ADMINISTRATIA TRUMP: O CONTRA-REVOLUTIE CULTURALA CU IMPLICATII GLOBALE? Crestini conservatori, printre oamenii importanti ai viitorului presedinte TRUMP: MIKE PENCE, guvernatorul statului INDIANA, care a incercat sa apere LIBERTATEA RELIGIOASA A CRESTINILOR de asaltul LOBBYULUI GAY/ REINCE PRIEBUS, lider important republican, ORTODOX PRACTICANT

17-11-2016 17 minute Sublinieri
Mike Pence, Donald Trump, Reince Preibus

Mike Pence, Donald Trump, Reince Preibus

Cu Brexit-ul au feştelit-o, la fel cu Trump şi Dodon, urmează să se facă de râs şi în 11 decembrie, la alegerile de la noi. Şi se miră, şi sunt sideraţi, şi sunt scandalizaţi, se simt luaţi pe nepregătite. Mă refer la majoritatea intelectualilor mioritici, care au impresia că sunt singurii cunoscători avizaţi ai realităţii. Cei după care, aşa sunt convinşi, culmea caraghioslâcului, ar trebui să-şi stabilească soarele ora răsăritului şi apusului.

Plimbaţi pe la seminarii, formolizaţi la catedrele universităţilor, părerişti în media şi pe Facebook, au ajuns să-şi confunde dorinţele cu realitatea, necesitărţile populaţiei cu propaganda. Este o falie imensă între ei şi societate. Cum s-a ajuns aici? E un subiect care ar necesita o dezbatere lungă, dar ce dezbateri serioase poţi deschide acum, când argumentaţiile lucide au fost înlocuite la greu cu contorsiunile isteriei? Cert e că şi-au abandonat atributele de critici ai puterii, ai oricărei puteri, preferând să fie promotorii unor idei primite de-a gata, asimilate ca literă de lege. De fapt, e o demisie de la condiţia de adevărat intelectual. Au schimbat menirea critică pe hainele agenţilor de PR.

Democraţia are baza în vot, nu în credinţa că doar ei ştiu ce e mai bine pentru ţară şi mapamond, iar majoritatea n-are decât să execute orbeşte, necondiţionat, cu umilinţă. Nu în desconsiderarea restului categoriilor sociale, nu în asumarea abuzivă a unei superiorităţi bazate pe ură, nu în nesocotirea cu tupeu a legilor firii.

Fuck you corectitudine politică, fuck you globalizare, lumea merge într-o direcţie greşită, e cazul să se reseteze relaţiile- sunt cerinţele momentului, stabilite prin vot. Cine nu le pricepe este tâmpit. Dacă, mai grav, poziţia nu îi este impusă de stipendii. Miorlăielile post-electorale nu rezonează cu inteligenţa.

Creștin, conservator și republican, în această ordine”. Așa se prezintă Mike Pence, vicepreședintele ales al Statelor Unite. Un politician cu multă experiență, Pence este elementul de echilibru în echipa pe care o face cu președintele ales Donald Trump, un „outsider” cu idei controversate.

Mike Pence, în vârstă de 57 de ani, este în prezent guvernator al statului Indiana. A fost membru al Camerei Reprezentanților între 2001 și 2013 și președinte al conferinței republicane (numărul 3 în partid) între 2009 și 2011.

Acest conservator extrem de popular în cadrul dreptei religioase este relativ puțin cunoscut la nivel național, potrivit Agerpres.

Este un om de onoare, de caracter și onest”, care „se bate pentru oameni”, a spus Donald Trump despre cel cu care va face echipă la Casa Albă.

Unul din motivele importante pentru care l-am ales este unitatea partidului”, a explicat miliardarul.

Pence este un susținător al valorilor familiale tradiționale și se pronunță împotriva avorturilor și căsătoriilor între persoane de același sex.

Chiar dacă l-a susținut în timpul campaniei pe Donald Trump, în ciuda declarațiilor controversate ale acestuia, Mike Pence nu s-a sfiit însă să spună şi ceea ce gândeşte.

Cea mai frapantă intervenţie de acest fel a avut loc în dezbaterea candidaţilor la vicepreşedinţie, pe 4 octombrie, când şi-a apărat propriile poziţii, însă nu neapărat şi pe ale lui Trump, potrivit News.ro.

Înainte de a fi desemnat candidat la vicepreşedinţie, Pence a criticat propunerea lui Trump cu privire la interzicerea intrării musulmanilor pe teritoriul Statelor Unite ca „jignitoare şi neconstituţională” şi a spus că unele declaraţii ale omului de afaceri despre judecătorul districtual Gonzalo Curiel sunt „nepotrivite”. Aceasta, după ce Trump a sugerat că originea mexicană a judecătorului l-a privat de un proces echitabil în dosarul împotriva Universităţii Trump.

Mike Pence a fost însă și el în centrul unor controverse. Guvernatorul a provocat un val de proteste după ce a promulgat, în martie 2015, Legea restaurării libertăţii religioase (Religious Freedom Restoration Act).

Criticii săi au argumentat să textul discrima comunitatea lesbienelor, gayilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT) prin faptul că le permitea oamenilor de afaceri să refuze să ofere servicii în baza credinţei religioase.

În urma unor importante presiuni la nivel naţional, Pence a fost nevoit să semneze un amendament care precizează că întreprinderile nu pot discrimina persoane de orientare homosexuală. Atunci conservatorii l-au criticat dur şi l-au acuzat de trădare.

Pence, un creştin fervent şi tatăl a trei copii, a promulgat în martie una dintre cele mai dure legi cu privire la avort din ţară.

Indiana este al doilea stat american – după North Dakota – care le interzice femeilor să solicite un avort în cazul în care riscă să nască un copil cu dizabilităţi.

Pence a crescut ca un catolic, împreună cu cei cinci fraţi ai săi, la Columbus, în Indiana. El declara în 2012, pentru ziarul The Indianapolis Star, că simboluri liberale precum John F Kennedy şi Martin Luther King Jr l-au inspirat să intre în politică, potrivit BBC.

El a povestit că a început să-şi schimbe opinia abia în facultate, când a cunoscut-o pe Karen, soţia sa, într-o biserică.

America profundă și rurală și-a votat liderii conservatori care i s-a părut că o reprezintă mai bine. Acest electorat mobilizat de Trump a fost demonizat de mass-media centrală și etichetat ca rasist, homofob și bigot.

Presa de mainstream i-a favorizat fără jenă pe democrații elitiști și condescendenți, produși de universitățile în care și-au însușit ideologia neomarxistă. Cu toate acestea, ei nu au reușit nici măcar să își mobilizeze propriul electorat. Hillary Clinton este candidatul democrat care a obținut cele mai puține voturi din istoria alegerilor în SUA.

Dar noul vicepreședintele ales al SUA a adus pe scena politică un profil uman cu totul diferit, unul în care fermierii și muncitorii de extracție socială joasă, cei mai afectați de evoluția economiei în ultimii ani, puteau găsi oglindite valorile care le dau puterea să meargă mai departe.

Astfel, în discursul pe care l-a ținut pe 20 iulie 2016, după nominalizarea sa ca partener de cursă electorală al lui Trump, Mike Pence, fostul guvernator pro-viață al statului Indiana, aduce un omagiu emoționant familiei – atât strămoșilor cărora le datorează viața și construirea propriului caracter, cât și soției și copiilor, vorbind despre ei ca despre cele mai importante persoane din viața lui.

Declară că acceptă nominalizarea la funcția de vicepreședinte în numele familiei sale – atât al celor care nu mai sunt, cât și al celor care încă îi sunt alături.

Prezentăm video și  câteva extrase traduse (începând de la minutul 3:00):

Pentru aceia dintre voi care nu mă cunosc – adică majoritatea: Am crescut în prim-planul visului american. Bunicul meu a emigrat în această țară. Am crescut într-un orășel din sudul statului Indiana, într-o familie numeroasă și cu un lan de porumb în spatele casei.

Deși familia noastră nu prea avea nicio legătură cu politica, eroii tinereții mele au fost J.F. Kennedy și Rev. Dr. Martin Luther King Jr.

Când eram mic, i-am văzut pe părinții mei construind tot ce era important: o familie, o afacere și o bună reputație.

Am crescut învățând să-mi pun încrederea în valoarea muncii serioase, în credință și în familie.

Tata, Ed Pence, a fost veteran în luptele din Coreea. Tata avea o benzinărie în orășelul nostru. A fost un tată extraordinar. Dacă ar mai fi cu noi astăzi, am sentimentul că ar fi savurat acest moment. Și probabil că ar fi fost și cam… surprins! Însă mă bucur nespus să vă pot spune că mama este aici. Vă invit să o aplaudați pe mama mea, Nancy, lumina vieții mele.

Să știți că, după ce am crescut, am intrat în politică în celălalt partid. Aceasta până când am auzit glasul și idealurile celui de al 40-lea președinte și m-am alăturat Revoluției Reagan.

Însă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată – chiar mai bun și decât ceea ce mi se întâmplă în această seară – este faptul că, în urmă cu 31 de ani, m-am însurat cu fata viselor mele, o profesoară și o artistă care este totul pentru mine. Vă invit să o aplaudați pe minunata mea soție, Karen Pence!

Și, indiferent ce altă funcție voi mai deține vreodată, cea mai importantă slujbă pe care o voi avea vreodată va rămâne cea de T-A-T-Ă. Eu și Karen am fost binecuvântați cu cei mai minunați copii din lume: Charlotte, scriitoare, Audrey, studentă, și un locotenent din Marina SUA pe nume Michael J. Pence.

Sunt atât de mândru de voi, dragii mei!

La un an după ce decizia Curții Supreme de Justiție a SUA (26 iunie 2015) a dat verdictul (in cazul Obergefell vs. Hodges) care practic a făcut instituția căsătoriei accesibilă pentru cuplurile de același sex, Partidul Republican nu s-a dezis și a reafirmat, înaintea alegerilor, ceea ce New York Times a calificat drept cea mai conservatoare platformă din istoria sa în ceea ce privește aspectele sociale.

Iată un sumar al viziunii politice a republicanilor, pe care cele mai recente alegeri i-au consacrat ca majoritari în legislativul american. Textele sunt extrase, conform NY Times, din cea mai recentă formă a platformei lor politice, publicată în iulie 2016:

Despre legalizarea „căsătoriei” între persoane de același sex

Cinci judecători care nu au fost aleși de popor au privat 320 de milioane de americani de legitima lor autoritate constituțională de a defini căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie [n.red. – în anii 2000, 31 din statele americane introduseseră în legile lor fundamentale, multe prin referendum, protejarea noțiunii de căsătorie ca uniune între un bărbat și o femeie]. Curtea a interpretat abuziv înțelesul celui de al Paisprezecelea Amendament, făcându-l de nerecunoscut. Ca și judecătorul Scalia, ne exprimăm dezacordul. Prin urmare, ne pronunțăm pentru numirea de judecători care să respecte limitele constituționale și autoritatea statelor de a decide cu privire la aceste probleme sociale fundamentale.

Despre judecătorii de la Curtea Supremă

Încurajăm Camera Reprezentanților să se folosească de posibilitatea de a suspenda judecătorii care uzurpă în mod neconstituțional puterile menționate în Articolul 1. Împreună cu un Senat majoritar republican, un nou președinte republican va putea restaura o majoritate conservatoare la Curte, care să respecte textul și înțelesul original al Constituției și legilor noastre.

Doar astfel de numiri vor permite tribunalelor să înceapă repararea unui lung șir de decizii de factură activistă — inclusiv în cazurile Roe vs. Wade [n.red. – decizia care a liberalizat total avortul la cerere în SUA, în 1973] , Obergefell vs. Hodges [n.red. – decizia care a liberalizat „căsătoria” între persoane de același sex] și în cazul asigurării universale de sănătate cunoscută sub numele de Obamacare [n.red. – reforma în sistemul de sănătate prin care administrația Obama și-a propus să ofere asigurare de sănătate întregii populații, făcând serviciile medicale accesibile tuturor, dar nu a reușit decât să le ofere oamenilor servicii medicale mai  scumpe și de care nu aveau nevoie, în cadrul unor tipuri de asigurare pe care până și medicii de familie le refuzau]

Despre libertatea religioasă și exercitarea ei în spațiul public

Ne pronunțăm în favoarea promovării publice a celor 10 porunci biblice ca reflectare a istoriei noastre și a moștenirii iudeo-creștine a țării, și afirmăm dreptul studenților creștini de a face în mod voluntar rugăciune publică la evenimentele școlare și de a avea acces egal la facilitățile școlare.

Ne opunem discriminării guvernamentale împotriva firmelor și a altor entități care refuză să vândă produse sau servicii persoanelor pentru activități care intră în contradicție cu vederile lor religioase legate de respectivele activități

[n.red. – se face referire la procesele pe motiv de discriminare intentate de activiștii LGBT proprietarilor de locații de nuntă, de florării, de cofetării și de firme de fotografie care refuzau să-și presteze serviciile la așa-zisele „nunți” ale homosexualilor și lesbienelor; aceste procese de obicei le aduceau amenzi grele acestor furnizor de servicii; unii chiar și-au închis afacerea]

Familia tradițională și familiile moderne

Datele și faptele ne conduc la următoarea concluzie inevitabilă: Fiecare copil are dreptul la o mamă și un tată care sunt căsătoriți. Realitatea este că milioane de familii americane nu mai prezintă avantajul oferit de o asemenea structură. Omagiem efortul curajos al celor care poartă povara monoparentalității și îmbrățișăm principiul că toți americanii trebuie să fie tratați cu demnitate și respect. Dar respectul nu este suficient. Legile și deciziile noastre guvernamentale trebuie să recunoască instituția căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Despre terapia pentru minorii cu atracție pentru persoane de același sex

Ne pronunțăm în favoarea dreptului părinților de a decide tratamentul medical și terapia pentru copiii lor minori

[n.red. – ideologia care și-a croit drum în instituțiile medicale și educaționale în ultimii ani pretindea că este o traumă pentru minori să fie trimiși de părinți să urmeze terapie pentru tulburarea identității de gen, deoarece aceasta nu dă rezultate și nu face decât să îi pună pe copii în conflict cu ei înșiși].

Despre drepturile persoanelor transgender și așa-zisul „decret al toaletelor”

Aceeași lege este folosită acum de birocrați — inclusiv de actualul președinte al Statelor Unite — pentru a impune o revoluție socială și culturală radicală poporului american prin redefinirea greșită a discriminării sexuale cu scopul de a include orientarea sexuală și alte categorii.

Obligarea prin decret federal a statelor să organizeze într-un anumit fel toaletele, vestiarele și alte facilități este ilegală, periculoasă și ignoră aspectele care țin de intimitatea persoanelor.

[n.red. – se referă la ordinul emis de administrația Obama, prin care școlile publice erau amenințate cu pierderea finanțării dacă nu permit accesul băieților care se declară transgender în toaletele, dormitoarele și vestiarele fetelor – fără acordul părinților și fără nicio dovadă medicală]

 

Noul șef de cabinet de la Casa Albă este fostul Șef al Convenției Naționale Republicane, Reince Priebus [se pronunță rains pribăs], cel care l-a sprijinit pe Trump în campanie.

Acesta este capabil să suplinească lipsa de experiență și de conexiuni politice ale noului președinte american, urmând să aibă un rol esențial în promovarea agendei președintelui în cadrul noului legislativ american. Este prieten bun cu Paul Ryan (foto dreapta jos), republicanul care în prezent este Purtător de Cuvânt al Camerei Reprezentanților.

Comentatorii arată că Priebus a fost cel care a asigurat în teritoriu victoria republicanilor, pregătind terenul pentru aceasta. De asemenea, a fost cel care a reparat multe din gafele făcute în discursul public sau în alt fel de Trump și de alți colegi de partid.

Cel mai probabil, aceasta va garanta păstrarea lui Ryan în același post pentru încă un mandat și o colaborare foarte bună între executiv (administația Trump) și legislativ (Congresul SUA, format din Senat și Camera Reprezentanților).

Într-un material realizat despre el la televiziunea Fox News (video jos), Priebus a declarat ca cele trei lucruri îl ajută să treacă ziua cu bine sunt Liturghierul Ortodox, pe care îl ține deschis în permanență pe o masă din biroul său, platforma Partidului Republican și… programul de meciuri al echipei de fotbal Milwakee Brewers!

Priebus este primul șef republican care a sprijinit prezența membrilor săi de partid la Marșul pentru Viață care are loc anual în Washington, DC. Declarând că nu vrea decât să îi sprijine pe colegi să-și manifeste convingerile, el a preluat de fapt rolul de leader informal în această chestiune și i-a încurajat să participe, asigurându-le transportul și participând el însuși la eveniment.

Revenind la convingerile politice, se mai spune că Priebus ar fi artizanul celei mai pro-viață platforme republicane (cea din 2016, pe baza căreia partidul a obținut cele mai multe locuri în Congresul SUA).

Iată ce declara el în 2013 (video mai jos):

În primul rând, nici nu știu dacă aș folosi cuvântul „toleranță”. Nu mă înnebunesc după acest cuvânt. Nici nu cred că e o problemă cu el. Dar cred că a fost foarte politizat și i s-a dat un înțeles care poate merge exact în direcția opusă.

Eu cred că avem principii solide, Încă mai cred – și pot să vă spun că și partidul crede la fel în continuare – că instituția căsătoriei este destinată uniunii dintre un bărbat și o femeie.

Partidul nostru crede că viața începe la concepție.

Cred că aceste chestiuni sunt de bază și nu se vor schimba.

Ceea ce am spus – și nu cred că aceasta ar trebui să fie interpretată deloc ca o afirmație controversată – este că eu cred că atât pastorii și toți creștinii, cât și toți ceilalți ar trebui să fie de acord că orice principiu trebuie să se încadreze în conceptele de har, iubire și respect.

Nu este limbaj codificat. Este limbajul Noului Testament.

Iar aceasta nu ar trebui să ridice o problemă în partid. Asta am spus…

Pro sau contra lui Donald Trump, suntem de acord cu toții că aceste alegeri au schimbat fundamental peisajul politic al lumii în aproape orice mod ne-am imagina. Domeniul drepturilor și libertăților civile nu poate face excepție.

Văzând unele dintre țintele din programul politic al d-lui Trump și promisiunile făcute de acesta grupărilor pro-familie și religioase din SUA, pe care de altfel le-a curtat intens, ne putem aștepta în mandatul său la o serie de reforme spectaculoase și mult necesare după o administrație Democrată dezastruoasă.

Noi oportunități majore se deschid și pentru legislativ: întrucât Republicanii au păstrat controlul integral asupra Congresului (Parlamentul federal) și au 33 din cei 50 de guvernatori statali, odată dispărută opoziția prin veto a președintelui Obama, o serie de legi și decrete importante ar putea fi promulgate. La fel, prin numirea unor persoane cu vederi real conservatoare în posturi cheie precum Secretarul de Stat (ministrul de externe) și Ambasadorul la ONU se poate renunța la aspectele agresiv anti-familie ale actualei echipe de politică externă.

Iată („parafate” de grupul de lobby pro-viață Susan B. Anthony List) câteva dintre promisiunile pe care dl. Trump le-a făcut grupurilor conservatoare americane, și care i-au adus votul a 81% dintre creștinii evanghelici :

trump-pledges-prolife

Va nominaliza judecători pro-viață la Curtea Supremă. Trei judecători ar putea să fie numiți de dl. Trump, mai mulți decât oricare ale președinte din istoria modernă. Fie și doar acest lucru va spori enorm protecția pentru familie și viața nenăscutului, cu rezultate întinse pe decenii de aici înainte.

Va promulga „legea de protecție a copilului nenăscut care simte durerea” (Pain-Capable Unborn Child Protection Act) și va pune astfel capăt infamei proceduri a avortului în stadiu avansat al sarcinii, în toată țara.

Va opri finanțarea „fabricii de avorturi” Planned Parenthood și va realoca fondurile astfel economisite de la avorturi și programele de „educație sexuală completă”, către centrele de sănătate comunitare care furnizează servicii de sănătate reală femeilor.

Va permanentiza „amendamentul Hyde” pentru a proteja plătitorii de taxe de la a contribui indirect la plata avortului, așa cum Obama a impus.

Va lua în considerare numirea unei comisii prezidențiale care să examineze efectul asupra sănătății publice a copiilor a pornografiei pe internet.

Va proteja libertatea religioasă. Dl. Trump a promis să promulge Legea Apărării Primului Amendament – First Amendment Defense Act (e vorba despre Primul Amendament al Constituției federale, care consacră libertatea cuvântului și cea religioasă). Această lege va proteja de acțiunile punitive ale autorităților pe toți americanii care cred și afirmă că mariajul este uniunea între un bărbat și o femeie.

Donald Trump a afirmat de asemenea că susține viziunea naturală asupra căsătoriei și că va lua în considerare numirea de judecători care împărtășesc această viziune.

Dacă președintele se va ține de aceste promisiuni și va asculta sfatul numeroșilor lideri pro-viață și pro-familie de care s-a înconjurat în campanie, Statele Unite se vor schimba fundamental în bine.

Este desigur mult de lucru până acolo.

Însă cu certitudine victoria d-lui Trump este o oportunitate rară, poate unică, de a repara măcar o parte din răul incomensurabil adus de Obama, în SUA și peste tot în lume.

În ce privește România, dacă vom fi scutiți de la a mai vedea oficiali ai Ambasadei SUA la „parada homosexualilor” și dacă se vor înceta presiunile pentru introducerea așa-zisei educații sexuale în școli, putem considera că suntem atinși și noi, în bine, de această schimbare majoră și că ne putem reafirma fără rușine aprecierea și atașamentul față de America și de valorile libertății autentice, pe care aceasta a insuflat-o lumii atâția ani.

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

17 noiembrie 2016

TRUMP, MIZA VALORILOR SI REVOLTA “FANATICILOR RELIGIOSI”

Ne place ori nu, incepind din ianuarie America va avea un nou Presedinte – Donald Trump. La miile de comentarii si articole care deja au fost scrise despre el adaugam si noi unul, speram util, din perspectiva valorilor, nu a politicii. Intr-un sens, victoria neasteptata a dlui Trump, datorata mobilizarii si prezentei la vot masive a populatiei conservatoare americane, poate fi caracterizata ca Prima Revolutie Americana a Mileniului III. Ce se intimpla in America are efecte in restul lumii, iar aceasta Revolutie nu va fi o exceptie. Politica Americii influenteaza fiecare colt al lumii. Asa a fost de mai bine de doua sute de ani de cind, in 1812, America a castigat razboiul cu Imperiul Britanic punind astfel capat expansiunii britanice in Emisfera de Vest. In 1823, America a adoptat Doctrina Monroe (Monroe Doctrine) care a pus capat expansiunii coloniale europene in America Latina. La sfarsitul Veacului XIX America a pus capat Imperiului Spaniol in urma razboaielor din Cuba si Filipine. La nu mult timp dupa aceea, Canalul Panama i-a asigurat Americii controlul traficului comercial intre cele doua mari oceane. Interventia Americii in Primul Razboi Mondial a dus la prabusirea marilor imperii europene si la nasterea Europei de Est, inclusiv a Romaniei. Interventia Americii in al Doilea Razboi Mondial a pus capat Germaniei Naziste, Italiei fasciste, si imperialismului nipon. Iar spre sfarsitul Veacului XX politica Presedintelui Reagan a dus la prabusirea comunismului european si sovietic.

In anii 1840 Hegel si-a publicat influenta Filosofie a Istoriei, profetind, intr-un fel, viitorul celor doi mari titani in ascensiune la vremea aceea, Rusia si America. Despre Rusia, Hegel scria ca isi face amprenta in istorie cu sabia, iar America cu plugul. Despre America a mai adaugat, tot profetic, ca in viitor, “povara Istoriei” va atarna pe umerii ei. Intr-o oarecare privinta Hegel a profetit viitorul cu acuratete. Idea, insa, e usor de inteles – ce se intimpla in America se simte in intreaga lume, iar omul din Casa Alba are mare greutate privind influenta pe care America o proiecteaza pina in cele mai indepartate colturi ale lumii.Care va fi directia pe care Trump si cei care vor fi in jurul lui o vor da Americii, si prin ea lumii, privind valorile? Ce impact va avea politica lui Trump in Europa? Ori chiar in Romania? Pentru a raspunde acestor intrebari trebuie mai intii sa intelegem cum dl Trump a ajuns sa castige ceea ce mai toate sondajele de opinie nu ii dadeau nicio sansa. Cine sunt acesti oameni? Ce ia determinat sa-l voteze pe dl Trump, acest barbat care, judecat dupa afirmatiile deloc intelepte ori chiar murdare pe care le-a facut, pare a fi necioplit, lipsit de maniere, rasist si xenofob? De ce oamenii si-au pus speranta pentru o viata mai buna in acest om? 

Revolta “fanaticilor religiosi”

Sondajele de opinie de dupa 8 noiembrie reflecta ca votul masiv primit de dl Trump din partea catolicilor si evanghelicilor i-a asigurat presedintia. Conform unui studiu publicat pe 9 noiembrie de Pew Research Center, catolicii constituie 23% din intregul electorat american, iar evanghelicii albi 26%. Pe linga evanghelicii albi trebuie amintiti si evanghelicii de culoare care constituie majoritatea covarsitoare a populatiei de culoare din America. Aceste trei grupuri religioase alcatuiesc peste 50% din intregul electorat american. Privind voturile date, 52% dintre catolici l-au votat pe Trump la fel ca si 81% dintre evanghelicii albi. [Detalii:http://www.pewresearch.org/fact-tank/2016/11/09/how-the-faithful-voted-a-preliminary-2016-analysis/] E remarcabil ca dl Trump a obtinut 81% din voturile evanghelicilor albi avind in vedere ca in 2004 dl George Bush, el insusi evanghelic, a primit doar 78% din voturile lor. Multi pastori de culoare si-au incurajat si ei congregatiile sa-l voteze pe dl Trump in ciuda afirmatiilor lui rasiste. De ce oare? Ce s-ai fi motivat? 

Motivul principal si aproape exclusiv au fost valorileteama ca dna Clinton va continua procesul de distrugere a valorilor crestine si morale inceput de Administratia Obama, si ca batalia pentru dreptul la viata al copiilor nenascuti va fi pierduta. Decesul subit al Judecatorului Antonin Scalia, conservator catolic, in primavara, a adus in prim plan posibilitatea ca alegerea dnei Clinton ca Presedinte sa rezulte in nominalizarea in Tribunalul Suprem a unui judecator pro-avort. Dl Trump a promis catolicilor si evanghelicilor ca odata ales la Casa Alba va nominaliza judecatori pro-life, adica pro-viata, in Tribunal Suprem. Soarta si viitorul Tribunalului Suprem american au fost, de fapt, printre motivele principale pentru care americanii s-au dus la vot pe 8 noiembrie, 70% dintre ei declarind ca soarta Tribunalului Suprem a fost “un factor important” in decizia lor de a vota. Dl Trump si conslilerii lui au inteles bine lucrul acesta. Promisiunea facuta de el cu luni in urma a reafirmat-o duminica seara intr-un interviu la postul de televiziune american CBS. Crestinii s-au mentinut si ei pe pozitii. In 2015, 21% dintre americani afirmau, intr-un sondaj de opinie, ca vor vota “doar pentru un candidat care le impartaseste vederile privind avortul”. In 2008 doar 13% dintre amricani detineau aceasta pozitie.

Dna Clinton spera sa primeasca voturile femeilor, dar nu le-a primit. Majoritatea femeilor au votat impotriva ei. 53% dintre femeile albe au votat pentru Trump. Si asta cu toate ca dna Clinton a promis gradinite pentru copii, salarii egale pentru femei, avort, drepturi pentru homosexuali. Chiar mai socant pentru ea, 62% dintre femeile albe fara diplome universitare au votat pentru Trump. La fel, 55% dintre femeile din suburbiile metropolelor americane au votat impotriva ei. Pentru ele, valorile morale, crestine, ale familiei, si in special dreptul la viata al copiilor nenascuti au fost factorii decisivi care le-au convins sa-l voteze pe dl Trump. Si asta in ciuda faptului ca 78% dintre femeile care l-au votat pe dl Trump au declarat ca au fost jignite de afirmatiile lui misogine. [Detalii: http://www.nytimes.com/2016/11/13/opinion/the-myth-of-female-solidarity.html?_r=0]

Aceleasi sondaje de opinie au indicat si de ce crestinii Americii au votat pentru un om care, cel putin in aparenta, nu se identifica cu credinta lor. Doar 45% dintre evanghelicii care au votat pentru dl Trump au facut-o pentru ca se identifica cu platforma lui electorala. Iar 51% l-au votat pentru ca nu au dorit ca dna Clinton sa ajunga Presedinta Statele Unite. In alte cuvinte 45% dintre evanghelici au votat pentru dl Trump si 51% impotriva dnei Clinton.

Se poate spune ca si casatoriile homsoexuale au jucat un rol important in motivarea americanilor crestini sa-l voteze pe dl Trump. Americanii nu s-au obisnuit cu casatoriile homosexuale. Conform unui sondaj de opinie facut la votantii care s-au prezentat la vot pe 8 noiembrie, 53% dintre ei au afirmat ca sunt “de acord” cu afirmatia “casatoria trebuie definita ca doar uniunea dintre un barbat si o femeie”. 72% dintre persoanele care au votat pentru dl Trump au agreat cu aceasta afirmatie, cit si 39% dintre persoanele care au votat pentru dna Clinton. In contrast, doar 37% dintre persoanele care au votat au deazagreat cu acesta definitie a casatoriei, 20% dintre ei fiind alegatori care l-au votat pe dl Tump si 52% alegatori care au votat-o pentru dna Clinton. [http://downloads.frc.org/EF/EF16K12.pdf] 

Care sunt pozitiile dlui Trump privind valorile?

Privind avortul, in trecut dl Trump s-a declarat pentru avort. De cind candideaza la Casa Alba, s-a declarat pro-viata, si, cum am mentionat in paragrafele anterioare, a promis de mai multe ori ca va pune in Tribunalul Suprem judecatori pro-vita. Ultima lui luare de pozitie, exprimata tot duminica, este ca soarta avortului trebuie decisa la nivel de legislaturi de stat nu la nivel federal. In 1973 cind Tribunalul Suprem [Curtea Suprema] SUA a legalizat avortul, l-a declarat o competenta federala, nu a statelor.

Tot privind avortul, Dl Trump a promis ca va semna legislatia pe care Administratia Obama a respins-o cu ani in urma care va interzice avortul in ultimul trimestru. Administratia Trump promite si ca va bloca finantarea avorturilor din fondurile publice, si va elimina subventiile federale pentru Planned Parenthood, cea mai puternica organizatie americana care finanteaza clinici de avort.

Privind casatoriile homosexuale, pozitiile dlui Trump au evoluat. La inceput s-a declarat in favoarea casatoriei traditionale, iar apoi pentru recunoasterea autoritatii statelor americane sa decida la nivel individual daca vor ori nu sa legalizeze casatoriile homosexuale. In iunie 2015 Tribunalul Suprem [Curtea Suprema] american, a invalidat, cu un vot de 5 la 4, toate legile statelor americane care defineau casatoria ca uniunea dintre un barbat si o femeie. In interviul acordat duminica seara, insa, dl Trump a prezentat o alta varianta. In opinia lui decizia casatoriilor homosexuale facuta de Tribunalul Suprem in 2015 e finala. Ceea ce, insa, nu inseamna ca daca in Tribunalul Suprem vor fi nominalizati judecatori pro-viata, acestia nu vor decide si invaliderea deciziei din iunie 2015 privind casatoriile homosexuale.

Privind pornografia, dl Trump a anuntat ca va initia o campanie impotriva pornografiei. Pe 16 iulie a semnat un protocol care contine 5 puncte pentru combaterea pornografiei la minori cit si exploatarea sexuala a minorilor.

Dl Trump are oportunitati unice pentru a influenta valoric America, atit prin Tribunalul Suprem [Curtea Suprema], cit si prin Congres. Anul viitor va nominaliza un judecator conservator care va lua locul raposatului Antonin Scalia. In urmatorii 4 ani va avea posibilitatea sa nominalizeze chiar inca doi judecatori conservatori, avind in vedere ca  dna Ruth Ginsberg e in anii 80 ai vietii si nu prea sanatoasa, iar dl Anthony Kennedy, implinste 80 de ani anul acesta. Ambii, Ruth Ginsburg si Anthony Kennedy au scris decizii pentru casatorii homosexuale si avort. In plus, dl Trump va putea nominaliza citiva zeci, ori chiar peste 100, de judecatori federali, atit de district cit si din curtile de apel, care impartasesc perspective conservatoare privind valorile, inclusiv avortul si casatoriile homosexuale.

La nivel legislativ, dl Trump are la dispozitie un congres si senat majoritar republican – conservator. Congresul american e 238-193 in favoarea republicanilor, iar senatul 51-47. Este prima data din 1929 incoace cind toate ramurile statului federal american sunt in mina aceluiasi partid politic, in cazul acesta al conservatorilor. La acesta se adauga disclocarea politica masiva a democratilor la nivel de state. In majoritatea statelor americane guvernatorii si legislaturile sunt de orientare conservatoare. Nu mai putin de 34 din cei 50 de guvernatori de stat sunt republicani. Pentru dl Trump, asta va insemna niste oportunitati unice, cum ar fi: (1) adoptarea de legi federale care sa restabileasca libertarea religioasa si de constiinta a cetatenilor in raport cu drepturile homosexualilor; (2) revolutia transgenderista declansata in ultimul an al Administratiei Obama nu va mai fi institutionalizata; (3) crestinii care se impotrivesc casatoriilor homosexuale nu vor mai fi penalizati; (4) proiectul de lege demarat tot de Administratia Obama de nediscriminare a homosexualilor la locul de munca nu va fi adoptat. Romanilor, dar mai ales occidentalilor,  li se pare ciudat ca America inca nu are o lege federala care sa interzica discriminarea pe baza de orientare sexuala. E clar ca o astfel de lege nu va fi adoptata in urmatorii patru (4) ani.

Privind libertatea religioasa, dl Trump a promis ca va semna legea, deja adoptata de Congres si Senat, pentru protejarea de discriminare a crestinilor care dezagreeaza cu casatoriile homosexuale, cunoscuta ca First Amendment Defense Act (FADA).

Alte consecinte, favorabile valorilor, care sunt anticipate din partea Administratiei Trump, va fi libertatea parintilor de a-si educa copiii la domiciliu (home schooling). Pe moment peste 2 milioane de copii americani invata la domiciliu. Se anticipeaza deasemenea ca Administratia Trump va promova abstinenta. Acest pronostic e aproape garantat considerind ca, foarte probail, dl Ben Carson, crestin si fost candidat la Presedintie, va fi nominalizat in functia de Ministru al Sanatatii (Surgeon General) al Statelor Unite.Exista deasemenea posibilitatea reala de adoptare a unui amendament constitutional federal care sa protejeze drepturile parentale. La fel, sistemul educativ impus de Administratia Obama va fi abolit. Amintim si o alta consecinta posibila- foarte probabil, corectitudinea politica va deveni si ea o victima a revolutiei conservatoare americane. 

Impactul valoric global

O Administratie Trump va avea si repercursiuni valorice globale. In primul rind, la nivel de Organizatie a Natiunilor Unite, dl Trump si personalitatile care ii vor forma cabinetul sunt persoane pragmatice. Dl Trump e de parare ca ONU risipeste banii. Foarte probabil ca Administratia lui nu va sprijini politicile ONU de promovare a avortului, a revolutiei sexuale, a drepturilor homosexualilor, a controlului populatiei. Cetatenii  care l-au propulsat pe dl Trump in Casa Alba cu siguranta vor influenta politica externa a Americii intr-o directie pro-viata. Deja exista semne in sensul acesta. Dl Trump a anuntat ca posibilul Ambasador al SUA la ONU va fi John Bolton, acelasi Ambasador pe care America la avut in ONU pe timpul presedintiei dlui George Bush.

E deasemenea usor de anticipat ca institutionalizarea revolutiei sexuale in America va fi stopata. Cel putin pentru moment. Va intoarce Administratia Trump ceasul inapoi privind drepturile homosexualilor? Pe moment e greu de spus, dar ne putem astepta cu siguranta ca dl Trump nu va numi ambasadori pe fata homosexuali, nu va cere ambasadorilor americani sa participe la marsuri homosexuale in capitalele lumii, nu va cere ambasadelor americane sa abordeze steagul homosexual la ambasadele americane, si nu va inconjura Casa Alba cu culorile curcubeului, asa cum a facut predecesorul lui. In plus, ne asteptam ca Administratia Trump, pragmatica, nu va finanta miscarile homosexuale din Lumea a Treia, si nu va constrange tarile sarace sa adopte legislatii pro-homosexuale ori pro-avort in schimbul ajutorului economic ori financiar american. 

Domnul Trump si Romania

Romania va fi si ea afectata de Administratia Trump. Administratia Obama a facut presiuni asupra Romaniei privind drepturile homosexualilor. Presiunea aceasta inceteaza. Administratia Obama nu mai este un obstacol pentru politicienii Romaniei sa aprobe revizuirea Articolului 48 din Constitutie si sa-l puna la vot. De fapt, ar fi indicat pentru guvernantii Romaniei sa permita tinerea referendumului cit de curind. Consilierii si membrii viitorului cabinet Trump sunt si vor fi crestini practicanti in marea lor majoritate. Barbati si femei care pretuiesc valorile crestine si vor sa fie protejate. Daca Romania doreste sa construiasca poduri si relatii de buna credinta cu noua administratie americana, deschiderea inspre larg pentru referendul constitutional va fi un inceput bun. Romania are nevoie de relatii bune cu cea mai puternica tara din lume, mai ales acum cind vedem ce se intimpla in jurul nostru. Ucraina a fost destabilizata de Rusia, Moldova are o presedintie pro-rusa, si la fel Bulgaria. Transnistria e inca un dezastru geopolitic iar tancurile Rusiei ramin la doar 100 de kilometrii de Romania tot acolo.

Ar fi intelep si pragmatic, deci, pentru Administratia Iohannis sa-si re-evalueze pozitiile valorice. “Fanaticii religiosi” ai Americii au schimbat directia Americii si, prin ei, foarte probabil directia valorica a lumii. Pe moment dl Iohannis nu are niciun crestin pintre consilierii lui. Dl Iohannis e inconjurat de sorosisti, intelectuali secularizati care sunt fie indiferenti fata de valori fie impotrivitori lor, la fel ca si consilierii dlui Obama si a dnei Clinton. In final, si foarte important, e intelept de luat in seama si tinut in minte, cel putin pentru urmatorii patru ani, ca Vice Presedintele SUA, dl Mike Pence, e crestin practicant, un om cu convingeri morale, pro-viata si pro-familie. E posibil ca in 4 ani ori 8 ani el sa fie Presedintele Americii.


Categorii

America, Avort, Homosexualitate, Pornografie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

161 Commentarii la “ADMINISTRATIA TRUMP: O CONTRA-REVOLUTIE CULTURALA CU IMPLICATII GLOBALE? Crestini conservatori, printre oamenii importanti ai viitorului presedinte TRUMP: MIKE PENCE, guvernatorul statului INDIANA, care a incercat sa apere LIBERTATEA RELIGIOASA A CRESTINILOR de asaltul LOBBYULUI GAY/ REINCE PRIEBUS, lider important republican, ORTODOX PRACTICANT

<< Pagina 1 / 5 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Sa dea Domnul sa nu mai vedem uraciunile …curcubeului..
    Doamne ajuta la Pence-Trump sa mearga pe calea lui Dumnezeu.

    Calea aceea minunata,
    Pe care doar cei cu nadejde calatoresc.
    Si atata timp Tu imi vei darui,
    Sa o parcurg, cat imi va trebui,
    Iar cand nu voi mai izbuti,
    Inseamna ca tu ai oranduit cu dreptate
    Sa mearga altii mai departe.

    A. I. Soljeniṭǡn

  2. E prea frumos ca sa fie si adevarat ! Iertati-ma dar nu ma pot entuziasma. Mi-e greu sa cred ca poate fi inversat sau cel mult stopat , un trend care părea …implacabil , acum , intr-o lume atât de nebună …
    Doamne , ajuta !

  3. Materiale pline de optimism. Inteleg ca America profunda inca exista, a spus prin vot ceea ce nu mai avea curajul sa spuna cu glas tare.
    Acum, sa vedem daca Trump si echipa lui vor reusi sa-si tina promisiunile pina la capat. Vor intimpina piedici, caci hidra homo-pedofilo-sexuala cocotata pina la virfurile puterii nu crapa cu una-cu doua. Cu vreo doua sau chiar trei decenii in urma, liderii erau santajati cu participarile lor la tot felul de orgii sodomite. Acum, ca treaba e legala, s-a trecut la santajul pe motiv de pedofilie. Cu Killary (Hitlery, cum mai e numita), pedofilia ar fi fost curind dezincriminata si ar fi iesit toti basma curata. Iar alde’ gura-casca la TV ar fi repetat robotic: Pai cum, si ei au drepturi, cum aud prin jur despre homo.
    Da, o fi Trump misogin, desfrinat, insa cel putin nu s-a dedat la practici deviante scirboase si nici nu le aproba. De aceea primele manifestatii anti-Trump au fluturat steagul deviantilor sexuali! (o stire scurta pe yahoo.fr) Mexicanii erau paravanul.
    Daca se va lupta cu curaj, chiar cu riscul vietii, Dumnezeu il va milui si va birui. Iar daca nu el (fie ca va fi asasinat, cum incitau unii ca niste dulai turbati, fie se va dezumfla), macar oamenii care mai au o farima de credinta si de creier au primit un semnal ca inca se mai poate si data viitoare vor fi mai multi si mai uniti.
    Noi ce facem?

  4. Doamne, ajuta!! Pt ca nu cred ca va fi usor… Loveste in inima sistemului, in principalele lui obiective – mai importante pt ei (si pt noi) decat toata geostrategia din lume.

  5. Idiocracy reloaded:

    Seful NSA a demisionat ca sa nu-si supere sotia! (LOL)
    US Spy Chief James Clapper Resgins
    “I have 64 days left and I would have a hard time with my wife for anything past that” he said.
    http://www.zerohedge.com/news/2016-11-17/us-spy-chief-james-clapper-resgins-trump-fill-vacancy

    Californication ii da sah lui Trump!
    California Teachers Offered “Anti-Hate, Trump Teaching Plan” To “Empower Students”
    “This is anti-hate,” Shah said. “This is not just anti-Trump.”
    http://www.zerohedge.com/news/2016-11-16/california-teachers-offered-anti-hate-trump-teaching-plan-empower-students

  6. @fane

    Nu e frumos, e o realitate de care trebuie sa tinem cont. Ca marja de manevra, Trump e destul de constrans. E putin probabil sa poata ranversa valul gay legislativ (sa desfiinteze mariajul gay), spre exemplu, dar il poate limita (sa sustina libertatea religioasa). Asta depinde si de cum va decurge mandatul sau. Daca i se vor pune bete in roate, daca vor fi probleme mari, de orice fel – social, economic, politic – si la urmatoarele alegeri pierde zdrobitor pentru vreo victorie glorioasa a vreunei altei Hitlery, atunci sigur ca tot ce se poate spera e o scurta amanare pe fond de haos. Daca va fi un mandat cat de cat reusit, atunci “restauratia” poate ca va fi ceva mai consistenta.

  7. Frumos, dar incompleta prezentare. Fiica este si ea ortodoxa, acum cativa ani s-a convertit la iudaismul ortodox, inainte de casatorie.

  8. Să ne rugăm pentru ei şi pentru noi şi pentru întreaga lume. DOAMNE AJUTĂ !

  9. Cei 32 de ani de fericire ortodoxa, proorociti de sf. parinte ANDREI cel nebun pt. Hristos ,nu vor mai fi dupa cel de-al 3-lea razboi mondial ,ci acum.Bulgarii ne vor numi frati si nu tigani,cum au obiceiul,desi ei sunt mai bruneti,ungurii nu vor mai vrea draga noastra Transilvania,americanii isi vor lua tapasita de la Deveselu,rusii,tancurile de la granita si eu m-am trezit din somn.NU.Hidra cu 7 CAPETE nu-si va pirde unul din capete acum, ci odta cu cel de al 3-lea razboi mondial,iar dupa isi va reveni.Am mai spus-o (2 variante):ori il vor killary pe TRUMP,ori vor provoca apocalipsa,ca le-e totuna, CREZAND CA EI VOR SCAPA IN BUNCARE antiatomoce.DOAMNE AJUTA!

  10. @ carmen:

    Pai iudaismul ortodox nu are nicio leatura cu…crestinismul ortodox.

  11. Democratii incearca sa schimbe actualul sistem electoral al SUA. Vor sa aboleasca colegiul electoral.

    https://70news.wordpress.com/2016/11/16/democrat-sen-boxer-introduced-bill-to-abolish-electoral-college-why-not-just-expand-your-cheating-next-time-okay/

    In articol se pot vedea doua harti: harta alegerilor din acest an care ilustreaza zonele cu ponderea mai mare a voturilor pentru republicani (marcata cu rosu) fata de democrati (albastru) si harta criminalitatii publicata in 2013 de guvern. Sa fie oare intamplator ca populatia din zonele unde criminalitatea este cea mai ridicata au votat cu democratii? Eu zic ca nu. Unii ar putea obiecta spunand ca nu e relevant, argumentand ca zonele cele mai populate sunt intotdeauna cele cu criminalitatea cea mai ridicata, ceea ce este adevarat. Se stie ca zonele cele mai populate au votat predominant cu Clinton. Cu toate acestea, nu poti sa nu faci o legatura intre criminalitate si politica democratilor de promovare a imoralitatii, a unor forme de desfrau impinse la paroxism, a comportamentelor aberante sub tretextul apararii drepturilor minoritatilor, a libertatii de exprimare, etc. Ele merg mana in mana cu actele criminale. Cei care castiga bani grei din industria prostitutiei, pornografiei, drogurilor, etc. au tot interesul sa sustina asemenea politici.
    Deci, votul americanilor vorbeste despre aspiratiile lor, despre faptul ca ei ar vrea ca lumea in care traiesc sa arate altfel decat acum si decat se preconiza prin politica dusa de democrati. Inca o data, ramane de vazut ce vor reusi sa faca. Eu le doresc sa reuseasca! De ce sa nu credem ca se poate? Sa avem grija ce credem ca s-ar putea sa ni se faca noua dupa credinta noastra! Ceea ce nu e cu putinta la oameni este cu putinta la Dumnezeu. Sa credem ca se poate dar sa ramanem realisti, in acelasi timp. E clar ca va fi foarte greu. Lupta este si va fi acerba. Fara ajutorul lui Dumnezeu, fara pocainta si indreptare nu se poate nimic. Daca vor reusi sa faca ceva, o imbunatatire (ca nu vorbim aici da raiul pe pamant. Lumea ramane lume!) inseamna ca s-a milostivit Dumnezeu, poate de dragul copiilor ce se vor naste. Poate sunt si sfinti printre ei.

  12. Donald Trump l-a numit pe ortodoxul Reince Priebus ca șef al staff-ului de la Casa Albă
    http://www.activenews.ro/externe/Donald-Trump-l-a-numit-pe-ortodoxul-Reince-Priebus-ca-sef-al-staff-ului-de-la-Casa-Alba-138237

    Active news ne face sa fim mandri de ortodoxul Reince Priebus care tine pe masa trei obiecte de capatai: Sfânta Liturghie ortodoxă (Liturghierul -n.n.), platforma politică a partidului republican și programul echipei Milwuakee Brewers (LOL)
    http://www.activenews.ro/externe/Alegerea-lui-Donald-Trump-aduce-un-ortodox-practicant-in-cele-mai-inalte-sfere-de-putere-ale-Americii.-Presedintele-Partidului-Republican-tine-pe-birou-si-citeste-zilnic-Sfanta-Liturghie-a-Sf.-Ioan-Gura-de-Aur.-Reince-Priebus-Exista-un-singur-Dumnezeu-138171

  13. @admin,
    ieri,ora 20 aproximativ ,am scris de 2 ori acelasi site,a ajuns in spam?

  14. The simultaneous announcement and competing lines of authority are consistent with Mr. Trump’s management style in his businesses and in his campaign: creating rival power structures beneath him and encouraging them to battle it out.
    http://www.nytimes.com/2016/11/14/us/politics/reince-priebus-chief-of-staff-donald-trump.html
    si alte promisiuni parafate: http://www.philosophers-stone.co.uk/?p=15775

  15. Nu cred ca se poate pune problema alegerii intre Hillary si Trump (asta pt ca raul nu va disparea odata cu disparitia lui Obama sau Hillary de pe scena politica, ceea ce era la vedere pana mai ieri poate trece usor in manipulare emotionala), ci doar sa mai temperam putin entuziasmul.

  16. @ Gheorghe=george 1982:

    Da, intrasera mai multe la spam, le-am gasit si scos acum.

  17. @Fane si alti sceptici
    Porcaria de politica corecta a unei minoritati scelerate care tine neaparat sa stam cu fundul toti pe gura iadului (nu ma refer la homosexuali, ci la politicienii care se folosesc de ei), este o constructie artificiala. Da, exista homosexuali, dar de ce le umfla numarul cu tigani de exemplu? E vorba de doua discriminari total diferite, iar aici ar putea baga si persoanele in varsta, care sunt discriminate in Romania. Sau oamenii scunzi sau grasi. I-am lasat la o parte pe oamenii cu dizabilitati, dar sunt de multe ori bagati in aceeasi oala. Tiganii, persoanele de culoare sau oamenii cu cele mai multe feluri de dizabiliati pot fi cununati in Biserica. Homosexualii, nu. Iar pentru ca aceasta monstruozitate de agenda a lor e construita pe aer, nici macar pe nisip, nu are decat o singura sansa: sa fie demascata si sa fie trasa apa dupa ea.

  18. Echipa lui Trump e geniala, ca organizare cel putin. Republicanii tineri l-au ales exact pe cel care tine la tavaleala si a carui imagine, construita de presa, era cel mai greu de distrus tot de media. Atat au pictat in, ultimul deceniu cel putin, pe tabloul lui Trump, incat era perioada prea scurta ca sa mai poata da jos tusele puternice de pe constructul din mintile americanilor. El a avut credinta ca echipa lui il va sprijini si nu-l va lasa, iar ei au avut incredere in el si mai ales in Dumnezeu ca pot sa-si atinga obiectivul. Si au stiut sa ia pulsul americanilor si sa ofere cate un pic pentru toate varstele. Presedintele in varsta, cu experienta, iar echipa lui un piculet mai tanara, dar nu fara experienta. Alta configuratie ar fi dat gres poate, asa ca sa dam slava Domnului ca nu a iesit Hillary si sa nu le mai cobim acestora care au scris istorie. Ei vor guverna America, asa ca s-ar putea sa nu fim familiari cu felul lor de a guverna, insa ideea este sa se indrepte tara lor spre bine, nu spre abisul smolit al cocktailului de genuri, sau spre conflicte artificiale unde ei castig abani, iar altii mor. Eu m-am uitat ca matza-n calendar cateva minute la The Apprentice, cand mai dadeam din greseala pe canalul respectiv si urmaream de fenta un minut din show uimita de reprezentatia lui Trump, dar cateva lucruri s-au inteles clar din campania republicanilor, asa ca Doamne ajuta sa reuseasca planul lor de a repune America pe shinele normalitatii. Iar chestia cu asasinatul mi se pare o tampenie.

  19. sa dea Dumnezeu sa fiu …doar sceptic …Daca vi se pare ca vremurile ne permit sa fim exuberanti, ok , fiecare dansează in felul lui. Eu prefer sa țin cartusul pe țeava…

  20. @Ileana,
    e bine sa vezi negru si nu roz,caci daca astepti roz si vine negru s-ar putea sa vezi stele verzi,daca mai ai timp,dar daca astepti negru si vine roz s-ar putea sa vezi lumina fara stele verzi.”Nu te du la pomul laudat cu traista mare,caci vei flamanzi”.Fecare om a avut surpriza, ca atunci cand a avut asteptari mari ,sa primeasca putin sau nimic.DOAMNE AJUTA!
    P.S- intro lume aberanta ,orcat de optimist ai fi, nu poti sa nu vezi intunericul care ne paste.Dumnezeu Iisus Hristos a spus clar :”vedeti semnele timpurilor pe care le traiti”.Iar semnele sunt.Numai un ”orb” nu le vede,iar aceste semne au aparut odata cu anul 1992.Toti sfintii parinti ,dar absolut toti,au spus ca traim vremurile lui Antihrist,oare aberatia unde-i,la ei sau la o scanteie de speranta ce se va stige in curand?.

  21. Total de acord cu Ileana. Ce entuziasm? Ce exuberanta? De unde se deduce asta? Trebuie sa fii calificat drept euforic pt simplul fapt ca te bucuri ca a fost ales PRESEDINTE AL al US unul care a a afirmat public IN US, IN 2016, intr-o America in care de cativa ani incoace se instaleaza gradat si tot mai apasat dictatura ideologica a corectitudinii politice, ca nu aproba ssm?? Daca ma bucur pt asta rezulta automat ca sunt idealista, exuberanta, entuziasta si ca am nevoie urgenta de un suflu de ‘luciditate’ in viata mea? Hai sa ne bucuram de ce e de bucurat si…om trai si om vedea! Incapacitatea de a sesiza oportunitatile atrage incapacitatea de a profita de ele, iar asta nu se cheama ‘luciditate’! Scepticismul asta orb care pe toate le vede otova mie imi aduce mai degraba a neputinta mascata: nu facem nimic, ca oricum nu ‘se merita’.
    Sigur ca nu ma astept la liniste in anii care urmeaza, ca doar nu o sa ramana fara reactie un monstru impuns in coaste! Si chiar daca Trump se va dovedi fals sau neputincios, el a creat o bresa, a dat un impuls celor care inca mai stiu sa distinga valorile si carora pana acum li s-a bagat pumnul in gura. Acum e momentul de a reafirma, sustine si consolida in constiinta colectiva aceste valori, in bresa asta de oportunitate – si asta INDIFERENT DE CE VA URMA. Despre asta e vorba. restul – discutii. Ce poti prevedea in momentul de fata? Totul depinde de oameni si de felul in care isi curata ei constiintele – asta este ceea ce influenteaza cu adevarat viitorul. Si pt asta merita sa ne agitam, fiecare atat cat ii permite starea si situatia lui.

  22. @Gheorghe1982

    Sigur ca vine Apocalipsa, dar Apocalipsa ae o miza: sa se mantuiasca cat mai multi. Iar pt aceasta miza trebuie luptat, fiecare cat il tin puterile si datele lui existentiale. Pt ca nu vrem sa ne salvam doar noi fundurile, ci sa ne salvam pe noi si cat mai multi din jurul nostru – asa mi se pare corect sa gandeasca orice crestin. Pt ca atunci cand te cureti tu automat si altii in familia ta se curata, si cei din jurul tau samd – cred ca Sf. Serafim de la Sarov a exprimat acesta adevar in mod concis, intr-un citat celebru. Da, vine Apocalipsa, dar asta nu inseamna ca nu mai avem nimic de facut decat sa asteptam. Tocmai, exact acum e lupta mai acerba ca oricand, exact acum fiecare metru patrat de pamant castigat conteaza! (vorbesc metaforic, evident, ca doar nu imi imaginez ca intampinam Apocalipsa cu pumni si mitraliere, cu cu armele Duhului si Cuvantul Domnului in suflete.

  23. @Doroteea,

    Excelent comentariu, subscriu!

  24. @Doroteea
    Apocalipsa se traduce “revelatia”, iar asta este ceva personal si individual. Nu exista revelatii colective, dar fiecare se va vedea asa cum este.
    L-am audit aseara pe CTP aberand despre o evolutie colectiva a omenirii catre punctul omega. Fondatorul acestei teorii ecumeniste, nementionat de CTP, este iezuitul Teilhard de Chardin (https://en.wikipedia.org/wiki/Omega_Point)
    Aceast teorie este folosita de NOM pentru a introduce concepte precum transumanismul.

    Invatatura sfintilor parinti spune clar ca lucrarea launtrica este cea mai importanta:
    „Dacă lucrarea lăuntrică, făcută pentru Dumnezeu, nu-i va ajuta omului, atunci în zadar se va osteni în cea din afară“.
    http://www.pateric.ro/lucrarea-launtrica-si-cea-din-afara/

    Salvarea nu poate veni de la cineva dinafara, dar mintile oamenilor au fost indelung pregatite pentru a se uita numai la lumea materiala dinafara asa incat multi nici nu mai cred ca exista suflete, daramite viata dupa moarte si pedeapsa sau rasplata.

    “Intr-o lume bolnavă de ideologii şi pradă urii şi conflictelor fratricide, salvarea nu poate veni decât de la Domnul”
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/11/18/comemorarea-parintelui-daniil-teodorescu-sandu-tudor-un-om-nelinistitor-pentru-semenii-sai-si-cautator-al-isihiei-exemplul-sau-personal-a-aratat-ca-intr-o-lume-bolnava-de-ideologii-si-prada-urii/

  25. @M

    Atunci ce rost are indemnul ‘rugati va unii pt altii si pt vrajmasii vostri’? Sau ‘nu tineti lumina sub obroc’? Sau de ce o fi asemanat Sf. Paisie Aghioritul iadul cu niste oameni aflati in jurul unui castron cu mancare, inarmati cu niste linguri prea lungi pe care nu le pot nici baga in propria gura, iar raiul cu aceeasi masa, aceleasi linguri, dar niste posesori care se hraneau unii pe altii?

  26. @M,
    prima data cand sunt deacord cu tine in tot ce ai scris.Unii au spus despre Iisus ca a fost revolutionar.Cata prostie,cat intuneric ,cata ura.Dumnezeu a venit pe pamant pt. mantuirea celui ce crede in sacrificiul LUI ,in jertfa de pe cruce ,din voia LUI.Evreii,prin carturari,saduchei,farisei,irodiani etc.au vrut sa-l faca sa dea un raspus,barem,la intrebarile lor,prin care sa-L acuze ca este inpotriva sistemului romano-iudeu.
    -”Invatatorule,stim ca esti de la Dumnezeu si nu te uiti la fata omului……….sa dam dajdie cezarului,sau nu?(cat intuneric).
    -”Aratati-mi banul dajdiei……….Si de atunci nu L-au mai intrebat nimic(ramanand cu gura cascata in vesnicie ,pt. raspuns).Ce ne ”recomanda” noua DUMNEZEU IISUS HRISTOS PT. MANTUIREA NOASTRA? ,revolte,demonstratii,razmerinte ?.NU.”Rugativa in tot locul,in tot timpul” si ”cine va rabda pana la sfarsit se va mantui”.Trebuie sa facem ceva inpotriva cu sistemului?.DA. Exact ce a facut EL.In gradina Ghetsimani s-a rugat pt. intreaga lume, cu tensiunea muribundului ce-si da viata pt.intreaga lume,pierzand sange inainte de-al pierde pe cruce.”Nu am venit sa stric legea, ci sa o inplinesc”.Si a inplinit-o cu prisosinta.”Indrazniti EU am biruit lumea”.DOAMNE AJUTA!

  27. @GHEORGHE.george 1982
    De 2000 de ani oamenii il tot vor pe revolutionarul Baraba. Istoria se tot repeta iar oamenii tot raman repetenti!

    Marcu spune că Baraba a fost „închis împreună cu nişte răzvrătiţi, care în răscoală săvârşiseră ucidere” (15,7), Luca spune ca Baraba era „aruncat în temniţă pentru o răscoală făcută în cetate şi pentru omor” (23,19)

  28. @Gheorghe1982

    Cine a spus ca trebuie sa faci razmerita? Am zis eu asta? Problema se pune ce faci cand cezarul se opune lui Dumnezeu? Ce faci cand cezarul nu mai pretinde doar taxe, ci si o ideologie antihristica odata cu ele? Nu e firesc, in acest caz, sa promovezi si sa afirmi valorile crestine? Asta se cheama razmerita si ca dai cezarului ce e al lui Dumnezeu? Pai atunci sfintii inchisorilor au fost niste fraieri. Pt ca de aia simtim cu totii adierea Apocalipsei – si anume pt ca sistemul nu mai e doar unul politic, ci unul antihristic! Un sistem care nu doar inhata resurse, teritorii si impune taxe. Ci unul care impune – laolalta cu toate astea – ideologii anticrestine, noua si copiilor nostri. In acest caz de ce ma rog e gresit sa salutam venirea unui lider care reafirma aceste valori? Sigur ca nu Trump ne va salva de Apocalipsa, ca nu cred ca e nimeni atat de naiv incat sa creada ca in Trump sta mantuirea lui – desi prezenta unui lider crestin ar putea sa i protejeze de cadere pe multi! – dar Domnul poate lucra si prin liderii politici, asa cum ne a si aratat prin Sf. Constantin, de exemplu. Sigur ca Trump nu e un sfant si sigur ca s ar putea sa se rasuceasca. Dar eu tot nu vad unde e greseala si confuzia atunci cand ma bucur de alegerea unui lider care reafirma valorile crestine?? Ar trebui sa ne intristam? Ar trebui sa ne fie indiferent?

  29. Eu inca am vie amintirea lui Bush Jr., a lui Dick si a lui Donald Rumsfeld, de exemplu, care erau atat de ocupati sa elibereze Afganistanul si Irakul, incat educatia tinerilor ramasese pe seama lui P Diddy, a lui Nelly sau Ozzy Osbourne si a cinemaului. Ce ravagii a facut Obama cu transhomolesbinarii nu s-a vazut prea bine de fundurile lui JLo si al lui Beyonce, tot mai tunate si mai difuzate. Era s-o uit pe aia care duce casa-n spate. La Donald Trump singurul pericol este sa nu se creada Dumnezeu. Si mai exista o armata de oameni in spatele lui, plus serviciile, ca el nu sta suspendat in aer la varf. Or fi observat si ei ca muzica pe pita si filme despre foame sau copaci vorbitori asociate cu droguri nu au dat efectul scontat, mai ales cand intervine si educatia de gen, care dezechilibreaza si mai tare, iar maine poimaine nu mai puteau controla o mare parte din populatie. Daca mai stateau 8 ani democratii, crunt de imaginat, s-ar fi ajuns la dictatura pe fata si posibil sodomie obligatorie la serviciu. Numai faptul ca Hollywoodul e pe burta ar trebui sa-i dea cuiva de gandit. Este amintit numele lui Dumnezeu si e un pas bun, fata de nesimtirile propovaduite cu nerusinare de catre democrati. Se vorbeste despre drepturile copilului in pantec si ma bucur. Pana si la capitolul pacea lumii exceleaza, deocamdata teoretic, incat i-au luat sper ca nu doar temporar jobul papei si o sa faca ceva pentru semenii nostri din Siria si imprejurimi. Stiu ca mai au si multi bani si interese de invartit, dar sper sa nu faca numai asta. Dupa cat ecumenism o sa ni se mai serveasca sau indicatii pretioase unde nu te-astepti, am putea masura Ph-ul benefic sau nu la cele care ni se vor servi de la Washington. Poate depasim si noi cu ocazia asta fazele de a fi mintiti, alternate cu cele de a fi mintiti frumos.

  30. @M

    Unde sunt de acord cu tine este legat de lucrarea launtrica, fara de care nu se poate nimic. Si daca citesti mai atent ce am scris o sa vezi ca exact asta am afirmat si eu: ca primul lucru pentru care tr sa luptam este curatirea constiintelor noastre (la lucrarea launtrica ma refeream). Uneori insa – si vietile atator martiri si sfinti nemartiri ne au demonstrat o cu prisosinta – apare si nevoia de marturisire. Ca degeaba faci lucrare launtrica daca la momentul in care trebuie sa marturisesti nu o faci. Or, marturisirea are loc ori de cate ori afirmi valorile crestine acolo unde ele sunt contestate sau batjocorite.
    In rest – pt toti scepticii – repet si subliniez: Trump este IN ACEST MOMENT o BRESA DE OPORTUNITATE pt reafirmarea valorilor crestine. Atat si nimic mai mult. Iar noi astia ‘euforicii naivi’ care confundam cezarul cu Dumnezeu, doar salutam aparitia acestei brese. Atat si nimic mai mult. Daca voi deduceti altceva e strict problema voastra.

  31. @Doroteea

    Parabola cu castronul nu o stiam.
    Problema este ca unii sunt nesatui, iar altii cumpatati. Cui sa-i dai cand grasii cer incontinuu mancare iar slabii se abtin sa manance?
    “Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor”
    Sa luam amintre!

    Cat despre lumina, multi au fotofobie si poarta ochelari de soare, ca-i streseaza lumina.

    9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.
    10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
    11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
    12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
    13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.

  32. @all,
    Mi se pare mie sau am ajuns in faza aceea a beției când fiecare vorbeste cu fiecare dar nimeni nu mai asculta de nimeni ?
    Cineva are impresia ca altcineva ar fi adeptul altcuiva si il apostrofează pe gica-contra pentru ca din pricina de Apocalipsa colectivă nu mai putem recunoaste entuziasmul si exuberanta care ne-a cuprins ca nu mai sunt destule linguri si in felul asta nu ne mai putem ingrasa dar avem posibilitatea sa ne recreem intr-un castron in care s-au scăldat si câinii împreună cu margaritarele lor… hâc , pe care le-am băut. BĂĂĂĂIIIII , eu cu cine votez ? Ah , încă nu ? Bine , ma treziți voi când devine interesant filmul ?

    Mă iertați , am deviat prea mult ?
    Doamne ajuta !

  33. @doroteea,
    nu,sfintii inchisorilor n-au fost niste fraieri,dar o explicatie se impune.Ei au fost ridicati ,de fortele de ”ordine”(militia), de la locul lor de ”munca”.PREOTII din altare,unii chiar din timpul sf. LITURGHII,sau de pe schelele de pe care pictau(pr.Arsenie),altii,calugarii, din manastiri,iar mirenii, traitori ai credintei,din batatura casei, si nci unul din piata Uniri,C.Victoriei ,din fata parlametului etc.Draga surioara ,eu nu te-am categorist ,revlutionara ,mai ales ca adminii ne-au suportat de mai mult de 7ani (suntem din vechea garda),stiindu-te fata cumsecade si intelegatoare,noninvaziva.DOAMNE AJUTA!

  34. @Doroteea
    “Or, marturisirea are loc ori de cate ori afirmi valorile crestine acolo unde ele sunt contestate sau batjocorite.”

    Marturisirea inseamna impartasirea unei experiente personale, “testimonial”, cum ar fi cazul celor care au relatat intamplari cu Arsenie Boca, la care au fost martori, sau incercari prin care au trecut cu bine cu ajutorul rugaciunilor si al sfintilor. In rest, tonomatele nu marturisesc nimic.
    Un oportunist celebru, care toata viata si-a urmarit doar interesul personal, creaza “o BRESA DE OPORTUNITATE pt reafirmarea valorilor crestine”? Are you Sirius?

  35. -fara nici o aluzie la situația si persoanele actuale-dar e bine sa ne aducem aminte ceea ce sfinții nostri ne-au spus si noi deja am uitat : cum ni s-a spus ca se va manifesta antihristul in prima perioada a domniei lui ?
    I D E A L !!!!
    Nimic de reprosat , va face totul bine si corect , va corecta toate relele din lume , … , ce mai , va curge lapte si miere!
    INCLUSIV pentru crestini vor fi toate la locul lor !!!!!!!!!!!!!!!!!!
    După care , vine scadenta….

  36. “Ne place ori nu, incepind din ianuarie America va avea un nou Presedinte – Donald Trump. La miile de comentarii si articole care deja au fost scrise despre el adaugam si noi unul, speram util, din perspectiva valorilor, nu a politicii. Intr-un sens, victoria neasteptata a dlui Trump, datorata mobilizarii si prezentei la vot masive a populatiei conservatoare americane, poate fi caracterizata ca Prima Revolutie Americana a Mileniului III. Ce se intimpla in America are efecte in restul lumii, iar aceasta Revolutie nu va fi o exceptie. Politica Americii influenteaza fiecare colt al lumii. Asa a fost de mai bine de doua sute de ani de cind, in 1812, America a castigat razboiul cu Imperiul Britanic punind astfel capat expansiunii britanice in Emisfera de Vest. In 1823, America a adoptat Doctrina Monroe (Monroe Doctrine) care a pus capat expansiunii coloniale europene in America Latina. La sfarsitul Veacului XIX America a pus capat Imperiului Spaniol in urma razboaielor din Cuba si Filipine. La nu mult timp dupa aceea, Canalul Panama i-a asigurat Americii controlul traficului comercial intre cele doua mari oceane. Interventia Americii in Primul Razboi Mondial a dus la prabusirea marilor imperii europene si la nasterea Europei de Est, inclusiv a Romaniei. Interventia Americii in al Doilea Razboi Mondial a pus capat Germaniei Naziste, Italiei fasciste, si imperialismului nipon. Iar spre sfarsitul Veacului XX politica Presedintelui Reagan a dus la prabusirea comunismului european si sovietic.”

    Si e neaparat de bine? Sau ramane la latitudinea noastra?

    Pence,un alta gaga pro-viata?

    http://www.globalresearch.ca/christian-fundamentalism-permeates-the-republican-party-sarah-palin-s-links-to-the-christian-right/10167

    http://www.globalresearch.ca/trumps-vice-president-mike-pence-wants-war-against-syria-and-russia/5556752

    http://www.globalresearch.ca/chief-nato-lobbyist-urges-donald-trump-be-replaced-by-mike-pence/5549935

    http://www.globalresearch.ca/donald-trump-says-us-should-work-with-russia-against-isis-in-syria-trump-at-odds-with-his-vp-pick-mike-pence/5550585

    http://www.globalresearch.ca/the-true-face-of-sarah-palin/10786

    http://www.globalresearch.ca/how-the-republicans-are-reviving-the-liberal-media-myth/5486407

    http://www.globalresearch.ca/billionaire-republicans-and-professional-islamophobes-the-pro-israel-lobby-in-brussels/5526349

    https://en.wikipedia.org/wiki/Mike_Pence#Political_stances

    “Pence supported the USA Patriot Act on its passage in 2001,[190] and in 2005 called the act “essential to our continued success in the war on terror here at home.”[191] Pence was a sponsor of legislation in 2009 to extend three expiring provisions of the Patriot Act (the library records provision, the roving-wiretap provision, and the lone-wolf provision) for an additional ten years. ”

    “Pence “has been a longtime, aggressive advocate of trade deals” between the U.S. and foreign countries.[193] Pence has been a supporter of the North American Free Trade Agreement (NAFTA),[193] and during his tenure in the House, he voted for every free-trade agreement that came before him.[194] Pence voted in favor of the Central American Free Trade Agreement (CAFTA); in favor of keeping the U.S. in the World Trade Organization; and in favor of permanent normal trade relations with China.[194] Pence also supported bilateral free-trade agreements with Colombia, South Korea, Panama, Peru, Oman, Chile and Singapore.[194] Pence’s strong stance in favor of free trade sharply differs from the stance of his running mate Trump, who has condemned globalization and the liberalization of trade. ”

    “Pence supported the Iraq War Resolution, which authorized military action against Iraq.[196] During the Iraq War, Pence opposed setting a public withdrawal date from Iraq. During an April 2007 visit to Baghdad, Pence and John McCain visited Shorja market, the site of a deadly attack in February 2007, that claimed the lives of 61 people. Pence and McCain described the visit as evidence that the security situation in Iraqi markets had improved.[197] The visit to the market took place under tight security, including helicopters overhead, and the New York Times reported that the visit gave a false indication of how secure the area was because of the extremely heavy security forces protecting McCain.[198] Pence chaired the House Foreign Affairs Subcommittee on the Middle East and was a prominent supporter of George W. Bush’s Iraq War troop surge of 2007. At the time, Pence stated that “the surge is working” and defended the initial decision to invade in 2003. ”

    “Pence has opposed closing the Guantanamo Bay detention camp and trying the suspected terrorists in the United States.[199] As an alternative, Pence has said that the “enemy combatants” should be tried in a military tribunal.[199]

    Pence has stated his support of Israel and its right to attack facilities in Iran to prevent the Iranians from developing nuclear weapons, has defended the actions of Israel in its use of deadly force in enforcing the blockade of Gaza, and has referred to Israel as “America’s most cherished ally”.[200] He visited Israel in 2014 to express his support, and in 2016 signed into law a bill which would ban Indiana from having any commercial dealings with a company that boycotts Israel.[201] He opposes a Palestinian state.[202]

    Pence criticized Russian President Vladimir Putin and Barack Obama’s alleged weak leadership, saying: “When Donald Trump and I observe that, as I’ve said in Syria, in Iran, in Ukraine, that the small and bullying leader of Russia has been stronger on the world stage than this administration, that’s stating painful facts. That’s not an endorsement of Vladimir Putin. That’s an indictment of the weak and feckless leadership.”[203]

    Two weeks prior to the NATO intervention in Libya, Pence thanked the Obama administration and Secretary of State Hillary Clinton for their efforts to isolate the Gaddafi regime.[204][205][206] Pence expressed support for “a no-fly zone” and stated that “Gaddafi must go.”[204][205][206] ”

    “Pence was raised in a Catholic family, served as an altar boy, and attended parochial school.[2][227] He became a born-again Christian in college, while a member of a nondenominational Christian student group, and identified his freshman year—and specifically “a Christian music festival in Asbury, Kentucky, in the spring of 1978″[228] referring to the Icthus Music Festival at then Asbury College in Wilmore, Kentucky—as the moment he made a “commitment to Christ.”[2][227] After that point, Pence continued to attend Mass (where he met his wife) and was a Catholic youth minister.[227] Pence called himself Catholic in a 1994 news piece, although by 1995, he and his family had joined an evangelical megachurch, the Grace Evangelical Church.[2][227] In 2013, Pence said his family was “kind of looking for a church.”[2] He has described himself as “a Christian, a conservative and a Republican, in that order,” and as “a born-again, evangelical Catholic.” ”

    Fara suparere,dar Pence asta e un gaga republican tipic.Mie sa nu-mi veniti cu vrajeli pro-viata americane.
    In schimb,sustin viziunea Ortodoxa asupra vietii(neaflata in contradictie cu cea occidentala in privinta traiului material,pamantesc,dar foarte diferita ca tel final – mai ales fata de cea sectara).

  37. @M

    De acord !

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare