PARINTELE BENEDICT GHIUS: Dragostea adevarata, refuzul lumii si predania insingurarii: “Trebuie sa pierdem lumea ca s-o primim altfel”/ EPIDEMIA PIETISMULUI SI A CLIPURILOR “VIRALE”. Atentie la surogatele de traire ortodoxa!

13-06-2011 16 minute Sublinieri

CAND NU TE VEDE NIMENI, TE VEDE DUMNEZEU!/ Ce trebuie sa fac atunci cand suferinta ma macina?

  • Parintele Mihail Stanciu:

12 iunie – pomenirea Părintelui Benedict Ghiuș

(…) A fost intrebat un ucenic: Ce este inima milostiva? Si a raspuns awa: Adierea inimii omului pentru toata zidirea: pentru oameni si pasari si pentru jivini si pentru draci si pentru orice faptura, incat la amintirea si la vederea lor curg ochilor lacrami. Din multa si puternica milostivire care le stapaneste inima si din prea marea lui impreuna-patimire, i se face inima mica si nu poate indura, auzi sau vedea vreo vatamare sau cat de mica stanjenim facandu-se fapturilor. Si pentru aceasta, atat pentru dobitoace cat si pentru vrajmasii adevarului si pentru cei ce-l vatama, el aduce rugaciuni in lacrimi, in tot ceasul, ca sa se pazeasca si sa se ierte lor (Sfantul Isaac Sirul). Iar awa Agaton zice: As fi voit sa aflu pe un bubos si sa iau trupul lui si sa-i dau lui trupul meu (Pateric).

Dragostea adevarata, respect, mila gingasa fata de faptura, pe de o parte, refuzul lumii, ura neimblanzita fata de lume, pe de alta. E, dupa cat se vede, antinomia clara, crucea vie din care traiesc marii insingurati. Si, intr-un fel, o adevarata enigma, omeneste de nedezlegat. Dar, in insingurarea aceasta, nu suntem lasati numai la puterile noastre. Si iata de ce enigma ajunge un lucru foarte simplu: este, nici mai mult nici mai putin, refuzul categoric de a iubi si de a primi lumea, dupa felul ei de-a fi, lumesc si pacatos, ci, dimpotriva, intalnirea cu lumea in lumina sfintitoare, primirea lumii prin Dumnezeu, descoperirea ei in lumina lui Dumnezeu.

De ce acest refuz de a primi lumea, “dupa chipul lumii”? – se va zice. Fiindca lumea a invatat sa se iubeasca pe sine numai intru cat e trecatoare, intamplatoare, realitate a mortii si a pacatului. Sihastrii nu puteau sa nu urasca aceasta lume. Pentru cardasia aceasta a ei cu zadarnicul, cu diabolicul, cu pacatul, au urat-o cu pasiune. Au iubit insa zidirile lui Dumnezeu din lume, vesnicul din ea, cu tot atata avant; si, sub pasii si ploaia rugaciunii lor, firea isi agonisea mult suspinata izbavire. Dar mai e ceva. Nici ura lor fata de pacatosenia lumii si nici dragostea lor de faptura n-ar fi capatat atata avant si putere, daca n-ar fi avut inaintea ochilor dumnezeiasca pilda a Domnului. Dumnezeu in pustiu si insingurare ii dezvaluie toata puterea ei de subjugare.

Ceva asemanator trebuie spus si in cazul de fata: pentru pricinile aratate, nu ne putem intelege deloc cu lumea decat prin Dumnezeu. Trebuie sa pierdem lumea ca s-o primim altfel: ca s-o primim pe calea insingurarii, prin Dumnezeu, ca dor al dragostei dumnezeiesti. (…) Insingurarea nu este buna pentru toata lumea, numai in chip teoretic. Exista o predanie a insingurarii chiar in lumea mirenilor. De la primele generatii crestine, nedespartite in mireni si monahi, si care in insingurarea lor de paganitate aveau constiinta ca ceea ce este sufletul in trup, aceea sunt crestinii in mijlocul lumii (Epistola catre Diognet), si pana la crestinii insingurati de azi, pierduti in necredinta de acum si pe care, uneori, trebuie sa fii duhovnic ca sa-i descoperi, aceasta predanie a insingurarii staruie vie. Exista in predania rasariteana un amanunt de antropologie, un fel anumit de a vedea pe om, care ne pare a fi usurat mult lucrul insingurarii. In tot omul, pentru marii insingurati ai rasaritului, e intrupat un inger, un heruvim in devenire.

E probabil ca, sub lumina cuvantului ca dupa inviere veti fi ca ingerii lui Dumnezeu, chipul si asemanarea lui Dumnezeu, icoana de Logos din noi – in trairea rasariteana a sfintilor – a luat figura mai dinamica a unui inger in devenire intrupat in fiecare om. Oricum ar fi, lucrul a ramas si ramane caracteristic predaniei rasaritene. Il regasim covarsitor ilustrat in acest lucrator poem al insingurarii care este imnul Heruvimilor din obsteasca noastra Sfanta Liturghie: Noi care inchipuim cu taina pe Heruvimi si facatoarei de viata Treimi cantare intreit sfanta aducem, toata grija cea lumeasca acum sa o lepadam, ca sa primim pe imparatul tuturor inconjurat de cetele ingeresti. Aliluia.

Nu ne inselam asupra neinchipuitelor greutati. A vorbi de insingurare unor fapturi ale lui Dumnezeu care nu sunt decat niste bieti oameni, vanati de toate ispitele, de toti idolii, de toate vrajile si miturile lumii, traind cu aceleasi doboratoare slabiciuni si mizerii in plin vartejul unei vieti intoarsa toata spre pamant, agitata de toate duhurile si sfasiata de nebanuite incurcaturi, patimi si avanturi de tot felul, vecuind – cu un cuvant – intr-o lume in care totul pare sistematic organizat ca sa-i goneasca pe oameni afara din ei insisi si impotriva lor – a vorbi de insingurare in aceste conditii pare, la prima vedere, ca vrei sa faci razboi cu imposibilitatea. Intelegem ca nu este lucru usor, pentru oamenii din lume, sa se reculeaga, sa se insingureze pentru a se reimprospata din fantanile cele adanci ale Existentei, a se regasi in Dumnezeu si a se reintegra in ordinea Lui. Dar unde altfel va gasi omul curajul sa se vada asa cum este? Ceea ce, teoretic, pare aproape de neinchipuit, faptele ne arata ca, printr-o surprinzatoare iconomie, este realizabil.

Sunt luminisuri cu putinta si in cele mai haotice complicatii.

Cu o trezie launtrica mereu gata, cu simtul grav al existentei, cu infocate strigari de rugaciuni, cu vointa nezdruncinata de a ramane credincios Marii Iubiri, cu smulgeri din foc si cu zvacniri de duh care da bucurie ingerilor si cinstesc omenirea, mirenii au izbutit si izbutesc zilnic in felul lor cu Darul Duhului – acolo, la postul de incredere din lume, unde i-a randuit pronia, sa rezolve grozavul paradox evanghelic: a fi prezent in lume, fara a fi din lume – sa libereze heruvimul din ei, si insingurati cu duhul, sa traiasca in dragoste cu Dumnezeu. (…)

ATENTIE! Se extinde epidemia EMO(TIONALA)! Feriți-vă!

Se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi”. (Matei 21, 24)

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne avertizează din timp, preventiv și pedagogic, că vor apărea nu doar ”lideri” de opinii strâmbe, mincinoase, amestecate și hulitoare de Dumnezeu, ”guru”-i sau directori de ziar, de conștiință și de comportament, pălăvrăgii aiuritori și psihopați pe la toot felul de emisiuni tembelizat(oar)e, ”binefăcători electorali” care continuă să prostească proștii servindu-le promisiuni și cadouri otrăvite în vreme ce le înlănțuie viața și viitorul, ci chiar unii ”harismatici”, făcători de minuni, care sub masca semnelor, profețiilor și vindecărilor mincinoase, vor pune pe piste false pe mulți oameni, îndepărtându-i (uneori rapid, alteori progresiv) de la Calea, Adevărul și Viața – Hristos și de la Biserica Sa Sfântă și Sfințitoare, comunitatea unică divino-umană unde-L pot cunoaște și dobândi real prin har pe Hristos.

Despre multe din formele de înșelare cu iz panteist – oriental (yoga sectară, budism aggiornamentat la cultura actuală, zodiace și fatalisme astro-latre, diverse teorii și practici de ”disciplinare” mintală și ”energizare”) sau dualist – occidental (catolicismul arian și aharic este la baza tuturor rătăcirilor, sectarism neoprotestant, ecumenism, gnosticism sincretist și relativist) sau păgân – ”tradițional” (magie populară, ghicit, superstiții și satanisme mai mult sau mai puțin amestecate cu unele rânduieli bisericești) am prezentat în cartea De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? (Editura Sophia, 2004). Acum vrem a semnala un alt fel de înșelătorie, mai nouă, tot de genul pietist-creștină, pe care o numim ”epidemia” EMO. Ea constă în împroprierea unei stăi emoționale intense, euforico-mistice, preluate fie direct (pe viu, ”live”) de la un ”predicator înfocat”, fie indirect de pe vreun canal media, cel mai răspândit fiind internetul. Vom insista pe această din urmă formă de amăgire…

Această înșelare modernă este o boală gravă a vieții duhovnicești, cauzată de un ”virus”, care se transmite mai ales prin internet, dar care nu afectează (…) computerul, ci sufletul celui contaminat prin informațiile și emoțiile transmise de un ”nevinovat” mesaj de tip forward primit de la prieteni. Iar acest virus are mai multe tulpini (toate-s variațiuni pe aceeași temă), dintre care noi vom arăta în cele ce urmează pe cele mai răspândite, toate fiind deopotrivă de păguboase…

În apropierea Praznicului Învierii Domnul (căci cu asemenea ocazii, când lumea se sensibilizează altfel față de valorile spirituale, este declanșată ”epidemia emoțională”), am primit din mai multe surse 2 email-uri, unul cu, vezi Doamne!, înregistrarea unur cor îngeresc la o mănăstire athonită (anonimă și ea, or în acest caz trebuia să fi devenit celebră, nu?) și altul cu filmarea (profesionistă) a unei ”mărturisiri cântate”, binențeles ”spontane”, a Învierii Domnului Hristos într-un mall dintr-o țară majoritar mulsulmană.

Departe de a ajuta și întări viața duhovnicească a ortodocșilor deschiși comunicării și prin internet, aceste două clipuri, unul audio prost înregistrat (poate chiar cu premeditare distorsionat, și oferit apoi spre ”consum” doritorilor și păcăliților de ”senzații tari” pseudo-duhovnicești), altul audio-video foarte bine realizat tehnic, pot fi deconspirate ca mostre de ”marfă proastă”, otrăvită, livrată gratis pe conducta internetului prin cea mai extinsă rețea comercială (de tip NLM) printre ortodocșii de pretutindeni. Fiecare înșelat preia ”marfa”, se ”bucură” de ea, apoi o recomandă și o trimite înzecit mai departe, molipsindu-i (sper că fără voie și fără știință, deși inițiatorii nu au fost deloc nevinovați și neștiutori) pe toți prietenii care nu au sistemul imunitar duhovnicesc (discernământul) dezvoltat și sunt vulnerabili acestei manipulări informaționale și mai ales emoționale.

Să ne oprim puțin asupra acestui fel de ”epidemie” pietistă care este la fel de păguboasă pentru viața duhovnicească precum sunt și celelalte forme eronate de evlavie descrise în cartea amintită mai înainte.

Atât ”cântarea îngerilor” înregistrată ”spontan” cât și ”cântarea oamenilor” începută și înregistrată la fel de ”spontan” din clipurile în cauză, tind să stârnească în om nu doar o emoție copleșitoare, o ”trăire mistică” euforică, un amestec confuz între fiorul spaimei și exaltarea mândriei (că ești printre cei puțini vrednici de asemenea auziri și vederi). Dar mai strecoară în omul amețit de astăzi și gânduri eretice, hulitoare de Dumnezeu și de descoperirea Lui sfântă. Căci omul ajunge să creadă că îngerii sunt disponibili și audibili, așaa, la un simplu clic. Or, Dumnezeu nu ne trimite mărturisitori îngeri, întrucât noi nu ascultăm nici de oamenii sfinți de lângă noi și nu ne sinchisim nici de a face cele omenești. Căci calea smereniei și a ascultării în ierarhia duhovnicească a Bisericii este singura poartă și cale deschisă spre mântuire, spre viața veșnică din Împărăția lui Dumnezeu.

De aceea, lăsându-se antrenat, mai întâi prin curiozitate (ia să văd, ce e cu mesajul ăsta cu subiectul ”Incredibil!!! Voci de îngeri la mănăstirea X …” sau ”Creștinii cântă într-un mall dintr-o țară musulmană !” sau altele asemenea) și apoi prin repetiție, creștinul se înfierbântă cu o stare emoțională ieșită din cumințenia și luciditatea ortodoxă autentică. Ce ușor aude azi un creștin internaut voci de îngeri, în vreme ce mii și poate milioane de pustnici sporiți nu s-au învrednicit niciodată de un asemenea priviegiu (de care au și fugit dealtfel)! E doar la un clic de ei! Aa, un clic plus o sugestie! Iar sugestia e încărcată de otrava minciunii și a mândriei… Dar emoția astfel stârnită și întreținută devine drog, duce la dependență, la așteptarea, căutarea și chiar provocarea unor alte și alte asemenea experiențe sau ”trăirisme” EMO pe care diavolul, expert în manipulare psihologică, nu va întârzia să i le ofere…

Evident că s-a dovedit apoi că înregistrarea audio cu pricina era o făcătură, o înregistrare distorsionată și grăbită pe alocuri a unei clasice cântări psaltice (interpretare a unui grec, știu și cine, dar nu are importanță), pe care un răufăcător a trimis-o, la sugestia diavolului care știa ce va mai circula printre creștini și-i va ameți, dar cine mai poate reface traiectoria inversă a lămuririi? Mai ales că 99,9 % dintre auditorii înfiorați cred(eau) că chiar au ascultat niște îngeri cântând…

Al doilea clip, care a stârnit și el emoții și manifestări entuziaste de genul ”CU ADEVARAT INNALTATOR, M-AU INUNDAT LACRIMILE DE BUCURIE ! SLAVIT SA FIE DOMNUL !”, ”Hristos a Înviat! Foarte emoţionant! Ceea ce ma impresionează continuu este bucuria sinceră şi curată pe care o văd radiind de pe feţele lor, plini de Fericire, extaziaţi…” s-a dovedit și el o făcătură, căci, departe de a fi o mărturisire pentru Hristos, este o reclamă la telefonia mobilă folosindu-se de vehicolul cântării în limbile arabă și greacă ”Hristos a înviat!”. Păi, deh, au prospectat băieții de la firma de publicitate cu multă atenție populația țintă și s-au folosit de ocazia și emoția Praznicului pentru a-și strecura mesajul comercial și propagandistic. Era interesant cum în această manifestare ”spontană”, cum începea cineva să cânte, hop!, intra direct în prim-plan, iar zgomotul de fond era atenuat teribil. Este, oricum, din punct de vedere tehnic profesionist făcut, dar scopul este cu totul altul decât vestirea lui Hristos: propaganda firmei de telefonie și, implicit, creșterea veniturilor ei. Or, nu numai că nu merge să-L folosești pe Hristos ca să-i faci propagandă lui mamona, dar tu, creștin, să aplauzi frenetic blasfemia asta mi se pare chiar apostazie! Totuși, naivii se extaziază văzând doar suprafața, nu și scopul, lucrurilor…

*

Alunecarea spre astfel de experiențe care stârnesc emoții și exaltări (individualiste, dar uneori în masă) ieșite din comun sunt semnul unei grave îmbolnăviri și chiar atrofieri a discernământului duhovnicesc – adevăratul sistem imunitar al omului credincios. Dacă ”stăm bine, cu frică, și luăm aminte” recunoaștem aceleași stări de exaltare EMO, aceeași emoție hipnotică și manipulatoare (alternează glumițe, citate ”serioase”, fiori de simpatie), în toate giumbușlucurile unor predicatori ”ortodocși” veniți de prin occidentul neoprotestant (plin de ”one man show”-meni specializați în spectacole de teatru ”comico-mistic”) să ne învețe ”ortodoxia lor” (vă mai amintiți de K.K.?). Dar, ce să mai lungim vorba că avem și noi ”actorii” noștri…

Într-adevăr, pe fundalul unei deprimări populare întreținute și coborâte politic spre niveluri tot mai coborâte, când nu numai viitorul îndepărtat al lumii, ci și viitorul cel mai apropiat al fiecăruia devin tot mai nesigure, bucuriile fiind aproape sufocate de grija zilei de mâine, creștinul ortodox român, care greu mai găsește solidaritate și prietenie dezinteresate, este foarte ușor atras, ”mișcat” și antrenat apoi, de manifestările euforice ale feluriților emo- și e-mărturisitori care propagă pe viu sau pe virtual (internet) numere de iluzionism (personale sau plagiate de la alții) ca să-și facă fani și, de ce nu?, ucenici. De aceea a și fost păcălit după revoluție de atâția sectari autopropovăduitori…

Creștinismul ușor, larg, ieftin, cu compromisuri și ipocrizii, dar fără nevoințe și fără dogme, a ajuns, iată, datorită suportului EMO, mai răspândit în mentalitatea colectivă decât elementara cateheză și viață creștin-ortodoxe. Iar această epidemie EMO este temeiul confuziei stărilor duhovnicești cu stări emoționale euforice neduhovnicești, de unde și înșelarea mistică foarte extinsă. Nu mai zic de faptul că cei contaminați pierd și reperele dogmatice și morale curate ale credinței în Hristos. Epidemia EMO este noua formă de reeducare, de data aceasta având dimensiuni planetare…

Când am fost în America anul trecut, timp de două săptămâni, zilnic, observam (trecând 1-2 minute) pe n canale tv dedicate diferitelor secte și chiar congregații catolice, discursurile, mimica și gestica EMO ale ”predicatorilor”. Adesea mă gândeam: ”dacă l-ar vedea baba Rada de la țară pe nea ăsta, ar zice că-i nebun, văzând cum se scălâmbăie.”. Dar deh, ei aplică dictonul ”să-i fraierim pe fraieri” și reușesc să-i bage-n transa emoțională optimă, unde sugestia repetată îi teleghidează apoi ca pe roboți. Iar aceia aveau mai mult glume, povești și sofisme ieftine și diversiuni științifico-fantastice decât mărturisiri biblice despre Hristos…

Întrebarea pe care o punem acum este: Păi, dacă creștinul ortodox se lasă amețit și vrăjit emoțional de niște circari în prelegeri și clipuri (și prost regizate pe deasupra) unde nu sunt decât niște imagini și sunete, extaziindu-se aiurea, oare ce va face când marele maestru al hipnozei și sugestiei în masă, antihristul, și proorocii lui vor face semne, minuni și vindecări paranormale? Tare mă tem că îl va aplauda…

*

O altă variantă a bolii EMO este înregimentarea în câte-o ”galerie” virtuală (tendința naturală spre comuniunea Bisericii este deturnată spre aceste grupuri, ”bisericuțe” virtuale), care începe să zumzăie, să mârâie, să latre și să muște (prin mesaje, comentarii, emailuri) la comanda liderului. Subiectele sunt câteva numai, legate în special de propaganda și conspirația ”sistemului” și de prinderea și punerea la ”zidul infamiei” a trădătorilor ecumeniști sau securiști. O adevărată inchiziție virtuală… Evident că toți rezonează și cu vibrația emoțională și cu nivelul de cunoștințe (dogmatice și de cultură generală) și mai ales cu păruta viață duhovnicească în care principala lor virtute este e-mărturisirea și unde excelează tendințele rascolnice și critice față de orice ierarhie și autoritate duhovnicească și mai ales față de toți care nu ”vibrează” emoțional ca și ei. Unii dintre ei sunt chiar manipulați de-a dreptul, pe fondul neștiinței crase, dar alții, liderii, activiștii, sunt manipulanți notorii, scutiți de orice prezumție de nevinovăție. Mai ales când și profită (chiar financiar) de pe urma e-prietenilor și a e-discipolilor emoționați…

*

Altă formă a EMO-maladiei întreține unor creștini starea de însingurare, de ne-eclesialitate a părutei și confortabilei lor vieți duhovnicești, făcându-i să-și transfere multe din mișcările și energiile ființei departe de viața liturgică a Bisericii, în navigarea pe marea internetului, hrănindu-se nu doar cu clipuri și pps-uri drăguțele, emoționante până la lacrimi, unele cu iz creștin (sectar în general, care se încheie cu ”dă mai departe la prieteni și vei vedea că ți se va schimba viața!”), dar uneori și cu cuvinte tari ale Părinților, care, însă nefiind interpretate corect, sub povața ascultării de duhovnic și în lumina vieții litugice, devin taman pe dos aplicate și apoi promovate mai departe. Aici se observă lipsa relației de ucenicie duhovnicească și a vieții de pocăință și comuniune în Biserică. Din această cauză, neavând stabilitate duhovnicească și emoțională, mergând de unii singuri, aceștia sunt cei mai vulnerabili și sunt ușor de atras în fobii apocaliptice (că mâine e sfârșitul lumii, că vine un cutremur, că începe războiul, că ne-nghite gaura neagră produsă la acceleratorul de particule de la Geneva, că ne topește soarele cu eploziile lui și taman deasupra noastră e gaura în stratul de ozon – fabulații care devin prioritare în mintea omului față de datoria rugăciunii și a faptelor bune).

*

Și totuși, văzând cum copiii și tinerii români sunt modelați după calapodul unui comportament extrovertit și sălbăticit, needucat emoțional și spiritual îndeajuns, crescuți cu mess-ul deschis tot timpul și învățați să se dedubleze în spatele avatarurilor și al pseudonimelor, ne punem câteva întrebări firești referitoare la viitorul lor: Oare ei vor mai ști ce înseamnă întâlnirea și vederea față către față? Cum vor mai experimenta rugăciunea și comuniunea în sânul Bisericii reale și vii? Cum vor fi preoții și predicile de mâine? … Nădăjduim și ne rugăm ca Dumnezeu să scoată secerători la secerișul Lui, chiar și dintre cei ce azi, în euforia emancipată a adolescenței, se declară din generația EMO (cu mai multe și mai agresive alte ispite, tulburări și răzvrătiri venite din ”lume”)…

Așa că, fraților, să ne ferim din timp de epidemia EMO care va deveni în curând o pandemie, pe fondul căreia se vor afirma și mediatiza destui ”harismatici”, ”hristoși și prooroci mincinoși”, vaccinându-ne zilnic cu rugăciunea, cu citirea Sfintei Scripturi și dogmelor creștine (învățăturile Bisericii din scrierile Sfinților Părinți) – hotarele și normele vieții noastre, cu participarea la Sfintele Taine și slujbele bisericești, cu post și înfrânare, cu faptele bune ale iertării, milei și iubirii. Să ne creștem copiii cu înțelepciune și râvnă în ascultare de Dumnezeu și de Biserică. Mântuitorul Hristos Însuși ne îndeamnă: ”Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.” (Matei 26, 41), iar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune ”Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (1 Ioan 4, 1).

Trezvia duhovnicească și discernamântul, așadar, trebuie să ni le dezvoltăm prin buna rânduială de viață cotidiană, prin curăția și frumusețea gândurilor, a cuvintelor și a faptelor, prin Spovedanie, sfat și ascultare de duhovnic, prin citirea Sfintei Scripturi, a Filocaliei și a Sfinților Părinți ai Bisericii. Având exemplul și mărturia lor netrecătoare și sigură, să ne umplem și noi sufletul nu cu euforii emoționale individualiste, ci cu cumințenia comuniunii Bisericii și cu seninătatea statornică a blândeții și a smereniei – adevăratele semne și manifestări ale odihnei și ale vieții Duhului Sfânt și Iubitor în om.

”VINO, DUHULE SFINTE, ȘI TE SĂLĂȘLUIEȘTE ÎNTRU NOI!” – cuvinte de folos la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt

”Pogorârea Duhului Sfânt și începutul Bisericii” Părintele Dumitru Stăniloae

(…) Nu particip la nebunia zilelor noastre decât implicit, nu activ. Chiar mă mândresc cu faptul că pot să mă feresc de zarvă.

Cel mai important lucru care îmi vine în minte în legătură cu formaţia mea este sfatul pe care mi l-a dat maestrul meu, Alexandru Finţi, maestru eme­rit al artei: «De fiecare dată când treci printr-un impas în carieră, când eşti înclinat să dai vina pe director, pe regizor, pe societate, gândeşte-te întâi dacă nu cumva lipsa e în tine!» M-a ferit acest percept să iau o atitudine greşită înainte de a descoperi în mine resorturile cu care pot să înving, să depăşesc acel impas al vieţii mele. Mama mi-a spus când eram foarte mic, după ce m-a învăţat rugăciunile «Tatăl nostru» şi «Înger, îngeraşul meu», un lucru senzaţional: «De nu te vede nimeni, te vede Dumnezeu». Din acea clipă nu am mai putut să fac un gest fără acoperire morală pentru că ştiam că întotdeauna există o instanţă care mă vede şi aceasta este Dumnezeu.

Aş sfătui orice părinte să spună asta co­pilului său. E mai mult decât un îndemn la mo­ralitate. Este o pavăză în faţa greşelii, în faţa pă­catului. Nu pot să pierd o zi. Orice zi e un câştig numai pentru faptul că o trăiesc. Nu mi-am pierdut încrederea în oameni niciodată pentru că m-am sprijinit pe gândul moştenit de la maestrul meu. Nu am dat vina pe nimeni. Am înţeles sfa­tul lui şi l-am aplicat. Sunt în zona luminată a Paştilor, simt că lumina Învierii a pătruns şi în sufletul meu şi mă simt mai puternic prin asta, mai pregătit să încerc să mă descopăr, să găsesc în mine resurse ca să pot să merg pe drumul descoperirii de sine.

  • Oameni si demoni:

euthanasie şi euharistie

manifest

  • Catehetica:

Binecuvantarea suferintei alaturi de pocainta – Simeon Kraiopoulos

Ce trebuie sa fac atunci cand suferinta ma macina? – Simeon Kraiopoulos

Așadar, suferința pătrunde ca un plug în existența ta – fie ca durere trupească fie ca durere sufletească – și o brăzdează nemilos, fără să te întrebe ceva. Chiar dacă te tânguiești, chiar dacă te vaiți și plângi, sau orice altceva ai face de durere, nu te întreabă nimic. Suferi fără limite. Dar aici este taina: dacă nu te tânguiești atunci când te afli în dureri, dacă nu te vaiți, dacă rabzi cât poți și spui: ,,Dumnezeul meu, fii binecuvântat!” va fi foarte bine pentru sufletul tău. Cum se poate aceasta? Uite cum: când ai da să te tângui și îți vine să spui ,,Of”, în loc să spui așa, tu să grăiești: ,,Fii binecuvântat, Dumnezeul meu!” Tânguitul tău să fie acesta, să fie cum ai zice: ,,Dumnezeul meu, Tu știi că sufăr mult, știi că aș vrea să înceteze suferința mea, dar fie după cum voiești tu! Să nu se facă voia mea!” Deci, dacă cineva gândește și lucrează așa în vremea suferinței, dacă ia o asemenea atitudine, atunci durerea este un lucru foarte bun, pentru că, așa cum am zis, ea brăzdează adânc precum plugul și scoate rădăcinile patimilor. Una este lucrarea în grădină, când mergi și tai burienile de deasupra și alta este când scoți rădăcinile din adânc.

Cum sa ne predăm purtarii de grija a lui Dumnezeu? – Simeon Kraiopoulos

Cel cu inima buna cauta mereu sa faca binele – Teofan Zăvorâtul

Cum sa ajungem prin bunatate la asemanarea cu Hristos – Paisie Aghioritul

Cum ne inseala diavolul in viata duhovniceasca – Paisie Aghioritul

Dacă omul ar învăța cum lucrează diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

– Părinte, dar cum să învețe?

-Să se observe pe sine însuși. Dacă cineva se observă pe sineși, învață. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru că observă norii, vântul.

Dreapta Credinta versus hristosii mincinosi, eretici, erezii si rataciri sectare – sectologie

‘Fratii lui Hristos’ – o ratacire sectara – Bartolomeu Anania

Ce inseamna dragostea unui orfan – pilde ortodoxe

*


  • Parintele Savatie Bastovoi:

Vahtang Kicabidze: “Cum este omul, așa este și dumnezeul lui”

De vorbă cu Vahtang Kicabidze. Inedit la “Pietrele vorbesc”

“In numele Meu” – un foarte frumos film de scurt metraj despre un preot si un copil

De ce este omul singura jivină care rîde?

(…) Conștiința de sine a omului este cea care ne face să rîdem sau să plîngem. Rîsul poate fi explicat doar privit dintr-o perspectivă a ordinii umane. Chiar și atunci cînd rîdem de animale, rîdem de gesturile și comportamentul care amintește comportamentul uman. Această teorie a lui Bergson exprimată în celebra sa lucrare ”Rîsul” este cu totul îndreptățită. Rîsul este o reacție, o raportare a noastră la ceva. Nu putem rîde, de pildă, de un copac. Rîdem doar în măsura în care ne regăsim în ceva. De aceea oamenii care au un simț autocritic dezvoltat rîd mai ușor, iar oamenii mîndri rîd mai greu. Capacitatea de a rîde este direct legată de smerenie și aroganță. La aceasta s-a referit și Iov cînd a zis: ”Măgarul sălbatic va rîde de zarva din orașe” (Iov 39, 7), prin măgarul sălbatic înțelegîndu-se libertatea omului smerit, iar prin zarva orașelor înțelegîndu-se aroganța deșartă a celor ce se cred stăpîni.

Rîsul este, cel mai adesea, o manifestare a simpatiei, o apropiere. De aceea rîsul este inacceptabil în adunările de partid, politice, unde ierarhia este foarte importantă. Pe vremea lui Stalin, de pildă, oamenii puteau fi omorîți sau duși în lagăr pentru faptul că au rîs într-un moment nepotrivit. Pentru că a rîde mai înseamnă și a-ți exprima libertatea, iar libertatea înseamnă superioritate. De aceea tiranii nu suportă rîsul, pe care îl consideră o lezare a propriei autorități.

Dimpotrivă, tiranul este cel care rîde. Rîsul este monopolul biruitorului. De aceea, atunci cînd rîsul slăbește, tiranul se simte învins. Tiranul trebuie să rîdă. Pentru aceasta la curte au existat întotdeauna slatimbanci, de regulă oameni cu defecte fizice care trebuiau să-l facă pe tiran să rîdă. Și deoarece rîsul nu este rîs cînd rîzi de unul singur, tiranul îi invită la rîsul său pe cei pe care îi consideră mai importanți între supușii săi. A rîde împreună cu tiranul este un privilegiu. Tiranul rîde și te invită și pe tine să rîzi. Tiranul rîde și tu rîzi fără a mai gîndi. A nu rîde împreună cu tiranul înseamnă a te ridica împotriva lui. Cu alte cuvinte, rîsul este admis numai atunci cînd rîde tiranul. A rîde fără voia tiranului înseamnă a te ridica împotriva ordinii. De aceea rîsul a fost motorul tuturor revoluțiilor. Explozia de caricaturi care au premers revoluția franceză și, în special revoluția rusă, sînt o bună dovadă a folosirii rîsului ca armă împotriva ordinii. (…)

Rîsul ca armă de propagandă (2)

(…) Faptul că oamenii rîd mai ușor în grup a fost și este exploatat în scopuri propagandistice. Așa-numitele ”comedy club-uri”, devenite atît de la modă printre tinerii de azi, au fost expluatate la maxim de către ideologii sovietici. Concursurile studențești de glume de la KVN (Clubul celor veseli și isteți) se numărau printre cele mai populare show-uri televizate din perioada sovietică, tradiția lor păstrîndu-se și acum. Atît aceste concursuri, cît și pleada de ”umoriști” sovietici erau purtătorii mesajelor sistemului, dar oferite într-o formă distractivă. Astăzi, cînd rolul teatrelor și a cinematografelor a slăbit prin pătrunderea televizoarelor și computerilor în fiecare casă, artizanii industriei rîsului recurg la crearea senzației de participare prin declanșarea rîsetelor de fundal. Omul modern, sortit singurătății, este ajutat să rîdă printr-o falsă mimare a grupului.

Rîsul în hohot are cu siguranță un efect de paralizie a voinței. Omul care rîde nici măcar nu poate sta drept, el se apleacă involuntar spre pămînt, iar culmea rîsului este a te tăvăli de rîs. Această paralizie a voinței, exprimată în tot trupul, relaxează creierul, avînd un efect de drog. De aceea rîsul în grup este un adevărat ritual care îi face pe toți să se simtă liberi și să uite de probleme. Această falsă impresie a libertății și a puterii îi face pe oameni ușor de manipulat. Orice mesaj indus prin rîs are șanse mai mari să fie acceptat.

Dar dincolo de industria rîsului care caracterizează lumea modernă, oamenii suferă de o depresie din ce în ce mai profundă. Patologiile psihice sînt mult mai răspîndite azi, cînd lumea rîde mult în hohote, decît altă dată, cînd rîsul zgomotos era considerat o necuviință. Mitul despre efectele curative ale rîsului, atît de umflat de o serie de școli de psihologie, pare să nu se verifice.

În curînd la
EDITURA
CHRISTIANA:

CUPRINS
Prefaţă (de Răzvan Codrescu)
Notă asupra ediţiei
FORTUL 13
Convorbiri din detenţie
SECRETUL FORTULUI 13
Reeducări şi execuţii
LA CAPĂT DE DRUM
Învinşi sau învingători?
Alte volume publicate de Marcel Petrişor
Postfaţă (de Lucian D. Popescu)

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Scrisă – cu toate riscurile implicite – înainte de 1989 şi concepută din capul locului ca un roman bazat pe experienţa de fost deţinut politic a autorului, această carte n-a putut fi însă tipărită decît după căderea regimului comunist. Prima ei ediţie a apărut în trei volume, în perioada 1991-1997, la trei edituri (Meridiane – Bucureşti, 1991; Timpul – Iaşi, 1994; Institutul European – Iaşi, 1997), în condiţii mai degrabă modeste. Cartea ocupînd un loc de seamă în literatura închisorilor comuniste din România, iar tirajele tuturor celor trei volume ale ediţiei întîi fiind demult epuizate, se impunea o nouă ediţie îmbunătăţită, pe care şi-a asumat-o Editura Christiana (în cadrul colecţiei „Cruciaţii secolului XX”*), cu opţiunea pentru reunirea celor trei volume anterioare într-un singur volum masiv, în interiorul căruia cele trei părţi care-l alcătuiesc păstrează titlurile şi subtitlurile fiecărui volum iniţial. Dacă noul titlu general al cărţii – Cumplite încercări, Doamne! – aparţine autorului, subtitlul acestei a doua ediţii (Anii de mucenicie ai temniţelor comuniste) este unul editorial, propus autorului şi încuviinţat de acesta ca atare.

În varianta iniţială (atît manuscrisă, cît şi tipărită), din motive de discreţie sau prudenţă (explicabile contextual la data redactării), numele celor aflaţi încă în viaţă fuseseră înlocuite de autor cu nume fictive (Marcel Petrişor – Mircea Petre, Gheorghe Calciu – Gore Bolovan, Popa Ţanu – Popa Ranu, Crăciun – Baciu etc.) sau fuseseră date doar cu iniţialele lor (Voicu Andreescu – V. A., Papacioc – P. etc.). În ediţia de faţă le sînt restituite numele reale, ceea ce creşte considerabil interesul documentar al cărţii. Textul a fost integral revăzut şi substanţial adăugit de autor. S-au operat îndreptări sau unificări de structură, ortografie şi punctuaţie. În unificarea grafică a unor nume proprii s-a ţinut seama, de regulă, de forma cea mai frecventă în uzul curent sau, cînd a fost cazul, de forma folosită preferenţial de purtătorii numelor respective sau de familiile lor (Alexandru Ghyka, bunăoară).

(…) Referitor la atacurile diavolului, Bătrânul Eusebiu zicea: “Satan ne poate foarte uşor face să cădem la dreapta sau la stânga. Căderile de-a dreapta, care se prezintă sub aparenţa zelului pentru Dumnezeu, sub aparenţa virtuţii şi a datoriilor perfect împlinite, sunt mult mai periculoase decât căderile de-a stânga, care se văd limpede că sunt păcate. Noi trebuie să ne păstrăm întotdeauna pacea sufletului.”

Altă dată, el îşi sfătuia aşa fiii săi duhovniceşti: “Dacă tu vezi că felul altora de a gândi diferă de al tău, nu te mira! Noi ştim acest lucru din cuvintele Domnului, şi anume că cel rău acţionează puternic asupra minţii oamenilor şi le întunecă pentru a nu putea discerne care le este interesul şi pentru a nu asculta glasul Domnului”. (…)


Categorii

Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Pagini Ortodoxe, Parintele Mihail Stanciu, Parintele Savatie, Parinti greci si athoniti, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “PARINTELE BENEDICT GHIUS: Dragostea adevarata, refuzul lumii si predania insingurarii: “Trebuie sa pierdem lumea ca s-o primim altfel”/ EPIDEMIA PIETISMULUI SI A CLIPURILOR “VIRALE”. Atentie la surogatele de traire ortodoxa!

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » D’ale internetului: BLOGGERITA SIRIANA – LESBIANA, ACTIVISTA SI “RAPITA” DE FORTELE SIRIENE – NU EXISTA! In plus: despre hamsterizarea jurnalismului si despre ZVONUL VIRAL SINISTRU PRIVIND MOARTE
  2. Reteta clasica a unui surogat al trairii ortodoxe? Un strop de adevar si minciuna cat cuprinde :

    In aceasta lume complicata in care traim, am intalnit zilele trecute un calugar ortodox de 85 de ani, considerat cu har..vindecator..

    L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

    ”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog.Atat fac- ma rog impreuna cu el.Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei.Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.

    La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului.Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

    L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

    “Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta.Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu.Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea.Acolo te asteapta Dumnezeu.Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica.Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura.Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

    L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

    ”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat.Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine.Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

    L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi.Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

    “Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului.Iubirea, este curgerea vietii.Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

    Si m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.Atunci te deschideai prin inima.Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.

    Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

    L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

    “Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau.Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

    L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii. I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.

    “Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.Si omul s-a indepartat de aproapele sau.Si aceasta din teama.Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume.Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

    Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

    Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.

    ”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”

    Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

    Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

    “Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.

    Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi.Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

    La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez.Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”

    Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra. ”

    Acesta este unul dintre textele care circula la ora actuala pe e-mail, aparent fara a se cunoaste expeditorul (este insa vorba despre o editura ce face in mod mascat publicitate aparitiilor sale editoriale), insa aproape toti cei care-l citesc experimenteaza un sentiment de recunostinta catre acel autor necunoscut si asa-zisa eliberare din greutatile vietii.

  3. “Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.” – Acesta pare a fi un inceput.

    Ce ne mai poate astepta? Greu de spus. Cert este ca, la mare cautare si apreciere printre consumatorii de spiritualitate si dezvoltare personala este, la ora actuala, “transformarea in fiinte de lumina” – initiere in ritualuri samanice de vindecare fizica si emotionala…

  4. Foarte folositor acest articol, intr-adevar rasul este ridicat la rang de mare cinste, ca un bun pansament pentru depresii, totusi rasul cred ca mai mult adanceste boala si singuratatea, pentru ca atunci cand efectul dispare realitatea prin contrast devine si mai inspaimantatoar pentru omul suferind…Ca o adaugire la ce s-a spus mai sus, poate ar trebui sa avem in atentie si curentele de dezvoltare personala, avand ca protagonisti tineri greu incercati care de pe o cale gresita gen droguri, betie, experimentarea vietii se “salveaza” si dau sfaturi de supravietuire altor tineri in impas din larga lor experienta…Din lipsa , chiar dispret fata de trairea duhovniceasca autentica am fost si eu abonata multa vreme la astfel de cluburi on-line si pe principul “minciuna repetata de mai multe ori devine adevar” am inceput de la scepticism la aplicarea sfaturilor in viata mea, sfaturi legate de cum sa fii o femeie puterica, cum sa manipulezi si sa domini omul de langa tine si alte aberatii care iata pe un tanar fara minte sau experienta, il zapacesc…Acum am renuntat, si de cand ma lupt sa raman pe calea cea buna minuni marunte s-au petrecut si s-a ziditit cate putin in sufletul meu, si s-au mai curatat din minciunile care se lipisera de el, minciuni ale societatii actuale si ireale care ne inconjoara…Faptul ca am revenit din orbire la o simtire cat de mica in spiritul Bisericii si ca acum icoanele , sunetul slujbei, scrierile ortodoxe si invataturile Sfintilor Parinti imi sunt asa de dragi , reprezinta un miracol in sine care imi da taria credintei , caci celui caruia i s-au iertat multe , multe crede…Cert e ca nu m-as mai intoarce o clipa la viata de dinainte, lipsita de traire adevarata , calda si plina de viata adevarata, e greu mai cad, dar nu exista o zi fara sa-mi amintesc de Dumnezeu…
    Ca o paranteza, am observat ca cel putin pe antena 3 la stiri in loc sa fie prezentati crestin ortodocsi s-a pus mai mult accent pe vizita catolicilor si pelerinajul lor de duminica, lucru care m-a deranjat pentru ca intentiile lor sunt evidente…Si ce parere au fratii admini despre marsul “femeilor usoare” din mexic care protesteaza pentru dreptul de a umbla despuiate fara a fi agresate de barbati? Cer iertare daca am spus ceva deplasat, exprimarea mea nu este atat de ziditoare ca a unor frati credinciosi si traitori, dar uneori ma invadeaza gandul ca traiesc intr-o lume nebuna -nebuna si citind mai mult pe zi ce trece si minunadu-ma de frumusetea invataturii lui Isus imi dau seama ca lumea din jurul nostru se afla intr-o mare eroare, intr-o goana dupa nimic, dupa himere…si fericirea adevarata si pacea adanca mi-o mai gasesc in interior, in cochilia sufletului, in natura sau in Biserica..si restul, orasul in sine mi se pare uneori un spital de nebuni care tipa, claxoneaza, injura, alearga si se cred dupa caz importanti. Si am mai observat ca daca trece macar o zi fara sa lecturez din cartile si invaturile Sfintilor sau sa ma rog, cele lumesti ma trag repede in jos…Incep iar sa ma indoiesc, apoi ma inversunez si pun mana repede pe o carte ortodoxa, ca nebunia asta moderna e contagioasa…Pur si simplu totul se precipita…Si timpul alearga ca nebunul…Si oamenii intotdeauna se grabesc…Inca o data aduc mii de multumiri fratilor Admini , si ma rog pentru sanatatea si puterea lor de discernamant duhovnicesc sa nu ne lase pe noi…Lucrarea lor este intr-adevar razboi intru cuvant, si cu ajutorul lui Dumnezeu sper sa aduca si alti oameni la viata…la simtire…si sa le dea “nelinistea cea buna” ca traim vreme de mari ispite…

  5. @Dana
    Dumnezeu s-a indurat de tine, ca de multi dintre noi cei de pe aici (comentatori pe acest site) si te-a atins cu Harul Sau…iar acum nu-ti mai gasesti linistea si adevarata fericire decat cu El, prin Biserica si tainele ei, Sfinti, rugaciuni si cantarile pline de frumusete adanca si adevarata ale ortodoxiei. Asa este lunea azi alearga nebuneste, oameni care sunt morti vii, orasele in special sunt si mai inebunitoare.
    Si eu am observat ca ma resimt dupa o zi in care nu citesc macar catusi de putin ceva duhovnicesc, lumea te inghite pur si simplu. Am auzit la un moment dat o doamna preoteasa spunand ca rugaciunile de dimineata si seara nu sunt de ajuns. La vremea aceea nu am inteles ce vrea sa spuna, dar mi-a ramas in minte si acum ii dau dreptate. Intre dimineata si seara, intre doua duminici e cale lunga mai ales azi si fara pastile duhovnicesti luate in timpul zilei sau saptamanii sufletul se imbolnaveste.
    La capitolul pastile duhovnicesti adminii de aici au mare si important rol, pentru care le multumim si ne rugam pentru ei sa le mai dea Domnul putere sa ne impinga/traga si pe noi dupa dansii.

  6. @ carmen

    Textul pe care l-ai primit si l-ai scris aici nu pare a fi deplasat in ceea ce priveste invatatura pe care o aduce, desi, intr-adevar exceptia pe care ai notat-o in cel de-al doilea comentariu poate sa indrume pe cei neavizati pe drumuri gresite. Si pare ca vine chiar ca o contradictie a ceea ce se spune in context, pentru ca, acel batran calugar la un moment dat afirma: “Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.” Ori aceasta vorbeste de indumnezeirea omului si nu-L priveste pe Dumnezeu ca pe ceva exterior, si asa cum se sugereaza ca “un glob imens de lumina deasupra capului lui“. Lumina trebuie deci sa fie interioara, si adesea vedem din scrieriele ortodoxe ca marii rugatori erau transfigurati ei insisi, nu aveau ceva care le falfaia deasupra capului… Se poate deci, ca in acest caz, sa se fi amestecat graul cu neghina, asa cum se intampla adeseori in ziua de astazi, astfel incat omul sa nu mai poata consuma ceva fara de care sa nu aiba vre-o samanta a stricaciunii, si care de la caz la caz, prinde radacini mai puternice sau nu.

    @ dana

    Vad ca intebi: “ce parere au fratii admini despre marsul “femeilor usoare” din mexic care protesteaza pentru dreptul de a umbla despuiate fara a fi agresate de barbati?”

    Cred ca asupra unui astfel de subiect s-a tot discutat in diferite ocazii, si poate ca ai fi putut sa-ti dai seama, cu usurinta, ce ar putea sa ne spuna fratii admin, daca ai avut ocazia sa le citesti comentariile si chiar si unele articole legate de subiect.

    Ce parere poti sa ai? Pro sau contra. Daca esti pentru un astfel de mars, inseamna ca esti de acord ca aceste femei sa “umble despuiate”, ceea ce ar fi in contradicite cu principiile crestine. Daca esti contra ar insemna ca ai fi de acord ca ele sa fie “agresate de barbati”. Si aici se dovedeste faptul ca problema este prost pusa, pentru ca, chiar daca se organizeaza marsul, chiar daca nu, ele tot dezbracate ar umbla. Ori aici este de fapt problema. Problema este cea a alegerii vestimentatiei, care se face in concordanta cu credinta fiecaruia. Si aici deabia putem sa incepem sa discutam situatia. Dar oare chiar asta trebuie facut acuma, mai ales ca lucrul acesta priveste pe cei care sunt in Mexic? De ce sa nu ne interesam si de vestimentatia oamenilor din Thailanda, daca este in conformitate cu credinta ortodoxa?
    Poate ca ar fi deci, mai bine, sa ne preocupam de lucruri mai importante in ceea ce ne priveste pe noi insine si pe cei de o credinta cu noi.

  7. @ C.O.: Problema cu marsul este ca a tot fost promovat, si maine-poimaine ne trezim si la noi cu un mars ca in mexic, cum au fost si cele ale homosexualilor, care au aparut pe alte meleaguri si apoi au fost importate si la noi…Si ce e mai trist ca fiind promovate astfel de miscari, multe tinere cad prada indemnului, mesajului din spatele manifestatiei de a se dezgoli pentru ca este un “drept” al lor..

    @Cristina P : “iar acum nu-ti mai gasesti linistea si adevarata fericire decat cu El, prin Biserica si tainele ei, Sfinti, rugaciuni si cantarile pline de frumusete adanca si adevarata ale ortodoxiei.” Exact asta simt. Foarte frumos punctat. Multumesc.

  8. @Dana:

    Si ce parere au fratii admini despre marsul “femeilor usoare” din mexic care protesteaza pentru dreptul de a umbla despuiate fara a fi agresate de barbati? Cer iertare daca am spus ceva deplasat, exprimarea mea nu este atat de ziditoare ca a unor frati credinciosi si traitori, dar uneori ma invadeaza gandul ca traiesc intr-o lume nebuna -nebuna si citind mai mult pe zi ce trece si minunadu-ma de frumusetea invataturii lui Isus imi dau seama ca lumea din jurul nostru se afla intr-o mare eroare, intr-o goana dupa nimic, dupa himere

    Parca nu in Mexic fusese asa ceva… Oricum, chiar daca acest gen de actiuni sunt promovate intens de mass-media, nu trebuie sa ne socheze prea mult, nici sa le ducem si noi mai departe sau sa ne luam dupa cei care alta treaba nu au decat sa chibiteze ca pe stadionul de fotbal, spargand cate o samanta si mai aruncand cate o injuratura “ortodoxa” catre cei angajati in acest trist circ al lumii in care traim.

    La cum este astazi lumea, este de mirare, este minune ca inca mai vedem oameni intorcandu-se la Dumnezeu, ca mai vedem bun-simt, decenta, omenie, in jur si aiurea. Toate celelalte, tot spectacolul grotesc al dezmatului si al “paradisului nebun” al acestei lumi sunt intr-atat de generalizate astazi incat te miri ca nu e mult mai rau si ca inca mai suntem rabdati pe fata acestui pamant. In fine, ca o ultima observatie, gay parade este intotdeauna un instrument politic de agresiune a unei societati cu scop precis. Marsul respectiv intra la altceva, categoria dezmatului transformat in normalitate, sau la o problema pe care a atins-o Fer. Filotheu Zervakos aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/08/cand-rusinea-femeilor-va-disparea-atunci-ziua-judecatii-va-fi-aproape/

  9. @C.O.: din pacate, fascinatia luminii, a iluminarii, starea de pasivitate si simtirea curgerii duhului sfant, atribuita unui fals duh sfant, binecuvantarea omului obisnuit adresata iluminatului calugar – sunt indicii clare ale unei alte invataturi, departe de ortodoxie.

  10. Carmen , in legatura cu binecuvantarea iata ce spune parintele Paisie Aghioritul despre Parintele Tihon: Stareţul folosea cuvântul „binecuvântează” (termenul grecesc “evloghison” înseamnă deopotrivă binecu-vintează şi iartă-mă – n. ed.) şi atunci când cerea smerit binecuvântarea altuia, la care dădea şi el binecuvântarea sa cu rugăciunea: “Domnul să te binecuvinteze’.

    După salutul obişnuit conducea pe vizitatori în biserică, unde cântau împreună “Mântuieşte, Doamne, poporul tău” şi “Cuvine-se cu adevărat…” iar dacă era timp bun, ieşeau afară, sub măslin şi stătea cu ei cinci minute, după care se ridica voios zicând:
    – Ei, acum să vă cinstesc!

    Scotea apă din cisternă şi umplea o cană pentru vizitator, punea şi în tinicheaua lui (o cutie de conserve ce o folosea şi ca ibric) şi apoi căuta să afle vreo bucată de rahat, uneori uscat, alteori mâncat de furnici, dar care nu pricinuia dezgust, deoarece avea binecuvântarea Părintelui Tihon. După ce le pregătea, Stareţul făcea semnul Sfintei Cruci, lua apa şi zicea: “Mai întâi eu. Binecuvântaţi!”. Şi aştepta ca vizitatorul să-i spună: “Domnul să te binecuvinteze”, altfel nu bea apa. Apoi dădea şi el binecuvântarea sa. Binecuvântarea de la alţii o simţea ca pe o nevoie, nu numai pe cea a celor sfinţiţi sau a monahilor, ci chiar şi pe cea mirenilor, fie ei bătrâni sau tineri.

  11. Sfantul Serafim de Sarov :
    “De fapt, Dumnezeu a dovedit deseori, in fata multor martori, in ce fel harul Sfantului Duh lucreaza in oamenii pe care El i-a sfintit si luminat cu marile Sale insuflari. Amintiti-va de Moisi dupa convorbirea sa cu Dumnezeu din muntele Sinai. El stralucea atat de tare, cu o lumina atat de grozava, incat oamenii nu se puteau uita la el. Chiar a fost nevoit sa poarte un voal cand a aparut in public. Amintiti-va Schimbarea la Fata a Domnului, in Muntele Tabor. O lumina mare L-a inconjurat “si vestmintele Lui s-au facut stralucitoare, albe foarte, ca zapada” (Marcu 9:3), iar ucenicii Sai au cazut cu fata la pamant de frica. Iar cand Moisi si Ilie I s-au alaturat in acea lumina, un nor i-a umbrit pentru a ascunde stralucirea luminii harului dumnezeiesc, care orbise ochii ucenicilor. Astfel se infatiseaza harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu, intr-o lumina nestricacioasa, tuturor celora care le dezvaluie Dumnezeu lucrarea sa.”

  12. Pingback: Razboi întru Cuvânt » VIRALA NATIONALIST-ORTODOXISTA: despre inca un test social media. Cazul mobilizarii romanilor la Sfantu Gheorghe printr-un Apel de pe Youtube
  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Se fura copii pentru organe?! UN HOAX SINISTRU DEZMINTIT CATEGORIC DE POLITIE
  14. Pingback: Razboi întru Cuvânt » INTERNETUL – MIZA ESENTIALA PENTRU MAI-MARII LUMII
  15. Pingback: Razboi întru Cuvânt » VIRALUL HOMOSEXUAL: despre “reactia incredibila a baietelului care vede pentru prima oara un cuplu gay” sau cum manipuleaza gruparile gay copiii in aplauzele mass-media
  16. Pingback: Parintele Mihail Stanciu despre INDRACIRILE mai vechi si mai noi, despre EXORCISMELE adevarate si false si CUM SA DEOSEBIM INSELARILE
  17. De cateva zile nu mai pot accesa blogul parintelui Mihail. Mai are cineva problema asta?
    Doamne ajuta!

  18. @ Andy:

    Toata lumea. Pentru simplul motiv ca… nu mai exista. De ce? Asta ar trebui sa intrebi la Biroul de presa al Patriarhiei romane, probabil.

    Vezi raspunsurile pe care le-am dat si noi, si altii, la intrebarea de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/05/17/ortodoxia-ca-un-show-sau-despre-primejdia-falsei-renasteri-harismatice/#comment-45640

  19. Pingback: “De ce acest refuz de a primi lumea?” « Mugureinflorit's Blog
  20. Pingback: PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video) - Razboi în
  21. Pingback: Parintele Mihail Stanciu: CUM NE INCHINAM ZEULUI INTERNET SI E-DUHOVNICIEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  22. Pingback: IPOCRITI BINE INFORMATI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – 15 ani de la mutarea la Domnul a unui PREOT AL CURAJULUI, JERTFEI SI SLUJIRII IN CETATE (8 septembrie). Viata de sfintenie si minuni in inchisorile de la Targu Ocna si Aiud -
  24. Pingback: ANXIETATEA, DEPRESIA SI DEPENDENTA in varianta web 2.0 (STUDII)/ Efectele stirilor si jocurilor VIOLENTE/ Cum sunt spionati utilizatorii FACEBOOK si BitTorrent (stiri si aticole internet) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  25. Pingback: DIN SCRISORILE INEDITE ALE LUI IOAN IANOLIDE catre Parintele Benedict Ghius de la Cernica: “Sangerez necurmat pentru mantuirea lumii… Dezastrul ranjeste in toata stralucirea civilizatiei” -
  26. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  27. Pingback: PARINTELE BENEDICT GHIUS – 24 de ani de la adormirea intru Domnul (12 iunie). “Cea mai cumplita persecutie impotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori” - Recomandari
  28. Pingback: PIETISMUL ANTI-ORTODOX - Recomandari
  29. Pingback: MARTURII DESPRE CUVIOSUL BENEDICT DE LA CERNICA – DUHOVNICUL INIMII aprinse de rugul rugaciunii neincetate, care iradia cu putere multa LUMINA NECREATA A SFINTENIEI si CALDURA BLANDETII CERESTI | Cuvântul Ortodox
  30. @CristinaP
    “Asa este lunea azi alearga nebuneste, oameni care sunt morti vii, orasele in special sunt si mai inebunitoare.
    Si eu am observat ca ma resimt dupa o zi in care nu citesc macar catusi de putin ceva duhovnicesc, lumea te inghite pur si simplu.”

    Azi, la 6 ani dupa aceasta postare, cand vezi la tot pasul zombi smartphonephoros (purtatori de telefoane inteligente), insingurarea si rugaciunea sunt absolut indispensabile pentru a nu ajunge un mort viu.

    Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea.
    – Petre Ţuţea

    Fiecare zi e pentru mine o victorie asupra urâtului. Sunt aşadar un luptător. Ce este urâtul? E starea prin care se exprimă în cotidian nepotrivirea dintre lume şi noi, e suferinţa unei discordanţe fără leac. Această suferinţă creşte sau scade, dar în oricare dintre clipele ei, în minte îţi revine, aceeaşi întrebare: Ce caut eu aici?
    – Emil Cioran

    Într-un război cu tine vei triumfa doar dacă ştii cum să-ţi alungi urâţenia.
    – Teodor Dume

  31. Pingback: PARINTELE MIHAIL STANCIU despre VIEȚUIREA PE CALEA CEA STRÂMTĂ și DREAPTA ÎNȚELEGERE A CREDINȚEI în vremurile deformărilor și deturnărilor duhovnicești: “Cei înșelați îi vor linșa pe cei care nu acceptă ‘RELIGIA VESELĂ ȘI P
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare