PUTIN FACE ALUZIE LA REDISCUTAREA GRANITELOR INTRE UNGARIA SI ROMÂNIA/ Nicio surpriza: LUCIAN BOIA e de acord cu Ambasadorul SUA din Chisinau: BASARABIA NU E ROMÂNIA/ Senatul României – singura institutie care a criticat politica SUA in MOLDOVA/ S-A ADEVERIT: GUVERNUL CIOLOȘ FACE JOCUL BERLINULUI IN UE/ De la Malta la Varșovia: “COLONIA ROMÂNIA, PE PUNCTUL DE A FACE OBIECTUL UNEI TRANZACTII”

• Hotnews: Vladimir Putin: Daca cineva vrea sa rediscute ce a rezultat din Al Doilea Razboi Mondial, atunci vorbim nu numai despre Kaliningrad, ci si de estul Germaniei, orasul Liov, Ungaria, Romania

Presedintele rus Vladimir Putin a afirmat, intr-un interviu pentru Bloomberg, ca cine vrea sa reconsidere ce a rezultat in urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial deschide o Cutie a Pandorei, iar atunci vor trebui luate in discutie nu numai (exclava rusa) Kaliningrad, ci si teritoriile din est ale Germaniei, orasul ucrainean Liov, precum si “Ungaria si Romania”.

Intr-un interviu acordat agentiei Bloomberg si publicat vineri pe site-ul Kremlinului, liderul rus a vorbit despre intalnirea prevazuta cu premierul japonez Shinzo Abe, la Vladivostok, si a respins ideea de a ceda Japoniei una dintre insulele Kurile, in schimbul intensificarii cooperarii economice cu Tokyo.

“Nu ne vindem teritoriile, desi problema tratatului de pace cu Japonia este cruciala si ne-ar placea sa gasim o solutie cu prietenii nostri japonezi. (…) Este vorba de cautarea unei solutii care sa permita fiecarei parti sa nu sufere vreun prejudiciu, sa nu se simta nici castigatoare, nici perdanta”, a sustinut Putin, intrebat de ziaristul John Micklethwait daca Rusia, puternic afectata de sanctiunile occidentale, ar fi pregatita sa renunte la una dintre insulele disputate in schimbul unei cooperari economice intarite cu Japonia.

Jurnalistul a opinat apoi ca, “intr-adevar, teritoriile din flancul de Est nu par sa reprezinte o preocupare” pentru liderul rus, amintindu-i ca “in 2004, de exemplu, ati dat Chinei insula Tarabarov”. “Ati putea face acelasi lucru, sa zicem, cu (regiunea) Kaliningrad?”, a intrebat acesta.

“N-am dat nimic (Chinei, n.r.), acele teritorii erau disputate si am negociat aceasta chestiune cu Republica Populara Chineza – permiteti-mi sa subliniez acest lucru – timp de 40 de ani si am reusit in final sa ajungem la un acord. O parte din teritoriu a fost atribuita Rusiei, iar alta parte Chinei. A fost posibil in special, iar acest lucru este foarte important, datorita nivelului ridicat de incredere la care ajunsesera Rusia si China in relatiilor lor la acel moment. Daca atingem acelasi nivel de incredere si cu Japonia, am putea ajunge la anumite compromisuri“, a raspuns Vladimir Putin.

“Cu toate acestea, exista o diferenta fundamentala intre chestiunea legata de istoria Japoniei si negocierile noastre cu China. Despre ce este vorba? Problema japoneza a rezultat din cel de-Al Doilea Razboi Mondial si este stipulata in instrumentele internationale privind urmarile celui de-Al Doilea Razboi Mondial, in timp ce discutiile noastre cu omologii chinezi pe chestiuni legate de granita nu au nimic de-a face cu cel de-Al Doilea Razboi Mondial sau orice alt conflict militar”, a adaugat el.

“Apoi, referitor la partea de Vest, ati mentionat Kaliningrad…”, a continuat Putin, moment in care jurnalistul John Micklethwait a tinut sa precizeze ca a “glumit”.

“Lasand gluma la o parte, daca cineva este dispus sa reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci haideti sa discutam acest lucru. Dar in acest caz va trebui sa luam in discutie nu numai Kaliningrad, dar si teritoriile din est ale Germaniei, orasul Liov, care a fost parte a Poloniei, s.a.m.d. Sunt de asemenea pe lista Ungaria si Romania. Daca cineva vrea sa deschida aceasta Cutie a Pandorei si sa se ocupe de ea, foarte bine, sa faca acest lucru atunci”, i-a raspuns Putin.

• MoldNova/ George Damian: Putin și Transilvania: aluzia țarului la dezmembrarea României

Putin a transmis un mesaj limpede: orice discuții privind modificările granițelor în Europa ar include și o discuție privind Transilvania între România și Ungaria. Într-un interviu pentru Bloomberg, Vladimir Putin a spus următoarele:

Dacă cineva vrea să reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci să discutăm. Însă va trebui să discutăm nu doar despre Kaliningrad, dar și despre teritoriile din estul Germaniei, despre orașul Lvov care a făcut parte din Polonia și tot așa. Mai sunt pe listă Ungaria și România. Dacă cineva vrea să deschidă această cutie a Pandorei și să se descurce cu ea, foarte bine, s-o facă. (Vladimir Putin pentru Bloomberg)

Despre Basarabia nu a spus nimic Putin, aluzia lui s-a referit la discuții istorice între perechi de aliați NATO: Germania-Polonia-Ucraina, Ungaria-România. Contextul permite o rememorare a modului în care Moscova a văzut Transilvania în Al Doilea Război Mondial, ceea ce ne dezvăluie o continuitate a gândirii față de această regiune. Recomandare de lectură: volumul de documente din arhivele sovietice Transilvanskii vopros, editat de T. M. Islamov și T.A. Pokivailova la Moscova în anul 2000. Momentul apariției acestui volum nu este întâmplător – conține recomandarea făcută în 1943 de tatăl lui Petre Roman (în 2000 ministru de Externe al României), Walter Neulander (ulterior Roman) ca Transilvania să fie transformată într-un stat independent.

După Diktatul de la Viena prin care Ungaria a anexat nord-vestul Transilvaniei în 1940, Moscova a informat Budapesta că nu are nici un fel de probleme cu această anexare și îi va susține revendicările teritoriale la conferința păcii de după încheierea războiului. Budapesta a primit un avertisment după invadarea Uniunii Sovietice: Moscova i-a transmis că problema transilvană va fi evaluată în funcție de participarea Ungariei.

Nota Litvinov

Documentul cheie care explică până în ziua de azi atitudinea Moscovei în ceea ce privește Transilvania este așa numita notă Litvinov din 5 iunie 1944, care a ajuns la Stalin, Molotov, Voroșilov și Vîșinski, determinând în mod fundamental politicile sovietice față de România și Ungaria. (Volumul citat anterior, pagina 237).

Analiza lui Litvinov (care a beneficiat de mai multe opinii, precum cea a lui Walter Neulander amintită mai sus, dar și de faptul că acesta a negociat cu autoritățile române până în 1924) pornește de la premisa că în chestiunea Transilvaniei nu este posibilă o soluție care să satisfacă și România și Ungaria. Litvinov aprecia că toate tratatele anterioare (Diktatul de la Viena, dar și Tratatul de la Trianon din 1920) își pierduseră valabilitatea, astfel că trebuia să fie găsit un nou aranjament pentru Transilvania. Principala problemă era reprezentată de faptul că românii erau majoritari în Transilvania și era imposibil un schimb de teritorii, deoarece minoritatea maghiară era răspândită peste tot.

Transilvania acordată Ungariei?

Nota Litvinov explora ipoteza menținerii Transilvaniei între granițele Ungariei. Din punct de vedere politic aprecia că ar fi fost imposibil de susținut o astfel de decizie, deoarece s-ar fi sprijinit pe Diktatul de la Viena, un aranjament pus în practică de Hitler. În plus, Litvinov arăta ca Ungaria a intrat fără nici un fel de motiv în războiul împortiva Uniunii Sovietice, spre deosebire de România și Finlanda, care aveau revendicări teritoriale.

Considerația că prin acordarea Transilvaniei, Ungaria ar deveni un partener de încredere al Uniunii Sovietice era respinsă din start, deoarece nu ar fi existat nici un fel de garanții că pe termen lung Budapesta și-ar menține fidelitatea față de Moscova și mai mult, Ungaria ar fi fost astfel încurajată să declanșeze complicații suplimentare cu Cehoslovacia și Iugoslavia.

Transilvania pentru România?

Litvinov aprecia că România a fost un stat inamic Uniunii Sovietice și mai degrabă ar trebui pedepsită, nu recompensată cu acordarea Transilvaniei. Chiar și în această situație, nota lui Litvinov aprecia că o Transilvanie în componența României ar fi mult mai acceptabilă din punct de vedere internațional, cu condiția ca România să ofere garanții solide și să renunțe la pretențiile față de Basarabia și Bucovina. Astfel, România ar primi o recompensă pentru renunțarea la teritoriile anexate de Uniunea Sovietică și va fi obligată permanent să recurgă la susținerea Moscovei în fața pretențiilor ungurești față de Transilvania.

Garanțiile scrise din partea României pentru un astfel de aranjament erau considerate insuficiente pe termen lung de către Litvinov, care insinua ideea unei schimbări radicale de regim în România pentru menținerea încrederii și venea cu o a treia soluție.

Transilvania independentă

Pentru a evita orice fel de complicații pe termen lung Litvinov propunea crearea unui stat transilvănean independent, care urma să facă parte dintr-o confederație est-europeană ce urma să cuprindă Ungaria, România, Bulgaria și Iugoslavia. Conform analizei lui Litvinov un stat transilvănean independent ar fi fost în realitate dependent de Uniunea Sovietică pentru asigurarea securității. Avantajele pentru Moscova erau că o Transilvanie independentă nominal și dependentă de Uniunea Sovietică ar fi dus la o reducere a puterii Ungariei și României. Mai mult, această formulă ar fi permis Uniunii Sovietice să exercite presiuni permanente asupra Budapestei și Bucureștiului. (Trebuie menționată aici identitatea viziunii lui Litvinov cu cea a lui Hitler, care îi transmitea lui Ribbentrop să se folosească de chestiunea transilvană pentru a ține sub control România și Ungaria).

Concluzia lui Litvinov era ca problema Transilvaniei să nu fie decisă până în momentul când nu se va fi clarificat definitiv viziunea Uniunii Sovietice față de Ungaria și România, urmând ca o decizie să fie luată ulterior – ceea ce s-a și întâmplat. […]/ integral pe moldnova.eu

• Digi24: Lucian Boia: Ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă: Basarabia nu e România

Declaraţia ambasadorului american la Chişinău, care a iscat reacţii critice la Bucureşti, este una corectă, spune istoricul Lucian Boia, într-un interviu pentru agenţia de presă News.ro. Republica Moldova nu este România, pentru că a avut parcursul ei unic în istorie, diferit faţă de cel al României din care a făcut parte în cele două decenii interbelice. Basarabia, întăreşte Lucian Boia, nu este România, chiar dacă e aproape de România, iar problema unirii nu se mai pune astăzi, când cei mai mulţi dintre moldoveni preferă să trăiască într-un stat independent.

„Mă gândesc la toată disputa iscată în urma declaraţiei ambasadorului american de la Chişinău. Au fost acuze grave, nu foarte abile la adresa politicii americane, acuzat fiind ambasadorul Statelor Unite că nu cunoaşte deloc istoria. Nişte tineri isteţi s-au apucat să îi ofere manuale de istorie. Omul a spus foarte corect. A spus că Republica Moldova nu e România, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că până la 1812 e aceeaşi istorie, nu cu a României, ci cu a Moldovei, România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria Republicii Moldova e sensibil alta faţă de istoria României şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. România, sigur că e apropiată de Basarabia, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Basarabia este România”, a afirmat Lucian Boia, comentând declaraţiile ambasadorului Statelor Unite la Chişinău, conform cărora Moldova nu este România, iar Moldova are propria sa istorie şi propriile sale provocări.

„Afirmaţia corectă e că Basarabia nu e România sau că e aproape de România, dar nu e identică, nu sunt acelaşi lucru. Asta este. Ce s-a putut în 1918 nu s-a mai putut la 1989 sau la 1990, din mai multe motive, contextul internaţional cu totul altul şi Rusia, care îşi are interesele ei în zonă, dar mai ales şi asta nu se spune, din pricina faptului că basarabenii, să le spunem aşa, într-o majoritate evidentă, nu vor să se unească cu România. Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă”, explică istoricul.

Declaraţiile ambasadorului american la Chişinău au dus la o reacţie critică şi puternică la Bucureşti, reacţie care a culminat cu un proiect de declaraţie a Senatului, care respinge ca „neavenite” afirmaţiile ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, şi cere lămuriri din partea autorităţilor americane.

În proiectul de declaraţie, remis miercuri News.ro, se arată că declaraţiile ambasadorul SUA la Chişinău, James Pettit, făcute la postul Moldova 1 cu ocazia aniversării a 25 de ani de independenţă a Republicii Moldova, au fost primite cu surprindere, îngrijorare şi o mare doză de insatisfacţie de opinia publică din România.

Surprinderea este cauzată de faptul că afirmaţii precum ”Unirea cu România, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Moldova….Republica Moldova nu este România, Republica Moldova are propria sa istorie şi propriile provocări” vin din partea ambasadorului unei ţări cu care România a dezvoltat un parteneriat strategic multilateral şi faţă de care ne-am manifestat fără excepţie în mod loial şi în spiritul respectului reciproc, se arată în proiect.

Conform acestuia, tematica abordată de către ambasadorul american este una extrem de sensibilă pentru orice român, dar mai cu seamă extrem de dureroasă. ”Ea readuce în memorie tragediile şi umilinţele pe care le-au îndurat milioane de români din Basarabia, teritoriu românesc, în neagra perioadă a stalinismului şi hitlerismului unite prin Pactul Ribbentrop-Molotov, când forţa dreptului a fost înlocuită cu dreptul forţei”, se arată în document.

În acesta se arată că surprinderea opiniei publice româneşti este cu atât mai mare cu cât, în decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului al URSS a acceptat şi Gorbaciov a semnat raportul Comisiei Yakovlev, care condamnă protocoalele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, iar în 1992, preşedintele Boris Elţîn a dispus declasificarea pactului, un fel de condamnare implicită a acestui act politic.

„În declaraţia sa, ambasadorul Pettit a specificat că spusele sale nu sunt opinii personale, ci reprezintă «desigur politica noastră», adică, ale Departamentului de Stat, argument care ne-a provocat o profundă îngrijorare pentru viitor. Sigur că, din punctul de vedere al dreptului internaţional, România a fost primul stat care a recunoscut şi recunoaşte în continuare fără rezerve statalitatea, suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Această stare de fapt nu va putea să împiedice vreodată libera manifestare a aspiraţiilor majorităţii cetăţenilor României şi Republicii Moldova spre unire. Or, declaraţia ambasadorului american lasă să se înţeleagă foarte limpede că SUA nu este favorabilă şi descurajează acum şi în viitor revenirea Basarabiei la ţara-mamă”, se arată în proiectul de declaraţie a Senatului României.

În document se menţionează că SUA şi-au câştigat în timp reputaţia de partener corect şi loial în relaţiile internaţionale cu aliaţii săi, dar declaraţiile ambasadorului Pettit ar putea induce suspiciuni nedorite în relaţiile bilaterale, ceea ce ar amplifica îngrijorarea părţii române.

”După cel de-al doilea război mondial, părinţii şi bunicii noştri au trăit zeci de ani cu speranţa că «vin americanii» şi, odată cu venirea lor, România va ieşi din sfera de influenţă a Uniunii Sovietice şi se va reorienta spre valorile democraţiei şi statului de drept. Sentimentele de simpatie pro-americane au fost transmise şi generaţiilor mai tinere şi sunt împărtăşite de foarte mulţi români, realitate vizibilă azi la tot pasul. Nimeni însă nu credea că «americanii», care au venit după atâţia ani de aşteptare, vor spune că Stalin a avut dreptate atunci când s-a înţeles cu Hitler să amputeze România. Cu atât mai mare este insatisfacţia noastră”, se mai arată în proiect.

Declaraţia ar urma să fie trimisă preşedintelui SUA, Senatului SUA şi Departamentului de Stat.

„Senatul României aşteaptă un răspuns lămuritor din partea autorităţilor americane în legătură cu declaraţiile ambasadorului James Pettit. Senatul României respinge fără echivoc ca neavenite declaraţiile ambasadorului SUA la Chişinău, indiferent dacă acestea reprezintă o opinie personală sau poziţia oficială a Guvernului sau Senatului SUA”, se arată în final. […]/ integral pe digi24.ro

• DW/Horatiu Pepine: România și Polonia pe căi divergente

În cursul întâlnirii cu șefa guvernului de la Varșovia, premierul Dacian Cioloș s-a disociat de propunerile Grupului de la Vișegrad privitoare la modificarea Tratatului european.

La Gura Humorului s-a văzut foarte clar care sunt diferențele de abordare dintre guvernul actual al României și celelalte țări estice ieșite din comunism. România evită o poziție comună cu grupul de la Vișegrad și preferă să joace cartea Berlinului sau, cu alte cuvinte, a conformității ”europene”.

La prima vedere nu este ușor de discernut, deoarece premierul Cioloș are un bun exercițiu al ambiguităților și formulărilor vagi. Iată de pildă una din frazele de început ale conferinței de presă de la Gura Humorului: ”Credem că trebuie să profităm de acest moment de cotitură şi să discutăm măsuri care pot fi luate şi pe termen scurt, şi pe termen lung, pentru a îmbunătăți funcționarea UE şi pentru a face mai credibilă UE în ochii cetăţenilor”. (Dacian Cioloș)

Citind sau ascultând această frază, ai putea chiar crede că premierul României dorește reformarea UE și punerea ei de acord cu așteptările populare. În realitate însă, încetul cu încetul, se revelă faptul că Dacian Cioloș se opune oricărei modificări instituționale, aspect pe care a fost nevoit să-l recunoască după o întrebare mai bine țintită. Prin urmare s-a văzut că guvernele României și Poloniei au prea puține puncte de vedere comune, în ciuda intenției premierului Cioloș de a prezenta reuniunea ca pe un teren al unei înțelegeri aproape depline: ”În primul rând, am trecut în revistă subiecte pe care practic am ajuns la concluzia la sfârșit că avem foarte multe puncte de vedere care sau coincid, sau sunt foarte apropiate, şi, acolo unde există anumite diferențe de abordare foarte mici ne-am exprimat punctele de vedere şi cred că această întâlnire este o premisă pentru o foarte bună colaborare între Polonia şi România”. (Dacian Cioloș)

În cele din urmă s-a văzut că lucrurile stau exact invers. Spre deosebire de oficialul din România, premierul Poloniei, Beata Szydło, un politician care a obținut la recentele alegeri un puternic mandat democratic, a avansat cu multă hotărâre câteva propuneri de reformare a Uniunii Europene pe care le consideră prioritare. În viziunea Beatei Szydło, nu este deloc suficient să se vorbească despre aranjamentele ieșirii Marii Britanii din UE, ci s-ar cuveni să fie rectificate acele lucruri care i-au condus pe britanici la această decizie: ”A doua temă s-a referit la reformele UE, pentru că într-adevăr ieşirea Marii Britanii este o temă, dar importantă este munca pentru reforma UE, consecința Brexit-ului şi trebuie să ne punem întrebarea de ce cetățenii britanici au luat această decizie şi trebuie să facem totul ca în alte ţări ale UE să nu aibă loc astfel de fenomene”( Beata Szydło).

Cu alte cuvinte, Polonia, care a lucrat în strânsă colaborare cu Ungaria, Cehia și Slovacia, se pronunță pentru modificarea Tratatului European și limitarea rolului pe care îl joacă Comisia Europeană. În viziunea acestor țări Comisia ca organism suprastatal a contribuit mult la erodarea încrederii națiunilor europene în UE, stimulând mișcările centrifuge care au culminat cu Brexit-ul. ”Considerăm – a spus premierul Poloniei – că trebuie întărit rolul Parlamentului European şi rolul statelor naționale, trebuie din nou definit rolul instituţiilor europene şi al Comisiei Europene, în special, conform estimării noastre a devenit prea politică, mai mult politică decât rolul pe care îl are desemnat în tratat”( Beata Szydło).

Premierul Dacian Cioloș a fost nevoit să admită că dezaprobă această perspectivă (care exprimă esența poziției Grupului Vișegrad și nu un aspect colateral): ”Sunt marje de manevră în limitele tratatului actual şi considerăm că pe termen scurt, pe termen mediu, trebuie să lucrăm în primul rând pe marjele pe care ni le lasă Tratatul în momentul de faţă.” (Dacian Cioloș)

Care sunt aceste marje nu am înțeles și are acum mai puțină importanță. Cert este că Bucureștiul se instituie ca apărător al stării de fapt și că va lua distanță față de Polonia în cadrul Consiliului European din luna septembrie. În plus, se pare că evită cu tot dinadinsul să colaboreze cu Grupul de la Vișegrad, alegând consultări ”regionale”, menite să disocieze între țările componente. De aceea întâlnirea cu premierul Poloniei a avut loc la Gura Humorului și nu la București, adică într-un loc care să aibă trăsăturile vagi ale ”vecinătății”.

De altfel premierul Poloniei a spus clar: ”În ceea ce priveşte colaborarea cu Grupul V4, Grupul Vișegrad este deschis la diferite forme de colaborare. Suntem un cadru deschis şi putem colabora pentru a găsi soluții mai bune, deschise şi, cu siguranță, dacă domnul prim-ministru îşi va manifesta dorința, o astfel de întâlnire va fi organizată.”( Beatei Szydło). Iar la această invitație formulată fără echivoc, premierul Dacian Cioloș a evitat, cu totdinadinsul, să răspundă.

E limpede că România alege un drum divergent față de celelalte nou sosite în UE și că nu ține să joace un rol important în viitoarea configurație a Uniunii. Iar și mai uimitor este faptul că, deși la toamnă vor ave aloc alegeri legislative, aceste subiecte nu preocupă pe nimeni.

• Adrian Severin: De la Malta la Varșovia

Desfășurarea în cursul săptămânii care se încheie, la Varșovia, a întâlnirii la vârf între Germania și statele Grupului de la Viszegrad, este o veste mai proastă pentru România decât lăsarea ei în afara programului de consultări ale Cancelarului german referitoare la reformarea UE după Brexit și în condițiile crizei refugiaților.

În timp ce analiștii politici români glossează – unii cu ineptă mândrie iar alții cu exagerată groază – pe marginea transformării României în pilon central al sistemului defensiv euro-atlantic pe frontul est-european, respectiv în țintă predilectă a neoimperialismului rusesc, România se prăbușește în irelevanță. Ne-o arată dna Merkel, ne-o probează dl Biden (care vizitează în regim de panică Polonia și Turcia, survolând la propriu România, fără a se opri la București) și ne-o reamintește dl Putin (care evident tratează problemele de interes pentru români nu cu aceștia, ci în absența lor, cu interlocutorii săi occidentali).

Pe acest fundal, resuscitarea si reevaluarea Grupului de la Viszegrad, intrat în moarte clinică de mai multă vreme, indică anularea eforturilor și realizărilor diplomației românești a anilor 1990, vizând depășirea înțelegerilor de la și de după Malta, care stabileau pe crestele Carpaților noua linie de demarcație dintre Est și Vest în Europa de după Războiul Rece. Căci Grupul de la Viszegrad asta a fost și a rămas: expresia unui nou partaj geopolitic al Europei pe o diagonală legând Tallinul, la Marea Baltică, cu Tirana, la Marea Mediterană, și implicând fie divizarea României fie lăsarea ei integrală în zona de influență euro-asiatică.

Pentru contracararea acestui plan România s-a străduit să își sincronizeze pașii cu statele Grupului de la Viszegrad și totodată a conceput si realizat în 1997 parteneriatele strategice cu Ungaria, Polonia și Italia, precum și trilateralele Polonia-Ucraina-România și România-Ungaria-Austria, iar mai târziu Polonia-România-Turcia. Rămase rând pe rând în nelucrare și căzute treptat în desuetudine, inclusiv sub presiunea hegemonilor europeni deranjați de perspectiva apariției unui bloc central și sud-est european coerent și rezistent, aceste structuri de securitate și stabilitate regională și națională nu își mai joacă astăzi rolul preconizat.

Așa cum s-a întâmplat în trecutul colonial al omenirii, colonia România este pe punctul de a face obiectul unei tranzacții între protagoniștii actualei ordini mondiale în curs de resetare, urmând a fi transferată, eventual pe bucăți, dintr-o zonă de dominație în alta. Consemnăm astfel nu doar eșecul unei politici externe greșite, ci, mai mult decât atât, efectele unei politici a trădării naționale. Sunt curios cum va fi tratată această problemă la reuniunea anuală a diplomației românești care începe mâine.