CE-A MAI RAMAS DE APARAT? O carte eveniment de Mircea Platon

3-12-2016 9 minute Sublinieri

coperta_mircea_platon_ce-a_mai_ramas_de_aparat

Ce-a mai rămas de apărat?

Mircea Platon, Ce-a mai ramas de aparat, EIKON, 2016

Într-o celebră lucrare din 1922 intitulată Mesure de la France, Drieu la Rochelle scria că nu mai există conservatori din cauză  că nu mai există nimic de conservat: “Religia, familia, aristocrația, toate vechile întrupări ale principiului autorității sunt praf și pulbere.” Dacă un colecționar de vinuri sau de timbre poate trăi și fără colecția sa, pe care o transcende, dacă detractorii “pășunismului” au conace la țară și arhitecții moderniști locuiesc în case boierești mobilate de antichități, conservatorul nu include, ci e inclus de lumea pe care o apără, e parte a realității mai degrabă decât manager al ei. Conservatorismul e mai mult o atitudine decât o ideologie, e adică născut din întâlnirea cu ceilalți și din locuirea în lume și nu din ambiția de a raționaliza raporturile interumane și a planifica științific existența. Nefiind așadar în nici un fel detașați de lumea pe care o apărau, conservatorii de care vorbea Drieu par a fi dispărut odată cu lumea sacrificată în tranșeele primului război mondial, odată cu ultimul atac al cavaleriei ușoare, cu arta filigranului, și cu bătăile cu flori la șosea. Tot atunci, la începutul anilor ’20, dispărea și în România ultima facțiune care mai rezistase din vechiul Partid Conservator. Agitata istorie politică a României interbelice poate fi citită și ca o criză a unui sistem politic din care absenta o componentă conservatoare serioasă, care să exprime starea socio-profesională și culturală a României.

Situația României interbelice pare a se repeta și acum, cu partide lipsite de consistență electoral-umană, gravitând isteric în jurul unui pol de centru stânga a cărui alternativă conservatoare lipsește. Și asta în ciuda existenței unor nebuloase de energie intelectuală conservator-libertariană care preferă însă volatilitatea gnostică întrupării politice. Urgența ar fi cu atât mai mare cu cât integrarea României în Uniunea Europeană nu va face decât să sporească deficitul de autonomie al României. Cu o Uniune Europeană care a declarat că România are prea mulți țărani și că aceștia ar trebui reduși cam cu 50% – operațiune în curs de înfăptuire prin transformarea țăranilor noștri în proletari occidentali -, cu o Uniune Europeană care s-a angajat să pompeze până în 2013 30 de miliarde de euro în România, bani care probabil că vor ajunge în cea mai mare parte la structurile birocratic-mafiote și de inginerie socială, cu o populație în scădere și cu un număr din ce în ce mai mare de imigranți, România are toate șansele să devină, dintr-un stat național, un kolhoz agricol-industrial european fără identitate, fără memorie și deci fără libertate. În aceste condiții, în care stânga ne fură și dreapta se/ne evaporă, în aceste condiții de diminuare rapidă a prezenței noastre demografice și a “greutății” noastre culturale, o mișcare conservatoare se impune. Dar ce mai pot conserva conservatorii?

Samuel Francis, un vechi conservator(paleoconservator) american, scria că, din confruntările cu stânga, dreapta actuală a învățat că “nu luptăm pentru a conserva ceva, luptăm pentru a răsturna ceva”. Lupta pentru a conserva un mod de viață tradițional (precum cel al țăranilor amenințați de industrializare sau de marile concernuri alimentare), identitatea națională sau cultura locală, e deci și lupta împotriva instituțiilor și ideologiilor care caută să le radă. De fapt, e important să reținem că, acum, stânga e cea interesată în păstrarea stării de fapt actuale, nu dreapta. Simbioza stângismului academic și social cu capitalismul corporat, alianța dintre corectitudinea politică și globalismul economic e cea care dă apă la moara sistemului actual. Imigranții, de exemplu, convin și stângii multiculturale ahtiate după “hibriditate”, și marilor corporații care caută mână de lucru ieftină și servilă. Dacă stânga e “conservatoare”, dreptei nu i-ar rămâne așadar decât să devină “revoluționară”. Dar “revoluția conservatoare” – admițând că nu eșuează în dinamica tradiției sindicalizate pentru uz tehnocratic, în combinația de rasism și tehnologie predicată cândva de Ernst Jünger – nu e numai a elanurilor subversive, precum ecologismul anarhic.

Stânga a încercat întotdeauna să pună mâna pe instituțiile statului, pe școli, pe economie, pe “sistem” într-un cuvânt, din cauză că, în viziunea stângii, sistemul e cel care modelează omul. În viziunea stângii, omul nu e nici bun, nici rău, e infinit elastic și modelabil cu ajutorul științei infinit perfectibile. Omul progresează odată cu știința, și prin ea. În măsura în care avansează știința avansează și omul, cu condiția ca societatea să devină mai științifică. Ingineria socială, adică rearticularea societății după modelul rațional al unei utopii care nu ține seama de tradiții, realități și precedente, ci doar de estimări ale experților, ambiționează producerea de oameni noi pentru o societate nouă. Stânga crede că omul e așa cum e datorită societății, nu datorită naturii sale intrinseci: că, de exemplu, hoții există datorită faptului că există proprietate privată a cărei abolire ar duce automat la dispariția hoției. Stânga încearcă întotdeauna să pună mâna pe sistem pentru ca prin sistem să reformeze omul. Sistemul occidental actual e deci convenabil stângii liberale din cauză că poate fi folosit pentru crearea a ceea ce ei cred a fi un om nou: fără identitate, sau cu multiple identități naționale, sexuale, religioase. Un om hibrid.

În aceste condiții, ceea ce are de conservat mișcarea conservatoare e tocmai definiția omului, înțelesul naturii umane. Conservatorismul e o afirmare a prezenței și, ca atare, nu poate fi nici spiritualist, nici materialist, ci personalist. Stânga liberală vrea să pună mâna pe sistem ca să creeze un om după chipul și asemănarea sistemului, un om perfect adaptabil și interșanjabil. Conservatorii trebuie să apere omul pentru a articula o societate după chipul și asemănarea omului, fără ambiții tehnocratice și fără a robotiza omul de dragul producției, fără a distruge criteriile discernerii binelui de rău de dragul egalității, fără a distruge familia ca “ordine naturală permanentă în care înflorește ființa umană” (Susan Orr) de dragul experimentelor sexuale, fără a pretinde că suntem zei dar că singurul zeu e nimicul. În aceste condiții, conservatori sunt cei care rezistă oricărei întreprinderi și oricărui set de valori care tind la abolirea omului, de la corporatismul de stat la cel anonim. Ce mai putem conserva? Taina persoanei umane, acea realitate necuantificabilă, imposibil de vândut sau cumpărat și care e neglijată de ideologii actuali de dragul “minorităților” și al așa-zișilor “marginali”.

Ape and Essence (1948), o distopie a lui Aldous Huxley plasată într-un viitor asemănător prezentului nostru, debutează cu o meditație asupra asasinării lui Gandhi văzut ca un reacționar într-o lume sterilizată modern:

“În domeniul politicii echivalentul unei teoreme e o armată perfect disciplinată; echivalentul unui sonet sau al unei picturi, un stat polițienesc dictatorial. Marxistul se autointitulează științific și Fascistul supralicitează: el e poetul – poetul științific – al unei noi mitologii. Amândoi au dreptate fiindcă amândoi aplică situațiilor omenești proceduri care și-au dovedit eficacitatea în laborator sau în turnul de fildeș. Amândoi simplifică, abstrag, elimină tot ce nu e relevant pentru scopurile lor și ignoră tot ce aleg să considere neesențial; impun un stil, obligă faptele să verifice o ipoteză favorită, aruncă la coș tot ce li se pare imperfect […] Noi suntem oamenii inteligenți, activi, progresiști, cei care credem în Ordine și Perfecțiune, în vreme ce Gandhi era un reacționar care credea doar în oameni, în sărmani oameni care se autoguvernau, sat cu sat, și care i se închinau lui Brahman care e și Atman. Era intolerabil. Nu e de mirare că i-am făcut felul.”

În continuare, Huxley scrie că salvarea nu poate veni decât de la antipozii sistemului:

“Nu de la centru, nu din interiorul organizației poate sfântul să vindece demența noastră înregimentată, ci doar din afară, de la periferie.”

Gândul lui Huxley se întâlnește aici cu cel al lui Virgil Nemoianu, care scria în The Triumph of Imperfection (2006) că “există numai probleme sistemice, nu și soluții sistemice”, că soluțiile pot fi oferite numai de și prin acțiunea/practica individuală. În aceste condiții, scrie Nemoianu, valoarea religiei pentru sintaxa societății stă tocmai în faptul că e “extrasistemică”.

Dar ce e autentic marginal într-o lume în care conformismul non-conformist a devenit regula? Astăzi “nu se tolerează decât erezia și nu se subvenționează decât subversiunea”, scrie Alain Finkelkraut, citat în Sclavii fericiți (2005) de Ovidiu Hurduzeu care continuă: “‘Marginalitatea’ se pretinde revoluționară, de fapt este etalon normativ (homosexualii, ca orice burghezi respectabili, vor să li se legifereze căsătoriile, ‘să intre în rând cu lumea’). ‘Avangarda’, ‘contra-cultura’ visează doar la subvenții și promovează, și ele, amuzamentul consumist obligatoriu.” Mergând pe firul acestui raționament, Hurduzeu mai notează că “minoritățile” sunt folosite de fapt ca “instrumente de control al relațiilor interumane”. Astfel, femeia, imigrantul sau homosexualul sunt încadrați într-un grup “ideologic definit” de la al cărui profil ideologic nu se mai pot abate nepedepsiți.[1] Mai departe, mizând pe emotivism, sistemul promovează prin intermediul acestor lobbyuri “minoritare” o agendă de nivelare, de eradicare a diferenței constitutive în favoarea deosebirilor epidermice și de “opțiune”.

În aceste condiții, rămâne să ne întrebăm cine e cu adevărat un “marginal”? Răspunsul e că nici un “marginal” nu e un adevărat marginal. Și asta deoarece “marginalii” nu fac decât să confirme centrul, să ajute la edificarea și consolidarea pupitrului de comandă. Iar centrul la rândul lui identifică și inventează categorii de “marginali” prin intermediul cărora poate apoi opera în organismul social. Mai mult, centrul însuși își justifică existența ca centru prin faptul că îi apără pe marginali, sau că ne apără de noi înșine, de marginalele noastre impulsuri violent-xenofob-homofob iraționale. Astfel, avem nevoie de U. E. deoarece altfel, violenți și imbecili cum suntem, am porni din nou un răboi mondial. “Marginalul” se mișcă pe raza acestui sistem. E parte a sistemului. Mai mult, e locul privilegiat, turnul de veghe al sistemului.

Ca să facem o analogie, “marginalii” sunt echivalentul graniței statelor-națiuni moderne. Astfel, dacă în secolele premergătoare secolului al XIX-lea, țăranii puteau să treacă cu oile liniștiți dintr-o parte în alta a graniței, odată cu secolele XIX-XX traversarea clandestină a frontierei, sau “invadarea spațiului aerian”, au devenit motive de război. Centrul e deci mai ales în margine, și capitala e mai ales pe graniță. În umilele lanuri de porumb de pe frontieră mișună, camuflate, infanteria, radarele, blindatele și ofițerii de contrainformații ai țărilor vecine. Același lucru se întâmplă și cu “marginalii” sistemului actual, locuri de epifanie a centrului: nu ai decât să “discriminezi” un “minoritar” și se și ivește, pedepsitor, sistemul.

Marginali nu sunt așadar “minoritarii” deoarece ei sunt doar un mod al sistemului de a-și marca teritoriul. Nu teritoriul geografic, ci teritoriul spiritual: teritoriul din sufletele noastre. Tăcerile noastre vinovate, autocenzura, toate ciobirile și plierile sufletești la care suntem siliți să recurgem marchează teritoriul sistemului în noi, raza lui de influență. Marginalii nu sunt așadar cei care participă, fie și ratați sau abjecți, la sistemul actual. Între burghezul respectabil care “consumă” benzină cu SUV-ul său poluant și vagabondul de la marginea străzii care “consumă” droguri nu văd o deosebire de esență, ci de nuanță. Amândoi consumă cu frenezie și amândoi circulă în economia politică a sistemului nu cu umanitatea lor care, ca și chip și asemănare a lui Dumnezeu, eliberează, ci cu păcatul sau slăbiciunea lor care îi face recuperabili de către sistem. Și stâlpul societății și “marginalul” sunt la fel de dependenți de sistem, sub aspectul lui bursier-industrial unul, și sub aspectul lui de asistență socială celălalt. Or marginalitatea e libertate. Libertatea adevărului, nu cea a miciunii care te înrobește conștiinței tale dedublate.

Marginalul e trecătorul, omul a cărui traiectorie e în afara sistemului. Omul care stă pe propriile picioare. Omul al cărui centru de greutate e în afara sistemului. Omul a cărui marginalitate e trăită ca detașare de lume, nu ca înfrângere și ca resentiment în lupta pentru parvenire. Marginalitatea ca luciditate e ceea ce ne trebuie. Or ceea ce avem e marginalitatea ca și conformism și poliție ideologică.

Există, de aceea, o mai mare valoare “revoluționară” în cumințenie decât în conformismul nonconformismului. Atunci când cumințenia nu înseamnă adaptarea la sistem, ci boicotarea lui tăcută, abandonarea lui pentru a o apuca pe alte urcușuri de taină. La capătul fiecărei revolte deschise stă conformismul celulei de partid sau determinismul masei. În miezul fiecărei lupte esențiale stă o însingurare primenitoare. Însingurarea pe care o simțim în fața riturilor de trecere nu e decât o tresărire a firii presimțind reîntregirea. Marginal e orice om întreg, pentru că nici un om întreg nu e restaurat de sistem, nu e mântuit prin decret prezidențial sau prin ședință parlamentară. Marginalitatea omului stă în unicitatea persoanei, în omul care nu a acceptat să își tocească zimții numai pentru a intra în circulație. Nu ne mântuim singuri, dar ne mântuim liberi, și pentru această libertate vom da socoteală. Libertatea ne îngăduie să depășim determinările acestei lumi. Libertatea ne face “marginali”, ne eliberează de încătușarea lașității și de gravitația masificării. Libertatea e teonomă. Nu l-am căuta pe Dumnezeu dacă nu l-am fi găsit. Și nu-l poți găsi fără a deveni liber. În acest înțeles, e adevărat că “actul liber al unei persoane nu e din lumea aceasta”.[2] Dar dacă adevăratul “marginal” e persoana, cine e o “persoană”?

Persoana e Lazăr după care a plâns Mântuitorul și Iisus Hristos de care le era dor Sfinților Apostoli și căruia i-au cerut să mai stea cu ei. Persoană e Iisus care era mai apropiat de Petru și de Ioan decât de ceilalți ucenici. Și asta pentru că Dumnezeul creștin nu e transcendența absolută și monotonă, nu e “Forța” din Star Wars, nici Ființa Supremă a deiștilor, și nici măcar “Ființa” neotomiștilor. Ontologismul neotomist își are rădăcinile în modul cum concep Părinții Apusului Sf. Treime. După cum scria John Meyendorff în The Orthodox Church (1981), pentru teologia latină Persoanele divine sunt doar raporturile imanente esenței unice a lui Dumnezeu. De aceea Sf. Duh trebuie să purceadă și de la Fiul, din cauză că existența sa e determinată de raporturile dintre Tatăl și Fiul. Pentru Părinții Răsăritului, Dumnezeu rămâne necunoscut în esența sa, dar ni s-a revelat ca o Trinitate, ca Trei Persoane. Esențialismul manifest în Filioque se regăsește și în personalismul neoscolastic pentru care persoana e importantă ca “purtătoare” de ființă, nu ca persoană concretă. Când teologii Apusului premodern foloseau analogia dintre societate și ostie, ei considerau că heterodoxul compromite creștinătatea așa cum fărâma de drojdie compromite azima. Întâlnirea dintre două persoane nu se putea face decât în numele asemănării lor. Așadar, ca referință a corpului social, dospirea sau nedospirea pâinii euharistice nu e deloc lipsită de semnificații, ele mergând de la uscata eugenizare la veselă fermentare devălmașă. Un lucru însă e sigur: o pâine poate crește în mai multe feluri, dar de uscat se poate usca într-un singur fel și atunci, în loc de gustosul dumicat al persoanei, obținem ființa-pișcot, fada grisină umană de-ființă-purtătoare.

Dacă a fi marginal înseamnă a fi liber, a fi liber înseamnă deci a fi responsabil, a-ți duce crucea. Nu poți să pretinzi că îți duci crucea în momentul în care vrei să fii “ca toți ceilalți”, să omogenizezi diferențele. Sindicalizarea anormalității ca și a normalității compromite restaurarea omului de dragul reformei instituționale. Vedem, respirăm și ne bate inima fără să fie nevoie de vigilența noastră, fără a fi conștienți de mecanica acestor procese. Or, revolta “minoritară” nu a făcut decât să ne fixeze monomaniacal atenția asupra proceselor noastre social-culturale vitale pe care le-a redus la niște “raporturi de putere”, la “hegemonii” de tip foucauldian, marxist sau feminist. Normalitatea a dispărut sub privirea de Gorgonă halucinată a deconstrucției.

Persoana e omul care transformă timpul, propriu sau străin, în caracter. Definită comunitarist, în funcție de “relațiile subzistente”, persoana a fost abolită în numele ontologismului societal și al mecanicii politice. Ne asigurăm în permanență că mecanismul merge bine, că roțile și greutatea sunt balansate corect. Sensul e marginal întreprinderii noastre. Răscrucea e în afara cetății. Și calea e exil.

[1] Istoricul englez A. L. Rowse, homosexual englez conservator – fiu de mineri care a ajuns profesor la Oxford prin meritele sale, și de aceea profund scârbit de mișcarea ‘68 -, a simțit pe pielea sa puterea lobbyului “gay” din America în momentul în care a publicat, în anii ’70, o istorie a homosexualității în care ignora “linia partidului”. Homosexualii de dreapta sunt considerați trădători și ipocriți de către “homosexualii” oficial emancipați.

[2] Jean de St. Thomas, citat în Jacques Maritain, The Person and the Common Good (Notre Dame, IN: University of Notre Dame Press, 1985), p. 20.

mircea-platon


Categorii

Corporatism, Mircea Platon, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Razboiul impotriva Romaniei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “CE-A MAI RAMAS DE APARAT? O carte eveniment de Mircea Platon

  1. Ce-a mai ramas de aparat?Aparent nimic,dar acest nimic inseamna absolut totul pentru noi.De ce?Suntem invatati cu lipsuri si promisiuni desarte.Vom spune:noi aparam familia traditionala si nimeni nu n-e va sminti in hotararea noastra dar,din pacate exista acest “dar”, copii nostri n-e impartasesc sentimentele?Daca nu atunci ce ramane de aparat?Nimic!Totusi suntem romani si nu se cade a ne plange,Dumnezeu sa ne ajute!

  2. Ape and Essence (1948), distopia lui Aldous Huxley:
    “Nu de la centru, nu din interiorul organizației poate sfântul să vindece demența noastră înregimentată, ci doar din afară, de la periferie.”

    Cum zice romanul: pestele de la cap se impute si se curata de la coada.

    European Council president Donald Tusk confessed Brussels officials have blindly hurtled towards forming an EU superstate against the wishes of most Europeans.
    http://www.express.co.uk/news/politics/675366/EU-referendum-Donald-Tusk-EU-break-up-United-States-of-Europe-superstate-Brexit

    UE isi traieste ultimele saptamani. Referendumul din Italia ii va da lovitura de gratie. Atunci va incepe curatarea pestelui.

  3. Antidepresivele salveaza Romania: dupe ce si-a luat pastilele, Gorghiu ii arunca manusa lui Dragnea

    Ce a pățit Gorghiu la înmormântarea lui Radu Câmpeanu? A recurs la PASTILE
    https://www.bugetul.ro/ce-patit-gorghiu-la-inmormantarea-lui-radu-campeanu-recurs-la-pastile/

    Alina Gorghiu îl provoacă la duel pe Liviu Dragnea
    “De la Iași, astăzi lansez o provocare lui Liviu Dragnea. Astăzi, de la Iași, Dragnea te provoc să intri în dialog cu mine despre România mea. Vreau să știi că România mea se vede altfel decât la tine. România mea, a liberalilor, a lui Dacian Cioloș și a cetățenilor care cred cu onestitate și în cinste se vede cu oameni fericiți, cu oameni care cred într-o țară plină de speranță.”
    http://www.stiripesurse.ro/campanie-cu-sabiile-pe-masa-alina-gorghiu-il-provoaca-la-duel-pe-liviu-dragnea-video_1166984.html

  4. Stephen Hawking: “Acesta este momentul cel mai periculos din istoria omenirii”

    This Is The “Most Dangerous Moment In Human History,” Stephen Hawking Warns
    http://www.zerohedge.com/news/2016-12-03/most-dangerous-moment-human-history-stephen-hawking-warns

    This is the most dangerous time for our planet
    Stephen Hawking
    We are living in a world of widening, not diminishing, financial inequality, in which many people can see not just their standard of living, but their ability to earn a living at all, disappearing. It is no wonder then that they are searching for a new deal, which Trump and Brexit might have appeared to represent.
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2016/dec/01/stephen-hawking-dangerous-time-planet-inequality

  5. Itexit & Auexit: Întreaga Europă, cu ochii ațintiți spre Italia și Austria

    Dacă referendumul nu va reuşi, Renzi, un aliat de bază al Angelei Merkel, a declarat că îşi va da demisia din funcţia de premier. O paralizie politică în Italia ar putea duce în cele din urmă la o victorie a partidului antisistem Mișcarea 5 Stele, pe o platformă care ar promova ieșirea Italiei din zona euro, ceea ce ar declanșa o criză la nivelul întregii Uniuni Europene, dat fiind că Italia este a treia economie a zonei euro.

    În Austria, peste 6,3 milioane de alegători sunt chemaţi duminică la urne pentru a alege preşedintele țării, într-un scrutin controversat şi care riscă să aducă primul lider de extremă-dreapta după sfârşitul cel de-al doilea război mondial în Europa.
    http://www.cotidianul.ro/toata-europa-cu-ochii-atintiti-spre-italia-si-austria-292301/

  6. Justiția franceza a interzis-o pe Fecioara Maria în spațiul public!

    Pentru a doua oară în doi ani, o comună din estul Franţei a fost somată de justiţie să retragă din parcul său public o statuie a Fecioarei, în conformitate cu principiul laicităţii, informează sâmbătă France Presse.
    Instalată în 2011 într-un parc public din comuna Publier, în departamentul Haute-Savoie (est), statuia în cauză a făcut deja obiectul unei prime decizii, în ianuarie 2015.

    Localitatea are acum trei luni la dispoziţie pentru a pune în aplicare decizia instanţei, cu riscul de a suporta ”penalităţi de 100 de euro pe zi “, potrivit hotărârii pronunţate la 24 noiembrie.
    http://www.stiripesurse.ro/decizie-a-justi-iei-franceze-fecioara-maria-interzisa-in-spa-iul-public_1167011.html

  7. “Frăţia bărboşilor” apara ce a ramas de aparat: sufletul. “Odată cu o barbă mare vine şi responsabilitate mare!”

    De 3 ani, Fratia Barbosilor misca lucrurile in Cluj, schimba mentalitati si ajuta oameni: “Astia is niste ingeri. Ingeri!”
    http://stirileprotv.ro/stiri/1-decembrie/fratia-barbosilor.html

    O mână de tineri bărboşi din Cluj au decis că “odată cu o barbă mare vine şi responsabilitate mare”. Aşa că întâlnirile lor s-au transformat în “şedinţe” în care au început să se gândească serios la ce pot face pentru semenii lor mai puţin norocoşi.
    Când au pus bazele “Beard Brothers”, clujenii recunosc că nu aveau un scop bine definit, însă lucrurile au venit de la sine.

    In noiembrie şi decembrie 2013, s-au colectat haine, jucării, şi alimente pentru două centre de copii, mai precis Căsuţa Perlino şi Centrul Gavroche, dar şi pentru cei de la Centrul de îngrijire al vârstnicilor.

    În plus, alte şase familii nevoiaşe din Cluj-Napoca şi din satele limitrofe au fost ajutate de tinerii bărboşi. În total, tinerii au reuşit să adune 40 de saci cu haine şi obiecte dar şi 1.500 de lei.

    La începutul lui 2014, bărboşii clujeni au mers mai departe: în judeţul Mureş, satul Bărboşi.

    Aici au dat peste familia Surd în care trăiesc doi copii, unul de patru ani şi un altul de doi ani, care s-a născut cu sindromul Down şi suferă de astm. Mai departe s-au întâlnit cu o altă femeie însărcinată, care mai are deja un copil de doi ani, însă niciun venit. Într-o situaţie asemănătoare e şi familia Greu, cu un nume parcă predestinat – cinci copii, nicio sursă de venit.

    “Credeţi că voi aveţi probleme? Gândiţi-vă din nou!”, e “sloganul” cu care încearcă tinerii clujeni să-i convingă şi pe alţii să se implice în campania lor.
    http://citynews.ro/eveniment/fratia-barbosilor-din-cluj-cum-vor-cativa-tineri-cu-barba-sa-faca-lumea-mai-buna-fotovideo

    Din mai 2015, echipa Beard Brothers s-a mărit prin înființarea departamentului de fete: The Sisterhood.
    http://www.beard-brothers.ro/

  8. Vă rog să mă iertați fraților, dar de încă o carte aveam nevoie?! Poate mai avem nevoie și de faptă…

  9. Poate ar fi mai oportun sa ne exprimam putin cu privire la alegeri.Nu inteleg de ce nu exista subiectul asta pe site.Chiar nu mai e nimic de spus,de facut.Nici o speranta?

  10. Ok,mersi de raspuns.E alegerea fiecaruia.Eu as fi zis ca era/este nevoie de putin mai multa implicare si solidarizare cu putinii care ne-ar putea reprezenta.Poate ca m-a lovit pe mine un val de patetism si naivitate.Pe de o parte,inteleg si eu frustrarea antecomentatorului-parca prea multa teorie.Mi se pare ca traim ca sa acumulam,nu invers.Parca ne lipseste desavirsit ingenuitatea.Ma refer,in general,la crestinul obisnuit.Sintem alambicati,ne complicam ne gindim ne razgindim si cind e nevoie de actiuni simple.Oare asa am fost noi ca natie dintotdeauna?Eu cred ca pe masura ce omul iasa din simplitate si se “desteapta” incepe sa mearga tot mai mult ca racul.Cred ca asta se aplica in primul rind in cazul asa zisilor crestini(ma includ,daca nu as simti-o pe pielea mea,nu as fi asa sigur)care pe masura ce se “eleveaza”,preschimba credinta intr-un soi de semi-superstitie care se poate traduce si prin comfortabilul caldicism.In cazul non crestinilor e mai simplu,aceia putind fi pragmatici fara vreo stinghereala.Noi o dam cumva la pace. Vorba ceea:pute pute da-i caldut!Nu o luati ca pe o intepatura.Nu am zis nimic genial si nici nou.De fapt,nu stiu ce a fost de zis si nu a fost zis deja si ras-repetat pina acuma.Probabil ca,in mare,sinteti de acord.Doar un mic…impuls.
    Post usor!

  11. A mai ramas ceva de aparat, pentru ca inca nu au terminat “ecologizarea” spirituala a oamenilor.

    LEGALIZAREA PROSTITUTIEI – Partidul Ecologist Roman supune dezbaterii publice legalizarea serviciilor sexuale comerciale.
    Practic – se arata in continuare in comunicatul Ecologistilor –, legalizarea serviciilor sexuale comerciale dupa modelul adoptat in alte state membre ale Uniunii Europene (Germania, Austria, Olanda, Ungaria, Belgia, Suedia) ar contribui la respectarea de catre Romania a prevederilor Declaratiei Universala a Drepturilor Omului
    http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/legalizarea-prostitutiei-partidul-ecologist-roman-supune-dezbaterii-publice-legalizarea-serviciilor-sexuale-comerciale-ar-contribui-la-anularea-cheltuielilor-bugetare-alocate-combaterii-traficului-si-exploatarii-persoanelor-vulnerabile-la-diminuarea-sumel

  12. pentru cei dornici de dezbatere politica, aici e toata dezbaterea…

    http://eborbath.github.io/polls/

  13. Da, Mircea are dreptate, greu de gasit conservatori “subtiri” intr-o lume care promoveaza estetica uratului chiar si atunci cand o duce bine…poate ca mai sunt marginali acolo unde lumea o duce mai greu, la granita nevazuta dintre doi bălțați…

  14. Mircea Platon:
    “După ce unii ”experţi” au tăiat coada câinelui industrial, condamnând părinţii la căpşunariat, alţi ”experţi” îşi ascut bisturiele pentru a tăia şi coada câinelui şcolar, condamnând şi copiii la căpşunariat pe viaţă.”
    “În esenţă, propunerile grupului prevăd:
    ”• Unirea Matematicii cu Informatica în clasele V-VIII;
    • Transformarea Fizicii, Chimiei şi a Biologiei în disciplinele “ştiinţele vieţii” şi “ştiinţele mediului”;
    • Transformarea Istoriei în “Educaţie pentru societate””.”
    http://www.cotidianul.ro/tactica-sistemului-de-invatamant-parjolit-275779/

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare