Agenda EDUCATIEI SEXUALE promovata in CONSULTARILE PUBLICE ale MINISTERULUI EDUCATIEI pe tema disciplinelor optionale/ MARIUS IORDACHIOAIA la Marsul pentru Viata: “EDUCATIA PENTRU SANATATE este o sintagma din acelasi tip de limbaj cu care se acoperea crima avortului”

• Edu.ro: Comunicat de presa, Consultare publică pe tema disciplinelor opţionale şi a rolului şcolii în formarea tinerilor cetăţeni, organizată de Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) au organizat astăzi, 24 martie, la sediul Ministerului Educaţiei, consultarea publică „Dezbaterile societăţii civile cu privire la rolul şcolii în formarea tinerilor cetăţeni – disciplinele opţionale”.

La discuţii au participat Adrian Curaj, ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, precum şi reprezentanţi ai celor două ministere menţionate anterior, ai Ministerului Sănătăţii, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Băncii Naţionale a României, alături de reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale care au propus sau au contribuit la elaborarea de programe/manuale pentru discipline opţionale.

Dezbaterea s-a axat pe patru module, aferente unor discipline opţionale cu statut consolidat în şcoala românească: educaţie pentru sănătate, educaţie pentru mediu, educaţie civică şi juridică şi educaţie financiară.

,,Opţionalele din şcoală trebuie să reflecte alegerile elevilor, în strânsă legătură cu nevoia lor de dezvoltare armonioasă. Cred că e nevoie să facem vizibile aceste eforturi, să dezvoltăm materialul educaţional deschis şi să punem la un loc şi alte posibile cursuri opţionale. Pe de altă parte, aceste discipline reprezintă un alt loc propice pentru inovare la clasă, este acel spaţiu în care profesorul poate fi creativ”,

a precizat ministrul Adrian Curaj.

La rândul său, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, a declarat:

„Intenţia noastră este ca aceasta să fie prima întâlnire dintr-o serie de întâlniri cu scopul de a crea cadrul pentru discutarea altor potenţiale materii opţionale pentru ciclul gimnazial. (…) Am observat că se simte nevoia echilibrării unor decizii, astfel încât pe de o parte curriculumul să nu se aglomereze, respectiv să fie calibrate aceste opţionale de aşa manieră încât să permită alegerea dintr-o paletă largă de teme”.

În cadrul discuţiilor s-a conturat concluzia că segmentul de opţionalitate din cadrul curriculumului naţional constituie un cadru legitim de introducere şi de studiere în şcoală, în anumiţi ani de studiu, a tematicilor de interes care corespund cel mai bine nivelului de vârstă al elevilor. Colaborarea cu părinţii este decisivă pentru a asigura legitimitatea studiului problematicii şi conţinutului curricular, recunoscut ca dezirabil pentru nivelul elevilor. În acest context, invitarea unor specialişti de la nivel local/judeţean poate contribui la fundamentarea opţiunilor şcolii, la luarea unor decizii informate şi eventuala participare la implementarea unui curs opţional.

Consultarea publică a reunit peste 50 de reprezentanţi ai societăţii civile, ai elevilor, ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar şi ai părinţilor, care s-au arătat interesaţi de temele dezbătute. Evenimentul este primul dintr-o serie care va avea scopul de a fixa un cadru formal pentru discutarea altor potenţiale discipline opţionale pentru ciclul gimnazial, dar şi pentru alte teme de interes în zona educaţiei.

Transcriere a unor fragmente din dezbatere:

Min. 57:06, Daniela Draghici, Coalitia pentru Egalitate de Gen

Ma numesc Daniela Draghici. Reprezint Coalitia pentru Egalitate de Gen, forta din miscarea neguvernamentala. Reprezentam, in principiu, numai 10 organizatii neguvernamentale, dar sustinute de alte 70 de organizatii neguvernamentale. Si, punctul nostru de vedere coincide clar cu cel al Ministerului educatiei, Ministerului Sanatatii, Ministerului Muncii si Ministerului Tineretului. Toti au spus cam acelasi lucru, si anume: introducerea educatiei despre sexualitate, ca materie obligatorie in scoala. Noi am spus: bine, am facut un pas in spate, fie, si in cadrul educatiei pentru sanatate, pentru ca este clar, trebuie sa faca parte si aceasta.

In  clipa de fata se discuta la nivel mondial, la ONU, despre “comprehensive sexuality education” – aceasta este terminologia care este utilizata la nivelul mondial. Romania este semnatara a tuturor documentelor internationale si deci o sa ne vina randul sa folosim o terminologie asemanatoare, chair daca o facem, gradat si in timp. Avem clar organizatii care sunt pregatite pentru chestiunea asta. Nu insistam sa se numeasca educatie sexuala. Nu, deloc! Trebuie sa ajungem cumva la un limbaj acceptat de toti partenerii, si suntem perfect de acord,chiar sa creem un grup de lucru specializat pe limbajul si terminologia care vor fi utilizate. Cred ca este foarte important sa avem acelasi mesaj si acelasi tip de limbaj.

Si, as vrea sa mentionez doi jucatori importanti, care sigur nu sunt aici: bibliotecile publice… Si o sa va spun ca vechia strategie pentru sanatate a reproducerii, a Ministerului, contine bibliotecile publice ca locrui foarte bune de disiminare a informatiei – daca nu se intampla in scoala, la capitolul educatie despre sexualitate si prevenirea cancerului de san si a cancerului de col uterin. Alt lucru foarte important sunt autoritatile publice locale si ele sunt acolo in teren, problema cea mai mare este in teren. Deci ne trebuie parteneriat cu aceste asociatii, specializate. […] Am aflat astazi, de dimineata, ca Republica Moldova a initiat deja o sedinta de orientare a autoritatilor publice locale si a factorilor de decizie la nivel municipal despre “problemele sanatatii adolescentilor si asigurarea accesului la Servicii de Sanatate Prietenoase Tinerilor” – asa le-au numit.

Deci dorinta noastra este ca elevii sa aibe un acces neingradit la educatia despre sexualitate in cadrul educatiei pentru sanatate. Pana la urma am impresia ca suntem absolut pe aceeasi pagina, nu avem nimic de discutat, decat sa vedem cum putem sa lucram efectiv impreuna.

Si, ca niste intrebari specifice, ne intrebam:

Ce masuri poate sa ia Ministerul Educatiei, sa zicem, pentru ca aceasta materie obtionala sa ajunga cu adevarat la elevi? Am constatat ca nu toti elevii stiu ca exista posibilitatea sa obteze.

Ce va face Ministerul daca organizatii de parinti sau Biserica se vor opune acestui lucru? “Sa nu cumva sa se auda despre educatie despre sexualitate, ba din potriva sa promovam abstinenta…“ – ma rog! Si stim ca exista si in scoli organizatii extremiste care isi fac treaba. Noi nu ajungem sa ne facem treaba asa cum trebuie. Din pacate unele organizatii… slava Domnului!, ca printre noi exista organizatii care sunt de multi ani experte pe educatia pentru sanatate in scoli, la licee in mod deosebit, si sunt aici, impreuna cu noi. Deci avem clar fortele pentru asta, avem resursele!

Ce pot face ministerele impreuna si autoritatile locale, sa stopeze tipul asta de derapaje, sa le spunem asa? Si noi sustinem orice fel de demers, suntem in continuare cainii de paza, si alaturi de toata lumea in toate demersurile. Va multumim!

[…]

Organizatiile neguvernamentale cu experienta in predarea educatiei despre sexualitate pot aduce pe masa manualele necesare care exista, toate resursele, si umane!, care pot sa faca lucrul asta, si materiale, si altele, ca sa tina de sase – ca sa zic asa – cand se intampla derapaje, ca poate dumneavoastra nu le vedeti. Le vedem noi, mai de graba, in teren.

 Minutul 1:03:50, D-l Marius Nistor: 

Tinand cont ca sunt si reprezentanti ai Ministerului Sanatatii eu vreau sa ridic o problema reala.[…] Se vorbeste despre cadre medicale, inclusiv de cele care fac parte din cabinetele medicale scolare. Ori, aicea avem o mare problema! Avem un deficit de personal, de proportii. Avem unitati de invatamant preuniversitar care stau cu cereri adresate catre Directia de Sanatate Publica – dar nu cred ca se mai ocupa Directia de Sanatate Publica; am inteles ca totul s-a centralizat in momentul de fata – si asteapta sa dea Dumnezeu sau nu stiu cine sa dea, ca sa poata avea un personal, un cadru medical calificat in unitate. Pentru ca trebuie inteles urmatorul lucru: profesorul, educatorul, invatatorul nu poate sa suplineasca sub nici o forma un personal calificat in domeniu. Nu poate sa faca invatatorul sau cadrul didactic ceea ce este strict de competenta unui cadru medical. Ori, in momentul in care stai si astepti sa ti se aprobe ocuparea unui astfel de post – nu stiu, poate nu o fi atractv din punct de vedere salarial – dar stai si te gandesti ca discutam la nivel de gradinita de sute de copii, la nivel de unitati scolare chiar de mii de copii care au nevoie de acest personal care ne poate ajuta vizavi de educatia pentru sanatate.

Min. 1:12:30

As dori sa va propun cateva teme de reflexie si anume obligativitate versus acces universal. Obligativitate inseamna trunchi comun, daca vorbim despre sistemul de invatamant. Acces universal inseamna creerea tuturor conditiilor pentru ca, cat mai multi dintre elevi, copii, adolescenti, tineri, sa beneficieze de acest tip de educatie. Integrarea educatiei pentru sanatate, furnizarea optionalului ca intreg de educatie pentru sanatate, cu toate cele zece teme care le are, si care are inclusiv aspecte legate de educatia juridica, pentru ca trebuie sa stie fiecare copil, fiecare puber, fiecare adolescent drepturile pe care le are in legatura cu sanatatea sa...

Si, inca o tema este legata de profesionistii si specialistii care sa fie implicati in predarea acestui tip de educatie versus educatorii intre egali, abordarea de educatie intre egali, mentionata de d-na Calugaru ca fiind voluntarii elevi din Consiliile Regionale ale Elevilor, dar noi va spunem ca avem ca si model de buna practica, deja recunoscuta pana acuma, aceasta abordare pentru educatia pentru sanatate. Pentru ca educatia pentru sanatate este mai mult decat o informare care se gaseste pe internet, este formarea unei atitudini responsabile, de fapt de mai multe tipuri de atitudini responsabile, de comportamente si abilitati de comunicare. Ori, cel putin in zona de pubertate-adolescenta, acestia se raporteaza mai de graba la prieteni, si la grupurile de apropiati de aceeasi varsta, si atunci educatia intre egali este ceea ce …

Min. 1:14:53, D-l Alexandru Valer, Consiliul Tineretului din Romania:

 In primul rand noi sustinem educatia pentru sanatate si consideram ca acest tip de educatie trebuie sa aibe un caracter obligatoriu. Asadar caracterul optional, care caracterizeaza in prezent aceasta disciplina, nu este unul care sa asigure la nivel national o buna educare pentru sanatate a copiilor. Au fost prezentate statistici care arata in ce situatie tragica ne aflam. Ministerul Educatiei ar trebui sa aibe o viziune prin care sa stabileasca in cat timp sunt in stare sa pregateasca suficienti profesori ca aceasta materie sa devina obligatorie. In acelasi timp as mentiona ca Legea 270/2004 stabileste ca autoritatile publice centrale si locale au obligatia de a desfasura sistematic programe de educatie pentru viata, inclusiv educatie sexuala pentru copii, in vederea prevenirii contactarii bolilor cu transmitere sexuala si a graviditatii minorelor. Asadar exista o lege, trebuie respectata si chiar daca sunt ordine din Dealul Patriarhiei. Va  rog, domnule ministru, sa tineti cont de toate prevederile legii. 

Min 1:19:25, d-l Gabrielescu Marius, Societatea de Educatie Contraceptiva si Sexuala

Sunt coordonator si voluntar de activitati cu tinerii de la Asociatia de Educatie Contraceptiva si Sexuala. Si vreau sa multumesc foarte mult si celor care au sustinut ca aceasta materie trebuie sa fie obligatorie, si noi sustinem acest lucru. Intr-adevar, nu dorim o aglomerare a programei, dar suntem constienti ca se poate…

Vrau sa dau un raspuns la cat de greu este de a vorbi despre educatie sexuala. Trebuie sa ne gandim ca si drepturile sexuale si reproductive sunt drepturi de baza ale omului, si ele trebuie respectate. De aici trebuie pornita discutia si dupa aia sa vedem de ce exista pareri contra. 

Noi mai venim cu un raspuns pentru Ministerul Educatiei. Am facut un raport, am luat toate manualele de educatie pentru sanatate, am luat programa, am luat ghidul pentru cadre didactice si am aplicat un instrument, se numeste serat[?], si este dezvoltat de UNESCO. Este cat se poate de obiectiv. Rezultatele, din pacate, pe toate grupele de varsta, fie ca vorbim de scoli generale, fie ca vorbim de liceu, sunt – nu vreau sa spun dezastruase-, fie incomplete, fie inexistente. Vreau sa va dau un exemplu. In manualele de educatie pentru sanatate, in dreptul organelor sexuale este plat, este o zona plata, asa sunt pozele. Pe langa asta mai sunt si alte discutii. Sunt constient ca este foarte greu sa discutam despre educatie sexuala obligatorie in scoli, despre sexualitate, despre educatie sexuala cuprinzatoare. Si va spun, de ce cuprinzatoare, pentru ca ea contine si notiuni de gen, vorbim aici si despre abuz sexual, vorbim despre atingeri potrivite si nepotrivite, care trebuie discutate din clasele mici pentru ca, de curand, acuma, am fost la o conferinta si am descoperit – nici eu nu stiam-, ca multe de cazurile de pedofilie pot fi contracarate prin educatie sexuala printre altele. D-asta este nevoie de educatia pentru sexualitate ca materie obligatorie. Si venim si noi cu raspunsuri si vom da oficial acest raport in luna aprilie.

***

Marius Iordachioaia la Marsul pentru Viata

• Roman Ortodox in Franta: Marius Iordachioaia la Marșul pentru Viață: “Avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă. Dacă pruncul a scapăt de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victima ruperii cu forcepsul educational”

[Un profesor de religie a încercat] să vizioneze împreună cu copiii filmul “Strigatul mut“, al lui Bernard Nathanson[1]. Si, unul din copii, pe 24 februarie anul acesta, a leșinat la această oră, vizionând acest film. De ce? Pentru că acest film înfățișează realitatea avortului. O dată cu Nathanson și cu acest film s-a rupt o minciună, s-a făcut o breșă într-o minciună care, zeci de ani înmulțise la milioane, și miliarde la nivel global, crimele ascunse, cele mai ascunse, ale umanității.

Când am auzit această știre, mi-am zis: iată, în sfârșit, și în România există o reacție normală la ceea ce reprezinta avortul. Eu însumi, atunci când am vizionat acest film, am fost în pragul leșinului.  Si mi se pare nu reacția unui om ultrasensibil, sau prea sensibil, ci o reacție normală la atrocitatea, la josnicia, și la lașitatea pe care le incumbă avortul.

Suntem aici pentru realitatea avortului și nu numai pentru realitatea avortului. Suntem, în general, pentru dreptul nostru la realitate și pentru dreptul nostru de a nu ni se ascunde adevărul. Suntem aici pentru adevăr! Putem fi pentru adevăr și în scaunul sau în fotoliul nostru de acasă, din fata televizorului sau a calculatorului. Sunt oameni care, în fața unor astfel de filme fac doar comentarii la un pahar de bere sau o cafea, și spun că viața pe lume e tristă. Lucrul cel mai important este că suntem aici pentru una din cutumele societății noastre – poate cea mai importantă-, lipsa de solidaritate, lipsa de caracter.  Ce este caracterul? Pentru adevărul, pentru realitatea cumplită a avortului, foarte puțini oameni și-au asumat să aibe caracter și să facă ceva, să acționeze. Măcar să se solidarizeze public cu victimele acestei minciuni despre avort.

Pentru că filmul lui Nathanson ne arată că avortul nu este eliminarea unui conglomerat de “țesuturi” sau “înlăturarea unui nedorit produs al concepției“ – de parcă am vorbi în termeni de economie politică despre realitatea cea mai intimă a persoanei umane. Nu! Avortul este ceea ce a înfățișat, începând cu Nathanson, mișcarea Pro-Viață: este crimă. Înseamnă ruperea în bucăți a unui prunc în pântecele mamei lui, zdrobirea lui pe bucăți și eliminarea lui. Este o crimă împotriva celei mai fragile persoane, celei mai lipsite de apărare. Cum s-a ajuns acolo?

Si noi, cu acest marș, încercăm să facem drumul invers, în sens contrar minciunii care a dus la realitatea avortului. Si nu este o minciună, doar despre avort, este o minciună structurală a unui tip de societate și a unui model de viață. Pentru că minciuna care a acoperit avortul pană la filmul lui Nathanson, și care continuă să acopere pentru foarte mulți oameni această relatate, se întinde și peste celelalte aspecte ale vieții noastre intime. Ni se oferă ca soluție la această crimă educația sexuală, sau educația pentru sănătate. Educația pentru sănătate este o sintagmă din același tip de limbaj cu care se acoperea crima avortului. 

Atunci când, în timpul operației acesteia, doctorul anestezist vorbea cu doctorul ginecolog despre eliminarea ultimului fragment al fetusului, respectiv craniul lui, care trebuia zdrobit cu forcepsul și apoi eliminat bucată cu bucată, lucru cu care se termina operația, anestezistul îl întreabă pe medicul ginecolog: “ai eliminat numărul unu?” – deci un limbaj impersonal, matematic, dar era vorba despre ultima bucată din fetus. Același tip de limbaj impersonal și de depersonalizare a realității se folosește în continuare pentru ceea ce acuma ne paște – pentru că sunt discuțiile, au loc așa-zisele consultări populare în vederea acceptării așa-zisei educații pentru sănătate, o altă minciună, o altă crimă. De ce? Educația pentru sănătate, de fapt educația sexuală, pentru oricine apasă o tastă sau mouse-ul, și vrea să se intereseze despre adevăratul conținut  al acestei sintagme, va descoperi că în toate țările în care de 30-40 de ani se face educație sexuală, de fapt se face pornografie legalizată.

Educația sexuală este următorul gen de soluție: e ca și cum un copil ar fi fugărit de un agresor, iar poliția în loc să oprească agresorul, s-ar duce la copil și i-ar da lecții de atletism. Iar asta este o crimă morală, este o anormalitate. Asta face educația sexuală care se justifică drept soluție la crima avortului. Nu era așa până la filmul lui Nathanson, să dea pe față realitatea nevăzută – acum văzută – a acestei crime oribile. Si atunci, bineînțeles, că toată mișcarea pro-avort a devenit o mișcare pro-educație sexuală, pro mijloace de contracepție, etc – toate acestea date nouă în nobila justificare a neajungerii la avorturi. Despre ce este vorba?

Copiii noștri vor fi expuși în numele educației sexuale la pornografie. V-am spus: puteți viziona orice materiale din țările civilizate, să vedeți în ce constă educația sexuală la ei, în 30-40 de ani de practică. Vreau să vă dau un singur exemplu. O doamnă din Anglia a luat un filmuleț care era folosit la ora de educație sexuală unde învață fetița ei, și s-a dus la o televiziune, la o dezbatere despre educația sexuală. Televiziunea cu pricina a refuzat să difuzeze acel film care era folosit ca material didactic la ora de educație sexuală pentru că legea ii interzicea să difuzeze materiale cu caracter pornografic. Deci urma să plătească o amenda sau să fie sancționată prin suspendare pentru acel film dacă-l difuza pe rețeaua sa. In schimb, acel film era folosit ca material didactic la ora de sexualitate pentru copii cu vârste între 6 și 9 ani.

Despre ce vorbim, în ceea ce privește avortul cât și educația așa-zisă anti-avort sau educația sexuală, educația care să-i ferească pe copiii noștri de bolile cu transmitere sexuală, de avort? Dar toate au la baza o crima ascunsă! Așa cum în cazul avortului era vorba de o oribilă ucidere, distrugerea unui copil, nu a unui țesut, și în cazul educației sexuale lucrul ascuns este imoralitatea sexuală. Nu se abordează cauza profundă, nu se abordează crima morală. Ea este acoperită, peste ea se sare, este premiza de neacceptat pentru societatea civilizată –această premiză, că se poate, că există, că e posibilă o moralitate în ceea ce privește intimitatea noastră, și sexualitatea nostră.

Deja se merge pe premiza în discuția cu așa-zișii specialiști, care ne spun: “haideți să fim serioși! Acești copii oricum sunt consumatori de pornografie, oricum sunt erotizați!“ – de la această premiză [se pleacă]. Dar, cei care au lansat pornografia, cei care câștigă bani din pornografie și toată clasa politică și toți cei care sunt într-un fel sau altul implicați în acest fenomen, tot ei vor să facă educație sexuală. Nu le este de ajuns profitul care se scoate din pornografie. De ce nu se interzice totalmente pornografia? De ce nu se dau legi foarte categorice, de ce nu se iau atitudini foarte categorice împotriva pornografiei și a erotizării copiilor, în loc de a accepta pornografia, erotizarea, pe principiul dreptului la exprimare? Să ajungem să tratam – e o pseudo-abordare, e o falsă abordare –  așa-zisele cauze tot printr-un rău. 

In Pildele lui Solomon scrie: “deschide gura ta pentru cel mut, pentru pricina celor năpăstuiți“(cf. Pilde 31, 8). E vorba de năpăstuiții nenăscuți cărora nimeni în afara de mișcarea Pro-Life, în frunte cu Biserica, nu le apară pricina. Suntem aici ca să dam glas acelui strigat mut, al copiilor avortați. Dar, vreau să subliniez acest lucru: avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă, nu este vorba doar de uciderea unui prunc în pântecele maicii lui. E vorba de o mentalitate generală. Dacă acel prunc scapă de uciderea din uter, este urmărit prin educația sexuală pentru a fi avortat din familie, apoi să fie avortat din societate, să fie rupt, dislocat din toate formele iubirii. Pentru că dacă a scapăt de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victima ruperii cu forcepsul educational, educația sexuală.

Exista un concept unanim în această privință, că expunerea copiilor la un limbaj explicit despre sexualitate duce la cinism. Nu numai eu cred ca am văzut acest fenomen. E de ajuns să mergi în spatele unui grup de liceeni astăzi, să-i asculți cum vorbesc, și poți să recunoști produsul acestui fenomen. Si specialiștii spun acest lucru, și nimeni nu-i aude. E vorba și de strigatul lor mut, nu-i asa?! Dar, înainte și de strigatul lor mut care spune adevărul, e vorba de strigatul mut al mamelor.

Pentru că noi suntem aici la o întrunire sub genericul: “pentru viață, pentru femeie, pentru familie“. Viața, femeia, familia. Este atacată viața, pentru că este atacată femeia și atacată fiind femeia este atacată familia. Vorbim despre un avort ca gândire structurată! Vorbim despre un avort care înseamnă oprirea vieții în pântecul mamei, apoi despre oprirea vieții în inima mamei – pentru că scopul practic al acestor întruniri este realizarea cat mai multor Centre de Sprijin pentru femeia în criza de sarcină, adică criza pe care o are femeia atunci când este însărcinată. Ca om tânăr am văzut ce se întâmplă când una din prietenele sau colegele noastre, se întâmplă să rămână însărcinată.

Exista aproape un consens unanim al tovarășelor ei care veneau si-i spuneau: “și eu am făcut unul-doua-trei avorturi până acum. Nu faci decât să intri în gașca noastră“. Ii ofereau sprijin în favoarea crimei, pentru că făcuseră lucrul acesta și, deja, din punct de vedere moral fuseseră descalificate. E mai ușor să convertești pe cineva la starea ta căzută, decât, acceptând realitatea a ceea ce ai făcut, să te ridici din starea ta și să iei apărarea vieții.  Această ridicare dintr-o stare căzută, această întoarcere din ceea ce este avortul, această întoarcere din ceea ce înseamnă femeia, traumele ei în urma avortului, în ceea ce înseamnă toată aceasta nouă mentalitate sexuală, în ceea ce privește distrugerea familiei – pentru că toate lucrurile despre care am vorbit aici succint, reprezinta împreună un asediu împotriva familiei. Toate aceste lucruri sunt posibile și datorită lipsei noastre de solidaritate.

Exista un land în Germania unde nu se predă educata sexuală, pentru că oamenii au fost solidari și au interzis acest lucru. Cred că solidaritatea oamenilor poate obține mai mult decât un marș o data pe an, sau câteva activități și materiale scrise, sau video. Cred că o solidaritate a noastră reală și extinsă poate să obțină mai mult decât atât. Dar, pentru asta nu e de ajuns să compătimim, nu e de ajuns doar să spunem adevărul. Trebuie să trăim pentru el, trebuie să fim oameni de caracter, trebuie ca adevărul să devină motorul vieții noastre și scopul vieții noastre.

Ultimul lucru, dar cel mai important: n-am găsit nicio alta ușă, din foarte multele care există, prin care să scap de fuga de realitate decât Hristos. Am văzut un interviu cu Jeremy Irons, un foarte cunoscut actor american. Printre altele, vorbind despre femeie și despre avort, spune: “în Occident, dacă Biserica Catolică nu ar fi spus că avortul este un păcat, nimeni astăzi nu ar avea curajul să spună că este o crimă”.

Baza pe care vocile adevărului se pot auzi, este Biserica. Adevărul pe care stau, pot sta, toate adevărurile acestei vieți este adevărul Hristos. De ce spun asta? Pentru că în privința avortului, în privința educației sexuale și în privința tuturor amăgirilor prin care suntem târâți fiecare departe, cât mai departe de realitate, o întâlnim într-o relatare structurală pentru umanitate. Este vorba de Cain și de Abel. Cain îl ucide pe Abel din invidie, pentru că jertfa pe care o adusese Abel era primită de Dumnezeu, pentru că era adusă conform voii lui Dumnezeu, iar jertfa lui nu. Cain îl ucide pe Abel, și interpelat de Dumnezeu își ascunde crima. Avem o societate de tip Cain, o societate care își ascunde crima. Iar, atunci când Dumnezeu ii spune lui Cain că a ucis, că sângele lui strigă la Dumnezeu din țărână, nici atunci Cain nu recunoaște vina; spune: “pedeapsa mea este prea mare“. Si Dumnezeu ii spune: “de acum orice animal te va întâlni, te va ucide“. De ce? Pentru că deja Cain mirosea a moarte, mirosea a crimă, și orice animal care simte un criminal, se apară, ucigând primul. Dumnezeu îi spune care sunt consecințele crimei lui, și Cain nu le acceptă. Cain fuge de la fața lui Dumnezeu, își construiește o cetate care este începutul civilizației. Ce face Cain? Refuză în mod sistematic realitatea.

Ce face societatea de tipul acesta al civilizației occidentale, care nu-i decât o altă forma de terorism? Refuză și ne obligă și pe noi, ne convertește la acest refuz al realității. Si nimeni nu are puterea să iasă și să asume realitatea avortului, să asume realitatea traumei sau a asediului psihologic și moral al femeii în criză de sarcină, refuză să își asume asediul și decimarea sistematică a familiei, refuză să-și asume crima împotriva umanității. De ce? Pentru că nici unul dintre noi nu are puterea să își asume asta singur. A-ți asuma o crimă înseamnă a intra în iad. Orice om care își ascultă conștiința este un om care intră în iadul vinovăției lui. Si, din iadul vinovăției lui, cine îl poate ajuta să iasă? Cel care a încercat nu să-l pedepsească, ci să-l aducă la realitate. Spune-mi ce ai făcut? – îl întreba Dumnezeu pe Cain. Recunoaște! Nici o clipă, dacă citit Cartea Facerii, o să vedeți că el nu acceptă nici ce a făcut, nici responsabilitatea pentru ce a făcut.

Avortul este o crima și nimeni nu-și asumă responsabilitatea. Presiunile psihologice pro-avort, sistematic organizate, aproape instituționalizate, nu sunt asumate de nimeni. Distrugerea familiei prin educație sexuală și tot felul de educații aberante nu și-o asumă nimeni. Aici se afla un grup de oameni care își asuma asta. De ce aici? De ce nu în centrul orașului? De ce nu la Centrul Administrativ? De ce la Biserică? Pentru că numai prin ea iți poți asuma, pentru că Hristos intră în iadul vinovăției tale, ia asupra-Si vinovăția ta, și te face capabil să recunoști. 

Reversul a ceea ce face Cain, este tălharul de pe cruce. Unul care este urmașul lui Cain ii spune lui Hristos: “dacă Tu ești Hristos, fa o minune, scoate-mă, de aici, de pe cruce, ca să mă întorc la tălharul care am fost, și la modul de viată pe care l-am trăit“. El vrea doar un act de magie, de eliberare ca să se întoarcă la ceea ce este. Celalalt spune: “nu! Suntem aici pentru că suntem niște tălhari și pentru că asta este plata corectă pentru ceea ce am făcut“. Dar, din cauza lui Hristos, nu se oprește aici. Nu e doar iad. Există o eliberare din acest iad. Si faptul că acest tălhar îl recunoaște pe Hristos drept eliberatorul lui, este rugăciunea pe care noi o facem.“Sunt pe drept aici, pedeapsa este binemeritată, dar, te rog, pomenește-mă în Împărăția Ta. Nu ma scoate din vinovăția mea, nu-mi eluda vinovăția, ci vino împreună cu mine și scoate-mă din aceasta moarte“.

Biserica este singura instituție care apară în mod consecvent adevărul, singura instituție care deschide în continuare ochii orbilor, care ii face pe ologii morali să poată umbla iar, de partea cealaltă avem un tip de civilizație care elimină ologeala, paralizia, lepra sau orbirea doar printr-un decret, spunându-le tuturor acestor oameni că: este normal să fie ologi. De astăzi înainte, începând cu aceasta hotărâre de guvern, nimeni nu mai are voie ologului sa-i spună că e olog, orbului să-i spună că e orb, celui care face avorturi ca e ucigaș, celui care trăiește în desfrâu, în curvie, că trăiește în  imoralitate sexuală… Si că ceilalți nu mai au voie să spună ologului că e olog, orbului că este orb. Nu mai este corect politic. 

Să vedem pană unde și cum vom continua acest marș. Este o chestiune de credință și de caracter. Mulțumesc pentru răbdare!

_______________

[1] “Strigătul mut” (“The Silent Scream”) este un documentar care arată că avortul nu “îndepărtează un ghem de ţesuturi”, aşa cum afirmă susţinătorii acestuia, ci ucide o ființă vie. Filmul prezintă şi explică înregistrarea cu ultrasunete a unui avort prin aspiraţie, în primul trimestru de sarcină.

Imaginea copilului nenăscut, ferindu-se de chiuretă şi căscând gura într-un “strigăt mut” în încercarea de a scăpa de instrumentul ucigaş, este una din cele mai dramatice scene captate vreodată.

Filmul este realizat şi prezentat de dr. Bernard Nathanson, pe care “Strigătul mut” l-a schimbat total. Din director al uneia din cele mai mari clinici de avorturi din New York şi fondator al organizaţiei care a legalizat avortul în SUA (NARAL), dr. Nathanson a devenit un mare luptător pentru cauza vieţii.

Acest film nu are nimic a face cu religia. Dr. Nathanson s-a declarat ateu. Nu are nimic a face cu “convingerile personale”. Este doar crudul adevăr: avortul nu înseamnă “dreptul femeii de a alege”, ci o crimă comisă “legal” împotriva unei fiinţe umane.