ABERATIILE IDEOLOGIILOR DE GEN AU DEVENIT LEGE SI POLITICA DE STAT IN ROMÂNIA (si Video cu Mihai Gheorghiu)/ Ideologii noului feminism si ai gruparilor LGBTQ SUBMINEAZA drepturile omului/ Originile NEOMARXISTE ale limbajului „corect politic”/ Fete sau băieți, în fond, ce contează? CARTE PENTRU COPII SI PENTRU ”SUCIT GÂTUL” NORMALITATII

30-07-2018 16 minute Sublinieri

Mihai Gheorghiu si Ana-Corina Sacrieru la Realitatea TV, emisiunea Oamenii realitatii, duminica 29 iulie

Puțini ar fi crezut că, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, legile României vor fi iarăși filtrate prin ideologii radicale. Se întâmplă însă chiar în zilele noastre, sub ochii noștri, de această dată de către filiera neomarxistă care a înlocuit lupta de clasă cu lupta de gen.

Există, printre curentele radicale extremiste neomarxiste, unele care consideră că genul este un construct social și că orice comportament asociat genului este un stereotip opresiv care trebuie distrus și înlăturat din societate. Convenția de la Istanbul este, în parte, tributară acestor ideologii extremiste, motiv pentru care o bună parte din țările europene nu au ratificat-o, unele au decretat-o neconstituțională, iar în altele bisericile catolice se opun categoric.

Ei bine, într-un mod total netransparent și nedemocratic, legi ale României au început să fie modificate potrivit perceptelor extremiste amintite. Fără dezbatere și, cu siguranță, fără discernământ. Este absolut evident că legiuitorul român nu a știut ce a votat. Pentru că nu politicienii de astăzi sunt extremiști, ci diverse grupuri de lobby care influențează nedemocratic procesul legislativ (la nivel național sau supranațional, cum e cazul Convenției). Mai remarc și faptul că, în țara noastră, trei milioane de cetățeni care vor să afirme căsătoria ca fiind între femeie și bărbat, adică drept ceea ce este, sunt duși cu vorba de ani de zile, pe când aceste grupări extremiste pot modifica legile, normativizând genul potrivit agendei lor radicale, oricând, oricum, indiferent de cât de absurde sunt modificările.

Să aducem câteva clarificări. A spune că genul are o dimensiune culturală este un lucru normal. Este o constatare. A fi bărbat este nu doar o chestiune de biologie, ci și de cultură. Într-un fel e bărbatul asiatic, în alt fel cel european, în alt fel cel groenlandez. A spune, însă, că genul este construit social totalmente înseamnă să promovezi o concepție extremistă care, atenție, NU ÎNTRUNEȘTE CONSENS NICĂIERI PE LUME. Dimpotrivă. Există nenumărate articole de psihologie, neuropsihiatrie și sociologie care arată exact inversul: că genul este și biologie, și cultură. Concepția că genul este strict construit social este o OPINIE, nu un FAPT, și încă o opinie nevalidată științific și lipsită de consens politic.

În mod similar, a spune că există stereotipuri de gen este o banalitate. A spune, însă, așa cum deja se face în legi ale României, că stereotipul este orice comportament asociat genului, se înțelege, în mod artificial, este o afirmație extremistă, nevalidată științific. De pildă, judecând după (i)logica extremiștilor, simplul fapt de vorbi despre calitatea de mamă pe care o poate avea femeia înseamnă să folosești un stereotip opresiv asupra femeii. Or, capacitatea de a fi mamă este un FAPT care ține de biologie și aparține doar femeii, nu are nicio legătură cu „sistemele organizate de credințe” sau cu stereotipurile, așa cum glăsuiesc, mai nou, legile României!

De altfel, în treacăt fie spus, legiuitorii, sub influența acestor concepții extremiste, au trecut cu totul cu vederea că noțiunea de stereotip, în sine, este neutră, și că există stereotipuri atât pozitive, cât și negative. Nu există doar stereotipuri negative.

Aceste concepții extremiste care ne vând OPINII drept FAPTE și care schimbă definițiile de lucru esențiale în legile României sunt absurde, iar, dacă vor fi aplicate constrângător, vor deveni abominații. Să luăm un exemplu, mai benign.

În Legea privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi au fost operate modificări în sensul celor descrise mai sus. Se afirmă că genul e construit social și se dă definiția stereotipului de gen ca fiind exclusiv o chestiune ce ține de prejudecăți și sisteme de credințe. La articolul 19, leguitorul s-a gândit să facă în sfârșit dreptate femeilor și a adăugat aliniatul următor: „(3) Firmele de publicitate au obligaţia de a cunoaşte şi de a respecta principiul egalităţii de şanse şi de tratament, precum şi de a nu utiliza stereotipurile de gen în producţiile publicitare.”

Această absurditate, dacă e luată în serios, știți ce ar presupune? Interzicerea oricăror reclame cu produse pentru bebeluși în care mama e mamă și tatăl e tată. Interzicerea drastică a oricăror reclame în care femeia spală, gătește, calcă, se îngrijește de sănătatea copiilor sau de propria ei frumusețe. Căci toate acestea sunt, nu-i așa, stereotipuri de gen! La fel și toate reclamele în care bărbații conduc mașini, repară lucruri, muncesc fizic etc, pentru că acestea au un dublu păcat: nu doar că sunt stereotipuri de gen pentru bărbați, dar le mai și discriminează pe femei. Nu mai zic și de reclamele pentru cupluri de îndrăgostiți, acelea nu doar că sunt stereotipe, mai sunt și homofobe.

Practic, dacă legea, potrivit noilor amendamente, s-ar aplica realmente în România, agențiile de publicitate ar da faliment, iar consumul ar înregistra scăderi dramatice. Sau am asista la reclame în care s-ar practica un fel de reeducare de gen, în care bărbatul apare numai în ipostaze feminine, iar femeia numai în ipostaze bărbătești. Tot acest lucru este absurd pentru că, de fapt, este împotriva legii naturale, împotriva firescului, a realității. Nu poți reconfigura realitatea prin decrete, aceasta este o lecție a istoriei pe care extremiștii, deși o știu, o încalcă, iată, din nou.

De la absurd la abominație este doar un pas. Acesta va fi făcut cu siguranță dacă nu vom îndepărta absurdul din legile care reglementează viața socială în România. Iar abominațiile pot fi mult mai rele decât faptul că agenții de publicitate sau producători dau faliment. Anii 50 ai secolului trecut ne-au arătat finalitatea extremismelor colectiviste de sorginte marxistă: închisoarea, canalul, deportarea.

  • Platforma Impreuna: 

Atunci când un popor refuză dictatul ideologiei de gen

Recent, Curtea Constituțională a Bulgariei a considerat drept contrare Constituției prevederile Convenției de la Istanbul. Principalul argument al constituționaliștilor bulgari era legat tocmai de definirea genului drept construct social: „în Convenție, prin definirea genului ca fiind un construct social, granițele de gen dintre bărbați și femei sunt relativizate și, dacă societatea își pierde abilitatea de a distinge între femeie și bărbat, lupta împotriva violenței exercitate asupra femeii devine ceva formal, un angajament neîmplinit.”

În fapt, constituționaliștii bulgari s-au raportat la o contradicție inerentă evidentă a ideologiilor radicale de gen. Acestea pornesc de la premisa fundamentală că nu există o natură umană obiectivă, premisă din care decurg, cu necesitate, o serie de consecințe. Una din cele mai importante: negarea binarității și „naturaleței” genului. Astfel, femininul și masculinul nu mai sunt categorii ale naturii umane, ci sunt constructe sociale, produse ale unor procese socio-culturale. Cu alte cuvinte, femininul și masculinul sunt artificiale, nicidecum naturale. Din acest motiv, ideologiile de gen se mai pot numi și constructiviste.

Astfel de filosofii sunt de un reducționism atractiv pentru mințile ideologice, oferind explicații totale și esențialiste cu privire la viața socială. De asemenea, ele par a fi menite emancipării și înzestrării persoanelor lipsite de putere cu drepturi și garanții. La o scrutare mai atentă a acestor ideologii, însă, descoperim că, departe de a întări drepturi, ele le subminează tocmai fundamentul, sursa pe care se întemeiază: persoana umană, așa cum o știm.

Dacă genul este un construct social, atunci identitatea de femeie, nefiind dată, ci artificială, nu are substanță. Neavând substanță, discuția despre drepturile femeii este inutilă sau doar o tactica de tip leninist-stalinist.

Să dezvoltăm și explicăm argumentul. Ideologiile genului ne spun că femeie nu te naști, nu ești de la natura, ci devii în urma constrângerilor sociale. Așadar, nu femeilor, adică nu în virtutea unei identități tari, nechestionabile, dincolo de voința și acțiunea umană, trebuie să acordăm noi drepturi sau să reparăm nedreptăți și inegalități, potrivit constructiviștilor, ci acelor persoane care, în mod artificial, sunt interpelate* (în sensul lui Althusser) drept femei. Contradicția e totală: acceptând drepturi și măsuri reparatorii ca femei, acestea acceptă, totodată, interpelarea, deci constrângerea de a fi denumite drept femei și nu altceva. Mai mult decât atât, daca a fi femeie e doar o devenire sociala, un fenomen artificial, înseamnă ca, de fapt, drepturile sunt acordate unei identități sociale contingente, relative. Drepturile femeilor sunt înrădăcinate într-un construct social, iar orice construct social este relativ, deci și drepturile sunt relative.

Dacă, așa cum unii filosofi queer consideră, si copilăria este un construct social, iar copilul o invenție a societății patriarhale opresive, ca și femeia, atunci discuția despre interesele superioare ale copilului este inutilă sau doar o tactică de tip leninist-stalinist. Copilul, ca atare, nu există, de unde rezultă că acordarea unor drepturi acestei ființe care nu are o natură a sa aparte este doar un artificiu. La ce rost sa dai drepturi cuiva care, în fapt, e doar produs socio-cultural relativ?

Dacă și familia e un astfel de construct socio-cultural, atunci forțarea de a extinde noțiunea și conceptul juridic de familie la alte combinații inter-umane este, din nou, inutilă sau o tactică leninist-stalinistă. La ce bun sa creezi realități juridice tari pentru simple construcții artificiale relative? Care astăzi sunt, mâine poate vor dispărea sau transforma în cu totul altceva?

Ce rezulta de aici?

Discursul filosofico-politic deconstructivist al ideologiilor de gen este acompaniat de o metafizică tare a egalității și a „drepturilor”. Egalitate, aici, nu are o componentă social-economică, ci social-culturală. Atunci când cer „egalitate” în drepturi ce țin de familie și căsătorie, activiștii LGBT afirmă familia și căsătoria. Atunci când se cere „egalitate de gen” și „combaterea stereotipurilor de gen”, activiștii progresiști afirmă genul și diferența de gen. Intră în plină contradicție cu propria lor filozofie, care se bazează întocmai pe ștergerea genurilor, diferențierilor și identităților tari. Cum se explică această contradicție?

Cum poți decreta, senin, că genul, copilăria, familia nu țin de natura umană, ci de construcția socială, și, totodată, emite pretenții transcendentale cu privire la „egalizarea” drepturilor ? Pe ce bazezi aceste pretenții? Pe re-construcția socială? În acest sens, doctrina drepturilor naturale, derivată din creștinism, avea o logică și o coerență: pentru ca ești om, ai drepturi. Pentru că ești femeie, ai anumite drepturi. Pentru că ești copil, ai anumite interese de apărat. Pentru că există familie, există și recunoaștere juridică. În schimb, (i)logica ideologilor de gen este: pentru că nu ești ceea ce crezi ca ești, ai niște drepturi pe care ți le dăm noi și iți indicam, tot noi, ce sa faci cu ele și împotriva cui să le folosești.

Dar, de ce tactică leninist-stalinistă? Pentru că atât Lenin, cât și Stalin, făceau unele concesii de moment sau întoarceri din drum atunci când revoluția permanentă risca să se gripeze. Lenin a folosit NEP-ul, politica economică prin care a lăsat țăranii să aibă impresia că vor avea pământul lor și vor putea să comercializeze liber produsele lor, iar Stalin a încetinit ritmul, în timpul războiului, epurărilor si valurilor de teroare. Însă erau simple decizii tactice, contextuale. Scopul era același: revoluționarea completă a societății. NEP-ul a încetat la scurt timp, urmând colectivizarea și foametea din Ucraina care a dus la milioane de morți și acte îngrozitoare de canibalism. Teroarea și epurările au reînceput după război și puteau fi chiar mai dure, dacă moartea nu l-ar fi răzgândit definitiv pe Stalin.

Apropo, iată, moartea se încăpățânează să rămână un fapt natural, nu unul construit social.

Așadar, contradicțiile interne ale ideologilor de gen nu cred că sunt contradicții, ci doar mișcări tactice care să servească unicului scop de revoluționare a societății in categoriile sale fundamentale. Nu acordarea unor drepturi pentru genuri în care nu cred și pentru copii care, în filosofia lor, nu există, este adevăratul lor scop. Alianța cu liberalismul individualist este doar o tactică de moment. Ci distrugerea identităților tari, a realităților sociale stabilite. Nu a celor economice, ci a celor socio-culturale, ca sa citez din cei care au elaborat faimoasa, deja, Strategie Națională de Educație Parentală.

Dacă vrem cu adevărat drepturi, dacă vrem cu adevărat să combatem violența asupra femeii, atunci trebuie să afirmăm diferența de gen și specificul genurilor. Binaritatea e mai mult decât o valoare, este o structură naturală codată cultural. Iată că bulgarii au înțeles că subminarea acestei structuri înseamnă subminarea societății, a femeii și a bărbatului. Vom înțelege și noi aceasta?

*Potrivit filosofului neomarxist Louis Althusser, structurile care domină societatea se reproduc la nivelul relațiilor și interacțiunilor sociale prin mecanismul interpelării, al atribuirii identităților sociale indivizilor. (Anghel BUTURUGĂ)

Originile neomarxiste ale limbajului „corect politic”

În instituirea corectitudinii politice de care ne lovim tot mai des în ultimii ani, neomarxismul a apelat la o adevărată inginerie politică, culturală, socială şi religioasă, plecând de la o malformare a limbajului însuşi, a instrumentului principal al gândirii umane. De neînchipuit pentru un om normal, dar normal pentru ideologul neomarxist luptător împotriva ordinii fireşti a lumii, neomarxismul, prin deconstructivismul lui Derrida, văduveşte limbajul de referentul lui absolut, de Logos, de însăşi realitatea pe care o exprimă. Cum s-a reuşit acest lucru şi care este efectul acestui proces de dezîntrupare a cuvântului însuşi, vom afla împreună cu Irina Bazon, unul dintre co-autorii cărţii „Marx + Freud = Noua ideologie a corectitudinii politice”. (V. G.)

Inspirându-se din metodele critice aplicate de Marx și Freud, pentru a „elibera indivizii” de sub „jugul” ordinii patriarhale „represive”, structurate în jurul valorilor care întruchipau autoritatea (familia tradițională, religia creștină, patria), neomarxiştii reprezentanţi ai Școlii de la Frankfurt elaborează un instrument ideologic prin care să poată critica aceste valori, să le reinterpreteze, pentru a le „deconstrui”. Iniţial, totul în cel mai democratic ambient cultural. Acest mecanism ideologic, specific celor care, polemic, se numesc „intelectuali” de la Revoluţia Franceză încoace, a fost numit foarte sugestiv: Teoria Critică. Ca instrument ideal al Revoluţiei totale, al disoluţiei tuturor instituţiilor fundamentale ale societăţii umane, aceasta a fost aplicată şi în domeniul lingvistic. Limba, cea în care se întrupează atât de minunat Cuvântul lui Dumnezeu, trebuia să fie şi ea supusă transformărilor revoluţionare, marxismului cultural. În întâmpinarea acestui demers a venit filosoful marxist francez Jacques Derrida, prin fondarea şcolii deconstructiviste, care pătrundea în anii ’70 şi în mediul universitar american.

Metoda deconstrucției în literatură și teoria literară

Astfel, criticii neomarxişti, folosindu-se din plin de acest instrument, au început să desfăşoare un imens proces de destructurare ideologică a tuturor semnificaţiilor și interpretărilor tradiționale, „descoperind” noi semnificații corespunzătoare noilor teorii. Potrivit lui Jamie McDonald, „ei s-au străduit să înţeleagă literatura din perspectivă feministă sau din perspectiva homosexualilor sau a minorităţilor radicale. Scopul lor nu era acela de a descoperi sensul – erau mult prea influenţaţi de relativişti pentru aceasta –, ci de a depista elemente sexiste, rasiste sau «homofobe» în operele autorilor de sex masculin, europeni şi heterosexuali”[1]. Astfel a început distrugerea tuturor modelelor culturale tradiţionale, bazate pe sensuri moştenite, stabile (pe care se întemeiază civilizaţia creştină), cu alte cuvinte desfiinţarea limbii care numea realitatea în vechea ordine, pentru a crea o limbă nouă, a Revoluţiei, demers care se înscrie perfect în spiritul programului implementat în distopia lui Orwell de către „Ministerul Adevărului”: „Revoluţia va fi totală atunci când limba ei va fi perfectă” – limba Revoluţiei fiind, la Orwell, „nouvorba”.

Care sunt mecanismele ideologice ale Revoluţiei neomarxiste care a zămislit corectitudinea politică? În primul rând, deconstructiviştii s-au luptat ca să impună în spaţiul universitar ideea paradoxală că scrierea nu mai are la bază un înțeles stabil, care decurge din structura semnificant (învelișul sonor al cuvântului) – semnificat(conținutul pe care îl reprezintă cuvântul) – structură care este desființată –, și că înțelesul se amână la nesfârșit, determinantă fiind doar relația și diferenţa dintre semnificanţi[2]. Termenii nu mai au origine, referință, substanța este înlocuită cu pura relație (ceea ce implică anularea tradiţiei, a moştenirii, a sensului originar).

În noua viziune ideologică, cuvintele nu mai au sens, ci sunt „urme” ale sensului (preluând conceptul de urmă de la Freud, Derrida folosește cuvântul tăiat „urmă” pentru a sugera ideea că sensul este, în același timp, prezent și în disoluție).

Jamie McDonald oferă un exemplu simplu pentru a ilustra ideea de bază a teoriei deconstrucției: „Dacă rostesc cuvântul ”stilou”, vă veţi gândi la acel obiect aflat în sertarul biroului. Dacă arunc cu stiloul în cineva, cuvântul începe însă să-şi piardă înţelesul pozitiv de instrument de scris; în termeni deconstructivişti, semnificaţia originală a cuvântului ”stilou” se şterge, astfel încât nu mai rămâne din ea decât o urmă. În schimb, cuvântul ”stilou” începe să fie asociat cu o armă, un proiectil, un mijloc de exprimare (poate) a furiei. Dacă stiloul loveşte pe cineva, atunci cuvântul va avea pentru acea persoană semnificaţia a ceva dureros, a unei jigniri personale, implicând imboldul de a întoarce lovitura ş.a.m.d.”.

Sensurile nu mai sunt stabile, se dizolvă și se modifică permanent. Are loc o multiplicare a interpretărilor, „adevărul absolut se dizolvă într-o multitudine de adevăruri relative, coexistente”, ceea ce duce inevitabil la revizuirea tradiției[3]. Ideea postulată de adepții deconstructivismului este că „totul este text”, fiind anulat referentul și negată existența vreunui centru stabil, din afara textelor, care să se sustragă relativităţii inerente acestora. Teza că „totul este text” poate fi definită și prin aforismul lui Nietzsche: „Nu există fapte, ci doar interpretari” (cu alte cuvinte, nu există realitate obiectivă).

Prin urmare, aplicând metodele deconstrucției, criticii culturali au înțeles că „pot văduvi toate fenomenele culturale de sensul lor stabil, că pot substitui valorile la nivelul oricărui grup doreau. De pildă, abordarea din perspectiva homosexualilor a putut anula adevărul Bibliei, reinterpretând textele biblice ca fiind impregnate de ură homofobă. Adevărul lui Dumnezeu a fost desfiinţat, şi o agendă politică aparţinând omului a fost instituită”[4].

Desființarea „limbajului moștenit”

Dacă în lumea tradițională „forma e conținut, pentru că trimite la o realitate dincolo de tine, moștenită” – forma fiind, în cazul acesta, „limbaj moștenit” –, în lumea postmodernă „limbajul e o «formă», arbitrară, și de aceea se și descompune”[5]. În cazul acesta nu mai există delimitare între text și realitate, are loc abolirea reprezentativității, a adevărului ca prezență obiectivă. Se înstăpânesc relativismul, confuzia, dezorientarea. Iată cum ilustrează un scriitor postmodern lumea „omului nou”, care nu mai gândește și nu se mai exprimă într-un limbaj moștenit: „Perspectivismul lumii moderne, tradus prin dezagregarea oricărei autorităţi şi prin relativizarea valorilor, poate produce un sentiment de dezorientare şi perplexitate culturală. Într-un cuvânt, toate vechile obişnuinţe umane, legate de viaţa într-o lume relativ statică şi stabilă, cu valori tradiţionale bine stabilite, cu o împărţire clară a rolurilor sociale, par să se dezintegreze într-un flux anarhic, aleatoriu, semireal de evenimente. Viaţa devine ceva asemănător unui vis sau unei ficţiuni literare”[6].

Dacă „totul este text” și referentul este anihilat (ceea ce înseamnă că nu mai există un sens transcendent, din afara textului, pe care limba să îl reprezinte), atunci se ajunge lesne la rescrierea realității, la falsificarea criteriilor, la modificarea gândirii – obiectiv urmărit asiduu în toate sistemele totalitare. Se creează premisele pentru instaurarea, în toată regula, a unei „minunate lumi noi”, virtuale, artificiale, nefirești, în care anormalul devine normal, din care sunt suprimate adevărul și conștiința. În epoca actuală, oamenii și realitatea ajung să fie înghițite într-un spațiu virtual, al imaginarului, al fantasmelor propagate şi inoculate de mass-media şi de cultura de consum.

Impunerea totalitară a textului ca unică realitate are ca implicații abolirea definitivă a logosului (purtătorul unor sensuri inteligibile, durabile, coerente) și a ceea ce Derrida numea „semnificatul transcendental”. Scopul declarat al lui Derrida era de a anihila „semnificatul transcendental”, care este reprezentat, de fapt, de Dumnezeu. „Sensul ultim la care ajunge orice cuvânt este Dumnezeu – sensul suprem al gândirii tradiţionale occidentale. (…) Credinţa în Dumnezeu este etichetată drept un produs al gândirii occidentale deficiente, iar Derrida pretinde, în manieră veritabil nietzscheană, că Dumnezeu este un construct al limbii, şi nu viceversa”, notează Jamie McDonald.

Cuvintele moarte

Cum spunea Părintele Sofronie (Saharov), cuvântul are rădăcini metafizice. Fiind anulate rădăcinile metafizice ale cuvântului („semnificatul transcendental”), cuvintele care rezultă din „țesătura textuală continuă” (Derrida) (pe care deconstructiviștii o opun structurii – unitate care are la bază principiul coerenței, fiind întemeiată pe un sens stabil) nu sunt decât niște cuvinte moarte. Însă cuvântul, lămurește Părintele Rafail (Noica), „este energia prin care Dumnezeu a făcut lucrurile, cerurile şi pământul (…). În sens adânc, cuvântul nu este doar informaţie, ci comuniune, (…) cuvântul este energie care curăţă, care sfinţeşte, care odihneşte (vorbesc de Cuvântul lui Dumnezeu, nu de cuvintele pe care noi le întrebuinţăm în sens contrar) – şi, prin aceste energii, intrăm în energia creatoare a lui Dumnezeu”[7]. Iar Sfântul Nicolae Velimirovici scria: „Cuvintele îşi pierd puterea lor tainică şi dumnezeiască dacă sunt rău întrebuinţate, şi ajung ca moarte. Ca un pom din miazănoapte sădit la miazăzi, care se vestejește și se usucă”.

Desființarea cuvântului ca putere menită să deștepte conștiința, să limpezească, să înlesnească omului accesul la Adevăr, să îl salveze din imanența stearpă a cotidianului, să îl sustragă bombardamentului de informații și imagini insignifiante – care îl confiscă din sine însuși, îi invadează și intoxică lumea lăuntrică, îl debusolează și îi atrofiază simțul discernerii – înseamnă, în fond, moartea cuvântului, acesta fiind scopul către care au țintit adepții deconstructivismului. Prin aceasta se continuă linia instituită de cei care au proclamat, pe urmele lui Nietzsche (precursorul culturii postmoderne), „moartea lui Dumnezeu” – moartea frumosului în artă, moartea istoriei, moartea adevărului.

Cuvintele moarte nu mai pot fi o expresie a frumosului, a vieții, a binelui, ci a culturii morții. Cuvintele create de deconstructivismul nihilist se pulverizează în imanența discursivă. La fel se întâmplă cu o lume redusă la sine, închisă în propria ei imanență: se dezintegrează, refuzând Sensul pe care Dumnezeu l-a sădit în ea, acel Sens care unifică, înalță, curăță, care conduce lumea către mântuire, un Sens care creează comuniune. De aici, golul ontologic pe care îl resimte acut omul postmodern și care se reflectă în cultura și arta sa: acestea nu mai sunt o expresie a prezenței, care preschimbă și înnobilează omul (Derrida respinge tradiția logocentrică, întemeiată pe metafizica prezenței), ci a absenței, a culturii morții, care menține omul încătușat în egoismul său trufaș, în autosuficiență, în închisoarea simțurilor, a patimilor dizolvante.

Părintele Dumitru Stăniloae descrie astfel literatura postmodernă, alcătuită din cuvinte neroditoare, moarte: „Literatura generată nu numai de individualismul orgolios, ci şi de individualismul poftelor nestăpânite după plăceri, a produs şiruri-şiruri de romane care, în numele descătuşării omului de legile bunei convieţuiri sociale, au împodobit cu florile artificiale ale virtuozităţii stilistice şi au justificat cu idealul unei argumentări şi problematici inconsistente pasiunea dezordonată a amorului liber, împingând întreaga societate în robia şi dezordinea acestor pasiuni. Dacă astăzi această literatură, pe lângă faptul că a dus la un pansexualism dizolvant şi la un tineret care, nesusţinut de tensiunea unor eforturi de durată în slujba unor idealuri generoase, recurge disperat la droguri, a ajuns la antiliteratură, la antiartă, la un agnosticism hedonist, la discreditarea oricărei încrederi într-un sens superior al lumii şi al oricărei dedicări unei misiuni stimulatoare de imaginaţie creatoare, este pentru că lumea s-a plictisit de literaturizarea aceloraşi cazuri monotone sau de analiza aceloraşi pasiuni, care închid pe om într-un întuneric pestilenţial[8].

Moartea cuvântului mai este reflectată într-un alt fenomen nociv, dar definitoriu al epocii noastre: înlocuirea cuvântului cu imaginea. Aceasta este o armă mult mai eficientă decât cele utilizate în totalitarismele din trecut, armă prin care este remodelată gândirea și lumea lăuntrică: pe de o parte funcționează ca un mijloc hipnotic de condiționare a minții, și pe de altă parte este o cale sigură către sărăcirea limbii, ceea ce conduce la subminarea gândirii adânci.

„Nouvorba”, limba Revoluției

Toate cele prezentate până aici arată că Revoluția inițiată de neomarxiști în plan cultural a avut efecte mai întâi asupra limbii, în sensul „dezîntrupării” acesteia, astfel încât să nu mai fie purtătoarea și transmițătoarea unor sensuri moștenite, stabile, și a Adevărului care se cere reprezentat. Astfel, limba nou-creată nu mai are referent, este autoreferențială, după cum omul iluminist nu-şi mai găseşte sensul în Dumnezeu, ci se transformă pe el însuşi în „măsură a tuturor lucrurilor”.

Autoreferențialitatea este și o trăsătură a sistemelor totalitare – care nu mai acceptă existența vreunui „în afară”, a unei dimensiuni care să scape controlului lor. Totalitarismul deconstructivismului se poate developa uşor în însăşi cenzura gândirii şi exprimării oricărei poziţii definite drept „incorectă politic” – care contravine, așadar, propriei ideologii. Dictatura pe care o instaurează teoria critică şi deconstructivismul astăzi este cu mult mai totalitară decât oricare alta din istoria umanităţii, pentru că ea contestă nu numai dreptul la anumite opinii, ci înseşi structurile fundamentale ale judecăţii umane, folosirea firească a cuvântului, a cuvintelor raportate la realităţile pe care le exprimă.

Ea neagă dreptul la existenţă al valorilor organice ale unei comunități umane înrădăcinate istoric într-un anumit spațiu, scornind în acelaşi timp „valori” (noi sensuri) menite să redefinească realitatea și normalitatea. De pildă, neomarxiştii impun redefinirea ideii de familie, rescrierea trecutului (formarea unei „memorii corecte”) şi înlocuirea unor cuvinte considerate „sexiste” sau „ofensatoare” cu o nouă terminologie, cu „nouvorba” corectă politic. Interzicerea cuvintelor soț şi soție (înlocuirea lor cu partener/parteneră), mamă şi tată (fiind preferate cele de părinte 1/părinte 2), doamnă şi domnișoară, folosirea termenului de gen în loc de sex şi a unor expresii precum contracepţie postconcepţională în loc de avort etc. sunt doar câteva dintre ingineriile lingvistice operate de noii ideologi de partid de astăzi, la fel de roşii ca şi cei din trecut, dar mult mai rafinaţi, mai seducători cultural şi mai persuasivi.

Iată, dar, că s-a ajuns exact acolo unde prevedea utopia lui Orwell, de parcă întregul deconstructivism nu ar fi fost decât un program de transpunere în realitate a utopiei pe care acesta o imagina la nivelul anilor ’40: „Noi desfiinţăm cuvintele cu toptanul, cu sutele în fiecare zi! Tăiem limba până la os. (…) Nu-nţelegi că singurul scop al Nouvorbei este de a limita aria de gândire? Până la sfârşit, o să facem crimăgânditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi. (…) An de an mai puţine cuvinte şi aria de gândire din ce în ce mai restrânsă. (…) Revoluţia va fi totală atunci când limba ei va fi perfectă. (…) Gândirea este singura care ne preocupă. Noi nu ne distrugem duşmanii – îi schimbăm”.

„Moștenitorii marxismului”

„Tradusă” în termeni sociali, ideea că „totul este text” devine echivalentul tezei lui Antonio Gramsci (fondator al Partidului Comunist italian şi unul dintre părinţii corectitudinii politice), care spune: „Întreaga viață este politică”. Cu alte cuvinte, ideologii noului totalitarism urmăresc să intervină în viețile oamenilor prin inginerii sociale și culturale, pentru a modifica în profunzime modul lor de a gândi și de a simți și pentru a schimba societatea din temelii, potrivit unei agende politice. Acest proces imens de ideologizare a existenţei umane explică dezastrul educaţional, destrămarea familiilor, confuzia şi haosul social şi creşterea ratei bolilor psihice în zilele noastre.

Așa cum deconstructiviștii contestă structura semnului lingvistic (cu tot ceea ce implică acest termen: coerență, unitate, stabilitate, sens), ideologii sociali neomarxiști sunt adversarii unităților organice care alcătuiesc structura de profunzime a societății și care dau acesteia stabilitate. Aceste realităţi, socotite cele mai „incorecte politic” – familia și Biserica, statul, neamul, cultura tradițională – sunt atacate constant de neomarxişti cu ajutorul mass-mediei, nu în scopul reformării, ci chiar al disoluţiei lor.

În concepția neomarxiștilor, valorile, principiile morale, chiar natura umană, nu sunt decât „o construcție socio-culturală”. De exemplu, potrivit acestora, distincția dintre sexe nu este un dat natural, ci o „construcție” a societății tradiționale „opresive”, care a impus „roluri de gen”. Astfel, ținta acestor comunişti deghizaţi în oameni de cultură este ca „toţi oamenii de pe întreg pământul” să ajungă „moștenitori ai marxismului”, după cum dezvăluia Derrida, fondatorul deconstructivismului, vorbind despre declanșarea unei Revoluții fără precedent în istorie: „Că vor sau nu, că ştiu sau nu, toţi oamenii de pe întreg pământul sunt astăzi, într-o anumită măsură, moştenitori ai lui Marx şi ai marxismului (…). Nu există nici un precedent al unui astfel de eveniment. În întreaga istorie a omenirii (…), un astfel de eveniment (acela al unui discurs de formă filosofico-ştiinţifică ce îşi propune să se rupă de mit, de religie şi de mistica naţionalistă), s-a legat, pentru prima oară şi în mod inseparabil, de nişte forme mondiale de organizare socială (un partid cu vocaţie universală, o mişcare muncitorească, respectiv o confederaţie de state). Toate acestea propunând un nou concept de om, de societate, de economie, de naţiune – şi mai multe concepte privitoare la stat şi la dispariţia acestuia”[9].

Intenţiile pe care le au neomarxiştii sunt afirmate răspicat în întreaga lor operă. De ce însă noi nu înţelegem şi nu ne apărăm conştienţi şi fermi Adevărul, dreptul la normalitate şi firesc, dreptul la a ne manifesta liber simţămintele şi credinţa? Să ne ajute bunul Dumnezeu să ne trezim cât încă mai este vreme, pentru a nu se repeta prigoana dictaturii comunismului din care acum douăzeci şi cinci de ani abia am ieşit.

Irina Bazon

Articol publicat in Revista Familia Ortodoxa nr. 88/Mai 2016

[1] Jamie McDonald, „Deconstrucție și literatură”, în William S. Lind, Andrei Dârlău, Irina Bazon (coord.), Corectitudinea politică: „Religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale, Editura Rost, 2015.
[2] Ibidem.
[3] Sergiu Ciocârlan, Literatura în lumina Ortodoxiei, Editura Renașterea/Areopag, 2014, p. 369.
[4] Jamie McDonald, ibidem.
[5] Mircea Platon, „Distributismul și statul reprezentativ”, în ed. John Medaille, Ovidiu Hurduzeu, A treia forță. Economia libertății. Renașterea României profunde, p. 173.
[6] Mircea Cărtărescu, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, 1999, p. 15.
[7] Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail…, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, pp. 76-77.
[8] Pr. Dumitru Stăniloae, „Cultura individualistă sau panteistă occidentală şi spiritul de comuniune interpersonală al culturii româneşti”, în Reflecţii despre spiritualitatea poporului român, apud Sergiu Ciocârlan, Literatura în lumina Ortodoxiei, p. 280.
[9] Jacques Derrida, Spectrele lui Marx, Editura Polirom, 1999, pp. 143-144

  • Stiripentruviata: 

Orientare sexuală și egalitate de gen în altă carte pentru copii: „Fete sau băieți, ce contează?”

Editura Niculescu a publicat cartea pentru copii Fete sau băieți, în fond, ce contează? Și toate întrebările pe care ție le pui pentru a suci gâtul ideilor de-a gata. Cartea pare a-și propune să deconstruiască presupuse stereotipuri referitoare la sexualitate și rolurile de gen.

Din prezentarea cărții pe site-ul editurii aflăm câte ceva despre cuprins:

De ce există și fete, și băieţi?
Băieţii sunt mai buni la sport decât fetele?
„Sexul tare” și „sexul slab”: de unde vin aceste expresii?
Ce este feminismul? Dar machismul?
Când au început fetele să poarte pantaloni?
De ce masculinul este superior femininului?

Descoperirea sinelui și a celuilalt, asemănări și diferenţe, drepturi și libertăţi ale femeilor, prejudecăţi sexiste…, o lucrare indispensabilă dacă dorim să îi respectăm pe ceilalţi și să evităm un război între sexe!

Dar să deschidem cartea:

Doi utilizatori de Facebook au comentat astfel:

Suceste gatul ideii ca mama e femeie si tata e barbat!

Cam asa arata educatia „diversitatii” pentru copii. Dincolo de aspectul de soc cultural, asta cu „suceste gatul” e de coma. Cum sa invoci un gest sadic si ucigas, cum sa-l „recuperezi” astfel?!

Bine ca se ingrozea tefelimea anticlericala de manualele de religie.

(Anghel Buturugă)

A ajuns și la noi religia LGBTXYZ în cărțile pentru copii.

Unul dintre principiile teologice de bază din „Cartea Genezei” acestei religii este:

„Melcii și râmele practică hermafroditismul simultan, de aceea se pot împerechea cu orice partener le iese în cale, mascul sau femelă.”

Prin urmare, această religie luptă pentru drepturile omului de a se comporta precum melcii și râmele.

(Furnik Razvan)

Dar să vedem ce mai găsim în carte:

Poți alege să fii heterosexual (…), sau homosexual…

Măcar au fost onești! Bine că nu au pretins că preferința sexuală e înnăscută!

DEMONTAREA principalelor linii de atac ale propagandei ANTI-REFERENDUM pentru CASATORIE/ Sondaj de opinie: majoritati absolute ale TUTUROR PARTIDELOR se declara IMPOTRIVA parteneriatelor gay. De asemenea, majoritatea se declara NEMULTUMITA daca partidul preferat NU sprijina Referendumul in Parlament

Ce ne scapa atentiei… PERSECUTIA SANGEROASA A CRESTINILOR DIN NIGERIA, APUSUL LIBERTATII RELIGIOASE IN EUROPA/ Cum a fost “anihilata social” Gabriele Kuby, autoarea cunoscutei carti “Revoluția sexuală globală. Distrugerea libertății în numele libertăți”

Iohannis a promulgat LEGEA “EGALITATII DE SANSE”. Activistul progresist va deveni “expertul” sau “tehnicianul” de gen!/ Reactii puternice fata de initiativa “Girl UP!”: O INTRUZIUNE A IDEOLOGIILOR DE GEN/ Catalin Sturza in dialog cu Vasile Banescu. LIBERTATE vs PRESIUNE IDEOLOGICA (Video)/ Corectitudinea politica: dusmanul libertatii. DESPRE ASA-ZISUL CURENT ULTRA-CONSERVATOR SI ANTI-OCCIDENTAL

Ana-Corina Sacrieru despre REFERENDUMUL PENTRU CASATORIE: “A bloca un astfel de proiect înseamnă a nu-i recunoaște poporului suveranitatea”/ CONVENTIA DE LA ISTANBUL si doctrina genului ca atribut social/ ORTODOCSII EUROPENI cer tarilor semnatare ale Conventiei de la Istanbul sa respecte familia

Curtea Constitutionala a Bulgariei a decis: CONVENTIA DE LA ISTANBUL este NECONSTITUTIONALA! „Daca societatea isi pierde abilitatea de a distinge intre femeie si barbat, lupta impotriva violentei asupra femeii devine ceva formal”

LEGĂTURA DINTRE IDEOLOGIA DE GEN (devenită normă juridică în România) și REFERENDUMUL PENTRU CĂSĂTORIE (care este referendumul pentru definiția termenului de SOȚI)


Categorii

Ideologia genului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “ABERATIILE IDEOLOGIILOR DE GEN AU DEVENIT LEGE SI POLITICA DE STAT IN ROMÂNIA (si Video cu Mihai Gheorghiu)/ Ideologii noului feminism si ai gruparilor LGBTQ SUBMINEAZA drepturile omului/ Originile NEOMARXISTE ale limbajului „corect politic”/ Fete sau băieți, în fond, ce contează? CARTE PENTRU COPII SI PENTRU ”SUCIT GÂTUL” NORMALITATII

  1. Ce se întâmplă cu România, Doamne? Sau prostit oare toți cei care au primit puterea de a apăra interesele, soarta şi viitorul acestui popor? Nu mai avem oameni care sa aibă discernământ macar cât un om simplu care înainte de a îmbrca o haină o probează sa vada dacă-i pe măsura lui, o cercetează sa vadă dacă il apară de intemperii, de frig, de ruşine si de ridicol?. Îmbracăm şi purtam ce ne impun nebunii şi demonizații lumii? Devenim mai nebuni de cât ei cu siguranță. Nu au mai ramas omai mai integrii decât acesti neoameni care cu duhul sodomei si al urii demonice vor sa forteze lumea sa fie cum o vreau ei? E posibil oare ? De unde a apărut această otrava si acesti bolnavi launtric şi dezumanizați care pun si impun ce este anormal si nefiresc? Cine le-a dat putere sa faca ce fac? Si de ce valorile adevarate -dacă mai sunt- nu iau atitudine şi nu opresc acesta adevarată distrugere a umanului si sfântului din om ? Academia ce apară ? Valorile supreme mai sunt? Le mai recunoaște cineva? Le mai cultiva cineva? Oamenii de cultură adevarată, oamenii de vârf ai țării înzestrați de Dumnezeu cu daruri divine şi cu puterea de a lumina şi cultiva, mai apară valorile adevarate, virtuțile unane crestine şi divine, care dau valore omului si sfințenie si demnitatea de a fi mai presus decât dobitoacele, nu mai jos? Ce se întâmplă cu noi, cu lumea? Dobitoacele nu fac ce ni se impune sa acceptam ca drepturile omului, ca nu mai suntem nici la nivelul dobitoacelor. Omul este om prin valorile omului nu prin patimile demonice care îl fac ne-om. Unde sunt oamenii de de Da şi de Nu la care ne trimite evanghelia şi cu care Iorga cacacteriza pe un adevărat om? Academicienii, numele sonore şi încrezute în valoarea şi darul lor ce fac? Adprobă şi susțin acestea? VAI VOUĂ CĂRTURARI FĂTARNICI, ca vi sa dat acele daruri ca sa luptați sa separați binele de rau şi inumanul şi animalicul si demonicul de uman si de demnitatea si sfintenia umană! Vai vouă ca faceți invers de cum este firesc, ca inchideți accesul -nu mai zic la cer- ci la demnitate si valoarea de om? nici voi nu sunteți ni ci pe ce ce vor nui aparați si susțineți. Academicieni, doctori in toate domeniile, sorbonişti, oxfordişti, liiceni, platoni şi nu mai înşirui… ce aparați ? Valori umane? Titluri, titluri, titluri, nume sonore si ilustre, comportament scorțos şi impunator doar? Unde este valoarea adevărată pe care o apărați şi pentru care sa sufriți sa va acoperți de glorie de eroism adevărat? Ce glorie puteți avea voi cei care va socitiți ceva sau cineva daca nu ați luptat pentru valoarea de a fi om? Pentru cinstea adevărată, pentru meritul neprihanit, petru Adevărul neântinat a ce se întâmpla cu însaşi valorile acestui popor şi credinței şi vieții acestui popor? Cine mai iubeste oml integru, umanul integru, sfințenia umanului demn? Nu exista valore fara lupta pentru ea cu non valoarea. Unde sunt oamenii de valoare ai politicii, culturii, justiției, sănătății si a puterii românilor acestui timp de azi? Oamenii de Da şi de Nu. Oamenii care sa lupte pentru oameni si valorile umane sacre nu pentru drepturi satanice nu umane? Ce se cultiva astazi? Cinstea? Unde este aceasta sfântă valoare? Dreptatea neprihanită ? Cuvântul respectat cu sfințenie? Vai Doamne ce a ajuns cuvântul omenesc… o coajă poletă în miezul caruia colacaie cobrele vicleniei si tradarii, manipularii si însalarii… Nu mai merg mai departe ca nu este nici loc… Am schimbat estul cu vestul… nu non valoarea estului cu valoarea Umana si cu Sfântul Adevărat. Totusi nu mai avem valori în fruntea acestui popor ? Doar în cei slabi, fara putere fara poziție socială care sa-i facă auziți, vazuți si crezuți? Se pare că numai acolo…

  2. referitor la cartea Fete sau baieti, editata de ed Niculescu, sa stiti ca putem face ceva.
    Am vorbit cu un jurist, l-am intrebat dc exista cadrul legal pentru o astfel de editare si mi-a confirmat ca nu !
    se poate solicita retragerea cartii, prin invocarea art 258 Cod Civil – prin denaturarea perceptiei copiilor cu privire la familie. Dl jurist mi-a spus ca a contactat pe dl Costel Stanciu – Presedintele Asoc ptr Protectia Consumatorilor, care i-a confirmat ca se poate sesiza ANPC in acest sens si sa se solicite retragerea cartii.
    Cred ca daca vor primi cateva solicitari va avea efect…

  3. Nu numai Niculescu. Si Didactica Publishing House

    https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/Editura-care-editeaza-Gazeta-Matematica-Junior-promoveaza-o-carte-pentru-copii-de-7-12-ani-in-care-cei-mici-sunt-invatati-ca-exista-copii-cu-„doi-tatici-sau-doua-mamici-152070

    Problema este ca in scoli ajung astfel de carti. Editurile au oameni in inspectorate care preseaza profesorii sa foloseasca materiale “didactice” de la anumite edituri, si anume acelea care. Cei care au cunostinte profesori, intrebati cate caravane, simpozioane, intalniri etc. au astfel de edituri cu profesorii si inspectorii de diverse specialitati pentru a-i convinge si cointeresa financiar sa oblige parintii sa cumpere aceste orori. Practic nici o activitate profesionala care presupune ca inspectorii, profesorii si educatorii sa se intalneasca nu duce lipsa de prezenta acestor edituri, care vin cu exact astfel de carti si reviste “sa le prezinte”.

  4. Netflix a lansat un film documentar despre cuceririle revolutionare ale feminismului
    https://www.youtube.com/watch?v=uAgeCLYnwNg

    Comentarii

    Memotherapy: “Feminism is about equality for men and women!” Not a single man in this entire trailer. Good job 

    Matthew Rumsey: I’m all for equality but this clip doesn’t present a balanced view at all. Boys are told to be “good boys” too along with girls, I don’t think it implies anything (certainly not that they’re inherently bad!). Furthermore what’s with this notion that men who had single mothers are somehow more accepting of feminism? Dads play an important role in a child’s development. Most people aren’t against equality and feminism perse, what they hate is this kind of biased one sided representation of the real world to further a political agenda.
    Netflix, how about you buy / produce a documentary on the crisis facing men, facing boys and facing masculinity instead for balance.

    fckingkim: “The men I know that were raised by single mothers are different men”. True, they’re more likely to;
    – Drop out of school
    – End up in prison
    – Grow up in poverty
    – Abuse drugs and alcohol
    Just look what happened to African Americans after single motherhood rose to over 70%

  5. Mihai Gheorghiu (4:10): “Constitutia are un rol fundamental, pentru ca este singura capabila sa ne scape de aceasta conspiratie a idiotilor, in principal de stanga, la care asistam la ora actuala”

  6. Carrie L. Lukas, autoare a bestsellerului Ghidul Incorect Politic despre Femei, Sex și Feminism: „Organizațiile feministe pretind un guvern cât mai intruziv, utilizând victimizarea femeilor”
    “Gândiți-vă ce i s-a întâmplat fostului președinte de la Harvard, Larry Summers: abia dacă a menționat posibilitatea existenței unor diferențe înnăscute, care ar putea explica de ce există mai puține femei decât bărbați la nivelul cercetării de vârf. A fost cenzurat de Harvard și în cele din urmă a fost dat afară.”
    “În timp ce scriam cartea, am stat de vorbă cu o mulțime de femei tinere și era ceva obișnuit pentru aceste femei ambițioase și inteligente să aștepte să fie și mame în permanență pe lângă casă, și CEO al unor mari companii. […] De foarte multe ori, cursurile feministe și organizații ca ONF par să spună că această problemă apare din cauza unor politici publice proaste sau din cauză că bărbații nu se implică în treburile casnice.”
    “In capitolul de final, intitulat „Divorțând de Unchiul Sam”, subliniați că femeile care nu se căsătoresc cu bărbați ajung uneori să se mărite cu statul.”
    http://www.culturavietii.ro/2019/04/23/interviu-carrie-l-lukas-organizatiile-feministe-pretind-un-guvern-cat-mai-intruziv-utilizand-victimizarea-femeilor/

  7. Scarbosenia a luat locul artei: Feminismul a strălucit la Gala Universității de Artă și Design 2018
    https://thewoman.ro/feminismul-a-stralucit-la-gala-uad-2018/

    Cambridge University criticised for hosting anti-feminist group
    A letter, written by more than 300 of the university staff, students and alumni, calls for an event featuring the political party Justice for Men and Boys (J4MB) to be cancelled.
    https://www.theguardian.com/education/2019/may/02/university-of-cambridge-criticised-for-hosting-anti-feminist-group-justice-for-men-and-boys

    Universitatile sunt pline de cozi de topor.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare