LECTIA LUI TRUMP, CA UN URLET (INUTIL?) SI PENTRU SURZII DIN ROMÂNIA. Iohannis continua campania de depreciere a REFERENDUMULUI pentru FAMILIE cu o declaratie halucinanta/ COALITIA PENTRU FAMILIE cere un calendar clar pentru organizarea REFERENDUMULUI de revizuire a CONSTITUTIEI/ Reactii de ura si isterie ale “tolerantilor” fata de Clotilde Armand pentru ca a indraznit sa sustina referendumul

• Stiripentruviata:

Klaus Iohannis despre semnatarii ”coaliției pentru familie”: „Nu se poate obține prin vot pacea socială”

Miercuri, 9 noiembrie 2016, în cadrul evenimentului „Politica: de la teorie la practică”, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, președintele Klaus Iohannis a participat la un dialog cu studenții de la Facultatea de Ştiințe Politice a Universității din București și de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Întrebat despre declaraţiile sale, făcute luna trecută, privind toleranţa pentru „căsătoriile” între persoane de același sex, Iohannis a declarat:

A fi tolerant nu înseamnă a fi tăntălău. A fi tolerant înseamnă a accepta conştient că sunt alţii cu alte păreri, alte opinii, dar nu contează că suntem toţi români în cazul acesta, în societatea românească şi vreau să mergem mai departe, asta înseamnă toleranţă. Toleranţa rezultă din informare, nu din dezinformare.

Şeful statului a fost întrebat dacă iniţiatorii demersului de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei au generat o radicalizare a unor culte.

Nu cred că au produs nicio radicalizare, dar nici nu au avut vreun impact în sensul de a modifica atitudinea unor grupuri faţă de temă. După părerea mea, tema, chiar dacă a fost ridicată cu foarte multe, aproximativ 3 milioane de semnături, şi are susţinători importanţi, nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească, cum nici reacţiile unor politicieni nu au reuşit să mişte electoratul semnificativ.

El a mai spus că ar repeta oricând declarațiile pe care le-a făcut în octombrie:

Am făcut acele afirmaţii cu foarte multă bună-credinţă şi le-aş repeta oricând. S-au găsit bineînţeles unii politicieni şmecheri care imediat s-au căţărat pe mine şi au încercat să dovedească ce buni patrioţi şi români sunt ei şi că eu mă situez într-o poziţie stranie. Nu cred că sunt într-o poziţie stranie şi nici românii nu au crezut asta, altfel nu m-ar fi ales din capul locului, dar cred că este foarte important să avem grijă cu astfel de iniţiative. Sigur, se poate supune orice la vot, putem să mergem, ştampilăm şi obţinem un rezultat, însă ceea ce niciodată nu se poate obţine prin vot este pacea socială.

Or, niciodată, pacea socială nu poate să fie rezultatul unui vot de tip referendum, ci poate să fie doar rezultatul unei abordări mature din partea tuturor actorilor relevanţi din societate. Orice încercare de a împinge echilibrul într-o parte sau într-alta nu rezultă decât într-o mulţime de perdanţi. De obicei pierd toţi. Dacă pacea socială în ţară se rupe, nu există niciun câştigător, există numai perdanţi. Din acest motiv am spus că este foarte importat să fim toleranţi.

Liderul baptiștilor din România: „Noi, cetățenii români creștini, nu suntem tăntălăi, ci toleranți. Dar pacea socială nu se face prin compromis. Compromisul nu trebuie admis nici în conștiință, nici în relația cu semenii”

Pe 9 noiembrie 2016, Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut din nou o afirmație legată de demersul Coaliției pentru Familie care a incendiat spațiul public.

Cea de luna trecută, care a stârnit un val de reacții în social media, era legată de somația primită de la pastorul Viorel Iuga, liderul comunității baptiste din România, de a se poziționa cu privire la demersul de protejare a familiei naturale în Constituție.

Aceasta l-a determinat pe pastorul Viorel Iuga să iasă în public în aceeași zi cu o declarație postată pe contul său de Facebook (redăm mai jos transcrierea integrală – cu sublinierile redacției):

Credeam că voi avea o seară liniştită, dar mi-a stricat-o domnul preşedinte. Am deschis calculatorul, am ascultat şi nu mi-a venit să cred. Am avut impresia că nu aud bine. După aproape un an de discuţii pe toate fronturile, este drept, discuţii camuflate de massmedia aservită agendelor multicolore, după decizii luate la cel mai înalt nivel juridic, în cadrul dialogului deschis cu studenţii de la Ştiinţe Politice, mai precis la întrebarea studentului Andrei Popa, domnul preşedinte a afirmat câteva lucruri care m-au lăsat mască.

În primul rând, domnul preşedinte ne spune că declaraţiile făcute de cei care susţin familia tradiţională nu au avut vreun impact în a modifica atitudinea unor grupuri faţă de temă. Apoi, preşedintele ne spune că deşi tema a fost ridicată cu 3 milioane de semnături şi are susţinători importanţi „nu cred că este o temă care a penetrat societatea românească”. În final, după alte câteva afirmaţii, domnul preşedinte ne spune şi care este soluţia: compromisul!

Domnule Preşedinte, pentru că în seara aceasta tot aţi îndemnat studenţii să ceară politicienilor „să joace cu cărţile pe masă”, vă rog frumos, ne puteţi spune şi nouă despre ce grupuri este vorba? De unde ştiţi dumneavoastră ce atitudinea au aceste grupuri faţă de familie şi faţă de iniţiativa cetăţenească?

Pe de altă parte, domnule Preşedinte, de unde ştiţi dumneavoastră ce şi cât a penetrat societatea românească, dacă nu aţi făcut ceva pentru ca ea, societatea, nu grupurile, să se poată exprima? Ştiţi cumva ce este în sufletul cetăţenilor români creştini? Cum puteţi afirma că pe cetăţenii români nu îi interesează protejarea familiei tradiţionale? Nu v-aţi gândit niciodată că lângă cele 3 milioane de români care au semnat pentru modificarea Constituţiei, mai sunt şi familiile şi prietenii lor? Nu aţi luat în calcul, cel puţin, faptul că Biserica Ortodoxă Română, biserica majoritară din România, a afirmat clar, public şi în mod repetat că susţine familia tradiţională? Sau gândiţi că afirmaţiile acestea nu au nicio susţinere în teren? Şi dacă, prin reducere la absurd, ar fi aşa cum spuneţi dumneavoastră, de ce nu s-a discutat în spaţiul public mai mult acest subiect? Când aţi chemat sau aţi încercat să ajutaţi la iniţierea unui dialog sincer şi deschis între toţi cei interesaţi de subiect? Dacă dumneavoastră sunteţi singurul care ştie cine sunt “actorii relevanţi” ai societăţii, de ce nu i-aţi chemat la o discuţie? Noi am crezut că cei mai relevanţi actori sunt cetăţenii ţării? Oare ne-am înşelat chiar aşa de tare?

