Ilie Serbanescu despre JECMANIREA ROMANIEI de catre COLONIA EUROPEANA. Liberalizarea preturilor la energie si contributiile pentru energia regenerabila – FINANTAREA VESTULUI PE SEAMA PERIFERIEI ESTICE

• Adevarul: România se poate întoarce în recesiune. Liberalizarea gazelor va duce la pierderea a 525.000 de locuri de muncă, cu un impact de 6,3 miliarde de euro

Liberalizarea preţurilor la producţia internă de gaze naturale va duce la scăderea cu 50% a industriei, ceea ce înseamnă pierderea a 525.000 de locuri de muncă, creşterea cu 4% a şomajului şi dispariţia a 6,3 miliarde de euro din Produsul Intern Brut (PIB) al României, potrivit unui studiu Deloitte, prezentat de către Valeriu Binig, director pe probleme de energie în cadrul firmei de consultanţă.

Potrivit studiului, liberalizarea totală a preţurilor de producţie internă la nivelul importurilor de la intermediarii Gazprom înseamnă o creştere cu 143% a tarifului, ceea ce înseamnă o creştere de preţ de 72% la preţul final pentru industrie în doar doi ani.

Astfel, România se poate întoarce în recesiune.

Un alt scenariu, de reducere a activităţii industriale cu 25% ar duce la dispariţia a 220.000 de locuri de muncă şi pierderea a 3,5 miliarde de euro în PIB. În acest moment, industria reprezintă 32% din economie, potrivit statisticilor Eurostat, în vreme ce media statelor vestice pendulează între 16% şi 18%. Şase grupe industriale vor fi afectate în principal, marile probleme urmând a afecta industria alimentară, metalurgia, industria chimică, industria sticlei şi cea a cauciucului şi maselor plastice.

Studiul mai arată că România are la dispoziţie o singură sursă de import (Rusia), în vreme ce Germania are patru surse, Franţa are 13 surse, Italia are 12 surse, iar Marea Britanie are 10. Spania, la rândul sau, importă gaze naturale atât din Africa, cât şi din alte părţi ale lumii, prin intermediul terminalelor prin care se importă gaze naturale lichefiate.

De asemenea, raportul arată că preţul de import al gazelor naturale pentru România este mai mare decât cel la care importă statele occidentale.

Ionel Borş, country manager al ArcelorMittal România, a spus şi el că acum “competitorii din industria oţelului din Estul Europei beneficiază de un preţ mai mic cu 40% la gaze, ceea ce le da din start competitivitate în plus”. El a mai afirmat că România respectă o serie de politici europene, precum cele privind reducerile de emisii, energie regenerabile şi gaze naturale, pe care nicio altă ţară occidentală nu le respectă, cu riscul amenzilor de la Comisia Europeană.

La rândul sau, Spyridon Vamvakas – directorul general al producătorului de sticlă Stirom, a afirmat că nu înţelege care mai este nevoia de a extrage gaze neconvenţionale în România, dacă preţul la care gazul va fi preluat va fi cel de import.

Omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, susţine că acum funcţionează doar cu două combinate de îngrăşăminte chimice, un număr de cinci fiind închise.

Deloitte recomandă o aliniere a preţurilor la producător în 8-14 ani. În această perioadă, România ar trebui să-şi dezvolte infrastructura astfel încât să poată importa gaze şi din alte state, ar dezvolta producţia din Marea Neagră şi ar trebui stabilit un mecanism prin care să se plafoneze preţul consumatorilor industriali. Preţul ar trebui stabilit în baza costurilor reale de producţie şi să nu aibă caracter discriminatoriu, potrivit Deloitte.

Reprezentanţii patronatului CONPIROM, care au comandat studiul, afirmă că doresc stoparea scumpirilor la gaze de la 1 aprilie şi renegocierea calendarului de liberalizare cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE). În acest moment, România are doi producători interni, respectiv Petrom şi Romgaz, şi importă în proporţie de 15% din consum de la Wintershall şi Imex Oil, intermediarii agreaţi de Gazprom. Anul trecut, consumul de gaze a scăzut cu 8%, din cauza preţurilor mari.

Eric Stab, şeful GdF SUEZ România, afirma recent că România nu este pregătită pentru dereglementarea segmentului de consumatori industriali în această vară, întrucât nu există o bursă a gazelor şi nici mecanisme de piaţă pentru formarea preţului.

• Jurnalul/

Ilie Serbanescu: Cum devii anticolonialist: studiind programul UE în energie!

În mod inevitabil, scandalul politic avea să izbucnească în problema preţurilor în energie, după ce, tot politic, problema în sine fusese ascunsă sub preş ani de zile. Absolut ruşinos, oficiali, politicieni şi analişti economici racordaţi din păcate doar la trepidaţiile conjuncturilor şi, poate chiar mai rău, la comenzile politice ale servirii derizoriului au evitat o discuţie lămuritoare asupra problemei pentru singurul motiv că schimbările de preţuri nu aveau să vină din economie, ci din pixurile unor birocraţi de la Bruxelles, decidenţi de tip colonial în nici o legătură cu economia de piaţă pe care o propovăduiesc. Si, vai!, cum să fie discutate tocmai într-o colonie deciziile de tip colonial ale centrului?!

Nu este deloc meritul subsemnatului că, de ani de zile, am pus pe tapet, de zeci de ori, în media în care am fost prezent, motivaţiile şi implicaţiile deciziilor de la Bruxelles în domeniul energiei. Este vorba doar de fuga de răspundere a celor care au tăcut. Nu te naşti anticolonialist! Devii anticolonialist ajungând să cunoşti nişte realităţi care te obligă să le caracterizezi aşa cum sunt. Am devenit anticolonialist analizând tocmai deciziile birocraţiilor de la Bruxelles în problema preţurilor la energie.

Cele două decizii ale acestora, strâns corelate, au fost: aşa-zisa liberalizare, de fapt o simplă forţare a creşterii preţurilor în energie şi sporirea la cel puţin o cincime până în 2020 a contribuţiei energiei din surse regenerabile la acoperirea consumului de electricitate în ţările membre ale UE. Ar fi imposibil acum şi aici să rememorăm întreaga argumentare a inconsistenţei impunerilor de la Bruxelles, dar câteva repere se cer subliniate.

Liberalizarea are sens doar dacă piaţa este concurenţială. Ceea ce nu este deloc cazul în privinţa pieţei energiei din UE! Aceasta este dominată de mari monopoluri, toate din Vest, care au acaparat producţia şi controlează strategic importurile de energie, confiscând structurile de distribuţie şi exercitând astfel o influenţă determinantă asupra preţurilor, care au legătură nu cu condiţiile pieţei, ci cu puterea şi politica acestor monopoluri. În asemenea condiţii, liberalizarea este o farsă şi, de fapt, un instrument prin care respectivele monopoluri îşi extind controlul asupra preţurilor pe ansamblul UE încasând rente nemeritate din ţările de la periferie ale căror distribuţii le-au preluat, distribuţii care ajung să joace un rol de placă turnantă între consumatorii din Est care plătesc şi structurile monopoliste din Vest care extrag banii fără măcar a investi ceva în acest scop.

Creşterea contribuţiei energiei regenerabile este un obiectiv corect şi dezirabil, dar, în măsura în care tehnologiile şi industriile de punere în valoare a acestor energii sunt concentrate toate în Vest, generalizarea obiectivului înseamnă de fapt o finanţare masivă şi continuă a dezvoltării Vestului pe seama plăţilor consumatorilor din Est. Este exact ceea ce s-a întâmplat, campionul perdant, ca să nu spunem jegmănit, fiind România. (va urma)

Ilie Serbanescu: România – campionul perdanţilor

România este ţara din UE cea mai jegmănită de către Vest prin dubla invenţie de la Bruxelles a liberalizării preţurilor în energie şi a creşterii la o cincime a contribuţiei energiei regenerabile. Motivele sunt în principal două.

1) România are resurse energetice (spre deosebire de alte ţări din Est care nu au): nu numai că acestea au fost preluate în exploatare de către companii străine (cu valoarea adăugată în contul acestora şi nu al României), dar, prin obligarea desfacerii lor nu la preţuri legate de costurile interne, ci la preţurile practicate pe piaţa UE (de pildă, la gaze preţurile la care economia dominantă, adică Germania, ţară fără resurse, se aprovizionează din Rusia), României de fapt i se interzice dreptul de a-şi folosi resursele proprii pentru impulsionarea întârziatei sale dezvoltări.

2) Întrezărind implicaţiile inevitabile, autorităţile române, în loc să preîntâmpine ceva din dezastrul energetic şi economic ce se abătea asupra ţării, au turnat dimpotrivă gaz peste foc, angajându-se nu numai la calendare ameţitoare de liberalizare, dar şi la supracompensări cu certificate verzi a investitorilor în energie verde, certificate al căror cost este în ultimă instanţă suportat de consumatori. Efectele s-au cumulat şi treptat facturile la consumator au devenit gâtuitoare.

Consumatorii industriali şi-au amputat consumul. Investitorii străini ameninţă că pleacă din România. Producătorii găsesc cu greu cumpărători. Preţurile la producător s-au prăbuşit. Dar, în ciuda acestui fapt, împotriva oricărei raţiuni a economiei de piaţă, preţurile la consumator cresc pe mai departe în virtutea angajamentelor guvernamentale stupide faţă de Bruxelles şi FMI. Companiile vestice care au acaparat distribuţia exultă. Fără nici un efort, fără nici o investiţie, au parte de încasări în creştere, căci achiziţionează mai ieftin şi vând mai scump. Anomaliile întrec orice limite. După ce şi-a asumat toate stupizeniile transmise de la Bruxelles şi acceptate de cabinetul Boc, guvernul Ponta ajunge la mijloc. Nu îndrăzneşte însă să anuleze supracompensarea în privinţa certificatelor verzi şi nici să stopeze liberalizarea. Doar amână subvenţionarea de către consumatori a certificatelor verzi. Dar, nefiind de ajuns pentru a evita explozia preţurilor la consumator, sunt puşi producătorii de stat de energie ieftină (Nuclearelectrica şi Hidroelectrica) să vândă chiar sub costuri spre a ajunge electricitate către populaţie la preţuri rezonabile. Si, desigur, pentru a nu-i afecta cumva pe distribuitorii străini de energie! Aceştia pot pe banii românilor să se îmbuibe în continuare nestingheriţi!

Traian Băsescu îl prinde la strâmtoare pe Ponta şi vâră chestiunea în disputa politică. Dar, vai!, nu-l ia la bani mărunţi nici cu îmbuibarea inadmisibilă a companiilor străine din distribuţie şi nici cu şi mai inadmisibila extracţie în acest scop de bani de la companii de stat, ci cu faptul că nu ar fi notificat Bruxelles-ului demersul. De parcă n-am putea muri şi nenotificaţi la Bruxelles!