Ilie Serbanescu: ROMANIA A PIERDUT CONTROLUL ECONOMIEI. Cat de jalnic stam fata de vecinii nostri (VIDEO)/ SERVITUTEA COMPLETA NU PASTREAZA NICI MACAR “INVESTITORII STRAINI”. Jupuirea Romaniei incepe sa ajunga la os. DE CE PLEACA MARILE COMPANII STRAINE?

• Antena3: Punctul de Întâlnire. Ilie Şerbănescu: România a pierdut controlul asupra economiei şi a devenit o colonie

Analistul economic Ilie Şerbănescu a fost invitatul lui Radu Tudor în emisiunea “Punctul de Întâlnire”, la Antena 3. Şerbănescu a avut mai multe comentarii acide la adresa economiei româneşti şi a început prin a explica în ce condiţii se pierde controlul asupra economiei naţionale

“O ţară, indiferent de numele ei, dacă pierde controlul asupra economiei, devine colonie. Că vrem noi să îi zicem aşa sau nu… asta e altă problemă. Rulajul banului este esenţial, cu trei puncte. Resursele, energia şi băncile. În măsura în care pierzi aceste puncte, devii o colonie. România le-a pierdut. Se adaugă foarte multe lucruri la noi. Nu mai avem control în comerţ. Bruma de industrie care a mai rămas nu este în mâini româneşti.”

De asemenea, Şerbănescu a făcut o comparaţie cu mai multe state din jurul României care au păstrat, totuşi, anumite puncte cheie pentru putere, spre deosebire de Români.

“Vreau să fac o comparaţie cu ţările din jur şi o să vedeţi că toate suratele României din regiune şi-au păstrat pioni importanţi.

Ungaria a păstrat piesa bancară şi piesa de carburanţi. Ei nu au resurse. dar MOL face investiţii în resurse.

Nu mai spun de cehi. Ei nu s-au asociat planului german de “austeritate cu orice preţ”. Ei nu au urmat prosteala asta la care ne-a obligat Banca Mondială, la monopolul energetic. La noi există, se numeşte CEZ, se extrage seva şi o trimitem în Cehia. CEZ e statul ceh.

Statul român nu există în toată ecuaţia asta.

Şi Croaţia. Cel mai mare retailer din Croaţia este un croat. La noi nu mai există un retailer român. Se bat 10 companii străine pe ce a mai rămas”, a explicat Şerbănescu.

• Jurnalul/ Ilie Serbanescu:

Când servitorul român cade lat

Austria – ţară înzestrată de Dumnezeu cu inegalabile frumuseţi, administrată minunat de locuitorii ei şi inteligent ghidonată de politicienii ei în meandrele Est-Vest  – va începe să aibă probleme. Mulţi vor spune “ce-l bate pe ăsta grija de Austria, când sunt atâtea alte probleme la ordinea zilei, în frunte cu cele ameţitor de grave ale României?!” Păi, dacă Austria va începe să aibă probleme, acestea nu vor veni cumva de aiurea, nici măcar de la reamestecarea cărţilor în contextul conflictului din Ucraina, ci pe fond şi înainte de toate în legătură cu România. Această conexiune este dramatică! Si de problemele Austriei mă doare-nu mă doare, dar de cele ale României mi se frânge inima!

Austria a înţeles bine oportunitatea oferită de ieşirea din comunism a ţărilor Europei de Est. Putea găsi aici pieţe şi resurse de care nu dispunea. Rapid, a luat sub control o uriaşă parte din economia ţărilor respective. O parte disproporţionat de mare, prin comparaţie cu dimensiunile Austriei şi cu posibilităţile ei financiare. A utilizat pe termen scurt lichidităţi imense, dincolo de aceste posibilităţi obiective, semn că s-a oferit să joace rol de vehicul pentru singurul ban lichid abundent din zonă: cel rusesc! Târgul era reciproc avantajos: ruşii puneau la bătaie banul, iar austriecii interfaţa, la adăpost de resentimentele, copios prezente în zonă, faţă de Rusia.

România a fost o ţintă predilectă punând pe tavă toate atuurile: resurse şi subdezvoltare. Austriecii au atacat tot ceea ce era important: petrolul şi gazele, băncile, pădurile, asigurările, industria materialelor de construcţie. În curând au devenit adevăraţi stăpâni în România. Nu s-au gândit vreun moment că ar putea alcătui un fel de parteneriat pe termen lung împreună cu România, având în vedere complementaritatea economiilor respective. Au luat România ca servitor.

N-au rezistat tentaţiei de a lua România la secătuit pe toate părţile deodată. Au contribuit din plin la transformarea României într-o colonie jalnică, fără şanse nu numai pentru ea, dar, vai!, chiar şi pentru stăpânul de la Viena. În strânsoarea din două părţi opozite – exploatarea secătuitoare a resurselor fără valorificarea lor şi extracţia de câştiguri bancare fără finanţarea economiei – România a început să crape! Deja România nu mai este sursă de profit pentru băncile austriece, care nu mai găsesc altă ieşire decât reducerea expunerii pe România. Si doar forţarea descoperirii unor noi resurse de petrol şi gaze, şi nu cumva vreo valorificare a acestora, mai întreţine interesul austriecilor pentru România.

Exploatarea de tip colonial nu este un sistem economic funcţional. N-are “feed back”. Fiind o extracţie în sens unic, rezervorul se goleşte! Si dezastrul coloniei se simte şi în încheieturile stăpânului. Personal urez celor care au vândut austriecilor ţara mai pe nimic –  Petrom şi BCR, perimetre în Marea Neagră şi păduri, industrii şi drepturi neconcurenţiale de preţuri la gaze – să mai fie primiţi la Viena şi după ce servitorul român va fi căzut lat şi nu va mai fi de niciun folos stăpânului.

De ce pleacă ENEL, Lafarge, Mc Donald’s

Un fenomen aparent bizar se petrece în rândurile firmelor străine implantate (şi) prin România. Dintre oficialii români, nimeni nu se înghesuie să aducă în atenţie acest fenomen, necum să-l analizeze şi să-i evalueze impactul. Se rămâne în aceeaşi abordare idioată a „mediului de afaceri prietenos” ca o garanţie a atractivităţii pentru investitorii străini, cheia fiind salariile mici. Or, în fenomenul menţionat, în timp ce câteva firme străine, nu multe, urmează tiparul extinzându-şi afacerile prin valorificarea salariilor mici de la faţa locului, altele, mereu mai multe, caută, în ciuda supraofertei de salarii mici la care pot apela, să plece din România, mascându-şi intenţiile de ieşire din piaţă cu diferite formule, îndeosebi legate de schimbări strategice la nivelul de asamblu al reţelelor internaţionale din care fac parte.

ENEL, gigantul italian din energie, pretinde că părăseşte afaceri în România de peste 1 miliard euro pentru că ar fi obligat la restrângeri globale de activitate generate de îndatorări vechi de dinaintea crizei. Lafarge, gigantul francez din industria cimentului, susţine că scoate la vânzare afaceri de sute de milioane de euro din România în legătură cu o fuziune la nivel global cu unul din rivalii săi europeni, Holcim. Mc Donald’s, gigantul american fără concurenţi printre giganţii de profil din lume, caută un francizat, căruia să-i lase contra cost şi chirie, afacerea de sute de milioane de dolari pentru a ieşi fizic de pe piaţa din România. Sunt numai câteva exemple. Au fost prezentate doar cele mai notabile. Şi n-au ajuns încă în spaţiul public intenţiile asemănătoare ale unor similari. Ce-i uneşte? 1) Dimensiunea pe piaţa de profil, dacă nu şi dimensiunea în sine! 2) Poziţiile oligopoliste (piaţă sigură tip monopolistic, adică fără concurenţi, practic neîmpărţită cu alţii sau cel mult împărţită cu un alt competitor). 3) Profiturile certe. Toate acestea alimentează nedumeririle!

La o analiză atentă însă, mai poate exista, în toate cele trei cazuri, un lucru în comun: o percepţie similară asupra perspectivei în România, anume perspectiva unei pieţe închise sau într-o creştere derizorie! ENEL se confruntă cu problema deja de doi ani: în contextul prăbuşirii consumului de energie primară în România, degeaba deţii monopol pe circa 40% din distribuţia de electricitate, cum are ENEL, căci profiturile, chiar dacă sigure, tot nu cresc. În cazul Lafarge este vorba de aceeaşi perspectivă, întrucât dinamismul economiei din România este doar în statistici şi nu în construcţiile rezidenţiale şi în infrastructură. Cu Mc Donald’s este şi mai simplu. O ţară în sărăcire nu poate oferi perspective, mai ales pentru giganţi! Pentru profituri mari nu sunt de ajuns salariile mici din propria activitate, ci mai trebuie şi piaţă la desfacere, adică dimpotrivă salarii mari. Şi poate mai e ceva. La ei acasă, toţi aceşti giganţi sunt obişnuiţi cu profituri de 8-10%. În colonia numită România au venit pentru profituri de 80%! Şi nu e vorba doar de o metaforă onomatopeică!