Domnule Preşedinte, în seara aceasta aţi spus deschis că „am făcut acele afimaţii cu bună credinţă şi le-aş repeta oricând.” Eu am înţeles aceasta foarte bine. Sper că acum lucrurile sunt mult mai clare şi pentru cei care au crezut că ceea ce aţi spus atunci a fost o gafă politică. În seara aceasta ne-aţi confirmat că atunci ne-aţi spus sincer ce credeţi. Mai mult, aţi jucat, din nou, cu cărţile pe faţă şi ne-aţi spus deschis că nu poate exista pace socială fără compromis.

Domnule Preşedinte, să ştiţi că noi, cetăţenii români creştini, nu suntem tăntălăi, ci suntem toleranţi şi ştim ce înseamnă toleranţă. Pentru că ne dorim din inimă pace socială, nu am demarat o acţiune împotriva cuiva, ci pentru familie, în general. Noi, cetăţenii români creştini, ne rugăm pentru pace, încercăm să trăim ca oameni ai păcii şi propovăduim pacea. O facem cu orice preţ? În niciun caz. Aici ne diferenţiem mult de tot. Noi vrem pace socială, dar nu aşa cum o înţelegeţi dumneavoastră, prin compromis. Compromisul nu trebuie admis nici în conştiinţă, nici în relaţia cu semenii, nici în biserică şi nicidecum în relaţia noastră cu Dumnezeu. O naţiune cu lideri compromişi, care folosesc compromisul, nu va avea un viitor binecuvântat. Noi ne iubim ţara şi ştim că binecuvântarea ei depinde, în primul rând, de binecuvântarea lui Dumnezeu. Ştiţi când vom pierde toţi, aşa cum afirmaţi dumneavoastră? Nu când vom sta aproape de Adevăr şi de valorile autentice, ci când vom urma sfatul dumneavoastră, când vom accepta şi vom folosi compromisul.

Dacă dumneavoastră vreţi să mergeţi în continuare pe calea compromisului, este alegerea dumneavoastră. Noi vedem lucrurile altfel şi vom continua să ne spunem convingerile în dragoste, până când poporul, nu grupurile pe care le menţionaţi, va avea şansa să se exprime în mod democratic.

Trump ne dă o lecție din State: Nu blocați referendumul privind definirea familiei

de Mircea Marian, România Liberă

Nu am învățat nimic după Brexit. Ne închipuim că dacă le spunem câtorva milioane de alegători că sunt proști, neinformați sau troglodiți, o să-i convingem să își schimbe opiniile sau, eventual, vor sta în casă și nu vor mai vota. Nu se întâmplă asta.

Sub această presiune, alegătorii mint când sunt chestionați de operatorii de sondaje, dar se răzbună când ajung în cabina de vot. Albii, creștini, din clasa de mijloc sau săraci, au ajuns singurul grup social care mai poate fi insultat. Ei pot fi numiți „țărănoi“ sau inculți și nimeni nu-i consideră discriminați. Era normal să reacționeze…

Din această perspectivă vă spun: politica unor pseudo-elite de la București, a unor politicieni precum Klaus Iohannis sau jurnaliști precum Dan Tapalagă de a-i expedia în Evul Mediu pe cei care au semnat inițiativa Coaliției pentru Familie și de a încerca să blocheze referendumul pentru redefinirea familiei este un gest nedemocratic care va fi de folos doar doamnei Firea sau altor farisei.

Încalcă un astfel de referendum drepturile omului?

Decizia este a Curții Constituționale, care putea opri referendumul dacă ajungea la concluzia că sunt depășite limitele revizuirii Constituției. În plus, există și Parlamentul, care trebuie să transforme în lege o inițiativă populară. Este nevoie de o majoritate de două treimi și, dacă se ajunge la divergențe între Camera Deputaților și Senat, soluția mediată trebuie să strângă trei sferturi din voturile tuturor parlamentarilor. Există deci mecanisme care să oprească excesele. Scenariile dramatice care susțin că după un astfel de referendum vor urma altele, pentru reinstituirea pedepsei cu moartea sau prigonirea relațiilor de același sex, sunt complet deplasate.

„Nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora“, scrie în articolul 152 din Constituție. Dacă aceste filtre au fost depășite, dacă judecătorii de la CCR consideră că limitele revizuirii nu au fost încălcate, soluția este să mergem la referendum și să votăm.

Din perspectiva mea, de libertarian, statul nu are ce căuta în definirea familiei. Pur și simplu acel articol trebuie scos din Constituție. Până la urmă, de ce decide statul câți soți/câte soții compun o familie? Asta e tradiția? Bine, dar exact acesta este și argumentul celor care vor ca familia să fie definită ca fiind compusă din bărbat și femeie. Democratic, decizia este a alegătorilor și nu putem să le luăm dreptul de a lua această hotărâre, numindu-i pesediști sau „idioții utili“ ai Moscovei.

Clotilde Armand a explicat foarte bine faptul că a da liber la acest referendum este un câștig pentru democrație, dar a fost linșată de propriii susținători. „Noi încurajăm inițiativele legislative, inclusiv de modificare a Constituției, din partea poporului. Numai dacă sunt consultați și au un rol activ, cetățenii se vor implica cu adevărat în viața politică. Noi dorim o comunitate responsabilă, care își spune părerea. Numai cu această condiție democrația se va maturiza. Ne plângem că poporul este manipulabil, dar cum ar putea deveni mai matur politic dacă nu este lăsat să se exprime și nu este luat în serios?“, a scris Armand, spre indignarea troțkiștilor din USR.

Aceasta este lecția pe care ne-au dat-o peste 58 de milioane de alegători americani: o elită mai mult sau mai puțin coruptă care stă închisă în Capitală nu va putea să se impună în fața majorității alegătorilor înlocuind argumentele cu insultele. Nu vom face decât să-i înstrăinăm, să le distrugem încrederea în mecanismele democratice și să-i determinăm să caute soluții extremiste. Lăsați referendumul pentru definirea familiei să se desfășoare, altfel, pe termen lung, vor pierde democrații, nu extremiștii.

P.S.: În California, concomitent cu alegerile prezidențiale, s-au desfășurat 17 referendumuri, pe teme extrem de diverse, de la legalizarea marijuanei la obligația actorilor din filmele porno de a folosi prezervative. Nimeni nu a îndrăznit să le spună alegătorilor că sunt prea proști să gestioneze subiecte atât de diverse sau că nu vor fi suficient de „informați“.

• GSP.RO/ Radu Naum: Urlet către surzi

În zilele din urmă, câţiva concetăţeni m-au oprit pe stradă şi m-au întrebat, în afară de părerea asupra rezultatului vreunui meci de fotbal din viitorul apropiat, şi despre cine cred că iese preşedinte „dincolo”. Evident, voiau să parieze pe unul sau pe celălalt dintre candidaţi. Un tip mi-a spus chiar, dezamăgit, că Hillary are cotă 1 şi ceva. Trump, 5 şi ceva, dar na, poţi să pui pe el?!… Că n-am nicio competenţă era clar. Bănuiesc că aceste curiozităţi veneau în continuarea mizei de la fotbal. Ce rău, până la urmă? Orice om, orice faţă TV îşi poate da o părere, care poate valora zero lei, zero bani.

Le-am răspuns, liber de orice apăsare a specialistului, că sentimentul meu e că iese Trump, deşi logic ar fi să se aleagă Clinton. Răspunsul a venit repede, fără vreun răgaz de gândire. De ce oi fi zis aşa?, m-am întrebat mai apoi. Reacţionasem dintr-un soi de reflex indus. Într-un sertăraş de la etajul superior s-o fi acumulat o experienţă care a dat un rezultat automat, ca la computer. Băsescu 2009, Nigel Farage la Brexit, Jon Gnarr 2010 (fost comediant, şofer de taxi, cântăreţ de rock trăsnit, ales primarul Reykjavikului din partea Partidul Piraţilor), Marine Le Pen la alegerile cele mai de la baza Franţei. Cu toţii au un lucru în comun, sau mai degrabă împotriva lor: media. Presa i-a tăbăcit şi îi tăbăceşte pe unde îi prinde. Presa liberală, presa de stânga, presa „responsabilă”, presa decentă (orice ar însemna asta). Presa economică, presa istorică, până şi presa sportivă şi cea de gătit. Aceşti domni şi doamne sunt sacul de box al media, care dă în ei cu bucuria unui corporatist descărcându-se la sală după o zi de înşirat cifre, lins funduri şi interminabile meetinguri.

Până la urmă, e logic. Toţi aceşti „rogue”-ări nu prea au nimic în comun cu media mainstream. Nu vorbesc aceeaşi limbă, nu împărtăşesc aceleaşi valori, nu sunt corecţi politic, nu sunt „rezonabili”. Necazul cu ei e că, în afară de a fi populişti, sunt şi populari (ceea ce nu e automat acelaşi lucru). Ei sunt cei care vorbesc pe limba oamenilor dintr-o nouă clasă medie, aceea care nu mai ţine pasul cu premianţii clasei. Această masă dispreţuită în aceeaşi măsură ca şi reprezentanţii ei (dar nu pe faţă, nu se cade, ar fi incorect politic!) nu e formată, în bună măsură, din oameni proşti sau fanatici, după cum opinau autorii unui vast reportaj de-a lungul Route 50, drumul care străbate ca o mediană orizontală Statele Unite. Sunt oameni sastisiţi de felul acesta de lume aranjată în saloane şi pe culoare din Washington, Londra, Paris, Berlin sau Bruxelles, dar care ar putea fi la fel de bine în Alfa Centauri. Nu e vorba dacă au sau n-au dreptate. Când îşi numără banii la sfârşit de lună, fiecare are dreptate şi greşeşte în aceeaşi măsură. E despre un pământ pe care se simt din ce în ce mai puţin acasă. Şi ei, spre deosebire de refugiaţii năpăstuiţi ai Orientului Apropiat, n-au unde să se ducă. Ei sunt cei către care se îndreaptă popoare întregi, reale sau imaginare, cu braţele deschise. Şi le e frică. Sigur că noi, de la înălţimea studiilor, istoriei, cosmopolitismului, lecturilor îi privim cu dispreţ. Asta e bine pentru ei. Aşa n-au nicio mustrare de conştiinţă că îl votează pe Trump.

De ani de zile media ne păcăleşte. Nu, nu e nicio conspiraţie, dacă nu cumva e una a proştilor. Nu că ne induce în eroare asupra faptelor, e despre cum ne induce ideea că un anume candidat, „pătat”, n-are nicio şansă. Că e praf, nu merită atenţie, hai noroc şi voie bună, aleluia, brother! De aceea am şi spus, păcălit şi eu, că sună logic ca Hillary să-şi mute fundul şi costumele ei de tot râsul la Casa Albă, în loc să vedem acolo freza aceea de coşmar şi mimica de guignol. Sondajele (uuuuups!!!), comentatorii, scheciurile, specialiştii, oamenii mari, oamenii mici, oamenii negri, oamenii galbeni, oamenii cu basma pe cap sau cu funny accent ne-au asigurat toţi, într-un fel sau altul, mai cu o glumă, mai cu un dispreţ sau cu o lacrimă, că meciul e jucat. Mai ţineţi minte alegerile din 2009? Sau citiţi presa franceză apropo de Madame Le Pen (cea americană raportat la Trump e o dulce bomboană). Aceeaşi poveste. Faza ciudată e că nimeni nu se învaţă minte. Şi se presupune că ar trebui să fie cohorte de specialişti în domeniu… Ideea e că de câte ori presa se înverşunează împotriva cuiva iese invers! E un banc, vreo comedie bizară, un complot al spielverderberilor? Nu cred. Oamenii ăia cărora li se adresează cred că sunt luaţi de proşti. Or, asta îi enervează la culme. Înghit multe, dar nu şi asta. Şi, sătui de felul în care îi reprezintă votul prin intermediari (parlamentari, guvernatori, partide etc), au priceput mai bine decât media unde să lovească astfel încât să doară cel mai tare: în părţile moi ale sistemului. La votul popular pentru o singură persoană. E ca un urlet pe care nu îl aude nimeni. Băăăăăăăăăă! Ne-am săturat de voi! Băăăăăăăăăă!… Din partea cealaltă, nimic. Bla, bla, bla. Ca o poezie. Cei care o recită cred şi ei sincer că fac totul bine. Păi, nu e Trump misogin, n-a zis el că ia de păsărică orice gagică vrea, nu i-a insultat pe mexicani? O, ba da! De aceea mă gândesc că într-o măsură uimitoare mexicanii au votat cu el. Sună logic. Ştiu, veţi spune, sunt proşti. Şi „proştii” vă vor trage una în posterior. Pentru că şi un prost poate să îşi dea seama când i se bagă ceva cu forţa pe gât de dimineaţa până dimineaţa. Şi dă afară tot. Şi îi împroaşcă pe cei din jur. Şi totul e nasol.

Dar nu, nu Trump a câştigat, ci ei au câştigat, toţi cei pe care nu îi aude mai nimeni. Iar media face aceeaşi greşeală la nesfârşit crezând că dacă îl tratează de sus pe candidatul presupus antisistem, dacă îl va face de râs, lumea nu îl va vota. Dar oamenii iau asta ca pe o ofensă la adresa lor. Plus că, adunând toate boroboaţele pe care le fac aceşti clovni, că mai trag la măsea, că vorbesc murdar cu femeile, îi aduce amuzant de aproape de omul oarecare. Care vrea să fie tratat egal cu cei postaţi mai aproape de minunata lume nouă a cărei construcţie cam întârzie. Chiar dacă poartă arme, sunt albi şi îşi împart unul altuia tarte uriaşe cu chipul lui Trump. Nereuşind să îi facă pe mulţi să înţeleagă că şi ei sunt America (sau Franţa, sau Anglia, sau Germania), nu le rămâne altceva de făcut decât să urle decisiv: „NOI SUNTEM AMERICA!”. Şi apoi good night and good luck.

Un prieten mi-a scris în dimineaţa rezultatelor că amicii de la CNN aveau nişte feţe ca ale celor de la TVR în 1996, când a învins Convenţia. Şi da, vorba lui Obama, şi mâine e o zi. Dar ce zi!

• Adrian Patrusca/ EvZ: Victoria lui Donald Trump va dezlănțui uraganul pe Dâmbovița

Plesnesc pe ei hainele civile, făcute la comandă în Occident. Le crapă la cusături. Prin găuri li se vede uniforma.

După ce Iohannis s-a răstit în două rânduri, ca un iuncher tomnatic, la milioanele de români („fanatici religioși”) care vor interzicerea căsătoriilor homosexuale („ostracizarea minorităților”), ministra Justiției a pocnit din călcâie și a cerut activarea Poliției Gândirii.

Raluca Prună a deplâns faptul că în ultimii 14 ani „doar” 16 persoane au fost trimise în judecată pentru rasism și xenofobie. „Este foarte puțin într-o țară în care, sigur, nu mai avem partide extremiste în Parlament, (…) avem însă mișcări din acestea promovate de partide politice parlamentare, care nu sunt ele însele extremiste, dar promovează, aș îndrăzni să spun, tehnocrată fiind, într-un mod extremist, valorile tradiționale. Și eu îmi notasem despre aceste încercări de a justifica, prin atașamentul la valorile tradiționale, respingerea dreptului fundamental al altcuiva, de exemplu, la căsătorie pentru toată lumea.”

Să reținem din acest ghiveci logoreic că promovarea valorilor tradiționale nu trebuie să depășească limita cercurilor școlare de brodat cămeșe sau croit opinci de la Muzeul Satului, altminteri devine extremism; că marea problemă a acestui regim este „căsătoria pentru toată lumea”, socotită „drept fundamental”; și că oricine cârtește trebuie dat pe mâna justiției.

Benignul „Caragiale trăiește”, cu care românii comentau relaxat politica dâmbovițeană la o bere, este înlocuit cu sinistrul „Orwell e viu”. Ministerul Justiției ar trebui rebotezat Ministerul Adevărului. Deschiderea gurii redevine, după 26 de ani, un risc asumat.

„Cine suntem noi să-i judecăm?”, se întreabă Sabina Fati, citând din Papa Francisc într-un editorial indignat de opoziția românilor și a Bisericii Ortodoxe față de căsătoriile homosexuale. Până una – alta, „ei” sunt pe cale să ne judece pe „noi”. La propriu. Apoi, Papa, cât e el de original, nu s-a abătut nici cu o cirtă de la poziția tradițională a Bisericii Catolice, adică de respingere categorică a căsătoriilor homosexuale. Mai mult, Sabina Fati, și mulți odată cu ea, bagă în față Biserica Ortodoxă Română, omițând cu bună știință că la demersul de modificare a Constituției au aderat TOATE cultele din România. În fine, jurnalista știe foarte bine că nu de „judecarea” unor moravuri este vorba aici – fiecare e liber să facă ce vrea la el acasă – ci de bulversarea întregului „model social” al țării. De (pardon!) întoarcerea sa pe dos.

Legalizarea căsătoriilor homosexuale ar deschide Cutia Pandorei: egalitatea în fața legii va impune ca noilor familii să li se permită în scurt timp adopția de copii. Apoi, în virtutea acelorași sacrosancte drepturi ale omului, vor crește presiunile pentru legalizarea oricărei perversiuni, prezentată ca „orientare sexuale”. În Statele Unite, au apărut deja inițiative pentru legalizarea pedofiliei și poligamiei, în Suedia, a necrofiliei și incestului. Acum câțiva ani, stânga din Germania a fost sfârtecată în scandalul dintre grupurile de zoofili, care-și cereau drepturile, și asociațiile pentru protecția animalelor. În Marea Britanie, o duduie și-a proclamat zilele trecute mariajul cu bolovanul din fața casei, iar pe internet iscă furori un nou curent – ecosexualii – care „fac dragoste cu Pământul”, pentru a-l salva. Toți acești ciudați și mulți alții vor cere în numele egalității în drepturi să li se legalizeze orientarea sexuală.

Dezbaterea în care doamna Prună și-a expus haloimăsul ideologic s-a numit „Extremismul de dreapta (subl. mea) și instigarea la ură”. La Bruxelles, de unde Prună și-a luat concediu (absolut autentic!) pentru a funcționa ca ministru al Justiției, extremismul de stânga nu există. În decembrie 2010, UE a respins cererea mai multor state, printre care și România, de a adopta o lege prin care negarea crimelor comuniste să fie pedepsită la fel cu negarea crimelor naziste și fasciste.

Revoluția culturală mondială, care e pe cale să ne înghită, este de cea mai pură esență marxistă. Asemenea revoluției bolșevice, și pe ea o incomodează teribil democrația. „Puterea poporului” e bună doar până te aduce la putere. Folosindu-se de celebrul exemplu al lui Hitler, a apărut un adevărat curent ideologic care susține că nu tot ce aduc alegerile este bun. Și nici măcar dezbaterile libere. Drept urmare, există un set de valori ce trebuie impus cu anasâna, peste capul poporului. Iată ce spunea Cristian Pîrvulescu la pomenita dezbatere: „Iliberalismul confundă democrația cu alegerile. Orice rezultă din alegeri este democratic. Deci, dacă Vladimir Putin este votat prin alegeri, atunci este democrat (…) Avem în România mișcări iliberale puternice, care urmăresc să combată, pe planul dezbaterii publice, statul de drept, libertățile în special.” Riscul acestei logici strâmbe este uriaș: nu doar că, astfel, rezultatele alegerilor pot fi contestate oricând și de către oricine, dar se instituie tabuuri, subiecte pe care îți este interzis să le abordezi altfel decât din perspectiva Corectitudinii Politice.

Pîrvulescu nu este decât un imitator, un biet epigon al unor modele mai celebre, speriate de libera exprimare a voinței prin vot.

Iată ce declara François Hollande după Brexit: „Într-o țară, referendumul are consecințe pentru toți, după cum vedem astăzi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai consultăm popoarele când este necesar, dar orișicât!”

Tot după Brexit, editorialistul Rajeev Srinivasan scria pentru First Post ceea ce toată birocrația bruxelleză gândea, dar nu îndrăznea să spună chiar așa, fără perdea: „Democrația este prea importantă pentru a fi lăsată pe mâna poporului”. O vedem astăzi perfect în Marea Britanie, unde Justiția și Parlamentul încearcă disperate să împiedice punerea în aplicare a votului de la referendumul de Brexit.

Într-adevăr, mai ales după Grexit și Brexit, nu atât alegerile îngrozesc „establishmentul” european, cât referendumurile. De aceea, ideea organizării unui plebiscit pentru modificarea Constituției și interzicerea căsătoriilor homosexuale a dezlănțuit urgia pe Dâmbovița. Iar victoria lui Donald Trump împotriva „Sistemului” și a Mașinii de Presă a demonstrat încă o dată cât de „periculos” poate fi poporul când este lăsat să voteze. Votul americanilor nu va face decât să producă o mobilizare și mai mare împotriva Referendumului din România.

În iunie 1953, mișcările muncitorești din Germania de Est au fost reprimate brutal, cu ajutorul trupelor sovietice. Atunci, Bertolt Brecht a scris celebrul său poem „Soluția”:

După revolta din 17 iunie,

Secretarul Uniunii Scriitorilor

A distribuit pliante pe bulevardul Stalin,

În care spunea că poporul

A pierdut încrederea guvernului

Și c-ar putea s-o recâștige

Numai prin dublarea eforturilor la locul de muncă.

În acest caz, n-ar fi mai simplu pentru guvern

Să dizolve poporul

Și să găsească altul?

• Alecu Racoviceanu: Miza ”Curcubeu” de la Curtea Supremă a SUA. Un cowboy se apleacă după o floare pe Brokeback Mountain și No Country for Old Man

Am citit un îndrumar scos de o asociație a profesorilor din provincia canadiană Alberta. E o broșură menită să ajute cadrele didactice să nu discrimineze elevii pe criterii de gen… Adică să nu se simtă marginalizați copiii care se simt de gen masculin deși sunt morfologic fete, nici cei de gen feminin deși natura i-a înzestrat cu semnalmentele celui masculin, dar să nu fie excluși nici cei trans-gen, de gen fluid sau non-gen.
Cum de am ajuns să citesc chestia asta? E o poveste, nu foarte lungă, dar vreau să v-o spun ceva mai încolo. E foarte interesantă și are legătură cu fiecare dintre noi. Chiar dacă, deocamdată, pare ruptă dintr-un thriller fantasy.

They don’t make this stuff anymore

Înainte de asta vreau să vă spun alt lucru, constatat de mine din ce am citit, din ce am discutat cu americani – recunosc, rednecks sadea, iubitori de artă western sau colecționari de obiecte vintage, oameni din grupuri ale căror camere de chat le frecventez. Știți genul? Cei care la câteva fraze repetă: ”They don’t make this stuff anymore…”

Am multe discuții cu oamenii ăștia – aproape toți cu studii, cu venituri care să-ți permită un hobby destul de scump – unii au familii, alții sunt celibatari (aceștia din urmă par mai veseli), în grupuri sunt albi, negri, asiatici, arabi, dar toți suntem convinși că Billy The Kid a fost un tip pe cinste și că nu e chiar așa de sigur că a murit la 21 de ani. Toți deosebim o pipă Peterson de una Kaywoodie, știm cum arată un Zippo serie redusă cu John ”The Duke” Wayne. Suntem siguri că ”True Gritt”, ”3:10 to Yuma” și ”The Magnificent Seven” nu aveau nevoie de remake-uri sau că ”Fructele Mâniei” e unul dintre ultimele romane western bune. Din pozele de pe grupuri rezultă că nu avem printre noi tipi care să caute mufa și cablul ca să încarce un Smith & Wesson, un Colt sau Winchester. Mai toți suntem de acord că au fost vremuri mai bune, când un cowboy se putea apleca fără frică să ia gamela de cafea de lângă focul de tabără, chiar dacă era cocoțat pe Brokeback Mountain, dar știți cum se zice: ”No Country for Old Man”…

În fine, în ultimele luni i-am întrebat pe cei din SUA despre alegerile de la ei. Evitau orice răspuns. Vorbeau despre orice – de la soacre la secretare – dar nu despre alegeri.

Acum știu de ce. Au votat cu Donald Trump și le era teamă de oprobriul nostru, cei din celelalte colțuri ale lumii. Noi cei care nu știm mai nimic despre sistemul de taxe, de Nafta, de eforturile războaielor, de înlocuirea lui ”Stars and Stripes” cu Rainbow.

4 progresiști și 4 conservatori

Sigur fiecare dintre ei are argumentele sale și acum, când votul a trecut, sigur o să le aflu. Taxe, emigranți, armate trimise peste multe hotare, atmosferă sufocantă din cauza unei corectitudini politice dusă la extrem, orașe rămase în faliment, multinaționale obraznice. Habar n-am, dar cred că e puțin din fiecare.

Hai că m-am lungit cu povești de cowboys de pe rețele de socializare și nu mai ajung la adevărata poveste pe care vreau să o notez! Hai să-i uităm, deocamdată, pe prietenii ăștia cărora gura li se sigilează la unele subiecte.

Văzând că nu scot nimic de la pistolarii timorați de pe net, am citit și eu destule despre asta – evident că nu se compară cu experiențele trăite, dar câte ceva am înțeles – și m-am mirat ce amplă dezbatere e pe două teme, căsătoriile gay și controlul pe Curtea Supremă a Statelor Unite.

Poate că m-aș fi lăsat furat de clișeul românesc ”vor să controleze Justiția, hoțomanii!” sau de celălalt clișeu, ”familia tradițională sugrumă cuplul unisex”. Am avut noroc și am citit mai mult. Nici vorbă! Cine controlează Curtea Supremă controlează drepturile civile, nu procesele unor apropiați.

Asta cu opoziția sau susținerea căsătoriilor între persoane de același sex e altă balivernă.
Nu mai au ce susține sau contracara, în luna iunie a anului trecut (26 iunie 2015), Curtea Supremă a spus că niciun stat american nu poate refuza unui cuplu căsătoria și nici nu poate să nu recunoască o căsătorie efectuată în alt stat american. Ăsta e un capitol închis. Dar el merită câteva cuvinte, pentru a înțelege că bătălia pentru judecătorii de aici – de la Supremă – are legătură tot cu năbădăioasa corectitudine, mai politică decât oricând.

La Curtea Supremă s-au luat mai multe decizii pe tema discriminării de orice fel, decât în forurile legislative din SUA. Aici s-au luat decizii precum admiterea femeilor la școli militare, renunțarea la cotele de rasă sau sex la unele universități. Deciziile au putere de lege și se aplică în toatele statele, spre deosebire de legile locale.

În continuare o să prezint lucrurile simplist, dar asta nu înseamnă că-mi scapă foarte multe amănunte esențiale. În iunie 2015, situația – din punctul de vedere al discriminării sexuale sau rasiale – era așa: 4 judecători considerați progresiști, din punctul de vedere al libertăților sexuale sau rasiale, și 5 conservatori. Printre cei din urmă se numără și președintele Curții.

Aici fac o paranteză pentru două teme. Progresiști nu înseamnă că ar impune o decizie prin care homosexualitatea să devină obligatorie din școli, iar conservatorii nu vor să readucă în vigoare castrarea chimică pentru gay. Nicidecum, sunt oameni lucizi care doar au viziuni diferite pe termene de introducere a unor concepte, pe modalitatea de impunere, chiar dacă unii sunt contondenți în declarațiile publice.

Al doilea lucru. De la alegerea lui Trump ”lozincarzii” netului spun că gata, s-a terminat cu corectitudinea politică, cuplurile gay vor fi hăituite și ateii vor fi torturați în beciuri ca să-l mărturisească pe Hristos. Nu e așa, dar sunt sigur că vor fi stopate excesele și asupra unei sume de astfel de excese voi reveni mai încolo. De asemenea, nu cred că dacă ieșea Hillary Clinton fiecare redneck primea un dop de vaselină pentru că -știe el de soră-sa – prima oară doare. Nu, dar se continuau niște reforme, reforme impuse nu de dezbateri legislative, ci tot prin metoda de până acum, prin decizii ale Curții Supreme.

Dacă sunt 5 la 4 conservatori, cum a trecut recunoașterea căsătoriilor gay? Simplu, un conservator a devenit progresist. O metodă clasică. Dar el nu are o poziție clară de progresist, judecătorul a spus că nu se poate ca 14 state să nu recunoască mariajele din restul statelor, că nu e constituțional. E un ”moderat”, adică orice tabără e liberă să încerce să-l convingă.
Dar, până-n alegerile astea cu suspense, s-a mai întâmplat ceva. A murit un judecător, un conservator. Nu vă încarc și cu numele lui, deși, acum 30 de ani, când a fost desemnat, era primul judecător al Curții Supreme de origine italiană.

Judecătorii sunt numiți de președinte, votați de Senat și stau în funcție pe viață, dacă nu demisionează, dacă nu sunt revocați – dar din 1789 încoace nu a fost niciun judecător revocat – sau dacă nu mor. În ultimii 60 de ani au murit doi, unul chiar pe 13 februarie anul acesta, italianul din pasajul anterior.

Barack Obama a vrut să numească repede un înlocuitor, dar Senatul l-a blocat, spunând că e normal ca următorul președinte să aibă acest privilegiu. Obama numea un liberal, progresist. Sunt sigur că și Clinton, așa că tabăra progresistă câștiga definitiv orice bătălie, trebuia doar ca doamna secretar să câștige. Dar a câștigat Trump. El a comunicat deja o listă cu 11 nume din care-l va alege pe următorul judecător. De abia aici au importanță declarațiile lui și ale vicepreședintelui Mike Pence despre drepturile minorităților sexuale, ele ne spun că acolo va veni un conservator care va reface balanța în decizii: 4 conservatori, 4 progresiști și unul moderat-oscilant.

Toată această bătălie conservatorii au dus-o în tăcere, pentru că aproape orice declarație pe această temă e taxată ca fascistă, homofobă sau xenofobă.

Dar ce mai vor LGBTQ și ce mai păstrează conservatorii de se mai discută despre asta? Căsătoriile sunt bifate, adopțiile sunt recunoscute, drepturile nu se mai încalcă nici măcar cu vorba, ce ar mai fi?

Cum ce? Etapa a doua, că doar nu rămânem la jumătatea drumului. Sunt garantate drepturile minorităților sexuale, dar alea de gen? Păi ce e genul, de poți discrimina pe cineva din cauza lui? Genul e viitorul dezbaterii despre discriminare.

• ActiveNews/ Andrei Dirlau: America a votat pro-normalitate, familie și valori tradiționale, contra Corectitudinii Politice și a ideologiei disoluției morale

America l-a votat pe Donald Trump ca președinte. Acest vot trebuie înțeles în primul rând ca un vot pro-valori. E vorba de valorile părinților fondatori ai Americii, valorile conservatoare tradiționale, ethosul creștin pe care s-a întemeiat marea națiune americană.Există dovezi clare că America a fost fondată ca națiune creștină.

Statele Unite au devenit națiune pe 3 septembrie 1783 prin Tratatul de pace de la Paris, care a pus capăt Revoluției americane și a statuat independența SUA față de Marea Britanie. Preambulul Tratatului începe cu formula: „În numele Preasfintei și nedespărțite Treimi” (In the name of the most holy and undivided Trinity). El este semnat de John Adams, Benjamin Franklin, John Jay și D. Hartley.

Același John Adams, ca Președinte al SUA, dădea pe 23 martie 1798 o proclamație declarând ziua de miercuri 9 mai 1798 zi de pocăință, post și rugăciune pentru întreaga națiune americană. În contextul unei grave amenințări externe (din partea Franței), Președintele Adams scria:

„Siguranța și bunăstarea popoarelor depind de ocrotirea și binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu; iar mărturisirea națională a acestui adevăr e nu doar o îndatorire de neocolit care I se cuvine Lui din partea oamenilor, ci și o îndatorire a cărei influență firească e prielnică răspândirii moralității și evlaviei fără care nu poate exista fericire socială. […] Această îndatorire se cuvine împlinită în toată vremea, mai cu seamă în clipe de greutăți și primejdii, în care nenorocirile prezente sau care amenință [poporul] sunt dreptele judecăți ale lui Dumnezeu pentru întinderea păcatelor, chemări la pocăință și îndreptare. […Pentru] a cere mila și binecuvântarea Cerească peste țara noastră […] vă chem să ținem miercuri 9 mai în Statele Unite ca zi solemnă de Pocăință, Post și Rugăciune; ca cetățenii, abținându-se de la obișnuitele lor treburi lumești, să-și înalțe rugăciunile pline de evlavie către Părintele Milostivirii; […] toate congregațiile religioase, cu cea mai adâncă smerenie, să-și mărturisească înaintea lui Dumnezeu multele păcate și abateri de care, după dreptate, s-au făcut vinovate, individual și ca popor; și să-L roage ca, prin nemăsuratul Lui Har, prin mijlocirea Mântuitorului lumii, să șteargă toate păcatele noastre și să ne încline, prin Sfântul Său Duh, către sincera pocăință și schimbare ce ne pot învrednici să nădăjduim spre neprețuita Sa îngăduință și binecuvântare; […] ca evlavia și moralitatea sănătoasă să înrâurească cugetele și să stăpânească viețile tuturor cetățenilor noștri; și ca binecuvântările păcii, libertății și adevăratei religii să se răspândească la toate popoarele pământului.”(1)

Oare nu este aceasta o mărturie de credință explicită?

Activiștii și trolii anti-creștini și corecți-politic vor țipa că ce era valabil acum 218 ani nu ar mai fi astăzi. Chipurile, am trăi azi într-o „bravă lume nouă” (Huxley) dominată de (pseudo-)valori seculare.
Realitatea însă este că azi 77% dintre americani se identifică cu creștinismul (într-o denominație sau alta)și merg duminica la biserică.(2).Iar votul americanilor din 9.11 confirmă această realitate.

Aceiași troli corecți-politic vorbesc de „doliu”, „coșmar” și „tragedie americană”(3), cutremure, turbulențe, eșecuri, dezastre și incertitudini. Fals! Nu e niciun coșmar.

Dacă există totuși vreun doliu, e doar cel ce marhează decesul Corectitudinii Politice. Singurul dezastru e cel suferit de neomarxism. Asistăm doar la naufragiul spectaculos al ideologiei ipocriziei și imoralității, ridicată de administrația Obama la rang de politică de stat.

Se mai spune că în această zi lumea s-ar fi schimbat dramatic. Iarăși fals. Nu s-a schimbat lumea reală, ci lumea imaginară a propagandei. De fapt s-au schimbat – au fost obligate să se schimbe – doar falsele percepții corecte politic, proiectate în discursul public de mass media mainstream și Hollywood. Cutremurul s-a înregistrat doar la nivelul minciunilor corecției politice, deversate ani de zile și acreditate ca adevăruri imuabile. Americanii le-au spulberat, arătând că încă sunt o mare națiune. Ei s-au eliberat în sfârșit de ceea ce au înțeles că le era băgat pe gât de o ideologie totalitară. Creștinii americani au ieșit, cum spune Mihai Neamțu, „din catacombe”. Nu s-a prăbușit o lume: lumea oamenilor reali, a vieții guvernate de bun-simț, a rămas aceeași. S-a prăbușit doar un mit: mitul „dictaturii confuziei”, al totalitarismului CNCD-urilor și ONG-urilor din rețeaua lui George Soroș (cunoscut susținător al lui Hillary Clinton), al tiraniei în numele unei false non-discriminări transformate în suprem instrument de discriminare a majorității creștine, sub pretextul unor minorități folosite ca nou „proletariat” al marxismului cultural.

Este relevant chiar și faptul că schimbarea de paradigmă s-a datorat în primul rând celor cu vârste peste 40 ani: deoarece tinerii sunt în mare măsură cei educați deja în spiritul corectitudinii politice. Dacă nu o făceau aceste generații acum, peste nu mult timp nu ar mai fi avut cine s-o facă: majoritatea ar fi fost deja reeducată de C.P.

Pentru a fi bine înțeleși – sau cum spun americanii: make no mistake! Corectitudinea politică nu se reduce, așa cum pretind adepții ei, la o inofensivă menținere în limitele unui limbaj decent, politicos, fără violențe verbale. A fi corect politic nu înseamnă doar a avea grijă să nu ofensezi pe nimeni prin modul cum îți formulezi frazele și un vocabular jignitor. Corectitudinea Politică e mult mai mult și efectiv altceva decât un limbaj civilizat. Esența ei nu este limbajul diplomatic, ci abolirea credinței și moralei tradiționale. Ea nu se opune limbajului ofensator, așa cum susține presa corectă politic, ci valorilor creștine.

Corectitudinea Politică se traduce prin politici publice, bugete, acțiuni guvernamentale și legislative. De pildă, se traduce în America prin milioane de copii avortați. Hillary Clinton e 100% corectă politic când susține că „persoana nenăscută” nu ar avea „drepturi constituționale”, când militează pentru avort în orice stadiu al sarcinii (inclusiv după 20 săptămâni) și pledează pentru finanțarea avortului din bani publici (de pildă subvenții către gigantul pro-avort Planned Parenthood). E notorie susținerea de către Clinton a cauzei LGBT și „căsătoriei” homosexuale.La fel și refuzul ei de a semna angajamentul de a proteja copiii de pornografia online(4).

În al doilea rând, votul pentru Trump a fost un vot naționalist: pentru crearea de locuri de muncă prin relansarea industriei americane, mutate în ultimele decenii în China și alte țări cu forță de muncă ieftină.

Cât despre România, evident, parteneriatul strategic și cooperarea bilaterală cu SUA în domeniul securității vor continua. Nu va fi afectată decât acea pătură infimă, dar foarte vocală, care susține Corectitudinea Politică: dl. Remus Cernea, d-na Alina Mungiu-Pippidi, Nicușor Dan, USR, Soroș & Co. Se vor rări proiectele de lege pro-LGBT și parteneriat civil. Vom avea probabil mai puține acțiuni și manifestări homosexualiste sau pro-Ținut Secuiesc, „sugerate” de, sau implicând, Ambasada SUA la București. E posibil (și dezirabil) chiar să vedem un nou ambasador american în România, mai prietenos față de valorile noastre autentice decât față de LGBT-iști.

În schimb, România reală își va vedea confirmate opțiunile conservatoare. Muzeul Țăranului Român va avea poate, în sfârșit, un nou director, cu o viziune apropiată de a lui Horia Bernea. Probabil se va mai slăbi cu gay-parades și cu articolele din presă care pun presiune pe Curtea Constituțională să recunoască în România „căsătoriile” homosexuale încheiate în afară. Poate vom scăpa și de proiectul mega-moscheii din București, susținut de forțe obscure nu fără legătură cu administrația Hussein Obama. Și în general, poate vom putea respira ceva mai liberi de corectitudinea politică ce sufocă întreaga viață universitară, culturală și mediatică americană.

Americanii s-au scuturat de ea. E timpul să facem același lucru.

Note:

1) http://www.wallbuilders.com/libissuesarticles.asp?id=44
2) http://www.huffingtonpost.com/2015/02/25/republicans-christian-america_n_6754032.html.
3) http://www.huffingtonpost.com/?icid=hjx004.
4) http://stiripentruviata.ro/donald-trump-versus-hillary-clinton-chestiuni-pro-viata-si-pro-familie/

• ActiveNews/ Eduard Dumitrache: Clotilde, referendumul și plutonul progresist

În iureșul de după alegerea lui Donald Trump (Go Trump!) vreau să punctez o atitudine.

Armand Clotilde a declarat pe pagina sa de Facebook, nici mai mult, nici mai puțin, că susține referendumul propus de către Coaliția pentru Familie. Adică democrația și voința cetățenilor primează dincolo de agenda corectitudinii politice.

„Un exemplu celebru este inițiativa recentă de modificare a Constituției de către un grup de 2,7 milioane de cetățeni. Este necesar ca această inițiativă, declarată recent constituțională de către CCR, să fie supusă deciziei populare prin referendum…  Orice alt deznodământ al acestei inițiative ar fi o atingere a principiului suveranității poporului român stipulat în articolul 2 din Constituția României și un pas înapoi în maturizarea democrației în România.”

Nu sunt un fan USR, recunosc, dar m-am bucurat de curajul domniei sale, de faptul că în USR există oameni ce respectă inițiativa civică pentru familie.  Pledoaria sa putea fi o reașezare. Există voci cum este cea a lui Willy Schuster care i-au luat apărarea, prea puține însă.

A ieșit măcel, pentru cuvintele sale Clotilde a fost catalogată ca homofobă și linșată ideologic: „Drepturile omului nu se supun la referendum!!!”,  „Nu ascultăm de dictatura majorității!”, „Democrație nu înseamnă homofobie”. Nici măcar nu a spus că este pentru „familia tradițională”, doar că respectă un efort civic validat de toate forurile juridice din România.

Umaniștii și open-mainzii au dorit o execuție publică, procesul demascării s-a desfășurat după cel mai sovietic scenariu cu putință. Imediat s-a înființat și Remus Cernea independentul ce a preluat toți „supărații” sub mantia-i neagră de Rumburak: „Regretabil acest derapaj cu caracter homofob!”.  Progresiștii încruntați au acuzat-o de trădare și intoleranță (culmea!) într-o explozie de ură, de dispreț pentru cei mulți și retrograzi ce au semnat pentru familie.

Nicușor Dan a încercat să bage tema sub covor cu un mesaj împăciuitor. Subiectul dezbină, avem păreri diferite, dezbatem altădată, un fel de ecou decembrist: „Liniște dragi tovarăși!”. Seamănă teribil cu ce am întâlnit la Uniți Salvăm în timpul marșurilor pentru Roșia Montană.

Pe Batiștei ne întâlneam încercând să găsim cea mai bună strategie să îl facem pe Ponta să protejeze Roșia Montană. Veneau monarhiști, anarhiști, nelămuriți, „bărboși” de prin parohii, studenți pro-Basarabia, hipsteri de cafenea. S-a convenit să avem un comandament trans-ideologic care să protejeze unitatea în numele cauzei ecologice. Care a durat câteva săptămâni când discret au început să cenzureze  mesajele ce nu dădeau bine cu o anumită agendă, inclusiv cele cu tentă spirituală.

Cam asta este, cu o floare nu se face primăvară. Părerea mea este că ignorarea temei familiei și a plebiscitului este eroare gravă pentru orice partid angajat în actuala campanie electorală. Și trebuie spus și faptul că deși mulți oameni politici din PNL sau din PSD au spus că referendumul trebuie să aibă loc, nu și-au asumat la nivel de partid o atitudine fermă alegând amânarea temei fix la paștele cailor. În acest context, oprobiul alegătorilor poate oferi surprize de mari proporții, fix peste 32 de zile.

• ActiveNews: Coaliția pentru Familie: Solicităm asumarea publică a unui calendar parlamentar ferm pentru inițiativa noastră, care să conducă la organizarea referendumului pentru modificarea Constituției

Coaliția pentru Familie atrage atenția asupra „blocajului instituțional” al inițiativei cetățenești pentru redefinirea familiei, determinat de amânările succesive, fapt care a făcut ca procedura legislativă să fie inițiată în momentul în care actuala legislatură se află la sfârșitul mandatului său.

Astfel, Coaliția pentru Familie solicită asumarea unui calendar ferm, deși spectrul ca un referendum să fie organizat concomitent cu alegerile parlamentare pare a fi o variantă tot mai puțin probabilă.

„Vocile a trei milioane de români nu au constituit un temei serios pentru angajarea unui dialog, pentru recunoașterea socială a validității morale, legale și civice a demersului Coaliției pentru Familie”, remarcă autorii inițiativei în comunicatul remis.

Redăm în întregime mesajul adresat de Coaliția pentru Familie și apelul făcut politicienilor pentru stabilirea unei agende reale în soluționarea solicitării semnate de 3 milioane de români:

„Coaliția pentru Familie constată cu regret că inițiativa cetățenească de revizuire a art. 48 (1) din Constituția României a intrat într-un blocaj instituțional din cauza amânărilor succesive, care au făcut ca procedura legislativă să fie inițiată în momentul în care actuala legislatură se află la sfârșitul mandatului său.

Amânarea cu 80 de zile a redactării și publicării deciziei Curții Constituționale din 20 iulie a făcut ca inițiativa legislativă să intre foarte târziu în dezbaterea Parlamentului, astfel că discutarea și votarea în ambele Camere a inițiativei până la sfârșitul acestei sesiuni a ajuns să fie periclitată. Ne aflăm, ni se spune, în imposibilitatea ca revizuirea să fie supusă discuției și eventual aprobată de actualul Parlament, ceea ce conduce la concluzia că organizarea unui referendum în data de 11 decembrie, odată cu alegerile parlamentare, este exclusă de actuala configurație politică parlamentară.

După un parcurs de aproape un an, în care am realizat o premieră în istoria constituțională a statului român modern, ne aflăm în imposibilitatea, creată artificial, de a ne atinge țelul, care constă în finalizarea traseului constituțional normal al inițiativei cetățenești de ocrotire a familiei și a căsătoriei în România.

Demersului nostru oficial privind întâlniri cu conducerile celor două mari partide, PSD și PNL, nu i s-a răspuns nici până la ora actuală. Timp de un an ne-am lovit de o atitudine de perfectă indiferență, de o tăcere neîntreruptă de nicio remarcă a Președinției, pentru ca, în sfârșit, să ni se adreseze cu o definire a demersului nostru, care ține ea însăși de impunerea stigmatului social, ceea ce este regretabil și inacceptabil într-un stat de drept.

Vocile a trei milioane de români, constatăm cu stupoare, nu au constituit un temei destul de serios pentru angajarea unui dialog, pentru recunoașterea socială a validității morale, legale și civice a demersului Coaliției pentru Familie. Declarațiile de așa-zis acord cu inițiativa noastră, venite din mediul politic, cu câteva notabile și binevenite excepții, au fost ambigue, confuze și mereu condiționate de imperativele ideologice ale unei minorități, căreia i s-a conferit, în mod fals și disproporționat, privilegiul unei cenzuri politice și mediatice, în numele „corectitudinii politice”. Ultima dintre aceste declarații, cea a doamnei ministru al Justiției, este chiar o acuzație directă, fără precedent, adusă Coaliție pentru Familie, acuzație exprimată într-un jargon ideologic, conform căreia promovăm într-un mod „extremist” valorile tradiționale.

În aceste condiții, trebuie să reafirmăm cu tărie poziția noastră:

1. Transmitem Parlamentului României că cele trei milioane de semnături sunt un demers popular și cetățenesc fără precedent în istoria politică și constituțională a statului român modern, ceea ce reprezintă dovada maturității și responsabilității societății civile creștine. Un astfel de demers nu poate fi tratat cu indiferență sau cu declarații politice ambigue. Trebuie să existe un răspuns public ferm la cerințele noastre, trebuie să existe o asumare publică a unei poziții politice și constituționale a grupurilor parlamentare, în vederea clarificării calendarului legislativ al inițiativei de revizuire a legii fundamentale. Reamintim și subliniem totodată că demersul nostru este în sprijinul Parlamentului României, în sprijinul revenirii Parlamentului la poziția afirmată în iunie 2013, când, pentru o zi, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului a înscris în proiectul de revizuire constituțională modificarea pe care o cerem și noi astăzi. Cele trei milioane de semnături sunt cea mai puternică validare a poziției Parlamentului României de atunci, poziție la care s-a renunțat fără nicio argumentare publică transparentă.

Solicităm, în consecință, ca Parlamentul să voteze proiectul de lege de revizuire a Constituției și să stabilească data referendumului cu ocazia zilei în care se desfășoară alegerile parlamentare. Credem că acest lucru este încă perfect posibil, dacă se dă dovadă de voința necesară a tuturor factorilor de decizie. În cazul în care calendarul politic nu mai permite o astfel de decizie, solicităm asumarea publică a unui calendar parlamentar ferm pentru inițiativa noastră, care să conducă la organizarea referendumului pentru revizuirea art. 48 (1) din Constituția României.

Tema definirii căsătoriei și a familiei nu poate fi despărțită de tema democrației și a reprezentării politice. Este o temă esențială pentru viitorul națiunii române, o temă care nu poate fi descrisă ca fiind străină de voința populară care învestește pe reprezentanții săi cu puterea de a le reprezenta interesele și valorile fundamentale.

2. Solicităm conducerilor tuturor partidelor parlamentare dialogul onest cu reprezentanții Coaliției pentru Familie. Evitarea acestuia, evitarea oricărei exprimări publice concrete, neechivoce cu privire la data organizării referendumului a partidelor parlamentare le considerăm o tactică lipsită de eleganță și de responsabilitate politică.

3. Respingem orice încercare de condiționare a votului partidelor în Parlamentul României pentru inițiativa noastră de susținerea și votarea simultană a unor proiecte de legi ale unor terțe organizații care se opun inițiativei noastre, care nu au nicio susținere populară și care înlocuiesc instrumentele democratice constituționale cu propaganda ideologică agresivă.

4. Solicitările noastre sunt perfect legitime, perfect democratice și constituționale și, în consecință, vom acționa public în continuare, în spiritul principiilor democratice și constituționale, pentru afirmarea și apărarea opțiunilor noastre fundamentale, pentru finalizarea cu succes a demersului nostru civic și constituțional”.