Dupa ce a somat autoritatile romane sa LIBERALIZEZE PRETURILE la energie si gaz pentru consumatorii casnici, COMISIA EUROPEANA aproba ajutoarele de stat pentru MARII CONSUMATORI…/ Campioni europeni la SCUMPIREA BENZINEI/ ENEL va incapea tot pe mana CORPORATIILOR STRAINE

16-10-2014 3 minute Sublinieri

energie-electrica-ghimpele-630x472

  • Adevarul:

Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin pentru marii consumatori de energie din România

„Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin pentru marii consumatori acum o oră“, a anunţat Niţă, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, adăugând că aceasta este „o veste bună pentru toată lumea“, potrivit Mediafax.

În vara acestui an, Guvernul a decis că marii consumatori de energie electrică vor plăti doar 15-60% din certificatele verzi aferente cotei obligatorii stabilite prin legislaţie, ajutorul de stat având ca scop evitarea riscului ca aceste companii să îşi piardă competitivitatea din cauza sprijinului acordat energiei din surse regenerabile.

Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani şi putea fi aplicată doar după primirea avizului Comisiei Europene.
Marii consumatori de electricitate, precum Alro Slatina sau AlcelorMittal Galaţi, s-au tot plâns în ultimii ani de preţul prea mare al energiei electrice şi în special de ajutorul de stat acordat de guvern producătorilor de energie din surse regenerabile.

Prin sistemul certificatelor verzi Guvernul sprijină producţia de energie din surse regenerabile. Fiecare producător primeşte gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.
Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

Creşterea costurilor cu energia electrică ca urmare a sistemului de sprijin al energiei regenerabile prin certificate verzi are impact semnificativ asupra preţurilor produselor industriale şi, implicit, asupra competitivităţii industriei energointensive. […]/ integral pe adevarul.ro

România este campioana Uniunii Europene la scumpirea carburanţilor

România, o ţară în care venitul pe cap de locuitor este cu mult sub media europeană, a înregistrat în primele nouă luni din acest an creşteri semnificative ale preţurilor la carburanţi şi se situează printre statele cu cea mai scumpă motorină din Uniunea Europeană.

Dacă la începutul acestui an românii cumpărau benzină cu aproape 1,25 euro/litru (5,604 lei/litru, la cursul de 4,4932 lei/euro la 6 ianuarie), la începutul lunii octombrie, preţul afişat în benzinării era de 1,386 euro/litru (6,11 lei/litru), adică mai mare cu 11,15%.

Aceasta este cea mai mare creştere a preţului la benzină înregistrată în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE). Următoarea ţară în clasament, în funcţie de avansul înregistrat în primele nouă luni de preţul benzinei, este Croaţia, cu o scumpire de numai 3,98%, urmată de Austria – cu 3,13%.
România ocupă acum locul 20 în rândul statelor UE cu cea mai scumpă benzină, iar la începutul anului era ţara cu cel mai ieftin carburant.

În cazul motorinei, creşterea preţului din România a fost mai mică. Preţul unui litru de motorină a urcat de la 1,307 euro/litru (5,87 lei/litru) la începutul anului la 1,408 euro/litru (6,21 lei/litru) în octombrie, adică un avans de 7,75%. Această scumpire, cea mai mare din Uniunea Europeană, a propulsat România de pe locul 23 pe locul 9 în rândul ţărilor cu cele mai mari preţuri la motorină.

De altfel, scumpiri ale motorinei s-au consemnat în primele trei trimestre din 2014 doar în patru state. În afară de ţara noastră, scumpiri ale motorinei s-au mai înregistrat în Croaţia (2,09%), Marea Britanie (0,56%) şi Cehia (0,04%). Preţul motorinei a stagnat în Malta, iar în 23 de ţări a scăzut. Cea mai mare ieftinire a motorinei s-a înregistrat în Portugalia (6,3%) şi în Belgia (5,9%). […]/ integral pe adevarul.ro

Alături de chinezi, francezii de la GdfSuez şi nemţii de la E.On intenţionează să cumpere distribuţiile de electricitate ale Enel pe care italienii vor să le vândă. Preţul ar putea fi însă mai mic decât ce oferă chinezii.

Grupurile energetice E.On şi GdfSuez sunt interesate de preluarea unor active din sectorul distribuţiei de electricitate pe care compania italiană Enel le deţine în România şi pe care intenţionează să le vândă, au declarat pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei.

“Gaz de France intenţionează să preia distribuţia din Banat şi Muntenia Sud, care acoperă Bucureştiul, iar E. On negociază achiziţia distribuţiei din Banat” au spus sursele noastre.
Ambele companii sunt active pe piaţa din România. GdFSuez deţine una dintre cele două distribuţii de gaze din România, iar E.On cealaltă distribuţie de gaze şi distribuţia de electricitate din zona Moldovei.

Francezii şi nemţii au concurenţă însă. Potrivit relatărilor din presă, State Grid Corporation of China ar fi interesată să achiziţioneze toate cele trei distribuţii de energie electrică (Muntenia Sud, Banat şi Dobrogea) deţinute de Enel în România. Enel ar dori 1,8 miliarde de euro pe toate activele din România pe care vrea să le vândă, preţ oricum destul de depărtat de cel pe care chinezii ar fi fost de acord să-l plătească, iar asiaticii s-au lovit de opoziţia statului român în ceea ce priveşte achiziţionarea uneia dintre cele societăţi de distribuţie. “Societatea de distribuţie a energiei Enel Dobrogea este de de importanţă strategică pentru România, mai ales în urma realizării de baze militare în zonă şi a conflictului militar din Ucraina” a declarat, în septembrie, ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu.

Mai mult, statul român ar fi interesat de răscumpărarea distribuţiilor de electricitate ale Enel, sau măcar a unora dintre ele. Astfel, societatea Electrica, recent listată pe bursă, care cuprinde celelalte trei societăţi de distribuţie (Muntenia Nord, Transilvania Nord şi Sud), alături de Nuclearelectrica, ar fi interesate să achiziţioneze din activele Enel. Potrivit unor surse din conducerea celor două societăţi, Electrica are avea, în total, disponibilităţi băneşti de circa 600 de milioane de euro în conturi, iat Nuclearelectrica de circa 100 de milioane.

Enel vrea sa vândă 64,4% din Enel Distributie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, şi 100% din compania de servicii Enel Romania (detinuta prin Enel Investment Holding BV). Tranzacţia s-ar puta finaliza până la sfârşitul anului, dacă Enel ar obţine preţul dorit. […]/ integral pe economica.net


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Romaniei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Dupa ce a somat autoritatile romane sa LIBERALIZEZE PRETURILE la energie si gaz pentru consumatorii casnici, COMISIA EUROPEANA aproba ajutoarele de stat pentru MARII CONSUMATORI…/ Campioni europeni la SCUMPIREA BENZINEI/ ENEL va incapea tot pe mana CORPORATIILOR STRAINE

  1. Se vinde tot ..aur.energie sitot ce se mai poate si exista inca de vindut..cu o graba infioratoare…ar trebui pusi la zid si cei din actuala conducere…ca pe CEAUSESCU!!!

  2. Pingback: PE CINE ASISTA STATUL DE FAPT: Romania construieste, pentru OMV Petrom si EXXON, o mega-conducta pentru gazele din Marea Neagra/ “Suferinta la pompa” – SUNTEM PRINTRE TARILE CU CEA MAI SCUMPA BENZINA DIN LUME/ Justitia independenta: geol
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare