CAMPANIE AGRESIVA DE PROMOVARE A TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Doctorul mason Irinel Popescu decorat de Patriarhul Daniel. Patriarhia – implicata in propaganda industriei donarii de organe

22-10-2012 15 minute Sublinieri


“Unul dintre cei mai importanti medici, membru al masoneriei, este prof. dr. Irinel Popescu, care are grad 33 si declara pentru numarul 16 al revistei “Masonic Forum” ca a intrat in aceasta organizatie gratie relatiei cu unul dintre pacientii sai.”

http://www.romanialibera.ro/exclusiv…ni-159595.html

http://www.masonicforum.ro/archive/en/nr16/popescu.html (o autobiografie a dr. Irinel Popescu pe un forum masonic)

Doctor Irinel Popescu, grad 33

Transplantul salvează vieţi. Donarea de organe este un act filantropic prin care un om ajută un alt om. Actul vindecării are nişte conotaţii sufleteşti foarte puternice. Dumnezeu reuşeşte să sudeze şi să creeze o cale de comunicare între medic şi pacient. Un interviu cu prof. dr. Irinel Popescu, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, profesor de chirurgie şi director al Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic “Dan Setlacec” – Institutul Clinic Fundeni.

Domnule prof. dr. Irinel Popescu, cât de necesare au devenit astăzi, odată cu dezvoltarea medicinei, operaţiile de transplant de organe?

Tratamentul medicamentos poate fi uneori foarte eficient, alteori, din păcate, pentru anumite boli, este doar un remediu paliativ, şi nu de lungă durată. Suferinţa trece astfel de limita posibilităţilor pe care le are medicina actuală de a le vindeca. Singura şansă este înlocuirea organelor respective. În această situaţie se află organe care nu sunt vitale, precum rinichiul. Cu toate că a fost inventată dializa renală, s-a demonstrat că transplantul scade costurile, deoarece dializa este costisitoare, infirmităţile create de dializă sunt mult mai mari decât o operaţie de transplant şi transplantul îl face pe bolnav complet independent, cu o viaţă mult mai activă. În acelaşi timp, sunt şi organele vitale, ficatul sau cordul, care nu au substituţie pe termen lung. Deci în cazul acestor organe înlocuirea lor este absolut vitală. Aşadar, dincolo de orice posibilitate de dubiu, transplantul asigură supravieţuirea bolnavului.

Aţi fost printre pionierii operaţiilor de transplant la noi în România. Cum a fost această perioadă de pionierat şi cu ce probleme v-aţi confruntat?

Până la Revoluţia din 1989 în România s-au făcut operaţii numai de la donatori în viaţă, cu o singură excepţie. De aceea pionieratul a însemnat – şi aici am fost foarte implicat – mai întâi introducerea conceptului de moarte cerebrală şi apoi transplantul altor organe în afara rinichiului, adică ficat şi cord. Date fiind condiţiile din ţară, pionieratul a implicat obstacole extrem de serioase. Dezbaterile din anii â90 despre implementarea conceptului de moarte cerebrală au fost uneori destul de furtunoase. Cred că au contribuit la reuşita implementării şi succesele operaţiilor de transplant (adica propaganda mediatica – nota razbointrucuvant). Pionieratul a constat şi în dificultatea operaţiilor de transplant. Spre exemplu, transplantul de ficat este o operaţie extrem de grea, poate cea mai grea operaţie din lume, şi deşi primul transplant a fost făcut în 1997, abia al cincilea transplant efectuat în aprilie 2000 a fost cu supravieţuirea bolnavului.

Ce este mai exact moartea cerebrală?

Sunt două cauze majore de moarte cerebrală: trauma severă cu distrucţia creierului şi accidentul hemoragic (ruptura unui vas mare în care tot creierul este inundat de sânge şi este distrus). Aceste cauze sunt ireversibile, nu există posibilitatea de a recompune un creier care a fost fizic distrus. Pacienţii care au avut o moarte aparentă şi apoi s-au trezit nu intră în sfera morţii cerebrale. Nici cei care au stat în stare vegetativă mai mulţi ani, care pot să respire, dar nu pot gândi şi nu pot desfăşura activitate cerebrală, pentru că au scoarţa cerebrală distrusă. Se păstrează doar activitatea etajelor inferioare ale sistemului nervos. În cazul morţii cerebrale, când creierul este distrus în întregime, pacientul nu rezistă mai mult de două săptămâni.

Cine are ultimul cuvânt în prelevarea organelor de la un pacient în moarte cerebrală?

În România utilizăm consimţământul familiei. Rata de consimţământ este peste media ţărilor europene, o surpriză pentru toţi. Consimţământul familiei arată generozitatea oamenilor şi faptul că au înţeles beneficiile transplantului.

Timpul de aşteptare pentru un transplant

În calitate de fondator al Agenţiei Naţionale de Transplant, vă rugăm să ne spuneţi cât de avansate sunt astăzi, în România, operaţiile de transplant?

Sunt trei programe de transplant cu activitate constantă, două în cazul rinichiului şi unul în cazul ficatului, al căror număr de operaţii şi rezultate sunt la nivelul programelor internaţionale. Odată cu desfiinţarea Institutului de boli cardio-vasculare de la Târgu-Mureş, numărul operaţiilor de transplant de cord a ajuns la zero în acest an. Iar alte programe, cum ar fi transplantul de pancreas sau pulmonar, încă nu au început cu adevărat. În schimb, transplantul medular, care nu este un transplant de organe, ci insular, este foarte bine stabilit în momentul de faţă. În rest, România este în urma ţărilor dezvoltate. Chiar şi pentru programele existente necesităţile sunt mult mai mari. În cazul rinichiului, sunt peste 6.000 de bolnavi aflaţi pe dializă, în comparaţie cu 200 de operaţii anual. În cazul ficatului, sunt peste 300 de bolnavi, la doar 65 de operaţii făcute anul trecut. Şi numărul de donatori aflaţi în moarte cerebrală este sub media europeană.

Care este drumul pe care trebuie să îl parcurgă un pacient şi cât trebuie să aştepte până când primeşte organul pentru transplant?

De obicei pacienţii sunt mai întâi în grija unui internist, care constată că acel organ nu mai poate fi salvat cu tratament medicamentos, ci trebuie înlocuit. Ca atare, bolnavul este inclus pe lista pentru transplant. Timpul de aşteptare este la rândul lui variabil, de la câteva zile la câţiva ani, cu o medie de 1-1,5 ani. Acest lucru nu trebuie să sperie, pentru că în general au prioritate cazurile cele mai grave, iar prioritizarea nu se face în funcţie de înscriere, ci în funcţie de gravitatea şi stadiul bolii.

Din experienţa dumneavoastră, cum este acomodarea din punct de vedere psihologic a pacientului cu organul străin, mai ales dacă a venit de la cineva care a murit?

E o întrebare foarte grea şi foarte interesantă în acelaşi timp. În România nu cunosc nici un caz, dar în timpul pregătirii mele din SUA am întâlnit o persoană care a cerut să-i fie scos rinichiul transplantat. Cei mai mulţi se adaptează pentru că au nevoie de acel organ, pentru că viaţa lor se schimbă. Din muribunzi şi dependenţi social devin sănătoşi şi implicaţi în societate. Noi şi avem un psiholog care evaluează toate cazurile înainte şi după operaţie.

Pot să vă spun că în cazul bolnavilor transplantaţi hepatic, uneori în perioada postoperatorie apar nişte fenomene psihice neexplicabile, visuri ciudate, delir, agitaţie, chiar lipsa coerenţei în exprimare. Am făcut diferite investigaţii, dar nu ne-au lămurit.

Noul organ schimbă cu ceva trupul gazdei?

Îl schimbă în sens pozitiv, ajută celelalte organe să funcţioneze normal. După transplant apare şi reacţia imună la noul organ, pe care noi o numim reject în transplant şi care trebuie controlată foarte bine cu medicamente. Nu putem spune dacă organul aduce ceva din trăsăturile, deprinderile celuilalt, ne este foarte greu să cuantificăm aşa ceva.

Dumnezeu şi medicina

Cum aţi văzut ajutorul lui Dumnezeu în decursul activităţii dumneavoastră de chirurg?

Un medic, după părerea mea, inevitabil simte prezenţa lui Dumnezeu în actul medical. Ar fi o mare greşeală să considerăm că ştiinţa în sine, fără Dumnezeu, are reuşită. Nu trebuie nici să punem un eşec medical pe seama intervenţiei divine. Pe de altă parte, un medic care lucrează cu cazuri grave a văzut divinitatea în ambele sensuri. La oameni consideraţi fără speranţă şi care s-au vindecat, neexplicabil medical, sau invers, la oameni pentru care noi am făcut tot ce trebuia, dar, din păcate, lucrurile nu au evoluat favorabil.

Actul vindecării are nişte conotaţii sufleteşti foarte puternice. Există o anumită conexiune afectivă între medic şi pacient, şi asta ajută de foarte multe ori. Şi aici cred eu că intervine şi divinitatea, care reuşeşte să sudeze şi să creeze o cale de comunicare între medic şi pacient şi să-i insufle pacientului încredere în medic, şi asta îl ajută foarte mult în procesul de vindecare.

Aţi primit de curând “Crucea patriarhală”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincţie?

Este o recunoaştere a activităţii în transplantul de organe pe care am desfăşurat-o de-a lungul timpului. “Crucea patriarhală” pe care am primit-o, împreună cu profesorul Mihai Lucan, un alt pionier al transplantului, după părerea mea reflectă punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române vizavi de transplant. Transplantul salvează vieţi. Donarea de organe este un act filantropic prin care un om ajută un alt om.

Ma tulbura foarte mult asta, stii? Ca-ti povestesc asta. Si intotdeauna, dupa socuri de povestit, asa mult imi creste tensiunea. Ma tulbur mult.” Peste ochii Elenei Bolog au trecut 51 de ani si multe mii de lacrimi. Adrian, baiatul ei de 25 de ani, a murit intr-o zi din mai 2010. O zi in care mama lui a devenit unul dintre cei 346 de romani care au semnat actul prin care copilul lor mort devenea donator de organe. Romania este tara europeana cu cei mai putini oameni care spun ca ar urma exemplul Elenei Bolog. Sunt oare romanii cel mai lipsit de generozitate popor din Europa?

Doar 34% dintre romani (cel mai mic procent din UE) ar raspunde DA la intrebarea: “Sunteti de acord ca un membru apropiat al familiei dumneavoastra sa doneze organe dupa moarte?” O intrebare care i-a fost adresata si Elenei Bolog, in Spitalul de Urgenta din Timisoara, in dimineata zilei de 2 mai 2010. Dar nu de un operator de sondaje, ci de Daniel Ilincariu, asistent medical si coordonator de transplant in Timisoara. Cu o zi inainte, Elena a primit un telefon prin care era anuntata ca baiatul ei avusese un accident grav de masina pe drumul dintre Ineu si Arad. Era o zi uscata si calda, dar masina in care Adrian statea pe scaunul din spate a incercat sa ocoleasca un obstacol aflat pe sosea, s-a dezechilibrat si a plonjat intr-un canal de pe margine. Aveau aproximativ 80 de kilometri pe ora si masina s-a dat peste cap. Adrian a fost catapultat afara printr-o fereastra si masina a cazut peste el.

Pe foaia de internare de la spitalul din Timisoara, mana medicului de garda a scris: hematom intracerebral masiv, traumatism cranio-cerebral sever si traumatism toracic forte. Masiv, sever, forte. Dupa ce a iesit din operatia de urgenta, starea lui Adrian a ramas foarte grava. Mama lui, Elena, era deja acolo.

“L-au pus in aparate pana seara. Noaptea, pe la 12, barbatul meu s-a dus si s-a culcat si eu am mai ramas cu Adi. Si atunci doctorii l-au luat si l-au pus la tomograf. Mie mi-au dat voie sa stau inauntru cu el. Lumea zicea ca nu ma lasa, dar mie mi-au dat voie.” Tanti Neli, cum ii spun apropiatii, este o ardeleanca blajina cu obrajii bucalati care traieste intr-o casa curata din satul Beliu, judetul Arad. Sotul ei, care nu e tatal natural al lui Adi, este veterinar si mai au o fata de 14 ani, sora lui Adi, Bianca. Adrian Dudas a terminat Facultatea de Relatii Internationale la Oradea si lucra de cativa ani la Arad, intr-o companie italiana. Prietenii ii spuneau “Dudi”.

“Si dimineata l-au bagat iar inapoi la aparate si atunci a venit doctorul si mi-a zis ca a crezut ca il poate stabiliza, dar ca sunt prea multe organe afectate”, spune tanti Neli, in timp ce o lacrima ii lasa o dara pe lentila ochelarilor. Spitalul de Urgenta din Timisoara, acolo unde a fost internat Adrian Dudas, este unul dintre cele 6 spitale din tara unde exista personal medical implicat si pregatit sa faca fata unei astfel de situatii.

[afirmatie necesara pentru a inlatura din cititor orice indoiala cu privire la acuratetea diagosnticului negativ – nota razbointrucuvant].

“Cand pacientul nu mai are anumite reactii, exista un protocol clar care stabileste ce se intampla mai departe”, explica Daniel Ilincariu, coordonatorul de transplant din Timisoara. Cei care constata absenta acestor reactii si depisteaza un potential donator de organe sunt fie medicul de garda, fie medicul de la terapie intensiva.

El trebuie sa examineze, la fiecare dintre pacientii aflati in stare de coma profunda, existenta celor 7 reflexe ale trunchiului cerebral, spontaneitatea respiratiei si sa solicite efectuarea unei electroencefalograme care atesta existenta unei activitati a creierului. Daca toate aceste teste sunt negative, atunci medicul presupune ca pacientul sau este in moarte cerebrala si il anunta pe coordonatorul de transplant din spital.

“Problema principala la noi este identificarea potentialilor donatori aflati in moarte cerebrala. In tarile cu rata mare de donare, acesti medici sunt salarizati in functie de numarul de donatori in moarte cerebrala pe care ii declara si de la care ulterior se recolteaza organe. Sumele cu care sunt salarizati sunt mari”, spune medicul Dan Luscalov, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant din Romania. “La noi insa, medicul care ar trebui sa ne anunte donatorul nu este platit cu nimic. Ei fac o munca si, pana in 2010, puteau primi ore suplimentare  prin care sa fie recompensati. Dar din 2010 sistemul a blocat aceasta metoda.”

  [Slava Domnului! Ce idiotenie, sa platesti pentru identificarea donatorilor! Efectul pervers ar fi ca s-ar incepe declararea pe banda rulanta tocmai pentru a obtine banii in plus… – nota razbointrucuvant].  

Dimineata zilei de 2 mai 2010 nu a gasit-o pe tanti Neli la biserica, acolo unde merge in fiecare duminica. Ci langa patul baiatul ei: “Nimeni din salon nu avea atatea aparate pe el cate avea Adi al meu. Inima mi-au zis ca-i fisurata. Si la cap mi-au zis ca nu se mai poate face nimic. La cap, praf…” Dupa ce Adrian Dudas a fost depistat ca fiind un potential donator de organe aflat in moarte cerebrala, s-a initiat protocolul de declarare a diagnosticului de moarte cerebrala. Pentru aceasta, Adrian Dudas a mai fost examinat de alti trei medici, un anestezist, un neurolog si un neurochirurg, care au reluat toate cele 12 teste prevazute in protocol. Dupa 6 ore, fiecare test a fost repetat pentru a treia oara. Responsabil de intregul proces a fost coordonatorul de transplant din Timisoara, Daniel Ilincariu.

El este unul dintre cei 7 coordonatori de transplant pe care ii are in prezent Romania. In Croatia, o tara cu o populatie de cinci ori mai mica decat a Romaniei, activeaza peste 30 de coordonatori de transplant. Noi “am avut mai multi coordonatori romani, dar nu au mai ramas in sistemul medical romanesc”, explica dr. Dan Luscalov, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant.

“Fie au plecat afara, fie au renuntat la partea de coordonare de transplant datorita salarizarii. In Spania, coordonatorii regionali sunt dedicati numai pentru asta si sunt foarte bine platiti. Pentru ca un coordonator trebuie sa fie disponibil 24 de ore din 24”, spune dr. Dan Luscalov. Spania are cea mai mare rata de transplanturi din Uniunea Europeana.

“La noi”, continua dr. Luscalov, “o parte dintre coordonatori sunt angajati de spital si o parte sunt angajati la Agentia Nationala de Transplant. Peste tot sunt angajati cu jumatate de norma si salariile sunt extrem de mici.” Romania, alaturi de Bulgaria, are cea mai mica rata de transplanturi din Uniunea Europeana.

Cel mai mare salariu din cadrul Agentiei Nationale de Transplant (al directorului) este de 440 de Euro, iar cel mai mic de 130 de Euro. Coordonatorul de transplant din Timisoara, Dan Ilincariu, nu are “sansa” de a face parte dintre salariatii Agentiei Nationale de Transplant. “Pentru activitatea de coordonare de transplant nu sunt platit deloc. E foarte greu sa se gaseasca caile legale prin care sa se introduca aceasta jumatate de norma, deoarece legea romaneasca spune ca nu ai voie sa mai treci ore suplimentare.”

Dan Ilincariu, un barbat slab si palid de 41 de ani, este de 7 ani coordonatorul de transplant al Banatului. “In spitalele din Resita, Arad, Deva, Petrosani, Caransebes nu exista coordonatori de transplant. Nu are cine sa faca declararea mortii cerebrale, nu are cine sa faca mentinerea donatorului aflat in moarte cerebrala. Si atunci evident ca in aceste spitale nu se fac prelevari de organe. Ilincariu face gratuit aceasta coordonare “pentru ca astfel se salveaza niste oameni si pentru ca sunt convins ca, la un moment dat, legile se vor aseza asa cum trebuie si in Romania. Dar e greu de spus cand.”

[Eroic, nu? Si ati inteles care-i solutia: legea sa fie mai permisiva – nota razbointrucuvant].

Dan Ilincariu este cel care i-a pus lui tanti Neli intrebarea la care doar o treime dintre romani ar raspunde DA. “Si m-a chemat domnul doctor pe mine, pe barbatul meu si pe un verisor al barbatului meu. Eram cinci in cabinet: noi trei, doctorul si Dan Ilincariu. Nu-l stiam, dar l-am mai vazut apoi la televizor”, spune tanti Neli. “El ne-a spus ca nu mai poate sa faca absolut nimic. Ca Adi nu-i in coma, ci e intrat in moarte clinica. Nu-mi venea sa cred. Nu-mi venea sa cred. Nu-mi venea sa cred ca asa…dintr-odata. Azi e bine si maine nu. Si mi-a zis daca eu sunt de acord ca sa doneze organele.”

