ARHITECTII ZONEI EURO AU PREMEDITAT CRIZA, pentru formarea STATELOR UNITE ALE EUROPEI! – articol in Wall Street Journal

1-11-2011 4 minute Sublinieri

Politicienii şi eurocraţii care au gândit structurile zonei euro s-au aşteptat ca uniunea fiscală să intre în criză la un moment dat, dar au considerat că aceasta va contribui la atingerea scopului lor, acela de a crea Statele Unite ale Europei, potrivit unui analist Cazenove. Arhitecţii zonei euro s-ar putea să fi ştiut tot timpul că structurile zonei euro sunt incomplete, însă s-au gândit că o criză structurală le-ar permite să introducă politica fiscală comună, care altfel ar fi fost politic imposibilă, scrie pe blogul Wall Street Journal jurnalistul Martin Essex. Teoria a fost prezentată de directorul pentru investiţii al Cazenove Capital Management, Richard Jeffrey, la postul de radio BBC 5.

“Deşi am puţin timp pentru teorii conspiraţioniste, Jeffrey prezintă argumente foarte solide”, scrie Essex. De-a lungul actualei crize a Greciei şi băncilor europene a existat o presupunere larg acceptată că problemele zonei euro au fost cauzate de o concepţie greşită că dacă voinţa politică este destul de puternică ar fi posibilă depăşirea deficienţelor economice ale sistemului monetar. Ideea că aceia care au construit uniunea monetară au ştiut întotdeauna că euro va intra în criză, dar au considerat că o astfel de situaţie le-ar permite trecerea la o uniune mai integrată, pe care mulţi dintre ei o susţineau, sugerează mai mult decât naivitate, scrie Essex.

“Unii din politicienii care au introdus euro, şi care au presat pentru introducerea acestuia, şi-au dat seama că vom ajunge în această criză la un anumit moment, dar au realizat că o astfel de criză îi va apropia de scopul lor, care era şi o uniune fiscală, şi crearea Statelor Unite ale Europei. Reacţia zonei euro de a spune că ceea ce avem nevoie acum este o uniune fiscală mai strânsă este exact ceea ce au vrut acei oameni. Ştiau unele din riscurile pe care şi le asumau şi că va exista o criză la un moment dat, a spus Jeffrey la BBC Radio 5.

Afirmaţiile analistului Cazenove duc dincolo de ideea că politicienii s-au gândit că voinţa politică singură poate ţine la un loc zona euro. Lasă de înţeles că au ştiut că nu va fi aşa, scrie Essex.

“Ideea este că, dacă procedezi logic, o monedă comună este ultimul lucru care ar fi de introdus (după politică fiscală comună, sisteme legislative, reglementarea pieţei şi altele) dacă ai vrea să aduci ţările într-un fel de federaţie politică, deoarece moneda şi politica fiscală comună ar aduce la suprafaţă toate tensinile dintre economiile ţărilor respective”, a răspuns Jeffrey la întrebarea dacă susţine că politicienii europeni au ştiut unde se va ajunge.

“Politicienii au inversat această logică şi au considerat uniunea monetară un prim pas care ar forţa şi alţii, întrucât ar necesita o abordare mai federală şi în alte zone, precum politica fiscală, pentru a avea succes“, a spus el. Pentru a-şi susţine teoria, analistul citează afirmaţii ale lui Romano Prodi în Financial Times în 2001, când italianul era preşedinte al Comisiei Europene.

“Sunt sigur că euro ne va obliga să introducem un nou set de instrumente de politică economică. Este imposibil politic să propunem aşa ceva acum. Dar cândva va exista o criză şi vor fi create noi instrumente“, declara Prodi la momentul respectiv. Astfel, argumentează Jeffrey, uniunea monetară nu a reprezentat obiectivul final, ci numai un pas care necesita noi acţiuni la nivelul zonei euro, acţiuni care ar conduce eventual la scopul dorit: uniune completă politică şi economică în Statele Unite ale Europei. În acest context, nu este deloc surprinzător că investitori de la miliardarul George Soros la China sunt rezervaţi în privinţa ultimelor planuri de scoatere a zonei euro din criză, scrie Essex pe blogul WSJ.

NOTA NOASTRA:

Analiza de mai sus nu face decat sa confirme la virgula si la punct modul in care am descris, pe acest site, sensul crizei zonei euro. Atat de la virgula, incat se foloseste ca termen “ARHITECTII” (un fel de zidari, adica masoni, nu?) si este evocat inclusiv Soros, cu rolul sau de oracol delphian al guvernului european.

Oare, acum, ca o astfel de abordare deja este confirmata, data pe fata, oficializata, se va intelege mai bine ce ne asteapta?

Pe de alta parte, aceasta dare in vileag nu cumva e un semn in sine ca traim un moment in care NU MAI CONTEAZA, nu mai este o miza pentru nimeni a impune o viziune mainstream, pentru ca pur si simplu jocurile sunt facute?


Legaturi:

Nota noastra:

Declaratia lui Soros este preluata de aici: http://www.cnbc.com/id/44419154/

Traducerea de la Bloombiz difera putin de textul in engleza:

“This crisis has the potential to be a lot worse than Lehman Brothers,” said George Soros, the hedge fund investor, citing the lack of an authoritative pan-European body to handle a banking crisis of this severity. “That is why the problem is so serious. You need a crisis to create the political will for Europe to create such an authority, but there is still no understanding as to what the authority will do.”

Adica:

“Aceasta criza are potentialul sa fie mai rea decat Lehman Brothers”, a spus George Soros, investitorul de hedge-fund, citand lipsa unui corp institutional autoritar pan-European care sa gestioneze o criza bancara de o astfel de gravitate. “De aceea problema este intr-atat de serioasa. Ai nevoie de o criza pentru a crea vointa politica necesara ca Europa sa creeze o astfel de autoritate, dar inca nu exista o intelegere asupra ceea ce va face aceasta autoritate”.

Declaratia seamana foarte mult cu una mai veche, a bilderbergului David Rockefeller:

”Nu avem nevoie decât de o criză majoră, iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.

Lucrurile merg, asadar, conform planului si conform logicii: criza e necesara pentru revolutionarea sistemului financiar-economic. De ce insa revolutionarea sistemului financiar-economic? Pentru ca, probabil inspirati de Marx (reactualizat de un alt “profet”, Roubini), acesti eurocrati si arhitecti iluminati considera ca temelia constructiei unui noi edificiu mondial este structura economica, ce ar determina, ulterior, supra-structura institutionala si normativa. Asa au si inceput cu UE, construind-o cu structura financiar-economica (banca centrala, moneda unica, piata asa-zis unica), ceea ce a dus la criza specifica zonei euro, o criza-cursa, de fapt, a carei “rezolvare” ar consta in desavarsirea constructiei prin crearea unui guvern european de-a dreptul, adica prin crearea supra-structurii institutionale.

Similaritatea cu marxismul se regaseste si in alta parte: Marx pretindea ca mecanismul de evolutie al istoriei umane (bazat pe binomul structura fortelor de productie – suprastructura) este unul istoriceste NECESAR. Acelasi lucru il auzim si astazi cu privire la guvernul european: anume, ca este o evolutie necesara in mod obiectiv, istoric, pentru a depasi criza zonei euro.

In realitate, asa cum am aratat si in alte dati, nu exista necesitatea obiectiva a constructiei guvernului european, ci exista o contrangere mestesugit ticluita prin modul in care a fost edificata Uniunea Europeana pana in prezent. De aceea, nu putem spune ca agenda eurocratilor este doar una marxista, ci si una leninista. De ce? Pentru ca Marx, totusi, se gandea ca exista niste procese economice obiective, pe cand Lenin a luat “invataturile” sale si le-a transformat in program politic aplicat intr-un mod voluntar de “revolutionari profesionisti”. Adica a luat un mod de a interpreta istoria pentru a-l transforma in agenda politica revolutionara. Asa si eurocratii nostri, au luat ideea necesitatii unei Uniuni Europene, destul de circulata in timpurile moderne, pentru a o transforma intr-o agenda politica aplicata de profesionisti…

Iar oamenii cheie ai Molohului European au iesit si ei la ofensiva, discutand fatis agenda federalista:

Chiar daca unii de pe la noi o fac pe nestiutorii:

George Soros a facut numeroase comentarii si “profetii” legate de zona euro:


Categorii

Articolele saptamanii, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, Opinii, analize, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

52 Commentarii la “ARHITECTII ZONEI EURO AU PREMEDITAT CRIZA, pentru formarea STATELOR UNITE ALE EUROPEI! – articol in Wall Street Journal

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: CONSPIRATIA EURO, cea mai ampla din istorie? Cum au ajuns STATELE UNITE ALE EUROPEI “SINGURA ALTERNATIVA” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: NIGEL FARAGE in fata comisarului Barroso despre nebunia eurocratilor si edificarea Uniunii Europene prin ABOLIREA STATELOR NATIONALE, ZDROBIREA DEMOCRATIILOR SI CONDAMNAREA REFERENDUMURILOR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Nigel Farage: BARROSO SI VAN ROMPUY, CEI MAI PERICULOSI LIDERI IN EUROPA DIN 1945 INCOACE! (video si traducere) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Nigel Farage: NU VREAU SA TRAIESC INTR-O EUROPA DOMINATA DE GERMANIA! (video si traducere) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: NIGEL FARAGE: Barroso este un idiot amagit. UNIUNEA EUROPEANA REPETA EXPERIENTA UNIUNII SOVIETICE (video si traducere) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: Demostene Andronescu despre UNIUNEA EUROPEANA CA PRELUNGIRE TOTALITARA “SOFT” A COMUNISMULUI BOLSEVIC. Si despre colonizarea euro-americana, prin instrumente ca FMI si Banca Mondiala -
  7. Pingback: MONDA EURO: impusa DICTATORIAL in GERMANIA si in restul Europei, principala cauza a CRIZEI/ Schnecker despre EFECTELE NEGATIVE ale EURO [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Gigantul bancar JP MORGAN cere instituirea de REGIMURI AUTORITARE in tarile din periferia Uniunii Europene. NOI SUNTEM DEJA APROAPE… - Recomandari
  9. Pingback: Actorul FLORIN ZAMFIRESCU despre INTRAREA IN UNIUNEA SOVIETICA EUROPEANA/ Neurochirurgul american BEN CARSON despre CORECTITUDINEA POLITICA: un oribil “cod al tacerii”, iar MEDIA ii ridiculizeaza si marginalizeaza pe cei care folosesc anumite
  10. Pingback: “ADEVARATA FATA A UNIUNII EUROPENE”- [VIDEO - subtitrare in limba romana]. Un film documentar britanic despre agenda MEGA-GUVERNULUI de la Bruxelles - Recomandari
  11. In cele profetite de catre Cuviosul Paisie Aghioritul se spune faptul ca aceasta constituire a Statelor Unite ale Europei nu va avea loc.Cred ca va avea loc un eveniment care va da toata naratiunea lucrurilor peste cap,intrebarea este :de unde va porni si cat ne va afecta pe noi ca popor?(avand in vedere asezarea geografica a Romaniei)

  12. A venit vremea crizei dupa cum am fost informati inca din 5 Ian. 2018
    Tot mai mulți economiști susțin că ne îndreptăm către o nouă criză economică, după ce nivelul global al datoriilor a atins un nou record în al treilea trimestru al anului trecut, urcând până la valoarea de 233 trilioane dolari.
    Datoria totală a crescut cu 16 trilioane de dolari, în al treilea trimestru – comparativ cu sfârșitul anului 2016.
    https://www.libertatea.ro/stiri/economie-bani/o-noua-criza-economica-in-2018-2097304

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare