Cetatenii din zona euro vor pastrarea monedei unice. GRECII AU PROCENTAJUL CEL MAI RIDICAT DE SUSTINATORI AI EURO…
- Stirile ProTV: Europenii vor pastrarea monedei unice, iar grecii sunt cei mai aprigi sustinatori ai euro
Majoritatea cetatenilor zonei euro, inclusiv din Germania si Grecia, ar vota pentru pastrarea monedei unice, daca a doua zi ar avea loc referendumuri in tarile lor pe aceasta tema, potrivit unui sondaj.
Aproximativ 6 din 10 alegatori din Grecia, Germania, Franta, Italia si Spania au afirmat ca ar opta pentru mentinerea tarilor lor in zona euro, iar o proportie similara ar fi in favoarea organizarii unui astfel de referendumuri, potrivit sondajului realizat de institutul de cercetare Ipsos.
Cel mai puternic sprijin popular pentru moneda unica, de 75%, este in Grecia, care risca o iesire precipitata din uniunea monetara.
In Germania si Italia, majoritatea este mai restransa, de numai 57%.
“Indiferent de agitatia si dezbaterile care au loc in aceste state, se pare ca, pentru moment, oamenii vor pastrarea euro“, a declarat John Wright, vicepresedinte pentru relatii publice internationale la Ipsos.
El a aratat ca rezultatul sondajului transmite un semnal pozitiv despre euro, acela ca oamenii nu vor abandonarea monedei. Sprijinul pentru organizarea unui referendum referitor la euro este cel mai puternic in Germania, respectiv de 7 din 10 participanti la sondaj.
Aproximativ 10% dintre cei intervievati in majoritatea statelor incluse in cercetare nu si-au exprimat vreo preferinta, sugerand ca majoritatea celor care sustin euro in Germania si Italia ar putea fi fragila. (…)
interesant si acest articol
http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/solutia-mizerabila-pe-care-ue-trebuie-s-o-ia-de-urgenta-super-stat-european-sau-ruptura-totala.html
@mihai:
Pai da, de fapt era previzibil, asa cum am aratat de aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/05/07/catre-statele-unite-ale-europei-sau-catre-haos/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/05/19/scenarii-catastrofice-despre-iesirea-greciei-din-euro-stare-de-razboi-inceput-al-dezastrului-merkel-a-ajuns-la-vorba-lui-papandreou-vrea-referendum/
Si inca de anul trecut, cand s-a facut ditamai tam-tamul pe marginea falimentului Greciei: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/06/16/ce-deznodamant-ar-avea-scenariul-armaghedon-in-cazul-greciei/
Sau din 2010/ “SCAPA CINE POATE…”. Iar “Statele Unite ale Europei” asteapta dupa colt/: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/05/12/anul-dezastrului-total-scapa-cine-poate-iar-statele-unite-ale-europei-asteapta-dupa-colt-stiri-10-11-mai-2010/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/09/30/pasi-decisivi-in-directia-guvernului-european-statele-nationale-intre-barosul-european-al-austeritatii-si-nicovala-haosului-social-se-agita-din-ce-in-ce-mai-puternic-sperietoarea-terorismului-ni-s/
Inca de atunci, cand nu existau alegeri, se agita spectrul extremismelor/ http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/10/21/ultima-tradare-catre-fmi-romanii-care-muncesc-vor-fi-sclavii-unei-tari-bananiere-dar-ultra-informatizate-guvernul-economic-european-o-realitate-tot-mai-iminenta-aplicand-strategia-batul-si-m/
Acesta este sensul crizei structurale prin care trece Grecia si alte tari europene: ori eurobonduri, adica federalizare, ori status-quo merkelian.
Pana la urma, cel mai probabil, asa cum o arata si acest sondaj, “europenii” vor cere singuri-singurei o SUE, ca sa se spele eurocratii pe maini si sa nu para ca e un proiect de laborator (asa cum e).
Si, desigur, asta face parte inca din intregul proces al crizei mondiale, declansat din 2008: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/10/01/criza-mondiala-control-mondial/
Grecii, sustinatori ai EURO?
N-as zice…
@FlorinM:
E foarte posibil. Ei nu vor memorandumul cu FMI si UE, adica nu vor austeritate, insa vor euro. Ca doar au ochi sa vada ca in Vest euro nu inseamna austeritate. In plus, probabil au fost speriati cu drahma.
http://www.presseurop.eu/ro/content/news-brief/2056021-europa-trebuie-sa-aleaga-un-superstat-sau-scindarea-euro