PIETISMUL ANTI-ORTODOX

PIETISMUL ANTI-ORTODOX

de Arhimadritul Cyril Kostopoulos

Pietismul (pietismus) este un fenomen specific vietii religioase protestante care a aparut pentru prima oara in secolul al XVII-lea, in cercurile luterane si prin care s-a incercat reînnoirea vieții spirituale din cadrul Protestantismului, cu intentia de a stimula sentimentul religios. In Grecia, pietismul a aparut in contextual mai larg al “europenizarii” tarii.

Pietismul este in primul rand indreptat spre o “pietate practica”, in opozitie cu viata patristica si eclesiala. Cunoasterea lui Dumnezeu necesita, in pietism, o experiere emotionala a adevarurilor fundamentale. Este adogmatic, subestimand si ignorand teologia patristica, apropiindu-se de agnosticism si imbracandu-l in haina oportunismului moral.

De asemenea, un punct cheie al pietismului este negarea adevarului ontologic al comunitatii eclesiale/bisericesti. Considera mantuirea omului ca pe un eveniment individual, ca pe o absolutizare a pietismului individual. Ortodoxia, insa, invata ca mantuirea este un eveniment eclesial [care are loc in cadrul Bisericii]. Comuniunea persoanelor este “noua creatie” divino-umana a Trupului lui Hristos, care duce la rascumpararea pacatelor si la mantuire. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Asa precum corpul nostru este unul desi compus din multe madulare, si in biserica suntem impreuna un singur trup. Fiindca Biserica este formata din multe madulare, toate acestea compunand un singur trup.”

Biserica Ortodoxa este Trupul lui Dumnezeu-Om, care are ca si suflet pe Insusi Duhul Sfant, Cel Care lucreaza mantuirea madularelor Sale. El iconomiseste totul astfel incat harul divin, rascumparea si mantuirea sa fie data “de catre Dumnezeu, prin Iisus Hristos, in Duhul Sfant” (Sfantul Vasile cel Mare) tuturor madularelor trupului Sau.

Totusi, in concordanta cu invataturile pietismului, mantuirea omului nu este un act eclesial. Nu este impartasita de catre comunitatea eclesiala care lucreaza pentru mantuirea oamenilor, in ciuda necuratiei acestora. Este pur si simplu un merit personal prin persistenta in acte religioase si morale, o imitare la nivel personal a virtutilor “dulcelui Nazarinean” ce asigura garantia absolvirii de pacate/iertarii pacatelor.

Pentru pietisti, Biserica este un fenomen al justificarii individuale. Este o adunarea a “curatului”, o implinire a religiozitatii individuale. Prin urmare este o ruptura fata de adevarul Bisericii, iar pietatea este transformata intr-o realizare personala care “imbunatateste” caracterul si comportamentul, dar care nu poate sa transforme felul existentei noastre, sa transforme natura corupta in curatie si moartea in viata si inviere.

Astazi, in societatile din vest lucrarea Bisericii este masurata dupa valoarea implicarii sale sociale, Biserica fiind organizata ca o institutie seculara cu scop moralist. Totusi, Sfantul Ioan Gura de Aur exclama: “Biserica este dumnezeiasca, si nimic altceva decat rai”.

Din aceasta cauza, pietismul este pana la urma o erezie din punct de vedere eclesiologic, si sustinem aceasta idee din toata inima. Pietismul submineaza, am spune, chiar adevarul Bisericii Ortodoxe, deplasand evenimentul mantuirii din cadrul eclesial intr-unul individual.

Nu in ultimul rand, pietismul submineaza adevarul fiintial al Bisericii Ortodoxe patristice fara sa puna sub semnul intrebarii exprimarile acestui adevar. Pur si simplu il ignora si il paseaza sub jurisdictia teologiei academice.

Credem ca un sinod ecumenic trebuie sa denunte pietismul ca pe o perceptie eronata a evlaviei ortodoxe si sa il condamne.

Traducere pentru Cuvantul Ortodox de E.P.
dupa Mystagogy, Anti-Orthodox Pietism

Legaturi: