Sub ochii noștri indiferenți se petrec NOILE FORME “LEGALE” DE SILUIRE A CONȘTIINȚELOR ȘI DE TORTURĂ PSIHOLOGICĂ: Strigătul bunicii lui Mihai si Maria, copiii terorizați după ce au fost separați de mama Camelia din Finlanda/ ANA MARIA STANCU – mama OBLIGATĂ de “Justiție” să-şi convingă singură copilul SĂ PLECE LA TATĂL ABUZATOR! (video)/ Asociația pentru Protecția Copiilor şi Familiei “George Alexander” a început să-şi desfăşoare activitatea

CUI ÎI PASĂ DE DUREREA ȘI DISPERAREA COPIILOR ȘI PĂRINȚILOR ABANDONAȚI DE STATUL ROMÂN?

• Observator: Anamaria Stancu, obligată să-şi convingă fiul să plece la tatăl lui, în Portugalia

Misiune imposibilă pentru mama acuzată că şi-a răpit copilul din Portugalia. Trebuie să-şi convingă singură copilul de 8 ani să plece la tatăl care îi abuza pe amândoi. Este o nouă veste proastă pentru Anamaria Stancu, după ce un judecător a refuzat să-i mute lui Rafael domiciliul în România.

• George Alexander:

COMUNICAT, 08.09.2016

Asociația pentru Protecția Copiilor şi Familiei “George Alexander” a început să-şi desfăşoare activitatea SISTEMATIC acum.

Le mulțumim tuturor celor care au început să facă donații sau să cumpere cartea, “Copiii noştri în închisorile lor. Furați de Barnevernet”. După cum ştiți, cea mai mare parte din veniturile obținute din vânzarea acestei cărți vor fi donate luptei pentru ajutorarea oamenilor, a familiilor greu încercate.

Conturile Asociației vor fi făcute public săptămâna viitoare.

Se lucrează în acest moment la constituirea filialelor în țară şi în străinătate.
(Am înregistrat dorințele tuturor care vor să se implice în munca noastră, îi aşteptăm, în continuare, şi pe alții!).

Vă informăm, de asemenea, că au avut loc multe întâlniri cu diferite firme, oameni, politicieni, care vor să contribuie la ajutorarea oamenilor. Tuturor celor care ne susțin, le MULȚUMIM!

Pagina mea de facebook va deveni pagina Asociației. Cam într-o săptămână însă va fi gata şi pagina web a Asociației.

Strategia Asociației este ÎMPREUNĂ PENTRU TOȚI COPIII! Vom ajuta cât mai mulți copii şi părinți şi sperăm ca dumneavoastră să fiți solidari cu aceşti oameni. Asigurăm deja consiliere psihologică şi contribuim efectiv la ajutorarea unor oameni. Avem bucuria să vă spunem că MULȚI AU FOST DEJA SALVAȚI!

Rămân, însă, în continuare cazuri dificile de rezolvat:
– Smicală
– Nan
– Avramescu
– Hermina N.
– Barbu-Racolța
– Andreea Brădeanu
– Lazăr
– Peter Mirabella
– Ana Maria Stancu
– Rodica Pfahl
– şi foarte multe alte familii din diasporă sau din România, care nu îndrăznesc încă să apară în fața mass-media sau abia acum au făcut primii paşi în acest sens.

Sunt multe familii străine, de asemenea, care ne cer disperat ajutorul.

Îi vom ajuta pe toți, chiar dacă nu putem să le dăm copiii înapoi aşa de repede, pe cât ne-am dori.

Dumnezeu să ne ajute!

DURERE ROMÂNEASCĂ

Nu ştiu câți români au plecat în afară… Nu ştim nici câți dintre ei mor!, nu?!

Nu ştim câți copii au rămas abandonați acasă, fără părinți!, în izolarea lor…

Tot ce ştim, tot ce vedem este că nu-i pasă nimănui de ei.

… Pe mulți i-am văzut rugându-se… Pe mulți i-am văzut plângând.

Prin străinătățuri, mulți plâng sau îşi blestemă zilele…

Sunt SINGURI.

Ca orice român care se luptă să rămână în picioare… Ca orice bucățică de istorie care nu sugerează altceva decât că drama ei e cu mult mai mare…

Unii au suferit accidente grave de muncă. Au ajuns nu numai dezrădăcinați, dar şi infirmi. Alții au ajuns la capătul drumului! La capătul puterilor! Al exasperării!

Au ajuns cu sufletul distrus, abandonați întâi de ai lor…

De laşitățile, complicitățile, nimicnicia politicienilor români!

“Se aplică legea finlandeză! Sau norvegiană! Sau daneză! Sau engleză!, spun ei, atunci când refuză să ridice fie şi măcar un singur deget pentru cei cărora le-au jurat odată să-i slujească!, dar care, evident, stau mult mai jos pe lista de priorități, a lor, bine structurată!

Se aplică legea nimănui!, cu aşa indolenți şi plafonați, -părtaşi, însă, la crimele altora împotriva cetățenilor români!- numai tratatele internaționale care reglementează dreptul inalienabil al României asupra propriilor copii, nu! Nu se aplică nicidecum!

Soții Avramescu au ajuns în închisoare pentru că statul român, prin reprezentanții săi, de frunte!, s-a predat. A capitulat.

Soții Nan, abandonați de patria-mamă!, au ajuns la porțile iadului… S-a interesat cineva de ei? A văzut suferința şi deznădejdea lor?… Dacă îi vede cineva, moare de inimă!

Hermina, în Danemarca, a rămas cu inima însângerată… În fiecare zi, îl roagă pe Dumnezeu să-i aducă-napoi copilul acasă.

Camelia în Finlanda, după ce a fost omorâtă cu binecuvântarea a lor “noştri”, care au presupus că viața încă unui român nu contează pentru ei!, Camelia Smicală s-a răzvrătit pe toate fronturile! A scris scrisoare după scrisoare, povestindu-şi disperarea şi implorând MAE şi Protecția Copilului din România s-o ajute! Chiar şi ambasada României din Helsinki a susținut-o – spre cinstea ei!… Dar nimeni nu a primit vreun răspuns vreodată! Au trecut luni, iar copiii ei sunt distruşi, se gândesc în fiecare zi la sinucidere… “Protecția Copilului” din Finlanda le-a luat tot: familie, şcoală, viață! Le-a interzis, răzbunându-se, chiar să se mai vadă! Iar statul român tace…

De ce?

În Anglia, “Protecția Copilului” a depășit orice limite… Copiii Barbu-Racolța au fost adoptați forțat către homosexuali, copiii Andreei Brădeanu au fost luați cu japca, iar acum, familia Lazăr a fost îngenuncheată…

Mulți alți părinți, care de teamă, rămân anonimi sau care au luat legătura cu mine de curând, nici nu mai ştiu la mâna cui au rămas! Statul român le întoarce spatele! Pe semne, îi obosesc şi îi tracasează prin dramele lor pe guvernanții români.

… De peste 26 de ani, ascultăm aceleaşi discursuri interminabile ale acestor perdanți. De fiecare dată, când au avut nevoie de votul nostru, ne-au mințit, ne mint. Vedem şi singuri că nu circulă câinii cu covrigii-n coadă, astăzi, cum ne-au promis!

Am ajuns nişte dezrădăcinați. Nu vom mai fi niciodată Acasă, poate…

Este atâta disperare în jur… Cineva mă ceartă… El îmi reproşează, de fapt, totul!… Că e imposibil să ne salvăm copiii!, că totul e în zadar, că le dau speranțe deşarte oamenilor, că nimeni n-o să mişte un deget!, că o fac, bineînțeles!, din interese!, ş.a.m.d., gânduri de om frustrat…

Dar eu ştiu că totul este posibil! Ştiu că nu putem îngropa oamenii de vii cu gândurile noastre negre! Ştiu că trebuie să luptăm până la ultima suflare… Pentru că nu putem accepta jugul! Nu putem accepta resemnarea!

Nu le promit, deci, oamenilor abandonați stelele de pe cer… Eu CRED în victoria noastră! Pentru că nu există “Nu pot!”, există numai “Nu vreau!”

Dacă nu facem nimic pentru copiii şi părinții noştri, când vor muri, vom plăti pentru înmormântarea lor cu însăşi Ființa Noastră Națională!

Îngenunchiați în umbra puterii şi a prosperității altora…

VOM ÎNVINGE, deci, oameni!

VOM ÎNVINGE!

Annie Kendall-Schittek, via George Alexander:

Mă numesc Smicală Lucia şi sunt bunica lui Mihai şi a Mariei Jalaskoski din Finlanda, luaţi de către protecţia copilului din Tampere.

Vreau să vă comunic că nu am crezut, nu m-am aşteptat şi nu am sperat ca petiţia mea din luna mai 2016 să aibă un efect. Aşa că vă mulţumesc din tot sufletul, aşa cum numai o bunică în suferinţă o poate face…

Pentru mine, durerea este dublă, în primul rând pentru nepoţii mei, dar şi pentru fiica mea, care nu mai este ,,frumoasa mamei” ci un ghem de suferinţă. Am aşteptat din partea Ambasadei României în Finlanda, respectiv Dl. consul Jipa Vasile o vizită la cei doi copii în suferinţă, lucru care nu s-a întâmplat. Ar fi văzut doi copii minunaţi, blonzi şi extrem de cuminţi, doi îngeri.

Ei au ajutat-o permanent pe mama lor, cu toată puterea lor: unul punea masa, altul ducea gunoiul, cel mai mare făcea paturile, iar mama lor în timp ce le pregătea cina, le verifica toate lecţiile pe masa din bucătărie.

Dosarul trimis de Protecţia copilului şi Autoritatea tutelară a ajuns înaintea vacanţei de vară la Ministerul Justiţiei din Finlanda. Erau dispuşi să negocieze, dar ce şi cum, nu ştiu.

Vă mulţumesc că aţi cerut explicaţii de la partea finlandeză, dar răspunsul a fost scurt: e secret!

Fiica mea, care este medic, nu are nici un secret, dar nu este alcoolică, nu se droghează, are grijă de copii, munceşte pe brânci să-şi crească frumos copiii, fără nici un ajutor… Tatăl lor în schimb, nu a contribuit nici cu 25 de cenţi la creşterea lor, n-a dat un telefon de ziua lor, dar aşteapta iubire de la copii.

Ei şi-au apărat cu trupurile lor mici mama în momentele în care tatăl lor era violent şi erau înfricoşaţi când îl vedeau. Acum conştientizează că tatăl lor i-a trimis la orfelinat şi le-a fost luată fericirea pe care mama lor le-o oferea, şi-l urăsc şi asta nu se va mai schimba niciodată.

Pentru fiecare weekend în care copii refuzau să se ducă la tatal lor, mama primea câte o amendă egală cu o treime din salariul ei. Şi-a luat şi al doilea serviciu, dar cu cât ea muncea mai mult, cu atât ei îi luau mai mult… Deci partea finlandeză nu a avut cu ce să o acuze, aşa că au spus: e secret!

Situaţia copiilor la ora actuală este aceeaşi, sunt tot despărţiţi, sunt tot la stat, sunt tot ameninţaţi!

Mihai, care este mai mare, maturizat de nevoie, vrea să-şi apere mama şi sora şi a protestat refuzând să meargă la şcoala la care a fost mutat pe nedrept.

A fost ameninţat că va fi dus în beci, fără geamuri, la spitalul de nebuni şi că n-o să-şi mai vadă mama niciodată.

Am citit pe Internet textul Convenţiei de la Istambul la care Finlanda este parte şi mă gândesc cum pot să tortureze astfel un copil care nu are nici-o vină.

Deci, vă rog să nu consideraţi cazul ca fiind un caz încheiat, pentru că nu este!

Vă rog să faceţi tot ce puteţi pentru că din câte cazuri asemănătoare sunt în România, ei sunt singurii la orfelinat. Nu renunţaţi!

Este anormal faptul că de 7 ani copiii n-au putut ieşi din Finlanda. Azi, când te aduce prin Interpol de oriunde, cum să nu-ţi poti vizita ţara, familia… care este explicaţia?

La serviciile ei profesionale ei nu vor să renunţe, au fost întrebaţi, dar au fost nevoiţi să recunoască că este un doctor foarte bun.

Dar restul?

Acum chiar dacă i-ar da copiii înapoi, mama lor le cere garanţii că peste 6 luni nenorocirea nu se va repeta. Preferă să lase munca ei de 11 ani, să ia valiza şi copiii şi să plece.

Multumesc şi Dumnezeu să ne ajute pe toţi!