CLERUL CATOLIC DE RANG INALT sustine EXPLICIT platformele civice care organizeaza campania pentru REFERENDUMUL de definire a casatoriei. De asemenea, indeamna credinciosii catolici sa promoveze demersul, ca o forma de apostolat…

20-09-2017 1 minut Sublinieri

Iaşi, nr. 162/20.09.2017

Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Cu spirit profetic, vizionara de la Fatima, sora Lucia dos Santos, în 1981, cu ocazia fondării Institutului Ioan Paul al II-lea din Roma, dedicat studiilor pe tema căsătoriei şi a familiei scria: „bătălia finală dintre Dumnezeu şi împărăţia satanei va fi pentru căsătorie şi familie. Nu vă fie teamă”, a adăugat ea, „căci oricine lucrează pentru sfinţenia căsătoriei şi a familiei va avea mereu de suferit şi se va lovi de tot felul de împotriviri, căci familia este chestiunea decisivă”, dar cu multă speranţă sora Lucia încheia „dar Ea îi va zdrobi capul”. Astfel sora Lucia lega de devoţiunea la Inima neprihănită a Mariei lupta pentru apărarea familiei de orice rău, dar şi victoria asupra asalturilor satanei.

În ultimele decenii asistăm în Europa şi în lumea întreagă la un adevărat atac asupra instituţiei familiei şi a căsătoriei, un război subtil dus paradoxal în numele libertăţii, al unei libertăţi greşit înţelese care răstălmăceşte semnificaţia termenilor de căsătorie şi de familie. Gravitatea vine din faptul că se atentează astfel la temeiul creaţiei, cu adevărul despre relaţia dintre bărbat şi femeie, despre transmiterea vieţii, despre educaţia copiilor. Cum oare noi episcopii din România să nu ne exprimăm îngrijorarea faţă de apărarea căsătoriei şi a familiei?

Salutăm cu mare speranţă iniţiativele din societatea civilă, a numărului mare de asociaţii şi fundaţii care s-au grupat pentru a apăra căsătoria şi familia. Le încurajăm şi le susţinem cu rugăciunea noastră. În această rugăciune punem şi Referendumul care probabil se va ţine în viitorul apropiat, octombrie-noiembrie, şi care vizează modificarea articolului 48 din Constituţia României. Ne exprimăm acordul pentru înlocuirea expresiei „uniune liber consimţită între soţi” cu „uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie” în viitoarea Constituţie a României, considerând-o ca o necesară măsură de ocrotire a căsătoriei şi a familiei.

Le cerem tuturor credincioşilor şi oamenilor de bunăvoinţă din întreaga societate să susţină acest demers acasă, la muncă, oriunde au ocazia de a se întâlni cu prieteni, rude, cunoscuţi. Propunem aceasta ca pe o formă de apostolat şi ca pe o puternică mărturie de recunoaştere şi promovare a frumuseţii căsătoriei şi familiei aşa cum a voit-o Dumnezeu şi un răspuns dat campaniei subtile de distrugere a căsătoriei.

Încredinţăm ocrotirii Inimii neprihănite a Mariei întreaga operă de susţinere a familiei cu speranţa că şi România se va alătura statelor europene care au introdus în Carta lor fundamentală precizarea cu privire la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.

Le cerem preoţilor ca până la sfârşitul lunii octombrie, dedicată sfântului rozariu, în fiecare duminică să recite rugăciunea:

„Sub ocrotirea ta alergăm, sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte oricând de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată. Amin.”

Episcopii catolici din România


Categorii

1. DIVERSE, Greco-Catolici (Uniatia), Homosexualitate, Papa (Papism), Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Referendum casatorie familie, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “CLERUL CATOLIC DE RANG INALT sustine EXPLICIT platformele civice care organizeaza campania pentru REFERENDUMUL de definire a casatoriei. De asemenea, indeamna credinciosii catolici sa promoveze demersul, ca o forma de apostolat…

  1. Cinste lor!
    Duhul sufla unde voieste…

  2. Ei, catolicii, in acest caz, fac ceea ce trebuie sa faca. Rusine celor care nu fac.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare