Aduse cu posta electronica: MARTURIA MEDICULUI CRESTIN CHRISTA TODEA-GROSS DESPRE CAZUL DE AVORT DE LA MATERNITATEA GIULESTI

18-04-2011 6 minute Sublinieri

Mărturia mea de medic creştin şi de mamă a unui copil cu dizabilităţi

Evenimentul trist şi regretabil de la maternitatea Giuleşti, m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. 1 El nu este decât unul din multe altele care au loc “în tăcere” în toate spitalele de obstetrică-ginecologie din ţara noastră şi cu care s-au obişnuit de mult cadrele noastre medicale.

Doresc ca prin următoarele rânduri să transmit un mesaj care să oprească pe viitoarele mame să ia exemplul negativ al acestei paciente ( şi nu numai) care a cerut avortarea copilului ei ce suferea de sindromul Down şi care, la 6 luni (minim 24 săptămâni) putea trăi deja în afara uterului, în condiţii speciale. Din acest motiv nici nu mai putem vorbi în acest caz de avort, ci de provocarea naşterii unui copil care, apoi, a fost lăsat să moară.

Conform definiţiei, avortul înseamnă terminarea (oprirea) sarcinii prin orice mijloace, înainte ca fătul să fie suficient dezvoltat pentru a supravieţui2. Definiţia dată de OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) este limitată la terminarea (oprirea) sarcinii înainte de 22 săptămâni de gestaţie, calculată în funcţie de data primei zile a ultimei menstruaţii şi expulzarea unui făt nou-născut care cântăreşte mai puţin de 500 grame. 3

Doresc ca mesajul să ajungă şi la medicii ginecologi , să aibă şi ei curajul celui care a refuzat avortul, ştiind că legea este de partea lor.4

O mamă nu poate motiva niciodată o pruncucidere, ( exceptând cazurile în care viaţa ei este pusă în pericol, dar la Giuleşti nu a fost cazul). Grav este şi faptul că mama “aruncă” toată vina pe boala copilului iar crima o “acoperă” cu o “binecuvântarepentru a-şi linişti conştiinţa. Avortul nu are binecuvântare. Dimpotrivă, el poate închide raiul şi să deschidă iadul… Avortul este un păcat de moarte. Prin avort, mama îl lipseşte pe acest copil de bucuriile vieţii, iar ea va suferi inevitabil de sindromul postavort.

Acest sindrom este cunoscut în literatura de specialitate ca Starea de stress posttraumatic” a cărui simptome sunt: renaşterea repetată a evenimentului traumatic în amintiri invadante („flashbacks”), vise sau coşmaruri; ele survin într-un context durabil de „anestezie psihică” şi de slăbire emoţională, de detaşare în raport cu alţii, de insensibilitate la mediu, evitarea activităţilor sau a situaţiilor care ar putea redeştepta amintirea traumatismului. Simptomele se însoţesc şi de insomnie, anxietate, depresie sau ideea sinuciderii. Perioada care separă apariţia traumatismului de cel al tulburării poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni. 5

Din numeroasele consilieri postavort făcute de mine în cadrul Proiectului “Pentru Viată”din Cluj-Napoca, acest sindrom se vindecă foarte greu, doar după o perioadă lungă de regrete (pocăinţă), spovedanie şi împărtăşanie […]. Acelaşi lucru este valabil pentru toţi cei care participă la avort: soţ, medic, asistentă, etc, care vor suferi şi ei de acest sindrom, recunoscut de ei sau nu. Femeia care a avortat nu se poate păcăli pe ea însăşi şi nici pe Dumnezeu crezând că a făcut voia Lui şi că a trimis copilul în rai…. Acest lucru doar îi va adânci criza şi suferinţa, fără şansă de vindecare.

Avortul este doar atunci admis (NU binecuvântat!) de BOR (Biserica Ortodoxă Română) când viaţa mamei este în pericol (cancer, sarcină extrauterină etc.), dar nu este admis atunci când copilul suferă de anumite boli dovedite prin diagnosticul prenatal;

  1. Daca viaţa mamei este pusă realmente în pericol prin sarcină sau naştere, ar trebui să fie acordată prioritate vieţii femeii, nu pentru că viaţa ei are o valoare mai mare în sine, ci datorită relaţiilor şi responsabilităţilor faţă de alte persoane, care depind de ea.
  2. În cazul în care investigaţia genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naşte copilul, respectându-i dreptul la viaţă, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă de către medic şi de către duhovnic toate implicaţiile morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a prezenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa comunităţii.
  3. Riscul avortului datorat violului sau incestului trebuie evitat mai întâi la nivelul educării cu privire la necomiterea acestor păcate. În cazul în care starea de graviditate s-a produs, copilul va trebui născut şi, după caz, înfiat.
  4. Avortul nu poate fi niciodată justificat moral de starea economică a familiei, de neînţelegerile dintre parteneri, de afectarea carierei viitoarei mame sau a aspectului fizic6.

Prin screening-ul prenatal, prin invenţia a tot mai multor metode care să depisteze dacă copilul este sănătos sau bolnav, inclusiv amniocenteza la care a îndemnat-o medicul pe pacientă şi care are un grad de pericol, putând provoca avortul în 1% din cazuri,7 medicina devine tot mai inumană şi antiumană, transformându-i pe medici- de voie, de nevoie- în călăi. Victima în acest caz are o singură “vină”: aceea de a fi bolnavă. Doar pe copil nu-l întreabă nimeni dacă vrea să trăiască sau nu, şi sunt convinsă că, dacă ar putea, ar răspunde întotdeauna cu “da”. Unii medici spun mamelor că va naşte “un monstru”, neştiind că monştrii sunt tocmai ei, cei care-l ucid. Îl felicit pe medicul ginecolog musulman care nu a dorit să facă un astfel de avort. Am văzut şi în Cluj refuzul unui medic ginecolog de a face avort unei eleve minore, din clasa a 8-a, însărcinată în luna a 6-a ( cu un copil a sănătos). Copilul s-a născut şi a fost adoptat, eleva fiind una din mamele ajutate de Proiectul “Pentru Viată” din Cluj.


Experienţa vieţii face mai mult decât teoria. Și în cazul meu, experienţa a contrazis teoriile medicinii moderne. Am un copil bolnav dar îl iubesc la fel de mult ca şi pe cei sănătoşi. Acelaşi lucru l-am observat şi la alţi părinţi care au copii cu dizabilităţi. Încă nu am văzut o mamă care să nu-şi iubească copilul bolnav şi să dorească să nu se fi născut. Încă nu am văzut copil cu dizabilităţi, inclusiv sindromul Down, care să nu se bucure de viaţă cel puţin la fel de mult ca şi un copil sănătos. Diferenţa este că ei se bucură în alt mod! Un interviu luat la 150 de adolsecenţi cu “spina bifida” (malformaţie minoră de cele mai multe ori, când este recomandat avortul terapeutic) în care le-au fost puse întrebări precum: te bucuri de viaţă, ţe bucuri că părinţii ţi-au dat viaţă şi nu au ales să te avorteze pentru a nu suferi, etc., răspunsul lor unanim a fost ferm: doreau să trăiască! De fapt, ei au considerat întrebarea total absurdă8.

Medicina modernă, desacralizată, pleacă de la o premiză greşită: nu consideră că omul are şi suflet, ci doar trup, tratându-l ca atare. Sufletul acestor copii nevinovaţi este sănătos! Sufletul lor nu cunoaşte răutatea, invidia, egoismul şi alte patimi, motiv pentru care se bucură mereu de viaţă! Ei simt mai mult veşnicia ca şi noi. Ei sunt mai aproape de ea fiindcă prin nevinovăţia lor, ei sunt asemenea unor îngeri şi trăiesc raiul încă de pe pământ. Ei nu cunosc şi nu trăiesc iadul pe pământ aşa cum adeseori oamenii sănătoşi (trupeşte) îl trăiesc, din cauza păcatelor lor. Avortul este unul din aceste păcate.

Copilul cu dizabilităţi este oglinda sufletului meu. În această oglindă, îmi văd (prin comparaţie) toate greşelile şi neputinţele sufleteşti, îmi văd murdăria sufletului . Copilul meu mă învaţă să mă schimb, să îmi curăţ sufletul, să am mai multă răbdare. Mă învaţă să am mai multă milă cu cei suferinzi, indiferent de boală sau de vârstă. În acelaşi timp, mă mir de veselia lui aproape permanentă. Mă mir de bucuria mare pe care i-o provoacă şi cel mai mic şi neânsemnat gest de iubire sau un mic cadou. Mă mir că se bucură atât de mult de viaţă, deşi aceasta îi oferă atât de puţin…Pot deduce de aici că puţinul acesta este de fapt viaţa cu preocupările ei materiale, trupeşti, ori el şi le doreşte mai mult pe cele sufleteşti. De ce anume are nevoie sufletul lui ca să fie mulţumit şi fericit? De puţină iubire. Atât! El nu îşi doreşte un viitor strălucit (copilul nici nu înţelege ce înseamnă asta, noi suntem cei care i-l dorim), sufletul lui doreşte doar veşnicia. Greşeala este că îi raportăm pe aceşti copii mereu la noi, care ducem o cu totul altă viaţă, plină de responsabilităţi, dar şi de greşeli şi de păcate. Ori noi trebuie să tindem să devenim cu sufletul ca ei, prunci nevinovaţi…

Un preot spunea că “acest copil este o cruce pe care ţi-o dă Dumnezeu direct din mână iar dacă o porţi cu mulţumire, vei avea nădejdea mântuirii”. Prea multe mame însă (unele îşi spun “creştine”) întorc spatele la o astfel de cruce, alegând drumul larg şi plăcut, comod şi fără griji. De fapt ele nu se sperie atât de boala copilului cât se sperie de greutăţile pe care le vor avea. La început este greu să accepţi boala copilului, dar, primind toate cu mulţumire, suferinţa se transformă în bucurie. Să nu ne întrebăm “de ce?”, căci toate au un scop. Nu vom simţi nicio marginalizare a acestor copii, ci vom vedea că ei se bucură şi se simt cel mai bine când sunt în familie, alături de fraţii lor. Se bucură de asemenea când sunt înconjuraţi de alţi copii bolnavi, asemenea lor, dar şi alături de cei sănătoşi. Ei nu aleg, primesc totul cu bucurie necondiţionată. Ei stârnesc deseori mila celor din jur, dar ăsta nu-i un lucru rău. Ideile preconcepute din ţara noastră sunt încă reminescenţe ale vremurilor comuniste. Spre exemplu, în Occident, deseori astfel de copii sunt adoptaţi de către o familie care are deja unul sau mai mulţi copii sănătoşi, fără a stârni mirare. Noi românii, fiind dintr-o ţară creştină, majoritar ortodoxă, ar trebui să luăm exemplu […] sau măcar să-i naştem pe ai noştrii. Doar dăruind vei dobândi.

Dr Christa Todea-Gross

17.04.2011. Duminica Floriilor, Cluj-Napoca

Notele autorului:

1 http://www.evz.ro/detalii/stiri/gravida-abandonata-mi-am -trimis-copilul-in-rai-nu-l-am-lasat-in-iadul-de-aici-926971.html
2 Mihai Horga, Frank Lüdicke, Aldo Campana, Manual de planificare familială. Text de referinţă, Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii, ed. 2000- Universitatea Geneva, Departamentul de Ginecologie şi Obstetrică., p. 13-1;
3 Ibidem;
4 http://www.pentruviatacluj.ro/federatia-ortodoxa-pro-vita/58-anuarul-federaiei-organizaiilor-ortodoxe-pro-vita-din-romania-2010-
5 ***, Ministerul Sănătăţii. Centrul de calcul şi statistică sanitară. Clasificarea internaţională a maladiilor, Revizia a 10-a a O.M.S., vol. I, Ed. Bucureşti 1992, pp. 309-310;
6 Site oficial al BOR – avortul: Comisii Sinodale. COMISIA NAŢIONALĂ DE BIOETICĂ. SECTORUL BISERICA ŞI SOCIETATEA AL PATRIARHIEI ROMÂNE, http://www.patriarhia.ro/Site/Comisii/bioetica.html# ;
7 Dr. Christa Todea-Gross, Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, Îndrumarul medical şi creştin despre viaţă al Federaţiei Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008.pag.254
8 Dr. John C. Wilke, Barbara H. Wilke, op. cit., pp. 213-214;

 

Nota noastra:

Referitor la punctul 1 si 2 din pozitia Comisiei de Bioetica a BOR, in cazul de fata interesand mai ales punctul 2 (In cazul în care investigaţia genetică descoperă un copil nenăscut anormal, recomandarea este de a naşte copilul, respectându-i dreptul la viaţă, dar decizia o va avea familia, după ce acesteia i s-au adus la cunoştinţă de către medic şi de cătreduhovnic toate implicaţiile morale şi de întreţinere. Toate acestea trebuie rezolvate din perspectiva semnificaţiei mântuitoare a prezenţei unei fiinţe handicapate în viaţa fiecărei persoane şi în viaţa comunităţii.) , este de sesizat o criticabila ambiguitate care lasa loc interpretarilor, auto-justificarilor care am vazut ca nu lipsesc deloc cand este nevoie de gasirea unor pretexte pentru a ucide, asa cum am aratat cu ocazia scandalului creat de declaratiile iresponsabile ale pr. C. Stoica: BOR a deschis cutia Pandorei sau… In numele cui vorbeste pr. C. Stoica?


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “Aduse cu posta electronica: MARTURIA MEDICULUI CRESTIN CHRISTA TODEA-GROSS DESPRE CAZUL DE AVORT DE LA MATERNITATEA GIULESTI

  1. Buna ziua eu sunt sotul care si-a asistat sotia la spital
    Va scriu fara sa va cunosc si nu v-am cunoscut nici inainte de a lua decizia impreuna cu sotia mea
    Nu erati nici cand cautam cu disperare sa faca sotia mea amniocenteza la termen cum era normal
    Medici din interese care numai ei le stiu au ascuns faptul ca aceasta analiza este decontata de CNAS
    Niciunul dintre cei cu care am vorbit dupa aflarea vestii ca sarcina este afectata de sindromul down repet niciunul nu ne-a recomandat pastrarea sarcinii
    Am primit reprosuri de genul de ce la varsta vrei copii de ce nu ai bani de analize daca vrei copii
    Dvs sau altii ce au avut pareri sau chiar au judecat si pe isus acum 2000 de ani tot in numele religiei
    Langa nici o maternitate sau clinica privata locurile in care puteti intalnii mamele care primesc vestea ca au un copil bolnav prezenta este 0
    Toti va urati si va doriti un copil sanatos nu bolnav
    Habar nu aveti cat de dificila este alegerea pe care o mama e nevoita sa o ia .
    Stati pe margine cu piatra in mana , nici dupa 2000 de ani nu v-ati vindecat de ipocrizie

  2. @ Ghimpeteanu iulian:

    Domnule Iulian,

    Sa ne aratati daca gasiti undeva daca noi, administratorii acestui site au judecat-o undeva pe sotia dvs. Daca gasiti, va cerem iertare din inima! Am aratat mereu ca trebuie sa nu aruncam cu pietre in omul care a gresit, oricat de grav, dar sa spunem lucrurilor pe nume in privinta faptei sale. Altceva este sa spunem, ceea ce trebuie spus, ca fapta facuta este una grava, un pacat mare, fiind vorba de un copil omorat, orice am face… Pentru aceasta exista insa POCAINTA si IERTARE in Biserica Ortodoxa. De aceea ne-am impotrivit celor care au judecat, impreuna cu fapta in sine, si sufletele care au gresit. Insa nu se poate sa dobandim linistea constiintei inaintea lui Iisus (nu Isus), Mantuitorul nostru, fara a recunoaste sincer ca am gresit inaintea Lui. Intelegem bine ce drama a fost si este pentru sotia dvs. si pentru dvs., dar a cauta acum tapi ispasitori nu ajuta pe nimeni si nu va rezolva problema de suflet si de constiinta, sau trauma. Numai curajul infruntarii adevarului este vindecator si linistitor, urmat de iertarea dobandita in Taina Spovedaniei.

    Este regretabil si NE ASUMAM si noi ca pacat de obste faptul ca nu ati gasit pe nimeni care sa va sfatuiasca de bine in aceasta privinta si sa va si ajute sa va asumati si crucea unui eventual copil cu probleme. Asta e foarte trist, intr-adevar, de aceea nici nu va acuzam, insa trebuie macar acum sa intelegem ca… un copil cu probleme este si el UN COPIL CU SUFLET si cu viata ca toti copiii, si, pe deasupra, este un COPIL AL DVS. Si asa cum nu l-am putea omori, daca ramane cumva handicapat dupa o boala sau un accident, in timpul vietii, nu putem sa-l omoram, nicicand altcandva.

    Iertati-ne! Dumnezeu sa va daruiasca si dvs., si sotiei, gandul cel bun si puterea impacarii cu Dumnezeu! Pacea lui Hristos sa va mangaie inimile!

  3. Doamne ajuta,

    Mangaierea, sfatul cel bun, ajutorul cel adevarat, nu il vom mai gasi intre oameni, ci foarte rar, si acolo unde sunt oamenii traitori in Dumnezeu , in cadrul sfintei biserici, in lumea mireana numai este calea cea dreapta… din pacate decat foarte rar.
    Dar mersul la sfanta biserica ar fi avut un impact pozitiv in deciziile luate…. dupa spusele multor oameni nu ne mai ramane decat sa ne ducem razna…. de aceea singura mangaiere este sa va duceti la sfanta biserica , sa va gasiti un parinte pentru a va fi duhovnic si povatuitor de acum in colo.
    Nu incetati sa va rugati pentru copilul dumneavoastra si va marturisesc sfatul unui foarte bun preot, SUFLET PENTRU SUFLET, ati luat viata unui copil v-a trebui sa nasteti altul.
    Si cu incredere in BUNUL SI MARELE DUMNEZEU veti putea merge inainte.
    Maica Domnului va poate ajuta in aceste zile si nu uitati sotia v-a trebui sa mearga neaparat, la un preot sa-i citeasca rugaciunile care se fac la orice femeie lahuza.
    Dumnezeu sa ne ierte si sa ne miluiasca pe toti . AMIN.

  4. Am indraznit sa va scriu aceste randuri , fiind si eu acuma insarcinata in aproape 9 luni, eu mai am 3 copii, si nici acuma nu am vrut sa mi se faca testul acela groaznic, deoarece orice mi-ar fi spus doctorii eu nu as fii vrut sa fac, referindu-ma aici la necredinta lor intr-un caz ca al dumneavoastram ca primul si singurul sfat ar fi fost , moartea copilului sau in caz fericit altceva…. de aceea merg la sfanta biserica , SLAVA DOMNULUI, mereu , dimineata iau sfanta anafora si aghiazma mica si cu MAICA DOMNULUI SI DUMNEZEU inainte, ce e sa fie v-a fii,Dumnezeu nu ne v-a lasa.
    Doamne ajuta si iertare.

  5. @Angi
    nastere usoara!Nu uita sa re rogi pt asta(poate ai facut-o)Sf Nectarie(M Radu Voda)si Sf Ioan Rusul(Sp polizu).

  6. obiceiul semenilor nostrii de a da mereu vina pe altcinevain cazul greselilor personale, este o solutie efemera de amagire, nu vindeca ranile produse niici sufletul, cui e doar un mod de adancire a caderii in pacat ! recunoasterea greselilor face ca pacatul sa fie pe jumatate iertat, iar cealalta jumatate se va ierta cu timpul, prin hotararea de a nu mai comite alte greseli ! inteleg supararea familiei respective, dar nu societatea e vinovata pentru necazul lor !iara ca solutie nu sfaturile ,,prietenilor “, a ,,binevoitorilor de ocazie,” le puteau da un raspuns la problema lor, ci sfatul cuiva ce a trecut printr-o situatie asemanatoare si a luat decizia in favoarea vietii, sfatul unui duhovnic ar fi facut mai mult bine, cred ca au luat o decizie gresita din momentul care au gandit ca ,, de ce mi se intampla tocmai mie ! ” decizie influientata de faptul de a lupta impotriva vietii si a sortii si de a se simti nedreptatiti de soarta si mare greseala au facut ! acus faptul a fost consumat,si crima facuta ! dar chiar si in acest caz poate fi iertare prin recunoasterea greselii, pastrarea in continuare a unei atitudini de sfidare a vietii, de acuzare a celorlalti, nu va aduce niimic bun, nu va aduce liniste acestor suflete zbuciumate ! asta a fost o incercare pentru familia respectiva si din pacate au gresit , dar puterea lui Dumnezeu e mare si poate ierta tot, asta insa depinde de ceea ce vor face in continuare, Bunul Dumnezeu sa-i ierte si sa-i binecuvanteze, si sa-i ajute sa treaca peste aceste momente dificile, dar asta depinde de vor cauta la Dumnezeu sau la ,,sfaturile lumesti ” ! tin sa felicit la final pe d-na doctor Todea ! pentru articolul prezentat, dar orice situatie cat de dificila ar fi ! cu grija, speranta ,rabdare , iubire mai ales si Voia lui Dumnezeu se rezolva si avem satisfactia implinirii sufletesti, caci aceasta e adevarata menire a omului pe pamant, si numai prin dragoste va reusi !

  7. @ Ghimpeteanu iulian

    Domnule Ghimpeteanu, avortul este un pacat, aceasta nu este o judecata, ci afirmarea unui adevar crestin.
    Toti avem pacate si acesta este un adevar, si nu avem dreptul sa aruncam cu piatra, dar avem dreptul sa nu fim de acord cu pacatul si sa luptam impotrva lui chiar prin propria nevointa.
    Sa stiti insa ca ati pierdut mult, caci copiii atinsi de sindromul Down sunt mult mai iubitori, mai linistiti si mai atasati de parinti decat copiii asa zis normali.In plus sunt capabili sa traiasca foarte bine in societate, sa mearga la scoala, sa lucreze.
    Din pacate, este adevarat ca societatea romaneasca are inca multe lipsuri in acceptarea oamenilor cu dizabilitati/handicap si integrarea lor in viata sociala.

  8. Doamne ajuta,

    Multumesc Magda s, pentru sincerele urari, sa ne ajute BUNUL DUMNEZEU , noua tuturor femeilor si tuturor,ca mare este nevoia de Dumnezeu .
    Doamne ajuta.

  9. Greu, foarte greu…
    In saptamanile 6-7 de sarcina am facut varicela. Care implica un mare risc de a aduce pe lume un copil cu malformatii, o leguma – dupa cum s-au exprimat cadrele medicale. Tot aceste cadre medicale mi-au recomandat avortul, mai ales ca nu am o problema in a ramane insarcinata. Numai mama sa nu fii in aceste situatii, sa stii ca ai o viata in burtica si sa iei decizia sa o intrerupi, pentru linistea mea si a copilului. Mi s-a spus: “ce vina are copilul ala sa se nasca o leguma? sa intoarca lumea pe strada dupa el? si el sa te acuze ca i-ai dat viata in conditiile in care stiai ce urmeaza? Daca ai sa pastrezi copilul ai sa distrugi nu numai viata lui, ci si a ta, a sotului, a celuilalt copil si a apropiatilor. Ai sa ramai fara loc de munca pentru a te putea ocupa de copil. Dumnezeu nu este absurd”.
    Am incercat o perioada de cateva saptamani sa ma mint si sa spun ca lumea are dreptate. Chiar mi-am facut programare pentru intreruperea sarcinii. Dar am simtit ca odata cu asta imi iau si mie viata. Era ca un soi de sinucidere. Cumplit.
    Si totusi Dumnezeu nu m-a lasat. Mi-a dat semne permanent sa nu fac asta, insa eu continuam sa le ignor. Pana cand am fost la pr Iustin. L-am supus in mintea mea la o incercare. Daca-mi spunea de bine, as fi pastrat sarcina. Daca lasa loc de interpretari as fi intrerupt-o. Si am plecat de acolo destul de tulburata pt ca raspunsul a fost ca dincolo de noi este Dumnezeu si ca trebuie sa-mi duc crucea, indiferent care va fi aceea. Ca asta inseamna jertfa pentru aproapele si lupta pentru mantuire. Si multe altele care m-au facut sa ma simt mai responsabila decat inainte.
    M-am intors in oras si am facut o vizita la duhovnicul meu (dupa vreo 2 ani de pauza). Acolo, la taina Sfintei Spovedanii, s-a produs o minune. Mi s-a umplut sufletul de iubire, de speranta, de dragoste si de credinta ca totul va fi bine, indiferent de ceea ce va urma.
    Si asa a fost. O sarcina cu multe temeri, cu stres permanent, urmariri, monitorizari, pe care le faceam doar ca sa stiu la ce sa ma astept, pentru ca decizia de a pastra copilul era deja luata.
    Si Dumnezeu a facut o minune. Fetita mea este foarte bine, are deja un an si jumatate, si are un chip de ingeras. Blondina, cu ochi mari, albastri, si cu un zambet frumos.
    Sunt o mama fericita. Putea sa fie altfel. Doar Dumnezeu m-a intarit sa iau decizia cea buna. Si cu final fericit, in cazul meu.
    Imi pare rau ca deseori suntem pusi in astfel de situatii. este traumatizant, indiferent de ceea ce se intampla. Nu pot decat sa ma rog ca Bunul Dumnezeu sa dea fiecarui parinte aflat in asemenea situatii gandul cel bun si credinta ca totul este spre mantuire.
    Ma iertati.

  10. Hristos a inviat!
    Ma tot intreb de ceva timp daca nu cumva “aparatele” astea moderne3-4D de diagnosticare a pruncului nenascut nu sunt “facute” sa mai dea si alte rezultate decat cele bune. Nu contest deloc interventia directa a Domnului, insa prea multe cazuri de esec ale tehnologiei moderne medicale. Parca se iau decizii prea pripite, fara rabdare.Cum li se pare ceva “ciudat” pesudo-doctorilor.. una, doua.. omoara-l. Parca ar fi de-a joaca cu papusile.
    Eu cred ca Hristos incearca mama uneori, pregatindu-i un mare dar prin copil. Si apoi, cum spunea parintele Paisie ca acesti copii cu “deficiente” sunt mult mai apropiati de Cer decat noi, datorita sensibilitatii lor sufletesti, iar Domnul de bun ce este, nu lasa sa se murdareasca sufletele lor cu mizeria lumii acesteia. Ei sunt Sfinti printre noi,nu pt. ca sunt “neantelesi” ci pentru ca poarta in ei chip ingeresc. De multe ori, acesti micuti sunt BICIUL Domnului pt. noi, cei tari de cerbice.
    Greu cand lipseste la mamica.. al 6-lea simt.. cel duhovnicesc, si nu este o judecata ci o constatare dureroasa.
    Domnul sa ne ierte pe noi pe toti pt. nesimtirea duhovniceasca de a nu putea privi sfintisorii care sunt printre noi.

  11. Pingback: Razboi întru Cuvânt » NEOMENIA CARE NE BANTUIE: parintii unui copil cu sindromul Down sunt despagubiti de Justitie pe seama medicului ce nu le-a avortat copilul!
  12. Pingback: PARINTELE TANASE, FARA MENAJAMENTE DESPRE AVORT si perspectivele apocaliptice ale neamului: "Urmeaza pieirea!"
  13. Pingback: Dr. Christa Todea-Gross despre PROPAGANDA PRO-VACCINARE: cand medicii nu mai au curaj sa spuna adevarul, o va face preotul
  14. Pingback: A aparut o carte importanta: “VACCINURILE: PREVENTIE SAU BOALA? O nouă patologie pediatrică” de DR. CHRISTA TODEA-GROSS, prefatata de Dr. Pavel Chirila - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Buna ziua, as dori tare mult sa aflu de la un ginecolog crestin daca steriletul este o metoda abortiva.

  16. @crisan alexandra:

    Da, este o metoda abortiva.

    A se vedea dr. Christa Todea Gross: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/04/avortul-hormonal-christa-todea-gross-despre-metodele-contraceptive-pilula-de-a-doua-zi-sterilet-etc-si-manipularea-limbajului-medical/

    Am definit avortul hormonal ca fiind acel avort produs de către metodele contraceptive hormonale (sterilet, injecţie, implanturi intradermice sau pilulă cu progesteron şi/sau estrogen sintetic) în primele 10-14 zile de viaţă a embrionului, înainte de implantarea (nidaţia) acestuia în uter.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare