BULETINELE BIOMETRICE au primit AVIZ NEGATIV de la Comisia pentru Drepturile Omului
Proiectul de Hotărâre privind noile acte de identitate a primit aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor.
Astfel, proiectul ajuns de la Senat în Camera Deputaţilor, a fost trimis spre avizare următoarelor Comisii:
Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Comisia pentru politică externă
Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.Conform site-ului Camerei Deputaţilor, Comisia pentru Buget şi Comisia pentru Politică Externă au dat aviz favorabil, rămânând să se pronunţe Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia juridică.
Membrii Comisiei pentru Drepturile Omului au examinat proiectul de lege, în conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi, în urma dezbaterilor, au hotărât cu majoritate de voturi să îi acorde aviz negativ. De la 1 iulie ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului.
Atât cartea de identitate, cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6×54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm.) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului.
„Cartea de identitate normală va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea se vor număra numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu“, au explicat specialiştii de la Interne.
- PROPAGANDA BIOMETRICA in mass-media. Cum sunt mintiti romanii despre “SIGURANTA” BULETINELOR BIOMETRICE
- Situatia demersurilor de CONTESTARE a OUG privind BULETINELE BIOMETRICE (comunicat ApLR)/ “Buletinele fara RFID” – ultima MANIPULARE a autoritatilor
- 43 asociatii crestine contesta OUG privitoare la ACTELE de IDENTITATE ELECTRONICE si cer carti de identitate simple cu numele parintilor
- CARTILE DE IDENTITATE ELECTRONICE: textul INTEGRAL al OUG nr. 82/4 decembrie 2012. STRATEGIA AUTORITATILOR, DEZINFORMARI, INTERPRETARI
- Autoritatile au legiferat prin OUG regimul CARTII DE IDENTITATE. Alternativa se mentine
- ACTE DE IDENTITATE BIOMETRICE: un proiect de lege care propunea interzicerea cipurilor in acte, respins definitiv in Parlament! Vezi ce aviz a dat Consiliul Legislativ si punctul de vedere al Guvernului
- “Gura pacatosului”:MINISTERUL DE INTERNE recunoaste, intr-o adresa catre Forul Ortodox Roman, ca introducerea buletinelor electronice fara optiune AR FI INCALCAT DREPTURILE OMULUI.Despre cele trei variante de CI care vor fi puse in circulatie incepand din vara lui 2011
- Comunicat FOR: CARE SUNT RISCURILE UNEI SOCIETATI GUVERNATE ELECTRONIC?
- Biserica Rusiei isi exprima REZERVE SERIOASE fata de ACTELE DE IDENTITATE ELECTRONICE
- Biserica Greciei si CARTEA DE IDENTITATE ELECTRONICA: Politia Elena renunta la stocarea amprentei si semnaturii digitale
- Semne promitatoare in bisericile surori greaca si rusa. CRITICI LA NIVELUL CEL MAI INALT AL IERARHIEI BISERICII RUSE FATA DE PROIECTUL CARDULUI ELECTRONIC
- SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS SE PRONUNTA PE TEMA CARDULUI CETATEANULUI SI CERE GUVERNULUI SA RENUNTE LA PROIECT
- ATITUDINE PE TEMA ACTELOR CU CIP IN BISERICA GRECIEI: RESPINGEREA NOILOR ACTE, FARA EXTREMISME SI ZELOTISME, PE MOTIVUL PRIMEJDIILOR INDOSARIERII ELECTRONICE
***
- ATITUDINEA ARHIM. GH. KAPSANIS FATA DE NOUL CARD DE SANATATE DIN GRECIA – EXEMPLU DE ECHILIBRU SI TREZVIE
- Omilie pe tema CARDULUI CETATEANULUI a IPS Hierotheos Vlachos: Sa primim… “cardul” de CETATEAN CERESC si sa ne punem numele lui Hristos in inimi!
- UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM: Ierom. Teofan Popescu (Man. Putna) despre problema cipurilor, intre pericolul controlului total si cel al atitudinilor dezechilibrate si agresive (AUDIO + TEXT)
- PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona): “Pecetea va fi impusa dupa cel de-al treilea razboi mondial!”
- Cuviosul Dionisie de la Colciu risipeste tulburarea cu privire la actele electronice, pecetluire si vinovatie: “TOTUL ESTE VOINTA OMULUI… NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
- Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”
- Parintele Mihail Stanciu – CUVANT DE LAMURIRE IN CHESTIUNEA ACTELOR BIOMETRICE SI DE AVERTIZARE CU PRIVIRE LA BRAVADA “LUPTATORILOR ANTI-SISTEM”
- CUVANTUL PARINTELUI PUSTNIC PROCLU (2010) despre ispitele grele ale lumii si ale Bisericii de astazi… CUM VA FI SFARSITUL LUMII SI CE AVEM NOI DE FACUT? “Fara sfatul duhovnicului sa nu faca niciun pas, ca ne putem duce in prapastie!”
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului”
***
- Bogdan Manolea despre directiva Big Brother si actele electronice: NU MAI E MULT PANA LA IMPLANTAREA CIPURILOR DE CONTROL TOTAL
- Buna credinta a murit! Traiasca suspiciunea generalizata? Bogdan Manolea despre sensul guvernarii electronice si disparitia unui principiu fundamental al statului de drept: prezumtia de nevinovatie
- CE ESTE SUSPECT IN E-ROMANIA? De ce, cand sistemul social si economic pare ca se prabuseste, se munceste stahanovist la informatizarea Romaniei? CARUI PERICOL TREBUIE SA NE OPUNEM?
- TOTALITARISM ELECTRONIC. Big Brother se pregateste sa-si intre in drepturi in Romania prin programul “e-government”/”umbra electronica”
*
Slava Tie, Hristoase Dumnezeul nostru, slava Tie!
Inseamna ca cei de la Comisia pentru Drepturile Omului au primit Harul daca au respins actele biometrice.
Sa luam aminte!
Cei de la Drepturile Omului?!
Ce urmaresc oare?
Vor spune probabil ca e o cheltuiala inutila cu cardurile biometrice si ca mai de folos ar fi ciparea direct la purtator.
Drepturile Omului!
Daca-s bine intentionati, de ce nu ne spun si cine-i Omul pe care-l protejeaza, pt ca noi, multimile, nu facem parte din aceasta categorie.
Ma bucur ca se mentine interesul pentru subiect. Comisia pentru drepturile omului, dupa ce a consultat toate propunerile trimise de cele 47 de ONG-uri, a dat aviz negativ inca din 6 martie. Celelalte comisii, dupa ce s-au consultat cu delegatia ApLR si cu alti reprezentanti ai societatii civile, au tot aminat pina acum cand au dat avizul pozitiv. dar nu acest aviz pozitiv e foarte important, ci rapoartele pe care trebuie sa le elaboreze si in care ar trebui sa tina cont de amendamentele propuse de cele 47 de ONG-uri.Sa asteptam rapoartele comisiilor. sa ne rugam!
http://www.eurasianet.org/node/66859
Did the Devil Go Down to Georgia in a Smart ID Card?
http://www.juridice.ro/240002/cardurile-pentru-pensionari-vor-fi-acordate-din-1-ianuarie-2015.html
In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 43 din data de 19 ianuarie 2013 a fost publicata Ordonanta Guvernului nr. 4/2013 pentru abrogarea art. II din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea si completarea legislatiei cu privire la eliberarea, gestionarea si monitorizarea documentelor de calatorie acordate pensionarilor, veteranilor de razboi si vaduvelor de razboi.
Ordonanta a fost adoptata ca urmare a dificultatilor aparute in implementarea Legii nr. 211/2012, care stabileste ca fiecarui pensionar i se va elibera o legitimatie de transport tip card, personalizata cu numele si codul numeric personal ale fiecarui beneficiar.
Prin abrogarea articolului II din Legea nr. 211/2012, pana la data de 1 ianuarie 2015, pensionarii, veteranii si vaduvele de razboi beneficiaza in continuare de facilitatile acordate pe baza tichetelor de calatorie gratuite sau taloanelor speciale de calatorie, conform normelor legale in vigoare. Dupa 1 ianuarie 2015, conform Legii nr. 211/2012, vor intra in vigoare legitimatiile de calatorie de tip card.
Saracii veterani si vaduvele lor! Abia daca mai stiu in ce an sunt si guvernul vrea sa le dea acum un obiect inutil, debusolant si controversat…
http://asociatialibertatearomanilor.ro/riscurile-si-vulnerabilitatile-retelelor-informatice-stocarea-electronica-a-datelor-personale-si-tranzactiile-electronice-un-avantaj-sau-dezavantaj-major/
Vizionati filmul!
“Acest documentar este un indemn la meditatie asupra vulnerabilitatii retelelor informatice si a datelor stocate electronic , un indemn la meditatie asupra dezavantajelor erei informatice atunci cand aceasta ne invadeaza intimitatea cu acordul nostru.”
Exact pentru aceleasi “considerente” trebuia sa primeasca pana acum TOT UN AVIZ “NEGATIV” si CARDURILE de sanatate “electronice”, precum si orice alt document “electronic” de identitate care se elibereaza cetatenilor romani!
Oricum este vrednica de “salutat” si de “apreciat” pozitiv “acrivia” si seriozitatea cu care mebrii comisiei drepturilor omului de la Camera Deputatilor au examinat si analizat impactul si consecintele si efectele “social-juridice” pe care le poate GENERA in viata cetatenilor romani, implementarea acestor noi buletine de identitate “electronice”!
Cred ca au realizat “membrii comisiei amintite” ca este in joc nu numai siguranta datelor de identitate ale cetatenilor simpli, ci CHIAR A LOR a “parlamentarilor”…
Cati dintre cei care ati comentat mai sus si va opuneti buletinelor biometrice v-ati facut conturi de buna voie pe facebook sau alte retele sociale ,si le folositi in mod frecvent si activ?…Multi dintre voi aveti varsta,adresa locativa ,adresa de mail,numarul de telefon,poze cu locuinta si multe alte informatii personale la indemana oricui.
Credeti-ma,aceasta expunere este mult mai periculoasa decat sa spunem prin absurd furtul datelor biometrice.