CONVOIUL RUSESC SPRE UCRAINA: invazie militara sau ajutor umanitar?/ TRANSNISTRIA – urmatorul front? “Ingrijorari” si pregatiri din ambele tabere pentru un razboi pe Nistru (foto, video)

14-08-2014 12 minute Sublinieri

303

  • Mediafax:

NATO: Ambiţiile lui Vladimir Putin vizează nu doar Ucraina, ci şi Transnistria

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a apreciat miercuri, la Reykjavik, că ambiţiile preşedintelui rus Vladimir Putin merg “dincolo de Ucraina”, vizând alte regiuni apropiate de frontierele Rusiei, precum Transnistria.

“Sunt îngrijorat de ambiţiile Rusiei, unde ambiţiile lui Putin merg dincolo de Ucraina, a declarat Rasmussen, într-o conferinţă de presă cu premierul islandez, Sigundur David Gunnlaugsson.

“Noi am asistat la anexarea ilegală a Crimeei, am observat rolul Rusiei în destabilizarea situaţiei din estul Ucrainei. De fapt, vedem că Rusia se află în spatele conflictelor îngheţate şi de lungă durată din Transnistria, în estul Republicii, din Abhazia şi din Osetia de Sud, în Georgia”, a adăugat el.

Abhazia şi Osetia de Sud sunt două teritorii separatiste proruse din Georgia, ale căror independenţă a fost recunoscută de Moscova. Totuşi, Rusia nu a recunoscut independenţa Transnistriei, o regiune separatistă din estul Republicii Moldova.

“Interesul Rusiei în aceste conflicte de lungă durată este de a împiedica o integrare euro-atlantică mai puternică a acestor ţări. Moscova are ambiţia de a stabili o sferă de influenţă rusă în vecinătatea apropiată”, a afirmat Rasmussen.

Rasmussen a reamintit că NATO a “decis în aprilie să suspende cooperarea” cu Rusia.

NATO susţine Ucraina, deşi această ţară nu este membră a Alianţei.

De asemenea, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se va întâlni cu omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, în timpul summitului NATO din septembrie.

Tiraspolul denunţă “concentrarea” forţelor militare ucrainene la frontiera cu Transnistria

Liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a denunţat miercuri, în cursul unei întâlniri cu ambasadorul SUA în Republica Moldova, William H. Moser, o “concentrare” a trupelor ucrainene şi activităţi militare la frontiera cu regiunea prorusă Transnistria, relatează agenţia Itar-Tass.

La frontiera cu Transnistria “sunt efectuate lucrări de construcţii, sunt săpate şanţuri”, a afirmat Şevciuk, după ce Ucraina a săpat un şanţ la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană, de teamă că trupele ruse staţionate în zonă ar putea invada teritoriul ucrainean.

Liderul separatist a subliniat că populaţia şi autorităţile din regiune sunt “îngrijorate” de aceste activităţi. El i-a propus ambasadorului american să noteze că Transnistria “nu efectuează pregătiri militare”.

“Transnistria nu a atacat pe nimeni niciodată şi nu intenţionează să atace. Ne respectăm angajamentele cu privire la menţinerea păcii în zona de securitate”, a dat asigurări Şevciuk.

Totuşi, separatiştii proruşi din regiunea moldoveană Transnistria şi-au plasat forţele de securitate în stare de alertă, la începutul lui august, sub pretextul unei ameninţări militare din partea Ucrainei şi Republicii Moldova.

De asemenea, Şevciuk a acuzat Ucraina că tensionează atmosfera în cazul regiunii transnistrene şi a apreciat că autorităţile de la Chişinău încearcă să submineze eforturile pentru avansarea negocierilor.

“Observăm că este implementată o strategie care are drept scopt discreditarea Transnistriei”, a declarat el.

Totodată, ministrul de Externe al regimului separatist de la Tiraspol, Nina Ştanski, a denunţat miercuri “blocada impusă Transnistriei” de către Republica Moldova.

“Dacă populaţia transnistreană nu ar fi putut să-şi cumpere toate cele necesare pentru o viaţă normală, am fi vorbit despre o adevărată catastrofă umanitară”, a afirmat Ştanski, citată de agenţia Novosti PMR.

Kievul acuză Moscova că ar fi încercat să introducă forţe de menţinere a păcii în Ucraina

Forţele ucrainene de securitate au dejucat în noaptea de marţi spre miercuri o încercare a “forţelor ruse de menţinere a păcii” de a pătrunde în regiunea ucraineană Harkov, a declarat adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Valeri Cealîi, citat de agenţia RIA Novosti.“Astăzi (în noaptea de marţi spre miercuri), a fost dejucată o încercare a «forţelor de menţinere a păcii» de a pătrunde în regiunea Harkov”, în estul Ucrainei, a afirmat el.

“Preşedintele (ucrainean Petro Poroşenko) a organizat o reuniune pe această temă şi a avut discuţii la nivel internaţional. Datorită acestui fapt, situaţia a putut fi ţinută sub control”, a declarat Cialîi.

“Suntem pregătiţi să ripostăm unor astfel de provocări”, a adăugat oficialul ucrainean, citat de agenţia UNIAN.

Acuzaţiile intervin după ce Rusia a trimis un convoi umanitar spre estul Ucrainei.

ANALIZĂ: Convoiul rusesc controversat îşi continuă drumul către Ucraina. Cazuri în care Rusia a folosit pretextul ajutorului pentru o invazie militară sau livrarea de arme

Aproape 300 de camioane ruseşti se îndreaptă spre graniţa cu Ucraina, iar Moscova asigură că acestea transportă ajutoare umanitare, însă numeroase state sunt sceptice, în special cele din fostul bloc sovietic, care nu au uitat “asistenţa” oferită de Rusia sub forma unei invazii militare.

Postul de radio RFE/RL prezintă, în ediţia online, cele mai importante cazuri în care ajutorul oferit de Rusia s-a dovedit, în final, doar o strategie pentru o invazie militară.

Georgia, 1993

În perioada războiului care a avut loc în 1992-1993 în Abhazia, Rusia a trimis o coloană de camioane cu ajutoare umanitare în oraşul separatist Tkvarceli, aflat sub asediul armatei georgiene.

Populaţia civilă din Tkvarceli se afla în pragul disperării, iar oficialii georgieni au acceptat asistenţa umanitară oferită de Rusia, care a adoptat oficial o poziţie neutră în timpul războiului, în pofida susţinerii tacite pentru separatiştii abhazi.

Moscova, înfuriată de atacul forţelor georgiene asupra unui elicopter rus de transport cu peste 50 de persoane la bord, a adăugat în secret, pe lângă medicamente şi alimente, rachete, mitraliere şi artilerie grea. Aceasta le-a permis separatiştilor abhazi să înfrângă armata georgiană, să preia controlul asupra capitalei Suhumi şi să declare de facto independenţa Abhaziei.

Misiunea de ajutor umanitar a fost condusă de ministrul pentru Situaţii de Urgenţă, Serghei Şoigu, în prezent ministru al Apărării în Guvernul de la Moscova.

• Cehoslovacia, 1968

Asemenea altor incursiuni pe teritoriul statelor din Europa de Est aflate sub influenţa Moscovei, invadarea Cehoslovaciei de trupele URSS, în 1968, a fost o operaţiune militară evidentă. Unii oficiali de la Kremlin au afirmat, însă, cu cinism, că, de fapt, a fost o misiune umanitară pentru a salva Cehoslovacia.

La 20 august 1968, 200.000 de militari din statele membre ale Pactului de la Varşovia au trecut graniţa şi au aterizat în Praga, preluând controlul asupra oraşului în doar două zile. În urma operaţiunii au fost ucişi peste 100 de cehoslovaci.

• Ungaria, 1956

“Dezgheţul” iniţiat de liderul sovietic Nikita Hruşciov a dus la izbucnirea unor revolte faţă de regimurile comuniste din Polonia şi Ungaria.

În Ungaria, ample proteste anti-sovietice au avut loc în octombrie 1956 sub conducerea premierului reformist Imre Nagy. În câteva zile, trupele sovietice au invadat ţara, iar 1.000 de tancuri au intrat în Budapesta. Aproape 30.000 de persoane au fost ucise în operaţiunile de reprimare a manifestaţiilor.

• Lituania, Letonia, Estonia, 1940

În 1939, Moscova a făcut presiuni asupra statelor baltice să semneze acorduri mutuale de asistenţă care acorda Guvernului sovietic dreptul să stabilească baze militare în cele trei ţări.

Uniunea Sovietică a folosit acordurile pentru a declanşa invazii aproape simultane, iar trupele sovietice au intrat în Lituania la 16 iunie 1940, urmate o zi mai târziu de Letonia şi Estonia.

În câteva zile, 50.000 de militari din Armata Roşie au ocupat regiunea Mării Baltice, au confiscat nave militare şi comerciale. Au urmat deportări în masă şi reprimări politice ale “elementelor anti-sovietice“.

Pe de altă parte, numeroşi observatori au remarcat, ironic, că Rusia, care s-a opus categoric deschiderii unor coridoare umanitare în Siria, invocă necesitatea asistenţei umanitare în alte regiuni, în special în estul Ucrainei, în condiţiile în care Occidentul şi Kievul denunţă susţinerea acordată de Moscova separatiştilor proruşi.

În câteva ore, convoiul de aproximativ 280 de camioane militare ruseşti care ar transporta ajutor umanitar pentru ucraineni ar urma să ajungă la graniţa cu Ucraina. Marea întrebare a momentului este ce se află, de fapt, în acele camioane trimise de Putin cu mare pompă către regiunea distrusă de conflictul dintre ucraineni şi separatiştii proruşi. Gândul vă prezintă mai jos o sinteză a întrebărilor şi posibilelor răspunsuri cu privire la ceea ce mai mulţi experţi occidentali au numit „calul troian” al lui Putin.

De marţi dimineaţă, când un convoi de aproximativ 280 de camioane militare ruseşti a plecat de la o bază de lângă Moscova cu direcţia Ucraina, marea întrebare care domină în comunitatea internaţională este: ce a ascuns Putin sub prelatele acelor camioane proaspăt vopsite în alb şi sfinţite de preot? Dacă nu a pus armament pentru separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi a trimis, cu adevărat, ajutor umanitar, ce urmăreşte prin această mişcare?

UPDATE 02:20 Situaţia convoiului rus este neclară în acest moment, existând numeroase informaţii contradictorii în mediile ucrainene şi în presa internaţională. Singura certitudine pare să fie deocamdată că aceste camioane nu au trecut graniţa. BBC News informează că cel puţin o parte din cele 280 de camioane înnoptează în zona Voronezh (spre graniţa cu Ucraina, la aproximativ 400 de kilometri de Harkiv). O altă parte a convoiului ar fi luat o rută mai spre sud, posibil pe direcţia Luhansk. EuromaidanPR citează localnici din Voronezh care confirmă că cel puţin 100 de camioane albe sunt acolo.

Putin spune că este ajutor umanitar, şoferii camioanelor, că este o mână de ajutor pentru „fraţii slavi”. Ucrainenii, în schimb, văd o invazie rusească – metoda invaziei cu ajutor umanitar a mai fost folosită de Rusia în istoria recentă (a se vedea, de exemplu, invazia Cehoslovaciei, în 1968).

Aflat în vizită la Kiev, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a avertizat şi el asupra riscului unui intervenţii militare ruseşti în estul Ucrainei „deghizate” în ajutor umanitar. Unii analişti occidentali privesc convoiul de camioane albe drept calul troian” al lui Putin, în care s-ar ascunde fie armament pentru separatişti, fie un plan al lui Putin pentru a destabiliza şi mai mult Ucraina.

În fine, experţii români contactaţi de gândul descriu cele „trei kilometri de ajutoare umanitare” (titlu în Rossiiskaia Gazeta) drept o mişcare propagandistică a lui Putin. O posibilă explicaţie ar fi aceea că, potrivit unui sondaj independent realizat de Levada Center, susţinerea ruşilor pentru o intervenţie militară în estul Ucrainei a scăzut, luna trecută, la 26%, faţă de 40% cât era în iunie. Prin comparaţie, sprijinul pentru acordarea unui ajutor umanitar este constant, de 90%, un nivel de consens pe care Kremlinul nu obişnuieşte să îl ignore, spune directorul Levada Center, Lev Gudkov, citat de Time.

Context

Rusia a propus, în 8 august, la Consiliul de Securitate al ONU, acordarea unui ajutor umanitar populaţiei din estul Ucrainei, devastat de un război civil care a forţat sute de mii de oameni să îşi părăsească locuinţele – cei care au rămas au acum probleme cu aprovizionarea cu mâncare, dar şi cu energie electrică. Statele Unite au avertizat Rusia că, dacă operaţiunea aceasta de asistenţă umanitară va fi unilaterală, poate fi considerată o invazie.

La rândul lui, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a avertizat luni, într-un interviu pentru Reuters acordat în contextul vizitei sale la Kiev, că există o „probabilitate ridicată” a unei intervenţii militare ruseşti sub forma unui ajutor umanitar. Tot luni, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, dădea asigurări că Rusia nu va ajuta cu forţa Ucraina, conform The Guardian. Totodată, Crucea Roşie a cerut Rusiei mai multe informaţii şi garanţii de securitate pentru a asista la această misiune umanitară.

FOTO: Facebook, Hala Gorani/CNN

Marţi dimineaţă, un număr de camioane militare estimat a fi între 250 şi 300 (cel mai frecvent număr vehiculat în mediul politic este 280) era pregătit de drum. Camerele televiziunilor ruseşti au filmat cum camioanele, proaspăt vopsite în alb, erau sfinţite de un preot. Pe urmă, cadre cu şoferii, toţi îmbrăcaţi să arate – în descriererea TIME – precum nişte poştaşi, încărcau saci şi cutii în care s-ar fi aflat alimente. Kremlinul a informat că ajutorul umanitar constă în apă, alimente, medicamente, saci de dormit şi generatoare. Tot Kremlinul susţinea că există un acord cu Kievul privind asistenţa umanitară. În Ucraina şi în numeroase cancelarii occidentale, lucrurile arătau diferit. Guvernul ucrainean a dat asigurări repetate că acel convoi nu va trece graniţa.

Mai mult, nici nu au apucat camioanele să pornească la drum, că Statele Unite şi alţi aliaţi europeni au şi avertizat că acest convoi e „un lup deghizat în oaie. Alte voci au vorbit despre acest convoi ca fiind „calul troian” al lui Putin. Indiferent de etichetă, cert este că acest convoi ar urma să ajungă miercuri seară la punctul de trecere a frontierei de la Şebekino-Pletnevka. Astăzi, Moscova a dat asigurări că, „după ce va traversa frontiera, convoiul îşi va continua drumul sub egida Crucii Roşii”.Nu considerăm posibilă deplasarea convoaielor ruseşti pe teritoriul Ucrainei. Această încărcătură ar putea traversa un post de frontieră ucrainean pentru a fi reîncărcată apoi în vehicule ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii”, a anunţat Valeri Cealîi, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, citat de Mediafax.

Astfel, întrebările care stau în fundalul acestui subiect – dincolo de ce obiecte sau planuri a pus Putin în camioane – este următoarea: au devenit Ucraina şi puterile occidentale paranoice când vine vorba de Rusia?

Scenarii

1. Convoiul este de fapt o invazie rusească – Argument pro: tactica invaziei prin „ajutor umanitar” nu este străină de istoria Rusiei, după cum o arată şi o analiză RFE/RL citată de Mediafax. Un exemplu din trecut este invazia Cehoslovaciei, în 1968. În plus, odată intrat în ţară convoiul, Putin va găsi cu siguranţă pretextul salvării oamenilor din camioane. Argument contra: măsura nu ar avea sens. Rusia are efective de zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina, înarmaţi şi pregătiţi de luptă în momentul în care primesc ordin în această direcţie.

2. În camioane este armament pentru separatiştii proruşi din estul Ucrainei – Argument pro: rebelii au suferit înfrângeri semnificative în ultimele săptămâni. Se poate considera că au nevoie de ajutor. Argument contra: ruşii ar putea furniza armament la fel ca până acum, în secret sau, cel puţin, fără camerele televiziunilor din Federaţie.

3. Convoiul chiar reprezintă ajutor umanitar – Argument pro: potrivit unui sondaj independent realizat de Levada Center, susţinerea ruşilor pentru o intervenţie militară în estul Ucrainei a scăzut, luna trecută, la 26%, faţă de 40% cât era în iunie. Prin comparaţie, sprijinul pentru acordarea unui ajutor umanitar este constant, de 90%, un nivel de consens pe care Kremlinul nu obişnuieşte să îl ignore, spune directorul Levada Center, Lev Gudkov, citat de Time. Argument contra: ajutoarele puteau fi înmânate direct Crucii Roşii, pentru a se evita toată această controversă.

4. În „calul troian” se află în realitate „cacealmaua lui Putin” (sursa: Time) – Argument pro: Vladimir Putin are toate motivele pentru a încerca una dintre loviturile lui de imagine la adresa Occidentului „paranoic” care îl loveşte cu sancţiuni economice. Argument contra: Nu este cel mai fericit moment pentru a alimenta tensiunile cu Ucraina şi cu aliaţii ei cu privire la implicarea Rusiei în ţara vecină.

FOTO: capturi video BBC News

Ce a băgat Putin în camioane, variantele experţilor

gândul a contactat trei experţi români cu o activitate bogată în domeniul securităţii şi al relaţiilor Rusia-Ucraina. Este vorba despre Cristian Ghinea, directorul Centrului Român pentru Politici Europene (CRPE), Radu Magdin (membru al Grupului Liderilor Emergenţi NATO) şi Octavian Milewski (expert, Center for Eastern Studies). Punctele comune ale teoriilor lor se referă la o miză propagandistică a acestor convoaie, care distrag atenţia de la operaţiunile militare din estul Ucrainei, în care oamenii susţinuţi de Rusia pierd tot mai mult, şi a focaliza atenţia la ajutorul umanitar, unde Rusia încearcă să fie „personajul pozitiv”. De asemenea, spun ei, conţinutul acestor camioane este, indiferent cum am privi-o, un „cadou otrăvit”.

Mai jos, pe larg, părerile experţilor contactaţi de gândul:

Ghinea, CRPE: Câtă vreme câştigau partida oamenii ei, Rusia trimitea arme şi rachete, nu cereale si zahar. Când sunt pe cale să piardă războiul, Rusia trimite zahăr. E greţos”

„Miza (acestui convoi, n.red.) e una propagandistică. Rusia nu a oferit nişte ajutoare care puteau fi donate Crucii Roşii sau Naţiunilor Unite şi distribuite de acestea. Rusia face reality-show cu acest convoi. Pleacă de la Moscova un şir de camioane militare revopsite şi cu mesaje propagandistice scrise pe ele, televiziunile îl urmăresc pe parcurs şi transmit în direct non-ştirea că nişte camioane se mişcă, etc. Rusia se joacă cu nervii oamenilor şi probabil îşi va folosi propriile trompete şi idioţi utili din Europa ca să se prezinte ca salvatoarea civililor. Dacă chiar ii pasa de civili, făcea o donaţie, nu trimitea camioane.

În estul Ucrainei, are loc o agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei. Insurgenţii sunt operativi ruşi, conduşi de ofiţeri ruşi. Cea mai simplă măsură umanitară pe care o poate lua Rusia este să-şi cheme oamenii acasă şi să încheie războiul. De altfel, câtă vreme câştigau partida oamenii ei, Rusia trimitea arme şi rachete, nu cereale si zahar. Când sunt pe cale să piardă războiul, Rusia trimite zahăr. E greţos. Cu alte cuvinte, Rusia ajută la rezolvarea problemei pe care Rusia a creat-o în Ucraina. Aş sugera să trimită nişte ajutoare celor din Siria, asediaţi de prietenul Assad.

Ajutoarele respective sunt o nimica toata faţă de ce presupune o intervenţie umanitară. Par multe pentru că le-au înşirat în camioane, multe şi mici. Da, cred ca scopul e pur propagandistic, să focalizeze atenţie de la operaţiunile militare pe care Rusia le pierde la problemele umanitare unde Rusia se face că ajută. Din păcate, sunt foarte buni la manipulare şi mulţi vor gusta reality-show-ul despre intervenţia umanitară”.

Magdin, Grupul Liderilor Emergenţi NATO: „Presupusul ajutor umanitar are parfum mai degrabă militar (…), o invazie mascată în ajutor”

„Chestiunea convoiului umanitar trebuie privită atât din perspectiva strategică, cât şi de PR. Din unghi strategic, e un pas rusesc spre aparenta calmare a situaţiei, Rusia fiind în defensivă de când cu doborarea avionului malaysian şi încercând să găsească o soluţie care să întrunească două condiţii: să nu o facă să arate slăbiciune, respectiv să nu escaladeze prea mult situaţia punând-o în inferioritate de resurse, în pachetul de sancţiuni reciproce. În plus, presupusul ajutor umanitar are parfum mai degrabă militar, fiind un pas relativ previzibil spre o încercare de transnistrializare a Estului Ucrainei: o invazie mascată în ajutor. Din perspectiva de PR, este un gest menit a ajuta narativul prezentat opiniei publice interne ruse, de preocuparea pentru vorbitorii de limbă rusă din Ucraina şi ‘apărarea’ lor împotriva autorităţii, de altfel legitime, de la Kiev”.

Milewski, Center for Eastern Studies: „Putin a trebuit să îşi adapteze planurile de invazie a Ucrainei (…). Ajutorul umanitar al Rusiei este un ‘cadou otrăvit’”

În perioada iulie-august, Putin a avut şi încă are la dispoziţie cea mai favorabilă perioadă pentru invazia Ucrainei. Daca nu ar fi avut loc doborârea avionului malaezian MH 17 din greşeală şi consecinţele sancţiunilor impuse de Vest, atunci invazia s-ar fi produs deja. Pornind de la această realitate, Putin a trebuit să îşi adapteze planurile de invazie a Ucrainei. Cel mai probabil, propunerea ajutorului umanitar face parte dintr-un plan mai ambiţios decât improvizaţia de la prima vedere. Ajutorul umanitar al Rusiei este un ‘cadou otrăvit’ in orice situaţie.

Una din consecinţele negative ale acestei ‘oferte’ este însuşi faptul că Putin a declanşat dezbaterea unui subiect fals în media internaţională. Mimarea ajutorului umanitar este de fapt încercarea de a se erija într-un actor ‘benevolent’ care vrea sa ajute ‘fraţii slavi’ din Ucraina. Principalul consumator al acestui show va fi cetăţeanul rus care va putea urmări 24/24 ce se întâmplă cu convoiul umanitar, care va fi plimbat de-a lungul frontierei ruso-ucrainene până va fi introdus pe teritoriul controlat iîncă de separatiştii din est. Această campanie este necesară şi pentru a diminua efectele media ale auto-embargoului alimentar la care s-a condamnat Rusia. În acelaşi timp, încercând să explice propriilor cetăţeni, dar şi comunităţii internaţionale de ce respinge oferta pentru ajutor umanitar, Kievul pierde timp foarte preţios înaintea ofensivei pentru eliberarea Doneţkului.

Pe de altă parte, după ce i s-a refuzat tranzitul prin teritoriile ucrainene ne-afectate de război (Harkiv în special), Rusia poate folosi acest refuz (făcând referire şi la iraţionalitatea Kievului) drept pretext pentru a introduce ajutorul umanitar prin regiunea Rostov, adică porţiunile de frontieră necontrolate de Kiev. Ulterior, dupa ce va fi introdus convoiul umanitar care ar fi format de în jur de 1.500 de trupe deghizate în uniforme de ‘poştaşi’ sau scouts, Putin va avea scuza perfecta pentru a interveni în apărarea convoiului care cu siguranţă va fi atacat neîntarziat. Practic, obiectivul principal al Kremlinului este legitimarea intervenţiei deschise şi masive a ‘armatei de pacificatori’ ai Rusiei”.

Un convoi umanitar rus de peste 260 de camioane se indreapta miercuri catre granita cu Ucraina, pentru a oferi ajutoare victimelor luptelor din estul tarii, in ciuda avertismentelor Occidentului impotriva oricarei interventii unilaterale a Rusiei in teritoriul ucrainean. Initiativa Rusiei intampina insa rezistenta din partea autoritatilor de la Kiev, ministrul ucrainean de Interne anuntand ca Ucraina nu va lasa sa intre pe teritoriul sau “niciun convoi umanitar” al lui Vladimir Putin, adaugand ca, in ceea ce il priveste, “Putin poate sa  isi ia cele 30 de tone de sare pe care le aduce si sa si le puna pe….“.

Rusia a calificat drept absurde suspiciunile Ucrainei ca ajutorul este o acoperire pentru o invazie. Violentele continua in estul tarii, la Donetsk, unde doisprezece membri ai miscarii ultranationaliste Pravy Sektor, care lupta de partea fortelor ucrainene in estul tarii, au fost ucisi miercuri intr-o ambuscada la Donetsk. ONU a anuntat miercuri ca bilantul mortilor in Ucraina s-a dublat in decurs de doua saptamani, crescand de la 1.129 la 2.086 in intervalul 26 iulie – 10 august.

————–
Ora 19:20 Ucraina a anuntat ca este pregatita sa accepte convoiul umanitar cu destinatia bastionul rebel Lugansk sub anumite conditii, a precizat miercuri purtatorul de cuvant al presedintelui ucrainean, Sviatoslav Tsegolko, citat de AFP.

Ajutorul pentru Lugansk trece printr-un post de frontiera apropiat de acest oras, vamesii, politia de frontiera si reprezentantii OSCE inspecteaza incarcatura la granita ruso-ucraineana. Misiunea intra apoi pe teritoriul controlat de rebeli. Ajuns la Lugansk, ajutorul este distribuit civililor de Crucea Rosie“, a precizat Tsegolko, detaliind traseul solicitat de Kiev.

Ora 17:40 Rusia: Suspiciunile Ucrainei ca ajutor este o acoperie pentru o invazie sunt “absurde”

Rusia a calificat miercuri ca fiind absurde sugestiile ca ai putea utiliza un convoid e ajutor umanitar in Ucraina ca o acoperire pentru o invazie, relateaza Reuters.

Ministerul de Externe rus a criticat Australia pentru ca a exprimat public asemenea temeri.

Continua sa faca afirmatia absurda ca acel convoi umanitar pentru ajutorarea populatiei civile din sud-estul Ucrainei ar putea fi un pretext pentru o «interventie militara» a Rusiei“, se arata intr-o declaratie.

Ora 15:11 ONU: Bilantul mortilor in Ucraina s-a dublat in decurs de doua saptamani

Numarul persoanelor care au murit in conflictul din Ucraian aproape ca s-au dublat in intervalul 26 iulie – 10 august, de la 1.129 la 2.086, a adeclarat miercuri un reprezentant al biroului pentru drepturile omului din cadrul ONU.

Aceste date corespund unui trend clar ascendent“, a declarat Cecile Pouilly pentru Reuters.

Ora 14:46 In mesajul postat pe Facebook in care anunta ca Ucraina nu va primi pe teritoriul sau niciun convoi rusesc, ministrul ucrainean Arsen Avakov a mai afirmat ca in ceea ce il priveste “Putin poate isi ia cele 30 de tone de sare pe care le aduce si sa si le puna pe ….“, potrivit The Interpreter.

Ora 14:20 Catherine Ashton este pregatita sa convoace a intalnire speciala a ministrilor UE pentru a discuta, printre altele, despre criza din Ucraina.

Seful politicii externe a UE, Catherine Ashton, este gata sa convoace o intalnire speciala a ministrilor de Externe ai UE, chiar si saptamana aceasta. Intalnirea ar urma sa acopere conflictele din Ucraina, Irak si Gaza.

Un purtator de cuvant a declarat miercuri ca si Ashton discuta cu guvernele nationale despre asta. Franta si Italia, care asigura presedintia UE, au facut presiuni pentru o intalnire speciala.

O sursa din Ministerul italian de Externe a precizat ca intalnirea ministrilor de Externe ai UE ar putea fi programata saptamana aceasta sau cel tarziu la inceputul saptamanii viitoare, luni sau marti.

Ora 12:16 Ucraina nu va lasa sa treaca niciun “convoi umanitar al lui Putin” (ministrul de Interne ucrainean)

Ucraina nu va lasa sa intre pe teritoriul sau “niciun convoi umanitar” al lui Vladimir Putin destinat regiunilor estice afectate de violente, a declarat miercuri ministrul de Interne ucrainean, Arseni Avakov, potrivit AFP.

Niciun «convoi umanitar» al lui Putin nu va trece prin regiunea Harkov” din nord-estul tarii, controlata de guvernul de la Kiev si amintita de Moscova ca punct de intrare pe teritoriul ucrainean.

O astfel de provocare cinica a agresorului pe teritoriul nostru este inacceptabila“, a mai scris ministrul pe Facebook.

Doisprezece membri ai miscarii ultranationaliste  Pravy Sektor, care lupta de partea fortelor ucrainene in estul tarii, au fost ucisi miercuri intr-o ambuscada la Donetsk. “Au cazut intr-o ambuscada si au fost impuscati in apropiere de gara feroviara in districtul Petrovski”, in vestul Donetsk-ului, bastion al separatistilor pro-rusi, a declarat pentru AFP purtatorul de cuvant al miscarii, Artem Skoropadski.

Doisprezece soldati s-au alaturat armatei cerurilor. Este o tragedie pentru noi. Iar moartea patriotilor este o catastrofa pentru Ucraina“, a scris pe pagina sa de Facebook un alt purtator de cuvant al Pravy Sektor, Borislav Bereza.

Liderul miscarii Dmitro Iaroch, candidat in ultimele alegeri prezidentiale si dusman jurat  al Rusiei, unde a fost acuzat de “incitare la terorism“, a vorbit si el despre “pierderile ingrozitoare” suferite de miscare.

Miscarea ultranationalista, care a fost in prima linie a protestului de la Kiev care a rasturnat in luna februarie regimul pro-rus al lui Viktor Ianukovici, Pravy Sektor este detestat in regiunile estice rusofone.

Potrivit primarului din Donetsk, cartier Petrovskyi a fost scena unor lupte grele, fiind bombardat in noaptea de marti spre miercuri. Cinci civili au fost raniti.

fasie1-copy


Categorii

1. DIVERSE, Rusia, SUA versus Rusia, Transnistria, Ucraina, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “CONVOIUL RUSESC SPRE UCRAINA: invazie militara sau ajutor umanitar?/ TRANSNISTRIA – urmatorul front? “Ingrijorari” si pregatiri din ambele tabere pentru un razboi pe Nistru (foto, video)

  1. m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3642146
    Convoiul s-a pus iarasi in miscare si se indreapta care o zona controlata de prorusi. Sâc!

  2. “De marţi dimineaţă, când un convoi de aproximativ 280 de camioane militare ruseşti a plecat de la o bază de lângă Moscova cu direcţia Ucraina, marea întrebare care domină în comunitatea internaţională este: ce a ascuns Putin sub prelatele acelor camioane proaspăt vopsite în alb şi sfinţite de preot? Dacă nu a pus armament pentru separatiştii proruşi din estul Ucrainei şi a trimis, cu adevărat, ajutor umanitar, ce urmăreşte prin această mişcare?”

    ma iertati, era un banc pe vremurile de dinainte…
    Cica directorul il cheama pe Bula la el in birou si ii zice:
    Tovarasu’ Bula, dumneata lucrezi aici la noi in fabrica de 20 de ani… Ore suplimentare ai…, de intarziat nu ai intarziat niciodata nici macar un minut…, nici o plangere de la seful de echipa…, planul ti l-ai facut, concediile sunt de cele mai multe ori neefectuate, la sedintele de partid ai participat de fiecare data, practic nu ai nici o abatere.
    Ce urmaresti de fapt tovarasu’ Bula?

  3. Ha,ha ha! Bun bancul! Dar din pacate nu are nici in clin si nici in maneca cu situatia din Ucraina. Putin nu mai poate amana mult interventia, chiar sub pretextul unuor trupe de mentinere a pacii. Ucrainenii si-au propus sa recucereasca estul pana pe 24 august, asa ca……
    Daca situatia se confirma, si eu cred ca o se confirme, atunci “convoiul umanitar” va intra in Ucraina pe la granita controlata de prorusi. Stirea de pe protv spune cum ca convoiul s-ar fi despartit im doua. Deci jumate ajutoare comestibile si jumate explozibile. Vom vedea. Oricum cert este ca nu mai trebuie sa asteptam mult pana v-om vedea rezultatul.

  4. Convoiul dupa intelegerea cu partea Ucraineana trebuia sa traverseze granita langa Harcov, relativ departe de zona de razboi si sub controlul Crucii rosii. In ultimul moment autoritatile ucrainene sub pretexte paranoidale si demente au oprit trecerea convoiului. In Donetk si Lugansc se desfasoara o catastrofa umanitara, cei ce aveau posibilitatea sa evadeze au facut-o demult, au ramas cei mai vulnerabili. Cum credeti, e bine sa moara de foame sete si frig cateva mii de batrani, numai pentru faptul ca psihozul satanic s-a raspandit de la Kiev si prin alte parti a lumii? Va pare cinvoiul un “cal troian”? Ce incurca sa se controleze camioanele la frontiera de catre vamesii ucraineni? Numai afurisirea indracita a stapinilor din “Fascington”.

  5. Ce urmaresti de fapt tovarasu’ Titus L? E cam suspecta litera L din nume!

  6. @enkidu

    Exact. Tocmai d-aia.

  7. @eucred:

    din nefericire, are legatura. Cand normalul este nefiresc iar firescul devine dubios inseamana ca avem o problema cu lumea in care traim.

  8. @ titus l
    Pai daca intradevar ajutoarele sun pe bune si scopul este acela de a-i ajuta pe acei oameni aflati in suferinta din zonele afectate atunci este normal si firesc sa-i permiti accesul in zonele afectate unde oamnii chiar au nevoie de acele ajutoare.
    Dar tocmai asta era si intrebarea : sunt pe bune sau sunt doar o diversiune.
    Nu-i ii iau in brate pe accidentali, fiindca ei au creat toata acesta situatie diabolica de-a dreptul. Dar sa nu uitam, pentru aceia care inca il mai vad pe Putin ca un mare salvator al dreptatii si al ortodoxiei, ca ei ( rusii) au hotarat sa-si schimbe strategia, cand au vazut ca pierd teren in fata armatei ucrainiene, prin Slaviansk si alte orase care inainte de retragere erau fiefurile prorusilor, si sa se mute in Donetk si Lugansk. Oare nu s-au gandit ca vor provoca aceasta catastrofa umanitara? Sa fim seriosi? Au facut-o special stiind ca aici se va ajunge ca mai apoi sa poata justifica o interventia a unor trupe de mentinere a pacii . Asa ca acest ajutor chiar e cu doua taisuri. Asa ca stiind ca rusii au ales sa lupte in acceste doua orase mari si stiind ce va urma, nu stiu cat de normal si firesc e sa vi mai apoi cu niste ajutoare umanitare ca sa-i salvezi pe amaratii care nu au putut sa plece din orase si au ramas ca sa umple nr victimelor colaterale. Daca chiar ii iubesti asa de mult, pleaca nene din orase si o sa aibe oamneii si apa si curent si nici nu vor mai fi omorati de obue sau alte chestii. Sau daca chiar nu vrei sa renunti la acete teritorii intra cu armata rusa si termina odata balciul.
    Concluzia: in situatia data nu e nici normal si nici firesc ce fac rusii. Au mijloace mult mai bune sa-i ajute pe acei oamnei nu e nevoie sa se faca ca ii ajuta.
    Si la ce am vazut pana acum ca au facut chiar cred ca accesta este doar un motiv si o diversiune sa aduca, in cele din urma, trupe de asa zisa mentinere a pacii.

  9. Intre timp, covoiul in continuare se afla la granita cu Ucraina.Autoritatile Ucrainene resping toate intelegerele de dinnainte si, pe semne, asteapta ordine de la stapanii de peste ocean, care dupa cum se vede, nu prea se hotarasc nici ei cum sa procedeza in situatia aceasta.Printre altele, presedintele Porosenco raporteaza la Londra catre Cameron, cum ca armata ucraineana a nimicit la granita cu Rusia un convoi din 23 de unitati de tehnica ce urmau sa treca frontiera. Fireste nici un fel de dovezi materiale (foto, video, inregistrari de pe sateliti americani), nimic, nici macar postari de pe facebook, care se primeau drept dovezi indiscutabile, nimic, doar cuvantul “de onoare” a presedintelui.A raportat si Obama la randul sau:”trebuie sa continuam bombardarile in Irac, pentru cei ce au de aceasta nevoie.” Deci, sa nu incurcam prieteni “bombardarile democratice” de convoiurile pline de “totalitarism”,”imperializm”,si”putinizm”, sa nu fie Doamne fereste, trecute in Ucraina, “democratia” e in pericol!

  10. http://www.youtube.com/watch?v=boZCWK4x19E razboiul merge nu doar pe campul de lupta,”maidanezii” tot mai des trec la atacuri asupra bisericii canonice Ucrainene (patriarhia Moscovei), acuzand slujitorii de “tradare”si”terorizm”.

  11. @ eucred
    “Nu-i ii iau in brate pe accidentali, fiindca ei au creat toata acesta situatie diabolica de-a dreptul.”

    Genial spus “accidentali”! Cei fara Dumnezeu sunt accidentali, s-au umplut de mandrie si au suferit accidente, cazand de la marea inaltime a parerii de sine.

  12. Psalmul 13
    1. Zis-a cel nebun în inima sa: “Nu este Dumnezeu!” Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
    2. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.
    3. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.
    4. Oare, nu se vor înţelepţi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat.
    5. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor.
    6. Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de nădejdea lui, zicând: Cine va da din Sion mântuire lui Israel?
    7. Dar când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucura-se-va Iacob şi se va veseli Israel. – cuvintele Domnului, Sfantului Duh, si despre “accidentali”, si despre convoi, si despre toata porcaria ce se petrece in Ucraina, sa avem intelepciune sa intelegem aceste cuvinte sfinte si curaj de a ramane crestini.

  13. http://www.mediafax.ro/externe/berlinul-indeamna-la-evitarea-deraparii-catre-o-confruntare-armata-ruso-ucraineana-directa-13104564

    “Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, a afirmat că speră să obțină “un acord de încetare a focului durabil” în Ucraina, într-o declarație făcută înainte de a se întâlni duminică la Berlin cu omologii săi rus, ucrainean și francez, în cadrul unei reuniuni de criză ”

    http://www.agerpres.ro/externe/2014/08/17/stiri-de-weekend-politici-internationale-romania-in-lume-17-august-17-09-34

    http://en.ria.ru/politics/20140817/192095118/Foreign-Ministers-of-Russia-Germany-France-Ukraine-Meet-in.html

    Poate, poate.

  14. Berlin: O confruntare directa intre fortele armate ucrainene si ruse “trebuie evitata cu orice pret”, chiar daca “suntem departe de o solutie politica”
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-17913762-berlinul-indeamna-evitarea-deraparii-catre-confruntare-armata-ruso-ucraineana-directa-dar-admite-suntem-departe-solutie-politica.htm

    Din discursul lui Putin tinut joi, 14.08.2014 in Crimeea:
    ” “Avem nevoie cu calm, demnitate și în mod eficient sa ne ocupam de ridicarea tarii, fara sa ne îngrădim de restul lumii, fără a pierde legătura cu partenerii noștri dar, de asemenea, sa nu le permitem să se comporte cu dispreț sau de pe pozitie de superioritate cu noi. Societatea rusa trebuie să se consolideze și să se mobilizeze, dar nu pentru război“, – a spus Putin.”

    http://paginaderusia.ro/ce-se-ascunde-in-spatele-discursul-lui-putin-in-crimeea/

    Francois Hollande a făcut apel la ”reținere” din partea Ucrainei în operațiunile sale militare
    http://www.agerpres.ro/externe/2014/08/16/francois-hollande-a-facut-apel-la-retinere-din-partea-ucrainei-in-operatiunile-sale-militare-16-36-27

    “According to him[Putin], Russia, like any other state, has a variety of ways and means to ensure their national interests.

    “These, among other things, include military means, but this is not a panacea, and we are not going to run around a razor and wave this razor around the world,” Putin said.”
    http://english.pravda.ru/news/russia/14-08-2014/128279-russia_putin_interests-0/#.U_F4l6OTOSo

    http://english.pravda.ru/world/ussr/15-08-2014/128290-putin_west-0/

  15. en.itar-tass.com/russia/745284 Tancurile, totusi, au trecut in Ucraina, dar putin cam prin alta parte.

  16. Pingback: Seful fortelor NATO din Europa: TARILE RASARITENE trebuie sa se PREGATEASCA pentru “RAZBOIULUI ALTFEL” dus de RUSIA/ Germania se teme de o “CONFRUNTARE ARMATA” intre Rusia si Ucraina/ Convoiul rusesc – recunoscut, in cele din
  17. Pingback: Comentariu DW: CONFLICTUL DIN UCRAINA INTRA IN FAZA DECISIVA/ Oficial rus: TRANSNISTRIA VA DEVENI PARTE A RUSIEI/ Moldova – invadata mediatic de Rusia/ Televiziunile rusesti – inclusiv RUSSIA TODAY – INTERZISE in Ucraina/ Semnificatia in
  18. Pingback: Rusia isi trimite CONVOIUL UMANITAR in Ucraina fara a mai astepta ACORDUL. Kievul acuza o “INVAZIE DIRECTA”[video] - Recomandari
  19. Pingback: ANGELA MERKEL LA KIEV: “Vreau sa gasesc o cale care sa nu ofenseze Rusia”/ Oficial ucrainean: CONFLICTUL POATE FI REZOLVAT DOAR PE CALE ARMATA/ Biserica bombardata la Donetk/ PRIZONIERI UCRAINIENI UMILITI SI LUPTA PENTRU “IDEILE SOCIALIS
  20. Pingback: ALEGERI IN MOLDOVA. INTRE RUSIA SI EUROPA. Un partid pro-rus, EXCLUS din cursa electorala/ Putin i-ar fi cerut lui Porosenko RECUNOASTEREA REGIMURILOR SEPARATISTE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare