PUSCARIA CA PROIECT DE TARA? 4 MILIOANE DE ROMÂNI IMPLICATI IN DOSARE PENALE? Dezvaluirile terifiante ale lui Ghita, fostul protejat al SRI, despre TEROAREA DOSARELOR SI DELATIUNILOR cu care sunt controlati TOTI liderii politici si despre “MACELUL” POLITICO-SOCIO-ECONOMIC AL DNA. Dictatura procurorilor si securistilor sau NOUL GESTAPO? Dupa ce chiar el “a dat briciul maimutei”, Basescu “descopera”: “DNA face un joc care nu e al României si e partenera MAFIEI”. Cacealmaua “istorica” a dosarului MICROSOFT (video)

2-04-2016 43 minute Sublinieri

ROMÂNIA – EXPERIMENTUL FRICII, URII SI DELATIUNII GENERALIZATE?

“Se incearca o asa-zisa educare a societatii romanesti, prin folosirea abuziva a arestarii preventive, care a devenit o sursa de teroare moderna. […] Acesta este modul in care se genereaza noi dosare penale, care alimenteaza masinaria fricii“.


S. GHITA: Primii oamenii de stat si liderii partidelor sunt terorizati prin DOSARE PENALE, inclusiv ale sotiilor

– comenteaza Ion Cristoiu (in emisiunea lui Victor Ciutacu)

***

România TV, “Editie de seara”: Mafia denunțătorilor, folosită în execuții politice sângeroase

cu: Victor Ciutacu, Tudor Octavian, Bogdan Chirieac, Razvan Theodorescu, Lucian Bolcas

***


POLITIA POLITICA A BINOMULUI, DICTATURA PROCURORILOR si PRABUSIREA STATULUI DE DREPT (Arestarea Olgutei Vasilescu)

– comenteaza Sergiu Andon si Ion Cristoiu –

***

Avocatul Sergiu Andon a comentat, miercuri, în legătură cu un pasaj din ordonanța DNA de reținere a primarului muncipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, mărturisind că se cutremură cât de blând a fost termenul când a lansat sintagma “dictatura procurorilor”.

Întrebat la România TV ce fel de infracțiune este cea potrivit căreia Lia Olguța Vasilescu “a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral”, situație care apare în comunicatul DNA de reținere a primarului municipiului Craiova, avocatul Sergiu Andon a declarat: “Nu pot să răspund la o asemenea întebare. Mă gândesc că sunt doi ani și ceva de când am lansat sintagma “dictatura procurorilor” și eu îi o dădeam o valoare mai mult metaforică. Acum mă cutremur cât de blând a fost termenul și cât de gravă este situația. Aș începe cu pasajul citat, pe bună dreptate v-a oripilat ideea cu învinovățirea că a acumulat capital electoral. Dar exact același pasaj se sfârșește cu o monstruozitate și mai mare: cea care arată în ce a constat acumularea de capital electoral – a constat în participarea la o emisiune televizată. Și dacă în timp presa și comentatorii nejuriști au avut destulă  sensibilitate la asemenea atacuri la adresa libertății de exprimare, iată că acum molozul acesta al bombardamentului procurorilor ne acoperă în asemenea măsură încât nici nu mai observăm alte valori grave la care se atentează cu lejeritate“, a declarat avocatul Sergiu Andon.

De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016″, este pasajul din comunicatul DNA, la care face referire avocatul Sergiu Andon.

olguta_vasilescu_catuse

  • Lumea Justitiei:

POLITIA POLITICA POARTA UN NUME: DNA – Un alt mare lider de partid, primarul PSD al Craiovei Lia Olguta Vasilescu, a fost retinut de DNA pentru o presupusa mita electorala. Impotriva jurisprudentei si a Directivei UE, procurorii au scos-o in catuse pe Olguta Vasilescu, prin cordonul de jurnalisti, demonstrand ca vor sa-i distruga imaginea si sa o impiedice sa mai candideze la alegerile unde nu putea fi invinsa. Despre mita de la Microsoft spre PDL, nimic!

Cand ii vom vedea pe procurorii DNA exclusi din magistratura de CSM pentru continuarea, impotriva Directivei UE si a jurisprudentei UE (care au caracter de lege), a spectacolelor televizate cu acuzati defilati in catuse si discreditati prin comunicate de presa, cu incalcarea grava a prezumtiei de nevinovatie? Se pare ca nu prea curand. Procurorii Laurei Codruta Kovesi au oferit, miercuri 30 martie 2016, un nou spectacol de acest gen. Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu (foto), a fost plimbata in catuse prin fata jurnalistilor si umilita in fata intregii tari.

Lia Olguta Vasilescu a fost retinuta de DNA, dupa o banala audiere la parchetul anticoruptie, pentru presupuse infractiuni de mita electorala. Fapte care ar data din 2012 si 2014. Coincidenta, la fel ca in cazul lui Neculai Ontanu, Olguta Vasilescu a fost saltata de DNA in prag de alegeri locale. Actualul edil nu avea rival in cursa si era cotat cu sanse uriase de a obtine un nou mandat. Prin actiunea lor, procurorii o pot impiedica insa pe Vasilescu sa candideze la alegerile din Craiova, implicandu-se astfel, repetam in prag de alegeri, in jocul electoral. Iar in cazul in care Lia Olguta Vasilescu nu va mai putea candida, sansele cele mai mari pentru a castiga le are Pavel Badea, reprezentantul partidului prezidential PDL-PNL.

Pe de alta parte, este curios cum procurorii Laurei Codruta Kovesi descopera si ancheteaza presupuse mite electorale doar cu lideri politici ai PSD. Spre exemplu, despre mita din dosarul Microsoft, despre care chiar inculpatii au recunoscut ca a ajuns la PDL, parchetul Codrutei Kovesi nu scoate un cuvant. Nimic nu se aude despre banii negri care ar fi ajuns la PDL.

[…]

AVOCATII ACUZA POLITIA POLITICA – Maestrii Baroului condamna practicile DNA si dosarele spectacol lansate in prag de alegeri. Dan Chitic: „Este strict o masura de imagine pentru parchet… Sunt implicari directe in politica”. Alexandru Morarescu, citand din Vechiul Testament: „Speciile si informatorii nu vor avea speranta, si toti ticalosii acum se vor pierde”. Laura Vicol: „Mi se pare halucinant!”. Lucian Bolcas: „Nu pluripartidismul este garantul democratiei in Romania, ci DNA-ul”

Spectacolul catuselor oferit aproape zilnic de DNA – cu nerespectarea directivelor clare ale UE si a jurisprudentei UE care interzic acest tip de discreditare si de incalcare a prezumtiei de nevinovatie – devine incalificabil si inacceptabil in opinia specialistilor. Ultimul exemplu de acest tip – cazul Liei Olguta Vasilescu (foto 1) – vine sa intareasca si mai mult ideea de politie politica pe care o fac procurorii Codrutei Kovesi, in conditiile in care primarul Craiovei a fost retinut, plimbat in catuse prin fata camerelor si umilit in fata intregii tari, intr-un dosar bazat pe un denunt facut in 2015 de ruda unui contracandidat al acesteia. Mai mult, Olguta Vasilescu a fost saltata de DNA in pragul campaniei electorale pentru alegerile locale, campanie din care ar putea fi scoasa de procurori desi sondajele indica faptul ca avea toate sansele de a obtine un nou mandat.

Plecand de la cazul Liei Olguta Vasilescu, Lumeajustitiei.ro a cerut opinia unor avocati privind practicile DNA, necesitatea retinerii si solicitarii arestarii preventive a unor politicieni deveniti peste noapte pericol pentru ordinea publica, chiar si atunci cand dosarele sunt vechi de mai multi ani. Iar reactiile nu au fost deloc favorabile procurorilor anticoruptie.

Lucian Bolcas: „O asemenea situatie de implicare a parchetului in viata politica nu reprezinta un semnal bun”

Maestrul Lucian Bolcas (foto 2) a declarat pentru Lumeajustitiei.ro ca, in opinia sa, comunicatul emis de procurorii Codrutei Kovesi cu privire la retinerea edilului Craiovei Lia Olguta Vasilescu arata ca DNA „a recunoscut categoric ca art. 8 alin. (1) din Constitutie nu mai are nicio valoare” si demonstreaza ca parchetul anticoruptie „face politica: „Comunicatul DNA-ului a fost de-a dreptul terifiant. Prin acest comunicat, DNA-ul a recunoscut categoric – in primul rand ca art. 8 alin. (1) din Constitutie nu mai are nicio valoare. Nu pluripartidismul este cel care este garantul democratiei in Romania, ci DNA-ul este garantul democratiei. In al doilea rand, din acest comunicat rezulta in mod categoric ca DNA-ul face politica; politica in sensul ca orice candidat care incearca sa castige simpatia alegatorilor savarseste o infractiune prin aceea ca isi asigura folosul unei popularitati in beneficiul propriu. Este o interpretare mai mult decat abuziva a textului de lege. In plus, in al treilea rand, mi se pare interesant cum aceasta situatie apare in momentul in care PSD-ul este decimat la varf de acelasi parchet – DNA. Este efectiv un partid care este decimat si evident ca o asemenea situatie de implicare a parchetului in viata politica nu reprezinta un semnal bun cu atat mai mult cu cat se recunoaste fara niciun fel de pudoare o asemenea situatie. In ceea ce priveste arestarea, se continua ceea ce DNA-ul incearca sa creeze, si anume un circ al terorii – oameni care intra liberi si ies incatusati de acolo. Ca sa-si demonstreze, pe de-o parte, autoritatea, ca singur organ care are autoritate in tara noastra, sub obladuirea liderilor PNL si a presedintelui Iohannis, care interzic parlamentarilor sa-si exercite dreptul lor de optiune in ceea ce priveste votul cu privire la imunitate”.

Avocatul Dan Chitic: „Nu poate fi justificata sub nicio forma o astfel de masura luata, ea fiind strict o masura de imagine pentru parchet

Contactat de Lumeajustitiei.ro cu privire la acest subiect, avocatul Dan Chitic (foto 3) a declarat ca spectacolul catuselor a devenit, de fapt, o situatie generalizata, care „este, categoric, mai mult un fel de campanie, in situatia in care doamna Kovesi va ramane inca trei ani la sefia DNA si va termina mandatul in preajma alegerilor prezidentiale, ceea ce ar putea constitui un element pentru a intelege implicarea ei in politica”.

Iata declaratia avocatului Dan Chitic:

Este foarte mult, asa ca o prima opinie – dar este o opinie care vine sa constate, de fapt, o situatie generalizata – si anume utilizarea pe scara larga si abuziva a masurii macar a retinerii, daca nu si a arestului preventiv. Si asta in lipsa oricarui pericol iminent si concret pentru ordinea publica. In lipsa oricarui element care sa justifice o opinie conform careia persoana respectiva ar reprezenta un pericol pentru ordinea publica, nu poate fi justificata sub nicio forma o astfel de masura luata, ea fiind o masura strict o masura de imagine pentru parchet. Asta este, categoric, mai mult un fel de campanie in situatia in care doamna Kovesi va ramane inca trei ani la sefia DNA si va termina mandatul in preajma alegerilor prezidentiale, ceea ce ar putea constitui un element pentru a intelege implicarea ei in politica – pentru ca asta e deja o implicare in politica. Nu mai este vorba de ceva care sa aiba in vedere strict niste elemente ale unor dosare penale. Sunt niste implicari directe in scena politica, cu atat mai mult cu cat faptele sunt de foarte multa vreme produse, nu s-a intreprins niciun fel de act de urmarire penala, nu a fost considerata un pericol social atata amar de vreme si a devenit un pericol social, cu ghilimelele de rigoare, doar in momentul in care era in fruntea tuturor sondajelor pentru castigarea Primariei Craiovei. Asta indiferent de opiniile si simpatiile politice pe care le avem. Motiv pentru care o astfel de acuzatie poate fi demontata din doua puncte de vedere – in mod evident lipsa pericolului social, iar a doua – nu trebuie uitat ca instanta trebuie doar sa pipaie fondul, nu sa cerceteze si sa se antepronunte pe o situatie. Ea trebuie sa aibe judecatorul de drepturi si libertati trebuie sa aibe in vedere doar situatia care este pusa imediat in fata lui, si anume existenta acestui pericol.

Astea sunt lucruri pe care deja le stie toata lumea, ajung sa fie repetate atat de mult pana cand ajung sa fie niste fluisme, si totusi, din pacate, in instantele din Romania rareori sunt avute in vedere argumentele acestea. Se trece foarte, foarte usor peste ceea ce este normal. Exista deja si directive UE, nu sunt inca incidente, ele fiind prorogate doi ani pana la obligativitatea aplicarii lor, cu toate astea ele exista si ar fi trebuit avute in vedere de catre parchet cu atat mai mult cu cat nu se impune o astfel de masura. Nu cred ca doamna Olguta Vasilescu s-ar fi smuls din bratele politistilor si nici nu ar fi atacat presa sau ar fi incercat sa fuga. Pentru toate chestiunile astea, cred ca daca trebuie spus ceva, in momentul de fata este ca aceasta speta nu poate fi sub nicio forma analizata, din pacate, dintr-o perspectiva juridica asa cum ar fi trebuit sa fie. Ea poate fi analizata doar din perspectiva evenimentelor politice care vor urma in foarte scurt timp de acum incolo. Altfel decat cheia politica, o astfel de masura nu poate fi nici explicata, nici justificata, avand in vedere conditiile in care pot fi luate masurile preventive”.

[…]

O alta reactie care dezaproba spectacolul anticoruptie prin care se creaza falsa idee ca procurorii Codrutei Kovesi chiar fac curatenie in tara, desi in realitate DNA a ajuns sa fie un instrument implicat in lupta politica, a venit din partea avocatei Laura Vicol (…): „Mi se pare inacceptabil si incalificabil ce se intampla. Exista reglementari clare europene prin care se interzice folosirea catuselor in aproape toate cazurile, cu exceptia celor in care – asa cum spune legislatia europeana – sunt indicii clare ca inculpatul sau persoana cercetata ar putea sa evadeze, sau infractiunea este de o violenta extrema, adica in niciun caz nu incatusezi o femeie cercetata pentru niste fapte presupus a fi comise in 2015… Este inacceptabil sa constati dupa un an de zile, in baza unui denunt, ca acum ar reprezenta pericol pentru ordinea publica. In opinia mea, normalitatea este urmatoarea: procurorul cerceteaza, judecatorul decide daca persoana este vinovata sau nu. Insa la noi clar este calcata in picioare prezumtia de nevinovatie, omul este incatusat, fluturat in fata camerelor si a telespectatorilor, din start nevinovatia nu mai exista, din start omul este privit ca o persoana vinovata, si pana la urma, sunt si carti de specialitate care arata ca i se imprima inculsiv in perceptia proprie starea de vinovatie. La un moment dat nu mai ai puterea sa te aperi. Pe de alta parte, mi se pare halucinant momentul in care se intampla toate astea, inaintea campaniei electorale. Tuturor primarilor care au sanse reale de castig intr-un singur tur li se aplica metoda incatusarii ca sa ii stearga de pe liste. E incalificabil ce se intampla, dar din pacate asta e tara in care traim”.

ADEVARUL DESPRE ROMANIA – Deputatul Sebastian Ghita s-a aparat de la tribuna Camerei in fata cererii de arestare a DNA: “Iohannis este in pragul demisiei din cauza unui posibil dosar facut sotiei… Sefi de servicii de informatii au dosare… Sefii partidelor sunt tinuti sub amenintarea dosarelor… Pe cine credeti ca mi se sugereaza sa denunt? Pe Ponta… Instaurarea fricii prin folosirea arestarii ca instrument modern de tortura pentru a obtine denunturi… Devenim victime ale acestui macel”

[…]

ghitaConsiderat un om de afaceri de succes, care ar fi ajuns magnat cu ajutorul Serviciului Roman de Informatii, reusind sa fie detinatorul unor informatii cheie despre ce se intampla in Romania, Sebastian Ghita (foto) a ajuns la mana procurorilor DNA. Ajuns in Parlament pentru a-si convinge colegii ca nu trebuie sa fie arestat preventiv, asa cum cer procurorii DNA, Sebastian Ghita a sustinut de la tribuna Parlamentului un discurs fulminant in care a zugravit un tablou fidel al Romaniei, care nu mai este astazi condusa de politicieni, ci de servicii si de marile parchete. Deputatul Sebastian Ghita i-a avertizat pe parlamentari ca daca partidele politice nu se unesc “sa legiuiasca” tara, “devenim cu totii victime sigure ale acestui macel”. “Macelul” de care a vorbit Sebastian Ghita in Parlament ar fi realizat de cei care ofera zilnic “spectacolul catuselor” si care transforma denuntatorii “in parteneri de incredere ai statului de drept!”. Cu acest prilej, Sebastian Ghita a dezvaluit ca Presedintele Klaus Werner Iohannis este “in pragul demisiei din cauza unui posibil dosar facut sotiei” de catre procurori!

In acelasi timp, Sebastian Ghita a acuzat ca o tara intreaga este terorizata de procurori, ajungandu-se in situatia ca sefi de servicii de informatii, sefii tuturor partidelor politice, peste 100 de parlamentari, oameni de presa si multi alti sa faca obiectul unor dosare penale tinute la sertar si scoase atunci cand se impune. Ghita avertizeaza ca sunt 4 milioane de romani implicati intr-o forma sau alta in dosare penale, motiv pentru care “nu putem construi o tara ca o inchisoare!”.

In timpul discursului sau, deputatul Sebastian Ghita a sustinut ca in Romania se incearca “instaurarea fricii prin hartuire si folosirea arestarii ca instrument modern de tortura, pentru a obtine noi denunturi”, ajungandu-se ca denuntatorii au devina partenerii statului de Drept, care pot arunca un procuror cu o cariera impresionanta” in inchisoare “de un infractor devenit denuntator”.

Amintim ca, in urma cu doar o zi, in 29 martie 2016, Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a respins cererea de arestare preventiva a lui Sebastian Ghita, incuviintand doar retinerea sa.

Prezentam integral discursul deputatului Sebastian Ghita de la Tribuna Parlamentului, din 30 martie 2016, ca urmare a propunerii DNA de incuviintare a masurilor retinerii si arestarii acestuia:

Stimati cetateni romani,

Doamnelor si Domnilor Parlamentari,

Ma numesc Sebastian Ghita, am 37 de ani si doi copii.

Am venit astazi in fata dumneavoastra pentru a-mi sustine nevinovatia, pentru a va ruga sa priviti cu atentie situatia mea, sa analizati cu obiectivitate si sa respingeti cererile de retinere si arestare formulate impotriva mea.

Dupa cum bine stiti, Comisia Juridica a respins deja cererea de arestare, colegii de acolo declarandu-se contrariati dupa prezentarea dovezilor mele.

Va rog sa aratati ca Parlamentul Romaniei respinge metoda arestarilor ca mijloc de presiune asupra functionarii democratice a statului.

Ideea ca un parlamentar este deasupra legii este falsa. Votul de astazi, ca si in alte cazuri, nu va insemna blocarea justitiei, ci respingerea ferma a unei practici abuzive: arestarea inaintea judecarii.

Parlamentul Romaniei este supus unei presiuni uriase, folosindu-se toate mijloacele mediatice, politice si juridice.

Care este scopul presiunii?

Este cel pe care multi dintre dumneavoastra l-ati rostit mai mult sau mai putin soptit: instaurarea fricii prin hartuire si folosirea arestarii ca instrument modern de tortura, pentru a obtine noi denunturi. Toata societatea romaneasca simte aceasta frica.

Iata ce scria propagandistul Dan Tapalaga, apostolul arestarilor: “Arestarea lui Ghita poate deschide calea catre noi denunturi”.

Vreau sa spunem adevarul:

Presedintele Iohannis este in pragul demisiei din cauza unui posibil dosar facut sotiei;

-Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, este amenintat pe surse cu dosare si perchezitii la fosti colaboratori;

-Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, are in lucru doua dosare;

-Fosti Prim Ministri ai Romaniei au fost fie arestati, fie trimisi in judecata, fie au dosare in lucru;

-Sefi de servicii de informatii au dosare;

-Procurorul General a fost demis cu un dosar;

-Sefii tuturor partidelor politice sunt tinuti sub amenintarea dosarelor, inclusiv Vasile Blaga si Alina Gorghiu;

-Peste 100 de parlamentari au dosare;

-Sefii tuturor institutiilor media au dosare: Antena 3, Evenimentul Zilei, B1 TV, Realitatea TV, Romania TV, Mediafax etc.

-Mii de medici, profesori, oameni de afaceri si functionari sunt hartuiti cu dosare;

-Mii de firme romanesti au fost distruse cu dosare. Rezultatul: Romania a pierdut peste 5 miliarde de euro, bani europeni!

Este un tablou inspaimantator!

Mi-as fi dorit ca aceasta situatie sa fie descrisa de acei politicieni care au fost investiti cu increderea a milioane de oameni, insa:

-Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a inteles, dar tace;

-Fostul Presedinte, Traian Basescu, stie dar tace;

-Fostul Premier, Victor Ponta, din auto-exil, a cedat si tace;

-Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, rosteste sferturi de adevar;

-Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, asteapta si tace.

Tuturor acestor oameni le este frica!

Avem datoria, ca parlamentari si romani, sa spunem adevarul:

Se incearca o asa-zisa educare a societatii romanesti, prin folosirea abuziva a arestarii preventive, care a devenit o sursa de teroare moderna.

Arestarea preventiva a unui om, pentru fapte petrecute in urma cu multi ani, are drept scop distrugerea statutului sau social, ruperea de familie si de prieteni, prezentarea lui ca vinovat inaintea judecatii.

Scopul real este distrugerea demnitatii si transformarea lui in denuntator.

Acesta este modul in care se genereaza noi dosare penale, care alimenteaza masinaria fricii.

Stimati cetateni romani,

Doamnelor si Domnilor Deputati,

Iata situatia mea si argumentele pentru care va rog sa respingeti retinerea si arestarea mea:

Mi-au fost aduse doua acuzatii de dare de mita. Una se refera la Seful Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, iar cealalta la Seful Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti.

In ambele cazuri sunt acuzat de faptul ca i-am mituit, prin mentinerea in functie. Nu exista interceptari, nu exista documente, nu exista declaratii publice din partea mea in favoarea celor doi.

Pe ce se bazeaza procurorii? Pe denuntatori, care nu au fost de fata la nicio discutie, nu aduc nicio dovada, insa asa li s-a parut.

Cum ma pot apara in fata unor simple pareri?

Numai cu fapte si evenimente concrete!

Seful Inspectoratului Judetean de Politie Prahova fusese numit in functie cu mult timp inainte ca eu sa devin parlamentar.

Denuntatorul presupune ca am condus fara permis, insa nu aduce nicio dovada, proces verbal sau dosar penal.

Repet: nicio dovada!

Merge mai departe si ma denunta, la 5 ani dupa presupusele fapte, de mituirea Sefului Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, cu mentinerea in functie.

Daca nu ar fi vorba despre situatia mea, as fi profund contrariat. Politistul a fost numit Subsecretar de Stat de catre Primul Ministru Ciolos. Acum, insa, ma revolt si va intreb: L-am mituit eu cu functia data de Premierul Ciolos ca rasplata pentru o presupusa fapta petrecuta acum 5 ani?!

In cazul Procurorului Sef al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, acuzatia este la fel de absurda, iar explicatiile mele la fel de simple:

De fiecare data, acest procuror a fost propus si numit in functie direct de catre Doamna Laura Codruta Kovesi si CSM.

Crede cineva din aceasta sala ca o influentez eu pe Doamna Kovesi sau plenul CSM?

Acesta este modul in care au fost fabricate acuzatiile de dare de mita la adresa mea. Am dat mita prin mentinerea in functie.

Pe baza acestui rationament si cu ajutorul unui infractor devenit denuntator, orice parlamentar poate fi acuzat de dare de mita, din simplul motiv ca un functionar public ramane sau avanseaza in functie.

Un dosar bazat doar pe denunturi nu ar trebui sa existe!

Cu toate acestea, a mai aparut un denuntator care a dobandit notorietate prin multiplele arestari si dosare penale, celebrul Berna de la Tehnologica Radion. Acesta sustine ca in urma cu 5 ani, la Realitatea TV, avea loc o campanie de denigrare a sa cat si a firmei sale, pe care eu as fi oprit-o in schimbul unei sume de bani.

Un denunt mincinos de la cap la coada! Realitatea TV nu a difuzat nicio stire referitoare la denuntatorul Berna sau la Tehnologica Radion.

Am prezentat Comisiei Juridice si am aici langa mine transcrierea tuturor stirilor de la Realitatea TV din acea perioada. In niciuna din stiri nu apare numele firmei sau al denuntatorului, desi acesta sustine ca se difuzau reportaje, iar eu le-am oprit.

Nu exista nicio stire, deci nu exista motiv de santaj!

Acesta a fost inventat si livrat procurorilor printr-un denunt mincinos, care putea fi verificat foarte usor. Pentru ca nu m-au putut aresta, astazi am reusit sa gasesc probe care sa demonteze aceste acuzatii absurde.

Nu poti santaja pe cineva cu stiri care nu exista!

Ultima acuzatie se refera la utilizarea informatiilor confidentiale din dosarele procurorilor. Este ceva strigator la cer!

Orice om cu minime cunostinte juridice stie ca cel ce detine si protejeaza toate informatiile dintr-un dosar penal este procurorul de caz.

Nimeni altcineva, de la Parchet, DNA sau SRI nu are dreptul sa intrebe sau sa detina aceste informatii. Cu toate acestea, de 10 ani, asistam la spectacolul informatiilor confidentiale furnizate pe surse.

Stim cu totii ca informatiile nu pleaca de la inculpati, martori sau avocati, ci de la procurorul de caz.

In mod direct sau indirect, informatiile confidentiale fac obiectul discutiilor de cafenea sau articolelor de presa.

In ultimele zile, am trait pe pielea mea o asemenea situatie.

Joi, dosarul meu a ajuns sigilat la biroul de documente secrete al Parlamentului. Nimeni din Comisia Juridica nu a consultat aceste documente. Am fost singura persoana care le-a vazut in ziua de vineri. Nu ai voie sa copiezi sau sa fotografiezi cu telefonul. Stiti bine ca atunci cand citesti dosarul, persoana certificata ORNISS sta langa tine sa verifice respectarea acestui lucru.

Ei bine, sambata seara, celebra apropiata a dosarelor penale, Sorina Matei, a publicat cu copy/paste, pe blog, informatii secrete din dosar.

Aceste date nu s-au scurs de la Parlament, din biroul de documente secrete, ci de la cei care au instrumentat dosarul. Acest dosar se afla doar in doua locuri: in fisetul metalic sigilat, din camera de date secrete de la Parlament, sigilata si aceasta, iar al doilea este calculatorul procurorului.

Si in acest caz, ca si acum trei ani, este clar cine a dat pe surse informatiile secrete din dosar: Procurorul!

Va fac o dezvaluire: sunt aceiasi oameni care au facut dosarul acum 3 ani. Aceste scurgeri de informatii reprezinta un mod de operare. Nu mi se poate imputa faptul ca acum 3 ani procurorii au hotarat sa scoata informatii din dosar.

Mai adaug un element. Exista persoane care pot depune marturie cu privire la modul in care au primit informatii din dosarul de acum 3 ani. Jurnalisti sau persoane din anturajul procurorilor.

Vedeta acestui dosar este denuntatorul Alexe, un interlop arestat de sase ori, acuzat de trafic de droguri, proxenetism, port ilegal de arma, contrabanda, santaj si coruptie, care dupa ce a fost anchetat si arestat acum 3 ani, a avut o revelatie: l-a denuntat acum o luna pe Procurorul Sef care l-a bagat in inchisoare!

In timp ce procurorul care l-a anchetat si alti politicieni sunt arestati sau sunt plasati sub control judiciar, acest mafiot calatoreste in strainatate si pune poze pe Facebook, cu acordul DNA Ploiesti!

Nu pot intelege cum un procuror cu o cariera impresionanta, cu dosare grele instrumentate, este trimis la inchisoare de un infractor devenit denuntator.

Nu exista nicio dovada ca cineva a influentat mersul dosarelor, direct sau prin divulgarea de informatii. Exista doar denunturi.

Dosarele infractorului Alexe, de unde se presupune ca s-au scurs informatii, s-au finalizat prin arestarea si trimiterea in judecata a celor implicati.

Va mai supun atentiei o alta afirmatie falsa: sunt acuzat ca as fi promis functii Procurorului sef pentru a afla informatii din dosar, facilitand o intalnire cu Victor Ponta.

Este o afirmatie ce tine de domeniul stiintifico-fantastic.

Intalnirea procurorului cu Ponta, la care eu nu am participat, a avut loc la un an dupa ce dosarul a fost trimis in instanta.

Ce informatii confidentiale se pot afla dintr-un dosar public?

Intalnirea cu Victor Ponta avea drept scop inmanarea unei invitatii la un concert de pian al Liceului de Arta din Ploiesti.

Doamnelor si Domnilor,

M-am intrebat si eu de ce imediat dupa alegerile prezidentiale am devenit tinta DNA Ploiesti. De ce mi se cere arestarea?

Raspunsul s-ar putea sa nu fie pe placul multor persoane. Aceste lucruri se intampla pentru a ma forta sa devin denuntator.

Pe cine credeti ca mi se sugereaza de un an de zile sa denunt? Pe Victor Ponta.

De ce vor capul lui Victor Ponta? Pentru ca a refuzat sa faca anumite compromisuri, pentru ca si-a facut datoria cu demnitate si pentru ca are o cota de popularitate mult peste cea a puternicilor zilei. Victor Ponta se apropie acum de 50% cota de incredere.

Declar public, astazi, aici, in fata dumneavoastra:

Nu am nimic de denuntat cu privire la activitatea lui Victor Ponta!

Va mai spun un singur lucru si inchei.

Aminteam despre dosarul sotiei Presedintelui Iohannis. Am vazut-o cu totii pe sotia lui Liviu Dragnea inculpata pentru o fapta minora petrecuta acum 10 ani. Acuzatia „deosebit de grava” este ca nu a sanctionat doua colege care au intarziat la program.

Am aflat o informatie secreta dintr-un dosar instrumentat de DNA Ploiesti. Sotia lui Victor Ponta, Daciana Sarbu, este cercetata de 3 luni de zile, in speranta de a fabrica inca un dosar familiei Ponta.

Vreti sa va spun de unde am aflat aceasta informatie „secreta”, pe cine a trebuit sa mituiesc cu functii?

Pe site-ul comisarul.ro. Evident, nu eu am dat informatia acolo.

Nu vi se pare ca asistam la o piesa de teatru absurd, in care adevarul nu mai conteaza, iar denuntatorii devin parteneri de incredere ai statului de drept!?

Discutam cu totii pe holul Parlamentului, in grupurile parlamentare, in plen, acasa in familie, cu prietenii despre ce se intampla in Romania si cu Romania. Toata lumea da vina pe noi, parlamentarii, pentru spectacolul catuselor.

Un singur om, un singur parlamentar sau un singur grup parlamentar nu vor putea sa legiuiasca tara. Fara PSD, PNL, ALDE, UDMR, UNPR sau PMP unite, devenim cu totii victime sigure ale acestui macel.

Va multumesc pentru rabdare si atentie si vreau sa subliniez inca o data faptul ca prin votul de astazi nu veti bloca justitia, ci veti respinge practica abuziva a arestului preventiv.

Sunt 4 milioane de romani implicati intr-o forma sau alta in dosare penale. Nu putem construi o tara ca o inchisoare!

Va multumesc“.

[…]

Felicit Camera Deputatilor pentru decizia de a respinge pasii marunti pe care doamna Codruta Kovesi ii face spre reinvestire, prin cate o solicitare de arestare sau chiar arestare “de rasunet” in timp ce tara colcaie de lichele corupte, in libertate, dar nesemnificative pentru un c.v. care sa impresioneze un ambasador semi-senil sau un presedinte de colhoz european.

Felicit Camera Deputatilor, nu pe cei care o populeaza, pentru ca interesele institutiei si ale locatarilor rareori, si nu in majoritate, coincid.

Sebastian Ghita trebuia sa fie demult in puscarie. Nu sunt in masura sa apreciez alte motive, alte culpe, in afara faptului ca, alaturi de Dan Voiculescu, Dan Diaconescu (cei mai vigurosi) si-a adus “contributia” la distrugerea celei mai importante puteri ale unui stat democratic care este vocea societatii sau in termeni de biblioteca “mass-media”. I-as fi vazut pe toti trei, in aceeasi celula.

Dar nu pot accepta sa-l vad pe Ghita Sebastian jucand un rol, alaturi de Tudor Chiuariu, Dan Motreanu, Victor Ponta, Madalin Voicu, antipaticul Cristian Rizea, intr-o dramoleta pusa la cale pentru a pastra parfumul provocator al c.v. ului unei doamne cu o cariera mai mult decat indoielnica, inca de la inceputurile sale.

Iar ceea ce s-a intamplat azi, cu Olguta Vasilescu pune capac.

Am fost unul dintre cei mai inversunati adversari ai lui Adrian Nastase. In parlament, in dezbaterile publice, in presa. Si cand am vazut cum Dobitocul acela i se suia cu picioarele pe cap, ingrozit ca va pierde presedintia, imunitatea si va merge la puscarie, m-am oprit, am respirat adanc si am fost alaturi de cel care avea nevoie de mine, in acele clipe.

Prieteni, oameni apropiati, ma priveau, unii chiar ma intrebau ce naiba fac. Le-am dat singurul raspuns pe care il puteam da: asa m-au invatat tatal meu si Tatal nostru.

Poate va ganditi, inainte de a va trezi in peluze, fara sa va dati seama.

Arestarea primarului Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, mi se pare un gest atat de dement al DNA – este arestata pentru ca a cerut si a obtinut sponsorizari pentru anveloparea unor blocuri din oras – incat ma duce cu gandul ca acest gestapo se comporta precum ucigasii in serie, care isi doresc sa fie prinsi, pentru ca altfel nu se pot opri. Astfel, lasa indicii si urme din ce in ce mai clare la locurile crimelor, pentru a le usura dectectivilor sarcina.

Dupa acest model, DNA a trecut, gradual, ca intr-o furie infractionala, la indepartarea din ce in ce mai pronuntata, mai evidenta si mai flagranta, de ceea ce inseamna Lege.

*

Ce nu a priceput lumea este ca primul tur la locale este rezolvat de DNA-SRI prin arestarea indezirabililor plasati pe primul loc in sondaje.

In al doilea tur, numit oficial “singurul”, raman aia care trebuie sa ajunga primari. Astfel, are loc si confiscarea vointei electorale, prin inlaturarea candatilor care par a intruni cele mai multe optiuni.

Dar, nu este asa, coruptia este pe cale de a fi nimicita.

După realizarea de toamnă numită “Guvernul meu” – unde nu ştim, a fost o mâna criminală la Colectiv, sau nu? – avem în plan faza de primăvară a DNA numită “Primarii mei”, cu accent pe demantelarea PSD.

Cum or fi ocolite lichelele pedeliste intrate acum in PNL, precum cei din dosarul Microsoft, asta numai ambasadorul LGBT poate să ne spună…

DNA şi-a făcut mâna la alegerile prezidenţiale, atunci când n-a avut nicio jenă în a-l scoate pe nulitatea Iohannis preşedinte. Amintiţi-vă cum a început demenţa arestărilor de pesedişti pe măsură ce campania înainta.

Acum se aplică același algoritm, numai că mult mai transparent. DNA ştie că are o problemă de credibilitate şi că nu mai poate influenţa rezultatul alegerilor doar acuzând pe cineva. Astfel, trece la pasul doi, mult mai violent şi mai abuziv: „Candidezi? – Te arestez!”.

De ce face DNA asta? Pentru că poate! O clasă politică jumătate acoperită şi jumătate castrată nu e capabilă să se opună acestei reimplementări brutale a stalinismului în România!

[…]

Mă, uite, la asta nu m-am gândit! Deci ce vedem acum este primul tur al localelor, în care DNA decide cine intră în turul doi, și cine nu. Ăia care NU trebuie aleși, nu intră în turul doi, intră la Beciul Domnesc. Și uite așa democrația și dictatura merg, tandru, mână în mână.

*

Avem o problemă: cineva de pe plantația de sclavi numită România a dat briciul maimuței, crezând că o poate controla, că atunci când va considera el de cuviință, când va băga frica în oase sclavilor, va putea să i-l ia. Acum constată cu oroare că nu i-l poate lua, și, ceea ce-i mai periculos, maimuța îi flutură și lui briciul pe la gât. Nu are nicio soluție, nu mai poate lăsa maimuța fără brici. Pentru că asta ar însemna să ”împuște” maimuța. Iar maimuța este specie ocrotită. Nu-i poate face nimic. Așa că are de ales între a ”muri” de briciul maimuței și de a fi ”ucis” de paznicii plantației, în caz că se atinge de maimuță. Grea alegere…

*

Ușor, ușor, instituțiile statului, și chiar ministerele, au în fruntea lor oameni proveniți din SRI, sau care au absolvit facultatea aia a lor, de ”informații”, au doctorate luate în sistem, sau pe la Academia de Înalte Studii Militare, tot o panaramă, ca și altele din ”privat”. Militarizarea statului se desfășoară în indiferența generală. În timp ce corupția se răspândește nestingherită în tot corpul social. Pentru că, vrem sau nu să credem, SRI și DNA sunt, acum, principalele surse de corupție în societate.

*

Aștept un libertarian, tehnocrat ”dă dreapta”, care să ofere soluția pentru a scurta chinul României. Să se aleagă praful mai repede, să se sfârșească agonia. Voi realizați că NICIUN responsabil politic nu mai are autonomia decizională, că toți pot fi scoși din circuit în orice moment, dacă dementa aia de la DNA și idiotul de la SRI primesc ordin? Guvern, nu. Parlament, nu. Președintele, o legumă politică. Administrație centrală, administrații locale, pe butuci. Nu le mai conduce nimeni. Ministere, instituții centrale și locale: nimeni nu mai mișcă. De ce? E mai puțină corupție? Trăim mai bine? Sunt mai mulți bani pentru investiții și programe sociale? E mai puțină sărăcie?

Domnia legii e una, dictatura procurorilor și sereiștilor, cu totul alta. Noi ne-am întors la dictatură. Ce ne mai rămâne este să socotim când ne vine rândul, și să sperăm că ne iau cât mai târziu cu putință…

Am să spun nişte lucruri pe care nimeni nu vrea să le rostească: nici cei din tabăra pro-reformistă, nici cei din echipa conservatoare, cele două tabere care se confruntă acum în România.

O pildă din Imperiul Roman spune că în Senat au fost aduşi doi câini de luptă, puşi să se sfâşie între ei. În faţa nobililor romani, câinii s-au luptat până la sânge. La un moment dat, cineva a aruncat în mijlocul lor un lup sălbatic. Cei doi câini au atacat lupul şi l-au omorât.

Pildă e simplă: Băsescu, Ponta-Ghiţă, Tăriceanu, o parte din zona nebuloasă a vechiului PD-L reprezentat de Vasile Blaga, o parte mizerabilă reprezentată de vechii baroni liberali se luptă pentru supravieţuirea lor, ei sunt câinii de luptă ai războiului româno-român. Lupul lor este DNA şi o parte din Serviciul Român de Informaţii (SRI), reprezentat de generalul Florian Coldea. Mai există o tabără absconsă, subtilă şi care activează în mass media: brigada de influenţă a Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Apropos: când vreţi să căutaţi agenţi de influenţă în presă, uitaţi-vă la SIE – nu că în zona SRI nu ar fi nişte domni care fac frumos la televizor. Pot să vă zic aşa: agenţii SIE sunt mult mai rafinaţi şi mai inteligenţi decât cei ai SRI. Mă gândesc doar la Cumpănaşu şi mă pufneşte râsul. Prietenii ştiu de ce.

Mai există Iohannis şi Cioloş. Despre preşedinte, vorba aceea: numai de bine, că este ca apa sfinţită: nu face nici rău, dar nici bine! Cioloş, un mic speculant viclean de la Sălaj, aşteaptă să vadă cum se tranşează lupta. El vrea să fie cu toată lumea, dar în primul rând cu interesul lui personal. Gorghiu şi Blaga vor să scape. Nu vor reuşi. Dragnea vrea în libertate. Şanse minime. Dîncu vrea să facă istorie asemenea strămoşilor săi grăniceri pe Valea Năsăudului din armata Mariei Tereza. Poate că are o şansă. Deocamdată, Dîncu deschide larg punga primarilor PSD. Atenţie, Vasile: joaca cu mălaiul e periculoasă! Maior visează din SUA la reîntoarcere, însă ştie că generalul Coldea ştie! Coldea ştie că el ştie. Coldea mai ştie că mâine ar putea să-i aresteze pe toţi cei care înseamnă ceva acum în România. Însă nu poţi trăi în deşert, are nevoie de aliaţi şi de back-up. Vor fi americanii recunoscători? Greu de spus. Ruşii sunt „la porţi”. Ce să facă? Sunt 8.000 de dosare de corupţie pe rol, încă 10 mii posibile în aşteptare / facere. Pot fi închise? Evident, nu! Kövesi urmăreşte cu atenţie scena şi stă cu spatele le perete. Băsescu poate vorbi! Poate, însă, scoate documentele pe care le are? Fostul preşedinte deţine adevărate bombe nucleare. Dar şi el ştie că NIMENI nu poate câştiga o bătălie cu instituţiile statului. Statul te arestează şi, cu asta, basta. Apoi, în presă, eşti terminat, nu mai ai credibilitate şi, cu asta, se încheie joaca, indiferent de ce spui după arestare. Un urmărit penal nu are credibilitate în România. Băsescu se uită la Udrea şi înghite în sec. Scenariul se poate repeta. Bătrânul căpitan mai poate trage două-trei salve grele. Le aşteptăm!

România e o mizerie de la un capăt la altul!

Mergând mai departe: aceste două tabere sunt acum clare. SRI a arestat cam toţi oamenii de afaceri importanţi din zona SIE. Săracul Dobrescu scrie de zor la DNA. Cine crede că Ghiţă a scăpat se înşală. Câte cereri de arestare, stimabili parlamentari, veţi putea respinge? Cu toată dragostea (vorba prietenului său Bogdan Chirieac), Ponta va face, totuşi, puşcărie! Lupta va fi atât de cruntă, încât se va cutremura Casa Poporului.

Cineva mă întreba: cine conduce România? Sincer, nu ştiu. Încercaţi în mod sincer să vă decuplaţi de ţara aceasta aflată în plin război civil, atâta ură nu a existat niciodată în ultimii 25 de ani. Aţi auzit asta probabil de multe ori în ultimii ani. Ţara asta, aşa cum arată acum, nu merită nimic bun. Schimbare? Da! Mi-o doresc pentru cei dragi mie. Nu se va întâmpla, însă, în viaţa asta. Nu vă pierdeţi speranţa, zâmbiţi, ei se luptă pentru cadavre…

Monarhia pare să-și trăiască agonia, dar România a intrat în epoca regatelor combatante. De cînd a plecat Băsescu, feudalii din instituții au declanșat războiul pentru mijloace și teritoriu. Armele și starea de război le-au primit de la fostul președinte, restul a căzut în sarcina obișnuinței. SRI vrea puteri extinse asupra populației și presează, pentru asta, Parlamentul. Presează și Guvernul, făcîndu-l pe Cioloș să bată cîmpii cu teroriști care folosesc cartele PrePay, deși e vorba despre teroristul Hayssam, care le-a folosit acum opt ani, cînd privatiza industria cu oamenii din servicii. DNA presează și el clasa politică prin teroarea judiciară pe care o menține, o teroare legitimă, vanitoasă și impredictibilă. DNA încearcă să smulgă de la SRI cîte ceva din instrumentarul audio, iar pentru asta presează Guvernul. Curtea Constituțională atacă SRI cu legile Big Brother și cu neconstituționalitatea interceptărilor în cauze penale, iar SRI ripostează prin carambol, făcînd Curtea să-și vadă un judecător arestat și alți doi amenințați.

Înalta Curte joacă în cîmpul tactic al SRI și-i întoarce serviciile într-o cheie umană, care produce cînd pedepse medievale, cînd achitări miraculoase. Lumea politică plînge cu sughițuri de milionar și tremură în fața sentințelor nu din pricina faptei, ci a selecției de fapte.

Instituțiile de forță, organele fiscale, curțile și căpeteniile lor duc lupta de expansiune fără pauză. Se bat între ele și se bat cu toată lumea. Își extind legile, își măresc efectivele, acumulează resurse și-i pedepsesc pe cei care vor să le oprească avîntul. Tendința generală e de creștere, de revărsare, de ocupare a unui teritoriu cît mai larg, iar atitudinea e invariabil ostilă și acaparatoare.

Lipsesc din această luptă partidele, Parlamentul și Guvernul, exact entitățile calificate de Constituție pentru lupta de putere. Motivul pentru care ele stau pe bară e frica, frica ce iradiază dinspre instituții și curți către omul politic individual, un produs depășit din punct de vedere penal, care a furat pe vremea lui Băsescu și se trezește judecat în perioada Kövesi.

Această nevroză războinică se trage, cum spuneam, de la Băsescu, fondatorul și întîiul șef al sistemului. Președintele jucător a pregătit instituțiile pentru joc așa cum pregătesc țiganii din Obor pitbullii pentru luptă. Le-a hrănit, le-a pilit colții, le-a asmuțit după cum a avut el chef, dar le-a și interzis să muște dacă nu aud comanda.

Instituțiile l-au servit la ordin și tot așa l-au și ascultat. Băsescu a avut mereu la îndemînă un căpăstru aurit, care se ghicea în spatele acelui hăhăit de personaj negativ, sigur pe el. Dar Băsescu s-a ridicat și scaunul a rămas gol. Iohannis nu s-a așezat cu fiarele la masă, a preferat să meargă în week-end la Sibiu, iar instituțiile au luat asta drept bilet de voie.

Acum, rămase fără stăpîn, dar cu aceleași reflexe, ele mușcă la întîmplare și numesc întîmplarea, cu anume obrăznicie, stat de drept.

Nimeni nu poate spune cine are azi puterea în acest stat al Uniunii Europene și membru NATO, dar oricine știe cine n-o are. N-o au Parlamentul, Guvernul și Președinția, adică exact acele corpuri care, prin Constituție, trebuiau s-o aibă.

Cît despre instituțiile de forță și curți, nu dorința lor de a-și extinde puterea trebuie să ne îngrijoreze, ci faptul că o fac folosind aceiași colți uriași, rămași de la Băsescu.

bi-lantul SRI

Acelaşi spectacol, tras la indigo de 40-50 de ani! Drepţi, morgă, maxilare strânse, aplauze, muzică, cifre umflate, menite să întărească optimismul şi încrederea în profesionalismul instituţiei şi, implicit, în securitatea ţării. Din loc în loc, lozinci pe care să le preia presa: ”România – redută de securitate”.

Formularea aceasta se vrea descurajantă pentru cei tentaţi de o aventură pe Dâmboviţa, mobilizatoare pentru angajaţi şi inhibitorie pentru cei care trăiesc printre misterioşii zvoneri şi răspândaci. Pentru inamici ar putea fi România o redută şi asta s-ar putea să ne bucure.

Pentru populaţie, oricât ar fi de rotunjite procentele sondajelor, SRI şi celelalte servicii secrete rămân ameninţări la adresa libertăţilor civile şi chiar a drepturilor omului. O fi SRI-ul nostru de nivel european, o fi conectat cu nu ştiu cine sau cu toţi partenerii, dar, la intern, SRI-ul este foarte aproape de spaimele pe care le-a generat cândva Securitatea. Ba, aş zice că acum are mult mai mulţi oameni, cheltuieşte mult mai mulţi bani (inclusiv valută), ascultă infinit mai mult convorbirile oamenilor, a penetrat în mai mare măsură partidele politice şi, conform declaraţiilor făcute de generalii proprii, de asociaţii profesionale din zona Justiţiei, SRI s-a întins mult peste statul de drept şi peste actul de justiţie, peste procese şi peste corpul de magistraţi şi, implicit, peste sentinţe.

klaus-iohannis-eduard-helvig-florian-coldea-sriAsta se face că nu pricepe Klaus Iohannis, cel chemat să ne ia apărarea. De când a ajuns la Cotroceni şi până marţi, în afară de o jumătate de propoziţie, n-a zis nimic. În schimb, a dat SRI-ului ce a cerut în materie de nas şi legislaţie şi este gata să mai dea. Eu aş zice că mult prea mult!

Bilanţul SRI s-a desfăşurat într-un moment de tensiune externă, dar şi internă. La extern, pericolul imigranţilor şi atentatele, la intern, decizia CCR privind înregistrările, cercetarea penală strecurată în ordonanţa de urgenţă de fiica sistemului, ajunsă la Justiţie, scandalul cartelelor preplătite şi multe altele.

Ciracii, angajaţii şi acoperiţii fac cor de sprijin pentru toate solicitările şi pretenţiile Serviciului, în vreme ce partea adversă abia că se mai aude. Pe televiziuni au fost mobilizaţi toţi dependenţii de SRI, inclusiv fraierii. Şi toţi strigă în gura mare că fără înregistrări nu se poate combate anticorupţia, că fără identitatea cumpărătorilor de cartele Serviciul nu-i poate identifica pe terorişti, că ofiţerii nu-i mai pot cerceta penal pe terorişti etc. Toţi cei care iubesc România trebuie să fie de acord cu solicitările SRI, eventual şi cu suplimentările de bani, de posturi şi cu o extindere nemărginită a atribuţiilor. De fapt, SRI vrea acoperire legală cam la tot ce face de o bună bucată de vreme şi face şi acum cu vârf şi îndesat.

Nemulţumirile SRI se bazează pe nişte trucuri de logică şi pe deturnări de sens. Nimeni nu a cerut ca persoanele implicate în corupţie, terorism sau alte infracţiuni la securitatea naţională să nu fie urmărite, cercetate penal şi condamnate pe bază de probe temeinice. SRI-ul şi susţinătorii nu cred că ar putea indica decât vreun beţiv care să fi trăncănit asemenea enormităţi.

Şi totuşi, multă lume nu este de acord ca acel Centru de înregistrări să funcţioneze la SRI şi să fie sub controlul netransparent al acestuia, cum este acum şi cum se ascultă de-a valma şi la plesneală, la stilul ”poate pică ceva”, cum zic ofiţerii de la computere.

Nimeni nu poate fi de acord cu procesele instrumentate de SRI, cu judecătorii mai apropiaţi de instituţia Serviciului decât de cetăţeanul condamnat fără un drept la apărare temeinică. Nimeni nu poate fi de acord cu cercetarea penală instrumentată de un serviciu de informaţii. Instituţia procurorului trebuie să funcţioneze şi în cazuri de terorism, de spionaj sau de atentat la siguranţa naţională. Altfel SRI-ul poate cerceta penal pe orice bănuit de terorism. Iar liste cu bănuiţi se pot face în doi timpi şi trei mişcări şi cu cele mai năstruşnice justificări.

Crede SRI-ul că încrederea din sondaje este reală câtă vreme oamenii ştiu de notele secrete pe care le folosesc anumiţi judecători şi la care condamnaţii nu au acces vin tot de la Ochiul şi Timpanul? Merită SRI-ul încredere câtă vreme operează înregistrările cu softuri de fonotecat şi recompus? Sau câtă vreme organizează operaţiuni de cod pe seama clasei politice, cu supraveghere complexă a rudelor sau a oamenilor apropiaţi de aceştia? Dar cu operaţiunile informative pe numele celor supravegheaţi, de ordinul miilor, până la consilieri locali, primari şi directori din ministere? La ce foloseşte SRI-ul cartotecile cu fiecare demnitar al ţării noastre, cu mediul relaţional al acestora?

Dar despre dosarele întocmite de unităţile de profil despre judecători? Ce conţin protocoalele SRI-DNA, SRI-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie? Este stat de drept sau stat de SRI? Conţin ele prevederi contrare legii sau nu? Pe cuvântul de onoare al lui Florian Coldea sau Eduard Hellvig că nu? Câte activităţi comerciale sub acoperire s-au desfăşurat sub acoperirea SRI? Cocoş ce a făcut? Dar Sebastian Ghiţă, Gheorghe Stelian sau Tiberiu Urdăreanu? Nu cumva şi frauda de la ANRP s-a desfăşurat tot cu ştiinţa SRI? Şi cu beneficiile unora? Cum se face că preşedintele Băsescu şi Monica Macovei au avut interese în anumite restituiri în natură? Ce restituiri au fost obţinute pe numele unor oameni acoperiţi ai SRI? Cum se face că SRI a devenit o motopompă prin care erau pompaţi pe piaţă doctorii în ştiinţe de doi lei ai lui Gabriel Oprea? Cum sună decretul secret care îl ridică în grad pe Vasile Dâncu şi care este vânturat mereu ca intelectual de referinţă al naţiei şi al guvernului?

De ce se îndoiesc sau se tem unii oameni de SRI? Pentru că a depăşit de mult limitele prevederilor legale şi îşi mimează singur inclusiv supravegherea parlamentară? Cine să creadă în respectarea libertăţilor cetăţeneşti cu un SRI supravegheat şi controlat de o comisie condusă de Cezar Preda sau de Georgian Pop şi Sebastian Ghiţă? A propos! O să vedeţi cât de bine funcţionează maşinăria cu mască politică a SRI în Parlament, miercuri, la votul cu încuviinţarea arestării lui Sebastian Ghiţă!

Gâdilat din toate părţile de tot felul de personaje, Serviciul Român de Informaţii nu prea mai realizează în ce situaţie şi la ce percepţie a ajuns. Şi la bilanţuri îşi umflă muşchii, se laudă şi pretinde legislaţie şi suplimentări de oameni şi fonduri, fiind de departe mai dotat şi mai bogat ca multe alte servicii europene.

Şi acum, problema cartelelor! Ea este pe fond corectă, pe cât de întemeiată este teama unor cetăţeni de a fi intruzionaţi de operaţiunile SRI fără a fi vinovaţi şi nici suspecţi? De ce România nu are o prevedere legală care să prevadă ”minimalizarea, anonimizarea, ştergerea şi radierea necesară protejării drepturilor libertăţilor şi intereselor terţilor care intră în legătură de comunicaţii cu persoanele care fac obiectul autorizărilor de interceptare”?

De ce a trântit SRI o asemenea prevedere în 2005? Pe legislaţia de acum, oricine poate fi interceptat pentru un simplu telefon primit de la cineva care a fost sunat de altcineva în contact cu încă un altul şi acesta din urmă aflat sub mandat de interceptare. Şi nimeni nu te apără, nu verifică şi nu controlează SRI-ul pentru operaţiunile de interceptare, cu sau fără just temei.

Ce prevederi ne garantează că SRI-ul este obligat să respecte legea şi ce legi româneşti protejează libertăţile civile ale cetăţeanului? De câte ori i-aţi auzit pe conducătorii SRI garantând ceva în domeniu, eliminând din sistem oameni care au abuzat de funcţie şi de informaţii sau care au folosit informaţiile pentru profituri personale? De câte ori l-aţi auzit pe Klaus Iohannis cerând lămuriri legate de presupuse sau dovedibile abuzuri, faţă de excese şi ameninţări? Încă nu ştim dacă el înţelege problema, necum faptul ca el să ne mai ia şi apărarea!

De ce se tem românii de SRI? Unii, o parte, nu toţi! Pentru că mulţi s-au ars, pentru că la instanţele de vârf nu au şanse, pentru că serviciile secrete controlează toate domeniile şi instituţiile publice, pentru că propagandiştii SRI vorbesc mai tare şi mai agresiv decât cei ameninţaţi, pentru că SRI învârte politica şi afacerile cu cântec (de la Ghiţă până la Cocoş şi atâţia alţii). Şi toţi urlă că puterea SRI trebuie sporită, fondurile mărite şi legile lărgite până încap în ele şi picioarele elefantului! Cine ne apără? Tot SRI-ul, nu-i aşa, baricada super-românească în faţa ameninţărilor!

În naivitatea sa, fostul director al SRI Costin Georgescu a spus marţi după-amiaza că cine iubeşte România ar trebui să fie de acord! Ca şi cum noi care cerem lege şi ordine, inclusiv în materie de SRI şi alte servicii secrete, am fi nişte trădători. Adică românii care nu ţin cu SRI nu sunt patrioţi şi nu iubesc ţara. Şi intră repede pe lista lui Rareş Bogdan, a celor care ieri şi alaltăieri au uitat să iubească România!

microsoft

O bătrână de 72 de ani din Focșani a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, pentru că ar fi dat mită o găină și suma de 1.000 de lei unei persoane pentru a-i angaja o rudă în spital.

Cea mai grea pedeapsa in dosarul Microsoft unde statul a fost prejudiciat cu 60 de milioane de euro a fost de 3 ani… primita de Pinalti – Gheorghe Stefan. Dorin Cocos a primit 2 ani din care probabil va mai face un maxim de 4 luni.

Multumim Justitiei si luptei anti coruptie! Multumim DNA!
In sfarsit, Romania este pe drumul cel bun!

  • Inpolitics:

Un fîs istoric al Justiției: megadosarul Microsoft – pedepse ca pentru furt de gaini

Omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat azi de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an și șase luni închisoare cu suspendare, fostul ministru Gabriel Sandu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, Dorin Cocoș la doi ani de închisoare cu executare iar fostul primar din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia ÎCCJ nu e definitivă.

De ce e dosarul Microsoft cacealmaua secolului

24 [martie] 2016 poate fi considerată, fără exagerare, ziua cînd mitul anticorupției s-a spart ca un balon de săpun, odată cu ridicolele condamnări în dosarul Microsoft ale acarilor Păun (deși termenul nu e cel mai corect). Sceptici vizavi de resorturile reale ale campaniei anticorupție existaseră și pînă atunci; de joi încoace, însă, numai naivii incurabili și acoperiții din presă mai pot susține cu tărie că, în România, chiar se lucrează în parchete și servicii în numele strict al Justiției. Mai grav, evoluția dosarului Microsoft alimentează din plin scenarii lansate în anumite momente pe piață și care – prin confirmările primite – ridică mari semne de întrebare vizavi de statul de drept. De ce e Microsoft cacealmaua secolului, vom vedea în rîndurile care urmează.

Să o luăm metodic.

Declarativ, dosarul „Microsoft” a explodat la 26 septembrie 2014, puțin înaintea alegerilor prezidențiale, odată cu declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală a unui lot masiv de înalți demnitari. Ideea de bază era că, în urmă cu 11 ani, doi afaceriști, Claudiu Florică și Khalil Abi Chanin, demaraseră acțiuni de ”sensibilizare” a unor guvernanți pentru ca o firmă austriacă să obțină un contract uriaș de licențe Microsoft livrate auorităților statului.

Nu mai puțin de 10 foști miniștri erau puși la zid pentru presupuse fapte de corupție cu șpăgi în valoare de sute de milioane de euro.

Printre cei anchetați se numărau:
Ecaterina Andronescu, ministrul Educației și Cercetării
Șerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG
Valerian Vreme, ministrul Comunicațiilor
Dan Nica, ministru al Comunicațiilor
Adriana Țicău, ministru al Comunicațiilor
Gabriel Sandu, ministru al Comunicațiilor
Daniel Funeriu, ministru al Educației și Cercetării
Alexandru Athanasiu, ministru al Educației și Cercetării
Mihai Tănăsescu, ministru al Finanțelor Publice
Elena Udrea, ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului
Dorin Cocoș, om de afaceri
Cătălin Harnagea, fost șef SIE
Dinu Pescariu, fost tenismen și om de afaceri
Gheorghe Ștefan, politician și om de afaceri
Nicolae Dumitru, om de afaceri
Remus Truică, fost șef de cabinet al lui Adrian Năstase
Adrian Petrache, afacerist
Dorin Marian, fost consilier prezidențial

În fapt, lista suspecților se ducea lejer peste sută, iar nivelul pagubelor atinsese, în gura șefei DNA, dar și ale altora, suma de peste un miliard de euro.

În săptămînile de după deschiderea dosarului, românii au asistat la dezvăluiri, anchete, percheziții, audieri, ridicări de imunități șamd, spectacolul punînd în umbră campania electorală.
Microsoft, ca și ”sora” mai mare EADS, se prezentau drept niște afaceri transpartinice, transguvernamentale, din care se înfruptaseră sute de nume grele pentru mai mult de un deceniu.

Pentru DNA, fluturarea celor două mari dosare a reprezentat apogeul carierei; nimeni nu mai avea dubii că se vrea cu adevărat curățenie, că s-a ajuns, în fine, la peștii cu adevărat mari.

Cîteva luni mai tîrziu, la B1TV, Traian Băsescu, de acum fost președinte, arunca și el pe piață niște bombe, începînd cu cea potrivit căreia scandalul mocnea cu mult înainte de momentul 2014: “La dosarul Microsoft e o minciuna ca Pescariu si Florica s-au dus la DNA. Eu stiu informari cu mult timp inainte sa… nu o spun intamplator… inainte de a se face denuntul lui Pescariu si al lui Florica, care atrageau atentia ca erau posibile fraude in dosarul licentelor. Asta este ce eu imi aduc aminte, ca ei si-au facut autodenuntul prin 2013-14, eu aveam informatiile din 2012. Eu imi aduc aminte foarte bine ca informatii importante am inceput sa primesc din 2012 legate de achizitia de licente. Aici faptul ca domnii acestia se autodenunta in 2014… ceva scartaie, mai mult decat asta, numai eu am autorizat inceperea urmaririi penale pentru cinci ministri. Ati mai auzit de ei? Ceva e putred, dupa parerea mea” a spus Băsescu.

Da, era putred, și încă rău de tot.

Așa cum arătam la vremea respectivă, declarațiile lui Băsescu erau o minciună imensă și ascundeau una dintre cele mai mari mușamalizări din istoria postdecembristă.

Adevărata bomba a dosarului Microsoft era cu totul alta.

Mai precis, dezvăluirile cît se poate de concrete legate de această oneroasă afacere fuseseră făcute nu în 2014, nu în 2012, ci, țineți-vă bine, încă din aprilie 2004, așa cum am mai avut ocazia să scriem. Pe 22 aprilie, într-o conferință de presă a liderilor Acțiunii Populare, partid al fostului președinte Emil Constantinescu, se prezentaseră, de către fostul ministru al Administrației, Vlad Roșca, documente și date concrete relevînd mega-escrocheria: 54 de milioane de dolari, aproape dublu față de prețul firesc, plătite de guvernul Năstase pentru mai multe licențe Microsoft decît existau computere în toată administrația. În mod normal, dezvăluirile AP ar fi venit mănușă alianței PNL-PD și lui Traian Băsescu, pentru că era an electoral, iar vinovații se aflau în tabăra marelui adversar PSD.
Surpriză, însă: mucles total!

Nu e greu de înțeles de ce: cum să dai din coadă pe lîngă ”Marele licurici” și, concomitent, să denunți o escrocherie implicînd una dintre firmele-simbol ale Americii?

Liniștea s-a păstrat și în anii care au urmat. Bill Gates a fost invitat la București și decorat, în 2007, în cadru festiv, de către Băsescu, cel care afirma cu acel prilej despre patronul Microsoft că e un simbol pentru muncă şi lege, un simbol pentru responsabilitate socială”.

Au mai trecut ani buni, vreo 7 la număr, pînă să aflăm de la procurorii aceluiași Băsescu faptul că, în realitate, Microsoft cam era un simbol al fărădelegii. Un rezervor de șpagă din care se înfruptaseră cîteva guverne, consecutiv.

Nu contează, mai bine mai tîrziu decît niciodată, își vor fi spus mulți.

Amară dezamăgire.

În următorul an și jumătate de la declanșarea mega-anchetei, scandalul s-a fîsîit tot mai mult, marii actori au dispărut, ușor-ușor, în penumbră, apoi complet, sumele au început să scadă și ele, discret.

Finalmente, ne-am ales cu vreo patru inși de rang secundar ori terțiar trimiși în judecată și cu șpăguitorii Florică și Pescariu iertați total, pentru bună purtare.

În versiunea DNA, un om cinstit e ăla care recunoaște că fură.

În fine, joi, a venit ultima lovitură: lotul Cocoș-Pinalti-Sandu-Niro a primit pedepse simbolice, de maxim trei ani, unele cu suspendare. Atît cît se ia în mod curent, la țară, pentru furtul unui porc din ogradă.

Lovitura de imagine a fost cumplită, pentru DNA.

Șefa instituției a trebuit să iasă personal și să anunțe recursul procurorilor.

Poate mai mult ca niciodată, opinia publică, rețelele sociale, presa au denunțat mizeria din spatele acestei sentințe sfidătoare. ”Ghioceii” SRI au contraatacat, la ordin, cu noua paradigmă: nu contează cît de lung ai bulăul, important e cît și cum plătești, cum ar fi spus Moțu Pittiș.

Și au amintit că lotul Cocoș a luat, din start, pedepse mai mici cu o treime, pentru că a ”colaborat”.
Ne-am liniștit: fără colaborarea aia, Cocoș ar fi luat trei ani, în loc de doi. Acolo îi putrezeau oasele…

Cît despre pagube, s-a ajuns pe la vreo doar 11 milioane de euro, care probabil nu vor fi nici alea complet recuperate.

Degeaba se agită DNA să strige că, de fapt, lotul mare Microsoft e altul, și că ăsta a fost doar un preambul.
În România, nu prea mai crede nimeni că va exista și valul doi. Așa cum marele EADS s-a stins cu totul, de mult, și stins va rămîne.

Nimeni nu va îndrăzni, să-o spunem pe șleau, să lovească în mari firme occidentale într-o țară în care oficiali europeni de mîna a treia, precum Viviane Reding, se laudă că vin și bat cu pumnul în masa autorităților.

Cele două scandaluri lansate în campania din 2014 au avut, de fapt, doar două ținte.

Una a fost abaterea atenției de la candidatul de mucava Klaus Iohannis și blocarea acțiunilor lui Băsescu atît în campanie cît și după.

A doua țintă e mai subtilă, dar și mai importantă. Ea a fost devoalată, printre primii, de Elena Udrea, într-un interviu acordat Hotnews în ianuarie 2015.

”Intr-o tara in care pe oricine, aproape, ai putea sa acuzi in orice moment, cel care are catusele este si cel care conduce Romania (…) Eu spun ca cel care detine secretele tuturor – si toti avem secrete, mai ales cei din presa, din politica, ale noastre sunt interesante – si cel care are cheia asupra acuzarii cuiva este si cel care poate determina anumite comportamente la nivelul politicenilor, la nivelul presei sau chiar la nivelul magistratilor(…) Foarte multi oameni de afaceri au inteles mesajul ca cei care detin toate informatiile sunt cei de la SRI, avand in vedere ca DNA-ul lucreaza cu informatii de la SRI, si ca urmare au incercat – si asta va spun eu – au incercat sa isi gaseasca intrare la SRI”.

Mesajele de mai sus ale Elenei Udrea și altele similare din interviu converg către ideea că, în România, serviciile secrete, SRI mai ales, fac tot posibilul să obțină informații – în numele anticorupției – din mediul politic, juridic, mass-media etc doar pentru a putea șantaja și manevra, ulterior, cu ajutorul lor. Altfel spus, pentru a deține puterea, controlul absolut.

În ultimii cîțiva ani, sutele, miile de denunțuri făcute în cadrul anchetelor SRI-DNA au avut, într-o mică măsură, drept rezultat, condamnări în justiție. Fără recuperări de pagube și pe termene în general simbolice.

În mare și foarte mare măsură, însă, ele au ajutat la crearea unei baze de date gigantice pentru SRI, livrînd informații compromițătoare extrem de prețioase, care pot asigura ”îndrumarea” oricărui politician actual.

Ceea ce se întîmplă în ultima vreme în cazul Alina Măgureanu e doar o mostră din felul în care informațiile serviciilor pot fi folosite pentru a arăta unora pisica, politic vorbind.

Cît despre justiție în cazul Microsoft, rămîne cum am stabilit: cacealmaua secolului.

(Bogdan Tiberiu Iacob)

Bomba-bombelor a ajuns fâsul-fâsurilor! Marele dosar de anticorupție, adică investigarea și condamnarea celor implicați în afaceri ilegale cu peste 100 de milioane de euro, a luat sfârșit. Am fost amăgiți cu legături spectaculoase, turnătorii, implicații, bani, pedepse, personalități, politicieni, dracu și lacu. Un soi de sfârșit de lume mafiotă, prinsă într-o golănie cu sume enorme. Gata, corupția a ajuns la decont, iar voi mergeți și munciți liniștiți! Nimeni nu va rămâne nepedepsit! Un politician bucălat, spilcuit și găunos, în goană după declarații antologice, a scăpat următoarele prostii:

Anticipez că ‘Dosarul Microsoft’ ar putea fi un act de ‘distrugere creatoare’ în societatea românească. Noi nu am făcut un proces al comunismului, dar ‘Dosarul Microsoft’ ar putea echivala cu un simbolic proces al postcomunismului românesc. Din această perspectivă, procurorii și judecătorii nu vor face doar un act de justiție, ci un adevărat act istoric (2 X 2014).

Autorul acestor enormități este nimeni altul decât Cătălin Predoiu, la acea vreme propunerea PNL și a lui Klaus Iohannis la postul de premier al României. Noroc de la Dumnezeu că n-am avut un asemenea ghinion! Orbul găinilor în materie de politică pentru cei pomeniți mai sus a fost compensat de hazard. A demisionat campionul tupeului și obrăzniciilor politice (Victor Ponta) și a venit guvernul împiedicaților fără culoare politică, dar cu adeziuni, legitimații, acoperiri și susțineri dubioase. Adică premierul și guvernul tehnocrat. Așa am scăpat de un premier care să semneze asemenea enormități.

Ce s-a ales din istoricul scandal Microsoft, devenit cu vremea dosarul cu același nume? A funcționat perfect ca un algocalmin parfumat pentru populația nemulțumită. Toată lumea și-a imaginat că o fraudă așa grosolană nu mai poate fi mătrășită. Și, în sfârșit, banda politică amestecată în afacerea licențelor Microsoft pentru educație va fi pedepsită. Iar banii, recuperați! Adică Nicu Niro va stropi trei luni la panseluțele din sectorul său și va mătura aleile din Complexul cu iz chinezesc Dragonul Roșu. Mai dă un milion de euro și adio! Dinu Pescariu și Claudiu Florică rămân cu ce-au apucat. Eventual unul mai cumpără un parc sportiv și niște terenuri, mai dă în gât doi-trei politicieni, iar celălalt îl va înlocui pe Sebastian Ghiță la furnizarea de hard și soft către SRI, guvern și alte ministere.

Cel mai pedepsit, dar și mai fericit este șoldoveanul Pinalti. A luat trei ani și 3,9 milioane de euro despăgubire. Din pedeapsa de trei ani se scad cele 8 luni cât a stat în arest plus procentul de diminuare din cauza vârstei și, după o pârnaie de probă, Pinalti pleacă. Ori nu mai are nimic pe numele său, ori își roagă copii să vândă o casă de pe Coasta de Azur sau să spargă un cont rezultat din afacerile cu energie și se poate trece pe primul loc în lista ”diștepților”. A fost primar, a făcut bani, a ajuns celebru, a băgat și degetul la mititica și poate zice că și-a aranjat familionul pentru tot restul vieții. Nici Cocoș nu are a se plânge. La câte contracte de zeci și sute de milione a învârtit el și Coana Joițica, se poate duce direct în Dubai cu burta la soare. Mai face câteva luni, plătește 3,7 milioane de euro (mira-m-aș să nu-i arate SRI-ul o ”ieftinire” și o învârteală !?) și salutare. Altă față, alt guvern, alt premier, alți bani pentru campania electorală a viitorului președinte.

Cea mai nebună afacere de corupție din ultimii 10 ani ne-a fost vândută ca un spectacol anti-corupție și sfârșește ca o deziluzie ieftină, înscenată pentru fraieri.

Unde sunt banii depuși la PDL pentru campania electorală? Ce s-a ales de investigația lui Vasile Blaga? Ce trafic de influență a fost făcut prin Elena Udrea pentru aceleași licențe Microsoft? Cine l-a întrebat despre istoricul afacerii pe George Maior, cel care era la capătul firului?

Bugetul public a pierdut peste 100 de milioane de euro (unii zic că peste o jumătate de miliard) ca să recuperăm pe hârtie ceva în jur de 17 milioane, deși eu cred că nu vom vedea nici jumătate din ei.

Dar cea mai cumplită amărăciune vine de la faptul că am furat-o. Am fost amăgiți că se va face dreptate și prejudiciile vor fi recuperate. Și, când acolo, din marea anticorupție de paradă au ieșit trei pedepse de patru feluri pe care le iau cămătarii sau țiganii din Ferentari pentru o încăierare fără motiv.

Vorba omului necăjit:

– Mi-ar plăcea și mie un doi-trei ani de pârnaie din care să fac jumătate și să-mi ia tot ce-mi găsesc în afară de nevasta de care am divorțat și la care am lăsat toate milioanele!

PS: Era să ne scape principala consecință a anticorupției: tuturor celor condamnați le pare rău.

Prejudiciul afacerii Microsoft estimat provizoriu în august 2014 era 60 milioane de euro. Cifra a fost intonată de însăşi LCK from DNA într-un interviu pentru Adevărul Live. Ce-i drept, LCK a spus tot atunci că „cifra s-ar putia să criască sau să scadă.” LCK are întotdeauna dreptate: cifra a scăzut, de la 60 la nici 11 milioane de euro. Ăsta-i tot platouaşul de şpăgi confirmate, în înţelepciunile lor, de către judecătorii Înaltei Curti. Pentru recuperare, tot ei au şi feliat prejudiciul după cum urmează: Pilanti de la Neamţ trebuie să dea înapoi 3,9 milioane; Cocoş de la Elena Udrea 3,7 milioane; G. Sandu de la Minister 2,19 milioane euro. Şî Niro dăla complexueuropa trăsă deie dâcât un meleuon dă ieuro. Nicu nici nu cade la puşcărie ca ăilalţi frajeri, dar însă totuşi iel o să deie la mătură pîn sectoru 2.

După sentinţă, madrigalele mediatice DNA au părut oleacă dezorientate. Ce să-i faci? Ele au slăvit afacerea Microsoft cu triluri asortabile elixirului din sfîntul graal, iar acum licoarea cam pute a poşircă de pufoaică. Nu-i mai puţin adevărat că, la livrare, nici cumpărătorii produsului nu şi-au pus întrebarea de ce li s-or vinde substanţe mîntuitoare în bidon spălat superficial… Aici, însă, explicaţia vine din multimilenara aspiraţie către dreptate a noastră, a Românilor (lacrimă).

Deci. Prilej de bucurie că s-a adeverit cum că balauraşul cu trei capete corupte aproape rău, plus încă unul semirău (cu suspendare) a şutit aprox. 11 milioane de euro. Pentru acest prejudiciu certificat, cea mai mare pedeapsă este trei ani de puşcărie. Practic, condamnatul major Pinalti va dormi sub pază numai cîteva luni dacă nu se schimbă nimic la apel.

E confortabil. E reconfortant. E lăudabil că în acest dosar nu se pune deloc problema „beneficiarului real”, aşa cum s-a pus în Trofeul Calităţii. În foarte complicatul context de securitate din Europa şi întreaga lume, nu este nici oportun, nici corect politic să existe un astfel de beneficiar real. Faptul că mai toţi condamnaţii din Microsoft au scris cu creionul pe hîrtie că banii şutiţi finanţau campanii electorale este, bineînţeles, o minciună menită să întineze numai numele Partidului; şi chiar dacă această comparaţie deja nu se mai suportă nici măcar pe ea însăşi, zic că trebuie onorate cu ovaţii condmnările micuţe, umanitare, din dosarul Microsoft ptr. un prejudiciu de 11 milioane de euro, faţă de bine meritatele condamnări duble din Trofeul Calităţii, unde prejudiciul imputat a fost de 1,45 de milioane.

Clar: astăzi, justiţia independentă (lacrimă) nu se lasă influenţată de politicienii reprobabili care nu pun preţ pe respectarea drepturilor şi libertăţilor, tovarăşi! Din fericire, dosarul Microsoft confirmă exemplar respectul şi devoţiunea statului de drept faţă libertatea noastră. Practic, a întregului nostru partid. Jos comunizmu!

*

De trei ani nu avem parte decât de spectacolul grețos al tele-justiției și de zgomot de cătușe. Iar după trei ani s-a scremut muntele și a născut nu un șoricel, ci doar un rahat de șoricel: pedepsele în dosarul Microsoft.

Pentru asta o […] se crede îndreptățită la încă un mandat de trei ani în fruntea DNA, după ce, timp de aproape șapte ani, cât a fost Procuror General al Republicii, sub ochii ei blând-bovini, corupția a luat proporții apocaliptice, după cum ne spune acum madam.

Un post ca al ei este unul cu care îți termini cariera, nu ți-o începi. Dacă la 33 de ani ești Procuror General al Republicii, îți pui niște întrebări. Cum ar fi ”Ce mama dracului mă recomandă pe mine pentru postul ăsta? Că experiență n-am, mare lucru nu-i de capul meu, ca jurist, n-am făcut nimic fundamental în sistemul juridic românesc. Nu cumva voi fi doar o unealtă în mâinile unor păpușari?” Dacă nu ți le pui, sigur nu-i nimic de capul tău. Și se vede.

Acum politica tembelă în materie de justiție de după 2004 ne-a dus într-o fundătură. Din păcate DNA a ajuns să fie arbitrul suprem în stat, ține loc și de putere legislativă, și de putere executivă, și de putere judecătorească. Soarta unei țări e în mâinile unei individe mediocre, vanitoase, răzbunătoare și depășită de responsabilitățile pe care toți le-au lăsat în seama sa. Și nu le poate face față. Doar că în loc să recunoască eșecul său, și al DNA, individa vrea și mai multă putere. O putere cu care nu poate face nimic. Pentru că NU știe ce să facă, și pentru că nu e treaba DNA să se substituie Parlamentului, Guvernului, administrației publice, centrală și locală.

DNA se identifică, periculos, cu statul. Fără să fie așa ceva. Este doar o imensă povară pentru o națiune aflată, la rândul ei, în derivă. Iar asta se vede. Și ne costă.

Traian Băsescu aduce acuze grave la adresa DNA. Fostul preşedinte a declarat la România TV că din 2015 Direcţia Naţională Anticorupţie, în frunte cu Laura Codruţa Kovesi, a intrat “într-un joc care nu e al României” şi a devenit “partenerul mafiei”. Băsescu este nemulţumit de faptul că mafioţii sunt lăsaţi cu sutele de milioane de euro în conturi, cu avioane şi cu vile la Monaco, în timp ce doar cei pe care i-au denunţat în faţa procurorilor au de suferit.

“În momentul de faţă prietenii DNA sunt mafioţii care au rămas cu avioane, cu sute de milioane în conturi, cu vile la Monaco doar pentru ca pot da pe gura nişte politicieni cărora le-au dat bani să cumpere găleţi, geci, găini pentru electorat, a declarat Traian Băsescu pentru România TV.

Toata mafia a devenit partenerul DNA pentru ca se urmareste o decredibilizare totala a politicului.

Eu stiu povestea Microsoft din 2012 si cine intrazneste sa spuna ca n am fost informat minte. Sunt dubii in afacerea Microsoft din 2012. Spectaculos este ca au aparut oameni care spun ca au avut initiativa sa se predea in 2013, 2014 cand DNA stia din 2012. S-a cautat o gaselnita ca Florica si Pescariu sa treaca drept primii care au dat primele informatii la DNA si sa nu se afecteze ceea ce au furat…Tacerea mea are o limita! Din 2015 DNA a intrat intr un joc care nu e al Romaniei. Sa-i lasi pe mafioti cu toata averea in timp ce pui catuse la oamenii politici care n-au luat banii acasa… Nu-i lasati pe mafiotii cu sute de milioane sa zambeasca de la Monaco, povestea grupului de la Monaco nu imi este necunoscuta, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Fostul preşedinte a fost foarte vehement la adresa şefei DNA şi a politicii instituţiei: Dacă dai la DNA un nume de om politic căruia i-ai dat bani în campanie şi reclami astăzi, fie că-s 10 ani, tu eşti bun şi rămâi cu tot ce ai furat ca mafiot, fie că te numeşti Pescariu, Florică, Dobrescu. Dacă torni pe cine ai ajutat în campanie, rămâi cu averea, procurorului îi sclipesc ochii de bucurie dacă îi dai un nume de om politic”.

“Microsoft se derulează de vreo 10 ani. Kovesi a fost şi procuror general al României, avea raportări de la structurile de informaţii, iar astăzi vine să-mi spună public că au fost dosare dosite. (…) Se întâmplă ceva dubios în România. Firmele româneşti sunt distruse, nu sunt luaţi corupţii, tot soiul de delatori au devenit partenerul DNA. Se urmăreşte o decredibilizare totală a clasei politice, a spus Traian Băsescu, lăsând de înţeles că şefa DNA a închis ochii ca procurori general la anumite nereguli.

Traian Băsescu a spus că are câteva întrebări pentru Laura Codruţa Kovesi, pentru a cărei numire la conducerea DNA chiar el a insistat: Care e sinceritatea afirmatiei ca vor sa recupereze miliardul care a fost furat la Microsoft? Unde e dosarul Revolutiei, cum a fost inchis cand tu ai fost de doua ori procuror general? De ce spunem “vreau să recuperez banii patriei, atâta timp cât pentru un denunţ îi las pe Pescariu şi Florică să plece cu sutele de milioane pe care le-au furat? Că asta ne-a spus dna Kovesi, că s-a furat 1 miliard când dânsa era procuror general şi Coldea era prim-adjunct al SRI. (…) Nu poţi să vii în 2013 să-mi spui “în sfârşit am aflat, au venit 2 oameni de bine, unul e Florică, altul e Dinu Pescariu, îi iertăm pentru că ei au făcut denunţuri şi îi arestăm pe ăia care au luat milioane şi i-au băgat în geci. Ca şi despre ANRP, unde eu am sesizat instituţiile de informaţii pe o sesizare directă făcută de Elena Udrea, “bă, vedeţi că e ceva acolo în neregulă”. Nici despre Marta nu am primit vreo notă că ar fi pe undeva, că ar fi omorât. Dacă există vreo structură care mi-a spus ceva despre Marta, eu o autorizez să facă publică informarea pe care mi-a trimis-o“, a mai spus Traian Băsescu.

Membri ai comisiilor juridice din Camera Deputaților și din Senat au reacționat vehement după ce Laura Codruța Kovesi a declarat că senatorii şi deputaţii ar trebui să îşi motiveze refuzul de a aproba arestările sau reţinerile cerute de DNA. Mai mult, Kovesi le-a sugerat aleşilor să schimbe regulamentul Parlamentului.

„Ce facem acum, transformăm Parlamentul într-un fel de demon al națiunii? Sunt unii care votează și unii care nu votează, nu poate să ducă treaba asta într-o negativizare exagerată. Cu asta nu sunt de acord. Doamna Kovesi ar trebui să pună înaintea zelului de arestare a corupților, democrația din România. Pentru că ea dacă distruge Parlamentul și îl transformă într-un fel de paria al societății, democrația se duce naibii. Țara nu se conduce cu DNA”, a reacţionat liberalul Cristian Bodea, membru în Comisia juridică a Senatului. „Haideți să ne întrebăm la ce folosește o motivare? Votul rămâne vot, ea nu-l poate schimba. Indiferent ce motivare e acolo, ea nu poate să o atace, conform Constituției. Nu poate nici să spună că Parlamentul a avut motive greșite. Ea vrea doar o chestie mediatică prin care să ne atace”, a reacţionat Bodea.

“Noi ca procurori când luăm o decizie, o motivăm, judecătorii când iau o decizie, o motivează. Parlamentul când respinge astfel de cereri, nu motivează niciodată”, a declarat Kovesi la RFI, stârnind indignarea aleşilor. „Această cerință am văzut-o și-n raportul MCV și întotdeauna va exista o motivare a unei cereri de respingere atunci când va exista o cerere de respingere. Putem să avem modificări de regulament în sensul acesta, astfel încât comisia juridică să întocmească două puncte de vedere, unul de aprobare, unul de respingere, iar în funcție de voturi să existe o motivare atât pentru aprobare cât și pentru respingere”, ne-a declarat deputatul UNPR Eugen Nicolicea, membru în Comisia juridică din Camera Deputaților. Parlamentul nu este o instanță care dă o decizie și pe care o și motivează. Este un loc unde, potrivit regulamentului, poarlamentarii se pronunță, prin vot secret, asupra unor situații speciale. Sigur că Parlamentul primește sugestii din partea altor instituții, însă deciziile le ia singur. Prevederea constituțională care dă posibilitatea Camerelor sau președintelui să ceară începerea urmăririi penale sau reținere sau arestare, la solicitarea instituțiilor abilitate, nu conține o asemenea solicitare de motivare”, a comentat şi senatorul PSD Ioan Chelaru pentru Jurnalul Național.

„Noi nu suntem instanță. Noi suntem parlamentari, avem o altă treabă. Nu putem să facem așa ceva (n.r. să modifice regulamentul). Asta ar însemna să ne substituim organelor judiciare” – Ciprian Nica, deputat PSD și vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților

Cel pe care-l vedeti in imagine tragand pe nas si miscandu-se necontrolat este Florian Coldea, seful operativ al SRI. Adica cel care are butoanele Romaniei, scrie pe facebook Chris Terhes, liderul Coaliției Românilor împotriva Corupției din America.

Terheș a difuzat o înregistrare video de la bilanțul SRI de marți:

“Cel care a transformat justitia in “camp tactic”. Cel care a bagat SRI in economie, in scoli, in societatea civila, in politica, in presa, in tot ce vreti. Vazandu-i miscarile, gesturile si mimica, voi va simtiti in siguranta cu acest om la butoanele Romaniei? Aceasta pozitie a avut-o la bilantul SRI de azi, cand vorbea Hellvig si era prezent si Iohannis. Va dati seama ce necontrolat este cand nu e in public, daca in fata camerelor abia se poate controla? Cum s-a ajuns ca un om care nu isi poate controla propriile miscari si gesturi sa controleze aproape toata Romania? Chiar vreti sa-i dati acestui individ si mai multa putere?, a mai scris Terheș.

coldea3
O ALTĂ ÎNREGISTRARE VIDEO  DIN IANUARIE 2015 CARE CONFIRMĂ:

UPDATE:
Potrivit unei postări pe contul de Facebook al reputatului medic ieșean Răzvan Constantinescu, medic primar medicină internă și gastroenterologie la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie Iași (pe care l-a și condus o perioadă) și șef de lucrări la UMF “Gr. T. Popa” Iaşi, șeful operativ al SRI suferă de o afecțiune extrem de gravă și de rară, numită sindromul ”Coreea Huntington”.

Întrebat de internauți dacă e sigur pe diagnosticul respectiv, medicul Răzvan Constantinescu a răspuns, sec: ”Predau chestia asta”. ( SURSA: Inpolitics.ro)

La mai toate iesirile publice din ultima perioada, cei mai puternici oameni ai momentului – capii Binomului SRI-DNA – adica generalul SRI cu trei stele Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi, se manifesta printr-o serie de ticuri de natura sa ne ingrijoreze. Generalul Coldea da suspect de mult din sprancene, din cap, din maini si spate, in timp ce Laura Codruta Kovesi da din picioare, ca o dansatoare tiroleza. Tinand cont de uriasele raspunderi ale functiilor pe care le indeplinesc cei doi, ne intrebam daca nu cumva acestia lucreaza sub un stres urias, caruia nu ii mai fac fata – cu atat mai mult cu cat in 2005, cand a facut numirile la marile parchete, fosta ministresa a Justitiei Monica Macovei declara public in repetate randuri ca “rezistenta la stres” e o conditie cruciala pentru candidatii la sefia marilor parchete.

Intrucat nu putem sa spunem daca stresul e de vina pentru ticurile lor, supunem atentiei opiniei publice doua filmulete realizate in ultimele doua zile, de la Bilantul SRI si respectiv de la audierea in Sectia pentru procurori din CSM a unicei candidate pentru sefia DNA, invitandu-va sa va dati cu parerea despre natura acestor gesturi. E cazul sa ne ingrijoram sau nu?

[…]

Florian_Coldea-Laura_Kovesi_Luju

Legaturi:

Despre Sebastian Ghita:


Categorii

Articolele saptamanii, Justitie, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Razboiul impotriva Romaniei, Servicii secrete, Stat politienesc, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “PUSCARIA CA PROIECT DE TARA? 4 MILIOANE DE ROMÂNI IMPLICATI IN DOSARE PENALE? Dezvaluirile terifiante ale lui Ghita, fostul protejat al SRI, despre TEROAREA DOSARELOR SI DELATIUNILOR cu care sunt controlati TOTI liderii politici si despre “MACELUL” POLITICO-SOCIO-ECONOMIC AL DNA. Dictatura procurorilor si securistilor sau NOUL GESTAPO? Dupa ce chiar el “a dat briciul maimutei”, Basescu “descopera”: “DNA face un joc care nu e al României si e partenera MAFIEI”. Cacealmaua “istorica” a dosarului MICROSOFT (video)

  1. Talharii, dupa ce dau o lovitura, ajung la fier scurt infipte-n spate; la lasarea tovarasilor de talharie pe mana poterei; la otravire sau ucidere in fel si chip, numai pentru a pastra rodul jafului pentru cat mai putini.
    La fel fac acum si acesti mili-tieni care se pretind conducatori ai Tarii. Au talharit Tara dupa moartea comunistului idealist ceausescu. Tradandu-l, au schimbat lantul comunist ce ii oprea sa-si transforme salariile foarte grase primite in obiecte ale dorintelor, cu cel capitalist ‘merloco-dtzionist; mai aurit si mai lung nitel.
    Ce ne pasa noua de rafuiala lor acum ??? Sa ramana cati am botezat noi…!!!!
    Durerea ce apare este pentru mintea slaba si putina a natiei, care se lasa momita si prostita precum un tanc de trei ani; care nu e in stare sa-si urmeze calea de sute de ani care a tinut-o in viata si vie pe acest pamant binecuvantat de Dumnezeu; calea credintei dreptmaritoare; a iubirii de limba, Neam si Tara….!!!
    Oricum s-ar arata pe sticla lucrurile, putrejunea e in insasi esenta demonocratiei partinice; definitia partidelor fiind suficienta pentru a arata cat de departe sunt de popor.
    Acesta conducere (aparenta) a societatii, propusa de peste ocean, nu este decat o reflexie a sistemului
    religios-politic al vechiului iacov; total straina de traditiile Neamului romanesc.

  2. Sa ma ierte domnul doctor care l-a diagnosticat pe Coldea, dar mie mi se pare ca omul s-ar putea sa fi facut o noapte alba si incearca sa ramana treaz. Mai dubios este ca face gesturile in doua randuri si ma gandesc ca nu i-o fi intrat de fiecare data ceva in ochi. Eu lucram de multe ori in puseuri si aveam de terminat ceva in 24 de ore si de predat materialul a doua zi fara sa fi inchis deloc ochii, dar adevarul e ca nu m-a filmat nimeni ca sa-mi vad mimica, asa ca nu stiu cum aratam la nesomn. Mai tarziu, uneori si la privegheri incercam cu tot dinadinsul sa nu cad din picioare si sa nu inchid ochii. La cei doi cred ca s-ar impune rapid o spovedanie si ar mai scapa de miscari necontrolate care pot fi si atacuri demonice. Imi inchipui si cat de multa lume ii injura, blestema sau anagajeaza vreo vrajitoare sa-i “caute” si, evident, sunt si sub stres. Acasa cel mult mai vorbesc singuri, chestie pe care inca o controleaza in public, daca e vorba de atacuri demonice. Prin asta nu inteleg ca sunt indraciti, ci ca sunt supusi unor atacuri dinafara si sunt vulnerabili. La persoanele inteligente razboiul se duce la nivelul gandurilor, daca nu e si trupul o reduta usor de cucerit.

  3. Pentru eventualitatea ca s-ar trezi si ar vrea sa faca ceva, Parlamentul trebuie sistematic demonizat – iata un exemplu „de manual” de manipulare anti-Parlament:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-20913712-motiunea-simpla-adresa-ralucai-pruna-semnata-18-deputati-probleme-justitie-textul-motiunii-bazat-document-sindicatului-national-lucratorilor-penitenciare.htm

    1/ Din titlu nu reiese ca cei 18 reprezinta doar o parte dintre semnatarii motiunii respective, 52 la numar; asa ca, la o lectura superficiala (care, din pacate, este regula pentru generatia tinerilor frumosi si liberi !), ideea care se desprinde este: „18 borfasi vor sa demita ministrul justitiei”.

    2/ Daca luam la analizat situatiile descrise in articol, lucrurile sunt mult mai nuantate decat pareau; exista:
    a/ 1 caz in care respectivul deputat nu este acuzat de nimic, doar ca „a fost interceptat si filat” intr-un dosar;
    b/ 2 cazuri in care respectivii sunt „acuzati de conflict de interese”; nu reiese cine ii acuza si, chiar daca ar fi clar cine ii acuza, este omis faptul ca nu numai ca nu au fost condamnati, dar nici macar nu exista vreun urma de dosar penal la adresa lor;
    c/ 4 cazuri in care respectivii sunt „declarati incompatibili de ANI”; ce nu ne spune articolul este ca o eticheta pusa de ANI nu valoreaza nimic, atata timp cat ea nu a fost fie acceptata de cel caruia i-a fost pusa, fie confirmata in instanta (dupa cum s-a vazut in cazul lui Iohannis, care si el fost „declarat incompatibil de ANI” si dez-declarat de instanta);
    d/ 4 cazuri in care respectivii sunt urmariti penal (sau s-a intentionat urmarirea lor penala, fara ca aceasta sa fie aprobata de Parlament), ceea ce inseamna ca, deocamdata, nu se stie nici macar daca vor ajunga sau nu sa fie trimisi in judecata, necum sa fie condamnati;
    e/ 4 cazuri in care respectivii sunt trimisi in judecata, ceea ce, inca, nu inseamna ca sunt vinovati de ceva;
    f/ 1 caz in care respectivul deputat a fost condamnat in prima instanta, ceea ce, iarasi, nu inseamna ca este vinovat de ceva;
    g/ 2 cazuri in care respectivii deputati au fost condamnati definitiv pentru conflict de interese.

    Deci, in final, din cei nu 18, ci 52, raman doar 2 (doi !) a caror vinovatie a fost stabilita clar !

  4. https://www.facebook.com/dvconstantin/posts/10206195896516021

    Pe voi nu va ingrozeste ideea ca in Romania nu exista oameni cinstiti, ci ‪#‎decat‬ romani al caror dosar nu a ajuns inca la DNA?
    Prezumtia de vinovatie functioneaza! Ai comis-o sau n-ai comis-o, DNA cunoaste pe cineva care poate da marturie ca ai comis-o! Si daca n-ai comis-o tu, sigur e cineva din familia ta!

    Astept ziua cand pe poarta DNA va sta scris : Spovedaniile se tin in zilele de Sambata si Duminica. Biletele si acatiste la icoana Sfintei Facatoare de Justitie, Laura C.K.(puteti turna si anonim) Dezlegarea de fapte penale se acorda doar la 5 spovedanii cu declaratiile scrise aferente si contributie la cutia milei in functie de greutatea pacatelor. ( acceptam doar sume intre 500.000 si 1.000.000 de euro)

  5. In ierarhia puterii, de la un anumit nivel in sus, indivizii nu mai apartin tarii de bastina. Ca sa fiu mai clar, patriotismul, care cica ii anima pe toti, este o amagire pentru popor, in numele caruia natiunile se razboiesc intre ele, elita conducatoare fiind, la propriu, obedienta Satanei. Cred ca Satana se pregateste de lupta finala si are nevoie de cat mai multe suflete, si ce il poate aproviziona mai eficient decat un razboi global? Lumea este un club colectiv, tari “inflamate” peste tot, scanteia mai lipseste.
    In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh!

  6. Pingback: Votam …DNA? ABOLIREA DEMOCRATIEI IN NUMELE ANTICORUPTIEI | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: GUVERNUL CIOLOS VREA STAT POLITIENESC? Modificari aduse Codului Penal prin care cresc PUTERILE POLITISTILOR si PROCURORILOR inclusiv in raport cu PUTEREA JUDECATOREASCA | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: ORDONANTA DE URGENTA A NOII SECURITATI. Modificari socante aduse Codului Penal de ministrul macoveist PRUNA, prin care cresc PUTERILE POLITISTILOR si PROCURORILOR inclusiv in raport cu PUTEREA JUDECATOREASCA. Drumul spre DICTATURA continua neabatut, cu bi
  9. Pingback: ORDONANTA DE URGENTA A NOII SECURITATI. Modificari socante aduse pe ascuns Codului Penal de ministrul macoveist PRUNA, prin care cresc PUTERILE POLITISTILOR si PROCURORILOR inclusiv in raport cu PUTEREA JUDECATOREASCA. Drumul spre DICTATURA continua neaba
  10. Pingback: Alegeri locale in 2016. USB DEVINE UNIUNEA SALVARII ROMÂNIEI – FACATURA SECURIST-GLOBALISTA ”ANTI-SISTEM” SI POST-COLECTIV/ Cum de au ignorat românii ”indicatiile pretioase” ale AMBASADORULUI KLEMM si catușiada DNA-ului? | Cuvântul Ortod
  11. Pingback: Alegeri locale 2016. PSD ocupa, in premiera, intreaga Capitala, dar USB-ul lui Nicușor Dan spulbera PNL-ul in Bucuresti si devine “UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA” – FACATURA SECURIST-GLOBALISTA ”ANTI-SISTEM”, “emanata” din IN
  12. Autocritica celor patru din “afacerea Microsoft” seamana izbitor cu autocritica celor din “banda celor patru” de la Nurnbergul romanesc din 1990. Am ajuns de unde am plecat sau nici nu am plecat de unde am fost?

    Dorin Cocos:

    “Jur cu mana pe inima ca regret din tot sufletul faptele pe care le-am facut. Nu le mai pot indrepta, decat printr-o atitudine civilizata, in cazul in care ma veti condamna la munca in folosul comunitatii. Imi pare rau pentru ce am facut. Nu imi doresc decat sa fiu un om normal. Sigur nu o sa mai fac acest lucru, am gresit. Nu am vrut sa fac niciodata lucruri de felul acesta, imi doresc doar sa ma indrept ca un bun roman ce sunt”.

    Nicolae Dumitru aproape ca a izbucnit in lacrimi cand a citit declaratia:

    “Imi exprim regretul profund pentru ceea ce am facut. Simt ca mi-am dezamagit familia, prietenii si cunoscutii. Am doi baieti. Doresc sa repar raul facut”.

    Gheorghe Stefan:

    “Ma consider vinovat. Din afacerea Microsoft nu am pretins si nu am primit bani. Vorbesc cu mana pe Biblie. Sunt vinovat pentru ca am exercitat influenta asupra lui Gabriel Sandu. Vreau sa colaborez cu organele judiciare, sa vedem unde au ajuns banii. Merit o pedeapsa. Regret ce am facut. Daca as fi stiut legile, nu as fi ajuns in fata dumneavoastra”.

    Gabriel Sandu:

    “Eu nu inteleg cum o grupare care a pagubit statul roman cu 200 milioane de euro are impunitate, iar eu nici macar circumstante. Pana la urma, inteleg ca eu sunt singurul vinovat, desi am incercat sa fac totul legal. Ar fi trebuit sa aduc aici toate documentele si sa fac denunturile necesare pentru a fi judecati cei 10 ministri”.
    “Recunosc ce am facut. Recunosc ca am primit 2 milioane euro si i-am folosit la plata campaniei electorale”.
    http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21328793-gabriel-sandu-condamnat-trei-ani-inchisoare-dosarul-microsoft.htm

    În urmă cu 26 de ani, primul lot CPEx alcătuit din Manea Mănescu, Tudor Postelnicu, Emil Bobu şi Ion Dincă a fost condamnat la detenţie pe viaţă şi confiscarea averii. Toţi din “banda celor patru” au fost găsiţi vinovaţi de infracţiunea de “genocid”.
    Cei patru s-au comportat asemănător acuzaţilor din procesele staliniste ale anilor 30: s-au autoculpabilizat şi n-au protestat la incriminări fanteziste precum “planul ZZ”, coordonarea teroriştilor, otrăvirea reţelei de apă din Capitală. “Am fost un dobitoc!”, a declarat autocritic Tudor Postelnicu.
    http://jurnalul.ro/special-jurnalul/nurnbergul-romanesc-am-fost-un-dobitoc-534671.html

  13. Pingback: LA UMBRA ”BINOMULUI”. Seria de dezvaluiri ale fugitivului ”whistleblower” SEBASTIAN GHITA confirma CAPTURAREA JUSTITIEI DE UN SISTEM MAFIOT SRI-DNA/ Iohannis, noul Basescu al sistemului binomist | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: CSAT A RECUNOSCUT ACAPARAREA JUSTITIEI DE BINOMUL SRI-DNA. “Campul tactic”, infiintat prin decizii administrative ilegale care sfideaza chiar STATUL DE DREPT si INDEPENDENTA JUSTITIEI/ Sebastian Ghita: KOVESI SI COLDEA SUNT OFITERI AI UNUI SER
  15. Pingback: Iohannis cheama la o noua INSURECTIE "societatea civila" manufacturata. Scopul: salvarea sistemului/ DOSARUL MICROSOFT, adevaratul test al "anticoruptiei", readus in atentie de sesizarile fostului ministru GabrieL Sandu. SERVICII SECRE
  16. Pingback: "Suntem de mult trecuţi de ceasul al doisprezecelea. DEJA AM INTRAT ÎN LUMEA LUI KAFKA". Cui și în ce scop a folosit ALIBIUL "LUPTEI ANTICORUPȚIE", împinse până la formele de abuz cele mai grosolane, amintind izbitor de "J
  17. Pingback: DESECRETIZAREA PROTOCOLULUI SRI - PARCHETUL GENERAL: dezvăluirea unui act PARA-LEGAL "horror", de o gravitate uriașă - demascare oficială a GROZĂVIEI STALINISTE care a distrus destine și a nenorocit România în numele "justiției ind
  18. Pingback: UN ARHIEREU CURAJOS depre un EROU DISCRET: Preasfințitul IUSTIN HODEA, Episcopul Maramureșului, îl omagiază pe fostul ministru DECEBAL TRAIAN REMEȘ la plecarea la Domnul, în calitate de BUN ROMÂN ȘI PATRIOT, fiind victimă a „SINDROMULUI UCIGAȘ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare