CAMPANIE AGRESIVA DE PROMOVARE A TRANSPLANTULUI DE ORGANE. Doctorul mason Irinel Popescu decorat de Patriarhul Daniel. Patriarhia – implicata in propaganda industriei donarii de organe
“Unul dintre cei mai importanti medici, membru al masoneriei, este prof. dr. Irinel Popescu, care are grad 33 si declara pentru numarul 16 al revistei “Masonic Forum” ca a intrat in aceasta organizatie gratie relatiei cu unul dintre pacientii sai.”
http://www.romanialibera.ro/exclusiv…ni-159595.html
http://www.masonicforum.ro/archive/en/nr16/popescu.html (o autobiografie a dr. Irinel Popescu pe un forum masonic)
Doctor Irinel Popescu, grad 33
- Ziarul Lumina: „Dumnezeu insuflă pacientului încredere în medic“
Transplantul salvează vieţi. Donarea de organe este un act filantropic prin care un om ajută un alt om. Actul vindecării are nişte conotaţii sufleteşti foarte puternice. Dumnezeu reuşeşte să sudeze şi să creeze o cale de comunicare între medic şi pacient. Un interviu cu prof. dr. Irinel Popescu, preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, profesor de chirurgie şi director al Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic “Dan Setlacec” – Institutul Clinic Fundeni.
Domnule prof. dr. Irinel Popescu, cât de necesare au devenit astăzi, odată cu dezvoltarea medicinei, operaţiile de transplant de organe?
Tratamentul medicamentos poate fi uneori foarte eficient, alteori, din păcate, pentru anumite boli, este doar un remediu paliativ, şi nu de lungă durată. Suferinţa trece astfel de limita posibilităţilor pe care le are medicina actuală de a le vindeca. Singura şansă este înlocuirea organelor respective. În această situaţie se află organe care nu sunt vitale, precum rinichiul. Cu toate că a fost inventată dializa renală, s-a demonstrat că transplantul scade costurile, deoarece dializa este costisitoare, infirmităţile create de dializă sunt mult mai mari decât o operaţie de transplant şi transplantul îl face pe bolnav complet independent, cu o viaţă mult mai activă. În acelaşi timp, sunt şi organele vitale, ficatul sau cordul, care nu au substituţie pe termen lung. Deci în cazul acestor organe înlocuirea lor este absolut vitală. Aşadar, dincolo de orice posibilitate de dubiu, transplantul asigură supravieţuirea bolnavului.
Aţi fost printre pionierii operaţiilor de transplant la noi în România. Cum a fost această perioadă de pionierat şi cu ce probleme v-aţi confruntat?
Până la Revoluţia din 1989 în România s-au făcut operaţii numai de la donatori în viaţă, cu o singură excepţie. De aceea pionieratul a însemnat – şi aici am fost foarte implicat – mai întâi introducerea conceptului de moarte cerebrală şi apoi transplantul altor organe în afara rinichiului, adică ficat şi cord. Date fiind condiţiile din ţară, pionieratul a implicat obstacole extrem de serioase. Dezbaterile din anii â90 despre implementarea conceptului de moarte cerebrală au fost uneori destul de furtunoase. Cred că au contribuit la reuşita implementării şi succesele operaţiilor de transplant (adica propaganda mediatica – nota razbointrucuvant). Pionieratul a constat şi în dificultatea operaţiilor de transplant. Spre exemplu, transplantul de ficat este o operaţie extrem de grea, poate cea mai grea operaţie din lume, şi deşi primul transplant a fost făcut în 1997, abia al cincilea transplant efectuat în aprilie 2000 a fost cu supravieţuirea bolnavului.
Ce este mai exact moartea cerebrală?
Sunt două cauze majore de moarte cerebrală: trauma severă cu distrucţia creierului şi accidentul hemoragic (ruptura unui vas mare în care tot creierul este inundat de sânge şi este distrus). Aceste cauze sunt ireversibile, nu există posibilitatea de a recompune un creier care a fost fizic distrus. Pacienţii care au avut o moarte aparentă şi apoi s-au trezit nu intră în sfera morţii cerebrale. Nici cei care au stat în stare vegetativă mai mulţi ani, care pot să respire, dar nu pot gândi şi nu pot desfăşura activitate cerebrală, pentru că au scoarţa cerebrală distrusă. Se păstrează doar activitatea etajelor inferioare ale sistemului nervos. În cazul morţii cerebrale, când creierul este distrus în întregime, pacientul nu rezistă mai mult de două săptămâni.
Cine are ultimul cuvânt în prelevarea organelor de la un pacient în moarte cerebrală?
În România utilizăm consimţământul familiei. Rata de consimţământ este peste media ţărilor europene, o surpriză pentru toţi. Consimţământul familiei arată generozitatea oamenilor şi faptul că au înţeles beneficiile transplantului.
Timpul de aşteptare pentru un transplant
În calitate de fondator al Agenţiei Naţionale de Transplant, vă rugăm să ne spuneţi cât de avansate sunt astăzi, în România, operaţiile de transplant?
Sunt trei programe de transplant cu activitate constantă, două în cazul rinichiului şi unul în cazul ficatului, al căror număr de operaţii şi rezultate sunt la nivelul programelor internaţionale. Odată cu desfiinţarea Institutului de boli cardio-vasculare de la Târgu-Mureş, numărul operaţiilor de transplant de cord a ajuns la zero în acest an. Iar alte programe, cum ar fi transplantul de pancreas sau pulmonar, încă nu au început cu adevărat. În schimb, transplantul medular, care nu este un transplant de organe, ci insular, este foarte bine stabilit în momentul de faţă. În rest, România este în urma ţărilor dezvoltate. Chiar şi pentru programele existente necesităţile sunt mult mai mari. În cazul rinichiului, sunt peste 6.000 de bolnavi aflaţi pe dializă, în comparaţie cu 200 de operaţii anual. În cazul ficatului, sunt peste 300 de bolnavi, la doar 65 de operaţii făcute anul trecut. Şi numărul de donatori aflaţi în moarte cerebrală este sub media europeană.
Care este drumul pe care trebuie să îl parcurgă un pacient şi cât trebuie să aştepte până când primeşte organul pentru transplant?
De obicei pacienţii sunt mai întâi în grija unui internist, care constată că acel organ nu mai poate fi salvat cu tratament medicamentos, ci trebuie înlocuit. Ca atare, bolnavul este inclus pe lista pentru transplant. Timpul de aşteptare este la rândul lui variabil, de la câteva zile la câţiva ani, cu o medie de 1-1,5 ani. Acest lucru nu trebuie să sperie, pentru că în general au prioritate cazurile cele mai grave, iar prioritizarea nu se face în funcţie de înscriere, ci în funcţie de gravitatea şi stadiul bolii.
Din experienţa dumneavoastră, cum este acomodarea din punct de vedere psihologic a pacientului cu organul străin, mai ales dacă a venit de la cineva care a murit?
E o întrebare foarte grea şi foarte interesantă în acelaşi timp. În România nu cunosc nici un caz, dar în timpul pregătirii mele din SUA am întâlnit o persoană care a cerut să-i fie scos rinichiul transplantat. Cei mai mulţi se adaptează pentru că au nevoie de acel organ, pentru că viaţa lor se schimbă. Din muribunzi şi dependenţi social devin sănătoşi şi implicaţi în societate. Noi şi avem un psiholog care evaluează toate cazurile înainte şi după operaţie.
Pot să vă spun că în cazul bolnavilor transplantaţi hepatic, uneori în perioada postoperatorie apar nişte fenomene psihice neexplicabile, visuri ciudate, delir, agitaţie, chiar lipsa coerenţei în exprimare. Am făcut diferite investigaţii, dar nu ne-au lămurit.
Noul organ schimbă cu ceva trupul gazdei?
Îl schimbă în sens pozitiv, ajută celelalte organe să funcţioneze normal. După transplant apare şi reacţia imună la noul organ, pe care noi o numim reject în transplant şi care trebuie controlată foarte bine cu medicamente. Nu putem spune dacă organul aduce ceva din trăsăturile, deprinderile celuilalt, ne este foarte greu să cuantificăm aşa ceva.
Dumnezeu şi medicina
Cum aţi văzut ajutorul lui Dumnezeu în decursul activităţii dumneavoastră de chirurg?
Un medic, după părerea mea, inevitabil simte prezenţa lui Dumnezeu în actul medical. Ar fi o mare greşeală să considerăm că ştiinţa în sine, fără Dumnezeu, are reuşită. Nu trebuie nici să punem un eşec medical pe seama intervenţiei divine. Pe de altă parte, un medic care lucrează cu cazuri grave a văzut divinitatea în ambele sensuri. La oameni consideraţi fără speranţă şi care s-au vindecat, neexplicabil medical, sau invers, la oameni pentru care noi am făcut tot ce trebuia, dar, din păcate, lucrurile nu au evoluat favorabil.
Aţi primit de curând “Crucea patriarhală”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincţie?
Este o recunoaştere a activităţii în transplantul de organe pe care am desfăşurat-o de-a lungul timpului. “Crucea patriarhală” pe care am primit-o, împreună cu profesorul Mihai Lucan, un alt pionier al transplantului, după părerea mea reflectă punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române vizavi de transplant. Transplantul salvează vieţi. Donarea de organe este un act filantropic prin care un om ajută un alt om.
- Hotnews/ Vlad Mixich: O semnatura pe viata si pe moarte
Ma tulbura foarte mult asta, stii? Ca-ti povestesc asta. Si intotdeauna, dupa socuri de povestit, asa mult imi creste tensiunea. Ma tulbur mult.” Peste ochii Elenei Bolog au trecut 51 de ani si multe mii de lacrimi. Adrian, baiatul ei de 25 de ani, a murit intr-o zi din mai 2010. O zi in care mama lui a devenit unul dintre cei 346 de romani care au semnat actul prin care copilul lor mort devenea donator de organe. Romania este tara europeana cu cei mai putini oameni care spun ca ar urma exemplul Elenei Bolog. Sunt oare romanii cel mai lipsit de generozitate popor din Europa?
Doar 34% dintre romani (cel mai mic procent din UE) ar raspunde DA la intrebarea: “Sunteti de acord ca un membru apropiat al familiei dumneavoastra sa doneze organe dupa moarte?” O intrebare care i-a fost adresata si Elenei Bolog, in Spitalul de Urgenta din Timisoara, in dimineata zilei de 2 mai 2010. Dar nu de un operator de sondaje, ci de Daniel Ilincariu, asistent medical si coordonator de transplant in Timisoara. Cu o zi inainte, Elena a primit un telefon prin care era anuntata ca baiatul ei avusese un accident grav de masina pe drumul dintre Ineu si Arad. Era o zi uscata si calda, dar masina in care Adrian statea pe scaunul din spate a incercat sa ocoleasca un obstacol aflat pe sosea, s-a dezechilibrat si a plonjat intr-un canal de pe margine. Aveau aproximativ 80 de kilometri pe ora si masina s-a dat peste cap. Adrian a fost catapultat afara printr-o fereastra si masina a cazut peste el.
Pe foaia de internare de la spitalul din Timisoara, mana medicului de garda a scris: hematom intracerebral masiv, traumatism cranio-cerebral sever si traumatism toracic forte. Masiv, sever, forte. Dupa ce a iesit din operatia de urgenta, starea lui Adrian a ramas foarte grava. Mama lui, Elena, era deja acolo.
“L-au pus in aparate pana seara. Noaptea, pe la 12, barbatul meu s-a dus si s-a culcat si eu am mai ramas cu Adi. Si atunci doctorii l-au luat si l-au pus la tomograf. Mie mi-au dat voie sa stau inauntru cu el. Lumea zicea ca nu ma lasa, dar mie mi-au dat voie.” Tanti Neli, cum ii spun apropiatii, este o ardeleanca blajina cu obrajii bucalati care traieste intr-o casa curata din satul Beliu, judetul Arad. Sotul ei, care nu e tatal natural al lui Adi, este veterinar si mai au o fata de 14 ani, sora lui Adi, Bianca. Adrian Dudas a terminat Facultatea de Relatii Internationale la Oradea si lucra de cativa ani la Arad, intr-o companie italiana. Prietenii ii spuneau “Dudi”.
“Si dimineata l-au bagat iar inapoi la aparate si atunci a venit doctorul si mi-a zis ca a crezut ca il poate stabiliza, dar ca sunt prea multe organe afectate”, spune tanti Neli, in timp ce o lacrima ii lasa o dara pe lentila ochelarilor. Spitalul de Urgenta din Timisoara, acolo unde a fost internat Adrian Dudas, este unul dintre cele 6 spitale din tara unde exista personal medical implicat si pregatit sa faca fata unei astfel de situatii.
[afirmatie necesara pentru a inlatura din cititor orice indoiala cu privire la acuratetea diagosnticului negativ – nota razbointrucuvant].“Cand pacientul nu mai are anumite reactii, exista un protocol clar care stabileste ce se intampla mai departe”, explica Daniel Ilincariu, coordonatorul de transplant din Timisoara. Cei care constata absenta acestor reactii si
El trebuie sa examineze, la fiecare dintre pacientii aflati in stare de coma profunda, existenta celor 7 reflexe ale trunchiului cerebral, spontaneitatea respiratiei si sa solicite efectuarea unei electroencefalograme care atesta existenta unei activitati a creierului. Daca toate aceste teste sunt negative, atunci medicul presupune ca pacientul sau este in moarte cerebrala si il anunta pe coordonatorul de transplant din spital.
“Problema principala la noi este identificarea potentialilor donatori aflati in moarte cerebrala. In tarile cu rata mare de donare, acesti medici sunt salarizati in functie de numarul de donatori in moarte cerebrala pe care ii declara si de la care ulterior se recolteaza organe. Sumele cu care sunt salarizati sunt mari”, spune medicul Dan Luscalov, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant din Romania. “La noi insa, medicul care ar trebui sa ne anunte donatorul nu este platit cu nimic. Ei fac o munca si, pana in 2010, puteau primi ore suplimentare prin care sa fie recompensati. Dar din 2010 sistemul a blocat aceasta metoda.”
[Slava Domnului! Ce idiotenie, sa platesti pentru identificarea donatorilor! Efectul pervers ar fi ca s-ar incepe declararea pe banda rulanta tocmai pentru a obtine banii in plus… – nota razbointrucuvant].Dimineata zilei de 2 mai 2010 nu a gasit-o pe tanti Neli la biserica, acolo unde merge in fiecare duminica. Ci langa patul baiatul ei: “Nimeni din salon nu avea atatea aparate pe el cate avea Adi al meu. Inima mi-au zis ca-i fisurata. Si la cap mi-au zis ca nu se mai poate face nimic. La cap, praf…” Dupa ce Adrian Dudas a fost depistat ca fiind un potential donator de organe aflat in moarte cerebrala, s-a initiat protocolul de declarare a diagnosticului de moarte cerebrala. Pentru aceasta, Adrian Dudas a mai fost examinat de alti trei medici, un anestezist, un neurolog si un neurochirurg, care au reluat toate cele 12 teste prevazute in protocol. Dupa 6 ore, fiecare test a fost repetat pentru a treia oara. Responsabil de intregul proces a fost coordonatorul de transplant din Timisoara, Daniel Ilincariu.
El este unul dintre cei 7 coordonatori de transplant pe care ii are in prezent Romania. In Croatia, o tara cu o populatie de cinci ori mai mica decat a Romaniei, activeaza peste 30 de coordonatori de transplant. Noi “am avut mai multi coordonatori romani, dar nu au mai ramas in sistemul medical romanesc”, explica dr. Dan Luscalov, directorul executiv al Agentiei Nationale de Transplant.
“Fie au plecat afara, fie au renuntat la partea de coordonare de transplant datorita salarizarii. In Spania, coordonatorii regionali sunt dedicati numai pentru asta si sunt foarte bine platiti. Pentru ca un coordonator trebuie sa fie disponibil 24 de ore din 24”, spune dr. Dan Luscalov. Spania are cea mai mare rata de transplanturi din Uniunea Europeana.
“La noi”, continua dr. Luscalov, “o parte dintre coordonatori sunt angajati de spital si o parte sunt angajati la Agentia Nationala de Transplant. Peste tot sunt angajati cu jumatate de norma si salariile sunt extrem de mici.” Romania, alaturi de Bulgaria, are cea mai mica rata de transplanturi din Uniunea Europeana.
Cel mai mare salariu din cadrul Agentiei Nationale de Transplant (al directorului) este de 440 de Euro, iar cel mai mic de 130 de Euro. Coordonatorul de transplant din Timisoara, Dan Ilincariu, nu are “sansa” de a face parte dintre salariatii Agentiei Nationale de Transplant. “Pentru activitatea de coordonare de transplant nu sunt platit deloc. E foarte greu sa se gaseasca caile legale prin care sa se introduca aceasta jumatate de norma, deoarece legea romaneasca spune ca nu ai voie sa mai treci ore suplimentare.”
Dan Ilincariu, un barbat slab si palid de 41 de ani, este de 7 ani coordonatorul de transplant al Banatului. “In spitalele din Resita, Arad, Deva, Petrosani, Caransebes nu exista coordonatori de transplant. Nu are cine sa faca declararea mortii cerebrale, nu are cine sa faca mentinerea donatorului aflat in moarte cerebrala. Si atunci evident ca in aceste spitale nu se fac prelevari de organe.” Ilincariu face gratuit aceasta coordonare “pentru ca astfel se salveaza niste oameni si pentru ca sunt convins ca, la un moment dat, legile se vor aseza asa cum trebuie si in Romania. Dar e greu de spus cand.”
[Eroic, nu? Si ati inteles care-i solutia: legea sa fie mai permisiva – nota razbointrucuvant].
Dan Ilincariu este cel care i-a pus lui tanti Neli intrebarea la care doar o treime dintre romani ar raspunde DA. “Si m-a chemat domnul doctor pe mine, pe barbatul meu si pe un verisor al barbatului meu. Eram cinci in cabinet: noi trei, doctorul si Dan Ilincariu. Nu-l stiam, dar l-am mai vazut apoi la televizor”, spune tanti Neli. “El ne-a spus ca nu mai poate sa faca absolut nimic. Ca Adi nu-i in coma, ci e intrat in moarte clinica. Nu-mi venea sa cred. Nu-mi venea sa cred. Nu-mi venea sa cred ca asa…dintr-odata. Azi e bine si maine nu. Si mi-a zis daca eu sunt de acord ca sa doneze organele.”
“Dupa asta medicul curant se retrage si eu raman cu familia”, spune Dan Ilincariu. “In primul moment familia e in stare de soc. Apoi incep sa intrebe si o parte dintre ei doresc sa apeleze si la o a alta opinie si noi ii ajutam sa contacteze alte spitale.”
Tanti Neli a iesit atunci din cabinetul lui Dan Ilincariu si a inceput sa dea telefoane: “Am vorbit cu tata lui Adi, cu fratele lui taica-sau, cu barbatul meu, cu nanasu care l-a botezat pe Adi. El a avut in viata lui probleme cu rinichii si a fost nevoit sa faca transplant de rinichi. Am vorbit si cu un medic care e de la noi din sat, dar e medic la oras. Si un prieten i-a spus cine e internat la Timisoara si l-a rugat sa vina sa-l vada pe Adi. Si a venit. Si el a zis catre mine…” Aici Mama se opreste putin, ofteaza adanc si incepe sa pronunte raspicat cuvintele: ”Adi-nu-mai-are-nici-o-sansa. Ca pe el il tin practic aparatele.”
“In momentul in care primesc acelasi raspuns de peste tot si dupa ce le raspund si eu la intrebari”, spune Dan Ilincariu, “caci pun foarte multe intrebari, ei se conving de faptul ca pacientul e in moarte cerebrala si ca asta inseamna practic moartea omului. Si le spun ca singurul lucru pe care acest om il mai poate face acum pe pamant, e sa ne ajute sa salvam alte vieti.”
“Eu i-am zis lui direct”, spune Mama, “ca eu nu vreau sa-i ia viata lui Adi ca sa salveze alte vieti. Eu inteleg ca-i bine sa faci asta, dar mai intai e baiatul meu. Si mi-a zis ca el a jurat sa nu ia viata la nimeni.”
“Si toata lumea mi-a zis sa fac cum vreau eu. Nici nu fa, nici fa. Toata lumea a zis: <Neli, cum vrei tu asa sa faci>. Foarte grea a fost hotararea. Foarte, foarte grea. Nu am inteles de ce nimeni nu a intrebat niciodata de tata. Unde m-am dus numai mama, mama, mama.”
Coordonatorul de transplant Daniel Ilincariu este si tata. Fetita lui are 6 ani. “Este greu sa te uiti la o familie cum isi plange copilul mort si sa fi stana de piatra. Sincer, sunt barbat si mi-e greu sa recunosc ca plang. Dar momentele sunt foarte emotionante”, marturiseste Ilincariu. “Plang. Toti plang.”
Iar Mama…
“Spuneau ca daca moare, dupa autopsie organele oricum le arunca. Si atunci, daca se poate face sa se salveze cineva, atunci de ce sa nu fac un bine? Ca macar…”
Si Mama plange…
“Mi-au zis ca se vor bucura alte mame, ca se vor salva alte vieti. Si asa eu il consider viu. Stiu ca o parte din el e pe pamant…”
Atunci, in cabinetul medical, in fata Mamei a aparut un formular pe o hartie alba.
“Si am semnat. Am scris. Erau toate [organele] mentionate, dar la internari mi-au zis ca inima n-a fost buna, dar rinichii si ficatul da.”
[trebuie sa fii un foarte bun manipulator de fapturi aflate in disperare pentru a smulge consimtamantul. Si trucul cu salvarea de vieti se pare ca merge de minune – nota razbointrucuvant].Cand un tanar aflat in moarte cerebrala doneaza sase organe, el daruieste un total de 55 de ani de viata pentru alti sase oameni. Donand trei organe, Adrian Dudas impreuna cu mama lui au daruit 30 de ani de viata altor trei romani.
“Iti dai seama ca semnezi pe viata si pe moarte? Ca si cum ai semna o sentinta la moarte pentru cineva drag. Iti dai seama??? Ca te uiti catre el ca si catre soare…”
Si Mama plange…
Declaratia de accept are 5 randuri, notate intr-o formulare stas: “Subsemnatul……, in calitate de sot/sotie, parinte, copil major, frate, sora a numitului (numitei) ……….. decedat (decedata), declar ca sunt de acord cu recoltarea si cu donarea urmatoarelor organe si/sau tesuturi si/sau celule:…………………………. Declar ca inteleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar si nu am nici un fel de pretentii materiale sau de alta natura.”
Si subsemnatul, in calitate de Mama, a fost de acord.
Modalitatea birocratica prin care se cere acordul pentru donarea de organe in cazul mortii cerebrale nu este uniforma in Uniunea Europeana. In 19 tari se aplica acordul prezumat: toti adultii cu discernamant sunt considerati donatori daca ajung in moarte cerebrala, cu exceptia celor care au declarat in prealabil ca nu sunt de acord cu donarea. In celelalte 8 tari europene, printre care si Romania, este valabil acordul informat.
Coordonatorul Daniel Ilincariu spune ca “pentru marea majoritate a familiilor, semnarea este o mare problema. In Germania, unde se cere acordul informat, familia nu trebuie totusi sa mai si semneze. Este suficient sa spuna da. In Romania insa, totul trebuie scris.”
Agentia Nationala a Transplantului incearca de 4 ani sa modifice formatul romanesc, dar “in momentul in care am incercat sa schimbam legea, anumite persoane au facut o campanie de presa negativa pentru aceasta modificare”, afirma directorul executiv al Agentiei, dr. Dan Luscalov. “Acum decizia apartine practic familiei. Logic este ca tu sa decizi ce se intampla cu organele tale dupa deces, nu familia. S-a ajuns sa se spuna ca noi vrem sa omoram oamenii ca sa le luam organele. Cine a declansat efectiv acea campanie de presa si din ce motive, nu stiu sa va spun cu certitudine. Consecinta a fost ca initiativa legislativa s-a blocat. Pentru ca parlamentarii nostri au spus ca asta vrea romanul si noi vrem sa ramanem in continuare parlamentari”, incheie doctorul Luscalov.
[pe cand voi nu, nici gand, nu faceti campanii de presa, voi doar slujiti viata, si nici nu manipulati constiinte, ci le convingeti sa isi dea acordul pentru uciderea rudelor lor – doar atat – nota razbointrucuvant].Alegerea intre cele doua variante este insa foarte delicata, crede coordonatorul Daniel Ilincariu. “In conditiile Romaniei, unde oamenii stiu foarte bine fiecare miscare pe care o face Gigi Becali dar nu stiu foarte multe despre ce inseamna donarea de organe, cred ca legislatia actuala este potrivita. Acest interviu aduce foarte multe informatii familiei, informatii pe care altfel nu are de unde sa le ia.”
Intotdeauna dupa ce familia semneaza, Daniel Ilincariu se retrage zece minute: “pentru a ma linisti putin.” Dar mai intai, Ilincariu cheama preotul.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane a afirmat in anul 2000 ca donarea de organe este “un gest definitoriu pentru crestini.” In 2007, sapte dintre cele mai importante culte religioase din Romania au declarat fie ca sustin donarea de organe de la donori aflati in moarte cerebrala, fie ca lasa aceasta decizie la alegerea fiecarui individ. Tanti Neli a vorbit la telefon cu sotia preotului din satul Belis. “Mi-a zis ca nu fac rau cu asta si ca n-are ce pacat sa fie.” Cu toate acestea, romanii sunt europenii care invoca cel mai frecvent (17%) motive religioase atunci cand nu se declara de acord cu transplantul de organe dupa moarte.
Dar diferenta dintre raspunsul la intrebarea pusa de un operator de sondaje si raspunsul la intrebarea pusa de un medic intr-un moment tragic este uriasa. “Refuzul depinde de felul in care coordonatorul de transplant abordeaza familia pentru interviu”, afirma profesorul Rafael Matesanz, directorul Organizatiei Nationale a Transplantului din Spania. “Am constatat ca, in momentul interviului, rata refuzului in Spania nu depinde de contextul cultural. Tehnica de interviu e mult mai importanta decat religia sau prejudecatile anterioare. In Spania, emigrantii romani si cei din America Latina doneaza la acelasi nivel ridicat precum spaniolii. Nu incercati sa schimbati mentalitatea unei tari, ci sa profesionalizati donarea de organe intr-o tara.”
Operatia de prelevare a organelor de la Adrian Dudas a inceput duminica noaptea, la aproape 36 de ore de la producerea accidentului. “Cel mai greu mi-a fost sa il bag acolo, in sala de operatie”, spune Mama. “Ma tot intreb cum m-a tinut Dumnezeu? Cum m-a putut intari, ca crapa inima in mine. Sa-l vezi pe un coridor, el cu patul ala si nu stiu cate aparate care mergeau pe roti si inapoia lui cu toti doctorii. Si sa astepti sa mearga pe usa. Si pe urma sa nu-l mai vezi. Iti dai seama ce-a fost la mine in inima si-n suflet? L-am sarutat si l-au bagat pe usa la operatie.”
Operatia a durat cinci ore.
“Si de acolo l-au dus drept la morga.”
Dupa doi ani si jumatate de la moartea lui Adrian Dudas, coordonatorul Daniel Ilincariu nu-si mai aminteste cazul si nici pe tanti Neli. E posibil sa fie o forma de protectie psihologica intr-o meserie extrem de stresanta. Dar daca in vestul Europei spitalele trimit anual scrisori de multumire familiilor donatorilor si exista asociatii de sprijin a acestora, in Romania asa ceva nu exista.
“Am discutat despre scrisorile de multumire”, spune Daniel Ilincariu, “dar din pacate avem probleme de genul ca nu putem cumpara hartie. Bugetul spitalului nu are cum sa cuprinda asa ceva.”
Nici Agentia Nationala a Transplantului nu trimite scrisori de multumire.
“Stiti, suntem intr-o criza in care fiecare incearca sa faca o economie cat mai mare. Cred ca de asta ar trebui sa se ocupe si statul si asociatiile transplantatilor”, mai spune Ilincariu. “E cel mai bun mod pentru ei de a-si exprimarecunostinta si pentru noi de a arata ca nu am uitat ce s-a intamplat.”
In casa curata din satul Beliu, tanti Neli imi arata unde statea Adi la masa: “Aici era locul lui, vezi?” Si bate intr-un scaun pe care e asezata o Biblie. “Il consider plecat si il astept sa vina. Nu pot sa concep ca nu-l mai vad. Sa va arat poze. Purta si el ochelari. Astia erau ochelarii lui”, si imi arata chiar ramele ochelarilor ei, cei prin care ma priveste. “Dar eu nu mai vad de cat am plans. Si la ramele lui am pus.. am pus…”
Si Mama plange…
* Toate datele si statisticile prezentate in acest reportaj provin din surse oficiale nationale sau europene.
Nota: O parte din documentarea pentru acest articol a fost realizata cu sprijinul Comisiei Europene, in cadrul celui de-al treilea workshop european pentru jurnalisti despre transplant si donarea de organe.
Nota noastra:
La inceput, au fost stirile de la tv. Dintr-o data, au inceput sa curga stiri care parca erau pe acelasi calapod: accidente groaznice, victima in moarte cerebrala, acordul dat al familiei pentru prelevarea organelor si “minunea” vindecarii prin transplant a cuiva care avea propria istorie emotionanta. O tragedie care se transforma in prilej de generozitate care salva o alta viata. Frumos, nu?
Apoi, au inceput declaratiile. Principalii “eroi” ai acestui film miscator al salvarii miraculoase de vieti, al transfigurarii tragediilor in ocazii de salvare a altor vieti, cum ar fi dr. Irinel Popescu, de pilda, dar chiar si fostul ministru Cepoi, au tras “semnale de alarma” cu privire la legislatia transplantului existenta acum in Romania. Ca nu e buna. Ca ar trebui pusa in acord cu cea europeana. Ca poate riscam chiar un infringement de la europeni (aici nu s-au prins ca nu prea in ton cu starea de spirit, agitarea degetului mustrator de la Bruxelles). Ca Romania poate sa faca, asa cum a zis dr. Irinel, mult mai multe transplanturi! Te face sa te simti vinovat. Adica acest minunat mod de a transforma tragediile in viata, ca doar am vazut de atatea ori la “stiri”, este blocat de legislatie? Sa se revizuiasca, zic!
Si, in fine, au urmat evenimentele si, se pare, sunt in pregatire campaniile. Un eveniment esential a fost decorarea dr. Irinel de catre Patriarhul Daniel tocmai pentru activitatea stahanovista depusa pe ogorul prelevarii si transplantarii de organe. Pe langa “detaliul” ca un patriarh ortodox decoreaza un doctor mason, evenimentul este menit sa transmita urmatorul mesaj: cat de mult sprijina Biserica transplantul! Atat de mult incat il decoreaza! Caci, de fapt, problema “baietilor de la transplant” nu e doar legislatia romaneasca, ci si opinia publica romaneasca, sceptica si refractara fata de acest act medical controversat. Si atunci apeleaza la una din fortele cele mai influente pentru starea de spirit, MAI ALES cand e vorba despre astfel de subiecte delicate, care inspira teama, care sunt legate de moarte, de trup, de inmormantare. La Biserica, adica, in acest caz, la Patriarh.
Si, cum spuneam, si campaniile. Cotidianul patriarhal Lumina ii acorda un interviu de front page proaspatului decorat dr. mason Irinel Popescu, ridicand in slavi transplantul si pe principalul sau promotor. Dr. Irinel nu rateaza ocazia (deci interviul nu e doar encomiastic, trebuie sa si induca) sa atace frontal una din principalele controverse ale operatiunii de prelevare: stadiul in care e decisa prelevarea organelor. El se jura ca moartea cerebrala e declarata doar atunci cand, practic, victima are creierul distrus. Interesant. Oare chiar asa o fi, daca am lua toate cazurile la mana si am cerceta cum se cuvine? Dar, oare, atatea cazuri (unul chiar recent) din alte tari, mult mai atente la aceste aspecte, nu contrazic faptul ca moartea cerebrala NU e declarata deloc doar in acest caz? Nu cumva, din cauza enormei mize financiare, moartea cerebrala devine (sau poate deveni) un diagnostic discretionar al celor care decid cine e potential donator de organe? Sigur, putem alege sa avem incredere in acest brav doctor mason si sa nu ne punem niciuna din intrebarile de mai sus. Putem?
Exact asta e rostul unei legislatii care sa NU fie prea laxe in privinta prelevarii organelor: sa nu care cumva sa existe abuzuri, diagnostice discretionare, sa nu fie incurajata ceea ce DEJA exista: industria transplanturilor. Caci aceasta industrie nu din decizia mamei de a-si dona rinichiul fiului traieste, ci din listele lungi de asteptare ale celor grav bolnavi si din vanarea trupurilor bune de jefuit pe dinauntru. Din manipularea emotionala (ca doar tehnica interviului e esentiala, nu?, asa cum se zice mai sus) a familiei potentialor donatori si din manipularea opiniei publice.
Si, desigur, ca o confirmare ca asistam la o campanie, deja, un material realizat cu sprijinul ... Comisiei Europene, aparut pe hotnews, semnat de Vlad Mixich, un lung reportaj lacrimogen, ba chiar un santaj emotional menit sensibilizarii, inca odata, opiniei publice cu privire la transplant si la necesitatea schimbarii legislatiei. In care se mentioneaza, iar, ca Patriarhul are o atitudine favorabila pe aceasta tema. In care e invocat mult Dumnezeu, Biblia… Ca sa inteleaga tot romanul ca donarea de organe e filantropie, e de la Dumnezeu. Ei, iaca, noi, romani mai prosti, credem ca ACEASTA promovare a transplantului de organe, aceasta decoratie data de un patriarh unui mason, aceste istorii lacrimogene manipulatorii, NU SUNT DE LA DUMNEZEU. Ci de la Mamona.
Ah, si inca ceva, era cat pe ce sa uitam. E de ajuns ca suntem exportatori de “forta de munca”. E de ajuns ca ne dam de nimica toata resursele. Ar fi, totusi, prea mult, sa ne dam si organele! Fie pentru ca legislatia ar deveni mai permisiva, fie pentru ca operatiunile mediatice de “sensibilizare” ale opiniei publice vor schimba perceptia romanilor despre transplant… Deci, sa nu fie!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
BO nu e impotriva transplantului!
@Nae:
Din cate stim, nu exista un consens propriu-zis pe tema. Dar aici nu e vorba atat despre transplant cat despre INDUSTRIA transplantului. Asta daca se sesizeaza diferenta…
Ce vor acesti oameni sa faca prin campania dusa pe tema este sa obtina recolte industriale de organe. Pur si simplu la mijloc e o afacere. Nimic filantropic.
Totusi poate ne spune Nae de unde stie ca BO nu e impotriva transplanturilor, sa ne indice sursa il rog.
Eu nu-s confortabil la gandul ca un trup alcatuit intr-un fel de Dumnezeu poate fi ”imprastiat” in patru zari, nici chiar din pe motive filantropice.
Sunt total de acord cu toate notele și comentariile din text și de la final. Mai adaug și eu câteva idei.
Din categoria filmelor ”Cândva SF” pe acest subiect sunt The Island (2005) și Repo Men (2010). Problemele puse nu sunt străine de campania care trebuie să ne convingă că industria transplantului (mai degrabă MAFIA transplantului) este spre binele pacienților ”salvați” și spre lauda ”eroilor” (adesea anonimi și fără voia lor) donatori de organe. Dar în filmele astea se arată și urâciunea crimelor care asigură din umbră ”sistemul salvării de vieți prin transplant”…
Eu cred că aceasta este, de fapt, miza (macabră, dar reală a) evidenței electronice a tuturor pacienților (adică oamenilor): găsirea și selectarea rapidă a posibililor donatori de organe pentru clienții bogați (care trec urgent înaintea celorlalți pacienți din coada de așteptare la transplant).
Ne punem astfel câteva întrebări care nu sunt lipsite de temei. Cine te asigură de onestitatea celor care au acces și controlează sistemul de evidență medicală electronică? Cine te asigură că-n cazul în care (Doamne feri!) suferi vreun accident nu-ți contrafac semnătura și apoi (de mai e cazul îți induc o comă soră cu moartea cerebrală tocmai ca) să te tranșeze pentru că ești un donator compatibil cu unii din clienții bogați de pe lista scurtă de așteptare (cum am înțeles că se practică în New York, cu cele două ambulanțe care merg la locul accidentelor rutiere)? Cine te asigură că medicii transplantoriști îți prețuiesc viața ta pentru tine și nu pentru profitul bănesc obținut de ei tranșându-te pe tine? Cine te poate asigura că accidentul prin care treci nu a fost unul regizat (vezi și cazul cu liderul cosovarilor care făcea comerț cu organele prizonierilor sănătoși sârbi) și realizat de bande specializate?
Iată cum patima iubirii banilor a orbit mințile unor oameni (ziși doctori, dar mai mult slujitori ai masoneriei decât ai medicinii) și i-a făcut să nu-și mai iubească real semenii, ci să-i vadă ca pe niște mărfuri cu care fac afaceri (bișniță cu organe) în cel mai sinistru mod!
Te apucă, însă, jalea și disperarea când vezi cum și unii funcționari puși să slujească Biserica, oamenii și viața la toate nivelurile ei, devin (cu pretinse justificări teologale ultra-alambicate) trâmbițe de propagandă ale mafiei criminale care conduce țara spre ”noile culmi de” haos și deznădejde. Și tare mă tem că după episodul vaccinurilor (parteneriatul BOR – ministerul sănătății cu propaganda pro vaccinuri) și al transplantului (cu premierea chirurgilor ”binefăcători”) să nu urmeze alte episoade legate de homosexualitate, avort, euthanasie, manipulări și tratamente genetice (eugenie) și celelalte probleme bioetice cu grad ridicat de ambiguitate prin mintea unora… Căci cu celelalte aprecieri în spectrul politic- economic, funcționarii aceia ne-au convins deja (premierea nemeritată a lui băsescu în 2007 (cu ce a ajutat el biserica?), premierea în avans a Curții Constituționule (în iunie 2012) de cine le e frică și cui slujesc…
Iată un film documentar cutremurător (poate merită pus într-un articol nou) despre comercializarea copilăriei (RO):
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=O_LcfNrOQnQ.
Subiectul transplantului de organe este delicat si cred ca abordarea lui moralo-etica poate duce la controverse. Prin urmare, mi se pare buna cadrarea comentariilor inspre industria transplantului si nu inspre transplanturi.
Iar pe cei care nu sunt confortabili cu ideea de transplant i-ar putea ajuta in intelegere gandul ca ar face-o pentru o persoana pe care o iubesc si nu ca idee abstracta. Pe undeva abordarea abstracta ne poate duce la concluzii similare cu binecunoscuta iubire a aproapelui: cand este declarata abstract este usoara, cand trebuie sa o dovedesti concrect, fata de o persoana vie, de langa tine atunci devine mai complicata.
Filantropia, (cuvântul ce nu mai umileşte trufia omului ultrainsrtuit, ca medievalul milostenie, asemeni anticului nădejde, înnoit cu onorantul “speranţă”), devine din zi în zi tot mai folosit (la modul speculativ) ca mijloc (nevinovat şi) eficient în a câştiga, susţinerea (şi finanţarea) multor acţiuni promovate şi practicate fără o (sau fără nici o) analiză duhovnicească adâcă, (ortodoxeşte vobesc şi în duhul sfinţilor părinţi), de medii şi persoane din cele mai înalte sfere. Banul şi bunul, omenia şi umanismul ( manipulant şi mamonic, în scop şi duh globalist) sunt cautate, culese şi folosite pentru scopuri ce nimeni de acolo, nu le cercetează adânc , cât de ortodoxe şi de mântuitoare sunt, cât susţin şi slujesc mântuirii omului (practicate astfel), împlinirii poruncilor divine şi cât scopurilor ce (par numai că) au această ţintă , înşelând şi deturnând (foarte fin şi foarte greu de observat de cei ce nu-şi caută desăvârşirea în Dumnezeu). A aparut (şi sa instituţionalizat), aprobarea multor acţiuni , (doar pentru banul şi sprijinul dăruit), prin acordarea de premii, diplome, insemne, şi ordine , (practică ce nu am auzit şi nu ştiu să aparţină cultului ortodox patristic), oricui ( inclusiv masonilor şi ereticilor). Scopul este limpede.
Cum a spus Domnul să facem milostenia, şi cum împlineşte instituţia slujitoare porunca, evidenţiind nominal (şi public) ?. Cu ce rămâne premiatul ( după spusa Domnului) ???, Oare nu cu înşelarea, cu cinstea din public şi cu diploma din mână? , pentru că Domnul a spus că acela prin această practică şi-a luat plata.
Instituţia eclesială, (sau acei din ea ce s-au pronunţat deja în cazul transplantului de organe). cum mă conving pe mine cel ros de întrbări şi îndoieli (şi pe cei ca mine), că decizia de susţinere şi propaganda “pro” este ortodoxă, în duhul sfinţilor părinţi, că este de la Dumnezeu (care hotăraşte când şi cum sfârşim), că această practică se face în scopul mântuirii, şi că nu slujeşte pe viitor altor căderi cumplite şi lui mamona, că nu sunt paşii mărunţi facuţi pentru un scop periculos, că nu se va ajunge la clone producătoare de organe, că nu va fi indusă moartea clinică etc. etc.
Sa văzut şi se vede clar şi din ce in ce mai mult ca intervenţia omului în lucru şi lucrarea lui Dumnezeu, fară respectarea poruncilor şi fară scopul mântuirii, duce la un “bine” părut şi la sens şi efecte contrare vieţii adevărate.
Curând (dacă nu chiar acum, mulţi îşi vor consuma energia vitală în patimi crunte, (fără grijă), bazându-se, pe bani, pe medicina care înlocuieşte ce-i uzat, pe abundenţa de organe de schimb, pe “ortodoxeasca filantropie” speculată abil, etc.
Ortodoxia instituţională de astăzi, (deşi are in frunte, doctori şi academicieni), nu dovedeşte că studiază viaţa duhovnicească şi capcanele ei actuale, (în nici o formă şi în nici un fel). Funcţia trecând la decizii (de tip papal), după propria voinţă şi scop. Mă doare să spun că instituţia aceasta promovează şi propovăduieşte (insistent) parcă doar morala social-religioasă comună multor culte, umanismul deasemeni comun, ritualul ca datină şi cultură mai mult decât ca taină (adică ne cerând şi mai ales ne luptând să dea dovadă concretă de despătimire la orice nivel), istoria bisericii ca istorie justficativă, şi… abia (doar ca ideie), despătimirea reală (cu descrierea, cu înselarea şi capcanele ei din ispita zilelor noastre), şi mai deloc lupta cu desacralizarea, cu politica antiortodoxă europeană şi mondială (la nivel instituţional). Este doar ceia ce vad eu, ce simt eu si ce cred eu. Nu am spus şi nu spun aceasta pentru a încuraja şi îndemna la schismă ci pentru a atenţiona instituţia că trebuie să ia în seamă pe cei ce-i păstoreşte şi credinţa lor dacă este în Adevăr.Nu susţin că deţin Adevarul. Ortodoxia nu deţine Adevărul, (cum tendeţios şi batjocoritor spun adversarii ei că pretind ortodocşii), ci crede Adevărul, se închină lui, îl iubeşte, îl slujeşte şi prin taine îl trăieşte. Cer iertare lui Dumnezeu şi tuturor pentru cele spuse şi pentru îndrăzneală.
Alta Alina,
Biserica Ortodoxa nu este impotriva transplantului.
Sfantul Luca al Crimeii a facut transplanturi. Preotii, parintii duhovnicesti dau binecuvantare si se roaga pentru reusita operatiilor de acest fel. Problema nu este transplantul in sine, ci ceea ce se urmareste, lucru care este intr-adevar diabolic.
Milostenia, mai ales cu cele ce ţin de însăsi făptura mea se face numai de catre titular. Titularul decide.
In altă ordine de idei, putem să ne daruim viaţa, pentru cineva, dar la modul conştient, din voinţă proprie ca iubire supremă. Domnul şi-a dat viaţa pentru noi. A ne da viaţa este una, a ne da parte din trupul împătimit este alta. Dumnezeu i-a dat trupului tot ce-i trebuie şi sufletului asemeni, pentru mântuire. Un organ strain este o parte vie intodusă violent în corpul primitorului ce aduce cu sine mari şi multe necunoscute, în plan sufletesc, (legături şi datorii de suflet ce nu sunt macar intuite). Un lucru este clar. Viaţa nu este doar biologicul, nici ce spune medicina, stiinţa, şi diversele credinţe omeneşti, ea este ceia ce Dumnezeu a spus iar salvarea vieţii nu se face prin transplant ci prin cele ce Dumnezeu le-a dat şi pus la îndemână. A salva biologicul nu înseamnă a salva viaţa. Un organ preluat de la un om cu viaţă curată şi fară vinovăţii majore, daruit unui patimaş nu-l salvează ci-l face să continuie traiul ce i-a consumat energia vitală şi organul distrus.
E doar un aspect oarecare din multele ce nu…contează…nici pentu înaltul cler susţinător al practicii acesteia.
Nu trebuie să uităm că o faptă este bună când toate componentele ei sunt bune (intenție=scop, mijloace, consecințe, exemplu pentru alții)…
Av. George P.:
Este deja si la noi de cateva luni:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/03/05/comercializarea-copilariei-documentar-despre-transformarea-copiilor-in-tinte-de-marketing-video-recrutarea-copiilor-via-retele-sociale-pentru-publicitate-si-studii-de-piata/
SI:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2009/08/27/born-to-buy-noutati-informative-24-26-august-2009/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/11/28/sa-constientizam-copilul-e-tinta-principala-in-marketing/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/11/26/dezvaluiri-tulburatoare-despre-fraudele-si-monstruozitatile-ascunse-in-spatele-faimoaselor-studii-despre-sexualitate-ale-lui-alfred-kinsey-intemeietorul-sexologiei-si-principalul-responsabil-pent/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/04/13/inca-o-confirmare-programele-tv-reclamele-si-moda-duc-la-maturizarea-precoce-a-copiilor/
Doamne ajuta! Din cate imi amintesc acelasi doctor mason “virinel” popescu l-a operat si pe patriarhul Teoctist si apoi a fugit in strainatate, a stat ascuns acolo o perioada si apoi s-a intors in tara. Si l-a operat atat de “bine”, sa nu se mai trezeasca…Desi, i se interzisese sa-l opereze pe patriarh prin chirurgia clasica (adica cu bisturiul)fiindca PF Teoctist avea niste probleme legate de coagularea sangelui, el totusi l-a operat astfel.
Pe mine nu m-ar mira daca in spatele acestui joc de culise s-ar afla si le prea bahtale daniel.
@ George:
Nu, dr. Sinescu l-a operat – mortal – pe PF Teoctist. Altfel, dezaprobam si de data asta limbajul complet neortodox.
@Admin: Intru totul de acord ca exista riscuri majore in privinta transplantului de organe si de aceea e absolut necesara o reglementare juridica stricta.
Totusi, in Romania nu avem suficienti donatori pentru pacientii romani, acestia ajungand sa moara `cu zile’. Transplant hepatic se face doar la Fundeni, transplantul cardiac e extrem de putin dezvoltat, iar transplantul pulmonar e inexistent. Sigur ca si lipsa specialistilor e o alta problema semnificativa.
@Alta Alina:
Exista o Bioetica ortodoxa. Niste informatii se pot gasi aici:
1. http://www.provitabucuresti.ro/docs/bioetica/bioetica.BOR.pdf sau aici http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/bioetica_3.html
2. http://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/transplantul-organe-punct-vedere-ortodox-72669.html, pr Vasile Raduca fiind titularul cursului de Bioetica la Facultatea de Teologie din Bucuresti.
3. Aici o sinteza a pozitiei BOR referitor la aspectele de bioetica: http://www.bioetica.ro/atdoc/RRBv7n2_2009_Iloaie_RO.pdf
Fiecare ar trebuie sa fie liber sa faca ce vrea in privinta asta. Parere mea e ca BOR a formulat o pozitie corecta, moartea cerebrala ireversibila demonstrata cu aparatura de specialitate fiind un criteriu suficient. Medical nu se mai poate face absolut nimic.
@Nae:
Nu e chiar asa simplu. Punctul de vedere ortodox ridica anumite problematizari despre care fireste ca nu s-a pomenit in interviul din Lumina.
In primul rand, de obicei se vorbeste despre actul voluntar de donare al unui organ de catre un donator IN VIATA. Rareori, in punctele de vedere ortodoxe, se analizeaza si discuta situatia mortii cerebale, adica acolo unde donatorul nu are cum sa isi poata da acordul personal. Or aici e foarte complicat si NU EXISTA un consens nici intre doctori nici intre teologi.
In al doilea rand, punctul de vedere ortodox subliniaza necesitatea PERSONALIZARII actului medical in acest caz. Transformarea prelevarii si transplantului intr-o act impersonal, mecanic, in care donatorul nu stie unde ajunge organul donat, in care nu exista liant intre cel care da si care primeste, lipsa unui duhovnic, nu poate deloc sa linisteasca Biserica. Prezenta unei astfel de personalizari ar fi tocmai o masura prin care s-ar evita INDUSTRIALIZAREA acestui tip de interventie medicala.
In al treilea rand, ramane de vazut daca nu cumva recurgerea la acest transplant in modul descris mai sus (de la donatori declarati in moarte cerebrala, prin mecanisme impersonale) tocmai ca il scoate pe Dumnezeu din ”ecuatie”, in ciuda invocarii sale…
“Donarea” de organe mascheaza traficul de organe si uciderea muribunzilor pentru bani.
Uciderea ramane ucidere indiferent de motivele invocate.
BOR nu aproba transplantul de organe, cum nici Bo universala nu poate accepta asa ceva.
Cei care vorbesc o fac in nume proprii si nu in numele Bisericii ortodoxe.
Pr. Vasile
@Pr. Vasile:
Si asta e o exagerare. Cum spuneam, daca o mama, un fiu, un frate, isi doneaza un organ, cu sfatul duhovnicului, celui aproape al lor, atunci… Cu totul altceva e cazul donatorilor declarati in moarte cerebrala. Aici este, de fapt, problema, controversa, ascunsa bine sub un potop de justificari umaniste sau teologice.
@Pr. Vasile :
Cititi va rog hotararile sinodale ale BOR! Similare cu ale BORu, de altfel.
@Admin:
In mod cert e o situatie complexa. Dar consensul in randul medicilor exista. Dupa cum exista si legislatie care se si aplica. Moartea cerebrala e cu totul altceva decat moartea clinica!
Fara indoiala ca se fac presiuni in momentul de fata pentru ca romanii sa se impinga sa se inscrie pe listele donatorilor de organe. Pentru a-i convinge, se recurge la diferite metode de sensibilizare. Si iata ca se scoate in fata eticheta “filantropie”, care suna foarte frumos dar care poate fi lipita pe un continut ce vadeste interese ascunse, comerciale si chiar impotriva vietii. Mai departe ni se aduc in prim plan povesti ale unor oameni care sunt pusi in fata faptului de a face o alegere in momentul in care sunt zguduiti de o trauma cauzata de un accident al unei persoane apropiate. Si cum vedem in articolul din HotNews se vorbeste de “tanti Neli”, caruia i se spune astfel, intr-un mod familial, cu scopul de a face acest caz familial cititorului, adica de a sugera ca se afla in fata unui caz ce poate sa i se intample si lui. Deci trebuie sa ia o decizie! Fara a mai aduce si alte argumente, este evident ca articolul este unul care manipuleaza.
Transplantul care se face in urma “mortii cerebrale” poate fi vazut ca fiind un alt fel de eutanasie. Persoana fiind totusi in viata, prelevarea unor organe vitale va conduce implicit la moartea acesteia. Avand in vedere ca activitatea cerebrala nu mai poate avea loc, nimeni nu poate sa-l intrebe pe donator daca este de acord, ci, intr-un mod violent se decide intreruperea vietii lui. Mai mult decat atat, odata ce este in viata, aceasta presupune ca sufletul acelei persoane este inca prezent in trup, iar transplantul organelor vitale ale ei, presupune si un “transplant” al acestui suflet, de vreme ce acesta se afla in stransa legatura cu fiecare parte a corpului acelui om. Cu alte cuvinte se face si o grefare a acestuia fata de primitor. Poate asa se explica si fraza dr. Irinel Popescu: “Pot să vă spun că în cazul bolnavilor transplantaţi hepatic, uneori în perioada postoperatorie apar nişte fenomene psihice neexplicabile, visuri ciudate, delir, agitaţie, chiar lipsa coerenţei în exprimare. Am făcut diferite investigaţii, dar nu ne-au lămurit“.
Mai departe fraza, din articolul de mai sus, din HotNews, mi se pare deosebit de diabolica:
Cand un tanar aflat in moarte cerebrala doneaza sase organe, el daruieste un total de 55 de ani de viata pentru alti sase oameni. Donand trei organe, Adrian Dudas impreuna cu mama lui au daruit 30 de ani de viata altor trei romani.
Pentru ca tinde sa ne faca sa credem ca am putea darui viata, ca si cum noi am fi stapani asupra vietii. Ce sa mai vorbim si de faptul ca daca tanarul respectiv este in “moarte cerebrala”, el nu mai poate sa faca nimic, deci fapta lui “de a dona organe” nu poate cantari la Judecata, ci aceasta poate, mai de graba, sa serveasca de mandrie apropiatilor lui, caci: vezi Doamne ce au facut! Au daruit viata… din viata aproapelui lor.
Pe de alta parte e incredibil cum se poate cuantifica si pune in statistici viata: dai 6 organe asta inseamna 55 de ani de viata; dai 3 organe, “daruiesti” 30 de ani de viata. De unde se incita si la concurenta! Cu cat dai mai mult cu atat pare ca inmultesti viata pe pamant. Comert, pe scurt! Dar cu viata!
Si in final, tot un lucru care nu este nesemnificativ este precizarea ca cel aflat in moarte cerebrala impreuna cu mama lui au daruit viata “ altor trei romani“. Adica, spunandu-se lucrul acesta, se face trimitere la sentimentul national, se induce ca poti sa faci ceva pentru neamul tau, donand organe. Asta ne-a mai ramas ca restul orcum ni se ia!
@Nae:
I-ati intrebat pe toti? Chiar in unul din articolele citate de dvs, autor pr. Raduca, este citat un dr. specialist care are o opinie critica despre practica in speta donatorilor in coma.
Fireste ca moartea cerebrala nu e acelasi lucru cu cea clinica. Dar nu este nici echivalenta cu moartea biologica. Asa ca problema etica ramane si e foarte grava, pentru ca e echivalabila eutanasierii. Moartea cerebrala nu este altceva decat un concept medical care va fi declarat de medici, care sunt si ei oameni. Deci in acest caz anume, al donatorilor care nu-si pot da consimtanantul si care trebuie, practic, ucisi, indiferent de cat de mult ne jucam cu conceptele medicale, repetam, NU EXISTA CONSENS. Nici la medici, nici la teologi.
Si daca nu exista consens ce inseamna? Ca e si bine si rau? Ca fiecare face cum crede? Sau sa nu se faca nimic deocamdata? Unii chiar se lovesc zilnic de problema asta. Cineva tot moare sa stiti. Ori donatorul ori ceilalti 10 pe care ii poate salva. Indecizia ii omoara de obicei pe toti.
@Nae:
Nu intelegeti sau va faceti ca nu intelegeti?
Punctul de vedere al Bisericii nu poate si nu va fi niciodata cel al obtinerii CU ORICE PRET al unui rezultat medical. Daca pornim de la premisa asta, atunci Biserica trebuie sa accepte fertilizarea in vitro, caci aduce copii cuplurilor sterile, ca sa dam un exemplu, pentru ca primeaza ceea ce are nevoie partea (pacientul) aflata in suferinta. Dar Biserica nu accepta FIV pentru ca, avand o abordare integrala, se gandeste si la embrionii ucisi in cursul procedurii, embrioni care sunt si ei fapturi umane. Si nu poate accepta nasterea unei vieti cu pretul uciderii altor vieti.
Problema care se discuta aici este FENOMENUL in sine, pe care Biserica il abordeaza dintr-un punct de vedere care inglobeaza toate aspectele aflate in discutie, toate partile implicate: donor, ”receptor”, medici, familie, procese si acte medicale etc.
Ce spuneti nu face altceva decat sa puna discutia in termeni falsi, de fapt, aceiasi termeni de care se folosesc propagatorii transplantului (de la donorii declarati in coma): transplantul salveaza vieti. De ce sunt falsi? Pentru ca organele sunt prelevate prin INTRERUPEREA UNEI ALTE VIETI, in acest caz.
Eu credeam ca Nae, cand spune ca BO este de acord cu tranSplantul, da exemplul unor hotarari sinodale mari ori parerile unor sfinti, ori ceea ce da el ca exemplu e o parere personala preot ortodox român sau o pozitie a BOR, nici aceea aplicabila in toate cazurile.
Cat depsre sfantul Luca al Crimeei, el a facut transplant de rinichi de la animal la om, altceva nu cred ca era posibil la inceputul secolului XX.
@ Nae
A sustine ca salvezi viata a zece oameni cu pretul unuia devine chiar absurd, caci plecand de aici se poate ajunge la omorarea unui om (chair sanatos) pentru a salva alti zece oameni care au nevoie de transplant de organe. La cotele de nebune la care ajunge omenirea n-ar fi exclus ca intr-un viitor sa i se ia viata unui om care… adormise, dupa ce i s-a facut, bineinteles doza de sedative ca sa nu sufere, pentru a i se preleva organe ce salveaza nu 10 ci 20 de oameni. Si daca lucrul acesta pare de domeniul SF-ului sa ne uitam un pic la ce se petrece in lume, si sa vedem ca sunt persoane din tarile defavorizate carora li se preleveaza organe si se face trafic cu ele. Deci e clar ca se poate vorbi de o industire a transplantului de organe, in numele unei asa zise ameliorari a vietii, a prelungirii ei doar pentru unii.
Avem impresia ca salvam vietile altor oameni, dar de fapt ne inselam teribil, indepartandu-ne chiar de Viata, si crezand ca putem fi dumnezeii fara Dumnezeu.
Si mai cred ca aici, in teoria transplantului, e mascata ideea de a trai cu orice pret. Oare asta ne e scopul ca si crestini?
”Cineva tot moare, sa stiti.”
Asadar daca tot moare cineva, ia sa vedem noi ce permutari putem face cu vietile, ca doar de-aia am ajuns asa savanti si stiinta bate religia in zilele noastre…
Chiar ca hotaram noi in locul Celui de Sus.
@Alta Alina: Toate Bisericile Ortodoxe au hotarari similare cu a BOR. Care o hotarare a Sfantului Sinod al BOR din 2004 si nu un comunicat de presa de pe Basilica. Uite ca nu detin scrieri din Sf Vasile cel Mare despre transplant. Si nici ale Sinoadelor Ecumenice. Poate ma informati si pe mine.
@Admin: Nu mi se pare ca zic ceva din ce imi atribuiti. Omul poate trai si fara copii. Inteleg unde bateti, dar mi se pare o situatie f diferita. Fertilizarea in vitro satisface dorinta egoista a parintilor de avea copii. Pot la fel de bine sa si adopte. E o situatie artifial creata, iar rezolvarea cea mai simpla este sa nu se apeleze din start la astfel de mijloace. Ori in anumite situatii de transplant cineva tot moare, indiferent de alegere.
Hotararea sinodala BOR e fara echivoc:
“In privinta declararii mortii reale (parasirea trupului de catre suflet) identificata cu moartea cerebrala legal declarata, Biserica cere respectarea exacta a criteriilor de diagnosticare a mortii cerebrale si respectiv, legale. Este legiferat ca declararea mortii cerebrale s-o faca o echipa medico-legala neimplicata in actiunea de transplant, pe baza criteriilor clinice si de laborator existente.”
Si de asemenea echilibrata:
“Biserica binecuvinteaza persoanele care pot face, eventual, asemenea sacrificii, dar in egala masura, intelege pe cei care nu pot face aceasta, respectand libertatea de decizie a fiecarui om.”
Cum vedeti totusi gestul lui Valeriu Gafencu de a darui streptomicina lui Wurmbrand? Sau cel al lui Mircea Vulcanescu de a se intinde pe jos? Sinucidere? Jertfa crestina? Eutanasie? Dragoste desavarsita? Nu au ales sa moara de buna voie pentru alt om? Oare de ce au facut asta? Si Sf. Ap. Pavel recunoaste importanta sacrificiului fizic pentru aproape: “…de aş da trupul meu ca să fie ars…”. Moarte pentru aproape e doar o metafora? Doar intreb si ma opresc aici.
Va multumesc ca ati ridicat niste probleme. Ma mai documentez.
Transplantul este un subiect foarte delicat. Cum poti ucide un om, chiar daca mai are de trait 5 secunde? Pe langa faptul ca nu stii niciodata, absolut niciodata cat mai are de trait cineva. Rezolvarea este grea in termeni umani. Dar in termenii credintei sanatoase nu incape vorba.
Sf. Vasile cel Mare, in ultimul capitol din Regulile Mari, vorbeste despre folosirea medicinei. Interzice renegarea ei, dar si folosirea ei fara Dumnezeu, cu o preocupare obstinata pentru trup. Pana la urma, suntem muritori si trebuie sa ne acceptam conditia. Eventual putem afla usurare la Dumnezeu.â prin rugaciune si pocainta.
Cum te poti numi crestin, stiind ca esti in viata prin luarea vietii altuia?
Iar moartea cerebrala e o scorneala. E foarte greu de detectat. De multe ori nu este afectat creierul, ci alte organe, dar urmeaza tot moartea. Totusi, poti omori sau sa fii de acord cu crima?!
E sinistru cat de trupesti am ajuns noi, omenirea. Nu ne mai punem problema sufletului, ci doar a trupului şi cu sange rece. Nu vrem sa infruntam realitatea ultima: moartea.
@Nae:
Tot nu ne intelegem.
Mircea Vulcanescu era declarat in moarte cerebrala cand a s-a facut patura pentru cel dezgolit? Valeriu Gafencu era in coma atunci cand a dat streptomicina? Chiar exemplele pe care le dati arata deosebirea intre cazurile in care se face donare de organe de catre o persoana constienta si cazurile in care avem o victima a vreunui accident, care, in marea majoritate a cazurilor, niciodata in viata ei nu s-a gandit la donarea de organe proprii catre altcineva, a carei familie se gandeste la orice altceva cand vine la spital decat la transplant si la ”salvare de vieti”, dar care familie e prelucrata de o echipa de medici care aplica un interviu cu tehnica pre-stabilita si gandita special pentru a facilia aprobarea.
E de bun simt, pentru oricine, chiar si din afara Bisericii, ca procedura asta (prelevare de organe de la persoanele declarate in coma sau moarte cerebrala, ca sa fie clar la ce ne referim) ridica mari semne de intrebare, iar pentru noi este evidenta pericoluzitatea ei si, astfel, imoralitatea acesteia. Chiar din ceea ce citati din documentele BOR asupra transplantului, este vizibila folosirea unor termeni care sunt, in cel mai bun caz, problematici: moarte cerebrala, criterii legale. Pai moartea cerebrala astazi poate depinde de niste criterii, maine de altele. Ca asa e in medicina si, de asemenea, asa e in drept. Criteriile se mai schimba. In etica, insa, mai ales in etica religioasa, criteriile NU SE SCHIMBA, iar a defini binele si raul in functie de criterii medico-legale nu este prea in regula.
Si inca ceva: focalizarea campaniei, sau finalitatea acestei campanii pro-transplant este schimbarea legii din Romania, care astazi se bazeaza pe consimtamantul informat al familiei. Deci, asa cum precizasem, de altfel, chiar din postare (la nota noastra), pe promotorii transplantului nu convingerea celor care isi doneaza organe cunoscandu-se personal e miza, ci acordul si convingerea familiilor celor care sunt declarati in coma/moarte cerebrala. Aici e miza, aici e discutia.
De as da organele mele interne si dragoste nu am…
Da, pana la urma la asta cred ca se reduce toata problema, ca se ajunge la donatii de organe fara sa existe dragoste, sau in cel mai bun caz e vorba de iubirismul de astazi care e gata sa uneasca toate credintele in numele lui.
Pt ca atunci cand donatorul face din dragoste profunda acest gest, da…, nu vad unde ar fi impedimentul transplantului.
Valeriu Gafencu avea un nivel al iubirii duhovnicesti pe care eu din nefericire nu-l am, si totusi… nu-i vorba ca si-a donat vreun organ, asta e cu totul alta istorie.
Zilele trecute a trebuit sa reinnoim cartea de sanatate a unuia din copiii mei
( 7 ani) si subsidiar era pus sa semnzeze ca e de acord (el si parintii lui) cu transplantul de organe daca cumva e victima unui accident. Vai, cata dragoste are statul pentru muribunzi! De ce oare cred ca e o chestie urata la mijloc?
Mai ales ca lucrurile sunt prezentate asa fel ca mai ca te-ai crede anormal daca nu esti de acord cu asta!
@Admin: Nu-i nimic. Sunt de acord cu remarcile facute fata de legalitate. Dar e totusi hotararea sinodala a BOR. E clar ca e o problema f delicata. Dar aici poate deocamdata coincid criteriile juridice cu cele religioase. Deocamdata!
Legat de constienta: Acordul prezumat e alta mancare de peste si mi se pare periculos. Si consimtamantul familiei e dubios. In Franta mi se pare ceva mai adecvat: familia este intrebata cu privire la atitudinea pacientului fata de transplant – s-a exprimat el vreodata ca si-ar fi dorit sa isi doneze organele? Deci nu familia decide, ci este doar consultata cu privire la pozitia pacientului. Este evitat astfel acordul prezumat dar si presiunea directa pusa pe familie si eventualele manipulari. Evident si aici pot aparea probleme. Atunci cand criteriile legale de moarte sunt indeplinite, medicii deconecteaza aparatele. Se face transplant sau nu. Dar deconectarea tot se face. Asa e in Franta unde sistemul de sanatate e public. In SUA, familia decide, poate si pt ca e sistemul privat si familia, daca are bani, poate plati ani de zile aparatele etc.
Cunosc un caz, cred ca unic in medicina, de o revenire din”morti” la 4 zile, cand deja incepuse necrozarea, si iata ca fetita traieste, sanatoasa..
Oare mai da voie omul- lui Dumnezeu – sa faca o minune in viata familiei daca il cioparteste?
Apoi, teologic vorbind, declararea mortii este si momentul in care trupul persoanei intra intr-o alta “faza canonica”, ciopartirea lui se duce in canonul profanarii de morminte. Minutele, secundele pana la stricaciune a organelor, din faza declararii “mortii clinice” fac parte din ritualul inmormantarii adormitului, Biserica tratandu-l ca adormit intru nadejdea Invierii si protejandu-i trupul prin insasi ierugia inmormantarii si a canoanelor legate de cel decedat.
Nu-i de gluma.. se risca iesirea din hotarele Bisericii si a mantuirii.
Daca transplantul nu ar aduce moartea donatorului, este benefic. In cazul unui rinichi sau ceva asemănător.
Dar, cand donatorul este omorat, chiar daca nu ar mai fi trait decat putin, cum poate Biserica sa binecuvinteze aceasta “binefacere”?
Am cunoscut pe cineva care a primit un organ. E cumplit sa te gandesti ca ar fi murit altfel. Totusi, nu as putea fi de acord sa fie omorat cineva.
Organele nu pot fi prelevate decat de la un organism viu, care are suflet, chiar daca este mort cerebral (creierul este ireparabil). Chiar si creierul este viu, desi pe sfarsite, bolnav iremediabil.
Deci teologia ortodoxa afirma ca e vorba de crima in cazul transplantului, desi “benefica”.
@ Nae
Dorim să vedem grija bisericii în a-şi lamuri fii duhovniceşti (cât mai limpede şi mai ortodox cu putinţă) asupra poziţiei sale (potrivit misiunii trasate de Mântuitorul), nu numai în privinţa transplantului de organe, ci şi în prvinţa celorlalte, (de importanţă majoră) impuse de politicile comunitare şi globaliste, nu tăcerea sau afişarea unor hotărâri sinodale evazive, ori vechi, ce nu au cunoscut la acea dată la ce s-a ajuns astăzi şi ce trasee malefice parcug sau pot parcuge practicile medicale de acest gen, politicile şi ideologiile zilei etc, şi nu graba în a decora medici masoni, şi a face campanie specultivă (fără ca să se fi precizat mai întâi, ce spune hotărârea sfântului sinod legat de aceasta, şi data la care sa dat acea hotarâre). Dacă privim viaţa biologică ca fiind totul pentru om, facem totul pentru a supraveţui. N-ar fi ortodox să nu luptăm pentru viaţă, să nu sprijinim şi să nu jertfim pentru viaţa aproapelui tot ce ne este în putinţă, dar ortodoxeşte nu se face chiar oricum, (nu înafara celor ce ne sunt hotărâte de Dumnezeu). Acestea mai întâi trebuiesc cunoscute de fiecare dintre noi (fii bisericii) foarte bine, înainte să fim îndemnaţi. Medicina nu are ţintă decât biologicul şi a facut şi face (cu sârg) şi ce nu-i îngăduit (avort, schimbare de sex, eutanasii fertlizări artficiale, etc,) Biserica are datoria să-şi precizeze şi să-şi actualizeze poziţia foarte explicit, tuturor şi totdeauna, pentru a-şi ajuta şi păzi fii de căderi, (din necunoaştere) de atitudini greşite, ca să nu mai zic de celelate (erezii, înşelare, autoînselare, etc.) Este limpede că ortodoxia nu se opune practicii medicale prin care se salvează un om de la moarte sigură, dar nu oricum şi cu orice preţ, căci am putea merge până la a renunţa la sfântul maslu, am face prin filantropie spitalele bisericii cu medici specializaţi în transplant şi ne-am jertfi unii altora organele de care avem nevoie pentru supraveţuire. Am face asfel medicină “ortodoxă” în slujba vieţii, dar… unde ar mai fi credinţa şi în ce? în iscusinţa medicului, în reuşita transplantului ? iertaţi.
Esenta ramane: avem un Patriarh iubitor de masoni, nu de crestini (cu atat mai putin ortodocsi), doritor de profit material, nu de castig duhovnicesc, care pretuieste trupul, mai putin sufletul. Toate acestea in mod sfidator, serpesc, suierat. Faptele sunt graitoare, cuvintele doar completeaza. Vai de turma oilor cuvantatoare!
La articolul de pe Hotnews exista un comentariu care merita mentionat aici:
”Verisoara mea , 41 ani, grav acccidentata in Italia , dupa un accident, acum 5 ani.
Spitalul din Pisa, o doctoritza grasa cat o vaca , plina de aur si la maini si la picioare si la gat si la urechi…a fortzat-o pe matusha mea pe la ora 2 noaptea sa semneze o hartie in limba italiana , pe care ea nu a inteles-o.
Doua ore mai tarziu, de pe platforma spitalului , au decalat 7 elicoptere: rinichii, inima, ficatul, plamanii si pancreasul lui Carmen au plecat in toate colturile Italiei. Voriau sa ii scoata si ochii , dar nu era nici un chirug oftalmo de garda in noaptea aia…Doua zile mai tarziu, sicriul cu ce ramasese din Carmen pleca spre tara, inmormantat langa Bucuresti.
Cinci ani mai tarziu, nici o scrisoare de multumire , nici un telefon de consolare, matusha mea , la 80 ani, se zbate si ea intre viata si moarte, Carmen era singurul ei copil.”
http://www.cinemaxx.ro/film/coma-video_fa9e9ca67.html
Din nefericire, se pare ca se poate mai rau chiar decat ce spune Gabi G.
Doamne, izbaveste-ne!
Ar trebui sa existe si drepturile omului raposat ( precum si al copilului nenascut ) iar daca in timpul vietii omul nu si-a exprimat dorinta ca organele sale sa fie prelevate dupa moarte,atunci nimeni nu ar avea dreptul sa o faca,chiar cu acordul familiei.
Sa se interzica prin lege plata unor bani pentru cel care doneaza organe,evitindu-se astfel tentatiile pentru ambele parti.
Si ca sa nu existe ipocrizie,ar trebui ca oamenii politici si cei din conducerea ministerului sanatatii sa se ingrijeasca nu numai de cei care sufera de lipsa de organe,ci si de copiii nenascuti ( sa nu fie omoriti ), de cei batrini,de cei saraci,sa existe medicamente,medici bine pregatiti,spitale decente…aceasta ca sa nu fie acuzati de ipocrizie si interese ascunse.
PS.ca o gluma,ar trebui ca cei bogati si cu itzic sa fie exclusi din categoria celor care beneficiaza de organe,sa vedem daca se mai face vilva pe seama acestei probleme.
Nu-i rau ca s-a discutat putin si problema asta pe aici, ca se intampla destul de des in societatea moderna, si-i mai bine sa fi trecut prin aceste discutii, incluzand postarea legata de asta, cu ce au spus sfintii mai noi despre subiect.
In alta ordine de idei, ma gandesc la ce spunea Pr. Nicolae de la Rohia, ca cu dracu sa nu discuti nici ca 2+2=4, darmite sa cazi de acord cu privire la ceva oarecare. Parca asa recomandau si parintii din toate timpurile… ( bine, mai erau si cei mari, care necajeau cu prezenta lor duhovniceasca cate o armata de ‘etiopieni’, si care mai interogau dusmanul din cand in cand, dar asta nu-i la masura oricui ). Avem asadar o problema, care am putea-o considera acum rezolvata multumitor, dar parca tot mai sunt niste neclaritati pe alocuri, pe care eu cel putin nu le inteleg, si care ma framanta mai mult decat raspunsul la intrebarea “e bine sau nu sa faci un transplant pentru a ‘salva’ o viata?”, pe care care ne-a pus-o in vedere decoratul cu pricina.
Daca tot ne face pe noi sa ne gandim la iubirea de om si la valoarea vietii, etc, sa-l rugam pe el si pe prietenii lui ‘europieni’ de la care se inspira, cum stau ei cu valoarea vietii in privinta avorturilor, ca mi se pare foarte dubios ca unii care ucid la scara celui mai mare genocid din istorie, si sustin prin cele mai perverse mijloace campania lor draceasca sa vina si sa tina discursuri despre valoarea vietii, sa incerce sa-i sensibilizeze pe Ortodocsi. Sa inceapa dragii de ei cu campania anti-avort la noi in tara, care s-ar face cu mult mai usor, si mai putin costisitor, si apoi suntem de acord sa aducem pe masa de dialog si discutia despre transplant. Pana atunci insa nu vad de ce ne-am pune macar problema, imi vine sa-l citez pe admin astfel “E de ajuns ca suntem exportatori de “forta de munca”. E de ajuns ca ne dam de nimica toata resursele. Ar fi, totusi, prea mult, sa ne dam si organele!”, mai ales ca nu vad relevanta transplantului pentru noi in conditiile in care sistemul medical se duce de rapa pe zi ce trece si perspectivele sunt ca in curand nu vom mai beneficia de o operatie banala, darmite de tansplant. Deci, la ce foloseste aceasta discutie? Si poate ne lumineaza ziarul si de ce oare Dumnezeu nu ne insufla crestinilor incredere in articolul asta al lor…
E foarte posibil ca patriarhul Daniel sa fie bolnav de vreo boala care necesita transplant de organe si din aceasta cauza isi cauta colaboratori.
Nu stiu daca prmovarea transplantului de organe de catre patriarhie este o noutate.
Insa Incidentul cu SMURDUL cand patriarhului i s-a facut rau cat si faptul ca la praznicul Sfintei Parascheva a cerut un scaun sa stea jos cand ceilalti ierarhi stateau in picioare. ar trebui sa ne dea de gandit.