“Dupa asta medicul curant se retrage si eu raman cu familia”, spune Dan Ilincariu. “In primul moment familia e in stare de soc. Apoi incep sa intrebe si o parte dintre ei doresc sa apeleze si la o a alta opinie si noi ii ajutam sa contacteze alte spitale.”

Tanti Neli a iesit atunci din cabinetul lui Dan Ilincariu si a inceput sa dea telefoane: “Am vorbit cu tata lui Adi, cu fratele lui taica-sau, cu barbatul meu, cu nanasu care l-a botezat pe Adi. El a avut in viata lui probleme cu rinichii si a fost nevoit sa faca transplant de rinichi. Am vorbit si cu un medic care e de la noi din sat, dar e medic la oras. Si un prieten i-a spus cine e internat la Timisoara si l-a rugat sa vina sa-l vada pe Adi. Si a venit. Si el a zis catre mine…” Aici Mama se opreste putin, ofteaza adanc si incepe sa pronunte raspicat cuvintele: ”Adi-nu-mai-are-nici-o-sansa. Ca pe el il tin practic aparatele.”

“In momentul in care primesc acelasi raspuns de peste tot si dupa ce le raspund si eu la intrebari”, spune Dan Ilincariu, “caci pun foarte multe intrebari, ei se conving de faptul ca pacientul e in moarte cerebrala si ca asta inseamna practic moartea omului. Si le spun ca singurul lucru pe care acest om il mai poate face acum pe pamant, e sa ne ajute sa salvam alte vieti.

Eu i-am zis lui direct”, spune Mama, “ca eu nu vreau sa-i ia viata lui Adi ca sa salveze alte vieti. Eu inteleg ca-i bine sa faci asta, dar mai intai e baiatul meu. Si mi-a zis ca el a jurat sa nu ia viata la nimeni.”

Un baiat de 25 de ani, caruia prietenii ii spuneau Dudi, a murit intr-o zi cu soare pe soseaua dintre Ineu si Arad. Alti 2500 de romani mor in fiecare an in accidentele de masina din Romania.

Si toata lumea mi-a zis sa fac cum vreau eu. Nici nu fa, nici fa. Toata lumea a zis: <Neli, cum vrei tu asa sa faci>. Foarte grea a fost hotararea. Foarte, foarte grea. Nu am inteles de ce nimeni nu a intrebat niciodata de tata. Unde m-am dus numai mama, mama, mama.”

Coordonatorul de transplant Daniel Ilincariu este si tata. Fetita lui are 6 ani. “Este greu sa te uiti la o familie cum isi plange copilul mort si sa fi stana de piatra. Sincer, sunt barbat si mi-e greu sa recunosc ca plang. Dar momentele sunt foarte emotionante”, marturiseste Ilincariu.  “Plang. Toti plang.”

Iar Mama…

“Spuneau ca daca moare, dupa autopsie organele oricum le arunca. Si atunci, daca se poate face sa se salveze cineva, atunci de ce sa nu fac un bine? Ca macar…”

Si Mama plange…

“Mi-au zis ca se vor bucura alte mame, ca se vor salva alte vieti. Si asa eu il consider viu. Stiu ca o parte din el e pe pamant…”

Atunci, in cabinetul medical, in fata Mamei a aparut un formular pe o hartie alba.

“Si am semnat. Am scris. Erau toate [organele] mentionate, dar la internari mi-au zis ca inima n-a fost buna, dar rinichii si ficatul da.”

 [trebuie sa fii un foarte bun manipulator de fapturi aflate in disperare pentru a smulge consimtamantul. Si trucul cu salvarea de vieti se pare ca merge de minune – nota razbointrucuvant]. 

Cand un tanar aflat in moarte cerebrala doneaza sase organe, el daruieste un total de 55 de ani de viata pentru alti sase oameni. Donand trei organe, Adrian Dudas impreuna cu mama lui au daruit 30 de ani de viata altor trei romani. 

“Iti dai seama ca semnezi pe viata si pe moarte? Ca si cum ai semna o sentinta la moarte pentru cineva drag. Iti dai seama??? Ca te uiti catre el ca si catre soare…”

Si Mama plange…

Declaratia de accept are 5 randuri, notate intr-o formulare stas: “Subsemnatul……, in calitate de sot/sotie, parinte, copil major, frate, sora a numitului (numitei) ……….. decedat (decedata), declar ca sunt de acord cu recoltarea si cu donarea urmatoarelor organe si/sau tesuturi si/sau celule:…………………………. Declar ca inteleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar si nu am nici un fel de pretentii materiale sau de alta natura.

Si subsemnatul, in calitate de Mama, a fost de acord.

Modalitatea birocratica prin care se cere acordul pentru donarea de organe in cazul mortii cerebrale nu este uniforma in Uniunea Europeana. In 19 tari se aplica acordul prezumat: toti adultii cu discernamant sunt considerati donatori daca ajung in moarte cerebrala, cu exceptia celor care au declarat in prealabil ca nu sunt de acord cu donarea. In celelalte 8 tari europene, printre care si Romania, este valabil acordul informat.

Coordonatorul Daniel Ilincariu spune ca “pentru marea majoritate a familiilor, semnarea este o mare problema. In Germania, unde se cere acordul informat, familia nu trebuie totusi sa mai si semneze. Este suficient sa spuna da. In Romania insa, totul trebuie scris.”

Agentia Nationala a Transplantului incearca de 4 ani sa modifice formatul romanesc, dar “in momentul in care am incercat sa schimbam legea, anumite persoane au facut o campanie de presa negativa pentru aceasta modificare”, afirma directorul executiv al Agentiei, dr. Dan Luscalov. “Acum decizia apartine practic familiei. Logic este ca tu sa decizi ce se intampla cu organele tale dupa deces, nu familia. S-a ajuns sa se spuna ca noi vrem sa omoram oamenii ca sa le luam organele. Cine a declansat efectiv acea campanie de presa si din ce motive, nu stiu sa va spun cu certitudine. Consecinta a fost ca initiativa legislativa s-a blocat. Pentru ca parlamentarii nostri au spus ca asta vrea romanul si noi vrem sa ramanem in continuare parlamentari”, incheie doctorul Luscalov.

 [pe cand voi nu, nici gand, nu faceti campanii de presa, voi doar slujiti viata, si nici nu manipulati constiinte, ci le convingeti sa isi dea acordul pentru uciderea rudelor lor – doar atat nota razbointrucuvant]. 

Alegerea intre cele doua variante este insa foarte delicata, crede coordonatorul Daniel Ilincariu. “In conditiile Romaniei, unde oamenii stiu foarte bine fiecare miscare pe care o face Gigi Becali dar nu stiu foarte multe despre ce inseamna donarea de organe, cred ca legislatia actuala este potrivita. Acest interviu aduce foarte multe informatii familiei, informatii pe care altfel nu are de unde sa le ia.”

Intotdeauna dupa ce familia semneaza, Daniel Ilincariu se retrage zece minute: “pentru a ma linisti putin.” Dar mai intai, Ilincariu cheama preotul.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a afirmat in anul 2000 ca donarea de organe este “un gest definitoriu pentru crestini.” In 2007, sapte dintre cele mai importante culte religioase din Romania au declarat fie ca sustin donarea de organe de la donori aflati in moarte cerebrala, fie ca lasa aceasta decizie la alegerea fiecarui individ. Tanti Neli a vorbit la telefon cu sotia preotului din satul Belis. “Mi-a zis ca nu fac rau cu asta si ca n-are ce pacat sa fie.Cu toate acestea, romanii sunt europenii care invoca cel mai frecvent (17%) motive religioase atunci cand nu se declara de acord cu transplantul de organe dupa moarte. 

Dar diferenta dintre raspunsul la intrebarea pusa de un operator de sondaje si raspunsul la intrebarea pusa de un medic intr-un moment tragic este uriasa. “Refuzul depinde de felul in care coordonatorul de transplant abordeaza familia pentru interviu”, afirma profesorul Rafael Matesanz, directorul Organizatiei Nationale a Transplantului din Spania. “Am constatat ca, in momentul interviului, rata refuzului in Spania nu depinde de contextul cultural. Tehnica de interviu e mult mai importanta decat religia sau prejudecatile anterioare. In Spania, emigrantii romani si cei din America Latina doneaza la acelasi nivel ridicat precum spaniolii. Nu incercati sa schimbati mentalitatea unei tari, ci sa profesionalizati donarea de organe intr-o tara.

Operatia de prelevare a organelor de la Adrian Dudas a inceput duminica noaptea, la aproape 36 de ore de la producerea accidentului. “Cel mai greu mi-a fost sa il bag acolo, in sala de operatie”, spune Mama. “Ma tot intreb cum m-a tinut Dumnezeu? Cum m-a putut intari, ca crapa inima in mine. Sa-l vezi pe un coridor, el cu patul ala si nu stiu cate aparate care mergeau pe roti si inapoia lui cu toti doctorii. Si sa astepti sa mearga pe usa. Si pe urma sa nu-l mai vezi. Iti dai seama ce-a fost la mine in inima si-n suflet? L-am sarutat si l-au bagat pe usa la operatie.”

Operatia a durat cinci ore.

“Si de acolo l-au dus drept la morga.”

Dupa doi ani si jumatate de la moartea lui Adrian Dudas, coordonatorul Daniel Ilincariu nu-si mai aminteste cazul si nici pe tanti Neli. E posibil sa fie o forma de protectie psihologica intr-o meserie extrem de stresanta. Dar daca in vestul Europei spitalele trimit anual scrisori de multumire familiilor donatorilor si exista asociatii de sprijin a acestora, in Romania asa ceva nu exista.

“Am discutat despre scrisorile de multumire”, spune Daniel Ilincariu, “dar din pacate avem probleme de genul ca nu putem cumpara hartie. Bugetul spitalului nu are cum sa cuprinda asa ceva.”

Nici Agentia Nationala a Transplantului nu trimite scrisori de multumire.

“Stiti, suntem intr-o criza in care fiecare incearca sa faca o economie cat mai mare. Cred ca de asta ar trebui sa se ocupe si statul si asociatiile transplantatilor”, mai spune Ilincariu. “E cel mai bun mod pentru ei de a-si exprimarecunostinta si pentru noi de a arata ca nu am uitat ce s-a intamplat.”

In casa curata din satul Beliu, tanti Neli imi arata unde statea Adi la masa: “Aici era locul lui, vezi?” Si bate intr-un scaun pe care e asezata o Biblie. “Il consider plecat si il astept sa vina. Nu pot sa concep ca nu-l mai vad. Sa va arat poze. Purta si el ochelari. Astia erau ochelarii lui”, si imi arata chiar ramele ochelarilor ei, cei prin care ma priveste. “Dar eu nu mai vad de cat am plans. Si la ramele lui am pus.. am pus…”

Si Mama plange…

* Toate datele si statisticile prezentate in acest reportaj provin din surse oficiale nationale sau europene.
Nota: O parte din documentarea pentru acest articol a fost realizata cu sprijinul Comisiei Europene, in cadrul celui de-al treilea workshop european pentru jurnalisti despre transplant si donarea de organe.

[precizare cheie: asadar este un articol care se recunoaste, practic, a fi scris ca urmare a unei campanii tematice tintite pe jurnalisti, FINANTATA de Comisia Europeana anume pentru a instrui instrumente editoriale de propaganda a industriei transpalturilor, n.n.]

Nota noastra:

La inceput, au fost stirile de la tv. Dintr-o data, au inceput sa curga stiri care parca erau pe acelasi calapod: accidente groaznice, victima in moarte cerebrala, acordul dat al familiei pentru prelevarea organelor si “minunea” vindecarii prin transplant a cuiva care avea propria istorie emotionanta. O tragedie care se transforma in prilej de generozitate care salva o alta viata. Frumos, nu?

Apoi, au inceput declaratiile. Principalii “eroi” ai acestui film miscator al salvarii miraculoase de vieti, al transfigurarii tragediilor in ocazii de salvare a altor vieti, cum ar fi dr. Irinel Popescu, de pilda, dar chiar si fostul ministru Cepoi, au tras “semnale de alarma” cu privire la legislatia transplantului existenta acum in Romania. Ca nu e buna. Ca ar trebui pusa in acord cu cea europeana. Ca poate riscam chiar un infringement de la europeni (aici nu s-au prins ca nu prea in ton cu starea de spirit, agitarea degetului mustrator de la Bruxelles). Ca Romania poate sa faca, asa cum a zis dr. Irinel, mult mai multe transplanturi! Te face sa te simti vinovat. Adica acest minunat mod de a transforma tragediile in viata, ca doar am vazut de atatea ori la “stiri”, este blocat de legislatie? Sa se revizuiasca, zic!

Si, in fine, au urmat evenimentele si, se pare, sunt in pregatire campaniile. Un eveniment esential a fost decorarea dr. Irinel de catre Patriarhul Daniel tocmai pentru activitatea stahanovista depusa pe ogorul prelevarii si transplantarii de organe. Pe langa “detaliul” ca un patriarh ortodox decoreaza un doctor mason, evenimentul este menit sa transmita urmatorul mesaj: cat de mult sprijina Biserica transplantul! Atat de mult incat il decoreaza! Caci, de fapt, problema “baietilor de la transplant” nu e doar legislatia romaneasca, ci si opinia publica romaneasca, sceptica si refractara fata de acest act medical controversat. Si atunci apeleaza la una din fortele cele mai influente pentru starea de spirit, MAI ALES cand e vorba despre astfel de subiecte delicate, care inspira teama, care sunt legate de moarte, de trup, de inmormantare. La Biserica, adica, in acest caz, la Patriarh.

Si, cum spuneam, si campaniile. Cotidianul patriarhal Lumina ii acorda un interviu de front page proaspatului decorat dr. mason Irinel Popescu, ridicand in slavi transplantul si pe principalul sau promotor. Dr. Irinel nu rateaza ocazia (deci interviul nu e doar encomiastic, trebuie sa si induca) sa atace frontal una din principalele controverse ale operatiunii de prelevare: stadiul in care e decisa prelevarea organelor. El se jura ca moartea cerebrala e declarata doar atunci cand, practic, victima are creierul distrus. Interesant. Oare chiar asa o fi, daca am lua toate cazurile la mana si am cerceta cum se cuvine? Dar, oare, atatea cazuri (unul chiar recent) din alte tari, mult mai atente la aceste aspecte, nu contrazic faptul ca moartea cerebrala NU e declarata deloc doar in acest caz? Nu cumva, din cauza enormei mize financiare, moartea cerebrala devine (sau poate deveni) un diagnostic discretionar al celor care decid cine e potential donator de organe? Sigur, putem alege sa avem incredere in acest brav doctor mason si sa nu ne punem niciuna din intrebarile de mai sus. Putem?

Exact asta e rostul unei legislatii care sa NU fie prea laxe in privinta prelevarii organelor: sa nu care cumva sa existe abuzuri, diagnostice discretionare, sa nu fie incurajata ceea ce DEJA exista: industria transplanturilor. Caci aceasta industrie nu din decizia mamei de a-si dona rinichiul fiului traieste, ci din listele lungi de asteptare ale celor grav bolnavi si din vanarea trupurilor bune de jefuit pe dinauntru. Din manipularea emotionala (ca doar tehnica interviului e esentiala, nu?, asa cum se zice mai sus) a familiei potentialor donatori si din manipularea opiniei publice. 

Si, desigur, ca o confirmare ca asistam la o campanie, deja, un material realizat cu sprijinul ... Comisiei Europene, aparut pe hotnews, semnat de Vlad Mixich, un lung reportaj lacrimogen, ba chiar un santaj emotional menit sensibilizarii, inca odata, opiniei publice cu privire la transplant si la necesitatea schimbarii legislatiei. In care se mentioneaza, iar, ca Patriarhul are o atitudine favorabila pe aceasta tema. In care e invocat mult Dumnezeu, Biblia… Ca sa inteleaga tot romanul ca donarea de organe e filantropie, e de la Dumnezeu. Ei, iaca, noi, romani mai prosti, credem ca ACEASTA promovare a transplantului de organe, aceasta decoratie data de un patriarh unui mason, aceste istorii lacrimogene manipulatorii, NU SUNT DE LA DUMNEZEU. Ci de la Mamona.

Ah, si inca ceva, era cat pe ce sa uitam. E de ajuns ca suntem exportatori de “forta de munca”. E de ajuns ca ne dam de nimica toata resursele. Ar fi, totusi, prea mult, sa ne dam si organele! Fie pentru ca legislatia ar deveni mai permisiva, fie pentru ca operatiunile mediatice de “sensibilizare” ale opiniei publice vor schimba perceptia romanilor despre transplant… Deci, sa nu fie!


Categorii

Masonerie, Opinii, analize, Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, TRANSPLANT DE ORGANE, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

60 Commentarii la “CAMPANIE AGRESIVA DE PROMOVARE A TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Doctorul mason Irinel Popescu decorat de Patriarhul Daniel. Patriarhia – implicata in propaganda industriei donarii de organe

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. As dori sa delimitati cumva identitatea mea de a userului “George” de mai sus. La vremea cand postam prima oara, nu mai era un alt user cu acest nume, iar de ceva vreme am devenit doi.

    Povestea cineva la serviciu cum, pe un aeroport de tara “civilizata”, cuiva i s-a facut rau. S-a trezit din lesin dupa destula vreme, iar mai tarziu, la o examinare s-a constatat ca ramasese cu un singur rinichi. Celalalt i se recoltase clandestin, sub acoperirea internarii de urgenta de la aeroport.

    Fara dovezi ale starii la internare, sub simularea unei stari de urgenta, e un nimic operarea unui “donator” involuntar. Ni se va spune ca “vezi, daca avea card de sanatate la zi, avea dovada la purtator”. Parca el stie ce si cine scrie ce vrea in cardul lui de sanatate. Mafia exista fiindca legile sunt doar parghii de sprijin pentru ea. De fapt mafia isi procura (voteaza)exact legile de care are nevoie pentru a prospera.

    Membrii FAMIGLIEI mafiote nu pot fi donatori, ei sunt singurii care sunt tratati corect (vezi pelerinajul constant la nevoie numai la spitalele de dincolo de granita Ungariei); dar sa nu uite alde Flatulescu&Co ca destinul calailor e identic cu al celor pe care i-au ucis, adevaratii stapani ai calailor-marionete isi ascund tot in pamant uneltele prin care si-au savarsit faradelegile.

  2. Povestea cineva la serviciu cum, pe un aeroport de tara “civilizata”, cuiva i s-a facut rau. S-a trezit din lesin dupa destula vreme, iar mai tarziu, la o examinare s-a constatat ca ramasese cu un singur rinichi. Celalalt i se recoltase clandestin, sub acoperirea internarii de urgenta de la aeroport.

    Totusi majoritatea relatarilor de acest fel sunt simple legende urbane, hoax-uri menite anume sa duca in derizoriu o tema grava. Ca si:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/07/09/rapirile-de-copii-legenda-urbana-si-psihoza-sociala-construita-dupa-manual-s-a-ajuns-la-agresarea-ambulantelor-si-s-a-amplificat-prin-haznaua-poporului-otv-analiza-asupra-mecanismelor-si-mizelo/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/07/13/traficul-de-organe-o-realitate-sinistra-ocultata-de-isteria-diversionista-a-falselor-rapiri-de-copii/

  3. Mie mi se pare ca aici ar fi nevoie de o dezbatare teologica f. serioasa din care sa se desprinda niste concluzii extrem de clare.

    Poate a avut loc si nu stiu eu, dar altfel, in lipsa ei, iata ca ne scaldam in ape tulburi iar cei care sustin moartea cerebrala (caci, in definitiv, la asta se reduce toata discutia) au la dispozitie infinite posibilitati de a se erija in mari umanisti.

    Eu nu zic, poate unii sunt sinceri in aceasta optiune a lor, adica, dintr-un pietism exagerat dar sincer, cad intr-o extrema d-asta de “eu ii iubesc pe toti oamenii din galaxie si mi-as da oricand viata si trupul pt. ca altii sa poata trai”.

    Dar majoritatii (iar prin aceasta majoritate ma refer in special la medici) cu siguranta nu-i pasa decat de latura materiala a afacerii, indiferent daca acesta latura materiala se refera la bani sau la a-si satisface singuri orgoliul de a putea “vindeca” pe banda rulanta mai multi oameni (am pus vindeca cu ghilimele pt. ca un transplant de organe nu prea este o videncare la modul propriu ci, mai mult, o prelungire si ameliorare a unei suferinte).

    Altfel, in opinia mea, a crede in conceptul de “moarte cerebrala” este o chestie vecina cu ateismul materialist stiintific care spune: “Sufletul nu exista, nu el este cel care tine, de fapt, omul respectiv in starea de “viata” si, evident, nici Dumnezeu nu exista pt. a putea chema oricand doreste sufletul din omul respectiv la judecata. Exista doar creierul, masinaria din spatele intregului organism si a vietii umane.”

  4. Pingback: CEA MAI CUMPLITA CAUZA A MORTII/ Franta: AVORT GRATUIT pentru ADOLESCENTE/ Furios pe Dumnezeu/ Experimentul EGALIA se extinde (Razboiul impotriva familiei) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Am sentimentul ca ne dezmeticim cu intarziere.
    Sub Dutu se luase deja decizia utilarii ambulantelor cu material performant pentru prelevarea de organe de la persoane aflate doar in moarte clinica..
    Moartea cerebrala nu poate fi declarata decat printr-o procedura complicata si certificata de cel putin doi medici specilizati in reanimare, la un interval de 6 ore.
    Prelevarile se vor face deci, in urgenta si pe coclauri, verificati si inspirati de, stie Irinel cine.
    Un ametit scria pe un blog ca insisi Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian au efectuat un transplant de gamba, dar uita sa spuna ca au facut aceasta interventie dupa trei zile,in rugaciune si post.
    Ce vor face diversi “felceri” cu multi romani fara aparare, nu va avea nimic in comun cu spiritul crestin.
    IPSul nu stie care sunt motivele pentru care un crestin este inmormantat dupa trei zile? Eu cred ca stie, asa cum sigur stie ca nici evreii, nici musulmanii nu isi doneaza organele.
    Faptul ca intr-un viitor nu prea indepartat toti romanii vor avea un card de sanatate cu toate datele biologice va inlesni crearea unui fisier national cu grupele de sange rare si cu caractersticile genetice, ca in vest. Doctorii avizi de arginti isi vor servi clientii, “à volonté”.
    Revenind la pozitia Patriarhului, asteptam ca Sfintia Sa sa comunice poporului crestin lista cu preotii dispusi sa isi doneze organele in caz de accident sau moarte subita.

  6. Pingback: PROPAGANDA REUSITA: Romania, PRIMA IN TOPUL TRANSPLANTURILOR DE ORGANE din Europa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: MASONERIA MONDIALA VINE LA BUCURESTI. Gala premiilor masonice, demonstratie de forta organizata de sinistrul REMUS BORZA et co. impreuna cu Academia Română, transmisa live la TVR 2! Printre invitati: PONTA, OPRESCU, GEOANA… Printre sponsori: casti
  8. Pingback: Declarata in moarte cerebrala pentru PRELEVAREA ORGANELOR, a deschis ochii chiar cand doctorii o taiau - Recomandari
  9. Pingback: TRANSPLANTUL DE ORGANE: DONATIE SAU CRIMA? Cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, industria transplantului si intrebarile incomode care NU s-au pus - Recomandari
  10. Pingback: TRANSPLANTUL DE ORGANE: DONATIE SAU CRIMA? Cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, industria transplantului din Romania si intrebarile incomode care NU s-au pus - Recomandari
  11. Pingback: TRANSPLANTUL DE ORGANE: DONATIE SAU CRIMA? Cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni, industria transplantului din Romania si intrebarile incomode care NU s-au pus. PROBLEMA “MORTII CEREBRALE” - Recomandari
  12. MOARTEA CELOR CU ACCIDENTE GRAVE CIT si A CELOR CARE AR AVEA NEVOIE DE TRASPLANTURI SA O LASAM IN GRIJA LUI DUMNEZEU.Fiecare dintre cei in cauza ,primitorii de organe,daca sint crestini nu au decit sa se pregateasaca pentru marea trecere..Domnul este bine sa il lasam sa HOTARASCA in toate si nu omul ,chiar medic fiind ,care nu vede decit trupul si recurge la sentimentalisme sub care se pot ascunde interese pecuniare diabolice.
    Subiectul acesta da FIORI si nu declanseaza nici o pace in suflet de unde se vede treaba ca el nu vine de la Dumnezeu.Eu nu mi-as da acordul PENTRU NIMIC IN LUME pentru un trasplant de la cineva din familie pentru ca as avea sentimentul ca l-am ucus chiar eu !!DOAMNE FERESTE-NE DE ASTFEL DE ISPITE!!

  13. Pingback: MOARTEA CEREBRALA: de ce NU este valid conceptul si cum este folosit pentru TRANSPLANTUL DE ORGANE - Recomandari
  14. Pingback: Promotorul transplantului de organe, Irinel Popescu, face si APOLOGIA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC - Recomandari
  15. Asa site, asa comentarii. Daca ar fi dupa voi ar murii oamenii pe capete. Ca asa vrea doamne doamne.

    Ce credeti voi ca se face cu organele alea?
    Cati oameni stiti voi care sa fi primit organe de la pacient mort si sa fi platit?
    De asta suntem inca in evul mediu comparativ cu restul lumii.
    Nu aveti nicio dovada prin care sa demonstrati toate balivernele postate aici. NICI UNA.
    Si nici o alternativa viabila pentru cei ce au nevoie de un transplant cat mai urgent.
    Pentru voi aparet nu conteaza ca e vorba de copii de 10 ani sau de persoane de 50 de ani sau ca donatorul e mort.
    Si nici nu intelegeti ca moarea cerebrala = moarte pe bune.
    Ati ramas la aceeasi religie arhaica, ancorata in evul mediu, ca si islamistii si restul turmei.

    Sper doar ca atunci cand veti fi si voi in aceeasi situatie, daca veti fi (desi sper sa nu aveti ghinionul asta), sa treceti cat mai usor peste, one way or another, si sa nu aveti ocazia sa simtiti ce simt cei aflati acum in spitale.

    Ma rog, nu nici nu ma astept sa apara acest comentariu si nici nu situ de ce ma obosesc, dar pursi simplu am simtit nevoia sa ma descarc.

  16. @daydr3am3r:

    Continut mesaj zero (barat), tupeu, maxim.

    Luati de cititi niste articole din “Evul Mediu”, scris de chirurgi “habotnici” directori de clinci si medici oncologi realizati, afirmati si confirmati, nu de wannabies care vor si ei sa parvina in vreun fel:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/02/17/moartea-cerebrala-de-ce-nu-este-valid-conceptul-si-cum-este-folosit-pentru-transplantul-de-organe/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/01/31/transplantul-de-organe-donatie-sau-crima-cazul-accidentului-aviatic-din-muntii-apuseni-industria-transplantului-si-intrebarile-incomode-care-nu-s-au-pus/

  17. Wow,premiera. Cred ca e pentru prima oara cand imi zice cineva ca am tupeu. De obicei mi se spune ca sunt timid si tacut. ::))

    Revenind la subiect, am citit alea inainte sa postez. Nu e prima oara cand dau pe aici. Si nu sunt convins. Nici eu si nici marea majoritate a celor care aparent nu sunt de acord cu cele spuse de respectivele persoane.

    Spui ca ce am postat eu este lipsit de continut. O fi. Dar eu doar am pus niste intrebari la care nu ai binevoit sa imi raspunzi.

    Si nu inteleg cum poti afirma asa ceva cand o mare parte a comentariilor sunt pline de legende urbane si inventii. Sau alea au continut?

  18. @daydr3am:

    Spui ca ce am postat eu este lipsit de continut. O fi. Dar eu doar am pus niste intrebari la care nu ai binevoit sa imi raspunzi.

    Si nu inteleg cum poti afirma asa ceva cand o mare parte a comentariilor sunt pline de legende urbane si inventii. Sau alea au continut?

    Nu stiu unde ai citit, insa e limpede ca nu aici si nu aceste comentarii. De ce te-as baga in seama, atunci? Daca tu retii din peste 50 de comentarii vreo doua care ti se par bizare, atunci se cheama ca esti ultra-extra selectiv. Ca sa nu mai zic ca tocmai termenii “legende urbane” au fost folositi, initial, aici, tocmai de noi, pentru a atrage atentia asupra falsitatii unor temeri. Dar deh, asa-i cand vrei doar sa te descarci, si nu vrei, nici nu stii, sa cercetezi problema cu ratiunea.
    Vrei nu vrei, chestiunea mortii cerebrale este controversata etic si NU exista consens in aceasta privinta.
    Vrei nu vrei, exista o problema reala in faptul ca transplantul nu e doar un act medical, ci implica si o INDUSTRIE si chiar si un TRAFIC.

    Altfel, nu avem nimic impotriva unui transplant care sa nu constea in organe vitale.

  19. Spre deosebire de majoritatea celor de aici, eu chiar am trecut prin astfel de situatii si m-am aflat de ambele parti ale baricadei, atat ca primitor cat si ca cel care ia decizia pentru cel aflat in moarte cerebrala.

    Si spre deosebire de majoritatea celor ce coemnteaza aiurea pe aici, eu chiar m-am documentat pe tema asta.

    Asta e si motivul pentru care am postat.

    Si nu e vorba de 2-3 comentarii din 50 ci de mult mai multe.
    Am intrat aici ca sa aflu si perspectiva altora asupra acestei probleme, nu ca sa comentez aiurea.
    Cumva, ma asteptam la ceva mai serios, nu la argumente care tin 95% de religie.

    Dar probabil ma asteptam la prea multe.

  20. @daydr:

    Ne califica argumentul, pe continut, nu identitatea sau propria experienta, desi aceasta poate juca un rol (sau poate determina o anume subiectivitate…).

    Daca esti onest, trebuie sa recunosti ca mare parte din argumentele de aici (ma refer la postari) nu sunt doar din sfera religiosului, ci din cea a stiintei (moartea cerebrala), a politicilor publice (cum anume e organizat transplantul) si a unor flagele sociale (trafic de organe). O parte din ele se refera si la religios, pentru simplul motiv ca asta e un site de …profil religios, doh! 🙂

    Cat priveste comentariile, cel putin in postarea de fata, nu avem a ne contrazice. Majoritatea covarsitoare pun problema in termeni absolut rezonabili si legitimi. Ca tu vrei sa delegitimezi pe cei care isi pun intrebari sau problematizeaza, e deja altceva.

    Bioetica e altceva decat argumentul teologic propriu-zis, desi, evident, si acesta trebuie evocat, daca se doreste o dezbatere substantiala. Iar bioetica e absolut necesara in zone ale medicinei care sunt inovatoare sau la limita.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare