COPIII IN BISERICA

10-09-2013 4 minute Sublinieri

CopilBiserica

Mai gălăgioși ori mai liniștiți, mai plângăcioși ori mai veseli, mai statici ori mai jucăuși, prezența copiilor ne atrage atenția și nouă, adulților de pe lângă ei. Nu are cum să nu te sensibilizeze un zâmbet de bebeluș. Nu are cum să nu te facă atent un scâncet. Acestea sunt chiar ”armele” lor de bază. În același timp, la Sfânta Liturghie suntem chemați ”să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte”. Suntem chemați ”sus să avem inimile”. Unde ți se mai duce inima când chiar în fața ta se desfășoară o criză de personalitate a unui pici de doi ani? La judecarea mămicii care ”nu știe să-și educe copilul”? La îngăduința față de criză, dar, pe de altă parte la ideea că ”totuși, trebuie să aibă o problemă mama asta dacă nu se gândește să-l scoată afară când îl vede că face gălăgie, nu vede cum deranjează?!” Sau poate chiar la încercarea de a potoli copilul cu o atitudine responsabilă, de apărător al bunei desfășurări a slujbei.

mantuitorul-cu-copiii_3bc11951278fcaPe de altă parte, nu poate să nu-ți joace înaintea ochilor scena în care ucenicii căutau să facă ordine, îndepărtând copiii aduși de mamele evlavioase în jurul Mântuitorului pentru a fi atinși de către Acesta, iar El le întoarce cu blândețe ”Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți (că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor)” (Lc. 18, 16, Mt. 19, 14). Și cu gândul la asta, atins de ceva vinovăție, îți îngheață poate în aer gândul și gestul de îndepărtare a micului năzdrăvan.

Să ieși cu copilul afară din biserică?

M-am gândit destul de mult la situația aceasta pentru că la noi în biserică sunt foarte mulți copii. Mămicile se întreabă dacă să iasă ori nu afară când aceștia devin neliniștiți. În fond, cu ce sunt mai prejos copiii decât noi, adulții, atât de mult încât ei să nu beneficieze de harul slujbei care se ține biserică? Apoi, „cum să-i deprinzi cu statul la biserică dacă nu-i aduci în biserică?”, se întreabă mămicile pe bună dreptate? Cum să nu se sperie dacă sunt înconjurați de priviri cel puțin dezaprobatoare, dacă nu chiar de gesturi mai lipsite de răbdare? De multe ori mi-am pus întrebări de genul: ”Doamne, care e chemarea noastră, ca și creștin-ortodocși, în această situație?”; ”Cum să ne păstrăm atenția la cuvintele slujbei când avem în față așa copii minunați?”; ”Cum arată dragostea și îngăduința față de ei și față de mămicile lor?”; ”Ce înseamnă a fi o familie, un trup, în cazul slujbei?”.

Și mi-a venit gândul că noi, ca oameni, privim lucrurile din perspectiva noastră, destul de limitată și restrictivă uneori. Că de multe ori judecăm și pornim cu judecată la a face ordine în viața noastră (mă port într-un anume fel ca să nu fiu ca ”celălalt” care… nu e atent, iubitor, deschis, înțelegător). Dar dacă m-aș pune cu adevărat în locul celui care și așa are greutăți la a se concentra la slujbă, rătăcindu-și prea ușor atenția printre propriile griji? Ce ar face o mamă care se gândește și la aproapele, cu care este tot una – doar ne împărtășim din același Potir, nu-i așa?!? Să se gândească la aproapele, nu doar la slăbiciunile și păcatele lui (”Ce fel de creștin o fi ăsta, că nu mă îngăduie să ascult chemarea lui Hristos?”).CopiiInBisericaIată: aproapele meu, prietenul meu, fratele meu, a venit să participe la Sfânta Liturghie. Care e datoria mea ca și creștin? Să-l odihnesc, sau să mă impun, să-mi impun, cu Scriptura în mână, dreptul de a nu fi atent nici eu la slujbă, de a nu fi atent nici celălalt? Doar mi-am adus copilul la chemarea lui Hristos, nu?” Aceasta este o întrebare extremă. Nu cred că o pune vreo mamă în mod conștient. Mamele sunt în general preocupate și încurcate pentru că nu știu cum să facă să nu deranjeze. Dorința lor sinceră e să-și aducă pruncul la Izvorul Vieții, să-l adape din Acesta. Este dorința firească a mamei de a-i oferi cel mai bun lucru posibil copilului său.

Şi punându-Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo

Și atunci? Unde este măsura dragostei? Un posibil gând ar fi acela de a reciti cu atenție pasajele scripturistice la care se face apel în insistența de a sta cu copilul în biserică chiar și atunci când acesta dă semne de vizibil disconfort – pentru el sau pentru cei din jur: ”Şi aduceau la El şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsaţi copii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca aceştia.” (Lc. 18, 15-16) ”Atunci I s-au adus copii, ca să-şi pună mâinile peste ei şi să Se roage; dar ucenicii îi certau. Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. Şi punându-Şi mâinile peste ei, S-a dus de acolo” (Mt 19, 13-15).

Am pus aceste versete pentru a vă invita să meditați asupra lor. Atât cei lipsiți de răbdare față de copii, cât christ_children_word_oct09și cei care aduc copiii la biserică. Să răspundem mai întâi la o întrebare: Care era gândul cu care erau aduși copiii la Mântuitorul?După cum vedem, atât Matei, cât și Luca, spun că o făceau ca să Se atingă de ei și să Se roage (să le dea binecuvântare, am spune noi în zilele noastre). Sfântul Apostol Matei spune chiar ce a făcut Mântuitorul imediat ce Și-a pus mâinile pe ei: ”S-a dus de acolo”. Cum vedem, nu a început să le predice copiilor. De ce oare? Poate și pentru că Mântuitorul știa că cei mici n-au atâta nevoie de cuvânt ca cei mari și învârtoșați la inimă (nu degeaba ne-a îndemnat să fim ca ei). Că prezența și binecuvântarea Lui le e de ajuns, ajung direct unde trebuie și de unde nu se mai ia: în inima curată și deschisă.

Dar noi ce facem? Ne punem nu doar în locul celorlalți (ar trebui să fie mai îngăduitori), ne punem și în locul copilului (și privim în mod cantitativ: să stea cât mai mult timp, ca ”să primească” cât mai multă cantitate de binecuvântare a Domnului)uitând că oricât de mic ar fi copilul, Domnul are relația Lui personală cu el și că uneori primul suspin de nerăbdare sau primul chicot poate fi semn că ”s-a umplut” de har și acum poate merge la ale sale, care sunt jocul și hârjoana; și ne punem chiar și în locul lui Dumnezeu, condiționându-I lucrarea în funcție de ce înțelegem (noi) din ea și încercând s-o gestionăm (noi) după cum ni se pare.

O excludere din sânul lui Hristos?

copiii-la-biserica-prosanthroposSă înțelegem atunci că nu mai trebuie aduși copiii la biserică? În niciun caz. Să înțelegem doar să fim îngăduitori și iubitori unii față de alții.Să respectăm pe aproapele care vine la biserică să se roage (poate), să respectăm copilul, îngăduindu-i cele ale vârstei, ieșind afară atunci când devine gălăgios și neliniștit (atât în sens de plâns cât și de râs) – pentru a reveni cu el la momentul împărtășirii.Să ne respectăm pe noi înșine, ca părinți, alegând să avem încredere în lucrarea lui Dumnezeu cu noi, crezând în faptul că jertfa pe care o facem din noi înșine retrăgându-ne atunci când copilul nostru este nerăbdător este mai valoroasă în fața Domnului decât ar fi jertfa pe care am face-o din ceilalți, stârnindu-le gânduri de judecată la adresa noastră sau a copilului nostru în timpul Sfintei Liturghii.Ca părinți ne-am asumat unele jertfe, printre care e și aceasta. Iar dacă privim cu bună-credință și căutăm să fim cu El, la biserică, vom vedea că, încetul cu încetul, copilul nostru va intra liniștit, cuminte și privind cu încredere și relaxare la cei din jur.

Din nefericire, există situații când privim ”statul afară din pricini binecuvântate” pe timpul slujbei ca pe o excludere din sânul lui Hristos, ca pe un fel de mică anatemizare a familiei cu prunci, ceva care n-ar trebui să fie.Această interpretare arată doar o neputință a noastră de a înțelege că Hristos nu se termină la ușa bisericii de piatră.În același timp, să nu confundăm această flexibilitate cu o invitație de a lipsi fără pricini binecuvântate de la Sfânta Liturghie. Onestitatea noastră e cea care ne face să nu ieșim din sânul Lui, chiar dacă stăm la poarta bisericii, în vreme ce lipsa onestității ne ține departe de El, chiar de am fi și în fața ușilor împărătești, în fața Potirului, pentru că noi Îl ținem pe El la ușa inimii noastre fără să-I deschidem.Onestitatea față de noi înșine, iubirea pentru aproapele și dreapta socoteală ne vor spune oricând unde să ne așezăm pentru a fi întotdeauna cu El. Ceea ce, de altfel, El Însuși dorește infinit pentru toți oamenii, pe care îi iubește atât de mult.

petra1

Legaturi:


Categorii

Educatie, Pagini Ortodoxe

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “COPIII IN BISERICA

  1. Eram in vara asta la Schitul Sihla iar un tata cu baietelul lui de vreo 2 ani jumate se plangea unui parinte ca ii pare rau ca nu poate fii atent la slujba (fiind pe afara cu baietelul care era foarte energic), si raspunsul a venit promt
    – Dar nu am inteles, nu asta-i slujba ta?

  2. Multumesc pentru articol, mie mi-a facut chiar lumina pt. ca am copil de nici 5 ani, cu care nu stiam niciodata cat sa stau in biserica!Ba frustrata ca din cauza nerabdarii lui trebuie sa ma privez si eu de slujba, ba vinovata ca nu-l duc regulat ( deci nici eu, ca nu am cu cine sa-l las)tocmai ca sa nu mai fiu frustrata si sa mai si deranjam pe altii. Un cerc vicios plin cu frustrare!De doua duminici a inceput chiar el sa intrebe: “Nu mergem la biserica, ca e duminica?”. I-am zis ca vreau sa mergem, dar ca el nu sta si mi-a raspuns cumva in tonul articolului: ” Vreau sa mergem, dar cand n=o sa mai rezist, plecam la tobogan?”. Asa ca…am mers, a “rezistat” vreo 10 minute, am plecat in parc, dar m-am bucurat ca a cerut el insusi sa mergem. Cred ca e un prim pas. Poate peste alte doua duminici reusim sa “rezistam” 11 minute…Politica pasilor marunti!Pentru Dumnezeu, chiar si secundele adaugate mi se par importante.

  3. @Cora

    Daca nu mai “rezista” in biserica, puteti iesi in curtea bisericii, apoi dupa ce stati putin, reveniti inauntru, astfel incat sa stati toata slujba, macar in curtea bisericii, incercand pe cat posibil sa prindeti momentele principale inauntru. Si poate reusiti sa-l faceti curios la ce se intampla acolo, la ce vede in biserica, la cantarile Sf. Liturghii, la modul cum canta cei de la strana etc. Poate luati cu dvs. un caietel pe care sa deseneze.
    Copilul trebuie adus acolo in asa fel incat sa inteleaga ca nu dvs. trebuie sa stati dupa el, ci mai ales el sa va urmeze. Desigur, nici fortat, dar trebuie sa ne aibe pe noi ca exemple de urmat.
    Noi le-am spus alor nostri (niste neastamparati, ca mai toti copiii) ca noi (in special “noi” parintii, dar si ei si ceilalti) venim la biserica pentru ca avem nevoie sa vorbim cu Doamne-Doamne in casa Sa, si ca ne bucuram sa fim impreuna toti, acolo, cu ceilalti, dupa cum si ingerii nostri se bucura sa fie impreuna cu ingerii ceilalti, cu sfintii si cu Dumnezeu. Ei trebuie ajutati sa inteleaga ca exista si lumea nevazuta, in afara de cea vazuta. Sf. Impartasanie ii ajuta f mult, pentru ca una vad ei si gusta, si altceva iau, de fapt. Dupa o varsta, dar de preferat cat mai devreme, copilul trebuie ajutat sa faca diferenta dintre bine si rau, diferenta dintre urmarile faptelor lui bune sau rele, iar participarea la Sf. Taine este printre cele mai mari fapte bune.

    Va rog sa ma iertati.
    Doamne, ajuta!

  4. Multumesc, Florin, orice sfat in domeniul acesta ma ajuta. Pana pe la 1 an si jumatate l-am impartasit des, dar dupa ce a inceput sa manance cu lingurita, trebuia mai intai sa vada el daca ii place ce e in ea si, mai ales, sa ii dau eu, nu altii! Aici ne-am poticnit cu Impartasania. Acum mi-e teama sa nu scuipe cumva sau sa inceapa sa “dezbata” cu parintele tocmai in acel moment!pentru ca are obiceiul prost sa “parlamenteze” si sa puna zeci de intrebari cand are de-a face cu ceva nou. Asta e una din problemele mele, de aproape 3 ani: cum sa-l duc iarasi la Impartasanie fara “tam-tam”.

  5. @Cora
    Daca i-ati spune, cat de bun este ce e in lingurita, ca numai asa ii aratam Lui Dumnezeu ca-L iubim. Si ar trebui si dumneavoastra sa va impartasiti tot atunci.
    Domnul sa va ajute! Rugati-va pentru acest moment, si nu-l mai amanati.

  6. @Cora
    Vorbiti cu parintele mai intai. Si poate e mai bine sa-l duceti dimineata, inainte, nu in timpul Sf. Liturghii. Eventual promiteti-i celui mic ca daca este cuminte, ii faceti dupa aceea un favor – dar pt asta trebuie sa fie obisnuit sa nu i se faca toate voile.

  7. completare:
    Cred ca recompensele nu trebuie sa fie un obicei pentru asa ceva (sta cuminte in biserica sau la impartasit), dar pot fi legate de unele ocazii cum ar fi la zile de nume, la sarbatori mai mari etc., cand nu cred ca gresim daca ii facem celui mic o bucurie mai mare decat in restul zilelor).

  8. Apropos de sfatul de mai sus cu ducerea copiilor la impartasit de dimineata, inainte,…. Am vazut si eu ca in unele locuri se practica impartasirea in afara Sf. Liturghii. Dar din punctul meu de vedere acest lucru loveste in insasi esenta comunitara a impartasirii, fiind deci de evitat.

  9. @ Mircea:

    Totusi vorbim despre copii acum. Ca si in cazul bolnavilor, se poate excepta…

  10. De fapt exceptiile sunt numai in cazul bolnavilor. Cred ca mai bine vin copiii mai tarziu la slujba dar vin cu toata lumea la impartasit decat in afara Sf. LIturghii.
    Dar poate stiti voi mai bine cum trebuie. Eu mi-am dat cu parerea numai.

  11. Multe lupte cred ca le avem si din cauza pacatelor noastre, inclusiv prin copii ne vin “replicile”, dar si sansa de a ne indrepta. Ma bucur pana acum ca e foarte atasat de Hrisots si Maica Domnului, vorbeste despre Ei de parca I-ar cunoaste personal si cum vede o icoana cu unul dintre Ei, cere sa o “pupe”. In biserica la fel, trebuie dus la toate, sa le sarute.Cand aude clopotele sau trecem prin fata unei biserici, el atrage atentia sa ne facem cruce, daca cumva suntem prinsi in vreo discutie si nu suntem atenti…dupa ce i-am explicat ca Iisus si Maica se bucura foarte mult cand ne rugam, in fiecare seara isi zice “Tatal Nostru” si “Cuvine-se cu adevarat”, chiar daca pica de somn. Problema e cand dam de exterior, de participare efectiva, de alti oameni. Cred ca multi sunt intimidati de lumea din biserica, mai ales ca acolo oamenii sunt mai sobri, stau cat de cat nemiscati si au alta atitudine decat vad ei pe strazi. Incerc sa ma pun in locul lui…multumesc pentru sfaturi tuturor

  12. @ Mircea:

    Aveti copii (mici)?

  13. Am, dar nu mai sunt chiar mici. Dar de ce intrebi?

  14. Voiam sa va spun ca a reusit sa se impartaseaca copilul meu! S-a dus cu gradinita la biserica si a facut-o in rand cu ceialti!Rolul comunitatii, deci! Sunt f. bucuroasa…va multumesc pentru sfaturi si incurajari tuturor si administratorilor pentru toate articolele care te ajuta sa cresti duhovniceste si sa nu-ti pierzi nadejdea in Dumnezeu

  15. @Cora:

    Slava Domnului! Sa ii fie spre mantuire lui si parintilor sai.

  16. Multumesc. Doamne ajuta!

  17. Pingback: COPIII SI BISERICA. Pr. Vladimir Vorobiev despre dificultatile de pastoratie a copiilor din zilele noastre. CAND POATE APAREA RISCUL PIERDERII EVLAVIEI -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare