PS MACARIE a vizitat familiile NAN si BODNARIU. “Au plâns la pieptul meu şi eu am plâns împreună cu ei”. AVEM OBLIGATIA MORALA SA SUSTINEM FAMILIA TRADITIONALA/ Cum a decurs intalnirea cu DELEGATIA PARLAMENTARA

22-01-2016 5 minute Sublinieri

Episcopul Macarie Dragoi acasa la sotii Bodnariu

Episcopul Macarie Dragoi acasa la sotii Nan

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord își continuă zilele acestea vizita pastorală în comunitățile românești din Norvegia. După săvârșirea Sfintei Liturghii în parohia ortodoxă română din fiordul Haugesund – sâmbătă 16 ianuarie, duminică, 17 ianuarie a slujit Sfânta Liturghie în mijlocul românilor de la „Poarta Fiordurilor” din Bergen, fiind înconjurat de clerici și credincioși din regiune.

Începutul acestei săptămâni a fost dedicat vizitării și susținerii familiilor de români care trec prin grele momente de încercare datorate separării forțate a copiilor de părinți. Familia Bodnariu, de confesiune neoprotestantă și Familia Nan de confesiune ortodoxă sunt cele mai cunoscute cazuri care se află acum în vâltoarea procedurilor administrative și judiciare.

Părintele episcop a constatat că este vorba de persoane care nu lasă urmă de îndoială în ceea ce priveşte responsabilitatea şi conştientizarea situaţiei grave, dând dovadă de foarte mult echilibru duhovnicesc.

Fără a interfera în exercitarea competențelor organismelor de stat abilitate, Preasfințitul Părinte Macarie aduce mărturie despre amploarea traumelor provocate părinților și copiilor prin aceste separări.

Trebuie să se înțeleagă, la nivelul tuturor organismelor abilitate, că mediul familial este cel mai potrivit cadru de educare a copiilor unde, dacă există discernământ și principii morale, își găsesc rezolvarea toate problemele.

Fiecare dintre noi, din poziția și slujirea la care suntem chemați: Stat, Biserică, familie, prieteni, cetățeni responsabili, avem obligația morală să susținem valorile familiale tradiționale și să găsim soluții pentru ca acestea să fie cultivate în interesul copiilor, respectând și aspectele culturale și spirituale la care părinții aderă. Avem obligația morală să veghem pentru ca nu cumva tăvălugul abordărilor strict instituționale să reducă relațiile din societate la proceduri administrative și date statistice.

Trebuie să nu uităm că în aceste situații este vorba de oameni, suflete fragile, iar de înțelegerea situației prin care ei trec depinde și soarta viitoarelor generații de cetățeni europeni.

BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE
A EUROPEI DE NORD

***

Preasfinţitul Macarie, Episcopul Ortodox al Europei de Nord, a povestit, într-o intervenţie telefonică la emisiunea “Jocuri de Putere”, de la Realitatea TV, cum a decurs vizita sa la familia Bodnariu. În opinia PS Macarie, atât familiei Bodnariu, cât şi familiei Nan – care se află într-o situaţie similară -, li s-a făcut o nedreptate de către autorităţile norvegiene.

“Zilele acestea mă aflu în Norvegia, alături de familii care sunt în mare încercare. Acum sunt dincolo de cercul polar, unde am vizitat o familie ortodoxă. În aceeaşi încercare precum familia Bodnariu, se află şi o familie ortoxă – familia Nan. Marea mea bucurie a fost să găsesc familii foarte responsabile, cu o conştiinţă creştină care nu lasă urmă de îndoială în ce priveşte responsabilitatea şi conştientizarea situaţiei grave. Nu am găsit nicio urmă de iresponsabilitate sau fundamentalism religios. M-au primit cu multă căldură, am simţit că suferinţa lor e cumplit de greu de suportat, a explicat PS Macarie, la Realitatea TV.

Episcopul Ortodox al Europei de Nord a atras atenţia cu privire la gravitatea traumelor provocate părinţilor şi copiilor prin separarea forţată. El nu a exclus existenţa unor “erori care pot apărea în relaţia dintre părinţi şi copii”, dar a subliniat că acestea pot fi rezolvate doar în sânul familiei.

“În calitate de frate creştin şi părinte, mărturisesc ce văd şi simt: o durere greu de expus în vorbe. Fiecare dintre noi, din poziţia în care suntem, avem obligaţia morală să susţinem valorile familiale. (…) Avem obligaţia morală să veghem ca nu cumva tăvălugul abordărilor stric instituţionale să reducă sufletul şi relaţiile din societate la abordări statistice şi teoretice. E vorba de oameni, de suflete, care sunt foarte fragile”, a spus PS Macarie.

La familia Bodnariu, cât şi la familia Nan, am fost primit cu multă dragoste şi căldură sufletească şi le-am adus mângâiere şi încurajare. În aceste mome grele de mare încercare e important să fim alături unii de alţii. La început, soţii Bodnariu nu mi-au putut spune nimic. Au plâns la pieptul meu şi eu am plâns împreună cu ei, apoi ne-am şters lacrimile şi am vorbit. Sunt traumatizaţi atât părinţii, cât şi copiii. Am făcut şi fac apel la toate autorităţile competente, preocupate de interesul copiilor, să găsească soluţiile cele mai potrivite pentru ca ei să-şi găsească pacea şi liniştea. Numai familiile îşi pot asuma cu adevărat rolul de creştere şi educare echilibrată a copiilor. (…) Familia Bodnariu a fost dispusă să transmită mai mult; familia Nan m-a rug să păstrez confidenţialitatea, încredinţându-mi mie necazul lor”, a mai povestit Episcopul Ortodox al Europei de Nord.

Copiii familiei românului Marius Bodnariu, inginer IT, şi ai soţiei sale norvegiene Ruth, asistentă medicală, au fost luaţi de la părinţi de serviciul de protecţie a copilului din Norvegia – Barnevernet, în noiembrie, după ce cele două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus că primesc corecţii fizice de la părinţi. De asemenea, părinţii ar fi suspectaţi de îndoctrinarea religioasă a copiilor, relatează Mediafax. Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat, iar de curând a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei, potrivit reprezentanţilor familiei.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Gabriel Davidoiu, consulul ambasadei, Mihai Oprescu şi un expert trimis din centrala MAE au avut o întâlnire, în 12 ianuarie, cu familia Bodnariu şi cu avocatul acesteia, anunţa MAE, care preciza că minorii vor putea fi vizitaţi de consul.

Partea norvegiană a dat asigurări că există “garanţii proceasule pentru părinţi” şi a reiterat faptul că ancheta Barnevernet nu a pus în discuţie aspecte de natură religioasă, fapt confirmat şi de familie.

Delegaţia de parlamentari români care a mers în Norvegia pentru cazul Bodnariu s-a întâlnit cu părinţii celor 5 copii. Senatorul UNPR de Constanţa Marian Vasiliev descrie întrevederea cu Marius şi Ruth Bodnariu, cărora autorităţile norvegiene le-au luat copiii de acasă, acuzându-i de abuz.

UPDATE ORA 20 Delegaţia de senatori are o întâlnire în seara de joi, 21 ianuarie, cu românii care trăiesc în Norvegia. Discuţiile au loc la sediul Ambasadei României la Oslo. „In acest moment, am inceput o intalnire cu reprezentantii romanilor care locuiesc in Norvegia. Avand in vedere imaginea pe care o are Parlamentul in ochii oamenilor, precum si expresia jignitoare pentru multi dintre noi “toti parlamentarii sunt la fel”, delegatia parlamentara a solicitat concetatenilor nostri din Norvegia sa ne adreseze orice intrebare. Sa ne ceara socoteala pentru ceea ce facem. Iar noi sa raspundem la absolut toate intrebarile. Fara ocolisuri. Sa fie o discutie intre oameni. Intalnirea va dura doua ore“, a precizat senatorul de Constanţa Marian Vasiliev.

Cum a decurs vizitarea familiei Bodnariu. Ce au spus autorităţile norvegiene

„Am avut discutii de peste patru ore cu guvernatorul regiunii Sogn og Fyordane, dna Anne Karim Hamre, precum si cu reprezentantii consiliului local… argumente, puncte de vedere…Am incheiat intalnirea intr-o nota optimista. Ne deplasam la familia Bodnariu. Trebuie sa ascultam absolut toate partile“, anunţa senatorul Vasiliev înainte de întâlnirea de miercuri, 20 ianuarie. După contactul cu Marius şi Ruth Bodnariu, parlamentarul român a declarat: „O intalnire care m-a miscat profund. Durere, ingrijorare si speranta. Lacrimi si rugaciune. Pregatirea planului care sa ne duca la succes. O familie cu sufletul sfasiat, dar increzatoare in Dumnezeu si in bunatatea, in final, a oamenilor. O familie cu sufletul ars de dorinta de a-si strange copiii la piept. Familia Bodnariu“, a relatat Vasiliev pe contul său de Facebook.

Parlamentarul mărturiseşte că reuniunea a fost emoţionantă. „La sfarsitul intalnirii cu familia Bodnariu, parintele Macarie, episcopul romanilor din Europa de Nord (care s-a implicat profund in aceasta actiune), a rostit, impreuna cu noi toti aflati in casa, rugaciunea “Tatal nostru”. A fost momentul care a adus lacrimi in ochii tuturor. Nimeni nu a facut fotografii, nimeni nu a spus nimic. A fost doar un moment in care toti ne-am rugat lui Dumnezeu. Celor care, ca de obicei, au ceva de comentat referitor la deplasarea si demersurile noastre, le doresc sa simta ce am simtit noi in casa familia Bodnariu. Si poate doar atunci, vom fi cu totii mai buni“, mai scrie Marian Vasiliev. „Incredibil cum rezistă Marius şi Ruth în această suferinţă cumplită!!!“, a remarcat şi senatorul Ben-Oni Ardelean.

Senatorul de Constanţa i-a mulţumit public avocatului Marius Reikeras pentru implicare, numindu-l „un norvegian cu un suflet enorm“, pentru poziţia sa anti sistem. Miercuri, cei trei parlamentari, Titus Corlăţean (PSD), Marian Vasiliev (UNPR) şi Ben-Oni Ardelean (PNL) au avut o întrevedere şi cu guvernatorul regiunii, iar joi, 21 ianuarie, urmează să întâlnească şi cu reprezentantii Parlamentului norvegian. „Trebuie o actiune insistenta. Daca ieri, delegatia a fost foarte” prietenoasa” cu guvernatorul si autoritatile locale, astazi la intalnirea cu parlamentarii vom avea o abordare complet diferita… Sunt multe locuri in lumea asta in care Dumnezeu a fost alungat. Si inlocuit cu “nivelul de trai”, “prosperitate”, “venitul pe cap de locuitor”…Dar binele intotdeauna invinge. Sa ne ajute Dumnezeu pe toti“, a comentat senatorul de Constanţa.

Deputatul Mircea Dolha, şeful comisiei parlamentare care a efectuat o vizită în Norvegia, pentru a investiga condiţiile în care copiii familiei Bodnariu au fost luaţi de autorităţile de la Oslo, a declarat, în exclusivitate, la Realitatea Tv, că a mers acasă la familia Bodnariu pentru a discuta cu cei doi soţi. Deputatul a declarat că familia este devastată, subliniind că timp de două ore şi jumătate, cât au durat discuţiile, soţia a plâns, tremurându-i mâinile. Acesta a mai precizat că familia le asigură copiilor un mediu prielnic pentru a-i creşte, aceştia având condiţiile necesare pentru a le asigura un trai bun. Totodată, Dolha a mai spus că delegaţia s-a mai interesat şi de soarta altor două familii din Norvegia, ai căror copii au fost luaţila rândul lor, în plasament de către alte familii.

“Vreau să ştiţi că noi am făcut această vizită pentru a afla adevărul. Pe 20 ianuarie am avut o întâlnire cu guvernatorul regiunii, judeţul de reşedinţă al sătucului unde locuieşte familia Bodnariu. Ni s-a spus că dosarul familie este secret, iar doar instanţa va dovedi dacă familia Bodnariu este vinovată.(…) Am stat de vorbă cu familia,  este realmente devastată. Doamna Ruth a slăbit 8 kilograme şi ceva din noiembrie până acum, cât am vorbit, două ore şi ceva, îi tremurau mâinile şi plângea. Am văzut unde au crescut, este un sătuc aproape de fiord, copii sunt iubiţi au toate condiţiile să crească. Eu pot să bag mâna în foc că această familie nu poate să omoare nici măcar o muscă, dar să violenteze copiii. Vă asigur că noi nu ne vom lăsa, vom face tot ce ne stă în putinţă”, a spus Mircea Dolha, la Jocuri de Putere.

Pe pagina sa de facebook, Mircea Dolha a postat mia multe fotografii din vizita în Norvegia, printre care şi fotografii cu soţii Bodnariu.


Categorii

1. DIVERSE, PS Macarie Dragoi, Rapirea copiilor/ cazul Bodnariu s.a., Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “PS MACARIE a vizitat familiile NAN si BODNARIU. “Au plâns la pieptul meu şi eu am plâns împreună cu ei”. AVEM OBLIGATIA MORALA SA SUSTINEM FAMILIA TRADITIONALA/ Cum a decurs intalnirea cu DELEGATIA PARLAMENTARA

  1. super foarte frumos aprecies mult gestul Episcopului Dragoi DANKE

  2. dintre toate imaginile pe care le-am vazut in ziare zilele acestea, singura poza in care dna bodnariu zambeste cu, parca, un fir de speranta, este cea in care este alaturi de PS Macarie, in restul forografiilor doamna pare zdrobita. sa fie oare intamplator? sau caldura ortodoxiei se face simtita?

  3. Si eu am avut aceeasi impresie privind fotografia.

  4. Este trist ce i s-a intamplat familiei Bodnariu.

  5. Pingback: ORTODOXIA ROMANEASCA CUCERESTE (SI) INIMI NORDICE. Din lucrarile pastorale ale PS MACARIE: botezarea intru Hristos a unei familii de suedezi si a unui profesor universitar din Copenhaga. “FAPTUL CA AM FOST BINE PRIMITI IN ACEASTA COMUNITATE E MINUNA
  6. Pingback: IN NUMELE COPILULUI – reportaj TVR despre drama FAMILIEI BODNARIU (Video). Mitingurile de solidarizare cu familiile românești abuzate din Norvegia au continuat in marile orase | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: FAMILIA NAN A PIERDUT PROCESUL CU BARNEVERNET (Video)/ Despre tacerea complice a PRESEI NORVEGIENE si pregatirea unui REGIM POLITIENESC al copilului si mai DRACONIC/ Episcopul Macarie dupa vizitarea familiilor românești din Norvegia: ”ESTE EVIDENT CA
  8. Pingback: “IN NUMELE COPILULUI” – reportaj TVR despre drama FAMILIEI BODNARIU (Video). Mitingurile de solidarizare cu familiile românești abuzate din Norvegia au continuat in marile orase | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: PREASFINTITUL MACARIE DRAGOI – un episcop ortodox cu CHIPUL DE LUMINA, cu INIMA CAT UN OCEAN, cu O CREDINTA VIE si cu O SFANTA SIMPLITATE DE COPIL. Chipurile dorului – reportaje TVR din satul bistritean SPERMEZEU, raiul de bastina al duiosului
  10. Pingback: O instanta norvegiana a decis IMPOTRIVA BARNEVERNET si pentru revenirea copilului cel mic al FAMILIEI BODNARIU acasa | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: CONFERINTA de la Iasi a PS MACARIE, Episcopul românilor din Europa de Nord: POSTUL MARE – prilej de CULTIVARE si VINDECARE A INIMII prin POCAINTA. Impartasirea unor experiente duhovnicesti si pastorale de mare pret (video) | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PROTEST GLOBAL IMPOTRIVA BARNEVERNET SI PENTRU FAMILIILE BODNARIU SI ALTII/ Cazul Bodnariu a ajuns si la BBC. Reportaj critic fata de PROTECTIA COPILULUI din tara scandinava. SPECIALISTI NORVEGIENI PROTESTEAZA FATA DE PRACTICILE BARNEVERNET/ “Biseri
  13. Pingback: STOP BARNEVERNET! Episcopul Europei de Nord, la protestul pro Bodnariu de la Oslo: Iubirea familială nu poate fi niciodată înlocuită cu o încadrare instituțională | agnus dei - english + romanian blog
  14. Pingback: EPISCOPUL EUROPEI DE NORD – IMPREUNA CU FAMILIA NAN, savarsind slujba Botezului si randuiala infierii pentru doi copii adoptati de o familie romaneasca | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: SE INTAMPLA SI IN MAREA BRITANIE. Un român acuza autoritatile britanie ca i-au luat copiii spre ADOPTIE UNUI CUPLU HOMOSEXUAL/ ORORILE BARNEVERNET CONTINUA: nou-nascut RAPIT de la mama sa IMEDIAT DUPA NASTERE, FARA AVERTISMENT! | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Occi­dentalii au câştigat bunăstarea, dar, o dată cu ea, au pierdut comuniunea cu Dum­nezeu şi caută acum tot felul de surogate”. CALDURA HARULUI SI LUMINA IUBIRII IN TINUTURILE SI IN INIMILE RECI SI INTUNECOASE ALE NORDULUI | Cuvânt
  17. Pingback: SE INTAMPLA SI IN MAREA BRITANIE. Românul Florin Barbu acuza autoritatile britanice ca i-au luat copiii spre ADOPTIE UNUI CUPLU HOMOSEXUAL (video)/ ORORILE BARNEVERNET CONTINUA: nou-nascut RAPIT de la mama sa IMEDIAT DUPA NASTERE, FARA AVERTISMENT!/ Geor
  18. Pingback: CAZUL FLORIN BARBU: in ciuda implicarii autoritatilor române, MAREA BRITANIE DECIDE darea spre ADOPTIE a copiilor CUPLULUI GAY/ Un alt abuz: ANDREEA BRADEANU SI-A PIERDUT COPIII SI RISCA SI INCHISOAREA | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Cuvant marturisitor al PS MACARIE la hramul Manastirii DOBRIC (audio + text): “VREMURILE SUNT FOARTE GRELE şi devin din ce în ce mai grele, însă în aceste vremuri trebuie să mărturisim. BISERICA ESTE UNA, NU POT FI MAI MULTE! În Biserica Ort
  20. Pingback: Actualizare. PS Macarie Dragoi despre repararea unei nedreptati evidente/ FAMILIA NAN A CASTIGAT RECURSUL IMPOTRIVA BARNEVERNET! Politia copilului a pierdut procesul dupa o decizie in UNANIMITATE a judecatorilor/ Emisiunea “BISERICA AZI” cu pr
  21. Pingback: DUMITRU NAN A FOST ARESTAT! | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: PS Macarie despre ARESTAREA lui DUMITRU NAN: “In absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce?” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare