politice. Dacă ar fi să învăţăm ceva din această criză, este că România nu mai trebuie să facă în niciun caz ce a făcut până acum şi că România trebuie să îşi construiască o atitudine asumată politic faţă de R.Moldova pe modelul Pactului de la Snagov din 1995, când toţi liderii politici din România şi-au asumat proiectul de integrare euro-atlantică.

Un asemenea pact ne trebuie, care să facă din R.Moldova o tema esenţială, dincolo de retorică şi dincolo de persoanele care se perindă la un moment dat în guvernarea de la Chişinău.

Al doilea aspect este instituţionalizarea acestui pact. Noi nu avem în acest moment instituţii, nici la Preşedinţie, nici la Guvern, care să se ocupe sistematic de R. Moldova, pentru că această problema nu este doar o chestiune de diplomaţie, ci este o chestiune care are foarte multe componente: sociale, culturale, identitare, politice, economice, financiare etc. Iar în ultima instanţa, ocuparea de către oameni care au menire şi competenţe a posturilor din acele instituţii.

Aceştia sunt cei trei paşi pe care România trebuie să îi gândească, pentru că ne facem că nu vedem realitatea dacă credem că nu va creşte presiunea pe România că urmare a acestei crize din R.Moldova.

Protestatarii de la Chişinău nu îşi dau seama că nu fac, de fapt, decât să lovească în fundamentele şi în potenţială tărie a proiectului de stat “Republica Moldova”.

Ceea ce vedem noi acum este prăbuşirea proiectului de stat numit Republica Moldova, iar criză nu este politică, ci este o criză a soluţiilor la criză, pentru că R.Moldova a experimentat cam tot. A experimentat guverne care voiau să o aducă înapoi în URSS, a experimentat guverne comuniste, a experimentat guvernare pro-europeană şi niciuna nu a reuşit.

Acum, cei din piaţă îşi caută mântuirea politică împotriva persoanei Vladimir Plahotniuc. E o enormă iluzie, care nu se va descarcă în nimic pozitiv. După ce şi această iluzie se va fi consumat, nu mai rămâne nimic, adică rămâne România, pentru că România pentru R.Moldova este ceea ce rămâne când i se ia totul. Şi Republicii Moldova i s-a luat în acest moment totul.

[…]/ integral pe timpul.md

dodon tanc


Categorii

1. DIVERSE, Basarabia, Dan Dungaciu, Parintele Savatie, Rusia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “PUTIN URMARESTE “IN DETALIU” SITUATIA DIN MOLDOVA/ Unirea – singura solutie? VA FI PRESEDINTELE IOHANNIS CEL CARE VA DA BASARABIA PE MANA RUSILOR?/ Pr. Savatie: “Basarabia rămâne o gubernie nenorocită, cu un popor care există doar în dările de seamă”/ INTERVIU CU DAN DUNGACIU DESPRE SITUATIA DIN CHISINAU: “Ce vedem noi acum este prăbuşirea proiectului de stat numit Republica Moldova”

  1. Pingback: PREMIERUL MOLDOVEI IN ROMANIA (Video)/ Protestele de la Chisinau intre dezinformari si manipulari/ Mesajul Mitropolitului Vladimir | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: Parintele Octavian Moşin (Chişinău): CRESTINUL IN FATA PROVOCARILOR LUMII DE AZI, intre REVOLTA care inraieste si RUGACIUNEA facatoare de pace: “Este un veritabil act eroic să trăiești cu adevărat creștinește…” | Cuvântul Ortod
  3. Pingback: PUTIN FACE ALUZIE LA REDISCUTAREA GRANITELOR INTRE UNGARIA SI ROMÂNIA/ Nicio surpriza: LUCIAN BOIA e de acord cu Ambasadorul SUA din Chisinau: BASARABIA NU E ROMÂNIA/ Senatul României – singura institutie care a criticat politica SUA in MOLDOVA/
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare